SACCSIV – blog ortodox

TEATRUL BARASEUM a fost infiintat in perioada … legionarului Radu Gyr si a fost SINGURUL TEATRU EVREIESC DIN EUROPA in timpul celui de al doilea razboi mondial

Posted in EVREI, MISCAREA LEGIONARA, Radu Gyr by saccsiv on octombrie 10, 2013

Stiti deja desigur ce ni se pregateste:

PRIGOANA BATE LA USA: Crin Antonescu vrea INCHISOAREA pentru fapte, simboluri si organizatii cu caracter LEGIONAR. Si o vrea in procedura de urgenta in Parlament

   In acest context, iata ce putem citi la http://ro.wikipedia.org/wiki/Teatrul_Bara%C8%99eum de pe wikipedia, ce nu poate fi acuzata de legionarism:

Teatrul Barașeum a fost un teatru evreiesc de revistă, care a funcționat la București între anii 19411945. El a fost înființat la 1 martie 1941 în condițiile în care legile rasiste introduse de dictatura antonesciană au dus la interdicția ca actorii evrei să mai joace în teatrele românești. Teatrul, ale cărui spectacole, create, în mod obligatoriu, numai de autori neromâni, și care s-au jucat, din ordinul autorităților antonesciene, numai în limba română, se afla în actuala clădire a Teatrului Evreiesc de Stat, în vechiul cartier evreiesc, pe strada Iuliu Barasch nr. 15, de la care și-a luat și numele.

Clădirea teatrului a fost construită de Iuliu Barasch, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Doctorul Barasch cumpărase terenul din inima cartierului evreiesc și plănuia să ridice o clinică, dar în cele din urmă clădirea a devenit o casă de cultură.[1]-Sala Barașeum.

Condițiile politice care au dus la înființarea teatrului

Prin decizia ministrului Cultelor și Artelor din 8 septembrie 1940, s-a impus îndepărtarea din teatrele naționale, operele românești, teatrele particulare, subvenționate sau nu, a tuturor evreilor. Printr-o altă decizie, din 21 septembrie 1940, se prevedea că artiștii evrei puteau să joace pe scenele teatrelor particulare evreiești. Pe această bază s-a înființat, în București, Teatrul Barașeum, singurul teatru evreiesc din Europa care a funcționat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Aici se jucau numai piese de teatru scrise de evrei, numai cu actori evrei. Aceștia fuseseră înlăturați din teatrele românești, iar nerespectarea deciziilor din 8 și 21 septembrie 1940 ducea la aspre sancțiuni, care mergeau de la amenzi substanțiale până la încarcerarea în lagărul de la Târgu Jiu.[2]

Pentru a se permite înființarea teatrului evreiesc au fost făcute nenumărate petiții și s-au „donat” fonduri pentru actorii creștini. Una din condițiile de functionare era ca piesele să fie jucate numai în limba română,și era interzis să se dea reprezentații în zilele de sărbători creștine.[3]

Teatrul a fost înființat în perioada cât Radu Gyr a fost comandant legionar și director general al teatrelor. La 27 octombrie 1940, săptămânalul oficios evreiesc Renașterea noastră publica sub titlul „Teatrul Barașeum se transformă“ inițiativa de renovare a sălii de teatru și a anexelor sale, cu colaborarea arhitectului Marcel Iancu și a inginerului Katz. Inaugurarea clădirii renovate a avut loc sâmbătă, 15 februarie 1941.[4]

Activitatea teatrului Barașeum

Teatrul Barașeum, care avea două secții: proză și muzical[5], și-a început efectiv activitatea la 1 martie 1941 cu revista Ce faci astă seară?[6] Ulterior, foști demnitari sau susținători ai regimului au subliniat că teatrul a putut să ființeze în toată perioada guvernării antonesciene și că aceasta s-ar fi datorat toleranței regimului antonescian față de cultura evreiască.[7] Existența unui teatru evreiesc în capitala unui stat fascizat a fost scoasă în evidență, pe plan internațional, și de terți comentatori cu mai mulți ani înainte de 1989[8]. Pe de altă parte, necesitatea înființării lui s-a încadrat în politica de discriminare și segregare „rasială” a populației evreiești, proces care nu era de bun augur.

Până în toamna anului 1944, la Teatrul Barașeum au fost puse în scenă 40 de piese de diferite genuri. La reușita acestor spectacole au participat actorii Jeni Șmilovici (1912–1965), Agnia Bogoslava (1916–2009), Alexandru Finți (1901–1972), Beate Fredanov (1913–1997), Leny Caler (1904–1992) și Dida Solomon-Callimachi (1898–1974); regizorii Moni Ghelerter (1905–1979),Sandu Eliad (1899–1979) și Lică Grunberg (1914–2000), specializat în teatru pentru copii; regizorul și actorul comic N. Stroe(1906–1990); compozitorul și dirijorul Haim Schvartzmann (1897–1982), compozitorii Elly Roman (1905–1996) și Henry Mălineanu(1920–2000); scenariștii Siegfried Wolfinger (1909–1982) și M.H. Maxy (1895–1971); textierii Nicu Kanner-Nican (d. 1976) și Eugen Mirea (1908–1973)[9], cântărețul Dorel Livianu ș.a. Tot aici a debutat Mircea Crișan, în spectacolul cu Lozul cel mare de Șalom Aleihem.[10]

Edmond Deda (1920-2006) a realizat numeroase musicaluri pentru Teatrul „Barașeum”, prezentate în anii 1942-1944.[11]

Situația postbelică. Teatrul Evreiesc de Stat

După 1945 ansamblul teatrului Barașeum s-a dispersat. Ultimul său spectacol în limba română a fost cu piesa „Potopul” de Mihail Sebastian.[12] O mare parte din actori au fost cooptați în ansamblul Teatrului Alhambra-Excelsior, unde și jucaseră mulți în anii dinaintea dictaturii[13] În 1948 clădirea în care funcționa teatrul a fost alocată în mod permanent ansamblului evreiesc în limba idiș, Ikuf, care a fost naționalizat și transformat după câteva luni în Teatrul Evreiesc de Stat.

Deși funcționează în aceeași clădire, Teatrul Evreiesc de Stat din București este de fapt o instituție diferită, cu toată moștenirea culturală și continuitatea evidentă. Teatrul Barașeum era, în principal, din cauza împrejurărilor, un ansamblu care prezenta spectacole în limba română, cu excepția ultimelor 2-3 spectacole de după 23 august 1944. El a fost un episod, fără îndoială, formidabil, în acele timpuri, din istoria teatrului și culturii evreilor din România și din Europa și din istoria României. El a durat circa 4 ani și și-a pus o amprentă ieșită din comun asupra vieții artiștilor și a publicului evreiesc din București și România. Apoi a fost înființat Teatrul Ikuf al Asociației Culturale Evreiești (Idișer Kultur Ferband – IKUF) (înființat în octombrie 1945, după abrogarea legislației antisemite[14] sub conducerea actorului și regizorului Iacob Mansdorf[15], care a funcționat în aceeași clădire, desființat prin Decretul nr. 391 din 17 decembrie 1948[16]) și apoi Teatrul Evreiesc de Stat din București, înființat 1 august 1948, având ca director pe Bernard Lebli și secretar literar pe Ury Benador, care conduseseră din 1947 Teatrul IKUF [15], și ele fenomene pe plan european, nu sunt identice cu Barașeum. Ele au fost (iar T.E.S continuă să fie), în primul rând, ansambluri în limba idiș, la care multă vreme nu au mai colaborat o mare parte din artiștii evrei de limba și cultură română, care își regăsiseră libertatea artistică, îngrădită curând și ea de dictatura comunistă, și, mai ales, locul pe scena culturală de limbă română.

În perioada anilor 1954-1955, clădirea a fost renovată, păstrând până în prezent același aspect.

