SACCSIV – blog ortodox

Asociatia Secular-Umanista din Romania: protest impotriva tratamentului homeopatic. Adica, HABAUCI IMPOTRIVA HABAUCELII …

Posted in BIG PHARMA, HOMEOPATIE, vaccinuri by saccsiv on ianuarie 19, 2011

Citez din articolul Protest în România împotriva tratamentului homeopatic, considerat ineficient. Tu ce părere ai?:

Activiştii pentru drepturile consumatorilor din România vor protesta împotriva tratamentelor homeopate luând o supradoză de astfel de preparate, acțiunea făcând parte dintr-un major protest global referitor la tratamentele alternative.

Pe 5 februarie 2011, protestatarii din Bucureşti vor înghiți conținutul unor sticle întregi de preparate homeopate pentru a atrage atenţia publicului asupra faptului că „tratamentele” homeopate nu au efect – dorind în acest fel să îndemne farmaciştii şi medicii să se asigure că produsele vândute în calitate de tratamente medicale întradevăr funcționează.
„Foarte mulţi oameni nu ştiu că preparatele homeopate nu sunt „plante medicinale” sau „naturale” – până şi homeopaţii recunosc că ele conţin doar apă şi zahăr”, a declarat Liliana Voicu, reprezentantul grupului. „Realizăm acest protest pentru a demonstra că aceste „aşa-zise” tratamente sunt inutile şi nu îşi au locul în medicina actuală. Homeopaţii şi farmaciştii nu ar trebui să vândă bolnavilor aceste pastile cu zahăr – aceste preparate inutile reprezintă o pierdere de timp şi bani.”

Demonstraţia va fi organizată de către Asociația Secular-Umanistă din România și de „Sceptici în România” ca facând parte din Campania 10:23, un protest global împotriva preparatelor homeopate care îşi are originea în Marea Britanie.   Evenimente similare se vor desfășura în zeci de ţări de pe tot cuprinsul globului, fiind deja anunţate acțiuni în Austria, Belgia, Canada, Germania, Portugalia, Spania, Ungaria, şi Israel.
„Intenționăm să arătăm că, la nivel mondial, există un consens în privința faptului faptului că s-a irosit prea mult timp şi prea mulţi bani pe preparate homeopate”, a spus Michael Marshall, coordonatorul campaniei internaţionale. „Aceste „tratamente” există de două sute de ani, şi, în tot acest timp, nu s-au găsit dovezi care să confirme că ele funcţionează – şi pentru că nu conţin decât apă şi zahăr, acestea nici nu ar putea trata afecțiunile pe care homeopaţii susţin că le tratează. Anual, la nivel mondial, sunt cheltuite zeci de milioane de lire pe aceste preparate ineficiente, iar în momentul în care se află exact ce sunt, cum sunt fabricate, cei mai mulţi oameni sunt șocaţi că aceste tratamente nefolositoare pot fi vândute către un public insuficient informat.”
Lansată în urmă cu un an în Marea Britanie, campania 10:23 a strâns laolaltă peste 400 de protestatari care au luat parte la evenimentul „supradoză” realizat pe tot cuprinsul ţării. Evenimentul a fost urmat de declaraţia producătorului de preparate homeopate cu vânzările cele mai mari în Marea Britanie, care a declarat că pastilele sunt comercializate doar pentru că există cumpăratori, nu pentru că ar avea vreun efect.
Campania a fost denumită după numărul lui Avogadro, o constantă ştiinţifică care poate fi folosită pentru a demonstra că preparatele homeopate nu conţin ingrediente active. Protestatarii consideră că, deşi unii oameni ar putea susține că distribuirea de pastile cu zahăr poate părea inofensivă, promovarea de preparate homeopate de către farmacişti şi medici are consecințe grave.

Nu numai că promovarea homeopatelor are o contribuție semnificativă la scăderea încrederii publicului în medicina şi sfaturile medicale, dar pacienţii cu probleme grave pot întârzia mult consultarea unui medic având încrederea că homeopatia le poate trata boala. O investigaţie realizată de BBC în ianuarie 2011 a demonstrat că homeopaţii sunt dispuşi să le dea călătorilor preparate homeopate nefolositoare în locul utilelor pastile anti-malarie precum şi ca alternativă la vaccinuri.

Comentariu saccsiv:

Indubitabil, homeopatia este o habauceala:

HOMEOPATIA – ratacire NEW AGE. Hahnemann, fondatorul homeopatiei, a fost MASON …

Daca ne uitam insa pe site-ul http://www.asur.ro/ al Asociației Secular-Umaniste din România, observam ca sunt tare suparati pe ortodoxie.

De ce atunci aceasta actiune a unor habauci impotriva unei habauceli? Pentru ca-i cu bataie lunga, „acțiunea făcând parte dintr-un major protest global referitor la tratamentele alternative”. Scopul? Il gasim in ultima fraza a articolului: vaccinurile

Adica e o treaba serpeasca:

–          Sunt unii care nu au incredere in Big Pharma, deci nici in vaccinuri. Si vine alternativa: homeopatia.

–          Sunt altii care constata ca homeopatia e apa de ploaie si atunci li se ofera varianta 1: Big Pharma si vaccinurile.

Dupa cum se observa, protestatarii de mai sus impotriva homeopatiei nu au treaba cu ceea ce criticam noi crestinii la aceasta „stiinta”:

HOMEOPATIA – ratacire NEW AGE. Hahnemann, fondatorul homeopatiei, a fost MASON …

Si foarte probabil ca protestul sa se extinda si impotriva folosirii plantelor, caci cam asta e directia:

Directiva UE: PLANTELE MEDICINALE ar putea deveni ILEGALE din 2011. Nu si pentru Big Pharma …

21 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on ianuarie 19, 2011 at 5:48 pm

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

  2. oarecare said, on ianuarie 19, 2011 at 6:18 pm

    Homeopatia este eficienta, am testat-o pe copii mei si … se vindecau, problema e cu ce energii umbla aceasta homeopatie… cand veneam de la homeopat copii erau nelinistiti vreo trei zile plangeau in somn si pana sa aprind tamaie ca sa se linisteasca… nu e o gluma. Am luat si eu pentru o afectiune tratamente homeopate si intr-una din zile am luat cu o biluta mai mult… am ametit destul de puternic in ziua aia. Concluzia e ca aceste homeopate contin energii deloc curate si compusi in stare sa ameteasca de la o singura biluta deci omuletii care fac demonstratia poate iau anumite pastile care au compusi mai slabi… Tratamentul homeopat se intinde pe o perioada mai lunga tocmai pentru a „beneficia” de aceste energii o perioada mai lunga de vreme, prin „doza soc” ei isi administreaza o cantitate similara de „energii” ca a unei doze standard, „secretul” consta in durata…

    Inclusiv duhovnicul ne-a spus ca este pacat homeopatia.

    Adevaratul atac e de fapt asupra celorlalte categorii de medicamente, intotdeauna homeopatii mai dau si tincturi de plante care nu au „energii” si chiar au efect, impotriva unora ca acestea lupta de fapt asa cum arata si articolul…

    Apreciază

  3. Laurentiu said, on ianuarie 19, 2011 at 9:15 pm

    In timp ce sute de tineri mor din cauza etnobotanicelor…

    Apreciază

  4. Darian said, on ianuarie 20, 2011 at 7:20 am

    Nu stiu ce se intampla, dar iar ai lansat-o pe orbecaite saccsic.
    Gasesti pe net o conferinta a Dr. Pavel Chirila, care vorbeste despre homeopatie.
    Pr. Staniloaie si Pr. Sofian Boghiu au fost tratati de dansul prin aceste tratamente.
    Sa vad pe unde scoti camasa, ca prin articolul de sus tocmai i-ai facut habauci.
    Este posibil ca cineva sa „trateze” si altfel aceste pastile, nu stiu, dar cred ca ar trebui sa analizezi in cu totul alt mod problemele.
    Poate ca trebuie avut grija la cine ne tratam cu acest fel de tratament. Nu stiu. Fiecare sa fie bine informat si sa nu vorbeasca in necunostinta de cauza.
    Dr. Pavel Chirila si explica acolo cum sunt facute astfel de pastile. E o conferinta de la Iasi, in care D-l doctor este invitat de Maica Siluana si impreuna fac conferinta. Ea insasi avea dubii si il ia „mai tare” pe Dr. Chirila, iar el raspunde. E pe site-ul Vimeo. Ascultai si rugati-va lui Dumnezeu sa va indrume.
    Imi cer iertare daca gresesc.

    Doamne ajuta.

    Apreciază

    • oarecare said, on ianuarie 20, 2011 at 7:33 am

      Cunosc pe cineva care are un duhovnic imbunatatit (se sta si cate doua zile pentru o spovedanie) careia i-a spus clar ca homeopatia este un pacat. Acelasi lucru mi s-a spus si mie… Sa nu ne mai ascultam duhovnicii?!

      Apreciază

    • saccsiv said, on ianuarie 20, 2011 at 9:05 am

      Darian

      Pai gresesti. Despre maica Siluana, n-am o parere buna:

      Monahia SILUANA VLAD, cam pro acte cu CIP, pro Fatima si „Sfanta” Tereza. Si cam prea apropriata de habaucul SERAFIM PANTEA, cel ce-l numea pe Parintele Iustin Parvu: „SATANA” …

      https://saccsiv.wordpress.com/2010/09/02/monahia-siluana-vlad-cam-pro-acte-cu-cip-pro-fatima-si-%E2%80%9Esfanta%E2%80%9D-tereza-si-cam-prea-apropriata-de-habaucul-serafim-pantea-cel-ce-l-numea-pe-parintele-iustin-parvu-%E2%80%9Esatana/

      Foarte grav ca dr. Pavel Chirila promoveaza o asemenea cumplita ratacire new age.

      Apreciază

    • clement said, on ianuarie 24, 2011 at 4:58 pm

      Nu cred ca in vremea in care a fost tratat Parintele Sofian, homeopatia insemna ceea ce inseamna astazi.
      In occident, cursurile pentru obtinerea acestei specializari dureaza 5 ani si doar taxa pentru primul an depaseste 900 de euro. Homeopatia a fost luata total sub control de cei care controleaza Lumea.
      Mare parte a medicamentelor contin elemente despre care pacientii nu au habar si povestea privind lipsa efectelor secundare este chiar o poveste, adica o minciuna. Cunosc o persoana care a ajuns in urgenta la spital dupa o simpla doza cu un produs, ca medicament nu ii pot spune, care continea venin de sarpe. Doctorita face parte dintr-un grup de studiu al acestor bazaconii pe care le testa, fara a avea acordul pacientilor.
      Dau exemplul produsului Cerebrum compositum. Contine variabil, in jur de 30 de elemente. Printre acestea, embryo totalis, apare constant si orice medic onest recunoaste ca este vorba despre extract din embrion uman.
      Acelasi lucru este valabil in legatura cu extractul de placenta.
      Cerebrum compositum, produs prescris curent si copiilor mai lenesi sau din contra, mai iuţi ca temperament, contine si extras din şancrul bolii sifilis!!
      In compozitie, il veti gasi sub denumirea de Syphilinum sau Leusinum (popular, sifilisul se mai numeste si lues).
      Contrar homeopatiei industrializate si foooarte periculoase, gemmaterapia, bazata strict pe extractul de muguri de plante, este realmente vindecatoare si fara efecte nocive.

      Apreciază

  5. razvan said, on ianuarie 20, 2011 at 7:40 am

    haideti sa fim putin seriosi, majoritatea medicamentelor de pe piata (in proportie de 70%) se bazeaza doar pe autosugestie, astfel ca este cam acelasi lucru.
    ca este apa cu zahar sau cine stie ce nou concept farmaceutic, tot aia este…
    daca beau apa curata si cred ca ma va vindeca, atunci in mod sigur astfel se va intampla, ca si cu credinta care muta muntii
    in medicina traditionala cand ti se administreaza un tratament ti se spune ca este foarte eficient si ca asta ai nevoie, tu crezand ceea ce iti zice medicul, vei putea sa te vindeci mai usor, nestiind ca de fapt tot tu esti cel ce s-a vindecat si nu vreun medicament, totul datorita dorintei tale de vindecare…
    astfel ca este homeopata sau traditionala, medicina nu are cum sa functioneze fara aportul pacientului, adica gandire pozitiva si credinta in vindecare.
    asa ca prefer mai degraba sa apelez la metodele vechi pe baza de plante, decat sa apelez la ceva chimic sau sintetic, produs de diverse laboratoare…
    de altfel interesant este si faptul ca medicii au contracte cu diverse farmacii si astfel te conving sa iei o reteta de cateva milioane cand tu ai nevoie numai de cateva medicamente…
    asta e sistemul sanitar, ce sa-i faci…
    iar ca o ultima idee, mai sunt si vaccinurile astea atat de nocive despre care multi stim cat de rau fac…

    Apreciază

    • saccsiv said, on ianuarie 20, 2011 at 9:09 am

      razvan

      Tu vorbesti de plante. Noi vorbim de:

      HOMEOPATIA – ratacire NEW AGE. Hahnemann, fondatorul homeopatiei, a fost MASON …

      https://saccsiv.wordpress.com/2010/10/31/homeopatia-%E2%80%93-ratacire-new-age-hahnemann-fondatorul-homeopatiei-a-fost-mason/

      Apreciază

      • Darian said, on ianuarie 20, 2011 at 12:35 pm

        Eu nu ma pricep si multi dintre noi nu.
        Eu zic sa asculti conferinta in care vorbeste si de fondatorul acesta, care se pare ca nu el a fost ci altcineva. Plus ca in unele privinte are dreptate, legat de persoanele care ne trateaza. Oricum mergem la doctori care nu fac diferenta intre ortodoxie si catolicism. Daca picam pe un doctor mason si ne vindecam, oare are vreo importanta? Dumnezeu i-a luminat mintea sa ne trateze si nu ne lasa Dumnezeu sa pierim doar pentru ca doctorul respectiv este mason si El nu mai are ce face. Sa stam mai bine sa judecam situatia.
        Nu avem voie sa fim radicali. Cum imi zicea mai deunazi un cititor de al tau cand am indemnat pentru rugaciune pentru un ierarh de-al nostru si mi-a raspuns ca daca el nu se roaga pentru noi noi de ce sa ne rugam pentru el. Sincer n-as vrea sa fie in preajma mea cand o sa am nevoie de ajutor.
        Sau daca dintrun anume crez luam documente cu cip, sa inteleg ca din acel moment sunt anatema si nimeni nu se roaga pentru noi sa ne lumineze Dumnezeu mintea sa le aruncam. Astfel de atitudini au sfarsit prost totdeauna si au fost condamnate de multi parinti.
        Noi avem datoria sa avem intelegere fata de neputintele tuturor celor din jur. Noi trebuie sa vedem neputinte si nu pacate la oameni.
        Ori lucrul acesta l-am invatat foarte bine ascultand-o pe Maica Siluana, pentru care ii multumesc. Iar daca o asculti cu inima sti in ce directie sa mergi sa nu te pierzi, iar daca te-ai pierdut sa ai nadejde in Dumnezeu de intoarcere.

        Dumnezeu sa ne lumineze.

        Apreciază

      • saccsiv said, on ianuarie 20, 2011 at 12:51 pm

        Darian

        Comentariul tau dovedeste faptul ca intotdeauna lucrurile se leaga. Faci o concesie, apoi pe a doua si tot asa.

        O asculti pe maica Siluana, apoi zici ca homeopatia e buna, apoi ca n-o fi foc sa ai documente cu cip si tot asa. Adica te scufunzi intr-o stare de caldicel. Asta de fapt au condamnat Sfintii Parinti.

        Apreciază

  6. Laurentiu said, on ianuarie 20, 2011 at 11:42 am

    În apărarea homeopatiei
    http://www.romanialibera.ro/stil-de-viata/sanatate/in-apararea-homeopatiei-194507.html

    Apreciază

  7. […] the original here: Asociatia Secular-Umanista din Romania: protest impotriva tratamentului homeopatic. Adica, HABAUCI I… […]

    Apreciază

  8. […] the original post here: Asociatia Secular-Umanista din Romania: protest impotriva tratamentului homeopatic. Adica, HABAUCI I… […]

    Apreciază

  9. Darian said, on ianuarie 21, 2011 at 8:31 am

    Cu atat mai mult. Eu nu inteleg neuniformitatea gandirii crestine. Citesc de cativa ani numai literatura crestina si tot nu inteleg cu ce ma ajuta sa nu i-au cipul, din moment ce nu imi scrie nicaieri despre el. Inteleg implantul, e clar, departeaza de Hristos. Dar cipul? Iar voi ce faceti? Trazniti in stanga si in dreapta impreuna cu Maica Fermo, de parca tot crestinismul transcede de-a lungul vremii datorita rigurozitatii unor inchizitori. Cand de fapt, a ajuns la noi datorita intelegerii neputintelor oamenilor. Daca vreti sa ne faceti sa intelegem mai bine care e pericolul, eu zic sa renuntati la modul vostru foarte cazon de a explica lucrurile si sa incercati sa vorbiti ca unor copii care abia inteleg ce se intampla in lumea asta. Oricum, daca studiezi oamenii vei vedea ca ei traiesc intro lume a lor in spatele ochilor si le e foarte greau sa iasa de acolo, pentru ca asa au fost educati. Cu atat mai mult, imi permit sa vorbesc asa, caci sper sa nu citeasca nimeni caci nu am adresa ta de mail, cu cat, in scrierile tale nu gasesc blandetea si intelegerea parintilor duhovnicesti. Sper sa citesti cu inima ce iti scriu si nu cu mintea. Departe de mine de a incerca sa te ranesc, daca e asa imi spui si nu mai scot un cuvant.
    Ortodoxia nu isi impune dogmele si nu isi impune trairea. Ea invata cum sa traiesti cu Hristos in suflet, Hristos care a venit pentru bolnavi, neputinciosi si pentru demonizati. Multi suntem in postura de neputinciosi, cu mintea, atata ne duce mintea. Eu ma vad intre ei. Si sigur ca atunci ma bucur cand il citesc pe Pr. Rose care imi spune ca decat supercorect mai bine putin incorect dar smerit. Undeva Dumnezeu ma lasa sa gresesc sa imi vad gresala si sa ma smeresc, avand grija sa nu imi promovez gresala. E adevarat, oscilatia mea de la un bine la o gresala, de la un adevar la o erezie, e grava, dar unde sa gasesc adevarul? Cine il poseda dintre noi? Si cum tu iti poti demonstra adevarul, prin marsurile de erezii care se perinda pe site-ul tau, tratand problemele cu etichete gen: habauci, etc, care nu isi au locul in credinta noastra. Este poate gresit ce iti spun, dar sunt sigur ca ai un anumit discernamant sufletesc sa vezi cu sufletul ce vreau sa spun. Este nevoie de mai mult tact. Ceea ce fac cei de la Apologeticum nu difera decat prin cuvinte de ceea ce imi aplica altii afara in strada. Nu pot decat sa imi construiesc un zid imaginar si sa zic: m-am saturat de toti, vreau pace si sa ma rog la Dumnezeu sa ma pazeasca de pacat si erezie, ca altii nu stiu decat sa imi sara la gat si nu sa imi inteleaga neputinta. Se poate citi si prostia, dar atunci intru la demonizati si nadajduiesc ca totusi nu sunt acolo. Sti ca zicea Pr. Steinhard ca diavolul e prost.

    Doamne ajuta.

    Daca crezi ca merit un raspuns si un sfat, foloseste-mi adresa de mail. Poate ma dumiresc si eu.
    Multumesc si iarta.

    Apreciază

  10. clement said, on ianuarie 25, 2011 at 5:03 pm

    @ sacciv, ai publicat interventia corespondentului Darian, deci ne-ai facut partasi opiniilor acestuia. Cunoasc bine acest mod de a intelege lucrurile. Credinciosii din diaspora au parte de chemarea la supunere din ce in ce mai des. Nu trebuiesc incomodate instantele oficiale BOR pentru ca se pot duce pe apa sambetei privilegiile nenumarate de care se bucura atat corpul preotesc cat si functionarii atasati pe langa acestia cu familii cu tot.
    Cand este nevoie sunt chemate si intariri, din tara, pentru a-i potoli pe nelinistitii enoriasi care indraznesc sa se indoiasca de buna credinta a autoritatilor ce ne vor cu codul-bare pe frunte. Parintele Mihoc, eminent teolog si dascal, sustine ardent acceptarea cipurilor, ca si Parintele Salaujan si cum sa nu sustina dansii tot ce vine de la Imparatie, cand si-au trimis copiii sa „patimeasca” pe coclauri occidentali!
    Cazul razmeritei de la Paris, unde Parohul a chemat politia pentru a-i evacua pe crestinii care sperau ca Biserica va cere neacceptarea actelor cu cip, este deja cunoscut si de alte comunitati ortodoxe.
    Domnul profesor afirma ca doar implantarea corporala a cipurilor justifica opozitia ferma a crestinilor. Stiind pe ce treapta sociala se afla, ma indoiesc ca se va declara martir vreodata.
    Multi nu suntem atasati manierei „ferme” a Maicii Fermo de a conduce ostilitatile anti-sistem, dar nici adepti ai proverbului „capul taiat, sabia nu taie” nu suntem. S-a ajuns in acesta situatie pentru ca s-au acceptat compromisuri dupa compromisuri.
    Noua, crestinilor fara doctorate in dogmatica, Sfintii ne sunt modele. Poate cita domnia sa cativa sfinti care au facut compromisuri cu Putera lumeasca?

    Apreciază

  11. Prof.dr.docent Dumitru Dobrescu said, on februarie 6, 2011 at 10:28 am

    RAZBOIUL MEDICAMENTELOR

    Prof.dr.docent DUMITRU DOBRESCU

    Razboiul dintre alopatie si homeopatie

    Razboiul care este subiectul articolului meu este prezentat de cei care l-au declansat si-l intretin, ca unul intre alopatie si homeopatie. El intruneste toate trasaturile oricarui razboi.
    Acest razboi a inceput cu peste 200 de ani in urma, imediat dupa descoperirea Homeopatiei de catre medical german Hahnemann. Medicina de la sfarsitul secolului al 18-lea si inceputul secolului al 19-lea era intr-o faza prestiintifica. Terapeutica folosea mai ales plante medicinale si unele substante naturale. Acestea erau descrise ca “substante medicinale”(“Materia medica”) si erau predate studentilor odata cu invatamentul clinic. Nu exista notiunea de medicament si nici stiinta medicamentului, Farmacologia.
    Eficacitatea potentiala si dovedita a medicamentelor homeopate, mult superioara “substantelor medicinale” de la sfarsitul sec. al 18-lea, a facut ca, initial, Homeopatia sa aiba succese uimitoare, surprinzatoare pentru acea epoca. Cum era de asteptat, aceste succese au generat imediat opozitie intensa din partea medicilor alopati, speriati de succesele homeopatiei. A fost inceputul razboiului .Cu trecerea anilor, o data cu desvoltarea industriei farmaceutice alopate, initiativa si mentinerea razboiului au fost preluate de aceasta industrie.
    Intre timp, alopatia a evoluat spectaculos, ajungand la performantele remarcabile de azi. In paralel, s-au accentuat si aspectele negative , unele majore, ca frecventa si gravitatea efectelor adverse si costurile tot mai mari. Cu toate acestea, alopatia isi vede numai partile pozitive si evita sau omite sa scoata la vedere pe cele negative. In schimb homeopatia a rams la stadiile de inceput, pastrand totusi avantajele evidente ca eficacitatea remarcabila, lipsa efectelor adverse, costurile mici, aspecte deosebit de pozitive, pe care nu le scoate in evidenta atat cat ar merita. Pentru a se justifica in fata oamenilor alopatia invoca lipsa de eficacitate a medicamentelor homeopate si preocuparea taberii alopate pentru binele oamenilor. Acesta este numai un pretext. Eficacitaea medicamentelor homeopate a fost demonstrata cu prisosinta prin numeroase lucrari de cercetare stiintifica, necunoscute alopatilor sau ignorate in mod intentionat.
    Este foarte important a sublinia ca razboiul de 200 de ani dintre alopatie si homeopatie nu este, in realitate, intre cele doua ramuri ale stiintelor medicale. Este vorba de un razboi declansat de anumite grupuri de oameni care au interese economice bine definite, mai exact, sefii acestor grupuri, care actioneaza in numele alopatiei. Nu este, in nici un caz, un razboi al multor oameni.Cei care intretin razboiul nu ezita sa atraga in slujba interselor lor cat mai multi oameni, medici sau din afara domeniului medical, care sunt ca soldatii executanti, lipsiti de cunostinte minime despre homeopatie.
    Important este faptul ca acest razboi este unul nedrept, de fapt unidirectional, al unei minoritati din tabara alopatiei, contra homeopatiei, ca metoda terapeutica. Este un instrument folosit in primul rand impotriva homeopatiei dar, mai important, impotriva oamenilor, a umanitatii, pe care vor sa-i lipseasca de jumatate din potentialul terapeutic pus la dispozitia oamenilor de catre natura.
    In conditiile societatii moderne razboiul alopatir-homeopatie se desfasoara cu aspecte deosebite.Se atrage mass media. La noi, fara jena, o publicatie ca revista Capital, care are un profil publicistic bine precizat, a publicat un articol calomnios privind eficacitaea medicamentelor homeopate, care este in afara preocuparilor revistei. In plus, articolul este semnat de o persoana fara pregatire de specialitate. Aceiasi revista refuza sa publice un articol al meu, cu continut stiintific si obiectiv, care intereseaza pe orice cetatean,desi sunt cel maI autorizat in domeniu. Mai mult. Oameni din afara domeniului medical, organizeaza manifestari de strada impotriva “eficacitatii” medicamentelor homeopate. Impotriva unei gandiri logice elementare, unii inghit un flacon cu granule homeopate pentru a demonstra lipsa de “eficacitate”. Nu-si dau seama ca acest gest probeaza lipsa de “toxicitate acuta”, ceea ce este o proba extraordinar de avantajoasa pentru medicamentul homeopat. Pentru a se convinge ca medicamentul homeopat are “actiune”, ar trebui sa urmeze recomandarile privind “Protocolul pentru faza 1 a trialulului proving pentru medicamente homeopate”. Acest tip de trial este experimentul esential prin care se descopera actiunile unei substante asupra unui organism sanatos. Cel mentionat mai sus a fost intocmit de cercetatorul Michael Teut si alti 6 cercetatori, de la Institutul pentru medicina sociala,Epidemiologie si Economia sanatatii, al Centrului Medical Charite al Universitatii din Berlin. Autorii recomanda sa se administreze cate cinci granule cu medicamentul testat, potenta CH 12, de cinci ori pe zi, pentru cinci zile consecutive si urmarirea efectelor timp de 16 zile. Subliniez ca potenta CH 12 inseamna o diluare pana la 10 la puterea -24, deci imediat dincolo de numarul lui Avogadro, solutia respectiva nemaiavand nici o molecula din substanta initiala. Proba cercetata este insa preparata dupa tehnica homeopata. Consider necesar sa atentionez pe cei care, eventual, ar incerca sa faca aceasta proba, sa o faca sub supravegherea unui specialist homeopat. Se vor convinge de existenta unei “toxicitati cronice”, fenomen care sta la baza homeopatiei.
    Este uimitor cat de lipsiti de corectitudine pot fi conducatorii ofensivei impotriva homeopatiei, daca nu pot accepta ca homeopatia, fara a raspunde loviturilor lor, fara a ataca vreodata, a continuat sa castige lent increderea celor care au apelat la ea. In ciuda atacuriloe permanente pe care le-a primit, adevarul despre homeopatie a fost inteles de multi medici si pacienti. In Germania sunt 6700 medici homeopati. 25% dintre medici de toate specialitatile fac tratamente homeopate. In Marea Britanie exista British Homeopathic Association din 1902. Functioneaza patru spitale homeopate (unul este Spitalul Regal de Homeopatie din Londra, infiintat in 1848) si o Facultate de Homeopatie. Casa regala britanica se trateaza de decenii cu medicamente homeopate si are angajat un medic homeopat al curtii regale. 42% dintre medici trimit bolnavii la medici homeopati. In Franta circa 80% din populatie a facut tratament homeopat cel putin odata in viata.
    Tinand seama de evolutia raportului dintre alopatie si homeopatie, pentru orice minte lucida, este clar ca, daca agresorii vor continua sa se mentina pe aceleasi pozitii, acest razboi nu se va termina niciodata.. Nu vor exista invingatori si invinsi, pentruca alopatia si homeopatia sunt expresii ale legilor naturii, care sunt imuabile si perene. Vor exista insa costuri imense, suportate de agresori, pentru mentinerea razboiului, de fapt suportate de oamenii nevinovati, care platesc scump medicamentele alopate. Si vor exista multe victime, cei care vor crede aberatiile debitate de sustinatorii razboiului si vor refuza sa-si trateze bolile si cu medicamente homeopate, deosebit de eficace.

    Adevarul despre homeopatie

    Descoperirea homeopatiei a fost o aparitie care nu putea fi conceputa decat in limitele cunostintelor medicale ale epocii. Insusi Hahnemann a considerat-o “metoda terapeutica”, conceptie care, din nefericire, se mentine pana astazi.Datorita acestei conceptii, astazi depasita, homeopatia nu a fost acceptata ca o disciplina medicala ci considerata “MEDICINA ALTERNATIVA”,. Aceasta este una dntre cele mai mari greseli din istoria medicinii.
    In realitate, Hahnemann a descoperit un al doilea tip de medicament, cel homeopat. Acesta, impreuna cu medicamentul alopat, cunoscut si acceptat de toti, sunt singurele care pot exista, potrivit legilor naturii.
    Ca professor de Farmacologie, din cate stiu, singurul din lume care cunoaste si practica homeopatia ( am acordat peste 20 000 consultaii de homeopatie), mi-am propus sa o analizez de pe pozitiile Farmacologiei. Am descoperit ca homeopatia exista ca practica medicala pentruca exista medicamentul homeopat. Este o asemanare perfecta intre alopatie si homeopatie, fiecare din ele existand numai pentruca exista medicamentul respectiv.
    Adevarul despre cele doua tipuri de medicamen l-am demonstrate in cartea mea “Farmacologia Homeopata Generala”, aparuta in 2007, prima carte de Farmacologie Homeopata din lume. Am completat demonstratia respectiva cu eseul “Medicamentul in secolul al XXI-lea”, care cuprinde o expunere a evolutiei alopatiei si homeopatiei in ultimii 2oo de ani, eseu publicat in cartea mea “Memomed 2011”. In aceste lucrari am aratat idei si fapte de o logica impecabila, imposibil de contestat.
    Cele doua tipuri de medicament sunt ipostaze, stari concrete diferite ale conceptului de medicament, care este unul singur. Ele sunt complementare, se completeaza, nu se exclud. Ele sunt cele doua parti egale ale unui intreg, care se supune legii universale a dualitatii, intalnita in numeroase fenomene si realitati ale lumii materiale si spidituale.
    Am demonstrat ca homeopatia este Farmacologia Homeopata, stiinta medicamentului homeopat si prin aceasta este Farmacologia Ecologica, concept lansat de mine din 1998. Ca, asa cum exista un singur concept de medicament, tot asa exista o singura stiinta a medicamentului, Farmacologia, cu doua ramuri, alopata si homeopata.
    Asemanarile dintre alopatie si homeopatie sunt evidente. Din punct de vedere stiintific alopatia este stiinta medicamentului alopat, homeopatia, stiinta medicamentului homeopat. D.p.d.v. al practicii medicale alopatia este metoda terapeutica cu medicamente alopate, deci Farmacoterapie alopata, homeopatia este Farmacoterapie homeopata. D.p.d.v. conceptual alopatia si homeopatia sunt doctrine medicale bine definite .
    Ca si in orice alt domeniu al stiintei, eficacitatea si valoarea medicamentului homeopat nu pot fi stabilite decat de cei care si-au insusit bine cunostintele de specialitate si au suficienta experienta practica in domeniu. Nu fara importanta este faptul ca, dintre sutele de mii de medici homeopati din toata lumea, care au practicat homeopatia, nu a existat nici unul care s-o fi abandonat din cauza lipsei de eficacitate.
    Pentru a convinge despre corectitudinea celor afirmate mentionez ca, atat pe plan international cat si in fiecare tara, exista organe si organisme oficiale care reglementeaza toate aspectele privind medicamentele. Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) este organul de specialitate a Organizatiei Natiunilor Unite (ONU). OMS nu face nici o deosebire intre medicamentul alopat si cel homeopat. Chiar sustine promovarea celui homeopat, avand in vedere avantajele pe care le ofera. Am fost 25 de ani expert pentru medicamente al OMS. La nivelul Uniunii Europene (UE) exista Agentia Europeana a Medicamentului (EMEA) care are ca obiectiv armonizarea legislatiilor privind calitatea, eficienta si securitatea medicamentelor. Toate normele si directivele elaborate, nu fac nici o deosebire intre medicamentul alopat si cel homeopat. In fiecare tara si in Romania, exista Agentia Nationala a Medicamentului (ANM). Personal am initiat si am pus bazele agentiei din tara noastra. Legislatia noastra in domeniul medicamentului este in totala concordanta cu cea a UE.
    Cu toate ca forurile oficiale care raspund de sanatatea populatiei, tinand seama de realitatea dovedita stiintific, pun pe acelasi plan cele doua tipuri de medicament, facultatile de medicina nu accepta homeopatia si nu o predau studentilor. Aceasta discriminare face ca cea mai mare parte dintre bolnavi sa fie tratati numai cu jumatate din potentialul therapeutic oferit de natura. Tinand seama de valoarea reala si de particularitatile fiecaruia dintre cele doua tipuri de medicamente, logic este ca ambele sa fie predate la Facultatile de Medicina, atat Farmacologia alopata cat si Farmacologia homeopata. Aceasta va aface ca fiecare medic sa fie capabil sa prescrie ambele tipuri de medicament, in functie de particularitatile fiecarui caz tratat, atat in ambulator cat si in spital. Acesta este, cred cu fermitate, obiectivul major al medicinii din anii inceputului de secol XXI.

    Invitatie la comportare rationala

    Articolul de fata se adreseaza oamenilor de buna credinta, medici si nemedici. Este si un averisment si o invitatie ca, fiind vorba de probleme care intereseaza sanatatea fiecarui om si a societatii in ansamblu, fiecare sa ia aminte la chemarile ademenitoare impotriva propriei lor sanatati si a vietii
    Amintesc ca, date fiind pagubele aduse omenirii de catre razboaie, societatea a reactionat stabilind ”legi si obiceiuri ale razboiului”, norme de drept international care trebue respectate de partile beligerante in raporturile dintre ele. Scopul, inlaturarea folosirii mijloacelor de natura a provoca suferinte mari si ocrotirea populatiei impotriva consecintelor operatiilor de lupta. Incalcarile acestor legi sunt considerate crime internationale. Consecintele razboiului de care ne ocupam l-ar putea incadra in categoria mentionata mai sus.
    Imi ingadui sa cred ca, cei peste 60 de ani de viata inchinati medicamentului alopat si homeopat , cunostintele teoretice si practice medicale accumulate (5 medicamente alopate originale, printre care Distonocalm, Calmogen, 20 medicamente originale homeopate, 33 carti despre medicamentele alopate, 5 carti despre medicamentele homeopate, primele din lume de Farmacoloige homeopata, una publicata si in limbile franceza si engleza) si serviciile aduse oamenilor prin aceste contributii, ma indreptatesc sa-mi asum rolul de mediator si sa propun, nu o amnistie ci pace neconditionata, totala si definitiva, in razboiul de 2oo de ani dintre alopatie si homeopatie. Mai mult. Trecerea de la rivalitate si lupte inutile si daunatoare la colaborare stransa, garantie sigura a unor realizari exceptionale, pentru sanatatea oamenilor si umanitatii. Pentru sustinerea pledoariei mele subliniez ca alopatia si homeopatia au un acelasi scop comun, sanatatea si viata oamenilor, bunurile lor cele mai de prêt, cu valoare inestimabila, la care au dreptul egal toti oamenii, fara nici o deosebire. Medicamentele nu sunt bunuri de larg consum, pe care si le procura fiecare cum doreste sau cum poate. De aceea, in distribuirea medicamentelor catre populatie nu trebue sa existe nici concurenta si nici competitie. Numai colaborarea poate rezolva problemele deosebit de dificile ale pastrarii sanatatii.

    Apreciază

  12. […] articolul Asociatia Secular-Umanista din Romania: protest impotriva tratamentului homeopatic. Adica, HABAUCI I… am demonstrat insa care-i treaba si cu satanistii […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.