SACCSIV – blog ortodox

Arhimandrit Ioanichie Bălan (Patericul românesc): Sfântul Calinic de la Cernica

Posted in IOANICHIE BALAN, PATERIC, PROFETII, Sfantul CALINIC de la Cernica by saccsiv on aprilie 11, 2020

Sursa: https://archive.org/stream/ArhimanditulIoanichieBalan-patericulRomanesc/PatericulRomanescArhim.IoanichieBalan_djvu.txt

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc:

Canonizarea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica s-a făcut la 21

octombrie, 1955, iar prăznuirea lui se face la 11 aprilie.

 

  1. Fapte şi cuvinte de învăţătură

 

  1. Cuviosul Calinic, încă pe când era călugăr tânăr în Mănăstirea

Cernica, postea foarte mult, îşi împlinea regulat canonul şi pravila cu multa

osârdie şi se lupta împotriva somnului. Dormea numai trei ceasuri pe noapte,

însă nu întins pe pat, ci pe un scăunel într-un colţ. al chiliei, după mărturia

bătrânului Hariton, iar ziua lucra împreună cu părinţii la ascultările cele mai

grele ale mănăstirii.

 

  1. După plecarea la Sfântul Munte a duhovnicescului său părinte,

ieroschimonahul Pimen, Cuviosul Calinic şi-a pus această aspră rânduială, ca

în toată săptămâna să nu mănânce bucate fierte la foc, fără numai pâine cu apă

după apusul soarelui, iar sâmbăta şi Duminica să meargă la trapeză împreună

cu părinţii şi să se mângâie cu înfrânare.

 

  1. Mărturisesc părinţii care l-au cunoscut pe Sfântul Calinic că faţa îi era

mereu palida de multa postire şi ochii adânciţi în orbite din pricina multei

privegheri şi a atâtor lacrimi, căci dobândise de la Dumnezeu darul lacrimilor

la sfânta rugăciune.

 

  1. în anul 1813, murind de boala ciumei mulţi preoţi călugări din

Mănăstirea Cernica, stareţul Timotei stăruia mereu să facă preot pe smeritul

ierodiacon Calinic. El însă se lepăda de un dar mare ca acesta, socotindu-se pe

sine cu totul nevrednic. Fiind însă foarte ascultător şi lăsându-se în voia lui

Dumnezeu, a primit Taina Sfintei Preoţii, săvârşind cele sfinte în toată viaţa

sa cu lacrimi şi cu multă evlavie.

  1. După primirea darului preoţiei, Sfântul Calinic a început şi mai mult a

se nevoi şi a sluji cu osârdie tuturor. Că era plin de dumnezeiasca dragoste

către toţi, după cuvântul ce zice: „Dacă vrei să te iubească toţi, iubeşte şi tu

pe toţi”. De vedea pe cineva scârbit, împreună cu el se întrista; pe cei bolnavi

îi cerceta şi după ale sale puteri îi mângâia, iar pe săraci mereu îi miluia.

Pentru aceasta toţi îl iubeau ca pe un adevărat tată şi părinte duhovnicesc. i

 

  1. Sfântul Calinic era atât de smerit, ca, pe cât se înălţa cu cinstea şi cu

darul de către toţi, cu atât mai mult se smerea către toţi, după cuvântul

Domnului, Care zice: Care dintre voi va vrea să fie mai mare, să vă fie vouă

slugă (Matei 20, 26).

 

  1. Ajungând Cuviosul Calinic duhovnic al Mănăstirii Cernica, aproape

toţi părinţii şi fraţii din obşte se mărturiseau la sfinţia sa, pentru ca toţi se

 

 

 

CUVIOŞI DIN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI XIX 41

 

:ucereau de nevoinţa lui şi îşi făceau adăpostire şi mângâiere supărărilor lor

Era atât de iscusit duhovnic, că veneau la spovedanie nu numai monahii, ci ş

multă lume din afară şi chiar mitropolitul.

 

  1. Fericitul părinte Calinic, ori de câte ori era ocărât de cineva, grăia d<

rine; iar pe cel care îl nedreptăţea îndată îl miluia şi îl ajuta cu tot ce putea

Insă la dânsul în chilie altceva nu se găsea, fără numai un ulcior cu apă.

 

  1. Spuneau părinţii că în chilia sa, cuviosul era atât de liniştit, încât nic

ucenicii îui nu-I auzeau ce face, când, adică, se odihnea şi când era h

rugăciune.

 

  1. După mărturia mai multor duhovnici din vremea sa, Cuviosul Calinic

săvârşea în timp de 24 de ore două mii de închinăciuni şi 300 de metanii mari,

precum şi pravila cea rânduită fiecărui călugăr la chilie.

 

  1. Aceiaşi duhovnici ai Mănăstirii Cernica adevereau că Sfântul Calinic,

încă din anii tinereţii, primise darul neîncetatei rugăciuni a îui lisus, prin care

se făcuse casă a Duhului Sfânt şi vas al alegerii.

 

  1. fn primăvara anului iSIT, Cuviosul Calinic împreună cu fgnatie

duhovnicul şi cu un alt călugăr s-au sfătuit să postească desăvârşit tot Postul

Mare, până la Sfintele Paşti. Deci, luând binecuvântare de la stareţul

mănăstirii, Dorotei, au început această aspră şi mai presus de putere nevoinţa.

Dar, din lipsa dreptei socoteli, satana le-a făcut ia toţi o grea ispită. Călugărul

n-a putut să postească deloc. Ieroschimonahul Ignatie a postit câteva

săptămâni, apoi, slăbind foarte tare, ş-a îmbolnăvit şi cu greu s-a vindecat. Iar

Cuviosul Calinic a postit desăvârşit până în joia Canonului Mare 9 , când a

mâncat o jumătate de prescură. Dar, voind să împlinească cele 40 de zile de

post, asemenea Mântuitorului şi sfinţilor de demult, s-a îmbolnăvit de o

cumplită ameţeală de cap şi slăbire a firii, încât n-a mai ştiut nimic de sine

până în Duminica Tomei. Pentru aceasta, stareţul Dorotei era foarte mâhnit,

crezând că nu va mai scăpa cu viaţă.

 

însă, cu darul lui Dumnezeu, Cuviosul Calinic şi-a venit din nou în

simţire, spre bucuria stareţului şi a tot soborul. Din ceasul acela, părintele

Dorotei i-a rânduit să ţină toată viaţa calea cea împărătească. Adică să se

împărtăşească zilnic din masa cea de obşte la trapeză. Deci, făcând ascultare,

părintele Calinic mânca zilnic cu fraţii la masă, fără să mai aibă nimic de

mâncare la chilie sau să guste ceva fără binecuvântare. Cu toate acestea, din

Dostirea cea de 40 de zile, cuviosul a rămas cu o permanentă durere de cap 5 pe

care a simţit-o până la obştescul sau sfârşit.

 

 

 

‘ Adică până in joia din săptămâna a cincea a Postului Mare.

 

 

 

414 PATERICUL ROMÂNESC

 

  1. In vara aceluiaşi an, Sfântul Calinic n-a mâncat pâine deloc, timp de

40 de zile, nici legume fierte la foc. Numai seara, după apusul soarelui,

mânca câte o felie de pepene şi fructe crude, ca să-şi potolească slăbiciunea

firii şi să nu calce porunca stareţului.

 

  1. Ucenicul său, arhimandritul Anastasie Baldovin, mărturisea ca în

toată viaţa sa cuviosul nu dormea întins pe pat, ci aţipea câteva ceasuri pe un

scaun, îmbrăcat şi încins cu o curea lată de piele. Era ca o adevărată santinelă,

gata oricând de luptă, veghind neîncetat asupra nevăzuţilor vrăjmaşi care

încercau să-1 ispitească, fie prin trup, fie prin gânduri.

 

  1. Acelaşi ucenic zicea că nimeni nu putea să ascundă ceva sau să spună

vreo minciună înaintea Sfântului Calinic, pentru că era înaintevăzător şi îndată

descoperea adevărul şi cele ce urmau să se întâmple în viitor.

 

  1. Acelaşi ucenic prea iubit al Sfântului Calinic spunea că dascălul său

era atât de blând şi smerit cu inima, încât oricine socotea că are în faţa sa un

înger, iar nu un om pământesc. De aceea toţi îl iubeau, îl cinsteau şi îl aveau

ca pe un adevărat sfânt, atât călugării şi mirenii, cât şi episcopii şi dregătorii

ţării.

 

  1. După ce a fost rânduit stareţ, cuviosul se silea, nu numai cu viaţa sa,

ci şi cu alese sfaturi duhovniceşti, să îndrepteze pe călugării leneşi şi

tulburători din mănăstire. Şi pe mulţi îi îndrepta pe calea cea bună, iar pe cei

răzvrătiţi şi neascultători îi scotea afară din obşte, după porunca apostolului,

ca să nu vatăme şi pe alţii.

 

  1. Sfântul Calinic socotea că ascultarea este cea mai mare virtute pentru

monahi şi temelia vieţii călugăreşti. Astfel, învăţa pe fiii săi duhovniceşti că

„viaţa de obşte, în sfânta ascultare, a întemeiat-o însuşi Domnul nostru Iisus

Hristos, prin pilda vieţii Sale pământeşti”.

