FOTO: Ecumenistilor, asa veti ajunge si voi
Fotografia este făcută într-o peşteră de pe Muntele Athos în jurul anului 1932, şi publicată iniţial în revista ”Κήρυξ Ορθοδόξων” nr. 132 …
(Engolpion aghioritic – Calendar pe anul 2004)
Între anii 1276 şi 1282, pe când Patriarh al Constantinopolului era Ioannis Vekkos al XI-lea, părinţii athoniţi au suferit mari prigoane din partea acestuia şi a latinilor (catolicilor), pentru că nu primeau unirea cu Roma şi împreună-slujirea cu papistaşii. Patriarhul Vekkos, incitat de împăratul Bizanţului Mihail al VIII-lea Paleologul, care simpatiza cu latinii, a declarat că este de acord cu unirea celor două biserici, adică a Bisericii Ortodoxe cu Biserica Romano-Catolică, şi că va aşeza Biserica Ortodoxă sub puterea Papei. Îndată a izbucnit furtuna împotrivirilor în sânul Bisericii, aşa încât preoţii şi monahii l-au anatemizat pe Patriarh şi în aproape nici o biserică nu mai pomeneau numele lui. Patriarhul, ca să înăbuşe mişcarea clerului răzvrătit, s-a dus în Sfântul Munte însoţit de armată şi de clerici papistaşi.
Acolo, pentru că nu a fost primit de aproape nici o mănăstire, pentru a teroriza comunitatea monahală, a poruncit soldaţilor să îi tortureze şi să îi omoare pe monahii care nu se supuneau poruncilor sale. Astfel, trecând pe la Manastirea Zografu au ars într-un turn pe monahii care nu voiau să îl primească şi să accepte unirea cu Roma. La Manastirea Vatoped au spânzurat 12 monahi şi au înecat în mare pe stareţul lor legat în lanţuri, la Manastirea Iviron, de asemenea, i-au înecat pe monahi scufundându-i în mare cu corabia lor cu tot.
Ajungând însă la Manastirea Marea Lavra, monahii de acolo i-au făcut o primire oficială în toată regula. A urmat împreună-liturghisirea în biserica centrală a mănăstirii, Patriarhul slujind sfânta liturghie ajutat de un ierodiacon al Lavrei şi de şapte monahi, precum şi de către preoţii latini care îl însoţeau.
După izgonirea lui Ioannis Vekkos de pe tronul patriarhal la anul 1282 şi după ce s-au zădărnicit planurile acestuia de unire a celor două Biserici, cei şapte monahi şi ierodiaconul de la mănăstirea Marea Lavră care au slujit împreună cu Patriarhul şi cu latinii, au fost înlăturaţi din Sfântul Sinod al Sfântului Munte. Ierodiaconul, la scurt timp, s-a îmbolnăvit şi, potrivit mărturiilor scrise ale mănăstirii Marea Lavră, s-a topit în câteva zile precum se topeşte o lumânare.
Respectivii monahi, după ce au murit şi au fost îngropaţi în afara cimitirului mănăstirii, la dezgroparea lor, au fost găsiţi neputreziţi, având trupurile cu totul negre şi o înfăţişare înspăimântătoare, de neînchipuit pentru mintea umană. Trei dintre cele şapte trupuri de monahi au fost aduse în pronaosul bisericii Sfinţilor Apostoli a cimitirului mănăstirii, unde au şi rămas spre vederea tuturor până în secolul al XIX-lea. În ultimii ani ai şederii trupurilor lor acolo, un pelerin, zărindu-i, a păţit atac de cord şi a murit pe loc. Acesta a fost şi motivul pentru care au fost duşi într-o peşteră, pe plaja schitului românesc, unde, după ce i-au aşezat, au zidit intrarea cu pietre, ca să nu îi mai poată vedea nimeni. Restul de patru trupuri, care sunt şi cele mai înfricoşătoare, au fost transportate îndată după dezgroparea lor într-o peşteră greu accesibilă aproape de Mănăstirea Marii Lavre, unde se află până astăzi.
O întâlnire înfricoşătoare
Un frate auzise despre călugării afurisiţi de la Marea Lavră a Athonului, care l-au primit pe Ioannis Vekkos, Patriarhul latinofil al Constantinopolui, şi care au slujit cu el. Se îndoia însă că ar fi adevărate toate spusele astea şi cerceta neobosit şi întreba dacă se găseşte cineva care să fi văzut cu ochii lui trupurile călugărilor afurisiţi, vreun martor ocular, ca să se convingă şi să nu mai aibă îndoieli.
Şi întrebând pe mulţi a aflat că Gavriil ieromonahul i-a văzut. Aşa a venit şi m-a întrebat dacă cunosc ceva şi dacă i-am văzut cu ochii. Şi l-am înştiinţat că eu i-am văzut şi că faptul este o certitudine. Eu am venit în Sfântul Munte la anul 1885, în vârstă de 20 de ani. După doi ani de la intrarea mea în Sfântul Munte, pentru că s-a întâmplat să mergem să luăm grâu de laManastirea Constamonitu., am pornit pe mare cu barca noastră să îl aducem. Eram în vârstă de 22 de ani pe atunci şi era luna lui Septembrie, la două zile de la Înălţarea Sfintei Cruci.
Am mers şi pe seara am ajuns la Marea Lavră unde am şi rămas peste noapte, de unde a doua zi de dimineaţă ne-am continuat călătoria. La scurt timp însă după ce am părăsit Marea Lavră, îl aud pe Bătrânul meu, monahul Meletie, spunând:
„Fiul meu, Gavriil, aici în faţă se află afurisiţii, cei care i-au primit pe latinofili în Marea Lavră şi au slujit împreună cu Ioannis Vekkos şi cu ai lui, pe care eu i-am văzut şi altădată, dar pentru că eşti tânăr şi e posibil ca vreodată să se vorbească despre asta şi să spună unii că sunt minciuni toate astea şi că nu există nimic, nici afurisiţi, nici trupurile lor neputrezite, ci că se spun spre înspăimântarea oamenilor, de aceea să mergem şi să îi vezi cu ochii tăi, ca să nu crezi ce îţi va spune unul şi altul mai apoi, pentru că spune şi Sfânta Scriptură că ochiul e mai de crezut decât auzul”.
Şi spunând Bătrânul acestea, am ajuns la o râpă abruptă, pe care numai să o vadă omul se sperie, şi îmi spune:
„Aici este”.
Eu eram curios să îi văd şi îi spun:
„Îţi râzi de mine?”.
El însă a zâmbit şi mi-a spus:
„Ce crezi, că e vreo cruce sau vreo icoană la locul unde au fost puşi, ca să le vadă oamenii şi să-şi facă semnul crucii trecând pe aici? Ei au luat chipul diavolului, vei vedea şi atunci vei crede…”.
Atunci, dară, ne-am apropiat de acea vale abruptă şi după mult efort, am ieşit afară şi, „cu 20 de unghii”, cum spune vorba, am urcat 4-5 metri şi apoi am văzut o peşteră şi am intrat şi văd acolo o privelişte vrednică de tânguire:
Trei oameni sprijiniţi de stâncă, drepţi, cu hainele pe ei, cu rasele şi cu centurile, cu ochii deschişi, părul şi barba, la toţi trei, lungi şi albe, chipurile lor însă de culoarea funinginei (negre), la fel şi mâinile lor, cu degetele întoarse către interior, unghiile mâinilor mari de vreo 2-4 centimetri, picioarele nu li se vedeau, pentru că erau acoperite de ciorapi şi pantofi…
Am vrut să îi ating să văd dacă într-adevăr trupul era moale sau doar piele uscată şi oase, dar nu m-a lăsat Bătrânul, care mi-a spus:
„Nu băga tu mâna peste urgia lui Dumnezeu…”
În toate celelalte însă am fost foarte atent, doar mâna nu am pus. Şi atunci deloc nu m-am speriat, acum însă, când îmi aduc aminte, mi se tulbură sufletul şi nu pot să dorm zi şi noapte, nici să mănânc 2-3 zile la rând, câtă vreme atunci când i-am văzut nici nu am băgat de seamă…
Am scris prezenta, cu mâna mea, pe 2 martie 1964 la Sfânta Manastire Xenofont,Gavriil Ieromonahul şi Duhovnicul, de la Chilia Ivirită „Naşterea Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan”.
Cititi va rog mai multe la:
Patriarhul Ioannis Vekkos al XI-lea şi prigonirea Athoniţilor de pe blogul Graiul Ortodox.
„frumoasa” poza , sa se vada singuri in oglinda in toata „splendoarea” lor ERETICII ECUMENISTI care sunt nu numai filopapistasi ca acesti nefericiti blestemati, ci chiar mai rau decat acestia de cand s-au bagat in CLOACA IADULUI = CMB !
cine se aduna cu diavolul EREZIEI ca diavolul ajunge ….in toate ! oameni cu duh si chip diavolesc !
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Trimite, frate, articolul pe adresa Mitropoliei Moldovei, că au nevoie de încurajări zilele acestea…
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
Acest om este cel mai adaptat la vremurile din urma… el nici nu va simti venirea Antihristului. De la el ar trebui sa luam exemplu :))
ApreciazăApreciază
Off topic: Azi am fost la Schitul Ioan Evanghelistul din comuna Gabud..schitul apartine de Manastirea Oasa..l am intrebat pe Pr Modest de acolo de la schit, ce parere are despre sinod..a zis ca nu i bai cu sinodul, bine ca s a facut..l am intrebat ce parere are despre rugaciunile astea in comunvu ereticii, ca se calca in picioare canoanele Sf Parinti..a tacut..i am zis de PS Longhin..si a zis ca el sa si vada de copii..si mi a zis ca au mai fost multi zeloti de astia..si ca si prin Sf Munte sunt destui..si pe mine m a facut tot zelot..mi a zis sa stau linistit..evident ca nu pot sa stau linistit..deci v am spus parerea Pr Modest de la Schitul Ioan Evanghelistul..Doamne ajuta!
ApreciazăApreciat de 3 persoane
S-au facut calugari sa se rupa de lume dar ei sunt mai legati in manastire de lume decat multi mireni.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
pai cei de la Oasa sant si pro-cip, asa ca…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
OM AL SISTEMULUI sau DAT CU SMIRGHEL PE CREIER? Staretul Iustin Miron de la Manastirea Oasa: PRO CIP si ECUMENISM. Promovat in „Lumea monahilor”, desigur …
https://saccsiv.wordpress.com/2011/01/21/om-al-sistemului-sau-dat-cu-smirghel-pe-creier-staretul-iustin-miron-de-la-manastirea-oasa-pro-cip-si-ecumenism-promovat-in-%E2%80%9Elumea-monahilor%E2%80%9D-desigur/
ApreciazăApreciat de 1 persoană
*am fost si eu frate in cautare.. am avut niste ponturi..deci e jale mare..cum auzeau cum se pierdeau cu firea….se uitau in jur si dispareau cu toate ca nu era nimeni langa noi……asta este deci: „IMBARBATATI-VA SI SA SE INTAREASCA INIMA VOASTRA TOTI CEI CE NADAJDUITI INTRU DOMNUL”
As avea si eu niste intrebari pt „preotii” astia:
-ce spun sinoadele si canoanele si mai ales DUHUL SFANT despre erezii si eretici?
-putem vorbii despre o Ortodoxie fara sinoade, canoane si DUH SFANT???????????????
-cum puteti vorbi despre MANTUIRE fara DUH SFANT??????????????
-CU CE TUPEU VA INTITULATI PREOTI ORTODOCSI DACA SUNTETI ERETICI????????????
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multi au pus intrebari ca si tine unor parinti induhovniciti, dar raspunsurile nu sunt in consens. Unii spun ca „nu-i bai”, altii ca este foarte „bai”. Articolul de mai sus cu parintii din Athos care s-au impartasit cu catolicii este graitor. Dar pana vom vedea asemenea semne, eu zic ca trebuie sa ne rugam cat mai mult Mantuitorului si Maicii Domnului si oricaror sfinti la care avem mai multa evlavie sa ne ocroteasca, sa ne indrume pe calea cea buna, sa gasim biserica unde mai putem merge la slujbe si duhovnicul care sa ne spovedeasca cu folos, ca sa ne si putem impartasi. Eu nu cred ca vom ramane fara un raspuns bun, daca avem in minte tot timpul pe Dumnezeu. Si sper ca si in inima! Doamne ajuta-ne!
ApreciazăApreciază
mihalea
„Multi au pus intrebari ca si tine unor parinti induhovniciti, dar raspunsurile nu sunt in consens. „___ raspunsurile NU sunt in conesens caci NU TOTI sunt duhovnicesti cum PAR/ le place sa fie vazuti de oameni!
dar raspunsurile lor sunt in DEPLIN CONSENS cu starea lor duhovniceasca. CAZUTI sau ortodocsi !
„dupa ROADELE lor ii veti cunoaste ” spune Mantuitorul, asadar ROADELE OTRAVITE ale EREZIEI ecumeniste primite de ei VADESC CADEREA lor si NEduhovnicia lor !
ApreciazăApreciază
[…] Sursa […]
ApreciazăApreciază
Multumesc mult frate Vasile, am obsesie cu poza asta.
ApreciazăApreciază
Ioanichie, staretul impus de la Frasinei a semnat pentru demiterea monahilor de la Lacul Frumos, la intrunirea de la episcopie ce a avut loc astazi cu staretii manastirilor valcene.
ApreciazăApreciază
isihastu
trebuie NOTATA lista aceea a RUSINII si TRADARII, a APOSTAZIEI staretilor/stareteleor de manastiri CAZUTE in EREZIA ecumenista ca sa NU MAI MEARGA NIMENI acolo sa-si vateme sufletul !
toti senatarii acelei HARTII A CADERI sunt iude si tradatori ai Lui Hristos si ai fratilor lor MAI BUNI ca ei !
ApreciazăApreciază
Pai dups cum se poate observa ierarhia b.o.r nu vrea a invata nimic din toate astea
ApreciazăApreciat de 2 persoane
pt. ei e valabil ce a zis Eminescu: „Cine-a îndrăgit străinii, mânca-i-ar inima câinii!”
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Ecumenism – păgânism
Ce mai urâciunee fratee
Conglomerat de păcate,
Este urâciunea care
„Uneşte” pe mic cu mare.
Două zeci şi trei de mii
De nebunii – erezii,
Vor să facă o casă mare
O unire-n dezbinare.
Dar poporul nu e prost
Şi veţi fi luaţi la rost,
Pentru vânzarea credinţei
Pentru lipsa pocăinţei.
Falşi ierarhi şi nepăstori
Lepre, ciume şi tumori,
Vreţi ecumenism – progres
Aţi căzut rău în eres.
Bine ştim că şi Hristos
A cinat cu păcătoşi,
Dar la rugă nu a stat
S-a sculat şi a plecat.
Tot aşa voi – corifei
Preoţi, cler, arhierei,
Ignoraţi pe farisei
Şi daţi slavă Celor Trei.
Cât de mare este hula
Celor ce-i zic „sanctitate”,
Papei de la Vatican
Ce dezbină şi desparte.
Inchiziţii şi războaie
Cruciade – genocid,
Cavalerii Romei „brave”
Milioane-au pus la zid.
Cu tunuri în mănăstiri
Au bubuit în Ardeal,
Şi pe-ai noştri ardeleni
I-au zdrobit în ultim hal
– Hai să-i sărutăm papucul
Zic azi clericii români,
Să-i cinstim pe papistaşii
Ce ne-au sugrumat străbunii.
Tot la fel şi cu rabinii
Facem horă mare foarte,
Ei i-au pus Domnului spinii
Şi l-au osândit la moarte.
Degeaba v-aţi preoţit
Pe Hristos voi L-aţi minţit,
Încălcând sfinte canoane
Spre pierzarea a milioane.
Oikumene vor să-i spună
La acea casă nebună,
Turnul Babel cel modern
Izvorât chiar din infern.
23000 de secte
De întinăciuni infecte,
Vor acum să se-nţeleagă
Să formeze-o mare plagă.
Vrăjitorii şi şamanii
Vor ca pipa să fumeze,
Şi cam la egalitate
Cu HRISTOS să se aşeze.
De ce ocoliţi canonul
Cenzurând Sinodiconul,
Iar de acolo din amvon
Scuipaţi pe Pidalion.
Cele 7 mari Sinoade
Le vedeţi acum prea fade,
Nu mai vreţi decât „unirea”
Ecumenismul – înnoirea.
Că religia nu-i bună
Va începe statul să spună,
Şi din şcoli va fi ea scoasă
Ca o cârpă puturoasă.
Vă veţi înclina mereu
Vicleanului stat ateu,
Ce cu luxuri l-a momit
Şi pe Iuda cel orbit.
Vremurile se apropie
Când pe la episcopie,
Lupii vor păzi la stână
Mâncând carne şi smântână.
Posturile dezlegate
Cu mult peşte împănate,
Vor ajunge iute fratee
Cu derogări la lactate.
Moda cea papistăşească
Şi nicicum biericească,
Va ajunge chiar să fie
Normă la patriarhie.
Nu vom mai cânta Prohodul
Nici preoţii, nici norodul,
Vom participa la Misse
Mai vreţi Liturghii ? – eh, vise !
Mulţi papuci vom săruta
Ai papei şi gaşca sa,
O unire şi-nrobire
O morbidă amorţire.
Ecumenismul – voi vitregi fraţi
Oricât aţi vrea să-ncercaţi,
E o haină răscusută
Nu ca a Domnului neruptă.
Vreţi ca Crucea azi să fie
Punte spre apostazie,
Schimbând Biblia, Credinţa
Şi mimând fals-pocăinţa.
La Assisi sau Busan
Aţi schimbat Crezul pe bani,
Credinţa cea sănătoasă
Pe cirta cea canceroasă.
Voi ce zilnic l-aţi vestit pe Dumnezeu
Fără El veţi fi mereu,
În veşnica veşnicie
Plângând iată pe vecie.
Meletie, Atenagora şi Pius
L-au răstignit din nou pe Domnul Iisus,
Schimbând calendarul, „ridicând” anatema
În frunte punându-şi diabolică stema.
Pecetea neascultării
A inovaţiilor – trădării,
A schimbării către nou
Din pământ – salt la cavou.
Rugăciunea cu pigmeii
Cu apaşii, cu ateii,
E dovada cruntă foarte
Că ei ne conduc spre moarte.
Decăzuţilor din Har
Credeţi că pleava n-are habar,
C-aţi făcut trădare Credinţii
Şi ca Iuda, iubiţi arginţii.
Voi morminte văruite
Diplomaţii măsluite,
Aţi minţit în cele Sfinte
Lupi în preoţeşti veşminte.
Lepra-i binecuvântare
Cancerul deloc nu doare,
Dar ecumenismul ciumat
E de la satan cel turbat.
Fereşte-ne Doamne
De apostaţii arhierei,
Ce nu vor ca să plinească
Voia Sfântă a Celor Trei.
Ecumenismul? Erezia tuturor ereziilor! Căderea Bisericii prin slujitorii ei. Cozile de topor ale apusului. Numai putregaiul cade din Biserica Ortodoxă, fie ei: arhierei, preoţi de mir, călugări sau mireni. Înapoi la Sfanta Tradiţie, la Dogmele şi Canoanele Sfinţilor Părinţi ale celor şapte Soboare Ecumenice, altfel la iad cu arhierei cu tot. Ferească Dumnezeu!
ApreciazăApreciază
Patriarhului şi ierarhilor
Sunt ierarh dar nu îmi pasă
De turma ce Dumnezeu mi-o lasă.
Eu nu apăr Ortodoxia
Ci de „noua” Eudoxia.
Sunt ierarh şi stau cuminte
Ascult doar de preşedinte.
Pe Hristos l-aş apăra
Dar mi-e frică de ce-ar urma.
Ponta este suveran
Eu doar un supus oştean.
În armata cea lumească
Nu în cea duhovnicească.
Sunt ierarh ce vă miraţi
Că nu am grijă de fraţi.
Eu tac mâlc, nu spun nimic
Altfel pierd lozul din plic.
Cum să ies eu înainte ?
Să mă iau de preşedinte.
Că îmi vinde ţara mea
Şi o dă la nimenea.
Eu nu mai simt româneşte
Eu sunt slab duhovniceşte.
Nu acum mucenicie!
Îi prea cald la episcopie.
Fraţi creştini eu îmi doresc
Să stau într-un jilţ ceresc.
Pentru că m-am ostenit
Ecumenism am zidit.
Am fost pus administrator
Să-L slujesc pe Pantocrator.
Plinind Tainele divine
Dar acuma mi-e ruşine.
Că am bani mulţi pe tipsie
Primiţi la patriarhie.
Iar acolo au venit
Dintr-un eurocredit.
Steagul meu este albastru
Pe el, astru lângă astru.
