SACCSIV – blog ortodox

SCHEMA DIAVOLULUI: Banca Mondiala vrea reducerea ajutoarelor pentru crescatorii de animale din tarile bogate pentru ca astfel preturile sa creasca atat de mult incat oamenii sa nu mai manance carne si astfel sa „salvam” Planeta

Economica: Banca Mondială recomandă reducerea ajutoarelor pentru crescătorii de animale, cu scopul combaterii schimbărilor climatice

Ţările bogate ar trebui să reducă ajutoarele financiare oferite pentru sectorul creşterii animalelor, în ideea de a ajuta la reducerea poluării create de consumul de carne roşie şi lactate, susţine Banca Mondială, potrivit Bloomberg.

Includerea costurilor cu mediul şi sănătatea în preţurile produselor alimentare de origine animală cu emisii intensive de carbon ar duce la diminuarea cererii consumatorilor pentru acele produse. Asta ar însemna redirecţionarea subvenţiilor dinspre sectorul creşterii animalelor spre sectoare cu emisii mai reduse precum creşterea păsărilor, producţia de fructe şi legume, se arată într-un raport al Băncii Mondiale având drept subiect reducerea amprentei climatice a sectorului alimentar.

„Nu spunem că ar trebui redus sprijinul public pentru agricultură. Spunem că ar trebui utilizat într-un mod mai eficient, care să contribuie în realitate la diete mai sănătoase şi o planetă mai sănătoasă”, a spus autorul raportului, Bill Sutton.

De la fermă la furculiţă, sistemele alimentare sunt responsabile pentru aproape o treime din emisiile globale de gaze cu efect de seră. Creşterea animalelor este o sursă importantă de emisii de gaze cu efect de seră, iar ţările cu venituri mari se numără printre cei mai mari consumatori, însă acest sector este cu mult în urma altor industrii când vine vorba de angajamente financiare, obiecte şi acţiuni. Dacă impactul alimentelor asupra climei nu va fi rezolvat, planeta nu îşi va atinge obiectivele climatice, avertizează Banca Mondială.

Potrivit autorilor raportului, investiţiile anuale trebuie majorate de 18 ori, până la 260 de miliarde de dolari, pentru a reduce la jumătate emisiile din sectorul agroalimentar până în 2030 şi a ajuta planeta să îşi atingă obiectivul de a ajunge la emisii zero în 2050. Însă, recompensele vor fi cu mult mai mari decât costurile, subliniază raportul Băncii Mondiale.

Guvernele, companiile şi cetăţenii pot să îşi extindă gama de opţiuni alimentare cu emisii reduse prin diverse măsuri, precum campanii educaţie şi comunicare, tehnici de impulsionare sau etichetare a alimentelor, susţine Banca Mondială.

Includerea tuturor costurilor în preţul produselor alimentare de origine animală ar face mai competitive opţiunile cu emisii mai reduse, în timp ce produsele pe bază de carne ar costa cu 20% până la 60% mai mult, estimează experţii Băncii Mondiale.

O treime din subvenţiile din agricultură au mers spre produsele din carne şi lapte, în 2016. Un studiu efectuat de Universitatea din Leiden şi Chatham House a arătat că peste 80% din subvenţiile agricole din Uniunea Europeană sunt direcţionate spre produse animale cu emisii intensive de carbon.

Sistemul alimentar trebuie reparat, pentru că îmbolnăveşte planeta şi este o parte importantă din schimbările climatice. Există acţiuni care pot fi luate acum pentru a face din sectorul agroalimentar un contributor mai mare la combaterea schimbărilor climatice şi însănătoşirea planetei. Aceste acţiuni sunt disponibile şi accesibile”, subliniază experţii Băncii Mondiale.

 

Comentariu saccsiv:

Doar o parte infima din populatia Pamantului traieste in „tarile bogate”. Deci daca restul omenirii va manca in continuare carne, ce schimbari climatice se vor combate?

Pe de alta parte, se vor interzice importurile de carne dinspre „tarile sarace”?

Astia chiar pare ca s-au jurat sa nimiceasca neamurile din Uniunea Europeana si America de Nord. Ca parte a unui plan mai mare, desigur…

Cititi va rog si:

Cifrele dovedesc ca papusarii demoleaza economic Uniunea Europeana

 

Video: Președintele Siemens AG, la Forumul de la Davos, cere ca un miliard de oameni să nu mai mănânce carne

Posted in CARNE, CO2, DAVOS, emisii de carbon, FONDUL MONETAR INTERNATIONAL by saccsiv on ianuarie 20, 2023

Jim Hagemann Snabe, președintele conglomeratului Siemens AG, cu sediul în Germania, conform ZIUA:

„Dacă un miliard de oameni nu mai mănâncă carne, vă spun că are un mare impact. Nu numai că are un impact mare asupra sistemului alimentar actual, dar va inspira și inovarea sistemelor alimentare”

„Aceasta este o misiune pe care trebuie să ne-o asumăm. Vă pot inspira să vă uitați poate la o organizație numită Eat – ușor de reținut, Eat – care are toate datele în acest sens și care are politicile necesare, inovațiile necesare și scara necesară pentru a face sistemele alimentare durabile și sănătoase”

„Prevăd că în viitor vom avea proteine care nu provin din carne, probabil că vor avea un gust chiar mai bun. Deci, de ce încercăm să imităm carnea dacă putem avea un gust mai bun? Vor fi cu zero emisii de carbon și mult mai sănătoase decât tipul de alimente pe care le consumăm astăzi”

Conform https://en.wikipedia.org/wiki/Jim_Hagemann_Snabe Jim Hagemann Snabe este membru al consiliului de administratie al Forumului Economic Mondial.

De asemenea:

Membru al Consiliului Consultativ Global la Deutsche Bank

Presedinte al Consiliului de Administratie la Maersk

Membru Supervisory Board la Allianz

Acord UE: Gospodăriile vor plăti pentru poluarea provocată de utilizarea carburanţilor şi încălzirea cu gaz

Posted in CARBON, CO2, emisii de carbon, GAZ NATURAL, LOCUINTE, TAXE, UE, UNIUNEA EUROPEANA by saccsiv on decembrie 18, 2022

Sursa: http://stiri.tvr.ro/acord-in-cadrul-ue-privind-o-ampla-reforma-a-pietei-carbonului-gospodariile-vor-plati-un-pret-pentru-poluarea-provocata-de-utilizarea-carburantilor-si-incalzirea-cu-gaz_920900.html#view

După circa 30 de ore de discuţii aprige, negociatorii Parlamentului European şi ai Consiliului UE au ajuns în cursul nopţii la un acord pentru creşterea ambiţiilor şi extinderea câmpului de aplicare a pieţei carbonului, potrivit unui comunicat al PE.

Pentru a-şi acoperi emisiile de CO2, producătorii de electricitate şi industriile energofage (siderurgie, ciment) din UE trebuie în prezent să cumpere „permise de poluare” de pe piaţa europeană a cotelor de emisii (ETS), creată în 2005 şi care se aplică la 40% din emisiile de pe continent. Totalul cotelor create de state au fost reduse de-a lungul timpului pentru a-i determina pe aceşti mari producători să polueze mai puţin.

Reforma propusă în iulie 2021 de Comisia Europeană vizează consolidarea acestui obiectiv pentru a îndeplini ambiţiile privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, în conformitate cu Pactul verde al UE.

Potrivit acordului la care s-a ajuns, ritmul de reducere a cotelor propuse se va accelera, urmând să ajungă până în 2030 la o scădere cu 62% faţă de 2005 (faţă de un obiectiv precedent de 43%), ceea ce înseamnă de facto că marile companii industriale vor fi obligate să-şi reducă emisiile cu 62%.

Piaţa carbonului se va extinde progresiv la sectorul maritim, la emisiile zborurilor aeriene intraeuropene (pentru care cotele gratuite alocate în prezent vor fi suprimate) şi din 2028 la siturile de incinerare a deşeurilor, sub rezerva unui studiu favorabil al Bruxellesului.

În contrapartidă la instituirea unei „taxe carbon” la frontiere, UE va renunţa progresiv la cotele de emisii gratuite distribuite până acum industriaşilor europeni pentru a le permite să înfrunte concurenţa extra-europeană.

Cel puţin 48,5% din aceste „drepturi de poluare” gratuite vor fi suprimate până în 2030 şi vor dispărea total până în 2034, un calendar care a făcut obiectul unei dispute aprinse între PE şi Consiliul UE.

Alt punct controversat al reformei este faptul că executivul UE va propune crearea unei a doua pieţe a carbonului (ETS2) pentru încălzirea locuinţelor şi carburanţii rutieri.

Alarmaţi de impactul social al unui astfel de cost suplimentar, eurodeputaţii pledau ca măsura să se aplice iniţial în cazul imobilelor de birouri şi camioanelor grele.

În final s-a stabilit că gospodăriile vor plăti un preţ pentru emisiile de carbon provocate de utilizarea carburanţilor pentru automobile şi încălzirea cu gaz începând din 2027, dar acest preţ va fi plafonat până în 2030. Dacă creşterea accentuată a preţurilor din energie va continua, aplicarea va fi amânată cu un an.

Încasările provenite din această nouă piaţă a carbonului vor alimente un „Fond social pentru climă”, în sumă de 86,7 miliarde de euro, creat pentru a ajuta gospodăriile şi companiile vulnerabile în tranziţia energetică.

Specialistii „au stabilit”: ORICE COPIL IN PLUS ESTE UN PERICOL PENTRU OMENIRE

   Unii zic ca aceasta este o femeie iresponsabila iar in burta ei se dezvolta un pericol pentru omenire:

Pregnant

Foto: http://greeninc.blogs.nytimes.com/2009/08/07/having-children-brings-high-carbon-impact/

   Conform articolului Family planning: A major environmental emphasis, cei care se gandesc serios sa contribuie personal si pe termen lung la reducerea emisiei de carbon o pot face alegand sa aiba un singur copil.

   Un studiu efectuat de statisticienii de la Universitatea de Stat din Oregon arata că în Statele Unite impactul asupra emisiilor de carbon si al efectului de sera pe care il are un copil in plus este de 20 de ori mai important decat masurile pe care le iau oamenii de obicei: scurtarea deplasarilor cu masina, reciclari, aparate eficiente energetic.

   Studiul mai demonstreaza ca impactul fata de emisiile de carbon variaza de la o tara la alta. Astfel, un copil nascut in SUA (impreuna cu toti urmasii sai) are un impact de 160 de ori mai mare decat unul nascut in Bangladesh.

   „In discutiile despre schimbarile climei avem tendinta de a ne concentra pe calcularea emisiilor de carbon ale unui individ pe parcusul vietii sale,” spune profesorul Paul Murtaugh de la universitatea amintita. “Este important de luat in considerare, insa o provocare cu care ne confruntam este continua crestere a populatiei si a consumului resurselor globale”. Specialistul considera ca in aceasta dezbatere se acorda o importanta prea mica reproducerii, caci orice copil nascut care va da nastere la randul sau si altor descendenti, are un impact mai mare asupra mediului decat un individ fara descendenti in intreaga sa viata.

   Studiul mai arata ca deocamdata un copil din China sau India polueaza mai putin insa curand o va face la acelasi nivel ca unul nascut in tarile dezvoltate.

   Murtaugh mai precizeaza ca calculele lor sunt relevante si asupra consumului de apa dulce.

   Ce a ajuns omul pe acest pamant … Un cancer. Cititi va rog si:

PIETRELE INDRUMATOARE din Georgia (Georgia Guidestones) si directiva unui maxim de 500 milioane de locuitori pe planeta

   Si ce au ajuns specialistii sa calculeze … Deci daca la data x se naste un individ responsabil ce nu va mai da nastere unor urmasi si care va trai sa zicem 70 de ani, acesta va polua cu mult mai putin decat un individ iresposabil nascut la aceeasi data dar care la 20 de ani incepe sa faca copii, care copii la varsta de 20 de ani vor face iar copii si tot asa pana trec cei 70 de ani de la nasterea iresponsabilului … Probabil ca cei ce agita pericolul cel reprezinta copii pentru omenire doresc o societate precum:

FILM ARTISTIC: Zero Population Growth (Cresterea populatiei zero)

   S-ar parea insa cu lucrurile au ajuns deja cu mult mai rau. Urmariti va rog cu foarte mare atentie:

„IARNA DEMOGRAFICA„ subtitrare in limba romana si completari foarte necesare

   Nu-i de joaca. S-au declansat mecanismele unui sistem diabolic si bine finantat ce leaga strans reducerea populatiei de schimbarile climatice:

VIDEO si transcrierea documentarului „EARTH 2100”, ultima mare productie pro DEPOPULARE

ROCKEFELLER cheama la ordin personalitatile si sefii fundatiilor ce finanteaza principalele programe pentru reducerea populatiei globale

   Iata si ultima preocupare a Rockefeller Foundation:

http://www.rockfound.org/Impacts-Adaptations/index.html