SACCSIV – blog ortodox

INFOMETAREA (1946-1947) …

Posted in BASARABIA, BOLSEVISM by saccsiv on noiembrie 30, 2010

Înfometarea (1946-1947)

(Acest capitol preia un fragment din volumul Basarabia, Ed. Jurnalul Literar, Bucureşti, 2002)

Începînd din martie-aprilie 1944 frontul a dat înapoi, pe pământurile româneşti ale Basarabiei şi ale Bucovinei de Nord. Războiul avea să mai dureze încă un an şi ceva, însă pe Ruşii ocupanţi îi preocupa „pedepsirea cetăţenilor sovietici care colaboraseră cu «ocupantul român»”- acţiune la care evreii sovietizaţi participaseră cu avânt, considerînd-o „justă”, însă cu totul injustă, chiar criminală (şi pedepsibilă-pedepsită) acţiunea românilor de a-i fi pedepsit – după 22 iunie 1941 – pe cetăţenii români colaboratori ai ocupantului sovietic – ei.

Pe lângă cunoscutele metode de terorizare a „trădătorilor moldoveni”: arestări, execuţii, deportări, dislocări (forma „dulce” a deportărilor, în vederea des-românizării ţinuturilor româneşti ocupate) care nu aveau să înceteze nici după moartea lui Stalin din 1953 – Basarabenii au îndurat pe loc şi înfometarea programată. Avea experienţă, Tatăl Popoarelor: tot el provocase Foametea din Ucraina (1932-34) care pricinuise pieirea a milioane de suflete…

În 1944 şi în 1945, în Teritoriile Româneşti Ocupate, sub pretextul „Totul pentru front, totul pentru victorie”, Ruşii au confiscat cvasitotalitatea produselor agricole, cu precădere cerealele. Li s-a lăsat ţăranilor cantitatea socotită necesară însămânţărilor din anul următor. Numai că, pe de o parte, sămânţa a fost folosită pentru propria alimentaţie (de nevoie, nu din intenţie de sabotare a sovietismului biruitor), pe de alta anul 1946 a fost extrem de secetos: câmpurile n-au produs aproape nimic. Au fost câteva „plângeri” din partea organelor locale (alcătuite, în totalitate, din ne-basarabeni), cerînd Moscovei să diminueze ori să suprime cotele de cereale impuse „Republicii Moldoveneşti”, dată fiind starea de calamitate naturală şi subalimentarea populaţiei. Hotărîrea a venit: nici o reducere, ba chiar suplimentarea cotelor!

Nu este necesar să li se explice românilor ce înseamnă să-ţi intre în gospodărie, în casă, în pod, în pivniţă oamenii partidului, cu revolvere, miliţieni cu pistoale-mitralieră, să ia „la cotă” tot ce găsesc – dar să nu fie de-ajuns, omul să fie obligat să împrumute (de unde? de la cine?), să cumpere (cu ce bani?), ca să împlinească acea cotă. Iar de nu, vai de capul-familiei: arestat, bătut, umilit, condamnat „administrativ” – o lună, un an, trei ani, iar dacă a supravieţuit, a şi povestit (mai degrabă: nu) prin ce a trecut. Acestea le sunt cunoscute Românilor din Muntenia, Oltenia, Ardeal, Dobrogea. Mai lipsesc două elemente (existente în Basarabia) – primul: nu doar tovarăşii din „puterea centrală”, dar toţi activiştii de partid, toţi funcţionarii, începînd de la şeful cătunului până la al raionului, toţi miliţienii, toţi directorii de şcoli erau ne-români, nu vorbeau „moldoveneşte”, chiar dacă ştiau, potrivit principiului: ocupatul trebuia să înveţe limba ocupantului (cântînd, plângînd, nu conta); al doilea element „original”: seceta şi prefacerea ei în pedeapsă prin foamete.

Din documentele acelui timp răzbate fără tăgadă voinţa Moscovei de a-i pedepsi pe «trădătorii moldoveni» până la lichidarea fizică.

(Comunitatea ucrainenilor trecuse prin aceste vămi înainte de război: foamete organizată, arestări, execuţii, deportări… individuale, însă nu şi deportări în totalitate – se zice că Stalin socotind vagoanele, şi-a dat seama că nu există atâtea în întreaga Uniune Sovietică: pentru „transportarea” celor 50 milioane de oameni… -, precum cecenii şi tătarii; nu şi deportări ne-totale, însă raportate la populaţia iniţială, depăşind treimea, ceea ce duce la milionul de persoane – iar la campaniile bolşevice de pedepsire a comunităţilor ne-ruseşti, sub pretextul „trădării patriei sovietice”, martirii ucraineni au dovedit zel şi eficacitate – drept pentru care au fost răsplătiţi de Kremlin după 1989 prin daruri teritoriale imense, mai ales din trupul României).

Oricât de acute ar fi fost nevoile alimentare ale URSS după război, nu se putea să nu se ţină seama de o lege eternă: vita de povară şi robul trebuie hrăniţi, pentru a putea lucra… Or, aşa cum Ceka-MVD-NKVD-KGB îi tortura pe cei căzuţi în labele-i, nu pentru a-i obliga să spună adevăruri ascunse (în legătură cu „intenţiile agresive ale duşmanului”), ci pentru a inventa, ei, nevinovaţii, „motive de vinovăţie”, ca să scape de tortură, însă nu scăpau şi de condamnare, „pe baza recunoaşterii crimelor”, conform planului de represiune – tot aşa procedau Ruşii cu indivizii din comunităţile, în principiu, libere (în sensul că nu se aflau între garduri de sârmă, nici între patru ziduri): erau „pedepsiţi” fiindcă îşi afirmaseră identitatea, alta decât cea rusească (ascunsă sub pseudonimul…internaţionalist: „sovietică”); fiindcă negaseră „înglobarea în familia popoarelor sovietice”. Aşa erau pedepsiţi Tătarii, Cecenii, Balticii, „Rumânii” (Românii din Bucovina de Nord şi din Basarabia de Sud), „Moldovenii”: Românii din Basarabia.

Informaţii, mărturii extrase din Cartea foametei

de Larissa Turea şi Valeriu Turea

(Prin anul 2000 m-a vizitat Larissa Turea. Mi-a spus că lucrează la Cartea foametei. Rugată, mi-a încredinţat şpalturi şi dactilograme – pe care le-am folosit.

Între timp – cât de mult-timp! – a apărut cartea soţilor Turea. La Bucureşti, nu la Chişinău).

Deci: cotele impuse de Moscova nu ţineau seama de capacitatea de producţie, nici de condiţiile climatice: peste puterile celor impuşi.

Erau însă alte cazuri: cutare agricultor (în fapt: văduvă cu şase copii), achitase toate cantităţile, ba i se luase mai mult – însă… nu i se dăduseră bonuri – or, fără bonuri, n-ai dat cota! O altă văduvă avea bonuri – dar, în absenţa ei, a venit tovarăşul Boris Mamişov, preşedintele selsovietului, cu haita lui, a cerut copiilor să dea bonurile, a „recalculat”, a anunţat că familia mai are de dat, a spart lacătele, a intrat cu forţa, a luat tot ce a găsit – şi a plecat. Văduva a făcut reclamaţie – s-a adresat lui Stalin!, dar uimitor, nu? nu s-a găsit vreo urmă de pedepsire a… abuzului. O altă văduvă (ori erau foarte multe văduve în Basarabia „dezrobită” de Armata Roşie, ori femeile erau mai curajoase decât bărbaţii) s-a plâns, pentru a treia oară, că „tovarăşul Canaev, secretar de partid” i-a dublat (pe hârtie) suprafaţa agricolă, deci şi cotele, fiindcă „el a vrut să mă batjocorească şi eu n-am vrut şi el a zis că mă trimete în Siberia dacă nu mă las lui”.