 

  1. Spuneau părinţii şi aceasta, că marele stareţ nu îngăduia deloc

clevetirea în viaţa călugărească. Căci o socotea „moartea sufletului”. In locul

multei vorbiri, el sfătuia pe ucenici să practice neîncetat tăcerea şi rugăciunea

lui Iisus.

 

  1. Aceiaşi părinţi spuneau de Cuviosul Calinic că îşi împlinea chemarea

de stareţ cu mare râvnă şi frică de Dumnezeu, ştiind că „lucrul cel mai greu şi

anevoios este meşteşugul călăuzirii sufletelor pe calea mântuirii”.

 

  1. Uneori zicea către ucenici:

 

– Stareţul este inima tuturor inimilor care îl caută şi îi cer sfat şi

mângâiere. El este calea spre desăvârşire a tuturor sufletelor credincioase din

jurul său.

 

 

 

CUVIOŞI DIN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI XIX 415

 

  1. Cuviosul obişnuia adesea să pescuiască la lacul din jurul mănăstirii,

.ir peştele pe care îl prindea îl dădea la obşte pentru hrana părinţilor. într-o

 

un călugăr tânăr, curaţind de solzi o caracudă mică, a început a cârti şi,

 

: md-o cu cuţitul, zicea: „Na, nai De ce n-ai adus pe tată-tu, pe mama-ta, pe

 

-işu-ni, pe strămoşu-tu, care aveau solzi mai mari, că nu mă necăjeam

 

r-i;al” Apoi tot el răspundea: „Am venit şi cu tata, şi cu mama, şi cu moşul,

 

î cu strămoşul, dar i-au luat părinţii duhovnici cei din comitet şi părintele

 

l&ref.

 

Aceste cuvinte au ajuns la urechile Cuviosului stareţ Calinic. Atunci el,

r.ir.d puţin pe gânduri, pentru a înlătura orice pricină de sminteală din

minăstire, a zis:

 

– De azi înainte nu voi mai pune peşte în gura mea! Şi într-adevăr, până

.1 sfârşitul vieţii sale nu a mai mâncat niciodată peşte, păzind cu sfinţenie

Egăduinţa dată lui Dumnezeu. Se hrănea numai cu verdeţuri, şi acelea o dată

re zi, cu multă înfrânare.

 

  1. în timpul răscoalei din anul 1821, mulţi locuitori din Bucureşti s-au

idăpostit la Mănăstirea Cernica. Bunul stareţ i-a găzduit pe toţi în insula

Sfântului Nicolae, prin chiliile călugărilor, iar pe călugări i-a mutat în insula

Sfântului Gheorghe. In acele zile de grea încercare pentru ţară, multă

mângâiere au aflat locuitorii capitalei de la Sfântul Calinic. Că pe toţi îi

îmbărbăta, îi odihnea şi îi hrănea în mod gratuit din alimentele mănăstirii.

 

  1. In primăvara aceluiaşi an, auzind turcii de mulţimea mirenilor

adăpostiţi în insula Cernicai şi socotind că ar fi dintre răsculaţi, au înconjurat

mănăstirea cu tunuri şi stăteau gata s-o distrugă, iar pe cei aflaţi în ambele

insule să-i ucidă cu sabia. Atunci Sfântul Calinic a adunat tot poporul şi pe

călugări în biserică, le-a ţinut cuvânt de îmbărbătare şi au făcut împreună

priveghere de toată noaptea. Iar a doua zi a trimis un călugăr cu jalbă la mai-

marele turcilor din tabăra alăturată. Şi astfel, cu rugăciunile Sfântului Calinic,

;u lacrimile poporului şi cu mijlocirea Sfântului Nicolae, s-au liniştit turcii şi

s-au izbăvit cu toţii de la moarte.

 

  1. Terminându-se hrana în Mănăstirea Cernica, călugării şi mirenii erau

ameninţaţi de cumplită foamete. Deci, căzând Sfântul Calinic la rugăciune cu

multe lacrimi în faţa icoanei Maicii Domnului şi a Sfântului Nicolae şi cerân-

du-le grabnic ajutor, îndată a fost ascultat. Cum s-a ridicat marele stareţ de la

ragăciune, au intrat pe poarta mănăstirii cinci care trase de câte doi boi, pline

cu pesmeţi de pâine, trimise de paşa, mai-marele turcilor din tabăra apropiată.

 

  1. Tot în anul 1821, un alt paşă, care îşi avea tabăra în satul

Pantelimon, a răpit o călugăriţa din Mănăstirea Pasărea, drept ostatică. Dar

 

 

 

416 PATERICUL ROMÂNESC

 

 

 

 

 

 

Sfântul Calinic, nerăbdând să fie mireasa lui Hristos în mâinile păgânilor. \

făcut jalbă Ia stăpânire şi a izbăvit călugăriţa din mâinile turcului. Dec:

supărându-se cumplit, paşa a hotărât să pornească noaptea cu armele asurn

mănăstirii, ca s-o prade şi să ucidă pe stareţ.

 

Atunci Sfântul Calinic, auzind de răzbunarea turcului, a făcut priveghere tt

toată noaptea, cerând ajutorul lui Dumnezeu. Şi iarăşi prin minune a fost izbă”

de, primejdie. Căci, chiar în noaptea aceea, pe când paşa lua cafeaua, ca apoi si

năvălească asupra mănăstirii, o slugă a sa a încercat să-1 omoare cu arma. Dar

glontele oprindu-se în punga cu galbeni, turcul a scăpat cu viaţă. Cutremurat ce

această minune, a doua zi paşa a trimis acei galbeni la Mănăstirea Cernica, din

care, după porunca cuviosului, s-a făcut la intrare o fântână, cunoscută până

astăzi cu numele de „Fântâna turcului”.

 

  1. Pe lângă înnoirea vieţii duhovniceşti în obştea sa, marele stareţ al

Cernicăi s-a îngrijit şi de cele necesare vieţii pământeşti, după exemplul

înaintaşilor săi. Astfel, a terminat de pictat biserica din insula Sfântului

Nicolae, iar cu banii donaţi de arhiereul Ioanichie Stratonichias din Bucureşti

a zidit o biserică mare cu cetate în insula Sfântului Gheorghe, pentru că nu

mai încăpeau călugării într-o singură biserică.

 

Mai înainte însă de începerea bisericii, i s-au arătat noaptea în vis Sfântul

Ierarh Nicolae, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi fericitul stareţ Gheorghe.

Deci, Sfântul Nicolae a zis Cuviosului Calinic: „Scoală-te şi să zideşti în

ostrovul cel mic o biserică în numele Sfântului Mucenic Gheorghe…”. Marele

Mucenic i-a adăugat, apoi, aceste cuvinte: „Noi îţi vom trimite tot ce-ţi va

trebui”. Iar stareţul Gheorghe i-a zis: „Să nu ai nici o îndoială în inima ta”.

 

Această vedenie arătându-se deodată şi Cuviosului Pimen duhovnicul, I-a

încredinţat pe Sfântul Calinic să înceapă lucrul. In anul 1832 a început noua

biserică. în anul 1838 s-a dărâmat de un puternic cutremur, iar după patru an:

a fost zidită din nou, aşa cum se vede până astăzi. A mai zidit din anul 1846

biserica Mănăstirii Pasărea şi alte câteva biserici parohiale.

 

  1. Sfântul Calinic a fost, de asemenea, şi un bun iconom al Mănăstiri:

Cernica şi al celorlalte Mănăstiri – Pasărea, Snagov, Căldăruşani, Ciorogârla

şi Poiana Mărului – care erau sub administraţia sa. Când a intrat stareţ,

Cernica avea doar „o teleguţa cu un bou ce se conducea de un călugăr pe

uliţele Bucureştilor, şi oricine voia din popor arunca câte o pâine în acea

teleguţa; apoi se întorcea la mănăstire şi împărţea acea pâine pe la călugări.

Iar pentru îmbrăcămintea călugărilor se trimitea de la domnie şi de la alţi bum

creştini” .

 

 

 

CUVIOS] DIN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI XIX 417

 

Or, venerabilul stareţ în puţina vreme a refăcut iconomia mănăstirii, a

:l;u: un mare metoc în satul Bueşti-Ilfov, a ridicat case şi adăposturi pentru

umeni şi vite, a cultivat pământul cu tot felul de cereale, a plantat vii şi

pliuri, încât se mirau toţi de priceperea lui. Acolo creştea mănăstirea cirezi

ie vite şi turme de oi pentru hrana şi îmbrăcămintea călugărilor din îavra.

 

  1. Fiind chemat şi propus de câteva ori să fie Mitropolit al Ţării

Româneşti, Sfântul Cal inie, din marea lui smerenie, nu a primit. Dar un om

vrăjmaş din preajma sa, îndemnat de zavistnici, i-a dat otravă. Pe când marele

_- lirei zăcea pe patul de moarte, s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: „Doamne,

Dumnezeul mântuirii mele, nu credeam şi nu doream sa mor otrăvit”. Atunci,

îb umbra nopţii, un glas de taină i-a răspuns; „Nu vei muri de otravă. Scoală-te

ş: fii sănătos, că nu după mult timp vei fi episcop la Râmnicu- Vâlcea, unde

vei îndrepta Biserica şi clerul care este în scăzământ” .