Este noua împărăţie
O slujesc în credincioşie.
E uniunea europeană
Ce inspiră numai teamă.
Bani de acolo au venit.
Catedrală am zidit.
Una mare în capitală
Făcută cu multă fală.
Cărămizi lui faraon
Din banii lui Chevron.
Iar pe Sfântul Epitaf
Se află numai praf.
Noul steag este albastru
Pe el, astru lângă astru.
Lupilor veniţi la stână
Eu le spun doar poftă bună,
Ca în tihnă ei să roadă
Din a Lui HRISTOS cireadă.
Eu sunt frate cu sectarul
Şi lui Domnul îi dă Harul,
Sunt prieten cu rabinii
Ce i-au pus Domnului spinii.
Bisericii nu-i slujesc
Ci vreau doar s-o poleiesc,
Cu argint, cupru şi aur
Sufletele să-mpietresc.
Sunt frate cu Bartolomeu
În Stambul arhiereu,
Pe Dumnezeu noi de zor hulim
Ecumenismu-l slujim.
Le accept pe preotese
Să slujească – Sfinte Mese,
La Masa Sfântului Altar
Fiindcă şi ele au Har.
Lucifer în al lui scop
A făcut femei episcop,
Şi-astfel praful s-a ales
Ierarhii au căzut în eres.
Somnoroase păsărele
Pe la “sfânt sinod” se-adună.
Ţara arde în flăcări, ARDEE!
Pentru voi e noapte bună.
Hai ierarhe, lasă gluma
Ieşi acuma, paşte turma.
Dar nu ieşi din carapace
Dormi în pace.
Vor ar trebui să fiţi păstorii
Şi nu laşi ca trădătorii.
Ţara ARDE şi se duce
La sinod, somnu-i dulce.
Se coboară HRISTOS din ceruri
Din nou să se răstignească.
Voi dormiţi, când lupul e-n stână
Noapte bună!
ApreciazăApreciază
EuroMonah
Stau la schit sau la chilie
Abonat la internet,
Eu de lume nu m-am rupt
Şi pe blog-uri stau frecvent.
M-am călugărit
Dar mi-aşa târşală,
Rău m-am plictisit
Ce mai moleşeală.
Hâda akedie
Rău îmi dă de furcă,
Şi pravila toată
Mereu mi-o încurcă.
Îmi dau cu părerea
Şi-i judec pe toţi,
Scriu mereu articole
Despre cei netoţi.
Coarnele de plug
Chiar de le-am luat,
Din comoditate
Azi le-am lepădat.
Căci tehnologia
Rău m-a biruit,
Laptop-uri, tablete
Mult m-au cucerit.
Telefoane scumpe,
Smartphone sau I-phone,
Din smerit călugăr
M-au făcut bufon.
Touch-uri senzitive
Apăs sus sau jos,
Caut toată ziua
-Unde e Hristos ?!
Vorbăria multă
Des mă preocupă,
Mireneşti probleme
Timpul îmi ocupă.
Isihia sfântă
Pe monden am dat,
De scumpa tăcere
Complet am uitat.
Să lucrez smerit
La al meu canon,
Azi nu mai e timp
Şi zic – abandon!
Dulce este viaţa
Civil – mirenească,
Ce bine era
În viaţa lumească.
Bine e la schit
Brânză, caşcaval,
Dar nu prea îmi place
Când nu am semnal.
Dependenţă mare
Am acumulat,
Nu pot să m-opresc
De la butonat.
Conştiinţa trează
A cam adormit,
Cruntă moleşire
Am agonisit.
EuroMonah
Cred că mă numesc,
Căci să mai fiu singur
Nu prea îmi doresc.
Sărăcia – votul
Ce-am făgăduit,
Nu o mai păstrez
Netul m-a robit.
Mă gândesc la bani
Ce salariu am,
Că e aşa mic
Mai mic ca un dram.
Curiozitatea
Ce mai pacoste,
Azi mi-a devenit
Chiar o mare dragoste.
Kalos gheron, nu prea sunt
Nici monah nu mai am când,
Pentru că m-a biruit
Platforma de blog-uit.
Ce atâta isihie
Prea multă filocalie,
Posturile istovesc
Mai bine mă lenevesc.
Post scriptum !
Să se ştie bine frate
Că postul la doi se-mparte,
Primu-i postul de păcate
Al doilea e de bucate.
De-l ţii doar alimentar
Te osteneşti în zadar,
Geaba te usuci de post
Dacă cugeţi fără rost.
Fii călugăre cu teamă
Şi cu băgare de seamă,
Nu mai sta pe lâncezeală
Cată vechea rânduială.
Mănăstirea cea străveche
Ce în veci n-are pereche,
Cată rânduiala bună
Ce-a avut vatra străbună.
Preotul călugăr
Ieromonah, deci,
Este doar acela
Ce-i sărac pe veci.
Amin !
ApreciazăApreciază
Alambicate versuri in stil uratura cu frenezie critica tulburatoare, departe de corectitudinea poetica, insa din pacate in mare parte realiste… Sa-l intrebi pe duhovnicul tau Ioanichie cate si ce modele de telefoane are ucenicul sau Damian si cine e singurul monah din Frasinei cu automobil personal.
ApreciazăApreciază
Spinii Domnului
S-a născut la Viflaim
A predicat în Ierusalim,
Tămăduind Galileea
Ţara sa era Iudeea.
Noi de la Botez îl ştim
Când Duhul Sfânt îl primim,
Ii se mai spune şi Logos
EL e-ntregul nostru cosmos.
Viaţa de creştin ne-o lasă
Apa şi pâinea pe masă,
Ne-a-nvăţat ca des în minte
Să zicem: „Avva Părinte !”
Fiece rază de soare
Şi parfum din orice floare,
Domnul cel de Sus ne-a dat
În veci fie bine cuvântat.
Tot PreaBunul Dumnezeu
Ne-a lăsat şi-un curcubeu,
Este semnul de-mpăcare
Cu toţi cei de sub soare.
În fiece dimineaţă
Ne mângâie El pe faţă,
– Hai copile, te trezeşte
Fă ce-i bine, creştineşte.
Ne-aşteaptă, Domnul ne-aşteaptă
S-avem mintea deşteaptă,
Să lăsăm deşertăciunea
Să AVEM doar rugăciunea.
Rugăciunea-n gând şi minte
Şi doar voia cea cuminte,
Ne vrea blânzi ca porumbeii
Şi smeriţi ca mieluşeii.
Cât de Bun este PreaSfântul
Ne-a lăsat bogat pământul,
Tot ce-avem noi trebuinţă
Ne dă EL cu prisosinţă.
De-ar fi omul cumpătat
Şi-ar trăi fără păcat,
În pace şi ascultare
Slujindu-se fiecare.
Ar fi rai şi armonie
Muzică şi simfonie,
O nespusă fericire
Cu duh sfânt de liniştire.
Iată însă că doar omul
Împleteşte pentru Domnul,
O dureroasă cunună
Dintr-o inimă hapsână.
Spinii sunt chiar fix 50
Apăsaţi de douăzeci,
Şi vor ca să îi arate
Ce ştim noi din Sfânta Carte.
1.Primul spin e tot Mândria
Înălţarea şi trufia,
Părerea hidoasă de sine
Că facem adesea bine.
Înfumurarea cu duhul
Şi la Eve, e cu trupul,
Fiecare crunt se zbate
Să arate cum el poate.
Să fie mai diferit
Mai altfel, deosebit,
La fel a vrut Lucifer
Şi iat-a căzut din cer.
Nu a mai vrut nici în gând
Să fie oaie de rând,
Şi-a înălţat menirea
Gătindu-şi amarnic pierea.
Ar vrea-n Rai, să bată-n poartă
Dar nu ştie a zice: Iartă!,
Nu poate să se smerească
Şi nici Uşa s-o găsească.
Astfel şi omul de astăzi
Din nord pân la miazăzi,
Se-nfrăţeste cu mândria
Cu de sine idolatria.
Zeul Eu !, Eu !, Eu !, Eu !
Ştiu Eu, nu Dumnezeu,
– Lasă-mă te rog în pace
Ştiu mai bine cum se face.
2. Al doilea e Neascultarea
Răzvrătirea – rea purtarea,
Fiul drag născut mândriei
Făptaş al nemerniciei.
Este cel ce hâd împunge
Pe Domnul până la sânge,
Este fondator la teatru
Zece-opt-şase şi patru.
Mii de replici a născut
Şi războaie au apărut,
Vorbe grele cu reproş
De la mic, până la moş.
Asta e Neascultarea
Rebeliunea-muşcarea,
Fiica sa, Învinuirea
Iar mezina Clevetirea.
Primul om l-a clevetit
Pe Cel ce Întâi l-a zidit,
Că i-a dat o imperfectă
O femeie cam defectă.
Iată ce replici tăioase
Ce cuvinte canceroase,
A ştiut omul să spună
Pân ca moartea să-l răpună.
Cei ce azi se-nvinuiesc
Mai rău ca Adam greşesc,
Că lui nu-i era poruncit
Să fie desăvârşit. (Matei 5:48)
3. Spinul trei e Ironia
Descinde din mama Mândria,
Căci diavolul se trufeşte
Pe Domnul maimuţăreşte.
Asta e plăcerea lui
Să bată cui după cui,
Prin oameni să-l răstignească
Continuu să-l prigonească.
Tot cuvântul ce ajunge
Şi la inimă împunge,
Ironia l-a născut
Cuvântul pe-un ton urât.
Râsul şi pufnitul în faţă
Privirea spre oameni cu greaţă,
Atitudine dispreţ
Şi-ţi ţii sufletul măreţ.
De uşor, de alţii râzi
Îţi înfigi dinţii tăi hâzi,
Inima ţi-e mulţumită
De replica ta otrăvită.
Se-mpung oamenii, se-mpung
Dar la iad, toţi – toţi ajung,
Căci de-acolo izvorăşte
Răutate se numeşte.
4.Spinul patru-i Răutatea
Biciuieşte des dreptatea
Este pata de pe haină
Zis-a Domnul atunci în taină.
(Matei 22:12-13)
Căci de-ai post şi rugăciune
Şi-o mulţime – fapte bune,
De-ai în suflet răutate
Pe vecie găseşti moarte.
Răutatea este drumul
Către iad, unde e scrumul,
Vieţii tale irosite
Cu vorbele-ţi înrăite.
Replici aspre ca la teatru
Zece-opt-şase şi patru,
Oamenii ce s-au împuns
La fund în iad au ajuns.
Plănuirea cea vicleană
Este o gustoasă hrană,
Pentru sufletul înrăit
De răzbunare vădit.
5. Fiica dulce a răutăţii
Cale sigură a morţii,
Răzbunare se numeşte
Şi pe mulţi îi biruieşte.
Arma sa cea mai iubită
Este limba-nrăită,
Limba ce nu poate să tacă
Şi cu venin ea atacă.
Căci nu rabdă ca să zică
O tăioasă scurtă replică,
Are papile acide
Şi multe replici perfide.
Cuvinte usturătoare
Şi priviri înţepătoare,
Încruntarea cea cu ochii
Iubită de Scaraoţchi.
Dulcea sa copilă este
Invidia se numeşte,
Cel cuprins de răzbunare
Are invidia în purtare.
6. Spinul şase e Invidia
Viclenia, perfidia,
Omul cel invidios
E mereu suspicios.
Oare nu cumva vreunu
Are-n plus mai mult cu unu,
Sau livada sa de prune
Are cumva fructe mai bune ?
Are-o casă mai frumoasă
Vaca lui e mai lăptoasă ?,
Soţul ei e mai frumos
Mai bun sau mai virtuos ?
Învaţă cumva mai bine
Are mai bun suflet ca mine ?,
Are prispa mai curată
A mai dat cu var o dată ?
Ochiul necurat din tine
E invidios pe bine,
Dacă altul are succes
Tu îi doreşti lui regres.
Invidia sau zavistia
Sunt pentru suflet prăpastia,
În care dac-ai bănuit
Tu la fund te-ai prăvălit.
Din zavistie provine
Şi-ţi ia sângele din vine,
Crima cea mult odioasă
Ucigaşă, nemiloasă.
7. Spinul şapte este Crima
Cain a comis pe prima,
Căci din invidie multă
Adesea crimă rezultă.
Azi în lume cetăţenii
Sunt robi multor ciudăţenii,
Şi din te miri ce deodată
Te vezi cu viaţa luată.
Din diferite motive
Serioase ori naive,
Omu-şi iese absurd din fire
Ucigând cu ne-simţire.
Ochii i se-ntunecă
Gândirea-i alunecă,
Către fapta sa cea brută
Şi atâta de urâtă.
Crima e banalizată
Pe sticlă televizată,
Căci când unii se omoară
Deloc nu te mai-nfioară.
Cu aceeaşi nepăsare
La programe culinare,
Sau la ştiri cu crime hâde
Priveşte omul şi râde.
E deja obişnuit
Nu-i lucru deosebit,
Uciderea e banală
Are loc pe străzi, în şcoală.
Uciderile prin războaie
Nici sufletul nu-l mai înmoaie,
Căci prin traiul bun ce-l duce
Mintea sa rău i-o seduce.
Crima ce zguduie Cerul
Şi înmoaie elastic fierul,
Între oameni a ajuns
Un fleac, un mic neajuns.
8. Spinul opt e Îmbuibarea
Boala cu îndestularea,
Fiica sa e Desfrânarea
Cu apa şi cu mâncarea.
Căci din mâncarea prea multă
Numai desfrâu rezultă,
Aşa au pierit atunci ne-oamenii
Zişi atuncea, sodomenii.
Din îmbuibarea cu pâine (Iez 16:48)
Ieri, şi astăzi, şi cu mâine,
Au căzut două cetăţi
Şterse-au fost şi de pe hărţi.
Sodomenii, Gomoriţii
S-au hrănit nu cu ambiţii,
Ci cu hambare de grâu
Şi-au căzut rău în desfrâu.
Chiar loviţi de grea orbire
Cu îngerii voiau „însoţire”,
Căci pântecele îmbuibat
Este desfrânarea-n pat.
Multa îmbuibarea cu pâine
Te face din om un câine,
Până nu te-ai îmbuibat
Urli, latri a turbat.
9. Nouă este Desfrânarea
Ce împute toată zarea,
Şi atât de rău miroase
A HOIT, a putrede oase.
Desfrânarea este LEŞ
Căci Domnului îi dai greş,
EL ţi-a zis în Decalog
– Nu fi desfrânat!, te rog.
Doamne câtă rea duhoare
Mă mir cum de nu se moare,
Cu atâta spurcăciune
Cât este acum pe lume.
Adultere prin hoteluri
Pe străzi legale bordeluri,
Acasă-n televizor
E patria pornografilor.
Lumea e demonizată
De atei sexualizată,
Căci dorinţa cea mai mare
Este după desfrânare.
Pe străzi lumea-i dezgolită
La TV bine-i şcolită,
Ca pe copii să-i înveţe
Numai rele şi demenţe.
Prima – desfrânare
E-n imaginare,
Fuga minţii tale
După trupuri goale.
Spun Sfinţii, Părinţii
Lectori ai Credinţii,
C-a dracilor naţie
E-n imaginaţie.
În mintea şi gândul
Îşi face loc hâdul,
Spin al desfrânării
Al imaginării.
10. Iată că timpul trece
Şi-ajungem la spinul zece,
Este capcana Uitării
Al dezrădăcinării.
Căci uitând omul de Domnul
Îl cuprinde straşnic somnul,
Conştiinţei adormite
Şi-a credinţelor rătăcite.
Că omul s-a rupt
Şi ruga şi-a-ntrerupt,
Printre cele necesare
S-a dorit o Re-Legare.
Prin Religie – cuvântul
Omul şi-a reluat avântul,
De e se alipi de Cel
Ce-a creat totul sub Cer.
Uitarea pe om l-a dus
De la est pân la apus,
Într-o adâncă căutare
Zidind temple şi altare.
Credinţele idolatre
Ca şi piesele la teatre,
Oamenii le-au născocit
Când pe Domnu-au părăsit.
11. Spinul 11, Idolatria
Sau a neamurilor, orbia,
Este momentul în care
Se închinau la şerpi, la soare.
Închinându-se la pietre
Fumegând jertfele-n vetre,
Şi-au cioplit ei dumnezei
Să le dea ce vor ei.
Libertate la desfrâu
Şi mâncare fără frâu,
Dreptul de a pruncucide
Prin jertfe infanticide.
L-au adorat pe Moloh
Pe-Abigor, pe Azatoth,
Ra, cu Horus şi Bastet
Bacchus, Pluto şi cu Seth.
Au scornit astrologia
Zodiac – mitologia,
Rătăcind ei printre stele
S-au închinat şi la ele.
O dată cu idolatria
S-a născut şi barbaria,
Vărsând sânge făr de teamă
Au ucis şi prunc şi mamă.
S-au ivite hoarde şi cete
Care beau sânge de sete,
Păgânismul s-a extins
Pe pământ, cât e de-ntins.
12. Muzica păgână-i spinul
Iar urechilor i-e chinul,
Dansurile deşănţate
Din şoldurile desfrânate.
Pentru un ţopăit de Dans
Irod a zis în avans,
Că de va fi delectat
Va da juma de regat.
A ţopăit Salomeea
Căci Irodiada a avut ideea,
Ca lui Ioan Botezătorul
Să îi gătească omorul.
Cel mai sfânt dintre bărbaţi
Cel cu-n milion de talanţi,
A fost secerat de-un dans
Că-i sârbă, horă sau vals.
Cu muzici şi cu chimvale
Era undeva la vale,
Într-o curte jalea toată
Iair avea fiica moartă.
A venit atunci Domnul
Ca să-i curme fetei somnul,
Dar mai întâi a cerut
Să tacă lăutarii – mormânt.
Iată dar că lăutărie
Provine din barbarie,
Le fel muzica deşănţată
Disco, rock sau remix-ată.
13. Spinul 13 e Sectarismul
Sau mai bine zis păgânismul,
Căci făcând din cult un zeu
L-au uitat pe Dumnezeu.
Sectele şi cu păgânii
Sunt aidoma alţii cu unii,
Pe Dumnezeu l-au strâmbat
După cum rău le-a tunat.
Alţii l-au făcut golan
Prost-crescut şi chiar orfan,
Căci pe a lui Sfântă Mamă
Au considerat-o scamă.
Unii i-au zis sâmbetist
Vegan, mare filetist,
Chiar deşi El striga tare
Sâmbăta nu-i sărbătoare !!!
(Marcu 2:27)
Alţii zişi singuri mormoni
În creier cu feromoni,
Ca-n Sodoma se încurcă
Unii cu alţii se culcă.
Cultul cel penticostal
Scuturat de Belial,
Se numesc „tremurători”
Se zvârcolesc cu fiori.
Unii-s unitarieni
Mai bine zis arieni,
Căci secta arianistă
E păgână, satanistă.
Alţii se numesc baptişti
Sau studenţi şi metodişti,
Toti, dar toţi-toţi şi-au creat
Un Dumnezeu preferat.
14. Spinul 14 e Ateismul
Tatăl său e sectarismul,
Căci de-atâta rătăcire
Au căzut în nesimţire.
Ateismul e nonsens
Căci în toţi viaţa are-un sens,
Dar li-i greu să recunoască
Căci nu vor să se smerească.
Nietzsche, Kant şi Heidegger
Sunt pentru atei un aisberg,
De care sfarmă credinţa
Şi amână pocăinţa.
Căci citind pe sclerozaţi
Ajung şi ei tulburaţi,
Amăgindu-se pe sine
Că-s deştepţi, şi şcoliţi bine.
Fraţilor filosofia
E soră cu nebunia,
Sunt liberi cugetători
La stele, neant şi nori.
Cogito ergo sum
Mulţi şi-au făcut mintea scrum,
Cu maxime şi silogisme
Cu teze, cu ciorănisme.
15. Spinul 15 îi Vrăjitoria
Maica sa idolatria,
Vorbirea cu globul, cu morţii
La preoţi, „deschisul cărţii”.
Falşii prooroci
Zis clarvăzători,
Sunt doar impostori
Cu capul prin nori.
Ghicitorii-n palmă
Astrologii-n stele,
Sunt doar păcălici
Ce vând minciunele.
Văzătorii cu văzduhul
Ce cu fală-şi fac reclamă,
Sunt o gaşcă de vicleni
Ce fac bani şi dintr-o scamă.
Cei cu tălpi de şobolan
Şi buze de broască cusută,
Se vor rumeni în iad
Pentru practica lor ocultă.
16. Spinul şaişpe e AVORTUL
Pruncul stă ţeapăn ca mortul,
Căci părinţii făr de minte
L-au trimis rece-n morminte.