În jefuirea agricultorilor, prin cote de cereale (postavka) s-au ilustrat toţi activiştii de partid, toţi miliţienii, toţi NKVD-iştii (în multe cazuri, nevestele lor, ca bestia din Costeşti, Lăpuşna: el, un oarecare Popov, fiind tot timpul beat-mort, de „apărarea statului” se ocupa nevastă-sa, „tovarăşa Olga”: ea pornea prin sat, la confiscarea ultimului bob de grâu, ea îi bătea, pe loc, pe recalcitranţi, ea îi ducea la sediul NKVD, ea îi „ancheta”…).

Printre cei-mari: F. Butor, D. Ivanov, A. Sîci, Salagovski, Rudi, Covali – şi alţi… băştinaşi.

„În 1946, în timp ce oamenii mureau de foame şi se dedau la canibalism, Industria Alimentară din RSSM depăşise planurile de producţie: la unt, cu 33,2% ; la carne, cu 32,5%; la ulei comestibil, cu 39,5%, la conserve: cu 101%! Totul se transporta la ruşi, cei care organizaseră foametea în Basarabia. ”

Cotele, aşa cum le voiau Ruşii, au provocat, întâi, foamete. Consecinţă: actele de violenţă ale celor care nu aveau nimic de mâncare împotriva celor care mai aveau ceva… Puterea comunistă rusească le-a numit: „banditism”. Câteva condamnări penale – extrase din cercetarea cererilor de graţiere:

– B. T. , din Drochia, Bălţi, ţăran sărac, analfabet, fără partid, „conform articolului d al Codului Penal al RSS Ucrainene, (!) condamnat la un an închisoare pentru furtul a 5 kg. de grâu din avutul de stat”;

– P. E. , ţărancă din jud Bălţi, analfabetă, fără partid, fără antecedente penale, „condamnată la 3 ani închisoare şi interdicţie de drepturi de alţi 3 ani, conform Codului Penal al RSS Ucraina pentru agitaţia de a nu preda cotele”;

– C. S. muncitor din oraşul Bălţi, „condamnat la 1 an pentru furtul a 40 kg. de şroturi” (deşeuri cerealiere) ;

– M. A. , ţăran chiabur, din raionul Căuşeni, „condamnat la 8 ani pentru sustragere criminală de la achitarea cotelor obligatorii către stat”.

În fine, două cazuri ce ar părea ieşite de sub dubla pană a lui Ilf şi a lui Petrov dacă nu ar fi crâncen de tragice – citez, în continuare, din procesele verbale de judecare a cererilor de graţiere:

– „Cârlan Teodor, n. 1921, condamnat de judecătoria narodnică a sectorului Stalin din or. Chişinău, la 1 an detenţie pentru furtul unei pâini” (parcă am citit despre-aşa-ceva în literatura franceză din secolul al 19-lea…);

– „Ciolpan Nicolae, n. 1903, muncitor, 6 copii în întreţinere. Condamnat la 18. 2. 1946 de judecătorianarodnică a sect. 3, Lenin, or. Chişinău la 1 an închisoare pentru furtul unei pâini”.

Nota: aceştia au fost graţiaţi după executarea pedepsei…

S-a observat un amănunt (dar cât de semnificativ!): în 1947, Basarabenii (locuitorii R. S. S. Moldovenească) erau judecaţi şi condamnaţi după Codul Penal al… RSS Ucrainene!

Sofia Rotaru – Parcova, Edineţ

„Foametea ceea m-a prins taman când îmi era lumea mai dragă: eram tânără şi în putere, mi se bucura inima cătînd la copilaşul ce-l aveam şi iaca se abate peste noi năpasta… Tot am dat şi am dat la postaucă până ne-am pomenit la fundul sacului. N-aveai ce pune în oală, stăteai cu dinţii la stele – nu mai aveam ce vinde, am dat totul din casă şi de pe noi – dar ne puteam ţine zilele cu bruma de zestre când un kil de păpuşoi era 60, unul de grâu 70 ruble?(…) Bărbatul a pornit să caute în Ucraina de Apus, doar să ne scape de ghearele celei cu coasa. Schimba lăicerele din zestre pe un fel de borhot de sfeclă, uscat şi fără gust – îl spălam, îi puneam o ţâră de lapte, fierbeam ca un fel de tăieţei şi băieţelul meu, sărmanul, că abia începea a pricepe lumea, mă tot întreba dacă n-avem şi alt fel de tocmagi… (…) Alteori făceam rost de un fel de borhot de cartofi, în două cu viermi – îi alegeam, clăteam şi coceam un fel de lichieşi.

