SACCSIV – blog ortodox

Mitropolitul din Corfu a fost achitat de toate acuzațiile de încălcare a restricțiilor de COVID, închizându-se definitiv cazul

Posted in carantina, Coronavirus, Mitropolitul Serafim de Pireu, prigoana by saccsiv on mai 8, 2023

Va mai amintiti ticalosia satanica din 2020 din Grecia?

DOSAR PENAL împotriva Mitropolitului Nectarie, a primarului din Corfu și a președintelui Consiliului municipal pentru încălcarea interdicției de a organiza slujbe religioase si pentru participarea la Sfânta Liturghie

Ei bine, iata ce putem citi pe Orthodox Christianity la METROPOLITAN OF CORFU AGAIN ACQUITTED OF CHARGES OF VIOLATING COVID RESTRICTIONS:

MITROPOLITUL DIN CORFU A FOST ACHITAT DIN NOU DE ACUZAȚIILE DE ÎNCĂLCARE A RESTRICȚIILOR DE COVID

Publicat pe 05 Mai 2023, de Orthodox Christianity

Foto: orthodoxianewsagency.gr

În ciuda încercărilor procurorului local, Mitropolitul ortodox grec din Corfu a fost din nou achitat de toate acuzațiile de încălcare a restricțiilor de COVID în anul 2020.

Sfinția Sa Mitropolitul Nektarios a fost acuzat după ce a slujit Sfânta Liturghie și a organizat o procesiune în cinstea Sfântului Spiridon în Duminica Floriilor, în urmă cu trei ani. În luna octombrie a aceluiași an, a fost achitat de toate acuzațiile.

Iar ieri, Curtea Penală din Corfu, formată din trei membri, a confirmat această hotărâre anterioară, închizând definitiv cazul, relatează Orthodoxia News Agency.

În declarația sa către jurnaliști, Mitropolitul Nektarios a subliniat că:

„Justiția a arătat că împărtășește și înțelege dragostea oamenilor din Corfu pentru Sfântul Spiridon și că își va face întotdeauna datoria, făcând ce are de făcut, iubindu-și țara și slujind-o până la sfârșitul vieții sale.”

Și alți ierarhi au fost achitați de acuzații legate de COVID.

În noiembrie 2022, Sfinția Sa Mitropolitul Serafim de Kythira al Bisericii Greciei a fost achitat de toate acuzațiile legate de celebrarea slujbelor în timpul lockdown.

În februarie 2023, Sfinția Sa Mitropolitul Joanikije al Muntenegrului al Bisericii Ortodoxe Sarbe și opt preoți din Nikšić au fost, de asemenea, achitați de acuzațiile din anul 2020.

Iar în aprilie 2023, Sfinția Sa Mitropolitul Neophytos de Morphou al Bisericii Ciprului a fost achitat de acuzațiile legate de binecuvântarea unui râu cu ocazia Teofaniei din anul 2021.

 

Comentariu saccsiv:

Pe de alta parte, dezamagitorul Mitropolit Serafim de Pireu a ales partea lasilor si a tradatorilor:

Atata a vorbit Mitropolitul Serafim de Pireu despre oculta, pana a decis sa se injecteze cu vaccinul ocultei si nu oricum, ci simbolic, adica primul din Fundatie

Mitropolitul Serafim de Pireu: „Preoții care îi împiedică pe credincioși să se vaccineze sunt schismatici”

 

Sinodul Bisericii Ortodoxe a Greciei il convoaca pe Mitropolitul Neofit de Morphou pentru declaratiile sale despre Covid

Posted in Biserica Ortodoxă din Grecia, Coronavirus, vaccin, vaccinare, vaccinare in masa by saccsiv on iunie 16, 2021

tovima.gr

ORTHODOX CHRISTIANITY: GREEK SYNOD CALLS OUT METROPOLITAN OF MORPHOU FOR COVID STATEMENTS

SINODUL BISERICII ORTODOXE A GRECIEI ÎL CONVOACĂ PE MITROPOLITUL DE MORPHOU PENTRU DECLARAȚIILE SALE DESPRE COVID

Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe a Greciei este nemulțumit de Înaltpreasfinția Sa Mitropolitul Neofit de Morphou al Bisericii Ortodoxe a Ciprului, în legătură cu declarațiile sale publice despre pandemia COVID și despre vaccinuri.

Ierarhii greci scriu într-o scrisoare adresată arhiepiscopului Hrisostom al Ciprului, care a fost citită săptămâna trecută la sesiunea Sfântului Sinod al Biseriii Ortodoxe a Ciprului, despre declarațiile ierarhului cipriot, care uneori critică deciziile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei, și ceea ce el consideră că este o gestionare greșită a pandemiei COVID, declarații care scandalizează și atrag pe credincioșii greci, relatează Orthodoxia.info.

Mitropolitul Neofit a răspuns că, din respect pentru Arhiepiscop și Sf. Sinod, și pentru că nu dorește să provoace probleme, se va abține deocamdată să facă declarații despre pandemie sau vaccinuri.

În luna august a anului trecut, ÎPS a îndemnat părinții pentru școala la domiciliu, mai degrabă decât să cedeze temerilor COVID. De asemenea, el a denunțat în mod public vaccinul COVID și a fost singurul ierarh al Sinodului cipriot care nu a susținut o declarație care încurajează credincioșii să fie vaccinați.

Scrisoarea Sinodului Bisericii Ortodoxe a Greciei menționează în mod specific că Mitropolitul Neofit a fost printre ierarhii care au criticat decizia Sinodului de a sărbători Sf. Paște cu câteva ore mai devreme, pentru a se conforma restricțiilor de a ieși din casă în timpul nopții.

