1 IANUARIE: Tăierea împrejur cea după trup a Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Predica Sf. Ioan Gura de Aur

De la Sfinţii Părinţi am luat obiceiul să sărbătorim, după încheierea anului calendaristic, Tăierea împrejur cea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Domnul a primit aceasta, ca să înlăture rânduiala Legii Vechi şi să pună în loc tăierea împrejur cea după Duh cea nefăcută de mână. Deci, sărbătorim această zi ca pe un praznic împărătesc.

Căci Domnul, după cum ne-a cinstit pe noi, luând trup omenesc, întru totul asemenea nouă, afară de păcat, tot aşa a binevoit să primească şi tăierea împrejur. Întâi, ca să astupe gurile ereticilor care îndrăznesc a zice că Domnul n-a luat trup, ci că S-a născut ca o nălucire. Dar dacă n-ar fi luat trup, cum S-ar fi tăiat împrejur? Şi al doilea ca să astupe gurile iudeilor celor neînţelegători, care îl cleveteau că nu păzeşte sâmbăta şi că strică Legea.

Pentru aceasta, după opt zile de la naşterea Lui cea sfântă din Fecioară, a binevoit să fie adus de Maica Sa şi de Iosif, în locul unde, după obicei, iudeii se tăiau împrejur. Şi a fost tăiat împrejur; şi I s-a dat numele Iisus, nume adus din cer de îngerul Gavriil, mai înainte de zămislirea Lui în pântecele Fecioarei. Şi iarăşi întorcându-Se Domnul cu părinţii Săi acasă, a vieţuit omeneşte, crescând cu anii, cu Înţelepciunea şi cu harul, pentru mântuirea noastră.

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/ianuarie01.htm

Reiau integral articolul http://www.crestinortodox.ro/predici-la-sarbatorile-de-peste-an/71664-predica-la-taierea-imprejur-a-domnului

Predica la Taierea-imprejur a Domnului

” Si s-a pogorat impreuna cu dansii si a venit in Nazaret, si era supunandu-se lor” .
(Luc. 11.51).

Despre cresterea copiilor

Cand Apostolul vorbeste despre insusirile cele bune ale unei vaduve, aminteste mai intai de toate, ca ea trebuie sa fi crescut copii (I Tim. V. 9, 10). Cuvantul crestere insa el nu il ia intr-un inteles obstesc, de jos, precum multi inteleg aceasta, ca adica vaduva nu trebuie sa fi lasat copiii sai sa moara de foame. Chiar singura puterea firii unei mame nu ar fi ingaduit aceasta, si de aceea nu este trebuinta de vreo lege, ca vaduva sa nu lase copiii sai flamanzi. Apostolul vorbeste aici despre cresterea cea ingrijita intru cucernicie si dreptate. Iar mamele, care nu cresc asa pe copiii lor, sunt mai rele decat cele ce isi omoara copiii. Aceasta trebuie sa se zica nu numai femeilor, ci si barbatilor. Multi parinti isi dau toata truda, ce se poate gandi, pentru ca sa agoniseasca fiului lor un cal bun, o casa frumoasa, o mosie pretioasa, iar pentru ca sa dobandeasca el un suflet nobil si un simtamant cucernic, nu se ingrijesc cat de putin. Si tocmai aceasta aduce toata lumea in neoranduiala, ca noi nu crestem pe copiii nostri dupa cuviinta, si ne ingrijim numai pentru averea lor, nu pentru sufletele lor. Aceasta vederat este cea mai mare nebunuie. Caci fie averea cat de mare si cat de insemnata, daca acela care are sa o mosteneasca, nu este imbunatatit si drept, ea trebuie a se socoti ca si pierduta; ba inca unui astfel de om averea sa ii este chiar de stricare, si il duce inca mai sigur si mai adanc in iad. Dimpotriva, daca sufletul este nobil si imbunatatit, el, si sarac fiind, va fi norocit.

