SACCSIV – blog ortodox

TRAIAN BASESCU insista sa fie decorati EVREII HORIA ROMAN PATAPIEVICI si VLADIMIR TISMANEANU

Posted in HORIA ROMAN PATAPIEVICI by saccsiv on mai 7, 2014

   Iata ce putem citi in articolul Băsescu și Ponta se întrec în sesizări la CCR. Președintele se plânge că premierul a refuzat să semneze decrete de decorare a lui Horia-Roman Patapievici şi a lui Vladimir Tismăneanu!:

Preşedintele Traian Băsescu a depus la Curtea Constituţională o sesizare împotriva premierului Victor Ponta şi susţine că este un conflict între instituţiile pe care le conduc. Sesizarea depusă de şeful statului vine imediat după ce şi Ponta a depus la rândul său o plângere la Curte împotriva lui Băsescu pentru implicare în campania electorală. Preşedintele Traian Băsescu a sesizat CCR pe motiv că premierul Ponta a refuzat să semneze decrete de decorare a lui Horia-Roman Patapievici şi a lui Vladimir Tismăneanu. “Aveam o sesizare din partea preşedintelui, pe conflict juridic de natură constituţională, pentru faptul că premierul refuză să semneze nişte decrete de acordare a unor decoraţii”, a declarat preşedintele CCR, Augustin Zegrean, potr:ivit rtv.net. Zegrean a mai precizat că sesizarea a fost primită marţi, iar termen de soluţionare dat e de 21 mai. Şi Guvernul a sesizat CCR pentru a analiza implicarea preşedintelui Băsescu în campania electorală, a declarat premierul Victor Ponta în cadrul unei conferinţe de presă.

Comentariu saccsiv:

In 2011 l-a mai decorat pe Tismaneanu:

Presedintele Traian Basescu i-a conferit Ordinul National Pentru Merit in grad de Mare Cavaler istoricului Vladimir Tismaneanu.

   Sa ne amintim cine sunt cei doi:

   Horia-Roman Patapievici (nascut 18 martie 1957), membru GDS (George Soros), fiul cominternistul evreu Dionisie Patapievici din Bucovina, scria:

Numai violenţa, numai sîngele mai pot trezi acest popor de grobieni din enorma-i nesimţire. Mă simt personal jignit de prostia băşcălioasă, de acreala invidioasă, de stridenţa de ţoapă a acestei populaţii ignare. […] Privit la raze X, trupul poporului român abia dacă este o umbră: el nu are cheag, radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării.” (Politice, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1996)

In consecinta, neamul romanesc il defineste a fi format din:

23 de milioane de omuleţi patibulari„ („Politice“ de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag 53)

Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cît o turmă: după grămadă, la semnul fierului roşu.” (din „Politice“ de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag. 64)

Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături…”(din „Politice“ de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.64)

„Puturoşenia abisală a stătutului suflet românesc… spirocheta românească îşi urmează cursul pînă la erupţia terţiară, subreptice, tropăind vesel într-un trup inconşient, pînă ce mintea va fi în sfîrşit scobită: inima devine piftie iar creierul un amestec apos.“ (din „Politice“ de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag 49)

„Cu o educaţie pur românească nu poţi face NIMIC.“ (Din „Politice“ de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag.56)

„Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie să ne debarasam dacă vrem să intrăm în Uniunea Europeană.“ (după Viorel Patrichi în Revista „Rost“ nr. 24 / 2005)

Cititi va rog si:

Patapievici (sub patronajul lui Basescu), in cartea “Romania Medievala”, adresata ambasadelor, promoveaza o ticalosie: ROMANIA NU A FOST NATIUNE PANA LA UNIRE …

Vladimir Tismăneanu (1951 – ), romano – american, stiinte politice, sociologie, profesor University of Maryland, College Park., editor (1998-2004) al East European Politics and Societies, director University of Maryland’s Center for the Study of Post-Communist Societies. Contributii la Sfera Politicii22Cotidianul. Pus de Traian Basescu sef al Comisiei Prezidentiale pentru Studierea Dictaturii Comuniste din Romania .

Leonid Tisminitski (1913–1981) , activist comunist roman si propangandist , tatal lui Vladimir Tismăneanu.

Interesant si surprinzator a fost curajul lui Radu Tudor emisiunea “La Ordinea Zilei” de azi.

 

23 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. geo said, on mai 7, 2014 at 10:43 pm

    Netherlands: Massive armor moving near NATO’s Allied Joint Force Command.

    http://www.liveleak.com/view?i=3c6_1399409290

    Apreciază

  2. geo said, on mai 7, 2014 at 10:57 pm

    Odessa survivor shares terrifying experience (ENG subs) May, 4-th. One of few survivors who made it out of the Trade Union building in Odessa after the massacre tells how she managed to survive that night. She stayed at the roof top with the barricaded entrance + open air which saved her life.

    Survivor reveals what really happened in Odessa and how many died (ENG subs) May 4 2014: AntiMaidan activist right outside the prison he was released from the next day after surviving from fire and clashes. He tells about what was happening in the Trade Union building in Odessa and how many really died

    Click the button (lower-right) to activate english subtitles

    Children of Slavyansk ask Kiev not to kill them (ENG subs) May 6: local children demonstrate in Slavyansk asking Kiev not to destroy the city.
    What you probably won’t hear is that during the 5-th of May Ukrainian army tried to take the city of Slavyansk by storm. Around 10 members of local militia (called separatists by Kiev and US) were killed in clashes with
    the Ukr. army.
    Kiev uncorked a full-scale (tanks, APC’s, MICV’s, helicopters, paratroopers) onslaught killing dozens of local unarmed citizens since the army assaulted a city. The one who became a symbol of Slavyansk is a 21 y.o. Yulia Izotova (Юля Изотова) who was murdered in a car driving through the city. Or a 31 y.o. woman murdered by a Ukr. army sniper when she looked out of a balcony. That’s what you won’t see in the US news. You’ll only hear „separatists hold unarmed citizens as hostages” which is a grave lie. Every city in Lugansk and Donetsk
    regions supports the militia, they are not separatists, all they wanted was the right to speak their native language and not to be forced to worship nazi collaborator Bandera.

    Pro kiev supporters inside Odessa T.U. building before Massacre had taken place This video is not intended for glorification it is for educational purposes only.

    Ultra nationalists along with some members of far right Fascist groups like Right sector laid siege to the Odessa Trade Union Building setting fire to tents at the front of the building, Anti Kiev protesters ran for cover inside the building barricading doors and windows, as time went on Molotov cocktails were launched thru windows of the building setting fire to it, the Anti Kiev protestors inside were blocked from leaving the building
    some had to jump from windows and a percentage died within…

    As can be seen by this video the Ultra nationalist hooligans were in fact inside the building before it went up in smoke, the pregnant woman who is photographed among the dead was strangled with a phone cord and other bodies had wounds to their heads and bodies, does fire do that ? one thing is clear, they were inside the building and my suspicion is they may very well have slaughtered a lot inside before the fire took hold.
    ––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
    http://scgnews.com/odessa-massacre-evidence-the-mainstream-media-wont-show-you-warning-disturbing-footage

    http://rt.com/politics/156852-russia-ukraine-rights-lawsuit/

    Created by – Orpheus/TheRisenPeopleEire

    Channels::

    https://www.youtube.com/user/TheRisinPeopleEire
    https://www.youtube.com/channel/UCkGO8yJztNPKvXAf3LzIp3Q

    Google+

    https://plus.google.com/u/0/b/100423702755422266474/100423702755422266474/posts
    https://plus.google.com/

    LL Channel::

    http://www.liveleak.com/c/Orpheus

    Apreciază

  3. aniush said, on mai 8, 2014 at 6:55 am

    Patapievici e considerat geniu; e un om cu IQ mare si EQ mic. De cate ori a dat un interviu, cum spune vorba romaneasca „a dat cu oistea in gard”. Dumnezeu sa ma ierte!
    Pe Tismaneanu nu-l prea il stiu, nu stiu asa bine ce a facut. Cu adevarat e evreu? Eu credeam ca e roman.

    Apreciază

    • Iani said, on mai 8, 2014 at 10:49 am

      E rus sau evreu rus, asa ceva. Foarte destept si bine pregatit, dar si el de orientare globalista, anti-nationala si anti-crestina, si in plus basist

      Apreciază

  4. Romeo said, on mai 8, 2014 at 7:35 am

    Familia prim-ministrului rus Dmitri Medvedev

    Medvedev este căsătorit cu o evreică, Svetlana Linnik. Soții Medvedev au un fiu – Ilya Medvedev. În prezent, el studiază în Rusia, dar a declarat într-un interviu că își va continua studiile la Universitatea Massachusetts din SUA.

    http://www.cotidianul.ro/de-ce-putin-medvedev-si-lavrov-isi-tin-copiii-in-europa-si-sua-237238/

    Apreciază

  5. Iani said, on mai 8, 2014 at 8:09 am

    GRETOS: Liiceanu, revoltat ca prietenul sau Patapievici nu va fi decorat, il compara pe acesta cu Eminescu, Caragiale, Goga, Cioran !!!!!
    De curand, acelasi Liiceanu era umar la umar cu istoricul antiroman Boia, la lansarea cartii acestuia despre Primul razboi Mondial, carte unde constesta drepturile romanesti istorice asupra Transilvaniei !!!! Acest Liiceanu, ca si bunul sau prieten Plesu, au devenit promotori ai dusmanilor romanismului. Oare ce ar zice Noica daca ar mai trai ?
    Rusinos si gretos.

    (Adevarul este ca, la cate secaturi au fost decorate de statul roman, ce ar mai conta una in plus ?)

    Apreciază

  6. ionutignat111 said, on mai 8, 2014 at 8:49 am

    Blestemate vor fi numele acestor straini de Neamul Romanesc, a capuselor venite de aiurea pe trupul Tarii Noastre istovite de vitregii! La fel si a vanzatorilor de neam, care le-au permis sa faca ce vor si pe deasupra ii mai si decoreaza [!] PENTRU CE ?

    Nu este crestineasca ura, dar in acest moment o simt alaturi de o mare scârbã pentru toti cei care si-au batut joc de românii care i-au hranit, care au muncit pentru ei, care i-au ocrotit…

    Apreciază

  7. Romeo said, on mai 8, 2014 at 9:26 am

    Pe 3 febr 2014, la emisiunea Credinta si cultura azi, pe un ton dialogal, Acad Augustin Buzura a prezentat in detaliu prigoana dezlantuita impotriva culturii romane de catre „secta lui Brukan”.
    Fenomenul incepurt acum 25 de ani continua si azi, si din pacate in functii cheie sunt nulitatile tradatoare ce cu mandrie proclama ca inainte de a fi romani sunt europeni.
    Dl Academician, a avertizat ca fenomenul este similar cu distrugerea culturii din anii 50, numai ca acum metodele diferite iar lumea nu si-a dat seama de gravitatea situiatiei. Rezistenta este practic izolata…

    Dl Basescu, a revitalizat politic secta lui P Newlander Roman, case se compromisese si stagna la 7% din electorat.

    Emisiunea trebuie vazuta si revazuta. La emisiunea Credinta si cultura azi, au venit mai multi academicieni in ultima vreme si sub alta forma au avertizat asupra gravitatii situatiei.

    Apreciază

    • Iani said, on mai 8, 2014 at 10:53 am

      Dar nu cumva Buzura era si el mare si tare pe vremea lui Iliescu ? Nu era cu Iliescu ? Eu parca asa imi amintesc. Ca si Breban si alti dinozauri.

      Apreciază

      • Romeo said, on mai 8, 2014 at 1:34 pm

        Posibil: http://ro.wikipedia.org/wiki/Augustin_Buzura
        Numai ca acuma situatie este extrem de grava. Si o mare parte a memrilor Academiei (plini sau corespondenti) trag repetat sem,nale de alarma ! Pe canalele pe care mai este posibil.

        Apreciază

      • Mihail said, on mai 8, 2014 at 4:58 pm

        @ Iani : așa este, îți amintești bine, Buzura era iliescianist !

        Apreciază

  8. Romeo said, on mai 8, 2014 at 9:30 am

    Emisiunea Credinta si cultura azi se difuzeaza la TV Trinitas.

    Apreciază

  9. G-man said, on mai 8, 2014 at 10:43 am

    Rugăciune către Domnul Iisus – pentru protecţie

    Doamne Iisuse Hristoase, Marele nostru Protector, Mântuitor şi Iubitor de oameni, protejează-ne, apără-ne, păzeşte-ne, ridică-ne, inspiră-ne, ajută-ne şi ocroteşte-ne pe noi toţi! Protejează poporul român şi pe creştinii de pretutindeni, de duşmanii văzuţi şi nevăzuţi, precum şi de toate relele care se vor abate asupra Pământului, din cauza păcatelor oamenilor! Încă ne rugăm pentru iertarea păcatelor şi protejarea urmaşilor noştri, a părinţilor noştri şi a rudelor noastre. Te rugăm Doamne Dumnezeule, protejează ţara noastră, creştinii şi Sfinţii viitorului şi pe cei care vor face Voia Ta Cea Sfântă! Îţi mulţumim, Doamne Iisuse, că ne iubeşti atât de mult şi pentru toate binecuvântările, comunicările şi darurile Tale sfinte! Slavă Ţie Doamne! Amin!

    Apreciază

  10. Mihail said, on mai 8, 2014 at 4:57 pm

    Patapievici era cel care spunea despre marele Eminescu că este „cadavrul din debaraua literaturii române”, în caz că ați uitat !

    Apreciază

  11. mihai said, on mai 8, 2014 at 8:57 pm

    oricum ce se aseamana se aduna, plus ca dea lungul timpului si tortionari care au schingiuit au fost decorati de catre statul roman

    Apreciază

  12. […] Adica multi bani pentru nimic. Dar el e obisnuit, dupa cum se poate constata si din afacerea cu Institutul Cultural Roman condus de evreul Horia Roman Patapievici: […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.