 

In ceasul acela, cuviosul s-a sculat sănătos din pat şi s-a dus la Utrenie,

că era miezul nopţii.

 

  1. Pentru blândeţea şi sfinţenia vieţii sale atât de mulţi călugări s-au

strâns în jurul Sfântului Calinic, încât nu mai încăpeau în amândouă insulele,

în anul 1850, când a plecat ca episcop la Râmnicu- Vâlcea, a lăsat în

Mănăstirea Cernica peste 350 de călugări cu viaţă aleasă.

 

  1. Pe când era stareţ, a venit pitarul mănăstirii la Cuviosul Calinic şi 1-a

înştiinţat ca s-a isprăvit faina. îar el a răspuns:

 

– Să avem nădejde la Maica Domnului şi la Sfântul Ierarh Nicolae şi

nimic nu ne va lipsi.

 

Apoi, intrând în chilie, a căzut la rugăciune înaintea icoanei protectorului

său, zicând: „Sfinte arhiereule al lui Hristos, Nicolae, mângâietorule al

săracilor şi cald-folositorule al celor ce te roagă cu credinţă, vino şi acum şi

ajută smeritei turmei tale şi ne scapă de foamete, precum ai mântuit pe cei ce

erau sa se înece în mare, că nu avem alt ajutor după Maica Domnului, afară

de tine.,.”. Apoi, după Vecernie, a pus sa se citească în biserică paraclisul

Sfântului Nicolae.

 

Astfel, Sfântul Ierarh Nicolae, ascultând rugăciunea plăcutului său, a

venit imediat în ajutorul Mănăstirii Cernica. în ceasul acela a sosit la

arhondaricul mănăstirii un car cu boi încărcat cu făină. Erau doi oameni

necunoscuţi, trimişi cu această milostenie de stăpânul lor, care, după ce au

descărcat povara, îndată au plecat.

 

Drept recunoştinţă, marele stareţ a adunat soborul în biserică şi, după

Pavecerniţă, au cântat acatistul Sfântului Nicolae. Apoi, binecuvântând taina,

a pus să se facă pâine în noaptea aceea pentru mângâierea părinţilor şi fraţilor.

 

 

 

418 PATERICUL ROMÂNESC

 

  1. In altă zi, pe când vorbea cu părintele Pimen, duhovnicul sau, a venit

la Sfântul Cal inie un om cerându-i milostenie. Iar el i-a dat 50 de lei. După un

ceas a venit un tânăr şi a spus stareţului: „Părinte, tatăl meu a murit şi a lăsat

sa aduc la mănăstire o mie de lei. Iată aici cinci sute şi restul îl voi aduce mai

pe urmă, că nu îi am acum”. Apoi a plecat. Atunci bătrânul duhovnic a

întrebat pe cuviosul:

 

– Ce cugetai, părinte Calinic, când ai dat milostenie acelui om? Iar

blândul stareţ i-a răspuns:

 

– Aş fi vrut să-i dau o suta de lei, dar n-am avut. I-am dat numai

cincizeci şi am primit cinci sute.

 

  1. In anul 1829, luna iulie, în dimineaţa unei zile de praznic, stătea

Cuviosul Calinic în chilia sa din insula mare, aproape de arhondaric. Deci,

privind pe fereastră, a văzut mulţime de musafiri care atunci veniseră, iar pe

bieţii călugări, „ascultătorii din arhondărie”, cum alergau în toate părţile ca să

slujească musafirilor. Deci, căutând la dânşii cu durere de inima, a zis în sine:

 

– Ah, Dumnezeule, cum are să se defaime chipul monahicesc prin

petrecerea împreună cu mirenii! Şi tare oftând, a început să citească icoasele

Sfântului Ierarh Nicolae.

 

  1. Spuneau ucenicii Sfântului Calinic „că faptele îi erau întocmai după

graiul gurii şi nu putea nimeni să-i găsească nici un cusur. Că, după cum

învăţa, aşa şi lucra. Că zice şi Mântuitorul: Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce

este da, da; şi ceea ce este nu, nu (Matei 5, 37).

 

  1. Aceiaşi ucenici mărturiseau că Sfântul Calinic „cu multă mâhnire a

primit alegerea de episcop, la 14 septembrie, 1850, fiindcă n-a putut strica

hatârul iubitului său fiu duhovnicesc, Barbu Dimitrie Ştirbei – domnul Ţării

Româneşti – şi s-a supus la voia obşteştii Adunări…”.

 

  1. Spunea Sfântul Calinic în ceasul despărţirii de fiii săi duhovniceşti:

 

– Călugărul, oriunde va merge şi oricât bine va găsi, tot nu este ca unde

şi-a pus metania, fiindcă inima lui nu este în pace.

 

  1. Altă dată iarăşi le spunea:

 

– Iubiţii mei fraţi şi fii, trebuie să avem mare grijă când intrăm în Sfânta

Biserică sau în Sfântul Altar, că acolo este însuşi Domnul nostru Iisus Hristos

de faţă în Sfintele Taine.

 

  1. Spunea ucenicul său, Anastasie, că, îndată după aşezarea sa în

scaunul episcopiei de la Râmnicu- Vâlcea, a şi început a da porunci la

protopopi, ca unde s-ar afla vreun om necununat să-1 cunune şi să-1 cerceteze

pentru ce nu se cunună şi „sade cu posadnică”.

 

 

 

[ CUVIOŞI DIN A DOUA JUMĂTATE A SECOLU LUI XIX 419

 

  1. Spunea iarăşi acelaşi ucenic că Sfântul Ierarh Calinic avea mare

: .avie către Sfântul Ierarh Nicolae, al cărui acatist îl citea zilnic. Cu ajutorul

-. Dumnezeu şi al marelui ierarh, protectorul său, a rezidit din temelie

?i:edrala episcopală din Râmnicu- Vâlcea, casele episcopale şi seminarul,

 

:re anii 1854-1856, care fuseseră distruse de incendiul din 1847. Odată cu

-serica, blândul episcop a redeschis şi vestita tipografie a Episcopiei din

– ^rrmic, în care a tipărit tot felul de cărţi de slujbă şi de zidire sufletească, pe

;^re apoi le trimitea gratuit la preoţi şi credincioşi.

 

  1. Spunea iarăşi arhimandritul Anastasie Baldovin despre dascălul său,

 

reasfinţitul Calinic:

– Mă minunam de aşa viaţă mai presus de fire, pentru că vedeam că

– : esc un sfânt viu. De aceea îndrăzneam de multe ori şi îl întrebam câte ceva

despre tainele dumnezeieşti şi el îmi descoperea ceea ce cunoştea că-mi este de

J :los şi cât putea să încapă în mintea mea cea slabă şi întunecată. Iar dacă

_”aintam cu întrebările mai departe, îmi zicea: „Nu este acum timpul pentru

jHemenea întrebări”.

 

  1. Acelaşi ucenic spunea:

 

– Avea obicei fericitul că, după rugăciunea de seară, mă ţinea lângă

::easfinţia sa mai mult timp, povaţuindu-mă în credinţă şi la datoriile mele

monahale şi multe lucruri de taină îmi descoperea.

 

  1. Adeseori îmi zicea fericitul:

 

– Fiul meu, mulţi sunt din călugări şi mireni numai cu numele creştini,

:ar cu viaţa şi cu faptele sunt departe de adevărul creştinătăţii. De aceea, la

unii ca aceştia nu ai voie să le arăţi ceea ce ai văzut la mine. Iar la cei pe care

ti vei cunoaşte ca sunt creştini buni şi cred în darul şi puterea lui Dumnezeu,

ii voie de la mine sa le araţi şi să le scrii, numai după ce mă voi duce din

aceasta lume trecătoare.

 

  1. în vara anului 1854, mergând Sfântul Calinic spre Târgu-Jiu, însoţit

de ucenicul său şi mai mulţi slujitori, la rugămintea credincioşilor a poposit

peste noapte într-un sat din cale. Şi iată, fiii unui om înstărit au mărturisit

bunului păstor că tatăl lor a murit de mai mulţi ani, dar trupul lui n-a putrezit

in pământ. L-au dezgropat de trei ori, i-au făcut parastas cu arhierei şi cu

rreoţi, dar trupul sau tot întreg l-au scos din groapa.

 

Deci, l-au rugat pe Sfântul Calinic să Ie dea voie să-1 dezgroape a patra

oară pe tatăl lor, iar după ce fericitul va termina liturghia arhierească, să-i

citească rugăciunile de dezlegarea păcatelor la mormânt. Şi bunul păstor,

milostivindu-se de ei, i-a ascultat. După terminarea liturghiei au mers cu toţii

la mormânt. Trupul răposatului, întreg şi nevătămat, era rezemat de zidul

 

 

 

420 PATERICUL ROMÂNESC

 

bisericii. Şi iată, o, minune preaslăvită! In timp ce Sfântul Calinic citea

rugăciunile de dezlegarea păcatelor, trupul cel neputred a început a se preface

în ţărână, de la picioare spre cap. La sfârşitul rugăciunilor, întreg trupul său

se prefăcuse într-o grămăjoară de ţărână amestecată cu oase albe. Uimiţi toţi

de aceasta, au dat slavă lui Dumnezeu.

