SACCSIV – blog ortodox

MITROPOLITUL SERAFIM DE PIREU: „Se incearca reducerea mea la tacere”

Posted in Mitropolitul Serafim de Pireu by saccsiv on mai 23, 2012

   Iata ce aflam din articolul http://www.romfea.gr/epikairotita/12585-mitrpopolitis-periaios-epixiretai-i-fimosi:

„Se încearcă reducerea mea la tăcere”

Ascultând de cuvântul mântuitor al Domnului cel întrupat, că mădularele trupului Său, trebuie să fie sarea pământului şi lumina lumii şi prin viaţa lor cotidiană trebuie să dovedească că trăiesc după adevărul Evangheliei ,precum „Nu se poate o cetate așezată pe un munte să nu fie văzută” Matei 5:13-14, la fel şi eu în calitate de păstor al Bisericii sunt dator să fac cunoscute opiniile mele, slujitorilor care sunt sub nevrednica mea oblăduire.

Aşa cum, nu cu mult timp în urmă aşa-numitele asociaţii ” homo erotice” m-au dat în judecată, cu ajutorul domnului Panagiotis Dimitras, reprezentantul Observatorului grec al acordurilor Helsinki (Epse), un ONG pentru apărarea drepturilor minorităţilor, chipurile pentru că le-am insultat, deoarece predic împotriva păcatului de moarte, al homosexualităţi, păcat care desparte pe om de Dumnezeul cel veşnic, pentru că este împotriva firii şi psihologiei umane şi totodată urmăreşte răsturnarea ontologiei fiinţei umane. Tot astfel chiar dacă am fost declarat nevinovat în mod definitiv prin Decizia cu numărul 455/2011 a Judecătorului Curţii de Apel din Atena mai sus numitul ONG, mă cheamă în judecată de data aceasta cu ajutorul domnului Moris Chatzi editorul revistei „Krisara”, care se îndeletniceşte cu activităţi evreieşti şi al domnului Abdulahim Dede, care s-a autonumit în Grecia, încălcând Tratatul de la Lausanne, care nu recunoaşte minoritatea turcă, pentru că nu mai există ca reprezentat al  “Mişcării pentru drepturile omului ale minorităţii turce” sunt chemat înaintea justiţiei pentru pretinsa încălcare a articolelor 1 şi 2 ale legii 927/1929, ” pedepsirea faptelor sau acţiunilor, ce au ca scop discriminările rasiale”, în legătură cu decizia – cadru nr. 913/DEF/28.11.2008 a Consiliului European pentru poziţia pe care am avut-o în publicaţiile mele referitoare la sionismul internaţional şi la islam, interpretând în întregime dispoziţiile Legilor, pe care le invocă, pentru că niciodată cuvântul meu nu a constituit o invitaţie la discriminare, la ură şi la violenţa împotriva persoanelor, ci a evidenţiat că în atribuţia mea Episcopală, sunt dator să spun adevărul lucrurilor şi să exprim în mod liber părerea mea personală, aşa cum se stabileşte prin Constituţia ţării.

Bineînţeles folosesc declaraţii inexacte împotriva publicaţiilor mele, declaraţii ale reprezentantului guvernamental de atunci – domnul Petaloti, ale preşedintei Mobilizării Democratice, doamna Dora Bakoiani, ale Mitropolitului Dimitriadei, kir Ignatie, a Sfintei Arhiepiscopii a Americii, ale preşedintelui AHEPA, dl Nikolaos Karakostas, ale Consiliului israelian central al Eladei, ale Mitropolitului Franţei kir Emanuel, ale domnului Stavros Zumpulachis, editorul, Noii Vetre” etc.

Reclamanţii nevrednicei mele persoane , nu ţin seama în acuzaţiile lor, că ne aflăm într-o ţară liberă şi democrată, în care libertatea de exprimare este un drept al omului dobândit prin constituţie şi prin urmare, dacă sunt în dezacord cu publicaţiile mele au posibilitatea să îşi exprime în mod public opoziţia.

Am postat pe internet studiul meu comparativ între Creştinism şi Islam, în care demonstrez în mod vădit, că Islamul este o religie inventată de oameni şi nu este de origine Dumnezeiască revelată, precum Creştinismul şi niciun reprezentant al Islamului nu a îndrăznit să îl contrazică.

În acelaşi mod, am demonstrat public cu argumente incontestabile din Vechiul Testament şi din Profeţi adresându-mă fostului rabin al Tesalonicului, domnului Frizis, că Fiul şi Cuvântul întrupat al lui Dumnezeu, Iisus Hristos, este singurul şi adevăratul Mesia şi că cel aşteptat în iudaism va fi groaznicul Antihrist.

Nici de data aceasta, nimeni n-a îndrăznit să contrazică textul meu. Ca să se încerce reducerea mea la tăcere prin reclamaţiile nefondate, învechite şi mincinoase este în mod limpede un efort zadarnic.

Cu smerenie şi iubire frăţească recomand prigonitorilor mei să se pocăiască în mod sincer, să-L accepte pe Domnul Iisus Hristos, ca pe singurul Mântuitor pentru că, altfel, se vor pierde în această viaţă, amăgiţi de idolii mincinoşi ai lumii acesteia, şi, cea mai înspăimântătoare va fi continuarea acestei amăgiri fără sfârşit şi în viaţa de apoi.

† Mitropolitul Serafim de Pireu

Tradus de Emanuela D.

Cititi va rog si:
(more…)

Ce propune o scriitoare SF la BBC: COD DE BARE sau IMPLANT CU CIP de la nastere, pentru fiecare om. E buna de nevasta pentru antihrist …

Posted in CIPURI, COD DE BARE, SF by saccsiv on mai 23, 2012

   Iata ce aflam din articolul fratelui Apologeticum BBC: O scriitoare de literatură SF propune ca fiecare om să aibă de la naştere un cod de bare sau un implant cu cip:

SCHIMBAREA DORITĂ LA NIVEL GLOBAL: Fiecare individ să aibă UN COD DE BARE

În fiecare săptămână, la BBC se prezintă în 60 de secunde, o idee care ar putea schimba lumea. Astfel, nume cunoscute din filozofie, ştiinţă, psihologie sau artă propun schimbări controversate care ar putea avea un impact asupra lumii în care trăim.

Fără să conteze cât de improbabilă este provocarea lansată în cadrul programului, o idee pe săptămână este prezentată de BBC împreună cu viziunea autorului şi explicaţiile acestuia cu privire la impactul la nivel global pe care l-ar putea avea aplicarea propunerii.

Săptămâna aceasta, cea care a lansat ideea de 60 de secunde a fost autoarea de literatură SF Elizabeth Moon, ea motivându-şi dorinţa ca toţi oamenii să primească la naştere un cod de bare.

„Dacă aş fi conducatoarea întregului Univers, aş insista ca fiecare individ să aibă un ID permanent ataşat, un cod de bare, un cip implantat care să permită identificarea rapidă, uşoară şi necostisitoare a fiecăruia. Cipul ar fi implantat la naştere“, a afirmat Elizabeth Moon.

“Îndrepţi un scaner către o persoană şi ştii cine este. Aceste coduri de bare ar aduce multe avantaje. În război, soldaţii ar putea identifica ţintele căutate într-o populaţie de non-combatanţi. Nu vor mai fi cazuri de greşire a identităţii cuiva, care duc la moartea unor inocenţi, la victime colaterale. Anonimitatea nu va mai fi o opţiune, nici confundarea cuiva, greşirea identităţii. Asumarea responsabilităţii va deveni mult mai simplă şi mai corectă”, a adăugat aceasta.

| ghimpele

Comentariu saccsiv:

   Si-o sa fie pace si iubire pe acest pamant …

Ascultati-l va rog si pe asta:

VIDEO: Cei ce se opun GUVERNULUI MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE sunt … TERORISTI

Ce fac ei? Vin doar asa, cu niste fantezii stiintifice? Nu, ci pregatesc si ei terenul. Pregatesc pe bucatica lor mentalul maselor. Caci planul e trasat deja demult …

Cititi va rog si:

EXTREM DE IMPORTANT: Mitropolitul Vladimir al Poceaevului despre CNP, COD DE BARE, CIP si semnul fiarei, numele fiarei sau numarul numelui fiarei

 

Propunere a Comisiei Europene: CARTI DE IDENTITATE BIOMETRICE CU CIP OBLIGATORII pentru toti cetatenii UE. Acestea ar urma sa fie legate de semnaturile electronice

Posted in BIOMETRIE, CIPURI, UE by saccsiv on mai 23, 2012

Iata ce aflam din articolul UE ne bagă biocipuri obligatorii:

Comisia Europeană intenţionează să schimbe regulile privind documentele de identitate în întregul spaţiu comunitar şi să introducă cipuri biometrice inclusiv pentru cărţile de identitate personale, nu doar pentru paşapoarte, transmite Euractiv. Propunerea Comisiei Europene va întâmpina cu siguranţă o opoziţie acerbă din partea mai multor grupuri care susţin drepturile omului, dar şi din partea unor ţări în care nu există acte de identitate personale.