Alţii ce-şi zic intelecţi
Sunt şi ei circumspecţi,
Cu injecţii şi pastile
Şi cu minţile debile.
Otrăvesc pe pruncuşori
– Haide, du-te du-te mori !,
Că suntem tineri şi noi
Şi distracţia e-n toi.
Pe la treişcinci de ani
Obsedaţi de griji şi bani,
Părinţii zic stop la prunci
Avem doi: – Tu ne încurci!!
Şi cu sârg, pân la cincizeci
Ucid pruncii – sute, zeci,
Căci zic ei „se protejează”
Dar de fapt îi avortează.
Nici Tartarul cel de gheaţă
Unde şi mintea-ţi îngheaţă,
Nu e aşa absurd de rece
Cum sunt chiuretele-n pântece.
I-aţi întrecut şi pe draci
Pe vampiri, pe vârcolaci,
Şi Satana-i mititel
Îi daţi lecţii voi, nu el !
Cât război şi ce cruzime
E la modă în mulţime,
Măcelu-i plafon global
E uimit şi Belial.
Mi-au zis unii că greşesc
Şi că nu compătimesc,
Dar sufletul meu-ntruna plânge
Ţara e-necată-n sânge.
S-au strâns mulţi nalţi, gropane
Cu-ale pruncilor ciolane,
Nu vreau să spun furiş
Ci STRIG de pe-ACOPERIŞ !
A mai îndrăznit cineva
Să facă aşa ceva,
Îi ziceau Botezătorul
– Gata ! – Gata cu omorul !!!!
17. Spinul acesta este Banul
I-au strâns de la un an la anul,
Zeu au făcut din metale
Minereuri din furnale.
Ne-nchinăm la zeul ban
La puterea lui satan,
Atunci când cu frică tare
Umblăm pe la buzunare.
Strângem punga bine-bine
Să n-o vadă orişicine,
Nu am da nici un leuţ
Poate cel mai mic bănuţ.
Pentru bani şi pentru avere
Facem orice ni se cere,
Duminica – sărbătoare
Muncim cât e ziua soare.
Să mai faci şi tu donaţii
Pfooa! Astea sunt chiar aberaţii,
Totul-totul intră-n casă
Să am ce pune pe-a mea masă.
La vreun biet copil orfan
Să-i dai o ţoală şi-un ban,
Te suceşti, te eschivezi
Dacă-i dai, atunci bravezi.
Te gândeşti cu-nfrigurare
Nu mai avem bani de mare !,
Vreau să merg pe litoral
Şi la net să am semnal.
Mai bine să fiu zgârcit
Cum să dau ? Ce? M-am prostit?
Dar pentru a mea cafeluţă
Dau zilnic o părăluţă.
Cine dă, dă Raiul-Cerul
Cu inima-nmoaie fierul,
Cine dă cu bucurie
Va găsi RAI pe vecie.
18. Spinul opşpe – Viciile
Pentru trup supliciile,
Pufăitul şi paharul
Înjuratul ca birjarul.
Pariurile pe la meci
Unde bani dai sute-zeci,
Cafeaua cea aromată
Sau nessul cu ciocolată.
Mâncarea cea otrăvită
Şi la gust deosebită,
Îţi e viciu ţie – dacă
O mănânci doar ca să-ţi placă.
Faci din gusturi – real VICIU
Trupul tu-l pui sacrificiu,
Pe altarul desfătării
Maica fiicei desfrânării.
Gustul monoglutamat
Şi bine cancerizat,
Chiar de îţi provoacă greaţă
Ţie ţi-e standard de viaţă.
Fructele din Israel
Dătătoare de cancer,
La fel sunt cele turceşti
Din tun, sigur bolnav eşti.
Viciul e televizorul
Responsabil cu omorul,
Viciu e şi internetul
De-acolo ştii alfabetul.
19. Spinul slut – zis Împietrirea
El dă inimii orbirea,
Stau unii cu a sa pecete
Rabdă de foame şi sete.
Răutatea nu o lasă
Impietrirea lor e crasă,
Sunt reci precum măcelarii
Reţinuţi precum avarii.
Văd ei că se stinge omul
Se duce-uşor la Domnul,
Şi nici un deget nu mişcă
Sunt inerţi, nimic nu-i pişcă.
Poţi să strigi cât vrei, de zor
– Alo, Hei, sau Ajutor !,
Împietriţi – nu pot să iasă
Din această slută pasă.
De-i strigă vreunul la poartă
Haide iute – am fiica moartă,
Împietriţii sunt inerţi
Poţi să zbieri, sau să îi cerţi.
De au bani strânşi – puşi deoparte
Zic: – Ăştia-s banii mei de moarte !,
De orbeşti şi-ţi pierzi vederea
Ei ţin cu dinţii averea.
Împietriţii sunt zgârciţii
Fideli hâdei avariţii,
Nu au deloc inima largă
Căci punga tre” s-o spargă.
Sunt zgârciţi cu Bună Ziua
Vecinilor le zic „Piua”,
Taciturni cu pielea-n cute
Vai vai, sufletelor slute.
20. Spinul Cronofag
Ne ucide timpul drag,
Cu radio, televizor
La meci sau la coafor.
Fiica sa e bârfoteca
Filmul şi cinemateca,
La internet e semnal
Furnizat de Belial.
Şase – şase – şaşe
Cablurile-s trase,
Infernet în casă
Laptop-ul pe masă.
Serialul preferat
De-un deceniu ne e dat,
Sper să mai fiu încă viu
Că mai ţine vreun mileniu.
21. I se spune spinul Da
Dar de fapt el este Ba,
Căci cu gura confirmăm
Dar prin fapte infirmăm.
Da, da, da – este corect
Cum spui tu este chiar drept,
Dar când e să treci la treabă
Te suceşti în mare grabă.
Da – desigur – de acord
Însă nu-mi intră la cord,
Cu buzele toţi aprobă
Dar cu fapta dezaprobă.
Da, nu-i bine s-avortezi
Pe copii tre” să-i salvezi,
Zic ades părinţii care
Dau cu pruncii-n canalizare.
Da, nu este bun fumatul
Plămânul e afectatul,
Dar cu fapta demonstrăm
Cum viaţa ne-o afumăm.
Da, şi eu sunt credincios
Am credinţă în Hristos,
Dar n-am timp de Liturghie
Am de treabă-n bucătărie.
Tre să bag aspiratorul
Să aprind televizorul,
Da, sunt de acord şi eu
Dar n-am timp de Dumnezeu.
Da, da, da şi iară da
Dar de fapt e Ba, ba, ba,
Zice omul des cu gura
Cu toţi dinţii şi dantura.
Geaba zici însă tu, Da !
Când cu fapta arăţi Ba,
Dai din cap că nu e bine
Dar apoi faci tot ca tine !
22. Spinul Hainelor mulate
A gusturilor deşănţate,
Prezintă acum temei
La bărbaţi şi la femei.
Toată lumea vrea s-arate
A şti trupul să şi-l poarte,
Cu haine se-ncorsetează
Bine trupul şi-l mulează.
Trupurile încinse toate
Cu intenţii desfrânate,
Se plimbă lumea pe stradă
Pentru ce ? Pentru bravadă.
De vină-i egolatria
Sufletul cel cu mândria,
Ce nu poa” să se îmbrace
Că e-nchis în carapace.
Dar îl sileşte pe trup
Să fie gătit mult,
În urechi să ţii cercei
Zorzoane la gât, sau chei.
Căci doar sufletul boleşte
Însă trupul ispăşeşte,
Şi prin împodobire
Sufletul caută mărire.
23. Spinul Fariseu
Despre zeul EU,
Are temelie
Pe hâda mândrie.
Toate propoziţiile,
Ce încep cu EU
Sunt rostite toate
De-un suflet ateu.
Lăudăroşenia
Şi fariseismul,
Sunt aidoma cu
Viclean-satanismul.
Nu mai zic românii
– De vrea Domnul pot!,
Ci mulţi zic cu fală
– EU am clădit tot!.
Am muncit, am adunat
Am trudit, sacrificat,
Dar repede uiţi tu frate
– Cine ţi-a dat sănătate ?
De unde ai avut putere
Să munceşti, să faci avere?
Să-ţi ţii pruncii-n facultate
Şi să te achiţi de rate.
Te pui într-una pe tine
Făr să ai pic de ruşine,
Zi-i! măi mare fariseu
– Mi-a ajutat Dumnezeu !
Nu te mai da rotund
Şi cu cugetul profund,
Eşti o scamă pe pământ
Candidat la un mormânt.
Te prefaci că eşti smerit
Căci „cu sârg” te-ai ostenit,
Răutatea-o cuibăreşti
Şi sufletul îţi împietreşti.
24. Spinul Mâine, nu azi
Te ajută să decazi,
Căci cumplita Amânare
Te va duce la pierzare.
Îl minţim mereu pe Domnul
Că mâine vom face bine,
Dar cu putredele fapte
Arăţi cancerul din tine.
Cu minciuna des pe buze
Vrem să cerem false scuze,
Că azi n-a mai fost timp
Şi mai cerem un răstimp.
Amână omul, amână
Nu o zi, sau săptămână,
Ci cu mintea sa în ceaţă
Amână pentru o viaţă.
Nu-i timp acuma de post
Alte lucruri au un rost,
Sunt ocupat cu serviciu
Nu e timp de sacrificiu.
Haide şi te trezeşte
Spală-te şi ia citeşte,
Pregăteşte-te de rugă
Nu mai fi mereu pe fugă.
– Nu am timp azi chiar deloc
Tre” să mă urnesc din loc,
Duminica mai dau o tură
Prin târg la vreo cumpărătură.
25. Spinul 25 – Confortul
Şi chiar sufletul e mortul,
Căci de-i trupul desfătat
Lui satan el s-a predat.
Ştim bine că azi confortul
Îşi aduce strâmb aportul,
În a răsfăţa trupeşte
Pe cei slabi duhovniceşte.
Când le ai pe toate la buton
Totul este monoton,
De-abia ştii să mai trăieşti
Doar de tine-ngrijeşti.
Nu tu muncă, nu tu stres
Te gândeşti doar la progres,
Cum să faci să mai trăieşti
Fără ca tu să trudeşti.
26. Spinul acesta e Cearta
Satana a zis că e ARTA,
A sa – cea mai rafinată
Ţine lumea dezbinată.
Unii ţipă, alţii se-mpung
Cu încruntări ei se străpung,
Cearta este locul întâi
Al familiei căpătâi.
27. Spinul douăzeci şi şapte
Este Cearta chiar prin soapte,
Căci deşi deloc nu strigi
Relele tot ţi le-nfigi.
Dai din coate şi-nghioldeşti
Şi-arăţi cât de om eşti,
Căci mânat de răutate
Ţii în sân pe hâda moarte.
28. Spinul douăzeci şi opt
Îl lasă pe suflet mort,
Este tot Cearta din noi
Ne împroşcăm des cu noroi.
Cum ne vine iute-n gură
Aruncăm venin cu ură,
Ne sfădim ne acuzăm
Niciodat nu ne iertăm.
29. Spinul douăzeci şi nouă
Ocupaţia nu-i nouă,
Lumea îi spune tot Ceartă
Din inimă ea se deşartă.
Zice omul cât de multe
Şi cu vorbele tumulte,
Nu se-opreşte până când
Nu biruie cu al său gând.
30. Cearta, cearta, cearta-n veci
Este spinul zis treizeci,
Lumea foarte des se ceartă
Şi tot mincinos se iartă.
Căci de tu ţii minte răul
Ai căzut adânc în hăul,
Răutăţii – chip hain
Inima ţi-e toată SPIN.
31. Spinul – număr treişunu
E urletu ca nebunu,
Căci răcnind – descătuşare
Aduci spaimă şi teroare.
Cearta aceasta-i dătătoare
De traume dăunătoare,
Căci de la o astfel de ceartă
A rămas nevasta moartă.
32. Spinul zis treizeci şi doi
E Cearta – gen tărăboi,
E ca-n târg în îmbulzeală
Urlăm fără de sfială.
Acolo nu mai e ruşine
Ţipăă frate cât te ţine,
Arată-te cu indignare
Gura ta dreptate are.
33. Spinul zis treizeci şi trei
Ne purtăm ca nişte-atei,
Zicem lucrurilor pe nume
Făr-a ţine cont de lume.
Se numeşte balamuc
Când la gură ai clăbuc,
Te Cerţi cu spume la gură
Şi acuzi cu URĂ, URĂ !
34. Spinul acesta este poarta
Pe care ades intră Cearta,
Este sfada pentru bani
Şi ţine de mii de ani.
În familii toţi se ceartă
Şi ajung să se despartă,
Se poartă fără de minte
Şi ajung toţi în morminte.
35. Spinul treieşcincilea
E Cearta fără perdea,
Nu mai ţii cont de fraţi
De părinţi sau de cumnaţi.
Pune dar punctul pe I
Căci dreptul tău de a fi,
Te lasă să ocărăşti
Şi să-i faci pe ceilalţi proşti.
36. Spinu-acesta treii-şase
E Cearta-n carne şi oase,
Când cu dintele-ascuţit
Vorba ta e doar cuţit.
Ştii doar să învinuieşti
S-arăţi că tu nu greşeşti,
La orice cuvânt tu ai
O replică putregai.
37. Spinul zis treieşapte
E Cearta cu spurcate fapte,
Când cu înjurături în gură
Arunci tot prin bătătură.
Nervozaţii, căpcăunii
Sunt fraţi leiţi cu nebunii,
Dacă cumva îi amesteci
Nu mai ştii pe-alţii de unii.
38. Spinul număr treiişopt
Nu-ţi dai seama după port,
Căci atât de mult falsează
Pacea continuu mimează.
Cei ce-ntorc cuvântul, iată,
Sunt profesorii la Ceartă,
Ar putea preda cu brio
Cearta ca pe-o Naltă Artă.
39. Cearta la lună veche sau nouă
Este spinul treişnouă,
Aceştia se Ceartă mai rar
Dau cu bomba şi dispar.
Trântesc în urma lor uşa
Şi-o conving pe mătuşa,
Să nu spună c-au plecat
O lună la desfrânat.
40. Spinul acesta patruzeci
E al sufletelor reci,
Se Ceartă de dragul Cerţii
Ca chiorii şi ca orbeţii.
Chiar din prag de la intrare
Intri şi faci gura mare,
– De ce nu faci? – Nu ai făcut?
Iară timpul l-ai pierdut?!
41. Spinul patruzeci şi unu
În casă tu dai cu tunu,
Firea ta e numai Ceartă
Pacea din suflet, ţi-e moartă.
Este cearta vicioasă
Putredă, canceroasă,
E izvorâtă din iad
Unde mulţi certaţi rău ard.
42. Spinul patruzeci şi doi
Se Ceartă des amândoi,
Fiecare vrea dreptate
Şi cere întâietate.
Nimeni nu vrea să cedeze
Limba să îşi înfrâneze,
Ciondăneala e prezentă
Să zic chiar omniprezentă.
43. Spinul patruzeci şi trei
Este Cearta iute-ardei,
Cu vorbe însuliţate
Înfipte adânc în spate.
Replicile scurt-tăioase
Cuvintele răpănoase,
Dau mâncărime la limbă
Şi nimic nu o mai schimbă.
44. Spinul patruzeci şi patru
Urlu, zbier şi aspru latru,
Este Cearta cea câinoasă
Şi-atât de neomenoasă.
Bălăcăreala făr de jenă
Cu rânjet ca de hienă,
Iar în loc de împăcare
Te scuturi cu indignare.
45. Din 40 în 45
Au murit mulţi în opinci,
În război ei s-au Certat
Împuşcat, dinamitat.
Căci războiul e o ceartă
Către pieire o poartă,
Iar vorbele cu-nveninare
Sunt cea mai neagră tumoare.
46. Spinul patruzeci şi şase
Este Cearta dintre mase,
Dezbinarea din norod
Pentru grâu sau pentru glod.
Oamenii-şi pierd cumpătarea
Şi fac spume ca marea,
Îşi pierd cu totul răbdarea
Iar de vină-i disperarea.
47. Spinul patruzeci şi şapte
Din zori şi până în noapte,
Se Ceartă lumea, se ceartă
Pân la moarte nu se iartă.
Se contrează, se oftică
Pentru ei lumea-i chiar mică,
N-au loc nici în infinit
Se ceartă la nesfârşit.
48. Spinul patruzeci şi opt
Sufletul de rău ţi-a copt,
Şi în loc de rai şi bine
Vrei ca Cearta să dezbine.
Te prefaci cu artă mare
Dar simţi o îmbucurare,
Când alţii se încontrează
Şi replici îşi adresează.
49. Spinul patruzeci şi nouă
E Cearta noastră, dragă vouă,
Când la ceartă asistaţi
Chiar vădit interesaţi.
Doar pe la tembelizor
Se ceartă lumea de zor,
Iar băutorii de ceartă
Cu telecomanda aşteaptă.
50. Of, cinzeci, 50, cinzeci
În Ceartă tu petreci,
Spinul acesta e-al tău
Când în suflet tu porţi rău.
Te declari că eşti creştin
Dar în inimă ai venin,
Cu contre şi-nverşunări
În refuz şi îmbufnări.
Oare ?
Noi îl ştim de la Botez
Îl mărturisim prin Crez,
Spinii bine i-am împins
Zilnic noi crud l-am ucis.
Oare-L ştim de la Botez
Oare nouă ne e Crez ?,
Oare bine l-am primit
În sufletul fals spovedit ?!
Noi îl ştim de la Botez
Îl mărturisim prin Crez,
Spinii bine i-am împins
Zilnic noi crud l-am ucis.
Oare-L ştim de la Botez?
Când ne ruşinăm de Crez,
Căci atunci fără de minte
Îl minţim cu jurăminte !
Noi îl ştim de la Botez
Îl mărturisim prin Crez,
Spinii bine i-am împins
Zilnic noi crud l-am ucis.
Oare îl ştim de la Botez?
Când pruncii prin AVORT îi pierz,
Oare nu cumva-L minţim
Şi ne facem că nu ştim.
Noi îl ştim de la Botez
Îl mărturisim prin Crez,
Spinii bine i-am împins
Zilnic noi crud l-am ucis.
Oare, oare, oare, oare
Nu vezi că sufletul-ţi moare,
În certuri şi-nvinuiri
În sfade şi osândiri.
Special!
Un SPIN special
De la Belial,
E Ecumenismul
Sau babilonismul.
Acest spin nu e pe cap
Căci deloc nu mai încap,
Ci inima a străpuns
Şi Sfânt Sângele a curs.
Săptămâna – Rugăciune
E plină de spurcăciune,
Credinţa o bolborosesc
Şi timpul îl irosesc.
Toţi participanţii
Iscarioteni,
Ieftin vând pe Domnul
Pe niscai galbeni.
Patriarhul şi ierarhii
Care-o celebrează,
Şi ei dar şi păstoriţii
Credinţa trădează.
Să fugim de rugăciunea
Cu sectarii şi ateii,
Căci ecumeniştii sunt
Mai murdari decât purceii.
Diavolul a preferat
Atunci ca din Gadarei,
Să fie scos în afară
Chiar în turma de purcei.
Turma de ecumenişti
E o turmă de purcei,
Să fugim cu sfântă fugă
De unirea cea cu ei.
Ca Ortodoxia
Cea neprihănită,
Să nu fie deloc
Cumva murdărită.
Fără zbârcitură
Sau vreo mică pată,
Să fie Mireasă
Sfântă şi Curată.
Post Scriptum!
Noi îl ştim de la Botez
Îl mărturisim prin Crez,
Spinii bine i-am împins
Zilnic noi crud l-am ucis.
Ne numim singuri creştini
Dar suntem aşa haini,
Biruiţi de răutate
Ne-ndreptăm cu sârg spre moarte.
Cei mai adânci mărăcini
Îi numim noi astăzi spini,
Şi cu vârf şi îndesat
Domnului i-am apăsat.
Ultimul SPIN este al tău
Căci rănind pe Dumnezeu,
Ţi-ai dat cu uşurinţă acceptul
De al răstigni pe Dreptul.
Din cei 50 de spini
Să te miri şi să te-nchini,
Ai Cerţii sunt douăşcinci
Când la vorbe te încingi.
Notă!
Cine caută doar PACE
Domnului sigur îi place,
Şi nu-l fericesc doar eu
Ci Prea Sfântul Dumnezeu.
(Matei 5:9)
Caprele
Sunt
EU,
iar
Oile
Dumnezeu
le
ştie.
Amin!
ApreciazăApreciază
EuGenia
Ştiinţa ce studiază
Şi lumea-o sterilizează,
Îşi zice EuGenie
Şi este o infamie.
Una mie 9 sute
Câteva capete oculte,
Au decis să controleze
Lumea – şi s-o decimeze.