 

  1. Spunea părintele Anastasie, ucenicul Sfântului Calinic, că au poposii

împreună timp de trei zile la Schitul Lainici, unde era egumen marele

duhovnic şi arhimandrit Irodion lonescu, renumit pentru viaţa sa în toate

hotarele Olteniei şi dincolo de Carpaţi. Apoi, pornind pe poteci de munte spre

Râmni cu- Vâlcea, au poposit puţin într-o poiană. Şi, plecând însoţitorii săi

înainte, Sfântul Calinic stătea jos şi plângea.

 

– De ce plângi, Preasfinţite? La întrebat ucenicul . Te doare stomacul?

 

– Nu, fiul meu, a răspuns el. Dar nu credeam să mai trăiesc, să văd alt

stareţ schimbându-se în Cernica. Nicandru, stareţul Cernicai, a murit!…

 

Deci, ucenicul însemnând ziua şi ceasul acela, a plecat după două

săptămâni la Mănăstirea Cernica şi s-a încredinţat că arhimandritul Nicandru

se mutase la Domnul chiar în ziua şi ceasul în care a plâns Sfântul Calinic.

 

  1. Odată, pe când Sfântul Calinic slujea Sfânta Liturghie în paraclisul

Episcopiei Râmnicului cu mai mulţi slujitori, a fost adusă la biserică o femeie

legată în lanţuri, cumplit chinuită de un duh necurat. La sfârşitul slujbei,

protoiereul oraşului a rugat pe bunul păstor de suflete să-i citească o rugăciune

de vindecare. Arhimandritul Anastasie i-a pregătit molitfelnicul. După citirea

rugăciunii, Sfântul Calinic a binecuvântat pe femeia bolnavă de trei ori în

numele Preasfintei Treimi şi a zis:

 

– In numele Domnului nostru lisus Hristos, scoală-te! în clipa aceea,

bolnava s-a vindecat cu darul lui Dumnezeu. Deci, sculându-se sănătoasă de

jos, săruta cu lacrimi sfintele icoane, mulţumind binefăcătorului ei. Apoi.

intrând Sfântul Calinic în chilia sa, a început a plânge cu multe lacrimi.

 

– De ce plângi, Preasfinţite? 1-a întrebat ucenicul.

 

– Nu am nimic, fiul meu, dar văd că pentru multele mele păcate mă

pedepseşte Dumnezeu. Spuneţi la toţi că nu pentru mine păcătosul a făcut

Dumnezeu această minune de a tămădui pe femeia bolnavă.

 

  1. Spunea acelaşi ucenic despre Sfântul Calinic;

 

– Era atât de milostiv, încât, când nu avea ce să dea milostenie, îşi dădea

hainele de pe Preasfinţia sa şi, plângând, se ruga de mine nevrednicul ca să

caut bani de unde voi şti, ca să aibă să dea la „fraţii lui Hristos”, căci aşa

numea fericitul pe săraci şi neputincioşi.

 

 

 

CUVIOŞI DIN A DOUA JUMĂTATE Â SECOLULUI XIX 421

 

  1. Odată, pe când Sfântul Calinic ieşea de Ia slujbă, la o biserică din

Craiova, epitropul i-a dat şase galbeni. Iar în ograda episcopiei, o femeie

:r:ându-i milostenie, a scos acei galbeni şi i-a pus în mâinile ei.

 

După trei zile, aceeaşi femeie a venit iar la uşa Sfântului Calinic să ceară

milostenie. Deci, chemând pe părintele Anastasie, ucenicul său, i-a poruncit

zicând:

 

– Dă milostenie femeii de afară.

 

– Preasfinţite, a răspuns el, această femeie a primit şase galbeni când

nc-am întors de la biserică.

 

Iar blândul păstor i-a zis cu asprime:

 

– Dar cuvioşia ta, dacă ai mâncat ieri, astăzi nu mai mănânci? O fi fost şi

ea datoare la cineva şi de aceea mai cere. Du-te şi dă-i milostenie!

 

Din clipa aceea până la sfârşitul vieţii Sfântului Calinic, n-a mai îndrăznit

ucenicul sa-i facă vreo observaţie în privinţa milosteniilor.

 

  1. Spunea iarăşi ucenicul despre Sfântul Calinic:

 

– Când hirotonea preoţi, nu numai că nu lua nimic pentru osteneala sa, ci

oprea şi pe alţii a le lua ceva. Iar când plecau preoţii pe la bisericile lor, îi

chema înaintea sa şi îi povăţuia cum să se poarte în societate şi cu enoriaşii

lor. Apoi le dădea bani de cheltuială pe drum, cărţi de preoţie şi alte cărţi de

 

, învăţătură.

 

* 49. în timpul domniei lui Cuza Vodă – spunea ucenicul Sfântului Calinic

 

– s-a întâmplat o tulburare în Seminarul Episcopiei de Râmnic şi Preasfinţia

sa, cu darul şi cu blândeţea sa, a potolit acea tulburare. Aflând de aceasta,

mitropolitul Nifon şi ministrul de Culte, Scarlat Creţulescu, au trimis de la

Bucureşti un funcţionar în anchetă,

 

î – Nu mai este nevoie ca să faci dumneata cercetare – a zis Sfântul Calinic

 

– pentru că eu, ca episcop, i-am liniştit şi mulţumit pe toţi. Să spui la cei care

;e-au trimis că sunt în neştiinţă de aceasta.

 

Auzind de cuvintele Sfântului Calinic, ministrul s-a supărat şi, intrând în

-udienţă la domnitor, i-a spus:

 

I – Măria Ta, să iscăliţi decretul de suspendare a episcopului de Râmnic şi

darea lui în judecată, iar dacă nu, să-mi primiţi demisia.

 

– Demisia dumitale pot să o primesc, dar decretul contra episcopului de

Râmnic niciodată nu-1 voi semna, a zis domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

Apoi, cu voce înaltă a strigat:

 

\ – Mai Scarlat, acela, episcopul Râmnicului, Calinic, este adevăratul şi

sfântul călugăr al lui Dumnezeu şi ca el altul nu mai este în toată lumea.

 

 

 

422 PATERICUL ROMÂNESC

 

  1. Sfântul Calinic, având darul înaintevederii, într-una din zile a spus

ucenicului sau, Anastasie:

 

– Sa ştii, fiul meu, că la 1866, Cuza nu mai esîe domn al ţării şi au să se

facă mari schimbări. Să mai ştii că la 1877 are să vina în ţară împăratul Rusiei

cu familia şi cu oştirile sale şi are sa treacă Dunărea, sa se bată cu turcii, dar

ruşii au să fie învinşi de turci. După aceea, ruşii au sa cheme în ajutorul lor

oştirea română şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, au sa facă românii mari victorii,

încât să-i laude şi să-i admire toate continentele lumii. După acest război

sângeros, are să fie un război cu condeiul, adică cu diplomaţia. Şi după

aceasta are să vină un război aşa de mare, cum nu a fost de când pământul, şi

ferice de cei care vor scăpa după acest mare război.

 

  1. Adeseori mergând Sfântul Calinic în vizită canonică prin eparhie, i-a

plăcut locul liniştit de la Schitul Frasinei. De aceea a voit să facă aici

mănăstire de chinovie ca la Cernica, Deci, numaidecât, în anul 1863 a pus de

s-a zidit biserică frumoasă şi chilii pentru părinţi şi a aşezat reguli ca în

Cernica, unde s-au adunat vreo câţiva călugări. Insă, pentru asprimea locului,

n-au putut să se adune prea mulţi părinţi.

 

  1. După zidirea Mănăstirii Frasinei, a voit Sfântul Calinic ca în acest

lăcaş sihăstresc să nu intre niciodată parte femeiasca. De aceea, înainte de

retragerea sa din scaun, a fixat la un kilometru mai jos de Frasinei o piatră pe

care scrie următoarele:

 

„Calinic, cu mila lui Dumnezeu Episcop al Râmnicului Noului Severin.

 

Acest lăcaş s-a clădit din temelie de noi, spre a fi chinovie de părinţi

monahi. Şi fiindcă prin partea femeiasca putea să se aducă vreun scandal

monahilor vieţuitori acolea, de aceea, sub grea legătură s-au oprit ca de la

acest loc să nu mai treacă înainte, sub nici un chip, parte femeiasca. Iar cele

ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem şi toate nenorocirile să fie asupra

lor, precum: sărăcia, gubavia şi tot felul de pedepse. Şi iarăşi, cele ce vor

păzi această hotărâre să aibă blagoslovenia lui Dumnezeu şi a smereniei

noastre şi să vie asupra lor tot fericitul bine. Amin. Calinic, Râmnic, 1867.

ianuarie, 17″.

 

  1. în vara aceluiaşi an, după ‘ înnoirea Mănăstirii Frasinei, o copilă din

satul Muereasca, care păştea vitele aproape de hotarul mănăstirii, alergând

după vite, a trecut din greşeală mai sus de piatra cu legământul pus de Sfântul

Calinic. în ceasul acela, copila s-a îmbolnăvit de epilepsie.

 

La rugămintea părinţilor ei, preotul din sat a spus despre aceasta

Sfântului Calinic, rugându-l s-o ierte şi să-i citească rugăciuni de vindecare.

 

 

 

CUVIOŞI DIN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI XIX 423

 

– Ce tristă întâmplare, a zis blândul episcop. Să mergem să ne rugam

-.z7.su dânsa.

 

Deci, a venit anume în satul Muereasca şi a intrat în casa bolnavei.

r ;pila zăcea în pat în grea suferinţă.

 

– Mă cunoşti? a întrebat-o Sfântul Calinic. Iar bolnava a făcut semn din

zar că îl cunoaşte. Apoi, mângâind-o, i-a zis:

 

– Ai să te faci sănătoasă; da, da, ai să te faci sănătoasă. Eu te-am iertat!

Si ne rugăm lui Dumnezeu să te ierte şi El. Apoi şi-a pus omoforul peste

: ?Inava, i-a citit rugăciunea de iertare, a stropit-o cu agheasmă pe frunte şi î-a

zis din nou: „Da, da, ai să te faci sănătoasă!” Şi a plecat.

 

După o zi, copila s-a sculat sănătoasă din pat. Vestea acestei minuni s-a

-Ispândit în toate părţile, căci toţi îl cinsteau pe marele episcop Calinic ca pe

_n adevărat sfânt şi făcător de minuni.

 

  1. Spunea arhimandritul Anastasie şi despre altă minune:

 

– Fiul meşterului Costache, care zidise Catedrala episcopală din

Râmnicu-Vâlcea şi Mănăstirea Frăsinei, s-a îmbolnăvit de epilepsie. Boala îl

chinuia tot mai cumplit. Bătrânul meşter a alergat la Sfântul Calinic, cerându-i

cu lacrimi rugăciuni de vindecare pentru fiul său.

 

– Du-te acasă, meştere Costache, i-a zis Preasfinţitul, şi te roagă Maicii

Domnului.

 

Cum a intrat în casă, tatăl şi-a găsit feciorul sănătos, rugându-se în faţa

.,oanei Maicii Domnului.

 

– Rugaţi- va şi voi Maicii Domnului, a zis copilul. Nu vedeţi cum se

roagă Preasfinţitul Episcop? De acum înainte nu mă mai îmbolnăvesc!

 

în acelaşi ceas a venit şi părintele Anastasie cu moaştele Sf. Mercurie, să

le sărute copilul, după porunca Preasfinţitului Calinic.

 

  1. Spunea iarăşi ucenicul său că, din anul 1820 şi până când s-a mutat

din viaţa aceasta, peşte n-a mâncat, fără numai verdeţuri, şi acelea fără

untdelemn, o dată pe zi. Iar unt, ouă, brânză şi lapte numai sâmbăta gusta câte

Duţin, ca să biruiască mândria.

 

  1. Acelaşi arhimandrit spunea că din anul 1850, când a fost ales

episcop, şi până în anul 1868, când a decedat, nu şi-a schimbat întru nimic

paza datoriilor sale monahale, ci mai mult se nevoia întru toate faptele cele

bune. Chiar şi hainele ce le purta ca episcop nu erau mai luxoase ca cele pe

care le purta când era stareţ în Mănăstirea Cernica.

 

  1. Pe când era episcop de Râmnic, Sfântul Calinic toată ziua şedea cu

cartea în mână şi citea. Pentru ca să nu-1 cuprindă somnul sau să-şi risipească

mintea de la lucrarea ei, obişnuia să pună pe carte o greutate metalică rotundă,

 

 

 

424 PATERICUL ROMÂNESC

 

iar jos, în dreptul cărţii, un lighean de tablă gol. îndată ce Sfântul Calinic s

îngreuia de somn şi îşi pierdea echilibrul, greutatea metalică cădea în lighean

şi îl deştepta din nou la rugăciune şi la citit. Astfel, cuviosul era permanen

stăpân pe voinţa şi pe trupul său.

 

  1. Se mai spunea despre dânsul un fapt vrednic de ştiut. întrucât ui

mânca niciodată carne, după rânduiala vieţii monahale, dăduse poruncă părin-

ţilor de la episcopie să nu mănânce nici ei carne. într-o zi, stând în cerdacul

casei episcopale, i-a venit de departe un miros de carne friptă. Atunci a pornit

încet după miros şi a ajuns la chilia unui călugăr. După ce a bătut la uşă, t

intrat înăuntru. Călugărul tocmai frigea o bucată de carne. Deci, mâniindu-se

Preasfinţitul de aceasta, a început să-1 mustre cu asprime, zicând:

 

– Hoitarule! Nu te-ai mai săturat de hoit? Nu vezi că faci mâncare

viermilor şi putoare?

 

într-adevăr, Sfântul Calinic ţinea ca ucenicii săi să fie călugări şi cu

fapta, nu numai cu cuvântul.

 

  1. După şaptesprezece ani de rodnică păstorie a turmei lui Hristos, adică

la 24 mai, 1867, Sfântul Ierarh Calinic s-a retras din nou la metania sa.

Mănăstirea Cernica, unde dorea să-şi dea obştescul sfârşit. A doua zi. de

înălţarea Domnului, a venit la biserică, a stat la liturghie şi la urmă a dat

anaforă părinţilor, sărutându-i toţi mâna. Pe urmă a mers în chilia sa, cea mai

dinainte gătită pentru sine, şi de aici n-a mai ieşit până la sfârşitul său, fiindcă

slăbise cu totul de bătrâneţe şi de mult post.

 

  1. Spunea mitropolitul Nifon către Anastasie, ucenicul Sfântului Calinic:

 

– Ştiu că voi, fraţii Baldovini, aţi servit cu frică de Dumnezeu pe

episcopul vostru. Te rog, când vei vedea că este greu bolnav, să mă vesteşti şi

pe mine ca sa mă mărturisesc lui, căci am multe cuvinte care trebuie să i le

arăt cât este în această viaţă şi să-mi cer iertăciune. După ce mitropolitul a

intrat la Sfântul Calinic şi s-a mărturisit lui, a ieşit de la el aşa de vesel şi

luminat la chip, cum nu mai fusese în toată viaţa lui.

 

  1. Plecând mitropolitul Nifon, a zis Sfântul Calinic, care zăcea în pat,

către iubitul său ucenic, Anastasie:

 

– Fiul meu, Nifon mi-a spus totul şi cred că este speranţă de mântuirea

lui. Să ştii că la şapte ani când mă va dezgropa pe mine, va intra mitropolitul

în mormânt.

 

Această prevestire s-a împlinit întocmai.

 

  1. în Joia cea Mare, anul 1868, spre sfârşitul lunii martie. Sfântul

Calinic a chemat la chilia sa şapte preoţi de au slujit Sfântul Masîu. După

otpust, le-a zis Preasfinţitul:

 

 

 

rCUVIOŞI DIN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI XIX 425

– Părinţilor, rugaţi- vă lui Dumnezeu pentru mine, că poate zilele acestea

ae vom despărţi!

 

  1. La rugămintea Sfântului Calinic, în fiecare seară venea în chilia sa

scenicul său iubit, Cuviosul Anastasie, şi îi citea toată pravila, căci acum

 

l::se şi nu mai putea sa şi-o facă singur. După terminarea rugăciunii stătea

ruli de vorbă cu părintele Anastasie şi cu ceilalţi părinţi apropiaţi, dându-le

::: felul de sfaturi folositoare de suflet,

 

  1. Spunea părintele Anastasie că într-una din aceste seri de rugăciune şi

priveghere, i-a zis Sfântul Calimc:

 

– Adu-ţi aminte ceea ce ţi-am spus în anul 1852 la Craiova, şi de atunci

:^ă acum, că voi, fraţii Baldovini, Anastasie şi Orest, aveţi să-mi închideţi

:;hii şi să mă duceţi la groapă. Aşa că acum mai am 14 zile şi mă duc din

_:eastă lume. Ai grijă să mă îmbraci la moarte cu veşmintele ce ţi-am spus ca

– int trimise de călugăriţa Brâncoveanca din Moldova 10 .

 

  1. Spunea iarăşi părintele Anastasie că, într-o seară, „Preasfinţia Sa,

îminzând cu mine vorba despre mai multe învăţături şi eu, ştiind că darul

Sfântului Duh este cu desăvârşire în el, i-am zis:

 

– Preasfinţite Stăpâne, ştii că mult-puţin, cât te-am servit, te- am servit cu

şedinţă şi dragoste. Pentru aceasta nu cer altceva decât sa te rogi lui

Dumnezeu ca să-mi ierte păcatele mele pe această lume.

 

Atunci Preasfinţia Sa a început sa plângă amarnic, încât m-a făcut şi pe

rine păcătosul să plâng. După ce s-a liniştit, a început a-mi zice:

 

– Fătul meu, eu v-am primit în Mănăstirea Cernica, eu v-am călugărit şi

-am luat din mănăstire şi aţi urmat mie. Ştiu că nu v-aţi păzit datoriile şi

 

:*Igăduinţele călugăriei, însă sa vă siliţi a le păzi de aici înainte şi vă

:”lgaduiesc că, dacă voi afla har înaintea Iui Dumnezeu, am să mă rog pentru

ai şi pentru toţi ai mei” .

 

  1. Dorind Sfântul Calinic să asculte ultima liturghie pe pământ şi să se

rucure de praznicul învierii lui Hristos, în ziua de Paşti a slujit un preot

Sfânta Liturghie în paraclisul chiliei unde şedea şi s-a împărtăşit pentru ultima

dată cu Preacuratele Taine. Era în ziua de 7 aprilie, 1868.

 

  1. în Joia luminată, adică la 11 aprilie, se împlineau cele 14 zile

prevestite de Sfântul Calinic. Cu câteva zile mai înainte a venit Ia el stareţul

■ânâstirii, arhimandritul Ştefan, „pe care îl iubea foarte mult şi i-a dat

 

 

 

10 Este vorba de Safta Brâncoveanu din Mănăstirea Văratec, care a donat Sfântului Calinic un rând

:i veşminte în anul 1852,

 

 

 

426 PATERICUL ROMÂNESC

 

testamentul pentru înmormântare scris cu câtăva vreme înainte. Apoi 1-a ma:

învăţat şi ceva lucruri duhovniceşti, vorbind amândoi multe ceasuri”.

 

  1. In noaptea de 10 spre 11 aprilie a venit părintele Anastasie la Sfântul

Calinic şi i-a citit Utrenia. După otpust au stat amândoi de vorbă, vorbinc

pentru mântuire şi alte lucruri folositoare. Când se lumina de ziuă, părintele

Anastasie s-a retras în chilia sa.

 

La orele 5 dimineaţa, Sfântul Calinic a chemat pe ucenicul Ghermano ca

să-1 îmbrace în cămaşă şi haine de îngropare. Pe toate celelalte le dăduse de

pomană. Apoi singur s-a sculat, s-a spălat pe faţă, s-a pieptănat şi j

binecuvântat pe toţi câţi erau în casă. Spunea ucenicilor că „au venit nişte

oameni mari în casă şi vor să-1 ia cu dânşii”.

 

Cum stătea aşa în picioare, a cerut o cruce. Apoi, ţinând crucea în mâna.

s-a închinat ei, a sărutat-o şi a zis:

 

– Sfântă Cruce, ajută-mi ! Iar către ucenici a zis: Să ne vedem în fericirea

din cealaltă lume! Şi, rezemându-şi capul pe pieptul lui Ghermano, a răsufla:

adânc şi şi-a dat duhul în mâinile Domnului.

 

  1. La înmormântarea Sfântului Calinic, de sâmbătă, 13 aprilie, a veni;

mitropolitul Nifon cu patru episcopi, mai mulţi egumeni şi zeci de mii de

credincioşi, „încât nu mai încăpeau în amândouă ostroavele”. Cu toţii se

sileau să-i sărute mâinile. Trupul său era îmbrăcat în veşminte arhiereşti, aşa

cum poruncise el, şi era aşezat pe scaun, cu cârja şi Evanghelia pe braţ.

 

Slujba prohodului s-a făcut în biserica cea mare din ostrovul Sfântului

Nicolae. Apoi, patru preoţi l-au purtat pe braţe, împreună cu arhiereii şi zec:

de preoţi şi diaconi, şi l-au înmormântat aşezat pe scaun, în partea de nord a

pridvorului bisericii Sfântul Gheorghe, ctitorită de el.

 

  1. După înmormântarea Sfântului Ierarh Calinic, „a venit comisia de la

guvern ca să cerceteze pentru stare – avere personală – şi a aflat bani o rila şi

o jumătate de napoleon şi multe adeverinţe întărite cu iscălituri, de pe la toate

locurile pe unde dăduse milostenie, atât de aici, din România, cât şi din

Orient, Ierusalim, Sfetagora (Sfântul Munte) şi alte locuri de prin Turcia, care

hârtii s-au luat de minister”.

 

  1. Despre marele episcop Sfântul Calinic spunea ucenicul său, cuviosul

Anastasie Baldovin, aceste cuvinte:

 

– Acest sfânt episcop şi arhiereu al Bisericii noastre Ortodoxe a săvârşit

multe fapte mari şi folositoare pentru această ţară şi Biserica Româna.

 

  1. Spunea iarăşi despre el că în timpul cât a trăit în viaţă a făcut şapte

biserici mari şi trei paraclise şi a crescut mii de fii duhovniceşti.

 

 

 

cuvroşi din a doua jumătate a secolului xix 427

 

  1. Ultimele cuvinte ale ucenicului său formează o solemnă mărturisire

re credincioşi:

 

– Declar pe conştiinţă, ca arhimandrit şi duhovnic ce sunt eu păcătosul şi

numele adevărului adevărat, că acest Sfânt Episcop Calinic, cum a ieşit din

pântecele maicii sale, tot aşa a intrat în pântecele pământului 11 .

 

  1. Plângerea smeritului Calinic Ieromonah, stareţul Cernicăi n .

 

Ştiu începutul meu că are sfârşit,

 

Şi eu vieţuiesc ca un fără de sfârşit,

 

Având mintea înalta cugetătoare,

 

Şi viaţa-mi merge spre scurtare,

 

Ziua, noaptea, cugetând cele deşarte

 

Şi eu m-am apropiat de moarte.

 

Cu cât văd că se apropie moartea de mine,

 

Cu atât mă silesc a o scoate din pomenire,

 

Că dacă nu este cu putinţă a scăpa de moarte cu lucrul,

 

Eu mă silesc a scăpa de ea cu gândul.

 

Oh şi vai, cum m-am împietrit]

 

înfieşte care zi petrecând fraţi la mormânt

 

Şi cu nimic nu m-am umilit,

 

Nici cu inima suspinând,

 

Să plec ochii la pământ,

 

Să mă uit în mormânt,

 

Să văd podoaba mea strălucind în oase înşirate,

 

Pline de putoare şi de viermi mâncate!

 

Ah, cum strigă mormântul către mine,

 

Zicând: aicea vei să te sâlăşluieşti şi tu mâine.

 

Abaie-te spre mine măcar astăzi,

 

Scoţându-ţi mintea din lume,

 

Ca nu fără de veste să dea moartea peste tine,

 

Că pe lume câţi o au iubit

 

Goi l-au trimis în mormânt,

 

Râzând şi batjocorind pe cele ce aicea le-au agonisit,

 

Iar nu în Dumnezeu s-au îmbogăţit,

 

Ci veşnică muncă o au moştenit

 

In tartarul cel nesfârşit.

 

 

 

11 Capetele sunt luate din Istoriile Sfintelor Monastiri Cernica. şi Căldăruşani, de Casian

Cernicanui, Bucureşti, 1870, din Viaţa şi nevoinţele cele monahale ale Prea Cuviosului Episcop al

Râmnicului- Noul Severin, D.D. Calinic, de Arhim. Anastasie Baldovin, „Biserica Ortodoxă Română”,

1898, p. 1015-1034, din Viaţa şi faptele Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Bucureşti, 1955.

 

12 Extrasă din Istoria Mănăstirii Cernica, op. cit, p. 1043-1044.

 

 

 

428 PATERICUL ROMÂNESC

 

Vai, vai de a mea ticăloşire,

 

Cum nu-mi viu întru simţire,

 

Sâ plâng cu necontenire,

 

Veşnica mea osândire.

 

Vino, ticăloase suflete al meu,

 

Să cădem cu plângere la Dumnezeu,

 

Rugându-ne şi Prea Curatei Fecioare

 

A mele bune chezăsuiware,

 

Ca sâ facă milostiv pe Fiul său,

 

îisus Hrisîos Dumnezeu,

 

Ca să mă izbăvească de focul cel nesfârşit,

 

Că cunoscând am greşit.

 

Sfinţilor toţi, rugaţi-vă pentru mine,

 

Că singur m-am lipsit de-al vostru bine,

 

Măcar de acum înainte sa petrec cu pocăinţă.

 

Şi să mă săvârşesc în credinţă,

 

Ca sâ câştig vrednica odihnă. Amin.

 

 

 

CALINIC, stareţul Cernicăi, 1822, August 1.

CUVÂNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ

 

al Sfântului Ierarh Calinic,

 

rostit către tot soborul Mănăstirii Cernica, în septembrie, 1850,

 

când a plecat ca episcop Ia Râmnicu- Vâlcea

 

Fraţilor şi Părinţilor,

 

Dumnezeu aşa binevoieşte ca astăzi să ne despărţim trupeşte unii de alţii,

dar cu duhul cred că vom fi împreună până la sfârşitul acestei vremelnice

vieţi, ca eu aşa m-am rugat lui Dumnezeu, ca, unde mi s-au topit tinereţile,

acolo să mi se şi sfârşească şi această viaţă, şi cred că se va adeveri. Că nici

un lucru nu este mai dulce decât creşterea în căminul părintesc, după cum

adesea se întâmplă la noi călugării, iar mai vârtos înţeleg cuvântul meu cei ce

au gustat din acest pahar.

 

Căci, călugărul, oriunde va merge şi oricât bine va găsi, tot nu este ca

unde şi-a pus metania; fiindcă inima lui nu este în pace. Aşa şi eu, ca un

călugăr ce sunt, am petrecut aici între aceste ostroave 43 de ani. Gândiţi-va cu

ce mâhnire le las acum şi ce jale mă cuprinde, care singuri o vedeţi pe faţa

mea că, pentru lacrimile ce m-au cuprins, nu pot să vă spun tot ce am în

inimă, fără numai aceste puţine învăţături şi vă rog să le păziţi, ca de la un

duhovnicesc părinte al vostru şi ascultaţi, iubiţilor, cu luare-aminte.

 

 

 

CUVIOŞI DIN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI XIX 429

 

Fraţilor şi Părinţilor,

 

Domnul nostru Iisus Hristos a zis către iudei: Casa Mea, casă de

rugăciune se va chema la toate limbile, iar voi o aţi făcut peşteră de tâlhari

Matei 21, 12). Ca să nu pătimim, sau sa auzim şi noi una ca aceasta, iubiţii

mei fraţi şi fii, trebuie dar să avem mare grijă când intrăm in sfânta biserică

sau în sfântul altar, că acolo este însuşi Domnul nostru Iisus Hristos de faţă în

Sfmtele Taine.

 

Nu este nimenea iertat, fără de mare trebuinţă a intra în sfântul altar. Iar

;ând suntem siliţi, să intrăm cu mare sfială şi frică, după cum zice Proorocul

David: Slujiţi Domnului cu frică… (Ps. 2, 9), şi să intrăm cu învăţătură, ca nu

iin neştiinţă să greşim şi să mâniem pe Domnul şi să pierim din calea cea

v’eapîă. De aceasta noi cu mare evlavie să cinstim cele sfinte. Când este

trebuinţă să intram, să facem 3 închinăciuni înaintea uşii şi intrând să

iescoperim capul. Apoi să facem alte 3 închinăciuni înăuntru. Cei hirotonisiţi

sărută sfânta masă, iar monahii nu se ating de dânsa. Şi câtă vreme vom fi în

  • rintul altar, să stăm cu mare frică şi evlavie, ca înaintea lui Hristos. Şi fiind

vremea pomenitului la Proscomidie, tot cu capul gol sa pomenim, după cum

zice Pavel Apostolul că bărbatul rugându-se sau proorocind cu capul

zioperit, ruşinează pe capul său, Hristos. Iar fiind cineva bolnav sau frig

iare } poate a-şi acoperi capul, ca Dumnezeu cunoscător de inimi este, ştie

rândul nostru pentru care şi ne va da plată, Aşa suntem datori a urma.

 

Iar în vremea Sfintei Liturghii nu este slobod nimănui a intra în Sfântul

Al.ar, numai preoţii, diaconii şi paraclisierii cei slujitori şi aceştia cu evlavie

; ;u linişte să umble. Iar ceilalţi toţi suntem datori a sta în sfânta biserică cu

mare evlavie şi frică, nici făcând vreo neorânduială sau vorbind, sau cu ochii

Liitându-ne în vreo parte sau în alta, nici să ieşim până la sfârşitul slujbei, ca

să nu cădem în blestemul Sfintelor Soboare ale Sfinţilor Părinţi, care afurisesc

pe cei ce fug mai înainte de otpust. Iar având ascultare sau neputinţă, să meargă

._ preot, să-i sărute mâna, să ia anafura şi aşa să iasă. Insă să se cerce fiecare

pe sine, să nu cumva să fie ispită diavolească, sau lenevie, sau nebăgare de

rimă, ca să nu cadă în blestemul cel proorocesc, că zice; Blestemat tot cel ce

face lucrul lui Dumnezeu cu lenevire sau nebăgare de seamă.

 

Aşa, fraţilor, să petrecem în casa lui Dumnezeu, că este casă de

rugăciune, iar nu cort de comedii. Să cinstim cele sfinte ca şi noi să fim

cinstiţi de Dumnezeu, iar nu să-L mâniem ca fiii lui Aaron şi să pierim.

Acestea vă sfătuiesc şi vă învăţ, iubiţilor, ca toţi să ne mântuim, cu darul

Domnului nostru Iisus Hristos. Că deşi vom fi departe cu trupurile, dar cu

duhul vom fi nedespărţiţi, rugându-ne şi ajutându-ne unii cu alţii, după cuvân-

ral ce zice: că frate cu frate ajutorându-se, se vor face ca o cetate nebiruită.

 

 

 

430 PATERICUL ROMANESC

 

Aşa şi voi, fiilor, când va veţi face rugăciunile cele orânduite I

duhovnic, să vă aduceţi aminte şi de mine, părintele vostru, care multă gri .

am purtat pentru fiecare din voi, din ziua în care v-am primit în mănăstire,

v-am iconomisit pe fiecare după putinţa voastră şi am îngrijit de voi pa:

astăzi. Şi acum vă dau în mâna Sfântului Ierarh Nicolae, mângâietor

neputinţelor mele, ca să îngrijească de mântuirea voastră. Şi după dânsul

încredinţez în îngrijirea cuviosului şi al meu iubitor chir Nicandru, pe care

mica copilărie l-am primit în mănăstire şi este sporit şi vrednic de a povăr

suflete la mântuire.

 

Apoi, întorcându-se către cuviosul stareţ, părintele Nicandru, a început

dulci şi jalnice cuvinte a-i zice aşa;

 

Iubite fiule Nicandru,

 

Dumnezeu aşa binevoeşte, ca să te las în locul meu să păstoreşti aceas:

turmuliţă, ce de 32 de ani prin multe osteneli o am îngrijit şi multe necazuri

trude am tras pentru locuşorul acesta, numai şi numai să-1 văd împodobit

adunare de ucenici ai lui Hristos. Şi iată, fiule, ţi-i încredinţez astăzi,

număr 354 afară de fraţi, şi te rog să porţi grijă de mântuirea tuturor, ca să k

şi cuvioşia ta plată de păstor adevărat.

 

Şi acum, cu darul lui Dumnezeu, sa ne mântuim toţi şi peste puţin iară

ne vom vedea.

 

Apoi, asezându-se în strană cu ochii plini de lacrimi, i-au sărutat mâna

părinţii, plângând după dânsul; iar cântăreţii cântau cântări de despărţire. Şi du

otpust au ieşit toţi din biserică în sunetul clopotelor, care făcea pe tot muritorul

scoată lacrimi chiar din inimă de piatră.

 

Şi petrecandu-i până la un loc, şi-a luat ziua bună şi s-a urcat în căruţă

a plecat, luând cu sine vreo câţiva din părinţi, ca să-i fie de slujbă în eparhie.

 

EPISTOLA

 

Sfântului Ierarh Caîinic de la Râmnicul Vâlcei

adresat soborului Mănăstirii Cernica

 

Fraţilor şi Părinţilor,

 

Vin cu duhul cercetându-vă, ca măcar că m-am depărtat de voi cu trupul,

dar cu duhul sunt împreună cu voi. Pentru că vă doresc sporirea cea

sufletească şi buna petrecere, ca să sporiţi în cele duhovniceşti fapte: în

dragoste, unire, ascultare şi întru supunerea către mai marele vostru şi către

 

 

 

CUVIOŞI DIN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI XIX 431

 

 

 

lot: cei în Hristos fraţi, cum ne-am făgăduit înaintea Sfântului Jertfelnic, la

primirea sfântului chip al călugăriei cu umilinţă.

 

în locul lui Hristos, vă rog, fraţilor, umblaţi cu bună rânduială între cei

ir afara, ca văzând faptele voastre cele bune să slăvească pe Tatăl vostru cel

.? r esc, iar nu să se defaime numele lui Dumnezeu prin voi.

 

Iată cum veţi putea păzi cinstea lui Dumnezeu şi a voastră, prin paza

rcruncilor şi a făgăduinţelor călugăreşti:

 

– a păzi mai întâi pravila bisericească cu mare luare-aminte şi umilinţă,

iar nu cu împraştieri de gânduri şi cu vorbe deşarte. Că dacă Domnul zicea ca

 

ir.tru tot cuvântul desert vom da seama în ziua Judecăţii, cu cât mai vârtos

 

(cei ce vorbesc în vremea sfintei slujbe?

– a păzi masa de obşte;

– a vă păzi de adunări la mâncări, la băuturi, la vorbe deşarte. Căci

acestea duc la mare pierzanie pe călugări;

 

I- a nu ieşi din mănăstire fără binecuvântare;

– a nu merge în capitală sau prin sate, netrimis de ascultare sau pentru

vreo mare nevoie a sa. Călugărul care se zăboveşte afară din chilie, fără a fi

ic ascultare, se impute ca peştele scos din apa;

 

– a nu avea prieteşuguri osebite;

 

– a nu avea pungă osebită, ca Iuda.

 

Vă rog, păziţi-vă şi de cele trei arme ale diavolului, adică acestea:

lenevirea, uitarea şi necredinţa, prin care satana robeşte lumea în pierzare.

 

Aşa vă rog, fraţilor, păziţi poruncile lui Dumnezeu ca şi El sa va

căzească pe voi. Vă rog, rugaţi- vă tui Dumnezeu şi pentru mine ca să-mi ierte

roate păcatele şi să mă păzească de văzuţii şi nevăzuţii vrăjmaşi, să mă

întărească în lupta care mi-a pus-o înainte şi ca să am bun sfârşit creştinesc.

 

Iar pentru că vă veţi osteni întru rugăciune, atât pentru voi, cât şi pentru

.ci împreună cu mine, fraţii voştri cei duhovniceşti, şi ei din osteneala lor vor

trimite vouă ajutor trupului, ca să nu slăbiţi întru rugăciune şi să nu-i aveţi

lespărţiţi de această sfântă adunare; că şi noi încă nu vă uităm în sfintele

rugăciuni. Iar dacă vreunii din voi nu voiesc a ne pomeni, fie-le lor asemenea.

Insă nu cred că se va afla vreun necredincios ca să uite dragostea noastră cu

tare v-am iubit şi vă iubim.

 

De veţi petrece întru poruncile lui Iisus Hristos şi El va fi cu voi

împreună. Că El a zis: cel ce Mă iubeşte pe Mine, poruncile Mele le păzeşte,

:: Eu îl voi iubi pe el şi Mă voi arăta lui (Ioan 14, 21).

 

Aşa vă rog, iubiţii mei fraţi şi fii, păziţi rânduielile care v-am aşezat,

cupă Canoanele Sfinţilor Părinţi, pe care şi eu le-am păzit, după cum m-aţî

văzut, fiind între voi.

 

 

 

432 PATERICUL ROMANESC

 

Iar eu sunt al cuvioşiei voastre către Dumnezeu smerit rugător şi de to:

binele voitor. Spuneţi tuturor celor ce ne iubesc închinăciunile cu mâna mea 13 .

 

(CALINIC) Râmnic, 1851, Aprilie 11

 

 

 

DIATA 14

 

Prea Fericitului Episcop Calinic

 

în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

 

Eu smerit arhiereu Calinic, Episcopul Râmnicului Noului Severin, auzim

glasul Domnului ce zice în Sfânta Evanghelie: Fiţi gata că în ceasul în care

nu gândiţi, Fiul Omului va veni. Seara, sau la miezul nopţii, sau la cântar:, .

cocoşilor, sau dimineaţa, Ca nu cumva venind fără de veste să vă afle

dormind (Luca 12, 40), acest glas al lui Dumnezeu auzind şi temându-mă.

fiind cu totul cuprins de neputinţe şi bătrâneţe şi din zi în zi slăbind cu trupul,

aşteptând în toată vremea acel ceas zis de Domnul, ceasul morţii, după putere

înainte găsindu-mă spre ieşirea dintru această vremelnică viaţă, am gândit ■

scriu această duhovnicească a mea înştiinţare şi diată, ca să fac cunosc _:

fiecăruia ce ar voi, după sfârşitul meu, să cerce averile chiliei mele. Ca ac;;”

să nu se ostenească în zadar, nici să cerceteze pe cei ce au slujit mie pentr.

Dumnezeu, ca să afle bogăţia mea sau comoara pe care din tinereţe o ^

adunat.

 

Pentru că de când am îmbrăcat sfântul şi îngerescul monahicesc cin ‘

Sfânta Monastire Cernica, la anul al nouăsprezecelea al vieţii mele – 180»

noiembrie, 12 – şi m-am tăgăduit la Dumnezeu ca să am vieţuirea cea c

bunăvoie, dintru acea vreme până Ia apropiere de mormânt, n-am câştig

averi sau mişelii, numai sfinte cărţi. N-am adunat aur şi argint; n-am voit

am nici haine de prisos, nici orice fel de lucruri, ci numai cele singure

nevoie trupului.

 

Că necâştigarea cea călugărească cu duhul şi cu lucrul după putinţă m-,

sârguit a păzi, neîngrijind de sinemi, ci puindu-mi toată nădejdea

purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Care niciodată nu m-a lăsat. Iar dar

cele ce le primeam de la făcătorii mei de bine şi veniturile cele de

dregătorii, pe acelea le-am cheltuit la ale mele nevoi şi ale monast

trebuinţe, cât am fost arhimandrit.

 

 

13 Extrasă din Istoria Mănăstirii Cernica, „B.O.R.”, an XII (1898), de Arhimandrit Ans

Baldovin, p, 1044-1045.

 

14 Monahul Casian Cernicanul, op. cit., p. 133-135

 

 

 

CUVIOŞI DIN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI XIX 433

 

Aşijderea şi arhiereu fiind, n-am adunat veniturile; ci le-am cheltuit la

trebuinţele mele şi nevoile celor lipsiţi fraţi în Hristos şi unde Dumnezeu mi-au

poruncit şi la înnoirea Episcopiei, fiind cu totul în dărăpănare.

 

Drept aceea, nimenea să nu se ostenească după moartea mea cercând sau

iscodind orice fel de adunare a chiliei mele, ca eu nici de îngropare, nici de

pomenire nu las ceva. Ci cu sărăcia cea călugărească, mai mult la sfârşit, ca

să se arate ca lui Dumnezeu cred. Că mai primit îi va fi lui Dumnezeu de nu

va rămânea după moartea mea nici un ban, decât de s-ar împărţi cea mai multă

strânsoare după mine. Şi dacă n-ar voi nimeni ca pe mine cel atât de sărac sa

mă dea obişnuitei îngropări, apoi mă rog acelora care îşi aduc aminte de

moartea lor, să-mi târască păcătosul meu trup la oricare biserică săracă şi

acolo lângă trupuri să-1 îngroape. Iar dacă voirea stăpânitorilor ar porunci ca

să mă îngroape după obicei, apoi mă rog iubitorilor de Hristos îngropători,

fiind în eparhie, sa mă îngroape în Episcopie, lângă biserica cea din nou

făcută. Iar fiindu-mi săvârşirea afară de eparhie, să mă îngroape în Sfânta

Monastire Cernica, lângă biserica cea nouă de noi zidită, unde ne-am călugărit

şi mult ne-am ostenit din tinereţe la bătrâneţe.

 

Deci, dacă cel ce va voi ca fără de bani să-mi pomenească păcătosul meu

suflet la rugăciunile sale, pentru Dumnezeu, unul ca acela şi singur să fie

pomenit întru împărăţia cerului- Iar cel ce va avea trebuinţă de plată pentru

pomenire, mă rog să nu mă pomenească pe mine, cel atâta de sărac, cel ce

nimic nu mi -am lăsat de pomenire. Iar milostivul Dumnezeu sa fie milostiv

tuturor şi mie păcătosul, în veci. Amin.

 

Aceasta este diata şi duhovnicească a mea scrisoare, aceasta este

înştiinţarea de averea mea. Iar necrezând cineva aceasta şi ar începe cu

iscodire a cerca după mine aur şi argint, măcar şi mult de s-ar osteni, nimic

nu va afla. Iar milostivul Dumnezeu va judeca. Amin,

 

Anul 1860, s-a scris de noi smeriţii] Arhiereu

CAL1NIC, Episcopul Râmnicului, Noul Severin

 

7 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. R said, on aprilie 11, 2020 at 11:52 am

    Predica Sfântului Varlaam, Mitropolitul Moldovei la Sâmbăta lui Lazăr
    Despre învierea lui și despre puterea dumnezeiască a lui Hristos

    https://www.aparatorul.md/predica-sfantului-varlaam-mitropolitul-moldovei-la-sambata-lui-lazar/

    Apreciază

  2. Vali said, on aprilie 11, 2020 at 12:16 pm

    Doamne ajuta!
    Stie cineva, ceva despre treaba asta cu ecusonul de crestin?
    Oare va fi galben cu stelute?
    Oi fi avand mintea in colturi, iertare! Nu vreau sa smintesc pe nimeni!
    Voiam si eu sa cer Lumina de Pasti, dar acum….ezit !

    Daca intelege cineva povestea asta, va rog frumos sa-mi spuneti

    „O veste bună care mai înlatură tulburarea pe acest final de Post: conducerea Bisericii Ortodoxe a anunțat modalitatea prin care fiecare dintre noi (și în general fiecare ortodox practicant) se poate spovedi, împărtăși și poate lua Lumină în seara Sfintelor Paști. Astfel:

    1. Fiecare ne putem spovedi şi împărtăși acasă la noi, trebuie doar să ne dorim acest lucru și să stabilim ziua și ora cu părintele duhovnic. Deci, sunați-l.

    2. Fiecare dintre noi poate lua Sfânta Lumină de la biserică în noaptea de Înviere. Trebuie doar să ne dorim acest lucru și să luăm legătura telefonic cu părintele paroh, care ne poate da fiecaruia un ecuson nominal, semnat şi ştampilat de către fiecare parohie.

    Cu acest ecuson (pe care-l putem privi și ca pe un certificat de creștin practicant!) putem ieși din case, putem merge la biserică și putem primi Sfânta Lumină, pe care la rândul nostru o putem duce credincioșilor care o solicită şi care o aşteaptă în fața locuinței. Părintele vă va da adresele drept credincioșilor unde trebuie să duceți Lumina Sfântă.

    În concluzie, ce trebuie să facă fiecare dintre voi și fiecare membru din filialele voastre este să-l sune pe părintele de la biserica de care aparține administrativ (sau de la altă biserică dacă obișnuiți să mergeți la biserică în altă parohie sau aveți duhovnicul în altă parohie).”

    Apreciază

  3. Mihai said, on aprilie 11, 2020 at 12:57 pm

    Mi se pare că circulă multe fake news-uri pe whatsupp etc în această perioadă.

    Apreciază

  4. […] Arhimandrit Ioanichie Bălan (Patericul românesc): Sfântul Calinic de la Cernica […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: