SACCSIV – blog ortodox

Arhimandrit Ioanichie Bălan (Patericul românesc): Sfântul Calinic de la Cernica

Posted in IOANICHIE BALAN, PATERIC, PROFETII, Sfantul CALINIC de la Cernica by saccsiv on aprilie 11, 2020

Sursa: https://archive.org/stream/ArhimanditulIoanichieBalan-patericulRomanesc/PatericulRomanescArhim.IoanichieBalan_djvu.txt

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc:

Canonizarea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica s-a făcut la 21

octombrie, 1955, iar prăznuirea lui se face la 11 aprilie.

 

  1. Fapte şi cuvinte de învăţătură

 

  1. Cuviosul Calinic, încă pe când era călugăr tânăr în Mănăstirea

Cernica, postea foarte mult, îşi împlinea regulat canonul şi pravila cu multa

osârdie şi se lupta împotriva somnului. Dormea numai trei ceasuri pe noapte,

însă nu întins pe pat, ci pe un scăunel într-un colţ. al chiliei, după mărturia

bătrânului Hariton, iar ziua lucra împreună cu părinţii la ascultările cele mai

grele ale mănăstirii.

 

  1. După plecarea la Sfântul Munte a duhovnicescului său părinte,

ieroschimonahul Pimen, Cuviosul Calinic şi-a pus această aspră rânduială, ca

în toată săptămâna să nu mănânce bucate fierte la foc, fără numai pâine cu apă

după apusul soarelui, iar sâmbăta şi Duminica să meargă la trapeză împreună

cu părinţii şi să se mângâie cu înfrânare.

 

  1. Mărturisesc părinţii care l-au cunoscut pe Sfântul Calinic că faţa îi era

mereu palida de multa postire şi ochii adânciţi în orbite din pricina multei

privegheri şi a atâtor lacrimi, căci dobândise de la Dumnezeu darul lacrimilor

la sfânta rugăciune.

 

  1. în anul 1813, murind de boala ciumei mulţi preoţi călugări din

Mănăstirea Cernica, stareţul Timotei stăruia mereu să facă preot pe smeritul

ierodiacon Calinic. El însă se lepăda de un dar mare ca acesta, socotindu-se pe

sine cu totul nevrednic. Fiind însă foarte ascultător şi lăsându-se în voia lui

Dumnezeu, a primit Taina Sfintei Preoţii, săvârşind cele sfinte în toată viaţa

sa cu lacrimi şi cu multă evlavie.

(more…)