„Ne măcinam de la o zi la alta, mereu te sugea la linguriţă, nici somnul nu te prindea, aţipeai ca într-un leşin şi dacă te trezeai, iar ţi se făcea foame. Ne rugam Domnului să treacă toamna, iarna, să ne vedem în primăvară…

…„Când ne-a pălit altă nenorocire: soţul, dus în căutare de mâncare în Ucraina de Apus, a ajuns, cu un tovarăş, într-un sat ursuz, cu toate porţile zăvorîte. Au bătut la porţi – nu le-au deschis. Dar după ce s-a întunecat, Ucrainenii au tăbărît pe ei, i-au stins în bătăi, le-au luat lucrurile şi banii… Pe al meu, că era mai chipeş, mai bine făcut, chiar dacă era slăbit de foame, au năvălit vreo cinci inşi, l-au învălit într-o pătură, ca să-l puie jos. L-au acoperit cu o scîndură şi au dat în ea, până i-au dezbătut măruntaiele. Când l-am văzut, la poartă, negru la faţă, mai să nu-l cunosc… S-a spălat, s-a primenit şi mi-a zis să chem băieţelul.

L-a luat în braţe şi i-a cântat cum a putut:

„Cântă-mi, cucule, numai mie,

Că la vară nu se ştie

De mai sânt, de nu mai sânt,

Ori mă fac negru pământ…

„Într-o săptămână s-a şi dus…” (…).

Anatolie Costişanu, Codru, Teleneşti

„M-am născut în anul 1936, când s-a decretat foametea, aveam 10 anişori. Ţin minte re-Ocupaţia din ‘44: mare teamă s-a vârît în anii ceia de prăpăd în inimile noastre – nimica nu se uită… (…) În 1946 tata a strâns oleacă de pâne – însă activul ne-a luat grâul, păpuşoii, fasolea, tot, până la un bob. Ne-a rămas la suflet vaca şi calul. Noi, copiii, sora Nina, fraţii Ion şi Vasile tăiam lemne cu beschia, mama amesteca rumeguşul cu ce putea sclipuì, îl fierbea şi aşa mâncam toţi şapte. Dar cât puteai să te ţii numai cu inimă de copac? Neavînd încotro, tata s-a apucat şi a tăiat calul; vreo două săptămâni am dus-o.

(…)„Într-o zi tata zice: «Anică, îmi iau doi băieţi şi mă duc spre Polonia. Dacă găsesc ceva de mâncare, mă întorc să-i iau şi pe iştialalţi». A luat tata două lăicere mari şi frumoase, hainele mamei de nuntă – şi, cu mine şi Ion, am pornit tustrei la drum tare lung şi greu. Ceilalţi fraţi au rămas acasă, cu mama şi cu vaca. (…) Am ajuns la Bălţi, la gară, acolo ne-am suit pe un vagon, găvozdindu-ne lîngă o ţeavă mare din care ieşea fum – degeaba: era iarnă, aşa că am îngheţat bocnă. Când am ajuns în Cernăuţi, tata m-a lăsat pe mine să vând lăicerele, el cu Ion s-au dus prin piaţă. Nu ştiu nici azi cum s-a întâmplat, dar nişte blestemaţi mi-au furat lăicerele şi am rămas cu nimic. (…) Am îmblat aşa din sat în sat, din oraş în oraş până am ajuns la Strji. Intram în magazine şi cerşeam: «Deadea, dai hleb, dai tri rublea». Vânzătorilor li se făcea milă de mine, îmi dădeau, care pâine, care bani, fiecare ce putea, că pe-acolo n-au tras foame aşa straşnică. (…)Ne aciuisem într-o casă părăsită. Fiind mai mititel, nu mai puteam de picioare, tata şi Ion erau prea slăbiţi ca să mă târâie prin bălţi, omăt, apă, la cerşit. S-au gândit să mă lepede la vreun spital ori casă de copii. Când am bătut la uşa spitalului din Stanislav, eram orb de păduchi, picioarele umflate, pline cu apă pe sub piele. Doctorii ceia m-au îmbăiat, m-au culcat… Parcă-l văd şi acum pe tata cum a deschis uşa şi mi-a spus: «Tolică, noi ne ducem mai departe…»

„Am rămas acolo trei luni, după care m-au dus la o casă de copii. Tata s-a întors acasă, cu demâncare, dar fratele Vasile, mai mic ca mine, era înmormântat deacuma. N-au avut din ce-i face sicriu, l-au dus la groapă pe o scară de suit în pod…

(…) „În 1948 am scris acasă unde mă aflu, tata a venit să mă ia. Era mai binişor de trăit, lumea ieşise din grozăviile foamei. (…) Să nu tragă nici puiul cel de şarpe ce am tras noi, Basarabenii sub ruşi! Le povestesc copiilor mei, cu lacrimi în ochi cum oamenii nu mai aveau nici măcar lobodă, ştir, frunze de salcâm, ceapa-ciorii. Se umflau bieţii oameni, de nici nu mai vedeau cu ochii, atât de umflaţi şi la faţă erau şi mureau, câte 10-15 suflete pe zi. Dacă nu se stingeau atâţia atunci, mulţi dintre ei ajungeau oameni mari, învăţaţi, îşi puneau la cale dreaptă copiii, rămaşi fără mamă, fără tată. Eu îi învăţ pe copiii mei şi pe toţi care mă ascultă să strângă orice bob de jos, să sărute fiecare bucăţică de pâine, să nu deie cu piciorul în ea – că tare-i greu şi tare-i rău când n-o ai în casă. Pâinea-i tot aşa de scumpă ca părinţii, ca fraţii, ca surorile, ca Patria. Tare mă scârbesc când văd pierzîndu-se bobul de grâu, bucăţica de pâine tăvălindu-se pe jos, că tare, tare mai este scumpă pentru toţi cei ce trăiesc pe faţa pământului”.

Ion Beţivu – Sângerei

(…) „În 1946 a fost şi secetă, c-adica n-a plouat, dar pe oameni i-au ucis impozitele, postavka. Fiecare avea câte un braţ de chitanţe. Ce folos, toată ziua întrau pe poartă oamenii activului şi-ţi cereau să plăteşti din nou… Lumea era supusă, cu mare frică de putere. Când îţi spunea de NKVD, dădeai şi cămaşa de pe tine. (…) Ne-au scăpat cu viaţă vaca şi cele 15 oi. Mă duceam să le pasc, furam de la mama o boaghe de păsat – îl ţinea sub cheie, ne hrănea cu porţia. Mulgeam oleacă de lapte într-o cutie de conserve, îl fierbeam, îl amestecam cu păsatul. Când nu mai puteam de foame, prindeam o oaie şi încercam să mi-o mulg în gură – oile se speriau, mă călcau pe obraz, pe piept, mereu umblam cu vânătăi, ca bătut. (…) Frate-meu venise de la armată gras, rumen. Într-o săptămână s-a învineţit, s-a umflat. Zicea: «Am venit de la o moarte, dau de alta».