De aceea noi trebuie sa ne ingrijim la aceea, de a nu-i face bogati in aur, argint si in alte lucruri de asemenea, ci ca sa fie foarte bogati in cucernicie, in dreptate si in fapta cea buna, sa nu aiba multe trebuinte si sa nu umble cu ardoare dupa bunurile si dupa placerile cele pamantesti. Trebuie sa fim cu bagare de seama asupra iesirii si intrarii lor, asupra purtarii si umbletelor si asupra societatii lor, stiind ca cine este lenes intru aceasta nu are a nadajdui’iertarea de la Dumnezeu. Daca ingrijirea de mantuirea altor oameni este una dintre cele mai mari datorii ale noastre, precum zice Apostolul: „nimeni sa nu caute folosul sau, ci folosul altuia” (1 Cor. X. 24); cu cat mai mult fiecare va trebui sa fie raspunzatori pentru ingrijirea de mantuirea copiilor sai? Dumnezeu va zice catre fiecare tata de familie: „nu am dat eu copilul dintru inceput in casa ta? Nu te-am pus eu pe tine invatator, crescator, ingrijitor si stapan al lui? Nu am pus eu in mainile tale toata puterea asupra lui? Cand el era inca gingas, ti l-am dat tie, ca sa-l formezi si sa-l oranduiesti. Ce iertare poti tu nadajdui, cand pregeti si treci cu vederea cresterea lui?”

Sau ce poti tu oare sa zici spre dezvinovatirea ta? Poate, ca fiul tau este greu de infranat si indaratnic? Dar la aceasta trebuia sa gandesti inca de mai inainte, si cand el era inca mic si usor se putea infrana, de atunci sa te fi ingrijit a-l imblanzi, a-l obisnui la datoriile lui, a-l aduce la oranduiala, si a starpi bolile sufletului sau. Cand ogorul inimii lui era inca usor de lucrat, de atunci trebuiai tu sa smulgi spinii, atunci cand ei in varsta cea gingasa usor se pot smulge; si patimile copilului nu s-ar fi facut, prin lenevirea ta, mai mari si nebiruite. Pentru aceea zice inteleptul Sirah: „De ai feciori, invata-i si pleaca din pruncie grumazul lor” (Sir. VII. 29). Si Dumnezeu nu numai porunceste tie aceasta, ci mai vartos te si ajuta el insusi. Cum si in ce chip? Prin aceea ca zice: „Cel ce va grai de rau pe tatal sau sau pe mama sa, cu moarte sa se omoare” (Esire. XXI. 16). Vezi tu, cum ingrozeste el pe copii, cum Ti inspaimanta, cat de mult iti inlesneste stapanirea asupra copiilor?

Iar daca Dumnezeu pedepseste cu moarte cutezanta copiilor contra parintilor, apoi cum putem noi sa ne dezvinovatim, cand am privit cu nepasare cutezanta copiilor nostri impotriva lui Dumnezeu? Dumnezeu zice fiecarui tata de familie: „pe fiul, care te ocaraste pe tine, il voi pedepsi cu moarte; iar tu nu voiesti nici macar cu un cuvant sa tulburi pe cel ce calca cu picioarele poruncile mele? Merita acesta iertare”? Tu vezi, cum el cuteaza impotriva facatorului sau, si nici macar nu te superi de aceasta, nu-l ameninti, nu-l pedepsesti, desi stii bine, ca Dumnezeu opreste astfel de ingaduinta. Si Dumnezeu face aceasta nu pentru ca o astfel de jignire ar aduce vatamare insasi celui prea-inalt si neatins, ci pentru ca sa mantuiasca pe fiul tau cel pacatos. Iar cel ce este atat de nebun, inca se indarjeste impotriva lui Dumnezeu, acela inca si mai mult, va pacatui contra tatalui sau si a propriei lui mantuiri sufletesti.

Asadar sa nu fim negrijitori de aceasta, stiind ca copiii, cand pazesc cu credinta datoriile lor catre Dumnezeu, inca si in celelalte lucruri ale vietii dobandesc norocire si cinste, fiindca oricine cinsteste si stimeaza pe un om imbunatatit si bine crescut, fie el oricat de sarac; pe cand pe cel rau si fara de randuiala oricine il injura si il urasc, fie el oricat de bogat. Un fiu bine crescut insa nu numai la altii va dobandi stima, dar si insuti tie, tatalui sau, va fi mai iubit, fiindca la dragostea cea fireasca se adauga inca un alt temei al iubirii, adica fapta cea buna a fiului. Afara de aceasta un astfel de fiu nu numai iti va fi tie mai iubit, ci inca mult mai placut si mai folositor, caci el te va cinsti si te va sprijini la batranetele tale. Precum aceia, care sunt nemultumitori catre Dumnezeu, nu stimeaza nici pe parintii lor, tot asa acei ce cinstesc pe Dumnezeu, arata si parintilor lor tot respectul. De aceea pentru ca tu sa fii placut atat lui Dumnezeu, cat si oamenilor, ca sa-ti gatesti o viata norocita si sa scapi de pedeapsa in viata cea viitoare, creste pe copilul tau cu toata ingrijirea. Iar cum – ca aceia, care nu cresc pe copiii lor cu ingrijire, desi ei altminteri ar fi buni si vrednici, totusi se pedepsesc greu, aceasta se vedereaza dintr-o istorie veche, pe care eu o voi povesti.

A fost un preot mare intre iudei, anume Eli (I. impar. II. 13. urm). Eli altminteri era vrednic si bun, insa avea doi feciori foarte rai, pe care el nu i-a tinut in frau si nu i-a domolit, sau cel putin nu facuse aceasta cu destula putere si staruinta; caci el ar fi trebuit sa-i franeze, sa-i goneasca din casa sa si in tot chipul sa-i pedepseasca, pentru ca sa-i indrepteze. insa el numai ii indemna, si se multumea a le da sfaturi blande, zicandu-le: „nu faceti, fiii mei, nu faceti asa, ca nu bine aud eu de voi” (Impar. II. 25). Ce zici tu, Eli? Ei au cutezat impotriva lui Dumnezeu, si tu ii numesti „fii ai tai”? Ei nu vor sa mai recunoasca pe facatorul lor, si tu marturisesti inca inrudirea ta cu dansii? De aceea zice Sf. Scriptura: „Eli nu a certat pe fii sai” (I Imp. III. 13). Caci cand cineva indeamna simplu, aceasta nu este certare, ci trebuie a intrebuinta un mijloc aspru si tare, precum boala cere. Asadar nu este de ajuns numai a spune copiilor gresalele si a-i sfatui, ci trebuie a-i si infricosa, spre a dezradacina obiceiurile cele rele de la inceput.

insa tocmai prin aceea, ca Eli, desi indemna pe fii sai, insa nu cu destula staruinta, precum ar fi trebuit, prin aceea, zic, i-a dat in mainile vrajmasilor. Ei au cazut intr-o batalie contra Filistenilor, si fiindca el n-a putut suferi auzirea despre aceasta, a cazut de pe scaunul sau, si-a frant grumazul si a murit. Vezi, ca am avut dreptate, cand am zis, ca parintii, care nu-si cresc copiii si nu-i tin intru cucernicie, sunt adevarati omoratori ai copiilor lor? Asa a fost si Eli omoratorul fiilor sai. Adica macar ca vrajmasii au omorat pe fiii lui, totusi el a fost vinovat de moartea lor, caci prin lenevirea sa in cresterea lor, el Ie-a rapit ajutorul lui Dumnezeu si prin aceasta i-a dat fara paza si fara aparare omoratorilor lor. Dar el a omorat nu numai pe fiii sai, ci si pe sine insusi.

Aceeasi soarta au inca si acum multi parinti. Fiindca ei nu voiesc sa infraneze, nu voiesc sa fie aspri, si sa tulbure pe copiii lor cei fara de randuiala si pacatosi, ei adeseori sunt siliti a privi, ca aceia pentru nelegiuiri sunt prinsi, tarati inaintea scaunului judecatii, aruncati in temnita, sau chiar si pmorati. Caci daca tu nu-i pedepsesti, nu-i indreptezi, atunci se va urma-cu dansii dupa legile comune si se vor pedepsi public. La aceasta nenorocire atunci se adauga si rusinea, caci toti arata cu degetul pe tatal, al carui fiu a luat un asemenea sfarsit, si ii fac mai cu neputinta orice iesire din casa. Caci cu ce ochi poate el sa se uite ia aceia, cu care se intalneste, dupa ce fiul lui a adus asupra-i o astfel de rusine, o astfel de nenorocire? De aceea va poftesc si va rog, ingrijiti bine de copiii vostri, si anume de mantuirea sufletului lor. Tu, Tatal casei, esti un dascal pentru toata casa ta, si Dumnezeu neincetat trimite ia tine in scoala pe femeia ta si pe copiii tai. Despre femei zice aceasta Apostolul Pavel, cand graieste: „de voiesc ele sa se invete ceva, acasa sa-si intrebe pe babatii lor” (I Cor. XIV. 35); iar despre copii el zice: „cresteti-i intru invatatura si certarea Domnului” (Efes. VI. 4). Gandeste, ca tu ai in casa ta niste statui de aur, adica copiii tai, de aceea oranduieste-i, cerceteaza-i in toate zilele cu bagare de seama, impodobeste si formeaza sufletul lor in tot chipul. Urmeaza lui Iov celui cucernic, care, de teama ca nu cumva fiii lui sa fi pacatuit intru ceva in inimele lor, aducea jertfa pentru dansii, si era foarte luator aminte pentru dansii. Urmeaza inca si exemplul patriarhului Avraam.

Si el se ingrijea nu ca sa lase fiului sau bani si comori, ci se uita la implinirea legii lui Dumnezeu, ca sa insufle urmasilor sai din toate puterile implinirea aceleia. Martor pentru aceasta fapta buna a sa este insusi Dumnezeu, cand zice: „Stiu ca va porunci fiilor si urmasilor sai, ca sa pazeasca caile Domnului si sa faca dreptate” (Fac. XVIII, 19). Iar David, cand era sa moara, a chemat pe fiul sau, si in loc de avere i-a lasat o sfatuire, pe care el adesea o repeta, adica: daca tu fiul meu vei trai dupa legea cea dumnezeeasca, nu te va intampina nici o nenorocire, ci toate iti vor merge cu noroc, si te vei indulci de mare siguranta si liniste. Iar daca vei pierde sprijinul lui Dumnezeu, nu-ti va putea folosi imparatia si toata puterea lumii”. Acestea si altele asemenea i-a vorbit el, desi nu cu aceste cuvinte.

Deci si noi atat in viata cat si la moarte, acestea sa vorbim copiilor nostri si sa-i convingem, ca frica lui Dumnezeu este averea cea mai mare, mostenirea cea mai sigura, si comoara cea mai nepieritoare. Sa nu ne zbuciumam a le lasa comori trecatoare, ci cucernicia, care este o avere ramaitoare, si durabila. Unde lipseste cucernicia, acolo si averea ce poseda cineva se prapadeste in primejdii si in rusine. Unde insa este cucernicia, acolo se vor dobandi si averile, pe care cineva inca nu le poseda. Daca tu vei creste pe fiul tau intru fapta cea buna, si altii vor creste tot asa pe fiii lor, atunci se va forma ca un lant, ca un sir de buna purtare, care va cuprinde la urma pe toti, un sir, care se incepe de la tine si pentru cresterea cea buna a copiilor iti va aduce roduri slavite.

Un copil are trebuinta de asprime, de supraveghere si de frica. Aceasta insa eu nu o zic, pentru ca voi sa va purtati neprieieneste cu copiii, ci pentru ca sa fiti mult stimati de catre dansii. Daca si femeia trebuie sa stimeze pe barbatul sau si sa se teama de dansul, cu cat mai mult copiii trebuie sa se teama de tatal lor? Nu-mi rapunde mie, ca tineretea nu se poate domoli. Caci daca Pavel cere o astfel de ingrijire de la o vaduva, cu cat mai mult o va cere el de la un barbat? Daca insa ea nu ar fi cu putinta, el desigur nu o ar fi recomandat. insa toata rautatea copiilor se reazima pe lenea noastra, caci noi de la inceput din varsta cea frageda, nu i-am tinut in cucernicie si in frica Domnului. Noi ne ingrijim ca ei sa capete cultura lumeasca, sa invete lucruri si afaceri lumesti, cheltuim bani pentru acestea, rugam pentru dansii pe prietenii nostri si nu lasam nici o cale neincercata. Dar nu ne ingrijim nicidecum ca ei sa fie in favoare, la imparatul ingerilor.

Noi totdeauna le ingaduim a vizita teatrele, dar nu-i silim sa se duca la Biserica. Si daca copilul vine aici de vreo doua ori, sta fara nici un folos si castig, numai pentru a-l desfata. insa nu trebuie sa fie asa, ci precum cand ii trimitem la scoala le cerem socoteala de ceea ce au invatat, tot asa trebuie sa fie si cand ii trimitem la Biserica, sau mai vartos cand ii ducem noi insine. Trebuie dupa aceea a-i intreba ce au auzit, sau au invatat ei aici. Cu chipul acesta indreptarea copiilor ne va fi foarte usor si indemanatic. Daca ei acasa totdeauna ne aud vorbind de faptele cele bune si ii invatam datoriile lor, daca ei apoi cele ce baga de seama aici in Biserica le unesc cu cele auzite acasa, atunci ei in curand ne vor arata roadele cele slavite ale acestei nobile semintii. Dar noi nu facem nimic din toate acestea; datoriile, care sunt cele mai neaparate, noi le privim ca lucruri laturalnice, si daca cineva ne indeamna la ele, noi radem de dansul. De aceea toate merg pe dos, si de acolo vine, ca cei ce nu au fost crescuti de parintii lor, trebuie sa fie certati de legile civile.

Dar nu simti tu rusine si nu te rosesti, cand vezi, ca judecatorul il pedepseste pe fiul tau si il indreapta, ca el asadar are trebuinta inca de cercetare straina, desi el atata vreme de la inceput a fost pe langa tine? Nu te ascunzi, nu te invelesti de rusine? Spune-mi, ” mai poti tu purta numele de tata, cand tu ai fost un vanzator al fiului tau si nu i-ai dat paza trebuincioasa, ci l-ai lasat sa se piarda prin tot felul de rautate? Cand tu vezi pe un om rau, ca bate pe j copilul tau, te superi, te manii si de aprinzi, si navalesti asupra  faptasului. Iar cand vezi pe Satana in toate zilele ranind si batand pe copilul tau, si pe duhurile cele rele amagindu-l la pacat, te uiti cu nepasare si dormitand, nu te superi, si nu cauti sa mantuiesti copilul tau. Si aceasta ar fi de cea mai mare trebuinta, caci pacatul este cel mai rau dintre duhurile cele rele, si cel ce traieste in pacat nu poate sa se mantuiasca. Asadar pe un fiu pacatos nu trebuie numai a-l plange, ci inca a-l si pedepsi si al certa, a-l opri si a-l tine de frica, si a cauta ca prin tot felul de leacuri sa-l vindeci de boala lui cea sufleteasca. Tu trebuie sa urmezi vaduvei, despre care zice Pavel: „ca a crescut feciori”. Caci marele Apostol nu indrepteaza indemnarea sa numai la vaduve, ci la toti, si sfatuiesc pe toti oamenii, cand zice: „Cresteti pe copii intru invatatura si cercetarea Domnului” (Efes. VI, 4). iar aceasta este cea dintai si mai mare avere, de care parintii pot impartasi pe un copil. Amin.

Sf. Ioan Gura de Aur