Teatrul Evreiesc de Stat în prezent

După 1990, printr-o ordonanță de urgență[17], cu nr. 21/1997[18], guvernul României a retrocedat Comunității evreiești din București clădirea Teatrului Evreiesc din București. Teatrul Evreiesc de Stat, ca instituție culturală, a rămas al statului, subvenționat din bugetul Primăriei București. Dată fiind necesitatea unor ample lucrări de restaurare a clădirii și a lipsei de fonduri, în 2005 conducerea Comunității evreiești din România, în consens cu Tova Ben Nun, directoarea Fundației „Caritatea”, au discutat „retrocedarea către statul român” a clădirii retrocedate. Primăria București însă nu a acceptat propunerea, neavând nici ea bani în buget în acest scop.[19]

Deși inițial clădirea avea două săli, una la parter și alta la primul etaj, în prezent ea are o singură mare sală de spectacole, de peste 300 de locuri[1], prevăzută cu instalație de sunet și de climatizare, instalație de traducere simultană la cască, acest amănunt făcând posibilă prezentarea traducerii simultane în limba română a pieselor jucate în limba idiș, precum și închirierea sălii pentru diferite evenimente.[20]

După la 6 august 2012, când a decedat regizorul Harry Eliad, care fusese din 1989 director al Teatrului Evreiesc de Stat, primarul Sorin Oprescu a anunțat că a numit-o pe Maia Morgenstern director interimar și că municipalitate va începe demersurile pentru ca Teatrul Evreiesc de Stat să poarte numele lui Harry Eliad.[21]

Comentariu saccsiv:

Desigur, in articol totul este prezentat ca o mare ticalosie a Romaniei acelor vremuri. Si totusi „Teatrul Barașeum a fost singurul teatru evreiesc din Europa care a funcționat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial” …

   Mai mult, „Teatrul a fost înființat în perioada cât Radu Gyr a fost comandant legionar și director general al teatrelor

Apoi, daca functiona, banuiesc ca avea si spectatori, evident evrei. Ceva cu totul bizar, daca luam de bun ceea ce legea ne va impune sa luam de bun. Adica, in timpul ticalositului regim legionar, unii evrei aveau timp sa joace in piese de teatru iar si mai multi alti evrei erau ocupati sa-i aplaude? Nu erau ocupati cu fuga? Cum asa? Cum de au rezistat ani de zile pana la marea suceala de la 23 august?

Stapanii lui Crin Antonescu ne vor interzice si sa avem idei:

STIRILE ZILEI (10.10.2013): Detalii – Crin Antonescu INTERZICE SI IDEI. Aurul Germaniei mai e in cladirea Federal Reserve? Aurul de la Rosia Montana la schimb cu aderarea la NATO?

Vor interzice si intrebarile?

Cititi va rog si:

A fost Miscarea antisemita? Diferentele dintre legionarism si national-socialism sau fascism

Mişcarea Legionară nu a fost şi nu este anti-semită!

 

8 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. mircea.v said, on octombrie 11, 2013 at 10:40 am

    Poezii Radu Gyr:

    Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane ! [pentru asta a fost condamnat la moarte]

    Nu pentru-o lopata de rumena paine,
    nu pentru patule, nu pentru pogoane,
    ci pentru vazduhul tau liber de maine,
    ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

    Pentru sangele neamului tau curs prin santuri,
    pentru cantecul tau tintuit în piroane,
    pentru lacrima soarelui tau pus în lanturi,
    ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

    Nu pentru mania scrasnita-n masele,
    ci ca să aduni chiuind pe tapsane
    o claie de zari si-o căciula de stele,
    ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

    Asa, ca să bei libertatea din ciuturi
    si-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
    si zarzarii ei peste tine să-i scuturi,
    ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

    Si ca să pui tot sarutul fierbinte
    pe praguri, pe prispe, pe usi, pe icoane,
    pe toate ce slobode-ti ies inainte,
    ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane!

    Ridica-te, Gheorghe, pe lanturi, pe funii!
    Ridica-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
    Si sus, spre lumina din urma-a furtunii,
    ridica-te, Gheorghe, ridica-te, Ioane !

    Iisus în celulă

    Azi noapte Iisus mi-a intrat în celula.
    O, ce trist si ce-nalt parea Crist !
    Luna venea dupa El, în celula
    si-L facea mai inalt si mai trist.

    Mainile Lui pareau crini pe morminte,
    ochii adanci ca niste paduri.
    Luna-L batea cu argint pe vestminte
    argintandu-I pe maini vechi sparturi.

    Uimit am sarit de sub patura sura :
    – De unde vii, Doamne, din ce veac ?
    Iisus a dus lin un deget la gura
    si mi-a făcut semn ca să tac.

    S-a asezat langa mine pe rogojina :
    – Pune-mi pe rani mana ta !
    Pe glezne-avea urme de cuie si rugina
    parca purtase lanturi candva.

    Oftand si-a intins truditele oase
    pe rogojina mea cu libarci.
    Luna lumina, dar zabrelele groase
    lungeau pe zapada Lui, vargi.

    Parea celula munte, parea căpătâna
    si misunau paduchi si guzgani.
    Am simtit cum îmi cade capul pe mana
    si-am adormit o mie de ani…

    Când m-am desteptat din afunda genuna,
    miroseau paiele a trandafiri.
    Eram în celula si era luna,
    numai Iisus nu era nicairi…

    Am intins bratele, nimeni, tacere.
    Am intrebat zidul : nici un raspuns !
    Doar razele reci, ascutite-n unghere,
    cu sulita lor m-au strapuns…

    – Unde esti, Doamne ? Am urlat la zabrele .
    Din luna venea fum de catui…
    M-am pipait… si pe mainile mele,
    am gasit urmele cuielor Lui.

    Întrebare

    Adâncă-i noaptea, orele profunde…
    Gemând, spre raftul cărţilor mă-ndrum
    şi-ntreb în şoaptă fiece volum:
    -Tu eşti? Şi cartea fuge şi se-ascunde.

    Plângând, întreb portretul ei acum:
    -Tu eşti? Şi nici iubita nu-mi răspunde.
    Îmi umplu cupa-n vin să mă scufunde,
    întreb: -Tu eşti? Şi cupa piere-n fum.

    Şi-ntreb şi spada mea: -Tu eşti? Şi tace.
    Şi, cum mă prăbuşesc în jilţ, înfrânt,
    din zid o umbră albă se desface…

    Mă-ntorc spre ea cu sânge în cuvânt
    şi-n ochii lui Iisus e numai pace.
    Întreb: -Tu eşti? Şi umbra spune: -Sunt.

    Indemn la lupta

    Nu dor nici luptele pierdute,
    nici ranile din piept nu dor,
    cum dor acele brate slute
    care sa lupte nu mai vor.

    Cat inima in piept iti canta
    ce-nseamna-n lupta-un brat rapus ?
    Ce-ti pasa-n colb de-o spada franta
    cand te ridici cu-n steag, mai sus ?

    Infrant nu esti atunci când sangeri,
    nici ochii cand in lacrimi ti-s.
    Adevaratele infrangeri,
    sunt renuntarile la vis.

    Cântec deplin

    N-ai lăuda de n-ai ştii să blestemi,
    Surâd numai acei care suspină,
    Azi n-ai iubi de n-ar fi fost să gemi,
    De n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.
    Şi dacă singur rana nu-ţi legai,
    Cu mâna ta n-ai unge răni străine.
    N-ai jindui după frânturi de rai
    De n-ai purta un ciob de iad in tine.
    Că nu te-nalţi din praf dacă nu cazi
    Cu fruntea jos, în pulberea amară,
    Şi dacă-nvii în cântecul de azi
    E că mureai în lacrima de-aseară.

    Hangiul

    Afara-i vant si-i gol ulciorul.
    – Hangiu smintit, da fuga iar!
    Vreau vin ca zarea si ca dorul
    si cum e jalea de amar.

    El insa-mi toarna in nestire
    un vin adanc cu umbre lungi.
    – Bea! Dulce-i ca o amintire
    pe care-o chemi cand o alungi.

    Ulcioru-i gol si-afara vantul…
    – Hangiu smintit, da fuga iar!
    Vreau vin ca bezna, ca mormantul
    si cum e moartea de amar.

    Hangiul insa-mi pune-n fata
    un vin insangerat de vremi.
    – Bea! Este dulce ca o viata
    pe care-o ierti cand o blestemi.

    Basm [este chiar povestea poetului]

    A fost odată în basm, în baladă
    o fată mică de cer şi zăpadă…
    şi-un tată trudit, un biet tată
    cu umbre în ladă,
    cu tâmpla de cântec brumată.
    Au fost odată un tată şi-o fată,
    şi fata scria cu litere mari, încete…
    iar tata venea seara,-n buzunar
    cu portocale şi comete
    şi le răsturna pe abecedar
    sau le-ncurca printre caiete.
    A fost o fată cu slove domoale –
    şi-un tată cu stele şi portocale.
    A fost odată… a fost odată…
    Fetiţa a rămas departe-n poveşti,
    cu mâini de icoană curată,
    cu ochii ei prea mari, prea cereşti;
    iar tata a murit de-atunci, nu o dată,
    de-o sută, de-o mie de ori;
    de-o mie de ori a fost tras pe roată,
    spânzurat de-o mie de sfori…
    De-o mie de ori pus pe cruce,
    de-o mie de ori perpelit în dogori,
    de-o mie de ori… de-o mie de ori…

    Fata cu obraji de petală
    de mult nu se mai duce la şcoală,
    dar seara, când plouă mărunt
    şi frunza tremură goală,
    din fundul temniţei, crunt,
    din moartea lui fără fund,
    strigoiul tatii se scoală.
    Din adânc, de sub beznă grozavă,
    din smoală, din lună,
    peste munţi şi păduri de otravă,
    peste cetăţi şi genuni,
    strigoiul tatii se scoală-n minuni
    şi se-ntoarce cu urme de sânge
    din lava-i străfiartă
    pe uliţa moartă.
    Şi-ntreabă şi plânge,
    din poartă în poartă,
    din uşă în uşă
    şi din cenuşă în cenuşă:
    – Unde-i fetiţa de-atunci?
    Unde-i tăticul de-atunci?
    Şi-ntrebarea cumplită
    se face muget de stânci
    şi catapeteasmă trăsnită
    şi cutremur şi dinamită.

    – Sparge-te, lacăte!
    – Zidule, pleacă-te!
    – Temniţă, crapă-te!
    Acolo, departe-poveşti,
    o fată mică de şcoală
    cu obrazul lipit de fereşti,
    cu ochii ei prea mari, prea cereşti
    aşteaptă o stea şi-o portocală
    şi se roagă să plece puhoiul,
    să vină acasă strigoiul.

    si 2 strofe din „Ne vom intoarce intr-o zi”

    Ne vom intoarce intr-o zi…
    Si cei de azi, cu pasii grei,
    Nu ne-or vedea, nu ne-or simti,
    Cum vom intra incet in ei.

    Ne vom intoarce ca un fum,
    Usori, tinandu-ne de maini,
    Toti cei de ieri in cei de-acum,
    Cum trec fantanile-n fantani.

    Apreciază

  2. […] TEATRUL BARASEUM a fost infiintat in perioada … legionarului Radu Gyr si a fost SINGURUL TEATRU EV… […]

    Apreciază

  3. […] TEATRUL BARASEUM a fost infiintat in perioada … legionarului Radu Gyr si a fost SINGURUL TEATRU EV… […]

    Apreciază

  4. […] TEATRUL BARASEUM a fost infiintat in perioada … legionarului Radu Gyr si a fost SINGURUL TEATRU EV… […]

    Apreciază

  5. […] TEATRUL BARASEUM a fost infiintat in perioada … legionarului Radu Gyr si a fost SINGURUL TEATRU EV… […]

    Apreciază

  6. […] TEATRUL BARASEUM a fost infiintat in perioada … legionarului Radu Gyr si a fost SINGURUL TEATRU E… […]

    Apreciază

  7. […] TEATRUL BARASEUM a fost infiintat in perioada … legionarului Radu Gyr si a fost SINGURUL TEATRU EV… […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: