SACCSIV – blog ortodox

FLUORUL din APA si PASTA DE DINTI este la fel de OTRAVITOR ca MERCURUL si ne tampeste copiii. Dar de ce mercurul din vaccin e bun?

Posted in Uncategorized by saccsiv on mai 29, 2016

docile-2

Foto: http://ddees.com/index.php/2015/09/11/gallery-two/

   Iata ce putem citi la Fluorul are un impact major negativ asupra sistemului nervos de pe Libertatea:

Oricât de imposibil ar părea, marketingul a pătruns și în domeniul stomatologic  albind de-a dreptul mințile medicilor dentiști ce încă mai folosesc fluorul pentru întărirea smalțului dinților, chiar dacă e considerată o metodă invazivă.

Un studiu recent publicat în cel mai vechi şi mai prestigios jurnal medical a clasificat fluorul ca neurotoxină – în aceeaşi categorie ca arsenicul, plumbul şi mercurul. Dr. Andra Custură, medic stomatolog, îți spune de ce ar trebui să fii atent la toate tratamentele stomatologice ce conțin fluor și ce alternative ai la dispoziție.

Sunt foarte multe persoane care știu că fluorul albește dinții. Dar oare câte dintre acestea cunosc faptul că fluorura de sodiu era folosită ca insecticid pentru gândaci sau că fluorul intră în compoziția freonului din instalațiile de răcire a aerului?

„Pentru că are o toxicitate ridicată, fluorul are un impact negativ asupra sistemului nervos central, alterând procesele cognitive. Este total greșit ca o mamă să folosească o pastă de dinți ce conține fluor, chiar și în cantități mici, pentru că efectele se văd la nivel macro în cazul fătului: deficiențe de limbaj, de gândire și chiar coeficient scăzut de inteligență. Calciul contrabalansează cu succes dezechilibrele provocate de fluor, vorbim aici de utilizare în cantități reduse, dar totuși ingerate. Poate o varintă mai sigură este florura de calciu, care este mai puțin toxică. Apa ce conține fluorură de sodiu va produce pete albe pe dinți, iar efectul coroziv al fluorului nu va întârzia să apară, afecțiune numită fluoroză”, explică stomatologul.

Florura declarată oficial o neurotoxină alături de Mercur, Plumb și Arsenic

Studiile recente arată că florura, la fel ca și alte substanțe chimice cum ar fi  plumbul, metil mercurul, arsenicul și altele, sunt neurotoxine cu impact major nefavorabil asupra sistemului nervos. Prin acțiunea lor la nivelul organismului uman, se anunță afecțiuni precum dizabilități de dezvoltare a sistemului nervos, incluzând ADHD, dislexie care afectează milioane de copii anual – acțiune numită pandemie a neurotoxicității asupra dezvoltării.

„La copii, se practica după anii 1990 includerea în dietă a fluorurii pentru a căpăta un smalț mai puternic la atacurile acide demineralizante. Diferența între a folosi local, ca pastă de dinți și administrarea apei este că pe cale orală se alterează chiar structura dintelui. A mai fost notat că fluorul are caracteristici cancerigene, mai ales în ceea ce privește oasele și ficatul. Este un semnal de alarmă, pentru că halogenând un produs cu fluor, acesta devine de până la zece ori mai puternic. Guma de mestecat, la fel – conține fluor. Oare nu este mai bine să ne curățăm dinții după fiecare masă consumând un măr?”adaugă dr. Andra Custura.

Din fericire, industria farmaceutică întelege că pierde teren dacă pastele de dinți nu se vor crea în funcție de necesitățile consumatorului, care în momentul de față depune eforturi să trăiască sănătos. Pe piață au apărut deja noi formule de produse pentru igienă dentară pe bază de mentă sau scorțisoară, ulei de cocos sau chiar uleiuri esențiale.

Concluziile cercetarilor studiului coincid cu cele ale unei meta-analize din 2013 realizate de Universitatea Harvard care confirmă că acei copii care trăiesc în medii în care apa are concentraţii mari de fluor au un IQ semnificativ mai mic decât copiii care trăiesc în zone cu puţin fluor.

Comentariu saccsiv:

Cat costa alea cu cocos?

Cititi va rog si:

Video: Cum MERCURUL produce LEZIUNI ale CREIERULUI

VIDEO (si transcriptul) : Intr-un episod CSI, cine vorbeste de CHEMTRAILS, florul din apa sau bombe tsunami e un posibil … TERORIST

Pericolele din apa cu fluor

 

Tagged with: ,

31 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. loladyblog said, on mai 29, 2016 at 12:58 pm

    Exista alternative la pastele de dinti ce au in compozitie fluor.Etera,produsa de Etera Prod SRL,prafuri de dinti si paste de dinti de la magazinele naturiste.Nu ar trebui sa ne mai mire nimic.Asa cum ne baga pe gat fluorul sau alte mizerii,tot asa ne otravesc cu hipercianurile din sare,cu initium-ul,cu monoglutamatul,omniprezent in toate alimentele,cu OMG,etc.

    Apreciază

    • el said, on mai 29, 2016 at 2:03 pm

      nu e nevoie de pasta de dinti ca sa te perii/speli corect pe dinti, ci de periuta si sare sau bicarbonat de sodiu sau pur si simplu periere FARA altceva decat apa simpla !
      ce nevoie aveti de clabucii de la pasta de dinti? aceia spala dintii?

      Apreciat de 1 persoană

  2. oarecare said, on mai 29, 2016 at 1:10 pm

    nu costa mult pasta de dinti de la gemma pe baza de argila menta argint etc e pana in 10 lei pana una alta…

    Apreciat de 1 persoană

    • el said, on mai 29, 2016 at 2:06 pm

      eu ca un primitiv ce sunt nu folosesc nici o pasta de dinti si nimic altceva in afara de periutza si apa ! … uneori sare grunjoasa de mare fara aditivi si rar bicarbonat de sodiu alimentar….

      Apreciază

      • mircea.v said, on mai 29, 2016 at 5:50 pm

        @el, vezi ca sarea grunjoasa are efect abraziv asupra smaltului dentar. Mai bine se dizolva sare si bicarbonat intr-un pahar cu apa, si cu apa din pahar se spala dintii.

        Apreciat de 1 persoană

      • el said, on mai 29, 2016 at 7:12 pm

        mircea.v

        nu stiam. multumesc. asa o sa fac.

        Apreciat de 1 persoană

      • mircea.v said, on mai 30, 2016 at 7:27 pm

        La un pahar cu apa, o lingurita rasa de sare, si o linguruta rasa de bicarbonat de sodiu. Ajunge pt mai multe zile, si asa rezulta cea mai soft si eficienta „pasta” de dinti, si cea mai ieftina. Dupa ce se face periajul, se clateste gura inca o data cu solutia asta, apoi cu apa. Daca sant sangerari ale gingiilor, se clateste cu solutie de mai multe ori, in total 5-10 min.

        Apreciat de 1 persoană

  3. templier's blog said, on mai 29, 2016 at 1:52 pm

    Imagini ale unei furtuni ciudate au fost surprinse sambata la Constanta. Norii aveau forme extrem de neobisnuite.
    https://templierblog.wordpress.com/2016/05/29/nori-apocaliptici/

    Apreciază

  4. energein7 said, on mai 29, 2016 at 4:01 pm

    Reblogged this on energein7's Blog.

    Apreciază

  5. sorin said, on mai 29, 2016 at 5:20 pm

    off topic

    Apreciază

  6. Raluca said, on mai 29, 2016 at 5:29 pm

    Într-adevăr se găsește pasta de dinți Etera fără flour. Eu o cumpăr de la magazinele XXL (Penny).

    Apreciază

  7. Grigore said, on mai 29, 2016 at 7:21 pm

    Periaj simplu (pentru îndepărtarea resturilor) + clătire cu argint coloidal (pentru distrugerea bacteriilor; apoi argintul coloidal se poate înghiţi fără probleme); este o soluţie foarte bună de aplicat. Eu aşa procedez de vreo 4-5 ani. Aici este publicat un buletin de analiză care demonstrează că argintul coloidal distruge 4 tulpini bacteriene, printre care stafilococul auriu şi E.coli:
    http://salutifer.ro/argintul-coloidal-poate-fi-utilizat-ca-dezinfectant/
    Nu credeţi povestea cu albăstrirea pielii sub influenţa argintului coloidal, aia este o intoxicare a stabilimentului farmaceutic. Tipul ăla care s-a albăstrit a băut timp de 14 ani cantităţi enorme de săruri de argint, nu argint coloidal.

    Apreciază

  8. Nimbus said, on mai 29, 2016 at 9:33 pm

    Votati cat de mult puteti. Nu ca ar conta prea mult dar perversii fac front comun sa se legalizeze cu orice pret:

    http://www.gandul.info/voteaza/sondaj-sunteti-de-acord-cu-casatoriile-homosexuale-14555908

    Apreciază

    • valentindortodox said, on mai 30, 2016 at 1:59 am

      oare părintele Cleopa ne-a spus vreodată să votăm – iar în cazul de faţă, aşa ceva?

      Apreciat de 1 persoană

    • valentindortodox said, on mai 30, 2016 at 2:01 am

      cred că noi suntem purtaţi de o serie de învăţături diferite de învăţăturile lui bazate de la început pe sfinţii părinţi, învăţături de căpătâi ale Bisericii.

      Mai mult face o ascultare de sfaturi duhoniceşti ale părintelui Cleopa

      Apreciat de 1 persoană

  9. Gabriel said, on mai 30, 2016 at 11:58 am

    Ecumenism la inaugurarea ce va avea loc astazi de la ora 17:00 in Piata Presei a monumentului „ARIPI” închinat rezistenţei anticomuniste

    Citez de pe http://www.expresmagazin.ro/monumentul-aripi-inchinat-rezistentei-anticomuniste-inaugurat-luni/

    „Evenimentul va începe cu intonarea imnului naţional de către fanfara Regimentului de Gardă „Mihai Viteazul” şi păstrarea unui moment de reculegere în memoria victimelor comunismului. Va urma dezvelirea plăcii „În memoria luptătorilor din rezistenţa anticomunistă 1945 – 1989” şi un moment religios ecumenic susţinut de reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române şi ai cultelor religioase ai căror credincioşi au murit sau au suferit în temniţele, lagărele şi spaţiile de deportare comuniste.

    Vor rosti rugăciuni PS Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, Biserica Ortodoxă Română, PS Cornel Damian, Episcop al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti, PS Mihai Frăţilă, Episcop al Episcopiei Greco Catolice de Bucureşti, Dr. Daniel Zikeli, Episcop Vicar, Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană, Prof. dr. Ioan Bunaciu, decanul Facultăţii de Teologie Baptistă, Universitatea din Bucureşti, Rabin Rafael Shaffer, Rabinul şef al Cultului Mozaic, Imam Refi Erghiun, Consiliul Sinodal al Cultului Musulman.”

    Oare cum „vor rosti” rugaciunile, toti odata sau pe rand 🙂

    Apreciază

    • valentindortodox said, on mai 30, 2016 at 1:10 pm

      anatema ereticilor chiar dacă ar îmbrăca haine de ortodocşi

      Apreciază

    • mihai said, on mai 30, 2016 at 1:13 pm

      Turci au ,,sarbatorit”, ,,eliberarea” constantinopolului de sub ,,ocupatie” crestina culmea coincidentei cu vizita lui vladimir putin la muntele athos, sa fie o provocare la adresa crestinilor?!, dupa cum se vede profetia parintelui paisie aghioritul prinde tot mai mult contur http://www.napocanews.ro

      Apreciază

  10. Paul222 said, on mai 30, 2016 at 3:07 pm

    Exista deja multe tipuri de paste de dinti 100% naturalle pe baza de argila la magazinele naturiste si au preturi foarte decente.

    Apreciază

  11. Dana said, on decembrie 30, 2016 at 5:14 pm

    Eu tot nu am aflat daca in apa sau laptele din Romania se pune fluor. Stie cineva?

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.