SACCSIV – blog ortodox

Revista britanica: „DOCTORII AR TREBUI SA AIBA DREPTUL SA UCIDA BEBELUSII”. Invers: daca nu aveam dreptul sa ucidem nou nascutii, de ce avem dreptul sa-i ucidem pe cei nenascuti?

Posted in avort, copii by saccsiv on martie 1, 2012

Iata ce aflam din articolul ŞOCANT. Uciderea bebeluşilor ar trebui permisă, potrivit unei reviste britanice condusă de un român:

Părinţilor ar trebui să li se permită să-şi omoare bebeluşii dacă doresc asta, pentru că această practică nu diferă cu nimic de avorturi, se precizează într-un articol publicat în Journal of Medical Ethics, publicaţie prestigioasă condusă de profesorul de origine română Julian Săvulescu, directorul Centrului Oxford Uheiro de Etică Aplicată.

Bebeluşii nu sunt persoane în toată puterea cuvântului şi un au un „drept moral la viaţă”. Astfel, păriniţii ar trebui să aibă dreptul să-şi omoare bebeluşii dacă doresc asta.

Acestea sunt ideile de bază dintr-un articol apărut în Journal of Medical Ethics, publicaţie prestigioasă condusă de profesorul de origine română Julian Săvulescu, directorul Centrului Oxford Uheiro de Etică Aplicată, potrivit telegraph.co.uk.

Articolul intitulat „Avorturile făcute după naştere: De ce ar trebui să trăiască bebeluşul?” a fost publicat de către doi cunoscuţi ai lui Săvulescu, profesorii Alberto Giubilini şi Francesca Minerva ai Universităţii Melbourne. Săvulescu a declarat că că cei doi autori au primit ameninţări cu moartea după ce au publicat articolul, din partea unor „fanatici care se opun valorilor unei societăţi liberale”.

Cei doi cercetători au argumentat că statusul moral al unui nou-născut este echivalent cu cel al unui fetus. Nici unul dintre aceştia n-ar avea caracteristicile care îi conferă unui individ dreptul la viaţă. În loc să fie persoane în toată puterea cuvântului, aceştia sunt persoane potenţiale.

Autorii susţin că avorturile făcute după naştere (adică uciderea bebeluşilor) ar trebui permisă în toate cazurile în care sunt permise şi avorturile, nu doar în cele în care copiii se nasc cu malformaţii. Giubilini şi Minerva au oferit ca exemplu copiii născuţi cu sindromul Down, punctând că numai 64% dintre cazurile de copii născuţi cu sindromul Down sunt identificate cu ajutorul testelor prenatale. Odată născuţii copiii, părinţii nu pot decât să-i păstreze, iar asta reprezintă o „povară inacceptabilă” pentru familii şi pentru societate.

Iata si ce mai aflam din articolul Scandalul international declansat de Oxford: „Doctorii ar trebui sa aiba dreptul sa ucida bebelusii”:

Francesca Minerva, filozof si specialist in etica medicala, sustine ca bebelusii nu sunt persoane in adevaratul sens al cuvantului si, astfel, daca sunt ucisi in prima zi de viata, este cam acelasi lucru cu un avort.

Francesca Minerva, autoarea unui studiu controversat, spune, intr-un articol publicat in British Medical Journal, ca si un copil sanatos poate fi ucis, daca mama lui decide ca nu poate sa-si permita sa-l creasca.

Aceste afirmatii au starnit valuri de indignare, iar editorul British Medical Journal s-a aparat si a spus ca rolul publicatiei este acela de a prezenta mai curand argumente motivate, decat sa promoveze puncte de vedere morale.

Insa articolul i-a infuriate de-a dreptul pe alti specialist in etica. Ei au descris apelul pentru legalizarea infanticidului ca fiind “o aparare inumana a decimarii copiilor”.

Intr-un studiu publicat in Jurnalul de Etica Medicala, dr. Francesca Minerva (foto), care este cercetator asociat la Oxford, spune ca “avorturile de dupa nastere” ar trebui sa fie premise in toate cazurile in care sunt premise si avorturile in primele luni de sarcina.

Opinia este impartasita de co-autorul studiului, Alberto Giubilini, profesor la Universitatea din Milano. Cei doi sustin ca nou-nascutii inca nu si-au dezvoltat sperante, scopuri, visuri si, deci, nu pot fi descrisi ca persoane umane.

Acest studiu a provocat dezbateri si in Parlamentul britanic. Lordul Alton, presedintele grupurilor parlamentare a declarat: “Este intr-adevar socant sa vezi modul in care formatorii de opinie din domeniul medical au renuntat la scopurile profesionale de vindecatori si aparatori ai vietii umane”.

Julian Savulescu, editorul British Medical Journal, a declarat: “Nu sustin practicarea infanticidului. Apar libertatea intelectuala si academica”. El a mai adaugat ca dr. Minerva are o “relatie libera” cu Oxford si ca isi desfasoara activitatea in principal la Universitatea din Melbourne.

Iar conform „Doctorii ar trebui să poată ucide bebelușii. Nou-născuții nu sunt persoane!”:

Articolul prezintă scenariul potrivit căruia părinții nu află de handicapul copilului decât după nașterea sa. „Să crești un asemenea copil ar putea fi o povară grea atât pentru părinți, cât și pentru societate în ansamblu. Faptul că un fetus are potențialul devenirii unei persoane cu o viață normală nu este un argument suficient pentru interzicerea avortului”, se arată în textul citat.
Criticii au descris această propunere drept „infiorătoare”, argumentând că fiecare viață este valoroasă.

   Comentariu saccsiv:
Iata comentariul fratelui Popsy postat la articolul PLATA CU TELEFONUL MOBIL: Visa, MasterCard si companiile de telefonie fac pasi decisivi pentru eliminarea numerarului:

@Valentin
Eu nu am citit dizertatia la care se face referinta in articolul mentionat si speram sa nu fie asa cum spui tu Valentin.
Speram sa fie exact “pe invers”, adica concluzia care s-ar trage sa fie: a face avort ar fi acelasi lucru cu a omori nou-nascutul. Uciderea nou-nascutului fiind vehement respinsa si de neacceptat in orice societate, ar rezulta in respingerea avortului, deci “pro-life”.
Voi citi studiul si voi comenta dupa…
Doamne-ajuta!

In articolul Killing babies no different from abortion, experts say la un moment dat citim:

He said the journal would consider publishing an article positing that, if there was no moral difference between abortion and killing newborns, then abortion too should be illegal.

Referring to the term „after-birth abortion”, Dr Stammers added: „This is just verbal manipulation that is not philosophy. I might refer to abortion henceforth as antenatal infanticide.”

Si eu speram aidoma lui Popsy si nici acum nu m-am dumirit ce vor pana la urma autorii articolului publicat în Journal of Medical Ethics.

Multi spun ca avortul este ok, asadar concluzia logica ar fi ca si uciderea unui nou nascut este la fel de ok. Militantii pro avort nu ar avea de ce sa fie oripilati. Invers, daca pe respectivii activisti ii ingrozeste uciderea unui prunc de abia nascut, de ce nu-i ingrozeste la fel de tare si uciderea unui prunc nenascut? Aceia dintre militanti care sustin ca-i o diferenta, ar trebui sa ne spuna care ar fi acea diferenta, dupa ce vizioneaza:

VIDEO (extrem de socant): FILMARI AVORT … Un material obligatoriu de vizionat de catre toti parintii ce apeleaza la „intreruperea de sarcina”

Video: AVORTUL – Iata cu ce instrumente sunt torturati pana la moarte copilasii in pantecele mamelor lor …

Mai mult, varsta bebelusului nascut prematur a tot scazut:

Bebeluşul miracol! O fetiţă născută la 21 de săptămâni a fost externată de Paşte după cinci luni în incubator

Pe de alta parte:

Marea Britanie permite avortul pana la 24 de saptamani

Ei bine, daca acea fetita nascuta la 21 de saptamani ar fi fost ucisa dupa 2 saptamani, se considera o crima odioasa. Si totusi, in Marea Britanie pot fi ucisi in pantec pana la 24 de saptamani … Care-i diferenta intre un copil nascut prematur pana la 24 de saptamani si unul de aceeasi varsta aflat in pantec? De ce pe unul il poti ucide si pe celalalt nu?

E limpede: asa cum nu ai dreptul sa ucizi un nou nascut, tot astfel nu trebuie sa ai dreptul de a ucide un nenascut.

Daca acei autori ai articolului nu asta au dorit sa demonstreze, ci au vrut sa extinda legalizarea crimei si in cazul noilor nascuti, atunci e cumplit …

27 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on martie 1, 2012 at 2:47 pm

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

  2. Ioan C. said, on martie 1, 2012 at 2:56 pm

    Avortul e o crimă, indiferent ce cred unii medici, Sfânta Scriptură aşa spune: Sfânta Scriptură despre avort http://iisusestedomnul.wordpress.com/2011/12/05/sfanta-scriptura-despre-avort/

    Sufletul fiecărei fiinte umane e primit de la Creator încă din momentul conceperii, nu al naşterii, că doar copilul este viu în pântecele mamei.

    Apreciază

  3. mihai4 said, on martie 1, 2012 at 3:06 pm

    Apreciază

  4. Ciprian said, on martie 1, 2012 at 3:35 pm

    De aici se doreste daca totusi se va renunta la ucidere macar avortul sa ni se bara absolut normal, firesc. Ni se flutura un rau evident mare pentru ca raul mai mic sa fie acceptat ca drept, ca normal.

    Apreciază

  5. Alexandru(Fulger) said, on martie 1, 2012 at 3:47 pm

    Cum ai putea sa iti omori propiul copil ?

    Apreciază

    • Student said, on martie 1, 2012 at 3:54 pm

      Cred ca problema se pune, cum ai putea sa omori un copil, indiferent daca este al tau sau al altcuiva?

      Apreciază

      • minionita said, on martie 1, 2012 at 4:59 pm

        Probabil ca raspunsul lor ar fi”Cu grija.”. Sincer, nu inteleg ce va mai mira toate aceste tampenii. Traim intr-o societate care apara cu grija dreptul de a avea inclinatii sexuale oricat de aberante in numele libertatii individului dar nu garanteaza dreptul primordial la viata al copilului nenascut, dreptul homosexualilor de a adopta copii dar nu si dreptul copilului de a creste intr-o familie normala.Sunt oameni care nu pot produce vreun lucru util si simt nevoia sa se vorbeasca despre ei. Asa ca vin cu o teorie deplasata care ii irita pe cei mai multi, atrage niste excentrici si da apa la moara parazitilor din presa.

        Apreciază

  6. dante said, on martie 1, 2012 at 4:41 pm

    Dar cine, sau ce lege, le-a dat lor dreptul de a ucide pruncii, nascuti, sau nenascuti, ce legi ii guverveaza pe acesti diavoli? Poate ca unii care acuma dau asemenea legi, traiesc, datorita faptului, ca mamele lor, nu au putut sa-i ucida…
    Un suflet, este suflet, din momentul conceptiei, el este zamislit de catre Dumnezeu, si normal ca un om sa ajunga la maturitate, trebuie obligatoriu sa treaca prin toate etapele dezvoltarii sale, de la embrion, la matur, dar sufletul va ramine etern.
    ….”drepturile omului” una dintre cele mai mari aberatii a vremurilor noastre, acestea sint „legile” care-i guverneaza pe oameni in ziua de azi, vremuri, in care omul se crede Dumnezeu, si se comporta ca atare, de aici si…fatalitatea lui de creatie cazuta.

    Doamne ajuta!!

    Apreciază

  7. cineva said, on martie 1, 2012 at 5:31 pm

    O societate care din mijlocul careia Dumnezeu a fost indepartat nu mai are nimic sacru. Totul s-a relativizat, valorile s-au inversat iar morala a ajuns subiect de gluma. Astazi nu mai exista bariere pentru ca toate s-au incalcat si insasi viata si moartea au fost jefuite de sens. Am vazut recent o monstruozitate de film in care se expunea foarte clar viziunea lumii de astazi asupra vietii si a mortii: ‘there is no such thing as dead or alive; we just exist’ adica in romaneste ‘noi nu traim sau murim ci doar existam’. Este deci normal ca cineva care crede ca existam indiferent de ‘starea’ de viata sau de moarte sa isi aroge si dreptul de a hotari in care stare avem dreptul de a exista.
    In aceeasi linie de desacralizare a vietii si popularizare a mortii se incadreaza si polemica referitoare la mentinerea in viata a pacientilor in stare vegetativa in vederea preluarii de organe:

    http://www.bioedge.org/index.php/bioethics/bioethics_article/9901

    sinuciderea asistata sau uciderea ‘din mila’:

    http://euthanasia.com/

    si cultul mortii:

    http://www.orderofthegooddeath.com/category/mission

    In ce priveste uciderea bebelusilor, in Olanda acest lucru este permis inca din 2005 cand s-a legalizat si eutanasia:

    http://www.nejm.org/doi/full/10.1056/NEJMp058026

    Apreciază

  8. goticpleasure said, on martie 1, 2012 at 6:36 pm

    Cei care fac asta sau care se hotarasc sa faca asta ar trebui ucisii…..
    Cu vaccinul din maternitate cum ramane?

    Apreciază

  9. C0N57AN71N said, on martie 1, 2012 at 8:01 pm

    In fata aberatiilor „logice” sataniste invocate de acesti asa-zisi invatati postez acest link; http://www.youtube.com/watch?v=9LMjx5d40ZU, sper sa lacrimati si voi la fel cum o fac si eu de fiecare data cand il revad! Mai e nevoie sa postez si vre-un link cu parintele Nicolae Tanase!?!?
    Documentarul „Forpost” graieste de la sine!!!

    Apreciază

  10. Andreea said, on martie 1, 2012 at 8:33 pm

    să mai zică careva că nu se întoarce lumea asta pe dos, urmează să devenim canibali…

    Apreciază

    • C0N57AN71N said, on martie 1, 2012 at 9:25 pm

      Nu Andreea! Nu se intoarce lumea pe dos, doar se separa graul de neghina, atata tot! Crima de-o parte, speranta de cealalta! Asa o fost lumea de cand hau, amu’ o devenit mai acut si mai evident, atata tot!

      Apreciază

  11. Aurora said, on martie 1, 2012 at 10:41 pm

    Nu e de mirare ca s-a ajuns aici. De la avort pana la pruncucidere nu e decat un pas. Eugenie, eutanasie, controlul nasterilor, planning familial, contraceptie,avort si in final crima, toate fac parte din planul de injumatatire a populatiei globului, la care lucreaza de zor aceste slugi ale intunericului, promotorii ideilor malthusiene. Galton, Darwin, Malthus au fost niste dusmani ai fiintei umane si din pacate ideile lor au prins radacini adanci in mintile bolnave ale pseudo-savantilor actuali.

    Apreciază

  12. georgel said, on martie 2, 2012 at 7:28 am

    aştia sunt posedaţi
    PS
    îmi tremura mainile pe tastatura dupa ce am citit

    Apreciază

  13. patrascu voda said, on martie 2, 2012 at 5:29 pm

    Mi se pare ca jidanimea cauta o scuza pentru infanticidul in masa al coreligionarului lor, Irod.Asta e gandire jidaneasca, o simt, o adulmec : vexarea gandirii crestine.La fel au facut si cu arta(suprarealism, cubism , dadaism si alte nebunii), cu literatura absurda, cu moda decadenta…Totul. ca sa isi bata joc de valorile traditionale.

    Apreciază

  14. […] Revista britanica: “DOCTORII AR TREBUI SA AIBA DREPTUL SA UCIDA BEBELUSII”. Invers: daca nu avea… […]

    Apreciază

  15. […] Revista britanica: “DOCTORII AR TREBUI SA AIBA DREPTUL SA UCIDA BEBELUSII”. Invers: daca nu avea… […]

    Apreciază

  16. […] Revista britanica: “DOCTORII AR TREBUI SA AIBA DREPTUL SA UCIDA BEBELUSII”. Invers: daca nu avea… […]

    Apreciază

  17. […] Revista britanica: “DOCTORII AR TREBUI SA AIBA DREPTUL SA UCIDA BEBELUSII”. Invers: daca nu avea… […]

    Apreciază

  18. […] Revista britanica: “DOCTORII AR TREBUI SA AIBA DREPTUL SA UCIDA BEBELUSII”. Invers: daca nu avea… […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.