Decizia s-a dovedit fi controversată și în Grecia, unde o asociație a preoților a protestat public împotriva acestei inovații, iar mai mulți preoți pur și simplu au refuzat să se supună deciziei sinodale, și acum se confruntă cu consecințe juridice pentru celebrarea Sf. Paști la miezul nopții, ca de obicei. Sinodul grec a lansat, de asemenea, o anchetă împotriva a doi dintre ierarhii săi care au criticat decizia.

Mitropolitul Neofit însuși s-a confruntat cu probleme legale de-a lungul pandemiei, pentru că a continuat să slujească Sf. Slujbe în mod normal.

Poliția cipriotă nu a găsit nicio infracțiune în declarațiile despre homosexualitate ale Mitropolitului Neophytos de Morphou

Posted in HOMOSEXUALITATE by saccsiv on septembrie 7, 2019
Mitropolit Neophytos de Morphou

philenews.com

ORTHODOX CHRISTIANITY: POLICE FIND NO CRIMINAL OFFENSE IN METROPOLITAN OF MORPHOU’S STATEMENTS ON HOMOSEXUALITY

Morphou, Cipru, 4 septembrie 2019

Poliția cipriotă nu a găsit nicio infracțiune în declarațiile despre homosexualitate ale Preasfințitului Mitropolit Neophytos de Morphou, declarații care au creat luna trecută o mare tulburare atât în Cipru, cât și pe plan internațional, astfel încât este puțin probabil să fie urmărit penal, relatează filenews.

Astfel, dosarul a fost trimis către Serviciul Juridic cu recomandarea de neurmărire penală, și este examinat de Procurorul General.

Așa cum a relatat anterior OrthoChristian, agitația a început după apariția videoclipului în care Mitopolitul Neophytos a povestit despre un tânăr care a renunțat la stilul său de viață homosexual păcătos, după ce a fost mustrat de un călugăr căruia Dumnezeu i-a dezvăluit păcatul. Când tânărul a întrebat cum de știa călugărul despre faptele lui păcătoase, călugărul i-a răspuns că păcatele sale emiteau o duhoare.

Mitropolitul Neophytos a transmis o învățătură pe care a atribuit-o Sfântului Porfirie Kafsokalivitul, marele sfânt al secolului XX, că patima homosexualității poate fi uneori o urmare a actelor sexuale nefirești comise de părinți în timp ce copilul se afla în pântece. Tulburarea care apare în sufletul mamei, are astfel un efect asupra copilului din pântecele ei.

Mitropolitul a fost chemat să dea o declarație scrisă în legătură cu această problemă, ca parte a anchetei, în care a lămurit că declarațiile relevante nu au fost făcute în timpul părții pregătite a discursului său, ci au apărut  doar ca răspuns la o întrebare adresată acestuia din public. El a reiterat, de asemenea, că a reluat o învățătură a Sfântului Porfirie Kafsokalivitul.

La examinarea dosarului, Procurorul General care a solicitat în primul rând ancheta, are dreptul de a alege de a fi de acord sau nu cu concluziile poliției.

La rândul său, apelul la o anchetă a fost solicitat de Costas Gavriilides, consilier al președintelui cipriot pentru Multiculturalism, acceptarea și respectarea diversității, care a fost îngrijorat de faptul că mitropolitul „instigă și promovează intoleranța față de comunitatea LGBTI, în același timp insultând părinții homosexualilor, cu referire mai ales la mamele lor.”

Mitropolitul Neophytos a primit sprijin din partea unor ierarhi și critici din partea altora. Cel mai recent, Preasfințitul Episcop Christophoros de Karpasia al Bisericii Cipriote a ieșit în apărarea sa, afirmând că acțiunile împotriva Mitropolitului Neophytos i-au provocat multă durere.

„Mitropolitul de Morphou a spus câteva adevăruri. El a spus că oamenii care sunt înrobiți de desfrâu nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu”, a spus episcopul.

„Vrăjmașii Bisericii au început lupta [cu Mitropolitul Neophytos] și mulți creștini li s-au alăturat”, s-a plâns Episcopul Christophoros.

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

Pentru ce declaratii despre homosexualitate cercetează politia un Episcop cipriot! Un Ierarh il sustine, altul insa … il condamna in totalitate

 

Pentru ce declaratii despre homosexualitate cercetează politia un Episcop cipriot! Un Ierarh il sustine, altul insa … il condamna in totalitate

Posted in HOMOSEXUALITATE by saccsiv on august 25, 2019

full-of-grace-and-truth.blogspot.com

ORTHODOX CHRISTIANITY: POLICE INVESTIGATING CYPRIOT BISHOP FOR STATEMENTS ON HOMOSEXUALITY

Poliția cercetează un episcop cipriot pentru declarații despre homosexualitate

Morphou, Cipru, 23 august 2019

Un ierarh al Bisericii Ortodoxe a Ciprului s-a aflat în încurcătură după ce declarațiile făcute în iunie cu privire la originea homosexualității au devenit recent publice.

La solicitarea Procurorului General, poliția din Nicosia a demarat chiar o anchetă cu privire la presupusul „discurs de ură”, și a anunțat că va lua o declarație Înaltpreasfințitului Mitropolit Neofitos de Morphou, ale cărui declarații au provocat agitație în mass-media atât în Cipru, cât și pe plan internațional.

Tulburarea a început după apariția unei înregistrări video, în care Mitropolitul Neophytos a relatat povestea unui tânăr care a renunțat la stilul său de viață homosexual păcătos, după ce a fost mustrat de un călugăr căruia Dumnezeu i-a dezvăluit păcatul omului. Când tânărul a întrebat cum știa călugărul despre faptele sale păcătoase, călugărul i-a răspuns că păcatele sale emiteau o duhoare.

(more…)