SACCSIV – blog ortodox

STIRILE ZILEI (22.01.2012)

Posted in STIRI by saccsiv on ianuarie 22, 2012

National: La vara, Turcia va porni un razboi, care se va rasfrange si asupra Romaniei
Stanislav Misin este un cunoscut analist rus, ale carui predictii, bazate pe o analiza competenta a evenimentelor, se adeveresc de regula. Speram ca astea, nu!
[…]

Schema turcilor de a reinvia Imperiul Otoman se va observa la mijlocul verii, cand vor porni la razbel, cotropind Grecia.
Turnul Sfatului: Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor

Antena 3: Preoţii au sfinţit biserica de gheaţă de la Bâlea Lac

Vizionati va rog si:

http://videonews.antena3.ro/action/viewvideo/829215/preotii-au-sfintit-biserica-de-gheata-de-la-balea-lac

Mediafax: BĂIAT SAU FATĂ? Motivul pentru care părinţii au ţinut secret sexul copilului lor timp de CINCI ANI – FOTO

Copilul Sasha, în vârstă de cinci ani, a fost crescut de părinţii săi în ideea că are „genul neutru”, pentru ca acesta să nu fie afectat de stereotipurile provocate de sex, scrie dailymail.co.uk.

Părinţii, Beck Laxton şi Kieran Cooper, îl numeau „copilul” şi i-au ţinut secret sexul tuturor, cu excepţia câtorva rude şi prieteni apropiaţi. Pe măsură ce creştea, copilul era încurajat să se joace la fel de mult cu păpuşile sau cu piesele Lego, dormea într-o cameră zugrăvită în galben şi avea voie să poarte atât haine de băiat, cât şi de fată.
(more…)

Stiinta in slujba DISTRUGERII FAMILIEI, unul din principalele puncte ale doctrinei NOII ORDINI MONDIALE

Posted in FAMILIA by saccsiv on ianuarie 22, 2012

Iata ce aflam din articolul Căsătoria nu te face mai fericit, spune un studiu. Dragostea, da:

Dacă există o persoană în viaţa ta, nu te îngrijora prea mult dacă nu aveţi niciun plan de căsătorie, pentru că mariajul nu te face mai fericit, spune un studiu citat de Science Daily.
Studiul a urmărit 2737 de bărbaţi şi femei singure din SUA pentru şase ani, urmărind felul în care 896 dintre ei fie s-au căsătorit, fie s-au mutat cu o o persoană, iar rezultatele au arătat faptul că atât cuplurile căsătorite, cât şi cuplurile care doar trăiau împreună erau mult mai fericite şi mult mai puţin deprimate decât persoanele care era singure, fără ca vreo diferenţă să existe între nivelul fericirii celor care doar trăiau împreună în comparaţie cu cel al cuplurilor căsătorite.
„În timp ce cuplurile căsătorite se bucură de o sănătate mai bună care este direct legată de faptul că împart aceeaşi asigurare de sănătate, cuplurile în care cei doi parteneri doar trăiesc împreună fără a fi căsătoriţi au avut mai multe de câştigat în ceea ce priveşte stima de sine”, susţine cercetătorul care a condus studiul, medicul Kelly Musik, profesor la Universitatea Cornell.

Atât căsătoria, cât şi doar locuitul împreună cu persoana iubită au ca rezultat, spun concluziile studiului, mai puţine contacte cu prietenii şi familia în comparaţie cu persoanele care sunt singure şi contactele sociale ale acestora, iar aceste efecte par să persiste în timp.

   Iata si ce mai aflam din articolul Adulterul întreţine căsnicia. Un sociolog american afirmă că bărbaţii infideli sunt soţi mai buni şi mai echilibraţi:
(more…)

ROMANIA: Numarul nou-nascutilor a atins minimul istoric. A scazut drastic si numarul casatoriilor …

Posted in CASATORIE, copii, FAMILIA, Romania by saccsiv on ianuarie 22, 2012

   Iata ce aflam din articolul Numărul nou-născuţilor a atins minimul istoric:

Trist, dar adevărat! În 2011, s-a înregistrat minimul istoric în ceea ce priveşte numărul de nou-născuţi. Numărul căsătoriilor înregistrate anul trecut s-a înjumătăţit faţă de 2007, potrivit statisticilor analizate de Ziarul Financiar.

Pentru că şi-au pierdut încrederea în economia ţării, dar şi în viitorul pe care l-ar putea avea aici, tot mai puţini români au îndrăznit să facă pasul cel mare. Anul trecut, au fost înregistrate doar 105.000 căsătorii, în timp ce, în 2007, 189.200 de cupluri au spus „Da” în faţa ofiţerului de stare civilă. Practic, între 2007 şi 2011 s-a înregistrat o scădere de 45%.

Chiar dacă diminuarea numărului de căsătorii este justificată prin modernizarea societăţii şi scăderea populaţiei, trendul descendent din ultimii patru este unul fără precedent. Conform estimărilor făcute de ZF, pornind de la estimările pe primele 11 luni ale anului trecut, în 2011 s-au căsătorit cu 10% mai puţine cupluri ca în anul anterior.

Numărul nou-născuţilor, la un minim istoric

Mai şocant, însă, este numărul nou-născuţilor. Pentru prima oară în istoria ţării, s-au înregistrat sub 200.000 de nou-născuţi vii. Un termen de comparaţie contrastant poate fi anul 1990, atunci când s-au născut 314.000 copii.

Potrivit estimărilor menţionate anterior, în 2011 s-au născut 195.000 de copii.

Occidentalizarea societăţii şi situaţia economică, principalele cauze

Actuala situaţia din ţară este principalul factor care împiedică creşterea atât a numărului de căsătorii, cât şi a nou-născuţilor. Tinerii se gândesc foarte bine înainte de a lua asemenea decizii din cauza situaţiei economice actuale. Instabilitatea financiară este principala piedică. Nunta sau aducerea pe lume a unui copil implică multe costuri pe care tinerii se tem că nu le-ar putea plăti, spun specialiştii. Faptul că nu au un loc de muncă stabil, ceea ce e extrem de dificil într-o economie aflată în criză, îi determină pe tineri să amâne asemenea evenimente importante.

Tendinţa de occidentalizare a societăţii îi îndepărtează pe tineri de obiceiurile tradiţionale, aceştia preferând alte forme de convieţuire decât căsătoria. De asemenea, în societatea actuală, multe cupluri aduc un copil pe lume fără a-şi oficializa relaţia.

Numărul căsătoriilor şi al nou-născuţilor este cel mai important indicator în ceea ce priveşte încrederea românilor în viitor şi în România. Aceşti doi factori influenţează achiziţiile de locuinţe, de mobilă, de produse de folosinţă îndelungată, de automobile şi de credite.

Cititi va rog si:

Familia romaneasca în secolul XXI: “Un singur copil, da’ bun!”. SAU CUM DISPAREM CA NEAM …

 

RUGACIUNE: Ridica Doamne barbati vrednici

Posted in ORTODOXIE, Romania by saccsiv on ianuarie 22, 2012

   Preiau integral de pe blogul fratelui Apologeticum:

Rugaciunea ortodocsilor pentru un ales al lui Dumnezeu

Deoarece un duh rău pluteşte peste ţara noastră şi vrăjmaşii din afară şi dinlăuntrul ei lucrează cu vrăjmaşul cel mare pentru nefericirea neamului românesc, propunem această rugăciune care să se rostească în fiecare Miercuri şi Vineri şi la fiecare Sfântă Liturghie. Iar cei ce au mai multă râvnă pentru ţară şi neam, s-o zică zilnic, atât în ţară, cât şi în afara hotarelor, oriunde un Român trăieşte şi se roagă pentru Biserică, ţară şi neamul lui. Faceţi să ajungă această rugăciune la toţi fraţii şi surorile voastre în Domnul.

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin !

Prea Sfântă Treime, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, certat-ai neamul acesta al nostru cu secetă, boli şi pierderea avuţiei naţionale. Au flămânzit copiii Tăi, Doamne, au pierit bătrânii de mustrarea Ta şi rodul grânelor şi al muncii noastre s-a uscat sau a putrezit prin mânia Ta. În multe feluri ai mustraţ Stăpâne, pe poporul Tău, pe tineri şi pe bătrâni, pe voinici şi pe copilandri, căci toţi am greşit înaintea Ta şi ne-am abătut, am călcat poruncile Tale şi de dreptatea Ta nu ne-am adus aminte. S-a umplut paharul răbdarii Tale şi răuţătile noastre s-au înmulţit mai mult decât grindina şi seceta cu care ne-ai cercat. Ca nişte fii rătăcitori ne-am îndepărtat de Tine, dar azi ne întoarcem asemenea Fiului risipitor şi strigăm către Tine din adâncul inimii noastre îndurerate: Dumnezeul părinţilor noştri, care ai trimis harul şi pacea Ta peste înaintaşii noştri şi precum în vremurile grele ale neamului nostru ai ridicat la nevoie bărbaţi vrednici care au luat pe umerii lor greutăţile poporului, aşa ridică şi acum un bărbat cu suflet mare, gata de orice sacrificiu prin care să se răscumpere păcatele poporului nostru înaintea Ta, Stăpâne.

Dă-i harul Tău, pune în el virtuţile cereşti pe care le dai celor care te iubesc pe Tine şi dă-i binecuvântarea Bisericii Tale întemeiate pe sângele iubitului Tău Fiu.

Fă-l pe dânsul fiu adevărat al Bisericii Ortodoxe, binecuvântat de ierarhi şi iubit de popor că, deplin luminat cu lumina cunoştinţei Tale să ducă neamul acesta al Tău, Doamne, pe drumul salvării din necazurile în care propriile păcate l-au scufundaţ spre soarele Dreptăţii, Răsăritul cel de Sus, Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Sfântă Maică a lui Dumnezeu, ajută neamul şi ţara noastră! Toate puterile cereşti, apăraţi pământul ţării noastre de năvălirile vrăjmaşului văzut şi nevăzut. Toţi sfinţii, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!

adaptare după Rugăciune pentru Anul Acesta(2001),
a Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa

 

 

Video: Romania saraca dar cu JANDARMI DOTATI SI NUMEROSI. Comparatie cu scutierii din Grecia, Marea Britanie, Rusia. CAND VOR FOLOSI JANDARMII ROMANI ARMAMENTUL DIN DOTARE?

Posted in JANDARMI, REVOLTA, Romania by saccsiv on ianuarie 22, 2012

RUSIA VA LIMITA PLATA CASH. Tot ea va impune anul acesta DOCUMENTUL UNIVERSAL – toate in unul: act de identitate, card bancar, cartela de autobuz, etc. CUM SE LEAGA ELE LUCRURILE …

Posted in BANI CASH, BANI LICHIZI, cash, RUSIA by saccsiv on ianuarie 22, 2012

Iata ce aflam din articolul Ce ţară vrea să limiteze plata cu bani cash:

Rusia intenţionează să limiteze plăţile în numerar, un mijloc de a reduce fenomenul corupţiei în această ţară în care economia subterană reprezintă aproape o treime din Produsul Intern Brut (PIB) şi numeroase tranzacţii sunt efectuate cu bani cash, semnalează vineri cotidianul Vedomosti, potrivit AFP.

Ministrul rus de finanţe Anton Siluanov a spus joi că sectorul informal, altfel spus activităţile nedeclarate, reprezintă în jur de 30% din PIB.

Dacă toate cumpărăturile importante şi plata salariilor s-ar face ‘prin virament, în mod transparent’, ar putea creşte colectarea impozitelor, a estimat Anton Siluanov, care propune să se legifereze în materie.

Ministerul Finanţelor urmează să examineze această chestiune în luna februarie.

‘În Rusia, nivelul de corupţie este unul dintre cele mai ridicate din lume, acesta este motivul pentru care monetizarea este extrem de apreciată’, scrie Vedomosti.

‘Chiar dacă se plătesc în mod onest toate impozitele, este nevoie de numerar pentru a plăti şpagă funcţionarilor şi judecătorilor’, explică acesta.

‘Nu există apel de oferte sau vânzare la licitaţie care să aibă loc fără o valiză de cash în ţara noastră’, adaugă ziarul. Potrivit acestuia, însuşi preşedintele rus Dmitri Medvedev a recunoscut că 1.000 de miliarde de ruble (aproape 25 de miliarde de euro) erau cheltuiţi anual ca mită pentru comenzi publice.

Ruşii trebuie să se obişnuiască să aibă şi să utilizeze carduri bancare, încă puţin răspândite, mai ales în provincie, iar infrastructurile financiare trebuie să fie dezvoltate, subliniază Vedomosti.

Recurgerea la lichidităţi este curentă în Rusia pentru tranzacţii de zeci sau sute de mii de euro, precum cumpărarea unei maşini sau a unui apartament.

Comentariu saccsiv:

Voi luati de buna motivatia lor? Eu nu. Seamana cu cea din articolul:

ITALIA: Tranzactiile ce depasesc 1 000 de euro se vor efectua doar cu cardul …

   Sa ne amintim ca:

DOCUMENTUL TOTAL in RUSIA: Din 2012 CARD ELECTRONIC UNIVERSAL. Toate in unul: act de identitate, card bancar, cartela de autobuz, etc. …

De fapt cu asta are legatura, fratii mei …

Ne apropiem cu pasi repezi de marele final: societatea fara cash, cand daca nu existi in sistem, nu mai poti cumpara sau vinde.

Iata deci ca Rusia nu este decat o componenta a sinistrului mecanism. Pacat ca unii inca mai spera ca ea va lupta cu … ELITELE.