Prins zisa EuGenie
Absurda neomenie,
Divide, sortează, separă
Oamenii la largă scară.
La final tre” să primeze
Şi-n balanţă să conteze,
Numai lumea tip elită
Deşteaptă – deosebită.
Ţările din lume-a treia
Sunt nedorite de-aceia,
Ce se-nchină la satan
Şi la superzeul BAN.
Pe criterii zis genetice
Minţile grav epileptice,
Vor să ne-anihileze
Pruncii să ni-i avorteze.
Au scornit cu Belial
Planingul familial,
Cel mult 1 copil s-avem
Restul să îi ucidem.
Prin avorturi – chiuretaje
Prin demonice reglaje,
Cu pastile otrăvitoare
Iată pruncu-n uter moare.
EuGenia perfidă
E crima infanticidă,
Strigă pruncii – strigăt mut
„Mamii, tatii m-a duruut”
Mamăăă cum de i-ai lăsat
Ca să fiu decapitat,
Tatăă scump, tăticul meuu
De tine mi-e dor mereu.
Cum de nu m-ai apărat
Când trupul mi l-au tăiat,
Nu am braţe să te strâng
La piept – şi de-aceea PLÂNG.
Fraţilor, EuGenie
Este marea pandemie,
Lumea toată e vizată
Căci o vor depopulată.
Prin vaccinuri de tot felul
Şi-au început ei măcelul,
De-a steriliza tot globul
Lumea, omul, tot norodul.
Prin vaccinuri criminale
De sorginte infernale,
Lovesc crud în populaţie
Chiar şi prin alimentaţie.
Selecţia raselor
Din rândul maselor,
Vor împuţinare
Prin exterminare.
Genocid perfect legal
Prin codex alimentar,
Hrana e pecetluită
Cu uraniu-mbogăţită.
Fructele din magazine
Sunt mumificate bine,
Viermele – test sănătate
A fugit ca de la moarte.
Trei metode-s ticluite
De eugenişti croite,
Lumea ca s-o înrobească
Şi apoi s-o nimicească.
Prima fază e războiul
Între oameni tărăboiul,
Bancherii îl finanţează
Şi lumea terorizează.
Multă plebe astfel piere
Copil, tată şi muiere,
Oamenii cei mai de rând
Mor, se duc bieţii, nevrând.
Oamenii de sus – elite
Sunt feriţi de dinamite,
Talpa ţării tre” să piară
Pentru docţi – erau povară.
Prin războaie ei dezbină
Şi las ţările-n ruină,
Ca apoi să-mpărăţească
Cu legea lor păgânească.
A doua metodă este
Cancerul din manifeste,
Pliante cu vaccinări
Nebune sterilizări.
Vaccinurile sunt arme
Sănătatea să ne-o sfarme,
Pruncii să-i slăbănogească
Cancer să agonisească.
Pe sărmanele fetiţe
Vor să le sterilizeze,
Iară puţin mai târziu
Le-nvaţă să avorteze.
Mercur, aluminiu, uraniu
Vei ajunge doar un craniu,
Căci otrava din vaccinuri
Îţi vor aduce doar chinuri.
Pentru colul uterin
A fost creat un vaccin,
Ca tinerele în floare
S-ajungă neroditoare.
Au pus cancerul, momeală
O perfidă păcăleală,
Căci odată vaccinate
Multe sunt sterilizate.
Boli crunte şi sterilizare
Apar des prin vaccinare,
Căci sistemul medical
E strunit de Belial.
Unii prunci au paralizat
După ce s-au vaccinat,
Iată ce urmări fatale
Sunt prezente în spitale.
Vă rog mult să mă credeţi
Nu mai fiţi aşa orbeţi,
Ce-au scornit, de ani o sută
Stăpânirea cea ocultă.
Planingul familial
Zis şi control parental,
E-un plan de exterminare
A îngerilor de sub soare.
Clinici multe de avorturi
Unde des se fac torturi,
Pruncii „bine” sunt tranşaţi
Sau cu săruri afară daţi.
Prin soluţii zis saline
Pruncul nu îşi mai revine,
Din uter uşor alunecă
Şi privirea i se-ntunecă.
Cu injecţii şi pastile
Şi multe reţete debile,
În demono-laboratoare
Pruncu-sfânt, cu zile moare.
A treia metodă
E acum la modă,
E hrana cea otrăvită
E-urizată, stropită.
Fugiţi fraţilor ca vântul,
Nu mai staţi rupeţi pământul,
Căci sistemul Europa
Foarte mulţi va îngropa.
Chimicale-chimicale
Prin nevoi alimentare,
La preţ mic ei le vor vinde
Şi gloatele uşor vor prinde.
Osteoporoza
Este diagnoza,
Oaselor poroase
De-alimente roase.
Bem insectide
Zis, sucuri acide,
Mulţi dinţi de prin gură
Zac pe jos prin şură.
Cu ce consumăm
Viaţa ne-o scurtăm,
Pe la farmacie
E coadă, de-o mie.
Una mie de persoane
Copii, domni şi cucoane,
Nu-s bani de reţetă
Şi nici de navetă.
De la supermarket
Ieftine alimente,
Vrem la farmacie
Ce ? – Medicamente.
Căci nesăbuinţa
Cu moftul, plăcerea,
O fac pe otravă
Mai dulce ca mierea.
Fugim după carne
Ca teleghidaţii,
Ştim că în mezeluri
Zac doar aberaţii.
Căci burtica este
Realul stăpân,
Creierul a fost
Mai demult jupân.
Europa, tot pământul
Ne-au furat discernământul,
Suntem robi la cărucioare
Le umplem cu de-mâncare.
Hrana au codificat-o
Şi slut au modificat-o,
Ies din noi ades mutanţi
Ne-am hrănit cu conservanţi
Războiul, avortul şi hrana
E pentru mase capcana,
Au gândit-o nişte „hoţi”
Ce pe toţi ne vor tun-morţi.
ApreciazăApreciază
Feisbuc
Lume, lumeee – soro lumeee
Ce de oameni, ce de numee,
E-n reţeaua asta largă
O ciumat-buboasă plagă.
Feisbuc ea se numeşte
Şi pe mulţi îi reuneşte,
Şi cu mic dar şi cu mare
Câtă lume e în zare.
M-a întrebat ieri un vecin
CUM ?? N-ai feisbuc, n-ai login ?
Cum poţi oare să trăieşti
Făr să citeşti, blog-uieşti ?
O reţea de spionaj
Un dramatic derapaj,
Căci o sumă de baştani
Se străduie de ceva ani.
Agenda s-o completeze
Lui satan să i-o cedeze,
– Vezi cartea aceasta cu chipuri
La toţi le vom pune cipuri !
Cartea cea cu feţe
Cu false dulceţe,
E ca o nălucă
Poate să seducă.
Elementul ei
Curiozitatea,
Prinde la cei cu
Naivitatea.
Fiara bruxelistă
Cântă, că există,
Un astfel de trădător
Iscariotean vânzător.
Feisbuc-ul e poarta largă
Pe care mulţi vor să meargă,
Spiritul de turmă
Pentru cei din urmă.
Mulţi nu vor în Cartea Vieţii
Ci din zorii dimineţii,
Vor doar cartea cea cu feţe
Cu chat-uri să se răsfeţe.
Nu ai Feisbuc nu exişti
Zic mulţi calculatorişti,
Pe tablete şi telefoane
Se dau like-uri din butoane.
Cartea cea cu mii chipuri
Cu rase de mai multe tipuri,
Îţi prezintă o lume vastă
Virtuală, cineastă.
Zisa socializare
E capcana cea mai mare,
Căci reţeaua colportaj
Se-ocupă de spionaj.
Te filmează prin ecran
Zi de zi şi an de an,
Prin camera de la smartphone
Te-ascultă prin microfon.
O dulceaţă negrăită
Îi încântă prin orbită,
Pe feisbucării dependenţi
Pe reţea omniprezenţi.
Dulcea curiozitate
De a se înscrie-n carte,
Şi-Adam a căzut
Curios neîntrecut.
Uşor ne surprinde
Sufletul ni-l prinde,
Cu meniuri luminoase
Subiecte siropoase.
Haide vino-n mreajă
Feisbuc te visează,
Al său înrobit
Şi scump cipuit.
Tu unde vrei ? În Cartea Vieţii sau în Cartea Feţelor ce urmează să fie cipuite ? Facebook-ul, e agenda de lucru a stăpânirii oculte.
ApreciazăApreciază
Calul Troian
Sun-a glas de păsărele
Nu din pomi cu rămurele,
Ci din vene şi din vine
Şi din cip-ul ce-i în tine.
Cip cip cip – cip cirip
Tu eşti al satanei chip,
Tu ne dezbraci de Botez
Şi de Cruce şi de Crez.
Pe mână te-am implantat
Din comoditate,
Iar confortul ne-a costat
Sfânta Libertate.
Vor ca să te injecteze
La bebe – în burtică,
Înainte de-a se naşte
Prin uter, la mămică.
Toţi pruncii vor purta
Microcip de mici,
Ca de altfel şi părinţii
Tătici şi mămici.
Pentru a fi omul momit
Va fi foarte ademenit,
Când cipu-l va vindeca
Pe el sau soţia sa.
– Hai să-l punem toţi pe braţ,
Surori, veri, părinţi şi fraţi,
Trupul ni-l tămăduieşte
Suferinţa o opreşte.
Însă „calul troian”
Cipul lui satan,
Are şi efecte adverse
Viclene, perverse.
Mintea el ţi-o controlează
Sufletul ţi-l profanează,
Trupul e teleghidat
Că doar lui satan te-ai dat.
Scrie acolo-n micul bob
Nu mai sunt Domnului rob,
Mă închin numai la cel
Şef în iad, Satanael.
Micul cip – bob de orez
Îmi şterge Sfântul Botez,
Căci în el stă bine scris
– Eu sunt al lui Antihrist.
Iată dar ce mărturie
Dă omul azi pe vecie,
Sufletul şi-l află mort
Pentru ce? – pentru confort.
Pentru bani, pentru servici
Pentru bere, pentru mici,
Se vinde fără de minte
Chiar şi pentru-n blid de linte.
– Văleleu, am aşa o casă
Bucate bune pe masă,
La servici nu ne primeşte
Ratele cin’ le plăteşte.
Nu mai pot şofa maşina
Şi nici cumpăra benzina,
Cine-mi mai dă pansamente
Pastile – medicamente.
Sluga lui satan
E cuvântul ban,
În mână băgat
Cu ac injectat.
Semnul Sfintei noastre Cruci
N-ai să poţi ca să-l mai duci,
La frunte, mijloc şi umeri
Trei de 6 ai să numeri.
Şase-şase-şase
Un morman de oase,
Slugă te vrea cel
Zis şi Azrael.
Calul Troian, sluga lui satan
Este microcipul, ce îţi fură chipul.
ApreciazăApreciază
Pentru Sfinţii Închisorilor
Neamul nostru chinuit,
Vrut n-a vrut a plămădit
Sute sau mii de morminte
Ce-n adâncuri, poartă-n ele
Bogăţii de oase sfinte.
S-au clădit fără de vrere
Lavre, peşteri şi chilii
S-au format chiar caractere
Din morţi, mulţi ajuns-au vii
Învăţând de la durere.
Toată floarea ţării noastre
În subsoluri a pierit
În beciuri, în mirosuri grele
Nădejdea au înmulţit
Chiar acolo-ntre zăbrele.
S-au scris imne, poezii
S-au spus Crezuri niceene
S-au predat filosofii,
Mii de versuri s-au ivit
Toate, toate, din durere.
Cu scrâşnete de măsele
Şi cu carne dezghiocată
Au primit prigoana toată
Cei ce n-au vrut să le fie
Azi, istoria furată.
De granit şi diamant
Au fost mulţi dintre „rebeli”
Ce-au răbdat cu stoicism
Toate hoardele atee
Ce-au ieşit din comunism.
Au răbdat ca mucenicii
Au scris file-n sinaxar
S-au luptat ca această ţară
Niciodată să nu piară
Nici să-şi piardă vreun hotar.
Mulţi n-au mai văzut lucirea
Soarelui de zi cu zi
Căci au coborât în mina
Ce le-a fost mormânt şi casă
Doar HRISTOS le-a fost lumina.
Chinuiţi cu foame cruntă
Devenit-au moaşte vii
Emanând o pace sfântă
Din privirile lor calde
De tineri, bătrâni, copii.
Aiudul, Piteştiul, Gherla, Suceava
Zdrobit-au pe voi la fel ca pe pleava
Uliţelor şi satelor ce v-au născut..
…Pentru a primi prigoana, ce-avea
Osuarele cu voi să fi umplut.
Pateric s-a scris cu sânge
Cu sudori, cu nevoinţi
Doamne cum inima mea plânge
Când îi văd pe muribunzii
Ce înalţă rugi fierbinţi.
Grămădiţi în mici celule
Fără aer de ajuns
V-au răpit şi oxigenul
Ce-n plămâni ar fi pătruns
Dăruit de Cel de Sus.
Sataniştii şi ateii
Au pus, zic ei, stăpânire
Pe lume, chiar pe zidire
Dând edicte şi precepte
Pentru-a lumii vieţuire.
Îngâmfaţii şi-ofticaţii
Puşi de mândrul lucifer
Au scornit doar aberaţii
Chinuri cât să-nmoaie-un fier
Dar nu şi acel: „tot sper !”.
Căci Nădejdea în mântuire
Pe mulţi i-a însufleţit
A doua dintre virtuţi
Ce nu poate fi vreodată
Înfrântă de nişte bruţi.
Circulă o vorbă atee,
Chiar absurdă ca idee,
Cum că ultima ce moare
E speranţa … ce eroare!
Căci Nădejdea moarte n-are.
Îmbrăcaţi în răni şi semne
Răstigniţi şi abuzaţi
Voi steagul l-aţi arborat
Ca să vadă tot românul
Că-n bernă nu l-aţi lăsat.
Este steagul biruinţei,
Al nădejdii, al credinţei
Al dragostei dintre fraţi
Căci deşi neînarmaţi
I-aţi zdrobit voi, nu ceilalţi.
Cu obrajii arşi de palme,
Cu iertare-aţi răsplătit
Iar cu tălpile umflate
N-aţi fugit, ci aţi dorit
Pe duşman să-l faceţi frate.
Adunaţi din plaiul ţării
Smulşi din câmpuri, de pe glii
V-au abrutizat călăii
Căci n-aţi mai văzut nici cerul
Nici pe-ai voştri dragi copii.
Aţi fost jertfa cea fierbinte
Aţi fost ruga cea de seară
Cu Hristos în trup, în minte
Acum sunteţi ca din ceară
Curge mir din oseminte.
S-a ajuns din nou la vorba
Sfântă, a lui Tertulian
Căci sămânţa voastră pururi
Va încolţi şi va da roduri
Zi de zi şi an de an.
„Sângele martirilor, sămânţa creştinilor”
Doamne ce mai adevăr
Cum te-nalţă şi-nfierbântă
O dorinţă mare, sfântă
De-a muri în Adevăr.
Sfinţi români din închisori
Ce-aţi suit acolo-n nori
Azi nevoie avem de voi
De-ale voastre dulci sudori
De lăuntrice comori.
Spus-aţi ruga lui Iisus
Dobândit-aţi astfel taina
De a iubi s-ajungeţi sus
De-a-mbrăca şi voi azi haina
Din hlamidă a lui Iisus.
Martiraj, mucenicie
Pentru-al nostru lut şi glie
V-aţi unit, toţi, pe vecie
Ocrotiţi de Maica Sfântă
Şi-azi istoria vă cântă.
Acest imn vreau să-l închin
Celor ce prin al lor chin
Au luptat cu pace sfântă
Ca-n veci să nu fie-nfrântă
Ţara mea şi-a ta. La luptă!!!
ApreciazăApreciază
Cuviosul Justin
Cuviosul Justin
E darul divin,
E lumânarea aprinsă
Ce nu poate fi stinsă.
E stâlp şi pridvor
Pentru toţi cei ce vor,
La Dumnezeu să ajungă
Cu sfinţit mir să se ungă.
Ctitor de biserici
Sfinte temelii,
Dar mai mare ctitor
De suflete vii.
Dacă-n lume l-aţi închis
Pe cel de Domnul trimis
Azi, o mie de cătuşe
Nu pot să-l mai înăbuşe.
Că din Sfânta Veşnicie
Ne este pururi solie,
Neamului românesc
Şi cinului îngeresc.
Iar Cuvântul ce-a rostit
În oameni s-a-ntipărit,
Va rămâne-n noi pe veci
Încălzind suflete reci.
Cuvioase Părinte
Să-ţi aduci aminte,
De-al tău neam şi ţară
Ca-n veci să nu piară.
Fiu de bravi răzeşi
Al ţării plăieş,
Lupte ai purtat
Te-ai încununat.
Ai pornit cu vitejie
Singur – lupta anti cip,
Căci o neagră vijelie
Este al fiarei chip.
Ai chemat o ţară-ntreagă
Ca pe oi i-ai adunat,
Şi pe turma cea pribeagă
De lupi mulţi ai apărat.
Ai fost buciumul ce-n zare
Ai sunat şi ai trezit,
Peste mări peste hotare
Şi acolo ai răzbit.
Un chip al blândeţii
Un Bunic smerit,
Cu barba de lână
Şi părul albit.
48 şi 64
Nu e o piesă de teatru,
Ci sunt ani de umilinţă
De sporire în credinţă.
„Căci din apa umilinţii
Au băut în viaţă Sfinţii” ***
O, ce rouă-nmiresmată
Din raclă a izvorât,
Iar în busuioc, minune
Rămurele-au înfrunzit.
Căci la Dumnezeu în sânuri
Pe veci te-ai sălăşluit,
Ai purtat lupta cea bună
Şi în Cer te-ai odihnit.
Dar eu cred că nici acolo
Nu voieşti a lua odihnă,
Câtă vreme-n ţara noastră
Lupii ne sfâşie-n tihnă.
Şi cum pururea te ştim
Drept, cucernic, rugător,
Tu pe Maica PreaCurata
Vei ruga stăruitor.
„ O, PreaSfântă Maică,
Ce ne-ai înfiat,
Ridică-ne astăzi
Din greul păcat.
Căci deşi cu minte,
Din popor creştin,
Ucis-u-ne-am pruncii,
Cu un cumplit chin.
Avorturi, pastile
Sau otrăvuri lente,
Sterilete, pază
„Reţete” demente.
Am ucis pe Sfinţii
Ce-ar fi mijlocit,
Iar PreaSfânta Troiţă
Azi ne-a pedepsit.
Căci la noi în ţară
Plâng Icoanele,
Cu sânge, cu lacrimi
Se mişcă şi candele.
Dă-mi să iau osândă,
În veci, pe vecie,
Dar avorturi-crime
Nici să nu mai fie.
Ţara mea greu geme
Sub papuc străin,
Vom fi sclavi în ţara
În care trăim.”
Roagă-te Sfinte Părinte
Domnului Cel Sfânt te-nchină,
Că sub hoarda păgânească
Fiii tăi adânc suspină.
Cere de la Tatăl, timp de pocăinţă
Iară de la Fiul, sfântă umilinţă,
De la Sfântul Duh, vie însufleţire
Şi de la PreaSfânta, lacrimi-mijlocire.
Părinte binecuvintează:
„Pentru rugăciunile,
Sfinţilor Părinţi
Doamne al nostr Iisuse
Tare-n nevoinţi,
Primeşte-ne, nouă
Rugile fierbinţi.
Dă-ne-n dar putere
Ca să rezistăm,
Iar prigoana toată
Cu drag s-o răbdăm.
Milă să ne-arăţi
Pacea să ne dai,
Iar de vom fi vrednici,
Cheamă-ne la Rai.
Nu lăsa pecetea
A lui antihrist,
Să ne fure raiul,
Ai tăi suntem Christ.”
Nu primiţi pecetea
Pe braţ sau pe frunte,
De vă prigonesc
Voi fugiţi în munte.
Domnul va griji, de sufletul vostru.
Când vă este greu, spuneţi: Tatăl Nostru.
ApreciazăApreciază
Fuga – în lanţuri
Săracul, sărman
A întârziat taman,
Când prinşii de gleznă
Cu viaţa în beznă.
Au plecat în convoi
Ca un şuvoi,
Pe străzi, pe trotuare
Cu ochii în zare.
Cu spaimă şi frică
De ce-avea să zică,
A întins lung ciolanul
Zornăind pe maidanul.
De asfalt şi pietre
Haide iute – cumetre,
Că îţi vor simţi lipsa
Şi nu mai vezi prispa.
Din cătunul misleanu
Ce ţi-a fost tăpşanu,
De muncă şi rugă
Din zori în amurg-ă.
Fuga – în lanţuri
Pe trotuare, prin şanţuri,
După închinovierea
În lăcaşuri ca fierea.