(…)„Adunam şi fierbeam buruieni. Făceam din ele un fel de lipii – cam amare, dar mergea. Vecinul Calistru umbla pe dealuri cu un canţâr de apă şi prindea ţistari. Îi coceau, îi mâncau. Timofte Săcăreanu avea vacă, dar nu s-a îndurat s-o taie, s-o mănânce şi a murit. S-au prăpădit atunci Palade, Bostan, Rusu…

(…) „Ruşii l-au pus prisidate pe unul Gusaric. Era puturosul satului, se dădea la lucru ca piatra la deal. Sărac şi rău. Când venea la el o biată femeie, să-i ceară căruţa satului – rămăsese singura căruţă, când înainte fiecare familie avea măcar una – să-şi ducă bărbatul ori copilul mort de foame la ţintirim, zicea: «Aşteaptă până mâne, să mai moară vreo 5, să facem economie». Câine era, nu om. După ce s-a văzut şef, şi-a îmbrăcat casa cu covoare, ar fi fost în stare să şi-o învălească şi pe dinafară – haine fel de fel, zestre de-a oamenilor pe care tot el i-a pus pe listă de-au înfundat Siberia. Umbla din casă în casă cu pistolul şi cu vreo cinci hăndrălăi ca şi el, îţi bortileau hornul, podeaua, grădina, cu o ţepuşă de fier, să caute ascunzători de pâne. Dacă găsea, nu-ţi lăsa nimic-nimicuţă. Seara trântea beţii cu muzicanţii lui Gavrilă Ţiganu. Mai avea un obicei: trimitea vorbă la câte unul: «Să taie un cârlan, că deseară venim cu petrecerea la el». Nevastă-sa se îmbăta şi chiuia: «Dac-o fi şi-o fi să fie, /Numai pe-a noastră să fie!»

(…) „Unii se duceau peste Nistru, în Ucraina, după borhot – la ei îi zicea: jom. Gropile erau adânci de vreo douăzeci de metri. Ai noştri scoteau gunoiul acela, îl puneau pe bucăţi de tablă şi-l coceau. Unii mâncau aşa, crud, până le plesnea stomacul. Alţii cădeau în groapă şi se înecau în umblătoarea aceea.

„(…) Tata a luat un sac de lăicere şi s-a pornit în lume, să le schimbe pe mâncare (…) După vreo două săptămâni am văzut un om negru prăvălit lângă gardul nostru. Mama îl alunga, spunîndu-i că n-avem nimic de dat. Numai eu l-am simţit: «Lasă-l, mamă, că-i tătuţa». Când miliţia, când hoţii – îi luaseră lăicerele, îl bătuseră…

(…) „Tare se înrăise lumea. Unul Chirică şi-a mâncat copilul. I-au găsit mânuţele în cenuşă. L-au judecat. Dar pe aceia de la Moscova care au făcut foametea? Lor nu le-a cerut nimeni seama.

(…) „Erau mulţi păduchi, ne-am bolnăvit de tif. Eu am zăcut o lună, am mâncat mere acre şi am scăpat. Când a venit rândul tatei, s-a dus la spital, la Glingeni. Nu le dădea nici o doftorie, doctorul Bujorski intra în fiecare dimineaţă în salon şi răcnea: «Toţi, cu curu-n sus!» Cel care se întorcea însemna că-i încă viu – cine nu, nu, era gata.

(…) „A doua vară sovietul sătesc ne-a dat grâu de semănat şi un om de pază, să nu mâncăm sămânţa. A fost an bun, s-a făcut grâu… Dar la treierat ne-a luat tot, tot, tot. Atunci, pentru 5 kile din grâul tău, ascuns, te judecau şi-ţi dădeau până la 5 ani.

„Cum a trecut foamea, în ‘47, cum au început a ne da cu sila la colhoz şi a ridica iar oamenii pe lumea amară din Siberia. De la noi vreo douăzeci de familii, le-au dus «în etap’». Dar asta-i altă poveste…”

   Cititi va rog continuarea in articolul:

Înfometarea (1946-1947)

   Cititi va rog si:
Documentare celebre: „THE SOVIET STORY” (Povestea sovietelor), subtitrare in limba romana. O excelenta demonstratie a radacinii comune COMUNISM – NAZISM. Completari necesare

MASACRUL de la FANTANA ALBA. Un Katyn românesc aproape uitat …

VIDEO: Agenti sovietici (EVREI) in Romania. Completari pentru a se intelege ca ticalosul COMUNISM n-a fost inventat de STALIN si nici n-a aparut in RUSIA … Ceea ce s-a petrecut a fost doar o repetitie a ceea ce se doreste sa fie …