Comisarul european Neelie Kroes va prezenta la începutul lunii iunie o propunere legislativă europeană care intenţionează să „faciliteze tranzacţiile electronice transnaţionale” prin adoptarea de semnătură electronică, identitate electronică şi servicii de autentificare electronică unificate la nivelul întregii Uniuni Europene. Iniţiativa este prevăzută în cadrul unui document intern al Comisiei Europene consultat de portalul Euractiv.

Directiva cipului biometric

O directivă a Comisiei Europene din anul 1999 prevede stabilirea unui cadru comun la nivel european pentru semnătura electronică. Documentul susţine că apariţia unei astfel de identităţi electronice general recunoscute la nivelul Uniunii Europene va facilita schimburile comerciale dincolo de graniţele naţionale.

Euractiv precizează că în ciuda eforturilor de creştere a securităţii semnăturilor şi documentelor electronice, cetăţenii şi guvernele europene nu s-au grăbit să le adopte. În vreme ce paşapoartele cu cipuri biometrice sunt din ce în ce mai numeroase în Uniunea Europeană, unele state membre ale uniunii nu au nici măcar documente de identitate obligatorii – cum este cazul Marii Britanii. Cărţi de identitate electronice dotate cu biocipuri există în acest moment doar în Belgia, Estonia, Germania, Italia şi Olanda, însă nici acestea nu sunt armonizate la nivel legislativ.

Opoziţia britanică

Marea Britanie a introdus cărţile de identitate personale pentru scurtă vreme în decursul celui de-al Doilea Război Mondial, însă ideea a fost abandonată după încheierea conflictului. Când guvernul laburist al lui Tony Blair a lansat ideea introducerii cărţii de identitate, britanicii s-au coalizat într-o mişcare civilă de anvergură care a dus la abandonarea proiectului. Nici Irlanda şi nici Danemarca nu au cărţi de identitate pentru cetăţenii lor.

În ciuda acestor dificultăţi, mai multe departamente din cadrul Comisiei Europene analizează în prezent posibilitatea introducerii unei legislaţii care să prevadă înfiinţarea unor cărţi de identitate electronice general valabile şi obligatorii în întreaga Uniune Europeană. Aceste noi acte de identitate ar urma să fie dotate cu un cip de memorie care să cuprindă datele biometrice şi de identificare ale posesorului. Aceste acte de identitate ar urma să fie legate de semnăturile electronice ale cetăţenilor europeni.

Cititi va rog si:

OFICIAL: S-a decis ca ISRAELUL “asigura un nivel adecvat de protectie a datelor cu caracter personal” si POATE PRELUCRA TOATE DATELE CETATENILOR UNIUNII EUROPENE …

INTERNETUL OBIECTELOR – RFID: Rezolutia Parlamentului European din 15 iunie 2010. Sau cum ni se construieste o cusca invelita in staniol frumos colorat

Parlamentul Europea: ETICHETELE HAINELOR VOR AVEA CIP

 

VIDEO: Iubirea animalului fata de om

Posted in ANIMALE, filme, SFINTI, VIDEO by saccsiv on mai 23, 2012

Sau cum s-o numim? Ca in romana folosim verbul „a iubi” si cand vorbim despre bunul Dumnezeu, dar si cand vorbim despre sotie, copii, parinti, frati. Cu toate ca sunt iubiri diferite.

Iata comentariul fratelui mishuleu postat la articolul CUTREMUR in Bulgaria simtit si in Romania. Seismele ar trebui sa-i mai aduca aminte mandrului om cat de mic e de fapt el pe acest pamant …:

O femeie a gasit un leu subnutrit, aproape mort. a luat leul cu ea si l-a ingrijit pana s-a insanatosit. Cand leul era intremat, a aranjat cu o gradina zoo, sa il ia si sa ii asigure un adapost. Acest clip a fost facut cand femeia s-a dus dupa o perioada de timp sa viziteze leul. URMARITI REACTIA LEULUI CAND VEDE FEMEIA !!!!! UIMITOR !!!!!!


(more…)

Romania: Legea BIG BROTHER a fost adoptata …

Posted in Big Brother, internet, telefon mobil by saccsiv on mai 23, 2012

Iata ce aflam din articolul Chiar dacă încalcă drepturile omului, legea “Big Brother” a fost adoptată:

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 197 de voturi “pentru”, 18 voturi “împotrivă” şi 13 abţineri, proiectul legii privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de trafic de telefonie şi internet, cunoscută ca Legea “Big Brother”. Proiectul a fost respins de Senat, în decembrie 2011, însă Camera Deputaţilor este forul decizional.

Proiectul de lege prevede obligativitatea furnizorilor de telefonie fixă şi mobilă şi de internet să reţină timp de 6 luni anumite date ale abonaţilor care să fie trimise, la cerere, autorităţilor din domeniul siguranţei naţionale pentru acţiunile de prevenire, cercetare, descoperire şi urmărire a infracţiunilor grave.

“Furnizorii de telefonie fixă, mobilă şi internet sunt obligaţi să stocheze timp de şase luni toate datele legate de convorbirile telefonice şi schimbul de email-uri, cu excepţia conţinutului corespondenţei electronice sau al convorbirii telefonice. În cazul reţelelor de telefonie fixă şi mobilă trebuie să se reţină numărul celui care formează, numărul destinatarului, numărul celui spre care a fost redirecţionat apelul, precum şi numele acestora. În cazul serviciilor de internet, se vor reţine utilizatorul, serviciul de telefonie folosit, numărul de telefon al apelantului şi al destinatarului, numele şi adresa abonaţilor, identitatea echipamentului folosit”, prevede proiectul.
(more…)

”DROGUL VIOLULUI”, acum si in Romania …

Posted in droguri, VIOL by saccsiv on mai 23, 2012

Iata ce aflam din articolul ALERTĂ! ”DROGUL VIOLULUI”, tot mai popular la petrecerile din România. Intră și vezi EFECTELE DEVASTATOARE!:
Drogul, care vine din Rusia și care se pare este folosit și comercializat cu preponderență în Transilvania, a devenit ”sufletul” petrecerilor. Asta pentru că poate fi cu ușurință strecurat în paharele cu licori bahice.

Efectele vorbesc de la sine: bărbații care consumă drogul GHB, numit și ”drogul violului”, au un grad mai mare de stimulare sexuală, iar femeile o sexualitate înrăutățită: acestea acceptă relații multiple, involuntare, despre care nu își mai amintesc decât vag. Din acest motiv, drogul este des folosit de bărbații care vor să întrețină relaţii sexuale forțate.

Grav este că stupefiantul este inodor, insipid şi incolor, adică greu detectabil, iar la câteva ore de la consumul voluntar sau involuntar, dispare din sânge. ”Pentru a fi acceptați de către o femeie, bărbații pun acest drog în băutura partenerei pe care vor sa o drogheze, pentru ca apoi să o violeze fără ca aceasta să riposteze vehement. GHB se vinde sub formă de lichid, praf, capsule sau granule, ce se dizolvă în apă sau alcool și pentru că nu are nici miros sau gust (doar un gust ușor sărat) nu poate fi depistat la prima vedere. GHB își face efectul în circa 5-15 minute, consumatorul simțindu-se la fel ca după un pahar sau două de alcool: relaxat, ușor ametit, destins, dezinhibat”, ne-a explicat Gigel Lazăr, reprezentantul ONG-ului antidrog CIADO.

Autoritățile române au fost avertizate încă din 2010 despre prezența stupefiantului în țara noastră și se pare că în ultimele luni numărul consumatorilor a crescut semnificativ!

Cititi va rog si:

Video: IMBATAREA PRIN VAGIN SI ANUS. O noua moda la adolescentii americani …

Video: SCOPOLAMINA – RESPIRATIA DIAVOLULUI

Video (EXTREM DE SOCANT): Rusia, efectele dezastroase ale drogului CROCODIL – PUTREZESTE CARNEA

 

EXTREM DE IMPORTANT: Mitropolitul Vladimir al Poceaevului despre CNP, COD DE BARE, CIP si semnul fiarei, numele fiarei sau numarul numelui fiarei

Posted in CIPURI, CNP, COD DE BARE, SEMNUL FIAREI by saccsiv on mai 23, 2012

IADUL PE PAMANT. Iata cum fetita vanatorului de pedofili DRASIUS KEDY (ucis de SISTEM) a fost luata cu forta si data mamei pedofile

Posted in Drasius Kedys, LITUANIA, pedofilie by saccsiv on mai 23, 2012