Teama de libertate
De a fi prea departe,
De lanţuri – cătuşe
Şi lacăt pe uşe.
Aleargă mislene
Pe vânt – pe troiene,
Nu-ţi lăsa camarazii
Mai drepţi decât brazii.
Ca să nu se-nconvoaie
De vifor şi ploaie,
Fii cu ei pe vecie
Dezrobit în robie.
Amin !
ApreciazăApreciază
Unuia prea ofticat
Te consumi şi te tot macini
În puciosul întuneric,
Zbieri şi urli a neputinţă
Cu duhul tău luciferic.
Viaţa ta ce aducea
Cu un falnic răsărit,
Din mândrie şi prostie
Într-o dat a asfinţit.
„Creator” al răutăţii
Şi al sufletelor slute,
Prin vicleana ispitire
Atragi sufletele multe.
Dar şi-aşa cu tot „câştigul”
Însutit şi înmiit,
Tu amarnic rău te mistui
Veşnic tot nefericit.
Stâncile sunt cârpe moi
Ce formează munţi-granit,
Se topesc uşor, se sfarmă
Tu rămâi încremenit.
Sfetnice al răutăţii
Tu la ură îmboldeşti,
Şi de-auzi un „Miluieşte”
Şi mai tare te-nnegreşti.
Ţi-ai dorit ca bârfoteca
Ca pe şcoală s-o predai,
Iar în râpa judecării
Pe cei buni, pe toţi să-i dai.
Fierbi în clocot, negru spumegi
Rotocoale de fum greu fumegi,
Nu poţi ca să reuşeşti
Pe cei drepţi, nici să-i clinteşti.
Nu poţi suporta ideea
De-a se naşte prunci curaţi,
Şi părinţilor naivi
Le şopteşti crud: „AVORTAŢI”
Avortaţi şi otrăviţi !
Zdrobiţi şi măcelăriţi!,
Nimiciţi şi mătrăşiţi !
Vă păziţi sau îi stârpiţi.
Mor pruncii nebotezaţi
Iar voi vă satanizaţi,
Căci planing familial
E scornit de BELIAL.
Chiar dacă înveţi la crime
Şi la fapte rele-iad,
Pe sufletele naive
Ce tot cad şi iar decad.
Nu-i capcana cea mai mare
Pentru sufletul creştin,
Ci căderea-n deznădejde
Este marele declin.
Ochii tăi ca doi tăciuni
Te vădesc că spui minciuni,
Şi pe-aceia ce sunt buni
Îi lupţi cu deşertăciuni.
Dar eşti slab şi limitat
Un înfrânt şi-un ofticat,
Te făleşti cu fecioria
Dar te-a biruit mândria.
Cu postul sau cu nesomnul
Dar mai sus nu eşti ca Domnul,
Care s-a smerit adânc
Şi-a-mbrăcat haina de prunc.
Lutul astfel a sfinţit
Pe când tu te-ai semeţit,
Mândria te-a înnegrit
Pe când Domnul s-a micit.
Şi din lucitor ostaş
Tu, o stea a cerului,
Ai ajuns în iad ocnaş
Plin de colbul negrului.
Răutatea cea mai mare
N-ai pus-o în cel aprins,
Ci în cel ce duşmăneşte
Şi mocneşte aproape-stins.
Mai mare ca crima este
Cine se dezvinovăţeşte,
Iar cine îşi pune parte
Se poartă sataniceşte.
Aşa învaţă dracul pe oameni
Să răspundă, să dea vina,
Şi nicicând şi niciodată
Să nu-şi asume pricina.
Lecţii ale răutăţii
Satanache le-a predat,
Iar creştinii fals creştini
Între ei le-au practicat.
Simte omul o plăcere
Dulce dar otrăvitoare,
Atunci când către-al lui semen
Vorbeşte cu acuzare.
Când creştinii îşi dau vina
Se acuză – nu smeresc,
Dovedesc că-n al lor suflet
Poartă-un crez satanicesc.
Când te porţi cu îmbufnare
Şi dai pacea pe-ntristare,
Ale tale fapte bune
Ajung doar putreziciune.
Maica Domnului din Ceruri
Fragedă cu ani puţini,
Prin smerenia-i adâncă
A născut neam de creştini.
Căci primind Logos să nască
Mântuirea a venit,
Şi astfel pierdutul Rai
Maica l-a redobândit.
O ruşine aşa mare
O fecioară ţi-a făcut,
Şi cu-a Ei înţelepciune
Infinit te-a întrecut.
15 ani de vieţuire
Pe vremelnicul pământ,
Biruit-au cu zdrobire
Pe luceafărul nesfânt.
Ai venit din veşnicie
Cu ani mulţi – miliarde,
Şi-ai fost biruit de-o Pruncă
Şi asta cel mai rău te arde.
Vasta ta împărăţie
Nu te mulţumeşte,
Ci doar de n-ai auzi
Doamne Miluieşte!
Iar la fiece Amin
Ştii că se apropie,
Ce Hristos a predicat
Sfânta Evanghelie.
Iată ţi-a sosit sfârşitul
Geaba te mai zvârcoleşti,
Biruinţă n-ai să ai
Ci doar ne muceniceşti.
Foarte rău te mistui astăzi
Când creştinii nu-ţi răspund,
Nici la dulcile ispite
Prin fapte, cuvânt sau gând.
Treaba ta e să-ndrugi multe
Dar a noastră este una,
Să te ignorăm total
Acum pentru totdeauna.
Asta am să fac şi eu
De la dialog te tai,
Nu voiesc să te-am aproape
Ci să urc sufletu-n Rai.
Fugarule din Ceruri !!
ApreciazăApreciază
Îngerule, îți multumesc pentru poezii. Dumnezeu să te ocrotească.
ApreciazăApreciază
Doamne ajută și ție Mihaile. Te cheamă ca pe fiul meu.
Încă o poezie îți trimit, sper să se posteze. Are 360 strofe. Este despre conversația unui suflet cu îngerul păzitor.
La mormânt
Am murit, mi-au pus capac
Nu ştiu Doamne ce să fac,
Rece este în mormânt
Numai viermi sunt în pământ.
-Suflete de ce te miri
Ai murit, nu mai respiri
Eu sunt îngerul tău bun
Nu mă ştii ? – acuma-ţi spun.
Toată viaţa te-am păzit
De când abia te-ai năimit,
Mi te-a încredinţat Dumnezeu
Să port grijă de sufletul tău.
Ascultă ce îţi voi spune
Ca să vezi că lucruri bune,
N-au fost dese-n a ta viaţă
Ai trăit în nor şi ceaţă.
Încă nenăscut fiind
Şi în pântece dormind,
Sfade multe se-auzeau
Părinţii tăi se certau.
Asta la copil nu-i bine
Şi rămâne afectat,
De aceea rele-n tine
De atunci s-au impregnat.
Mai apoi când te-au născut
Ursitoare au chemat,
Neştiind că-n loc de bine
Numai rău ţi-au provocat.
Căci să ştii, ursitoria
E ca şi vrăjitoria,
E lucrare diavolească
Pe naivi să-i păcălească.
Harul Sfântului Botez
Pe toate le-a anulat,
Căci să fie păcătos
Pentru nimeni nu e dat.
Iată, timpul a trecut,
Şi-n 3 zile ai petrecut,
Viaţa, de când te-ai născut
Până moarte ai văzut.
Ţi-ai privit copilăria
Când nevinovat erai,
Mai apoi când ai crescut
Mai minţeai şi mai furai.
Ai trăit necununat
Crezând că nu e păcat,
Şi la multe fete, iată
Fecioria ai stricat.
De şefi, tu stăteai la pândă
La serviciu te pontai,
Viclenia ia osândă
Uite acolo – nu munceai.
Deşi crezi că te-ai ascuns
Uiţi că Domnul Cel de Sus,
Pe toţi şi pe toate le vede
Deci în tine nu te-ncrede.
Te-am dus să vezi şi cum
Pe-o bătrână de pe drum,
Ce căzuse – ai ridicat
Faptă bună ai lucrat.
Iată cum, tu, mai apoi
Unui om cu mari nevoi,
Ce n-avea nici ce să vândă
Îi dai împrumut cu dobândă.
Trece timpul şi tu, iată
Te-ai căsătorit c-o fată,
Nunta voi aţi pângărit
Jocuri, dansuri aţi sărit.
( Căci nunta cu lăutari
Este ca pe la barbari. )
De copii, în primii ani
V-aţi ferit, v-aţi protejat,
Motivând că sunteţi tineri
Şi că v-ar fi încurcat.
Iar atunci când au sosit
Voi sincer v-aţi bucurat,
Dar păgâne obiceiuri
În casă le-aţi jucat.
Căci rupând turta la fata
Luând moţul la băiat,
Păgâneşte v-aţi purtat
Lui satan v-aţi închinat.
Anii trec şi rar apuci
La Biserică, să-i duci,
Pe ai tăi scumpi copilaşi
Aveai treabă în oraş.
Târguieli prin magazine
La televizor, la filme,
O friptură pe grătar
Şi o bere în pahar.
Rău creştin o viaţa-i fost
N-ai ţinut măcar un post,
Motivând că ai servici
Şi de nu mănânci carne, pici.
Am mai derulat un pic
Şi-ai văzut cum din tătic,
Băiatul şi a ta fată
Nu-ţi mai zic tătic, ci tată !
Cu vremea ei s-au mărit
Iar tu ai încărunţit,
Şi-au ales o meserie
Tu erai ieşit la pensie.
Mulţi nepoţi ţi-au dăruit
Ce foarte mult i-ai iubit,
Şi la fiece trăznaie
Îţi ziceau – nu eu, tataie!
Bătrâneţe, haine grele
Iată cum anii s-au dus,
Şi cu bune şi cu rele
Zilele ţi-au c-am apus.
S-a apropiat şi ziua
Când moartea ghionturi ţi-a dat
Vrei să scapi, dar nici o şansă
Deja tu căzuseşi la pat.
Iată, clipele de groază
Fără milă te-au muncit,
Căci la patul tău venit-au
Draci, la care ai slujit.
Unii grohăiau ca porcii
Alţii de mâini de trăgeau,
Alţii ţi-aduceau injurii
Sufletul ţi-l speriau.
Câte hule şi blesteme
Furtunoase ţi-au tunat,
M-am sfădit ca să te lase
Că-mi erai încredinţat.
Cumplita şi neagra moarte
De sub unghii ţi-a tăiat,
Vinele vieţii, ce Domnul
La-nceputuri ţi-a legat.
Dar, să mergem, să lăsăm
Pe-aceşti decăzuţi şi răi,
Iar noi vreo 6 zile
Ne vom ridica la Rai.
– Doamne! Mi se sparge pieptul
Plămânii mi se topesc,
– Este aerul serafic
Te spală, te curăţesc.
– Cum crezi că, cu-atâta tină
Ce văzduhul îl întină,
Că vei fi lăsat să vezi
Ale Raiului livezi.
– Sfinte Mare! Ce-mi văd ochii
Mintea mi s-a minunat,
Mai strălucitor ca-n soare
E acest sfinţit palat.
Roiuri, roiuri – îngeri sună
Din cântări dumnezeieşti,
– Suflete, nu-i de mirare
Tu abia acum trăieşti.
Ce grădini înmiresmate
Şi ce pomi roditori,
Câmpiile-s nesfârşite
De multicolore flori.
Simt cum pacea aceasta sfântă
În fiinţă îmi pătrunde,
Iar în inimă bucuria
Nu-ncetează să abunde.
Ce sunt graiurile acestea ?
Nu-nţeleg nici un cuvânt,
Nu le-am auzit vreodată
Cât am trăit pe pământ.
Suflete, aceste slove
Nu aveai cum le ştii,
Căci cu muzică lumească
Te-ai deprins, pe la beţii.
Sunetele acestea sfinte
Le-au primit doar ‘cele minţi,
Ce-au rostit de-a pururi ruga
Şi din viaţă au fost Sfinţi.
– Doamne Mare ! ce-mi văd ochii
Oare nu-s părinţii mei,
Curaţi – albi, ca o lumină
Zici că sunt doi porumbei.
– Bine vezi, şi ia aminte
Că sufletul şi-au mântuit,
Ascultând de cele sfinte
Ceea ce tu n-ai primit.
Nu poţi ca să mergi la ei
Nu eşti încă pregătit,
Doar Stăpânul va decide
Dacă-n Rai vei fi primit.
Rude multe ai în Ceruri
Strămoşi, moşi, bunici, părinţi,
De-asta suflete, e bine
Viaţa s-o trăim cuminţi.
Cuminţenia e sfântă
E sfială şi ruşine,
Cine-o are, are viaţă
Şi are pe Domnul-n sine.
– Bucuria mea tot creşte
Simt că e la infinit,
Ai dreptate mare, suflete
Ea creşte la nesfârşit.
Precum simţi aici în RAI
Că înviezi nemărginit,
Tot aşa şi-n hâdul iad
Chin va fi necontenit.
Bucurie fără margini
În gânduri şi în simţire,
Sufletele toate, vor numai
Veşnică-ndumnezeire.
Căci atât de mare-i Pacea
Ce-nconjoară universul,
Că nu poate cuprinde cumva
Slova, cuvântul sau versul.
Domnul nostru PACE este
Nu se ceartă sau sfădeşte,
Cum greşit în viaţă, astăzi
Om cu om se-mpotriveşte.
Oamenii hrănesc ambiţii
Urzesc planuri – răzbunări,
Se contrează rău în vorbe
Şi-şi cer false iertări.
– De ţii minte răul,
Ai fost biruit de draci,
Iar smerenie de ai
Este, doar că te prefaci.
Îngere, de când tot mergem
Nu mă satur de privit,
Iar lumina nu apune
Aici nu e asfinţit ?
Nu e şi nici n-a fost
Căci lumina ne-nserată,
E veşnică, de la cel Veşnic
Nu apune niciodată.
Dumnezeu lumină este
Şi dragoste şi iertare,
Nici sfârşit, nici timp, nici mijloc
Şi nici început nu are.
Aş vrea să rămân aicea
De ce mai călătorim,
Mergem mai iute ca gândul
Tare-aş vrea să poposim.
Am văzut atâtea locuri
Am amuţit de uimire,
Dacă mergem mai departe
Voi orbi de strălucire.
– Nu putem ca să rămânem
Nici n-ai fost la judecată,
Când vor trece 6 zile
Raiu-l părăsim îndată.
– Mă simt ca un nou născut
La lumină şi la viaţă,
Cum de-am ales doar bezna
Şi am stat fără povaţă.
Cum a fost oare posibil
Să mă mint şi să mă-nşel,
Irosindu-mi astfel viaţa
Depărtându-mă de EL ?
În lume, cât am trăit
Viaţa mea a fost o ceaţă,
Iar aici tot ce respir
Este smirnă şi dulceaţă.
Tare rău, acum regret
Că nu pot să mai îndrept,
Ce în viaţă am greşit
Iar răsplata, mi-o aştept.
Hai să mergi, să vezi cum Sfinţii
În cântări slavoslovesc,
Ce cunună au Părinţii
Ce au fost cin îngeresc.
Să-i vezi şi pe Mucenicii
Ce credinţa şi-au păstrat,
Oricât ar fi fost prigoana
Cu dragoste au răbdat.
Poţi vedea şi Cuvioşii
Ce odihnă n-au avut,
Au stat în munte, sub stâncă
Numai Domnul i-a văzut.
Aicea sunt milostivii
Ce în viaţă au jertfit,
Şi fărâma lor de pâine
Celui de foame slăbit.
Aici sunt tămăduitorii
Doctori fără de arginţi,
Au vindecat fără plată
Iată-i – acuma sunt Sfinţi.
Tot aproape sunt creştinii
Făcători de pace multă,
Au răbdat cu sudori spinii
Şi acum de-a pururi cântă.
În Cer, toată „lumea” urcă
Curăţiţi, din slavă-n slavă,
Iar în iad toţi se afundă
Ne-ncetat, fără zăbavă.
Aicea nu e durere
Întristare sau suspin,
Ci doar rai şi fericire
Veşnic doar un Cer senin.
N-am putut ca să te duc
În toată împărăţia,
Sunt lăcaşuri mai înalte
Dar tu nu ai curăţia.
Proroci şi Sfinţi Apostoli
Drepţi şi Mărturisitori,
Şad unde e Stăpânul
Şi de-i vezi, pe loc tu mori.
Bucură-te pentru tot,
Ce-ai ajuns s-auzi şi vede,
Că de-aici noi vom pleca
Prin văzduhurile putrede.
Li se zice pe drept – vămi
Căci sufletele bine le cern,
Şi tot ce găsesc că-i rău
Pe hârtie îl aştern.
1. Vama vorbirii în deşert
Chicoteli drăceşti se-aud
Vama întâia e aproape,
Zgomote ce vin din fund
Din văgăuni şi hârtoape.
– Bine-ai venit sufleţele
Te vom munci foarte tare,
Fiindcă nouă ne-ai slujit
Glumind şi râzând – gură mare.
Este vama hohotirii,
A râsului zgomotos,
A vorbirii ruşinoase
Şi-a glumelor fără rost.
A vorbelor cu aluzii
Şi-a vorbirii nebuneşti,
Foarte mulţi ce vin aicea
Au zis glume tinereşti.
Râsuri, chicotiri, ocheade
Cuvinte provocatoare,
Sau tot felul de bravade
Au smintit pe mic şi mare.
– Îngere, nu mă lăsa
Căci eu tânăr când eram,
Multe vorbe ruşinoase
Mai ziceam, mă mai prosteam.
Glume, şotii, poante, bancuri
Despre lume, cu femei,
N-am ştiut că-n veac, vreodată
Sunt vorbe fără temei.
-Nu te poţi răscumpăra
Tu fapte – n-ai suficiente bune,
Hai să mergem mai departe
Vom vedea ce Domnul spune.
2.Vama minciunii
Tropăit, şi zgomot mare
Şi duhori de nedescris
Erau la vama minciunii
Vorbită sau spusă-n scris.
Ceva mai urât c-aceştia
Nu cred c-am văzut vreodată,
Toţi dracii acestei vămi
Sunt mai hâzi ca niciodată.
– Ai minţit întâi pe Domnul
Spunând că te cuminţesti,
Promiţând pe cele sfinte
Şi că nu te leneveşti.
Ai fost naş şi ai minţit
Că pe pruncul ce-l botezi
În ascultare de Domnul
Îl vei creşte, cât viezi.
Dar parcursul a fost altul
Că pe copil l-ai lăsat,
De Hristos nu a ştiut
Ci de patimi şi păcat.
Ai minţit şi la serviciu
Nu lucrai cum se cuvine,
Viclenia ce-o aveai
O foloseai, să dai bine.
Şi acasă ai minţit,
Pe copii şi pe soţie,
Din salariu tu pierdeai
La jocuri, sau la distracţie.
– Vino să te afundăm
În mlaştina cu pucioasă,
Căci acolo se muncesc
Toţi cu vorba mincinoasă.
Am plecat de acolo iute
Cu un gust amar-pelin,
Căci această vamă pute
De minciuni şi de venin.
3. Vama clevetirii, a judecării aproapelui
Doamne, ce mai huruit
Se-auzi la vama treia,
Dracii ţipau ascuţit
Îşi pregăteau pledoaria.
– Iată, cum ai clevetit
Pe rude, vecini, colegi
Ai râs mult şi ai bârfit
Că sunt proşti, tâmpiţi şi blegi.
– Eşti al nostru sufleţele
Vino să te jughinim,
Ne-ai slujit din tinereţe
Pân la moarte-n ţintirim.
Ai zis de unul de altul
Că e rău, că-i păcătos,
Iar pe tine de vedeai
Drept, sau bun, sau virtuos.
Cu degetul arătai
Spre greşelile vecine,
Dar pe-ale tale scăpări
Le vedeai numai în bine.
Ai defăimat, osândit
Hulit şi batjocorit,
Te-ai făcut judecător
Avocat sau procuror.
– De ce n-ai văzut de tine ?
De faci rău sau de faci bine,
Căci HRISTOS va întreba
Pe-orice om, de treaba sa.
Să plecăm suflete, iute
Că aici şi mai rău pute,
În această vamă sunt
Cei mai mulţi de pe pământ.
4. Vama lăcomiei şi a beţiei
Gemete şi grea duhoare
Am văzut când s-a deschis,
O prăpastie de lume
Pătimind de nedescris.
Doritorii de plăceri
Ce în viaţă n-au postit,
Se hrăneau acum cu viermi
Şi se chinuiau cumplit.
– Ai mâncat făr să te-nchini
Rugăciune nu ai spus,
Nici nainte şi nici după
N-ai mulţumit Domnului Sus.
Ai mâncat peste măsură
Te-ai îmbuibat cu de toate,
Iar săracii se topeau
De o foame cruntă foarte.
Ai participat la nunţi
Cu mâncăruri şi beţii,
Te-ai îmbuibat şi acolo
La păgâneşti cumetrii.
Aici zac toţi cârciumarii
Ce în lume au făcut,
Cârciumi, birturi sau taverne
Minţile mulţi şi-au băut.
Ai băut cu îndârjire
Pân la reaua ameţire,
Apoi ai benchetuit
Jocuri, dansuri ai sărit.
Auzi cum mai urlă gloata
– Apă, apă vrem să bem,
Blestemată-i băutura
Din cauza ei, rău ardem.
Tare s-a mai întristat
Sufletul ce-a irosit,
Banii, munca şi-a sa viaţă
În beţii şi-n chefuit.
5. Vama lenevirii
Vama aceasta mulţi înghite
Şi e veşnic nesătulă,
Miliarde ajungeau
În cea mai adânca negură.
Durerea şi întristarea,
Foarte mult te apăsau,
Când vedeai cu câtă trudă
Sufletele se munceau.
Pe lângă toate acestea,
Crude, rele-pătimiri,
Draci – chipuri sălbăticite
Aduceau învinuiri.
– Cei mai mulţi aicea sunt,
Căci i-am prins cu delăsarea,
Oare nu ştiţi că în iad
S-a inventat relaxarea.
Filme multe, sute-mii
Şi somn până la ore târzii,
Seriale, de decenii
Ce ţin pe om în astenii.
Deşi sufletu-l dezmiardă
Timpu-l face ca să piardă,
Cu lucruri fără folos
Depărtându-l de Hristos.
Jocuri pe calculator
Desene-n televizor,
Muzică satanicească
Pop, rock sau lăutărească.
Copiii rău s-au stricat
Tinerii, demonizat,
Nu mai vor să mai asculte
Decât sunete oculte.
Cu hainele zdrenţuite
Despuiaţi, impertinenţi,
Nu poţi discuta cu-aceştia
Sunt total incoerenţi.
Înrobiţi de internet
Da radio, televizor,
Sunt adepţii lumii-atee
Cred că lumea e a lor.
Ceasuri, zile, saptămâni
La Biserică amâni,
În Duminici şi sărbători
Nu vii, şi de-ar fi să mori.
– Haide suflete să mergem
Te-ai cam făcut de ruşine,
Lenea şi cu relaxarea
Au lăsat ruine-n tine.
6.Vama furatului
Tare m-am mai spăimântat
Când ajunserăm aicea,
Zgomote de lanţuri şi bice
Din sfori şi cu multe şfice.
Hoţii şi cu furăcioşii
Cu amar se chinuiau,
Căci în viaţă mincinoşii,
Se jurau că nu furau.
Lucruri de pe la serviciu
Din curte de la vecini,
O pereche de mănuşi
Sau vreo 2-3 găini.
Un şurub, o piuliţă
De-ai luat-o, ai furat,
De-asta dracii te muncesc
Şi te ţin la fezandat.
De întinzi mâna ta pe drum
Şi din pom tragi de o pară,
Pe vecin îl păgubeşte
De blesteamă, ocărăşte.
Vezi cum ai făcut un rău
Deşi mic, cum tu îl crezi,
Pe Domnul a blestemat
Deci, de ce iei din livezi ?
Plângi cu-amar, te pocăieşte
Şi deloc nu-ntârzia,
De-ai furat ceva, plăteşte
Sau du-l, şi-l înapoia.
– Doamne, Sfinte – arde, arde
Biciul rău mă pârjoleşte,
N-am ştiut că atât de rău
Ajunge cel ce hoţeşte.
Hai să mergem, sufleţele
Ştii că şi tu ai furat,
De te-ai eschivat la muncă
Este acelaşi păcat.
7.Vama iubirii de arginţi
Iureş mare, ce năvală !!
De copite, tropăit,
Era nor de drăceşti cete
Trăznind şi mugind urât.
– Bine-ai venit sufleţelee !
Căci tu banii, i-ai iubit,
În loc să dai şi la alţii
Averi ai agonisit.
Norod mult ajunge aicea
Că de bani sunt fascinaţi,
De vrei, ţi-l arătăm şi pe Iuda
Este prins la noi în lanţ.
Vor câştiguri pe la loto,
Pe la case de pariuri,
Dar în schimb vor lua osândă
Vor urla cu multe vaiuri.
– Vreţi doar plată necinstită
Din noroc şi pronosticuri,
Garantat îi vom munci
Şi pe cei cu loz în plicuri.
Aţi cerut „noroc” în viaţă
Nu ştiaţi că e un drac,
Bogăţia de te-nhaţă
Tu ai sufletul sărac.
Aur, munţi de diamante
Giuvaiere şi monede,
De ar fi aur jos pe stradă
Toţi ar fi doar patrupede.
Ne vom întâni desigur
Şi la vama douăzeci,
Căci acolo toţi zgârciţii
Urlă, strigă, zbiară-n veci.
8.Vama cametei
Întunecate dihonii
Veniră să mă sfâşie,
De n-aveam pe înger cu mine
Mă rupeau din temelie.
– Cum credeai că poţi să treci,
De acest popas drăcesc,
Când tu, ai dat bani cu camătă
De nu ştii, îţi amintesc.
Ai profitat de sărmani,
Luând dobândă necurată,
Acum şi tu, clar, în iad
Îţi vei lua cumplită plată.
Cămătarii şi bancherii
Crâncen, greu se chinuiesc,
Şi strigă cu disperare
– Am greşit şi mă căiesc.
9.Vama nedreptăţii
Puturoasă adunare
Am văzut cum se adună,
Şi sub „cerul” de pucioasă
Grohăit şi urlet tună.
Sunt aicea toţi patronii
Ce în viaţă au oprit,
Plata pe munca lucrată
Lucrătorului cinstit.
Răpitorii de podoabe
De la văduve, orfani,
Îi vom trage prin ţepuşe
Căci s-au lăcomit la bani.
Unii au furat la cântar,
Clienţii nedreptăţind,
Sau n-au vrut ca la „cezar”
Să dea taxe, neplătind.
Tot aici îi mai văzurăm
Pe copiii fără minţi,
Ce în viaţa lor, tot timpul
Au batjocorit părinţii.
– Sunt păcate strigătoare
La Cer şi la Dumnezeu,
Iar în ghenă să pogoare
Toţi aceia ce fac rău.
10. Vama zavistiei – a duşmănirii
Deşi m-aşteptam să tune
Să urle şi să răsune,
Pe loc am încremenit
Aici totul e-mpietrit.
O linişte mormântală
O prăpastie abisală,
Nici măcar un scurt clipit
Pe chipul înmărmurit.
Miliardele de feţe
Înnegrite de tristeţe,
Erau doar stane de piatră
Cu inima-ncarcerată.
Este vama duşmăniei,
A supărării, mâniei,
Toţi ce-aici au poposit
Sufletul şi-au împietrit.
Chipuri hâde, chipuri slute
Ura le-a făcut urâte,
Toţi ce-au ţinut supărare
Şi nu şi-au cerut iertare.
Deşi păreau că stăteau
Toţi în gând cumplit scrâşneau,
Îngerul mi-a spus ce grav
E să fii aşa bolnav.
– O să vii şi tu la noi
Mi-a spus o voce gândită,
Căci în suflet ai puroi
Şi inima ţi-e-nrăită.
Uită-te cum ai plecat
Din lume, de pe pământ,
Cu mulţi ai rămas certat
Până la uşă, la mormânt.
Ai stat prin curţi şi procese
Pentru avere te-ai luptat,
Te-ai certat cu ai tăi fraţi
Nu aţi vrut să vă-mpăcaţi.
– Te-ai ţinut băţos şi ţanţoş
Biruit de supărare,
De-ţi zicea ceva vreunul
Îţi săreai în apărare.
Nu ştiai că apărarea
E potrivnică smereniei,
Este doar scânteia care
Aprinde mânia furiei.
Poruncă din Ceruri este
Să ţii al tău chip senin,
Iar în inima ta, frate
Să nu laşi să intre spin.
Îngroziţi trecurăm podul
Peste hăul cu împietriţi,
Iar dracii în mare taină
Se foiau „înveseliţi”.
11.Vama mândriei
Vama aceasta-i cea mai veche
Şi-i cea mai otrăvitoare,
Aici fiece ocnaş
De infinite ori moare.
Mândria cea puturoasă
Are multe hâtre fiice,
Le enumerez aicea
Pe cele mai sălbatice.
Iscodirea şi trufia
Lauda, obrăznicia,
Gândul că arăţi frumos
Că ai trupul arătos.
Slava deşartă, de sine iubirea
Îngâmfarea, înălţarea cu mintea,
Lepădarea de credinţă
Eretici cu prisosinţă.
Mulţi bărbaţi erau aici
Dar şi mai multe femei,
Filosofi şi cărturari
Ce s-au declarat atei.
Se iubeau unii pe sine
Crezând că despre ei că sunt,
Importanţi şi văzuţi bine
Ca ei, nimeni pe pământ.
Cu mers ţanţoş şi fudul
S-au fălit, au defilat,
Cu neruşinare crasă
Au smintit, şi-au desfrânat.
Cei ce au râs unii de alţii
Că sunt proşti sau sunt urâţi,
Sunt primiţi cu mult-ardoare
Şi cumplit vor fi bătuţi.
De te-ncrezi în tine, frate
Să ştii că eşti un pierdut,
Şi toată viaţa ta este
Un lung vis, trist şi urât.
– Să fugim de-aci, acuma
Până acum n-am mai văzut,
Atâtea suflete-n boală
Strălucind în neagra smoală.
Vama mândrilor se-aude
Peste tot în toată „zarea”,
Că atât de mare-i chinul
La fel de mare urlarea.
12.Vama mâniei şi-a iuţimii
Bătăuşii şi aprinşii
Tare rău se mai munceau,
Scrâşneau din gingii, cu dinţii
Bătăi infinite primeau.
Cei ce trânteau şi bufneau
Provocând iuţit scandal,
În lavă se scufundau
Într-un hal fără de hal.
Aveau carnea dezghiocată
Ciolanele se vedeau,
Au avut firea aprinsă
Şi-acum ard în lava nestinsă.
Oamenii fără răbdare,
De la mic şi pân la mare,
Care-n viaţă au bruscat
Ţipat şi intimidat.
Ca-ntr-o şerpărie stau
Cei ce rău s-au mâniat,
Sălbatic se mai muşcau
Cu dinţii, neîncetat.
Istericii, mânioşii
Locul bine şi-au găsit,
Că toţi în aste subsoluri
Se aflau la pârjolit.
– Să plecăm iute de-aici
Aici zace nedreptatea,
Şi tot aici se mai află
Cine ţine răutatea.
Foarte trist am părăsit
Galeriile mâniei,
Căci şi eu m-am regăsit
Pătimind, cu de-ale furiei.
13.Vama pomenirii de rău – înjurăturile
Cine-a ţinut minte răul
Când alţii l-au supărat,
În acest abis de gheaţă
Cu ger crunt va fi luptat.
Hulitorii, cei ce-njură
Blesteamă sau osândesc,
În veac nu vor avea scăpare
Căci doar frig agonisesc.
Grade multe – milioane
Toate sunt sub cifra zero,
Nicăieri n-a fost mai ger
Cum e-n tartar, acolo.
Pe la meciuri, sau acasă
De-ai ţipat şi înjurat,
Cu înveninate vorbe
Sufletul ţi l-ai pătat.
– E de-al nostru, auzirăm
Gura, mintea şi-a spurcat,
Când cu foc, de cele sfinte
A trântit şi a-njurat.
A hulit pe Dumnezeu
Chemând dracii des pe buze,
Obiceiul lui cel rău
N-are în veci, vreodată scuze.
Limba, gura ţi-a fost dată
Pe Dumnezeu să-L slăveşti,
Mulţumind mereu în toate
De-ţi dă bun, sau rău primeşti.
Gura, cel mai sfânt organ
Al omului pe pământ,
A ajuns chiar mai spurcat
Decât hoitul în mormânt.
Căci toată necurăţia
Ce din inimă porneşte,
Doar pe gură se revarsă
Şi văzduhul pângăreşte.
Gura ta la rugăciuni
Şi la slave n-a cântat,
Dar relele spurcăciuni
Le-a rostit chiar apăsat.
O mulţime fără număr
Suflau greu, în deasă ceaţă,
Şi alţii soseau mereu
Hulitori în a lor viaţă.
Întristare ca aceasta
Sufletul meu n-a trăit,
Şi eu sunt tot ca aceştia
Merit să fiu osândit.
14.Vama uciderii
Cea mai mare crimă este
UCIDEREA prin AVORT,
Cu pastile avortive
Ce pe prunc îl lasă MORT.
Nici nu se poate descrie
Ce păţesc acei cruzi oameni,
Ce pun pruncii în sicrie
Băieţi, fete – tripleţi, gemeni.
Usturimea, sfâşierea
Este atât de mare aici,
Jupuiţi sunt toţi de piele
Şi sunt bătuţi cu urzici.
Plânsul lor amar şi veşnic
În oceane s-adunat,
Dar târzie-i întristarea
Pentru acest CUMPLIT păcat !!
Dragoni, monştri şi balauri
Sug la piepturi de femei,
Ce-n a lor nedreaptă viaţă
Au UCIS fără TEMEI.
– N-aţi alăptat pe copiii
Ce Dumnezeu vi i-a dat,
Acum ardeţi rău în grote
Şi strigaţi: – ce crud păcat!
Să nu credeţi că bărbaţii
Sunt cumva de iad scutiţi,
Mai cumplit şi mult mai groaznic
Sunt aceştia chinuiţi.
Doctorii, ocnaşi de frunte
Pe ei singuri se zdrumică,
Cu chiureta trag din carne
Se schinguiesc de oftică.
– Am fost cruzi, am fost barbari
Pe copii noi am ucis,
Geaba acum ne pare rău
Vrednici suntem toţi de plâns.
Unii au ucis la nervi
Din iuţime, gelozie,
Alţii rău s-au tulburat
Şi-au omorât la beţie.
Musafiri de seamă sunt
Cei ce singuri şi-au luat viaţa,
Spânzuraţi sau otrăviţi
Chinul le va fi „vacanţa”.
Deprimaţii ce-au crezut
O soluţie în moarte,
Cei mai trişti din toţi, ei sunt
Şi de moarte tot n-au parte.
15.Vama vrăjitoriei- ghicitoriilor, farmecelor
Toată spurcata magie
De e albă sau e neagră,
Sufletul îl înnegreşte
Şi cumplit poate să ragă.
Dracii ce erau aici
Semănau cu nişte jivine,
Coarne, copite şi bici
Le foloseau crunt pe tine.
Duhurile de acolo,
Pe vrăjitori îi munceau,
Iar aceştia în al lor chin.
-V-am slujit; ei tot strigau.
Mugeau cu înfiorare
De te treceau reci sudori,
Şi rău îi jucau în picioare
Pe chiromanţi, descântători.
Cei cu farmece şi vrăji
S-au văzut la strâmtorare,
Şi-ntr-o mare de acid
Urlau toţi în disperare.
Astrologii, ghicitorii
Sau cei zişi clar văzători,
Se înfruptau acum din stârvuri
Şobolani, broaşte sau ciori.
Femeile cu ghiocuri,
Cu leacuri sau doftorii,
Vor simţi pe a lor piele
Ale lor blestemăţii.
Aici sunt superstiţioşii
Ce cu groază au crezut,
Că dacă s-a vărsat sarea
Ceartă-n casă au avut.
Cei ce cred în ghinion
Acest cuvânt nu există,
Că oglinda de o spargi
7 ani răul persistă.
Cifra 13 e minciună
Chiar de-i marţi sau de e vineri,
Nu există ceasuri rele
Nu mai credeţi – şi fiţi liberi.
Nu există aşa ceva
Căci a fi supertiţios,
Este mai vătămător
Decât a sta c-un lepros.
De te-ntreabă cineva
– Tu crezi în cutare vrajă?,
Să-i răspunzi te rog aşa:
– Nu cred ! Am pe Cel Sfânt, strajă.
Să mergem şi de aici
Foarte mulţi sunt păcăliţi,
De magii sau superstiţii
Fraţi creştini – să vă feriţi!
16.Vama desfrânării
Un văzduh irespirabil
Duhnea rău – ce mai putoare,
Aici zac în veac curvarii
Ce cumplită degradare!
Vama aceasta este plină
De tineri, femei, bărbaţi,
Ce sufletul şi-l întină
De curvii, cu mult nesaţ.
Tinerii de la o vârstă
Ajung ca să-şi profaneze,
Trupul lor, prin malahie
Şi astfel să desfrâneze.
De te duci la mare, frate
Vezi doar trupuri dezbrăcate,
Să ne fie cu iertare
Asta e CURVIE mare!
Tot la vama desfrânării
O duc foarte greu – măi frate,
Cei ce după a lor „distracţie”
Lasă pruncii-n orfelinate.
De te îndulceşti cu mintea
La filme, obscenităţi,
Nu te mira că după moarte
Şi tu iadul vei lăţi.
Zăbovirea-n gând şi cuget
La curvia ticăloasă,
Sau la necurate lucruri
Ca atingerea pătimaşă.
– În putoarea aceasta zac
Strigau dracii cât de tare,
– Cei ce îşi ziceau „prieteni”
Dar curveau cu neruşinare.
Prietenia nu implică
Să arunci hainele pe jos,
Adevăratul prieten
Ţi-e acela în HRISTOS.
„Prietenii”, concubinii
Şi cei necăsătoriţi,
Sunt CURVARI
Nu soţi – iubiţi.
De nu te-ai căsătorit
În Biserică, măi frate,
Află că n-ai legământ
Şi TU ai PĂCAT de MOARTE.
Căci grozavă urâciune
E înaintea Celui Sfânt,
Bărbatul şi cu femeia
Trăind făr de jurământ.
Te mai miri că-ţi merge rău
Şi că dai doar de necazuri,
Stai să vezi cum e în iad
Putrezind de tot în iazuri.
Cinci categorii de oameni
Cu preot nu se îngroapă,
Imediat ţi-i denumesc
Chiar cu litere de-o şchioapă.
SPÂNZURAŢII, AVORTAŢII
SECTARII cei lepădaţi,
ATEII cei făr de minte
Şi CURVARII, necununaţi.
Cine trăieşte în casă
Fără a fi cununaţi,
Cu durere-n suflet, le zic:
– Singuri voi vă blestemaţi.
17.Vama preacurviei – a adulterului
Mari pedepse am văzut
În acest loc putrezit,
Trupurile hâd diforme
Se-mpungeau la nesfârşit.
Aici nimeni nu vedea
N-auzea, nu mirosea,
Dar nici gustul nu-l simţea
Avea numai pipăirea.
Nu pot să zic c-am văzut
Desluşit, vreun om în trup,
Ci un infinit desiş
Spini, hăţiş, mărăciniş.
Din trupuri preadesfrânate
Şi prin faţă şi prin spate,
Ieşeau spini şi mărăcini
Scaieţi, pălămizi, ciulini.
O pădure doar de spini
Doar să vezi şi să te-nchini,
Nimenea nu pătimeşte
Precum cel ce preacurveşte.
Prin ochi, prin nas şi prin gură
Prin urechi peste măsură,
Ca de fier spini le creşteau
Şi cumplit mai puroiau.
Aţi minţit, aţi înşelat
Pe soţie aţi trădat,
Iar sfintele jurăminte
Le-aţi călcat fără de minte.
V-aţi îndulcit cu privirea
Iar în gând cu amintirea,
Inima rău v-aţi rănit
Mai că v-aţi îndrăgostit.
Şi femei neruşinate
De adulter vinovate,
Erau cuprinse de spini
Au desfrânat cu străini.
Toată lumea, aici, zbiera
Dar nimeni nu auzea,
Nesuferită-i durerea
Dar mai cruntă-i izolarea.
Şi din cei ce n-au greşit
Dumnezeu i-a osândit,
Căci şi în căsătorie
Poţi s-ajungi să faci curvie.
Când vrei pofte nebuneşti
Cu dorinţe nefireşti,
Patul nu mai e curat
Ci spurcat şi întinat.
– Vino aici sufleţele
Ţi-au plăcut femeile,
De n-ai putut să le ai
Cu ochii tu le sorbeai.
– Tare m-am mai ruşinat
Înfricoşat, spăimântat,
Aş fi vrut să nu exist
Şi-am plecat cumplit de trist.
18.Vama sodomiei şi gomoriei
Am ajuns la amuţire
Şi-am încremenit – uimire,
De câtă sălbăticire
E desfrâul peste fire.
În acest putred palat
Continuu am vomitat,
Tot n-aş putea să vă spun
Să nu mă credeţi nebun.
Cei ce-n viaţă au făcut
Spurcăciuni cu animale,
S-au împreunat cu diavoli
Acum mănâncă fecale.
Mi-este greu, dar şi ruşine
Pe toate a pomeni,
Dar exact aşa se-ntâmplă
Azi în lume, între oameni.
Curvia dintre bărbaţi
Incestul, zoofilia,
Atât de înfricoşătoare
Că şi dracii se tem tare.
Nici chiar ei – cât de spurcaţi
De răi şi satanizaţi,
Niciodat n-au fost în stare
De-o asemenea „lucrare”.
Adepţii de sodomie,
Gomorii, pornografie,
Prin simţuri s-au desfătat
Tot prin simţuri, munc-au luat.
Viermi groteşti le rodeau trupul
În oceane cu oţet,
De timpanele-mi plezniră
De atâta zbierăt, urlet.
O mare de urlători
Plini numai de lipitori,
Erau storşi complet de sânge
De-ai vedea – şi tu ai plânge.
Trupurile lor frumoase
Acum erau găunoase,
Atâta putoare aveau
Că până şi dracii fugeau.
– Vama aceasta e prea crudă
Ne simţim nedreptăţiţi,
Nici prin gândul nostru, cândva
N-am fost atât de îndrăciţi.
Ne-aţi întrecut mult în mizerie
Ce faceţi voi, cumplit ne sperie,
Tremurăm ca varga toată
De ce poate omul să facă.
– Dar satan ne-a obligat
Să vă zdrobim ne-ncetat,
Ne este greaţă şi silă
Aproape că ne e şi milă.
Înc-odat vom repeta
Cei ce zac în vama asta,
Sunt homosexualii
Pornografii şi necrofilii.
Zoofili, incestuoşi
Cei mai lepădaţi buboşi,
Chiar şi cei căsătoriţi
Ce în pat, îşi ies din minţi.
– Să fugiiim acum, sfânt îngere
Căci mă sfâşii de durere,
Nu credeam ca să existe
Iadul iadurilor triste.
Cine-a vrut emisiuni
La TV – perversiuni,
Icnetele de durere
Îl vor face-n veci să zbiereee.
19.Vama ereziei – a falselor credinţe
Înc-un loc cu multă „pace”
Vizitarăm cu uimire,
Nimenea să nu se-mbarce
În imensa rătăcire.
Rătăcirea şi răcirea
De Credinţă – este rea,
Şi asemenii cu ateii
Vor primi răsplată grea.
Sectele sunt şcoli de draci
Unde satan a predat,
Iar „elevii” silitori
Noi „biserici” au inventat.
Au scris „biblii” – multe frate
Formulat şi reformate,
Iar ca examen de licenţă
– Scorniţi o altă credinţă!
Fiecare diavol din iad
Şi-a muncit mintea să facă,
Câte-o sectă, sau vreun cult
Ortodoxia s-o desfacă.
Dracii cei mai premianţi
Au născocit mii de culte,
Şi acolo ajung doar
Naivi şi naive multe.
Tăietorii de credinţă
Sunt cei mai buni pădurari,
Defrişările-n Scriptură
I-au făcut chiar meşteri mari.
Chinul lor din-acest loc
E tăcerea mormântală,
Izolaţi unul de altul
Ca-n lucrarea monahală.
Numai că pe la călugări
Singurătatea prieşte,
Căci în ruga ne-ncetată
Monahul desăvârşeşte.
Pe când lor, pastorilor
De sunt femei sau bărbaţi,
Să-i reduci la grea tăcere
Mai bine vor ca să-i baţi.
Toţi ce-n viaţă au trăncănit
Doar versete din Scriptură,
Sunt acum rău pedepsiţi
Cu lacăt de aur la gură.
Efeseni 4 cu 5
Pentru sectarii obraznici,
E Adevărul cel mare
Şi îi ustură şi doare.
Ca balaurii şi hidra
Tot apar aceste „culte”,
De vrei să tai unul din capete
Apar apoi tot mai multe.
4000 de adevăruri
Cum e oare cu putinţă ?,
Să fie atâtea „biserici”
Un Domn, un Botez, o Credinţă (Ef 4:5)
Cea mai grea osândă este
Veşnică izolarea,
Şi nimic nu e mai rău
Ca-ntristarea, dezolarea.
Diavolii mai iscusiţi
Mai vicleni, mai pregătiţi,
S-au gândit cu îndârjire
La o nouă păcălire.
Dacă înainte Crucea
Tare rău au mai hulit-o,
Pe naivi să-i mai atragă
Pe Biblie au tipărit-o.
Şi al lor Isus cel scris
Doar cu-n singur-simplu I,
Astăzi ei l-au transformat
În Iisus – ca ortodocşii.
Dacă preoţeştile veştminte
Erau batjocorite tare,
Şi baptiştii georgieni
Le folosesc ca atare.
De vezi un pastor baptist
Cu cruce pe culion,
Îţi vine să i te-apleci
Blagosloviţi – ăăh, pardon!
Rătăcirea-i tot mai mare
Deci atenţie creştini,
Că dracii ştiu toată Scriptura
Şi te fac să li te-nchini.
Să îi lăsăm în iadul mut
Că ei fals au proorocit,
Cu versete din Scriptură
Mintea rău şi-au mai tocit.
20.Vama zgârceniei
Este vama cea mai strâmtă
Precum şi locuitorii ei,
Ce-n viaţă au fost zgârciţi
De-au fost bărbaţi sau femei.
Sunt aicea miliarde
Şi stau într-o cămăruţă,
Şi zgârciţii de o viaţă
Au zis că-i prea sărăcuţă.
Strigă-ntr-una după aer
Şi zic că-s înghesuiţi,
Ce să-i faci dacă în viaţă
Ei de milă au fost lipsiţi.
Sunt adunaţi multe clase
Patroni, bancheri, „filantropi”,
Ce pentr-un bănuţ în plus
Ar fi scotocit şi-n gropi.
Le-au trântit uşa cu: „N-am!”
Celor ce cu disperare,
Le-au bătut să se-mprumute
Căci aveau nevoie mare.
– Vă aflaţi aici, zic dracii
C-aţi fost avari şi zgârciţi,
V-a cerut vreun om o pâine
Şi n-aţi vrut să miluiţi.
– Când s-a întâmplat asta boiere ?
De vrei, te rog să explici,
Că o pâine tot dădeam
Numai să n-ajungem aici.
– Când în călcâi vă-nvârteaţi
Schimbând strada sau trotuarul,
Când vedeaţi un om sărac
Ce greu îşi plângea amarul.
Sufocantă-nghesuială
Stivuiţi, împachetaţi,
Înfundat strigau sărmanii
– Banii sunt rău blestemaţi!
Toată Legea e cuprinsă
„Să nu lăsaţi mână întinsă”,
Chiar de-un bănuţ nu-l aveţi
Măcar un colţ de pâine rupeţi.
21.Vama idolatrizării – credinţelor demonice
Aici foarte mulţi zăceau
Robi credinţelor băbeşti,
Căci credeau în superstiţii
Şi în basme păgâneşti.
Fugeau unii ca de iad
Când auzeau de Foca şi Iuda,
În schimb jocuri ei făceau
Căluşuri sau paparuda.
Femeile muncitoare
Când nu este sărbătoare,
Întreabă cu cerbicie,
– Azi se spală ? Cine ştie ?
Dragelor, ştiţi şoferie ?
Când apare roşu staţi !
Tot aşa-n Ortodoxie
La Cruce Roşie – nu lucraţi.
Jocurile de pe la nunţi
Sunt ale iadului punţi,
Şi tot cel ce joacă, sare
Va arde mai rău ca în soare.
Yoga sau ezoterism
Hinduism sau brahmanism,
Rama, krishna, şintoism
Derivă din satanism.
Credinţele păgâneşti
Te-au schimbat din cel ce eşti,
Sufletul ţi-l îndrăcesc
Şi în iad îl osândesc.
Cu credinţe fals mistice
Şi senzaţii mediumistice,
Prin credinţele deşarte
Sufletele-şi află moarte.
Cei cu globul de cristal
Ce te mint în ultim hal,
Cei cu laptop şi tarot
Lucrează cu Gorgorot.
De te uiţi la Bahomet
Din tălpi şi până la creştet,
Negreşit vei observa
Poziţia sa de yoga.
Iată ce mai rătăcesc
Cei ce mantre tot rostesc,
În asane ostenesc
Sufletul şi-l îndrăcesc.
– Să vină la noi aceia
Ce-au crezut în zodiac,
În mişcările planetelor
Zodiacul e un drac.
22.Vama sulemenirii – a înfrumuseţării
Încă de pe la intrare
Văzurăm puhoi, norod mare,
O adunare grotească
Urâciune diavolească.
N-am făcut deosebire
Între draci şi omenire,
Toţi ce-n viaţă s-au machiat
În draci hâzi s-au transformat.
– Vino aicea, sufleţele
Ţi-ai dat cu culori pe piele,
Buze, ochii, obraji, unghii
Verde, galben, roş le junghii.
Bărbaţii ce s-au moţat
S-au ras şi s-au parfumat,
Chipul l-au efeminat
Pe HRISTOS l-au corectat.
L-aţi văzut pe Dumnezeu ?
Spân, cum voi sunteţi mereu,
Fără barbă sau cu cioc
Nici a doua, nici deloc.
V-aţi vopsit a voastră piele
Pe la mâini, ghiuluri – inele,
Iar la gât v-aţi agăţat
Un colier mărgelat.
Cocuri, breton sau tuns bros
V-aţi despărţit de HRISTOS,
Simplitatea-ţi părăsit
Căci moda v-a cucerit.
Spray-uri, deodorizante
Mici sau mari, sau mai flambante,
Parfumuri de mare valoare
Să stopeze orice duhoare.
Haine scumpe, chiar de firme
Pentru suflete infirme,
Iată cum v-aţi ambalat
Şi pe voi scrie: PĂCAT !
Haine strânse şi mulate
Ce-ntorc gâturi multe-n spate,
De bărbaţii fascinaţi
Cu ochii rău borcănaţi.
Astfel de fete – femei
Sunt chiar UNDIŢA SATANEI,
Gloate multe pescuiesc
Ce cu privirea curvesc.
Toate aceste femei care
Au smintit pe mic şi mare,
Vor striga neîncetat
– Am curvit, m-am blestemat.
Şi bărbaţii ce-au „lucrat”
S-au pensat, s-au aranjat,
Pentru fiece curvie
Vor pătimi pe vecie.
Piepturile dezgolite
Capete neacoperite,
Toată înfrumuseţarea
Vă vor aduce pierzarea.
Urechile cercelate
Pleoapele cele machiate,
Buzele de ruj boite
Coafurile vopsite.
Aţi hulit cu rea ştiinţă
Sfânta şi Dreapta Credinţă,
Singurul vostru model
Maica Domnului din Cer.
23.Vama fumatului
Tare greu se mai vedeau
Tabagice siluete,
Căci aicea se munceau
Cei ce-au tras din ţigarete.
Urlau înfiorător
Femei, bărbaţi disperaţi,
Foarte greu mai respirau
Prin bojogii afumaţi.
– Să rămână aici la noi
Cei cu ţigări şi lulele,
Dar şi cei ce au tot tras
Trabuc, pipe, narghilele.
– Fumul vostru-nnecăcios
Şi pe noi ne ustură,
Acest viciu canceros
Tare rău ne supără.
Băgaţi în nişte tulumbe
Sau în hornuri împuţite,
Cu lopata scrum mâncau
Sufletele osândite.
Ochii aveau injectaţi
De sute şi mii de ace,
Şi pe piepturi îi ardeau
Hoardele cele rapace.
– Pe noi ce eram doar mândri
Ne-aţi afumat odios,
Pentru asta vă vom arde
Calcina fiece os.
Aţi suflat înspre copii
Pe strada, şcoli sau prin parcuri,
În fum vă vom opări
În ale gheenei ţarcuri.
Canceroasele ţigări
La copii de le-ai vândut,
Pentru asta VEI MURI !
Sălbatic vei fi bătut.
– AER, AER vrem acum
Dup-o viaţă doar de fum,
Strigau ca vitele, toţi
Ce banii şi-au făcut scrum.
– Vrem „dreptate”, strigau dracii
Fumul e prea puturos,
De-ar fi să scăpăm de-aicea
Ne-am face chiar robi Lui HRISTOS.
24.Vama simoniei
Foarte întristaţi am fost
Atât îngerul, şi eu
Când văzurăm în ce mocirlă
Erau preoţii lui Dumnezeu.
De la a iadului intrare
Până-n fundul înnegrit,
Doar cu limbi de preoţi era
Drumul cel lat, pietruit.
Patriarhi, episcopi, preoţi
Se munceau la infinit,
Fiindcă în a lor viaţă
Harul au neguţătorit.
Au smintit pe mic şi mare
Cu luxuri şi opulenţă,
Dar şi mai rău au smintit
Cu viaţa lor decadentă.
Graiul Sfânt al Evangheliei
În viaţă nu au plinit,
Căci lumeştile deprinderi
Pe mai toţi au biruit.
Taxe sau pretenţii mari
De la oamenii de rând,
Au depărtat din Biserică
Pe foarte mulţi, vrând-nevrând.
Nefiind ei pildă vie
Oamenii s-au depărtat,
Căci făr de păstor bun
Turma rău s-a destrămat.
Au ţintit spre funcţii nalte
Fără să fi meritat,
Sau pe alţii pe nedrept
În ascuns au promovat.
– Aţi primit plocon, atenţii
Strigau dracii, învinuind,
Şi pe drept veţi lua osândă
Veşnic, pururea urlâând.
Cu mare nevrednicie
Pe creştini i-aţi spovedit,
Şi la fel ca la catolici
„Indulgenţe” aţi primit.
Mare „bucurie” era
În iadul cel puturos,
Că pe preoţii creştini
I-au depărtat de HRISTOS.
V-a avertizat un dascăl
Ce-a grăit spre orice om,
„Cea mai grea osând-au preoţii”
Aşa a grăit Hrisostom.
Epilog!
– Îngere nu-mi mai revin
De la atâta cumplit chin,
Pe la multe vămi vedeam
Că şi eu mă încadram.
Tare mult m-am îndulcit
Când raiul sfânt am privit,
Mă căiesc şi-mi pare rău
L-am trădat pe Dumnezeu.
– Ziua 40 e-aproape
La o bătaie de pleoape,
Te-am apărat din pruncie
Pân aici în veşnicie.
– Ţi-am şoptit în conştiinţă
„Haide vino la credinţă!
– Ştiu, te-am auzit mereu
Mi-am văzut de drumul meu.
Am zis că la bătrâneţe
Mă voi îndrepta,
Şi că-n scumpa tinereţe
Vreau a mă distra.
Acum m-am convins ce mare
E perfida amânare,
Îţi promiţi marea cu sarea
Şi-astfel îţi găseşti pierzarea.
O lumină orbitoare
Mai mare decât în soare,
Îndată ne-a-nveşmântat
– Gata, timpul s-a gătat.
– Îngere, să-ţi dau o veste
Nu frică, ruşine-mi este,
Am greşit Domnului Sfânt
Rău mă mustră acest gând.
Urca sufletul spăşit
De multe păcate rănit,
Treptele ce duceau Sus
Pân la Tronul lui Iisus.
Mai departe nu vă spun
De-a fost în el mai mult bun,
Cum a fost la Judecată
Vă povestesc altă dată.
Hei tu, suflete creştin
De nu vrei caznă şi chin,
Schimbă-te din rădăcină
Şi doar Domnului te-nchină.
De păcat fugi – rupe pământul
Să nu te prindă nici vântul,
Ca să fii bun credincios
Fii cuminte şi sfios.
† Amin †
ApreciazăApreciază
[…] Vedeţi şi: Ecumenistilor, asa veti ajunge si voi […]
ApreciazăApreciază
Oameni buni, ca sunt sigur ca mai sunt si preoti ecumenisti si simpatizanti ai ecumenismului care citesc blogul asta pentru a arunca cu noroi in el, mai oamenilor nu este de gluma cu iadul. Fie-va mila de sufletele voastre, nu credeti pe cuvant ceea ce zicem noi, cercetati ce au scris Sfintii Parinti, canoanele, nu va lasati pacaliti de diavol si de dulceata prieteniei cu ereticii si schismaticii ca dulceata aceea este cea mai amara fiere. Sper din tot sufletul ca macar sa va miste un pic ceea ce e postat aici despre calugarii aceea si sa faceti ceva pentru sufletul vostru. Iar daca vreti binele ereticilor mergeti de trambitati ca sunt in inselare si poate unii se trezesc si se intorc la Ortodoxie.Nu le cantati in struna cu ecumenismul si CMB. La fel si cu cei care cica lupta pentru homosexuali cica le vrea binele in nebunia lor, daca le-ar vrea binele ar trebui sa le spuna ca este pacat si sa se lase de el si sa se spovedeasca.
ApreciazăApreciază
http://sinodultalharesc.tk/teofan-savu-fostul-mitropolit-al-moldovei-considerat-ca-arie-de-catre-credinciosii-din-moldova/
ApreciazăApreciază
la minutul 3.05, acest tradator numeste pe eretici ‘crestini’… Ce vreti mai mult?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu stiu in ce context a folosit acest cuvant, ca nu am rabdare sa ascult, dar nu-i poti numi nici pagani. Dar una e treaba cu neoprotestantii din China, Vietnam si Coreea de Nord, sau cu eterodocsii din zonele controlate de Daesh si alta e cu ai nostri care lasa Ortodoxia fara sa o cunoasca si se duc aiurea.
ApreciazăApreciază
Ioanut
ai dreptate NU sunt pagani!
sunt LEPADATI de Hristos, adica ….. MAI RAI si MAI PREJOS si decat paganii care NU au cunoscut pe Hristos , ei CUNOSCANDU-L S-AU LEPADAT de El !
De aceea AFANIA cea mai cumplita la talpa iadului e partea acestora, DEDESUBTUL paganilor si popilor idolesti dupa cum invata Sf Macarie in Pateric si Biserica !
ApreciazăApreciază
discuta ca un politician, evita intrebarile grele, nu spune mai nimic, zicand ca are credinta cea dreapta, dar ni zice nimic de semnatura documentelor. Zice „vedeti consecintele acestor apropieri!”, adics nu-s. Pai de ce stai de vorba cu ei?? ce treaba mai ai
.
ApreciazăApreciază
nu e bine sa fim prosti si sa ne prefacem ca are dreptate Teofan
Dreptatea e de partea celor care nu-i pomenesc pe ierarhii care au semnat erezia la Creta.
consecintele pe care le expune teofan – ca sunt slujbe ortodoxe in bisericile catolice – sunt infime comparativ cu inselarea ce se instaureaza peste toate straturile bisericesti – de la cel mai de jos pana sus.
aceasta se va vedea curand, ca avantajele primirii bisericilor catolice vor fi f. usor pierdute si dezavantajul major va fi apostazia generala.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Saptamana aceasta are treaba multa cu fratii lui intru satana…
http://www.bzi.ro/vizita-la-cel-mai-inalt-nivel-religios-la-iasi-in-prim-plan-este-patriarhul-latin-al-ierusalimului-566810
Stirea suna asa
Saptamana aceasta, la Iasi va avea loc o importanta intalnire religioasa, atat pentru Preafericirea Sa Petru Gherghel, episcopul Dieceziei de Iasi a Bisericii Romano-Catolice, cat si pentru Inaltpreasfintitul Parinte Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei • Totul este prilejuit de vizita Preafericirii Sale Fouad Twall, patriarh latin emerit al Ierusalimului • Acesta va fi prezent în Moldova si la Bucuresti în perioada 12-19 august 2016
Intrunire religioasa marcanta programata, saptamana acesta, la Iasi. Atat Preafericirea Sa (PS) Petru Gherghel, episcopul Dieceziei de Iasi a Bisericii Romano-Catolice cat si Inaltpreasfintitul (IPS) Parinte Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei se vor intalni cu Preafericirea Sa (PS) Fouad Twall, patriarh latin emerit al Ierusalimului.
„Vizita are loc la invitatia PS Petru Gherghel, episcop de Iasi. Patriarhul latin emerit al Ierusalimului va fi prezent în unele parohii si centre pastorale, având întâlniri cu preotii, credinciosii si persoanele consacrate. Astfel, vineri, 12 august, Preafericirea Sa va vizita catedrala romano-catolica din Iasi, iar dupa-amiaza va participa la celebrarea sfintei Liturghii de la ora 18:30. Sâmbata, 13 august, în cursul diminetii, va avea o întâlnire protocolara cu mitropolitul Teofan, dupa care va vizita catedrala mitropolitana, racla cu moastele sfintei Paraschiva. Tot în cursul diminetii va vizita Institutul Teologic Sfântul Iosif din Iasi, unde se va întâlni cu conducerea Seminarului; dupa-amiaza se va întâlni cu surorile de la Manastirea Surorilor Providentei (sos. Bârnova, 2). Duminica, 14 august, va porni spre Cacica. La ora 12:30, la cinci kilometri înainte de a ajunge la Cacica, îi va întâlni pe tinerii care pornesc pe jos în pelerinaj spre sanctuar. Dupa-amiaza va vizita manastirile ortodoxe Humor si Voronet. La ora 22:00, la Cacica, va participa la priveghere mariana, urmata de procesiunea cu lumânari în jurul sanctuarului, în cadrul careia va avea un mesaj catre pelerini”, a declarat pr. Cornel Cadar, purtatorul de cuvant al Dieceziei de Iasi.
Pe de alta parte, luni, 15 august, în cadrul sfintei Liturghii solemne pontificale a hramului de la Cacica, patriarhul latin emerit al Ierusalimului va tine cuvântul de învatatura. Dupa-amiaza, la ora 18:30, va tine predica în cadrul Liturghiei solemne de hram a catedralei din Iasi. Vizita patriarhului va continua in judetele Neamt, Bacau, Vrancea si se va incheia la Bucuresti.
Ca date biografice, trebuie aratat ca PS Fouad Twal s-a nascut în Madaba -Iordania, la 23 octombrie 1940. A fost hirotonit preot la 29 iunie 1966. A obtinut licenta în drept canonic în 1975, si doctoratul în drept canonic în anul 1975. A intrat în serviciul diplomatic al Sfântului Scaun în anul 1977, slujind în Honduras (1978), Cairo (1985), Berlin (1988), Lima (Peru, 1990). A fost consacrat episcop de Tunis, la 22 iulie 1992 si promovat ca arhiepiscop în 1994. A fost numit arhiepiscop coadiutor de Ierusalim la 8 septembrie 2005, i-a urmat lui Michel Sabbah ca patriarh latin al Ierusalimului la 21 iunie 2008, intrând în functie la 22 iunie 2008.
ApreciazăApreciază
nina
ERETICII se heretisesc intre ei !
ERETICUL savu FOST teofan, FOST crestin ortdox primeste pe „fratii” lui intru EREZIE
NU VIN la noi, noi NU PRIMIM ereticii !
ApreciazăApreciază
Poate ar fi bine să mai re-citim din când în când cartea „Pr. Serafim Rose, viața și opera sa”, de Ieromonah Damaschin Christensen, deoarece face multe referiri la ecumenism, dar și la extremele de care e bine să ne ferim.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Off topic : Atena _ Sediul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe atacat cu cocktailuri Molotov de catre anarhisti !
http://orthodoxie.com/une-dizaine-de-cocktails-molotov-ont-ete-jetes-par-des-anarchistes-dans-la-cour-du-batiment-du-saint-synode-de-leglise-de-grece-a-athenes/
Doamne, ajuta !
ApreciazăApreciază
Frăţia ortodoxă Sf. Gheorghe a devenit oficial ECUMENISTĂ
http://www.glasulstramosesc.ro/blog/fratia_ortodoxa_sf_gheorghe_a_devenit_oficial_ecumenista/2016-08-11-136
ApreciazăApreciază
M-am gandit sa postez chestia asta si sper ca vom folosi doar cuvinte intelepte pentru a comenta, intrucat invectivele nu folosesc la nimic. O vorba inteleapta si cu duh face mai mult decat 1000 de cuvinte urate.
Partea a doua e ca astia de la ziar nu prea fac diferenta intre”monah” si „monarh”, dar asta e mai putin important. Ce sa zic, „curata” razmerita…
http://www.voceavalcii.ro/37984-razmerita-la-arhiepiscopia-ramnicului-staretii-si-staretele-dezaproba-comportamentul-monarhilor-de-la-lacul-frumos.html
Adunarea din Creta nu are cum sa fie valida, intrucat nici macar nu a avut „cvorumul” necesar, fara a ne mai lega de alte lucruri. Nu inteleg de unde teama asta imbecila de a respinge acest asa-zis sinod. Si e din ce in ce mai clar ca e un soi de comedie proasta, de teatru ieftin, incepand cu felul in care a fost conceputa sigla sinodului, cu o pasare ce seamana mai degraba cu o gasca decat un porumbel.
ApreciazăApreciază
http://aparam-ortodoxia.ro/2016/07/23/obiectii-la-sinodul-din-creta/
ApreciazăApreciază
Doamne ajuta!
Imi aduc aminte de parca s-ar fi intamplat ieri. Eram in chilia Fericitului Staret Iustin Parvu dupa o asteptare lunga la usa sfintiei sale. Lume multe, asa cum era de obicei, lume cu probleme, oameni ce priveau in gol incercand sa-si puna in ordine gandurile inainte de a intra in chilia Parintelui Iustin. Toti iritati de nerabdare, de lunga asteptare, de emotii de necontrolat. Emotii pe care nu ai cum sa le stapanesti in fata un om sfant, in fata Parintelui.
Mi-a raspuns la problemele mele, iar la un moment dat mi-a zis:
„- Acum e problema asta cu cipurile, iar dupa asta va veni problema cu schisma, dar voi sa nu parasiti Biserica!”
Nu am inteles atunci la ce facea referire, dar acum inteleg.
Capul Bisericii este Hristos. Biserica e mireasa Mirelui Hristos, fecioara neprihanita si are sa ramana fecioara neprihanita pana la sfarsitul veacurilor indiferent de curviile casnicilor, indiferent de tradarile din interior, „portile iadului nu o vor birui!”.
Cinstea unei case nu poate fi murdarita de slugile lasate sa o administreze, sa o ingrijeasca. Numai stapanul casei poate sa pateze numele casei, dar in cazul nostru Stapanul este Hristos, deci casa a fost, este si are sa ramana curata si neprihanita pana la sfarsit. Biserica nu este a ecumenistilor, nu este a oamenilor, ci oamenii sunt chemati sa slujeasca Stapanului ei Hristos in ea spre mantuirea lor.
Asa cum a spus si Dumnezeu prin gura Parintelui Iustin, nu putem sa parasim Biserica. Nu poti sa iti parasesti casa fara lupta, iar lupta este marturisirea Adevarului revelat prin gura Sfintilor Parinti. Sfinti ce n-au pregetat sa dea 6 litri de sange, pana la ultima picatura, pentru singura si adevarata credinta, cea Ortodoxa.
Facem ascultare de mostenirea pe care am primit-o de la Sfintii Parinti, inclusiv de cea primita de la Parintele Iustin, Parintele Arsenie Papacioc, Sfantul Paisie Aghioritul si alte rude duhovnicesti ale noastre!
Cine ne acuza ca nu suntem sub ascultare, deci nu suntem in Adevar, se inseala si dispretuieste sangele varsat al celor ce si-au dat viata pentru a pastra Calea, pentru a pazi Adevarul si pentru a castiga Viata!
Adevarul nu se identifica cu ascultarea oarba, intamplatoare, ci cu ascultarea de Adevarul revelat si mostenit de la Sfintii Parinti, acum, in conditiile in care nu mai avem repere in carne si oase!
Biserica Ortodoxa este a celor ce cred ortodox, a celor ce cred drept si adevarat, asa cum am mostenit in venele sufletelor nostre prin sangele duhovnicesc al Sfintilor Parinti, trambite curate ale Duhului Sfant.
„A venit vremea cand pastorii isi vor da oile pe mana lupilor.” a spus Parintele Iustin in 2010. Suntem in 2016. Vedem cu ochii nostri semnele.
Nu vom parasi Biserica, decat atunci cand Sfanta, Dumnezeiasca si Infricosatoarea Liturghie nu se va mai face dupa randuiala Sfintilor Parinti.
Daca mantuirea mea ar fi conditionata de ratacirea slujitorilor Bisericii, ar fi o nedreptate. Atata timp cat eu caut si lupt sa raman in predania Sfintilor Parinti, in Adevar, Dumnezeu nu ma va lipsi de ajutor. Avem inca Sfanta Liturghie si indiferent cine e pomenit la ea, tot Sfanta se va chema! Nu poate un nume de om, de muritor, de sange si carne, sa opreasca lucrarea dumnezeiasca din Sfanta Liturghie. Nu se poticneste Dumnezeu in nume de oameni. Si nu vitregeste Dumnezeu de Sfanta Liturghie, turma lui mica, pentru ca un nume de sluga nevrednica e pomenit in ea.
Nu a venit timpul sa parasim zidurile Bisericii. Inca mai avem Sfanta Litughie. Inca nu a ingaduit Hristos sa fie schimbata randuiala Dumnezeiestii Liturghi!
„Nu te teme turma mica!”
ApreciazăApreciază
Tu auzi ce vorbesti?
„Daca mantuirea mea ar fi conditionata de ratacirea slujitorilor Bisericii, ar fi o nedreptate. Atata timp cat eu caut si lupt sa raman in predania Sfintilor Parinti, in Adevar, Dumnezeu nu ma va lipsi de ajutor. Avem inca Sfanta Liturghie si indiferent cine e pomenit la ea, tot Sfanta se va chema! Nu poate un nume de om, de muritor, de sange si carne, sa opreasca lucrarea dumnezeiasca din Sfanta Liturghie. Nu se poticneste Dumnezeu in nume de oameni. Si nu vitregeste Dumnezeu de Sfanta Liturghie, turma lui mica, pentru ca un nume de sluga nevrednica e pomenit in ea.”
Dupa cum bine stii Harul a venit la Apostoli (episcopi) si de la ei la preoti.
Poate te mai si spovedesti de cateva ori si ajungi prin iad ca preotul nu mai avea Har.
Daca vrei tu sa isi bata joc diavolii de tine si sa iti anesteziezi constiinta du-te dar uite ce spun sfintii si te rog citeste tot:
Celor ce spun că pomenirea ecumeniştilor se poate face din iconomie: mărturia Părinţilor Aghioriţi din sec. XIII
Fragment din Epistola Părinţilor Aghioriţi către împăratul Mihail Paleologul cu mărturisirea de credinţă împotriva uniaţiei de la Lyon (1272-74)
[…] Dar ce este în comun între comuniune şi pomenirea numelui? Foarte multe, după cum vom arăta […]
Sfinte stăpâne, ascultă mărturia cuvintelor Atotsfântului Duh, din care nici un corn de literă nu poate să cadă (Lc. 16:17). Marele apostol al Domnului şi evanghelist Ioan Teologul spune: Dacă cineva vine la voi şi nu aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: Bun venit! Căci cel ce-i zice: Bun venit! se face părtaş la faptele lui cele rele (II In. 10-11). Dar dacă ni se interzice măcar să-l salutăm în cale, dacă se interzice să-l aducem într-o casă obişnuită, atunci cum să-l primim nu în casă, ci în biserica lui Dumnezeu, în însuşi altarul, la tainica şi înfricoşata cină a Fiului lui Dumnezeu, care Se aduce în jertfă nesângeroasă? Întâi ca Dumnezeu, apoi ca miel neprihănit, pentru a ne împăca cu Tatăl şi cu Sine şi a curăţi păcatele noastre cu sângele Său, ca unul fără de păcat.
Ce om întunecat va zbiera pomenirea celui pe care l-a vărsat pe bună dreptate Duhul Sfânt, ca pe unul ce s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu şi a sfinţilor, şi prin asta se va face [acel om] vrăjmaş al lui Dumnezeu? Căci dacă numai cuvântul de „Bun venit!” te face părtaş la faptele cele viclene, atunci cu atât mai mult înseamnă pomenirea sa răsunătoare, când stau înainte înfricoşatele taine dumnezeieşti. Iar dacă Cel ce stă înainte este Însuşi Adevărul, atunci cum să primeşti ca adevăr această mare minciună – să-l socoţi ca patriarh ortodox? [1] Săvârşind înfricoşatele Taine vei glumi ca pe o scenă? Cum să rabde acestea sufletul ortodox, cum să nu se depărteze îndată de cei ce pomenesc, cum să nu-i socoată drept vânzători de cele sfinte? Căci dintru început Biserica Ortodoxă a lui Dumnezeu socotea pomenirea numelui arhiereului în timpul sfintelor slujbe drept comuniune desăvârşită. Căci este scris în Tâlcuirea Dumnezeieştii Liturghii (a sf. Gherman): „cel ce slujeşte cele sfinte rosteşte numele arhiereului, arătând şi supunerea sa faţă de cel de mai sus, şi comuniunea cu el, şi succesiunea credinţei acestuia şi a celor sfinte”. Şi marele părinte al nostru şi mărturisitor Teodor Studitul aşa spune într-o scumpă scrisoarea a sa: „Mi-ai spus că te-ai temut să-i faci observaţie presbiterului tău să nu pomenească numele ereziarhului, iar eu nu găsesc ce să-ţi spun acum despre asta altceva decât că comuniunea prin singură pomenirea lui întinează, chiar dacă cel ce pomeneşte ar fi ortodox”. Aşa spune acest părinte. Dar mai înaintea lui şi Dumnezeu a indicat asta, spunând: Preoţii lui calcă legea Mea şi pângăresc lucrurile sfinte ale Mele. Cum? Nu osebesc ce este sfânt de ce nu este sfânt (Iez. 22:26), ci totul era la ei fără deosebire. Ce este mai limpede şi mai adevărat decât asta?
Dar să îngăduim asta ca o iconomie cumpătată? Cum să îngădui o iconomie care pângăreşte sfânta slujbă, după cum s-a spus, şi alungă Duhul Sfânt de acolo şi de aceea îi face pe credincioşi să nu fie părtaşi la iertarea păcatelor şi la înfiere? Şi ce ar putea fi mai vătămător decât o asemenea iconomie? Acea comuniune chiar şi într-un singur punct este o pierdere vădită şi o stricare a toată dreptatea. Căci cel ce-l primeşte pe eretic se supune aceleaşi osândiri ca şi acela; şi cel ce intră în comuniune cu cel afurisit să fie afurisit, ca unul ce încalcă canonul bisericesc.
Şi aşa încât aceşti binecunoscuţi, nerespectând rânduielile bisericeşti, intră în comuniune şi cu iudeii, şi cu armenii, şi cu iacobiţii, şi cu nestorienii, şi cu monoteliţii, şi, mai pe scurt, cu toţi ereticii, atunci măcar pentru asta, dacă nu pentru altceva, fără îndoială că nu merită iertare şi comuniune, ci se fac vinovaţi de toate ereziile potrivnice lui Dumnezeu ale acelora. Şi se pare că din cauza aceasta, adică din nedeosebirea ereticilor după rânduiala Bisericii şi după legea de sus a lui Dumnezeu, ei au început să se umple de tot felul de erezii – nu din altă cauză.
Iar să-i dai întâietatea asupra întregii Biserici ortodoxe a lui Hristos unui om eretic este drept?Aceasta e o desăvârşită trădare, iar nu iconomie. El acum nu e vrednic nici de locul cel din urmă. Căci marele nostru părinte, Grigorie Teologul, vorbind despre cei ce se pocăiesc, spune în cuvântul său sfânt: „dacă pe cei ce se pocăiesc (nu-i primea Novat), nici eu nu-i primesc pe cei ce fie sunt neclintiţi, fie nu se îmblânzesc destul şi nu răsplătesc lucrul rău cu îndreptare. Iar dacă îi voi primi, le voi indica un loc după cuviinţă”. Unde este îndreptarea la el şi la cei dimpreună cu el? Unde este răsplata pentru fapta rea? Desigur că nu sunt vrednici nici de locul cel din urmă, dar cum să aibă întâietate? Şi dacă vor avea putere asupra uneia din dumnezeieştile biserici, vai! Oare cei călăuziţi de cârmuitori orbi nu vor cădea în cursele iadului, după cum ne previne nemincinoasa gură (Lc. 6:39)? Şi dacă lumina este întuneric, atunci e limpede ce urmează (Mt. 6:23; Lc. 11:34-36). Şi iarăşi după marele teolog Grigorie, fiecare supus se aseamănă celui ce-l stăpâneşte.
Şi după care rânduieli bisericeşti va judeca el însuşi şi mai marii săi? Lepădând cu totul dumnezeieştile canoane ale sfintelor soboare, neavând nici urmă sau pomină de viaţă duhovnicească, ci fiind eretici în multe lucruri, ei vor umple cu adevărat Biserica de tulburare şi sminteli. Căci cele de neunit nu pot fi unite, nici cele de nelegat nu pot avea legătură. Căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul, după dumnezeiescul cuvânt (II Cor. 6:14), sau ortodocşii cu ereticii, de care, dimpotrivă, ni s-a poruncit să ne despărţim cu totul.
Şi mai presus de toate Dumnezeu ne-a poruncit, spunând: Scoateţi afară dintre voi pe cel rău (Deut. 13:5, I Cor. 5:18). Şi în multe alte locuri, precum acesta din Noul Testament: „de te sminteşte ochiul tău, scoate-l” (Mc. 9:47) şi altele despre mădularele ce smintesc la cine se referă, dacă nu la aceştia? Şi marele Pavel, prin Însuşi Domnul ce grăia întru dânsul (II Cor. 13:3), spune limpede unele ca acestea: de omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit (Tit 3:10-11). Şi iarăşi îndeamnă să ne ferim de orice frate care umblă fără rânduială şi nu după predania pe care aţi primit-o de la noi (II Tes. 3:6). Şi în alte locuri ne porunceşte cu unii ca aceştia nici măcar să nu şedem la masă (I Cor. 5:11, II Tes. 3:14). Asemenea şi marele părinte al nostru de Dumnezeu purtător Ignatie, ferindu-ne de dobitoacele cele cu chip de om – ereticii, ne porunceşte nu numai să nu îi primim, ci după putinţă nici să nu ne întâlnim cu ei. Iar pe cei cu care nu ni se îngăduie nici să şedem la masă, nici să îi salutăm nu ni se îngăduie din cauza necomuniunii desăvârşite şi cu care, după putinţă, trebuie să evităm chiar a ne întâlni, cum să îi recunoaştem pe unii ca aceştia drept întâistătători şi judecători ai bisericilor ortodoxe şi cum să pronunţăm pomenirea lor ca ortodocşi în biserică şi la însăşi cina cea de taină, aşa încât să o lăsăm pe ea să ne sfinţească neprihănit?
[1] E vorba de patriarhul uniat Ioan XI Vekkos (1275-1282)
sursa: ortho-hetero.ru
https://extraterestriidemascati.wordpress.com/opriti-comuniunea-cu-ierarhii-ecumenisti/
ApreciazăApreciază
MartyrikAppeal
BLABLBLA…. vai de capul tau de reeducat !
mergi si te furajeaza de la eretici, ba chiar si la papsiatsi ca …..”nu se strica harul” daca sunt eretici : asta e „marturia ” ta INSELATULE si RATACITULE !
ApreciazăApreciază
Cei din trecut, precum Sf. Cosma Protosul din Sf. Munte au platit cu sange ca sa tina dreapta credinta si sa nu se uneasca cu Latinii, iar episcopii de azi au semnat „ca primaru’ ” in Creta, mai pe vrute, mai pe nevrute, la presiunea lui Bartolomeu, dar au semnat… Acum in al 12-lea ceas macar sa se trezeasca si sa se dezica, sa invete adevarul… si restul… sa ceara mila lui Dumnezeu, si ce-o urma, doar El stie…
ApreciazăApreciază
Mai, cum incearca unii sa o invaluie sa zica prin cuvinte multe ca poti sa mergi la biserica celui eretic.
Un sfant zicea, cred ca Sf. Teodor Studitul, sper sa nu gresesc, am gasit pe internet informatia asta, ca daca la Sf. Liturghie se pomeneste un eretic impartasania e intinata. Intelegeti voi? Si e foarte logic.
La biserica vine acuma tot felul de lume si se pomenesc tot felul de oameni. Sunt biserici in care se pomenesc chiar eretici neoprotestanti la proscomidie si se roaga impreuna cu ei, Cristian Pomohaci face asta. Si cred ca va deveni o regula in biserici de acum inainte. Vor trebui sa-i primeasca pe eretici in biserici si sa slujeasca impreuna cu ei. Deja s-a si facut acest lucru. Asa ca iti pui serios intrebarea daca sa mai mergi sau sa nu mai mergi la biserica?
Eu, pana nu se dezic de ecumenism preotii, pana nu dau de un preot ne-ecumenist, nu ma mai duc la biserica. Nu pot sa mai fac lucrul asta. Cred ca asta, adica sa ma duc, ar insemna sa fiu caldicel. Stiti cum se spune, este o vorba: caldut da pute, pute da-i caldut. Cam asa ar sta treaba.
ApreciazăApreciază
[…] FOTO: Ecumenistilor, asa veti ajunge si voi […]
ApreciazăApreciază