15 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on noiembrie 30, 2010 at 4:00 pm

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

    • ionut ignat said, on noiembrie 30, 2010 at 6:03 pm

      frate saccsiv, nu vreau sa fiu cinic vizavi de suferinta romanilor, dar unele marturii sunt adevarate lectii de supravietuire… sper sa nu vorbesc cu pacat, dar la vremea cuvenita, cei ce nu isi vor pune pecetea necuratului vor fi taman ca fratii nostri de peste prut.

      Apreciază

      • filofteiabejan said, on noiembrie 30, 2010 at 6:59 pm

        E important sa avem acces la astfel de informatii despre trecutul nostru,se pare ca romanii din Basarabia au dus-o si mai rau decat cei de aici.Nu trebuie sa ne uitam trecutul mai ales ca acele vremuri se pare ca vor reveni intr-o anumiota masura.Da pana la urma aceste marturii reprezinta si o lectie de supravietuire pt noi.Indiferent daca iei sau nu pecetea tot va fi ,rau,in profetii se spune clar ca va veni foametea pentru interaga lume nu doar pt cei ce nu se incipeaza…deci trebuie refuzat semnul cu orice pret.Dumnezeu ne va purta de grija daca facem voia Lui asa cum a facut si pt inaintasii nostri.Doamne ajuta!

        Apreciază

  2. Fulger said, on noiembrie 30, 2010 at 6:33 pm

    Se vede ca au fost vremuri mai grele la frati nostri de pe hotare decat la noi .

    Apreciază

  3. Veaceslav said, on noiembrie 30, 2010 at 9:14 pm

    Noi, cei de peste prut, meritam inca si mai multe dureri. Cita suferinta am avut si tot nu ne intoarcem la Dumnezeu, au mers oamenii in Duminica cea sfanta la vot si fiecare al treilea om a votat pentru fiara rosie. Doamne Dumnezeule miluieste pe noi mult pacatosii.
    Iertare.

    Apreciază

  4. andrei said, on noiembrie 30, 2010 at 9:41 pm

    Ia uitati cum ce versuri sunt la moda…versuri pe care rapperasi de la noi le considera „cul”.

    Arde-o-n telescoape, transmit semnalu’ in ani lumina
    Pe planuri raspunsu’-apare pe dealuri din cercuri in lanuri
    Cu panduri si dorobanti comunicam cu telepati
    Cu fratii nostri avansati, Subcarpati!
    Deci plecam de pe Terra
    20-12 se schimba era!
    Poa’ sa fie de aur sau poa’ sa fie glaciara
    Sau al III-lea Razboi Mondial sau doar o mangleala
    Transmisii de pe nava mama
    Mama, a venit viitoru’ hai sa facem panarama!

    Apreciază

  5. radu' said, on noiembrie 30, 2010 at 10:14 pm

    ASA Sets News Conference on Astrobiology Discovery; Science Journal Has Embargoed Details Until 2 p.m. EST On Dec. 2

    oare ce au gasit astia? viermi spatiali? :))

    http://www.nasa.gov/home/hqnews/2010/nov/HQ_M10-167_Astrobiology.html

    Apreciază

  6. Ciprian said, on noiembrie 30, 2010 at 10:39 pm

    offtopic

    ING se promovează prin citit in palmă, extratereștri (după ce iti citeste), mesaje din viitor, ghicit in stele … http://www.cititorinpalma.ro/

    Apreciază

  7. steff said, on decembrie 1, 2010 at 10:25 am

    recomand documentarul ”Golgota Basarabiei” care se poatedescarca de aici pt cateva zile
    http://dl.transfer.ro/Golgota_Basarabiei-transfer_RO-21nov-7cf12d.avi

    Apreciază

  8. […] INFOMETAREA (1946-1947) … […]

    Apreciază

  9. […] INFOMETAREA (1946-1947) … […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: