SACCSIV – blog ortodox

Parintele NICODIM MANDITA: Dansurile, jocurile si cantecele lumesti sunt lucruri dracesti

Posted in rubrica incepatorului, Uncategorized by saccsiv on august 21, 2016

Cei ce joacă în horă, cad sub afurisenie (Afurisenie înseamnă despărtire si lepădare de la Biserica Ortodoxă).

   Iata ce putem citi la Jocurile, dansurile sunt prăznuiri drăceşti şi sataniceşti de pe chiot pentru neamul meu:

Din cartea părintelui Nicodim Măndiţă – Vămile Văzduhului– despre jocuri

Jocurile şi cîntecele curveşti sunt lucrări, slujbe idolatre, drăceşti, infernale. Aşa ne adeveresc Sfintele Scripturi, Sfintele Soboare Apostolice, ecumenice, locale, Istoria Bisericească, Vieţile Sfinţilor, Cazania, Proloagele, Sfintele Pravili.

” Nimeni nu poate sluji la doi domni – zice Mântuitorul – adică şi lui Dumnezeu şi lui Mamona… Cel ce nu este cu Mine împoriva Mea este, şi cel ce nu adună cu Mine risipeşte ” (Mt. 6, 24; 12, 30).

„În cetatea (Biserica Triumfătoare din ceruri) Domnului, nu va intra nimic pângărit, şi nimic care e dedat cu spurcăciune şi minciună, ci numai cei scrişi în cartea Vieţii Mielului… Afară câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi toţi care lucrează şi iubesc minciuna” (Apocalipsa 21, 27; 22, 15)

Nota: Inchinarea la idoli este închinarea la păcat, în orice formă s-ar săvârşi acel păcat: şi precizez că şi un gînd răutăcios, este închinare la idoli. Ţinerea minte a răului, este o închinare nu la idoli ci la satana însuşi.

În Vieţile Sfinţilor, în Sfintele Pravile, Cazaniile Bisericii …ni se spune clar că: jocurile pe la cîrciumi, de prin case particulare sau publice sunt lucrări idolatre, drăceşti, satanice; iar cumetriile, nunţile, patroanele şi sărbătorile cu muzicanţi lumeşti, cîntece curveşti şi jocuri sau horă, sunt prăznuiri drăceşti care scot din Biserica lui Hristos şi din Împărăţia lui Dumnezeu pe creştinii şi creştinele care joacă ori participă, sau privesc acolo. (Cazania 23 aprilie, Mt. 7, 26-27; 8, 12)

Aşa de pildă: ni se povesteşte că diavolii jucau, chiuiau, băteau în palme şi fluierau în preajma Sfântului Antonie care se ruga şi cânta lui Dumnezeu, după care ei au început a plânge şi a se tângui, obosiţi cu totul. (Vieţile Sfinţilor – 17 ianuarie o.c. p. 743)

(more…)

Tagged with: ,

VIOREL ISTRATE despre “VEDETELE ORTODOXIEI” pro MARELE SINOD: Cuvantul Ortodox (fost Razboi intru cuvant), ActivNews, Iulian Capsali, Virgiliu Gheorghe, Familia Ortodoxa

Posted in Uncategorized by saccsiv on august 21, 2016

   Iata ce putem citi la Adevărul despre Sinodul din Creta şi aşa-zisa schismă din BOR. O analiză a diversiunilor revistei “Familia Ortodoxă” şi a blogului anonim “Cuvântul Ortodox” de pe Sinodul Talharesc:

Semnarea unor documente eretice de către delegaţia României, în Creta, a stârnit nelinişte în rândul unor clerici şi credincioşi din Biserica Română. Protestele iau tot maimare amploare, în timp ce ecumeniştii găsesc mereu pretexte să minimalizeze importanţa aplicării deciziilor validate de către participanţii români la sinod.

Pentru a muşamaliza situaţia creată, adepţii ereziei ecumeniste susţin că protestatarii se rup de Biserica Ortodoxă şi produc schisme.O altă diversiune se conturează în jurul ideii că informaţiile publicate pe internet nu ar fi reale, în spatele lor fiind “nişte turbulenţi care caută agitaţie”. Amintim aici că declaraţiile ierarhilor greci, sârbi, ruşi, ciprioţi etc.,comunicatele Bisericilor Locale care nu au participat, sau alte articole publicate de noi (şi alte bloguri), au fost preluate de pe site-uri oficiale şi bloguri cu administratori cunoscuţi (persoană fizică sau juridică) care îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile difuzate. De exemplu, site-ul romfea.gr, este administrat de Emanuel Polighenis etc.

Pe blogul “Cuvântul Ortodox” fostul blog “Război întru cuvânt”, în 14 august 2016, a apărut o mărturie a mitropolitului Ierotheos Vlachos cu un titlu si subtitlu manipulator. În titlu scria: “În ciuda dezimformărilor şi în ciuda contestatarilor, mitropolitul Ierotheos Vlachos laudă poziţia Bisericii Ortodoxe române la sinodul din Creta…”. În subtitluscria: “Am primit din partea Mitropoliei de Nafpaktos, spre publicare”. Prin subtitlu, administratorii blogului “Cuvântul Ortodox” dau impresia că textul postat de ei a fost trimis special de către IPS Ierotheos, pentru a fi publicat tocmai pe blogul lor. Până în prezent nu există nici o dovadă a comunicării mitropoliei de Nafpaktos cu blog-ul respectiv.Textul este publicat pe siteul oficial al mitropoliei şi poate fi preluat de către oricine doreşte să se folosească de aceste texte în limba română. Titlul textului de pe “Cuvântul Ortodox” nu-i aparţine mitropolitului grec, ci a fost pus cu scop diversionist de către cei trei administratori care se zbat din răsputeri săapere interesele ecumeniste ale delegaţiei române din Creta. Textul cu pricina este un fragment dintr-un articol mai amplu al mitropolitului Ierotheos, în care, printre altele prezintă şi ce a făcut delegaţia României.Atât mitropolitul de Nafpaktos, cât şi noi, apreciem partea bună a delegaţiei Române, dar nu putem exclude realitatea că ierarhii români au acceptat în mod oficial ecumenismul, prin semnăturile lor. Aceste decizii validate de ei rămân de acum încolo în istoria Bisericii Române ca valide şi se vor pune în aplicare. Ce interes au cei trei administratori ai “Cuvântului Ortodox” să convingă credincioşii din BOR să accepte aceste noi dogme eclesiologice de nuanţă ecumenistă? Mitropolitul grec prezintă lucrurile aşa cum stau ele în realitate, dar de aici până a pune în lumină un lucru care are consecinţe eretice, este o cale lungă, o minciună lipsită de cel mai elementar bun simţ şi respect faţă de cititorii blogului, pe care încearcă să-i manipuleze.

(more…)

%d blogeri au apreciat: