SACCSIV – blog ortodox

VALERIU GAFENCU: Preotii nu guverneaza, ci vegheaza guvernarile!

Posted in VALERIU GAFENCU by saccsiv on mai 20, 2012

   Preiau integral articolul fratelui Apologeticum Valeriu Gafencu: Preoţii nu guvernează, ci veghează guvernările!:

– Preoţii şi ierarhii trebuie să facă politică?
Preotul e călăuzitorul duhovnicesc al omenirii creştine, dar este interesat de problemele întregii omeniri, prin urmare este angajat în toate problemele omeneşti, şi cu atât mai mult în cele de orientare a lumii. Deci dacă politica înseamnă orientare, preotul se ocupă de politică. Având în vedere nedesăvârşirea condiţiei umane, în care formele sunt în continuă schimbare, preoţii nu guvernează, ci veghează guvernările; ei veghează binele, deci se fixează pe un plan spiritual-moral şi ideatic. Clerul trebuie să-şi menţină libertatea şi independenţa faţă de sectorul politic tocmai pentru a-l putea înrâuri (influenţa) şi, eventual, a-l primeni (revigora). Dar a lăsa lumea să fie guvernată la întâmplare, înseamnă a-şi pierde misiunea lui clericală. Ideală este societatea condusă prin conlucrarea divină şi umană, clericală şi laică, bisericească şi statală. Clerului îi revine greaua misiune de a forma spiritualitatea pe fundalul căreia să se desfăşoare istoria.
– Care sunt domeniile în care clerul poate lucra direct?
– În primul rând, lui îi este rezervat domeniul sacrului. Toţi creştinii au har, dar numai clerul îl administrează. În al doilea rând, este cuvântul, prin toate formele lui de exprimare: rostire, sunet, mişcare, culoare, imagine. Deci clerul poate face educaţie, învăţământ, filozofie, poezie, artă, muzică, publicistică, ziaristică, ştiinţă, sociologie şi economie. De asemenea, el e chemat să gândească politic şi să se pronunţe în problemele politice, dar asta în funcţie de circumstanţele istorice. Uneori creştinii au negat anumite guvernări, alteori le-au recunoscut fără a şi le însuşi, iar când au putut, au dat expresie unor guvernări proprii. Însă adesea aceste guvernări sunt creştine ca formă, dar fără conţinut creştin, căci forţele politice au reuşit să înfrângă punctul de vedere creştin.
Amintim în acest sens lupta dusă de Sfântul Ioan Gură de Aur cu împăratul Arcadie şi de robia ce s-a practicat în lumea creştină.

E ştiut că mănăstirile au jucat un rol cultural major, că au avut rol educativ strălucit, rol social de caritate şi rol de propovăduire a creştinismului. Prin bărbaţii purtători de Duh, ele au înrâurit adesea politica şi istoria, deşi n-au reuşit totdeauna să le ridice la nivelul conştiinţei creştine.
Însă astăzi satana se teme să nu piardă puterea asupra lumii, de aceea este în plină ofensivă împotriva creştinilor, atât monahi cât şi laici. Monahismul este discreditat prin sloganuri false şi rău intenţionate. Diavolul îi ispiteşte pe creştinii de azi, ca pe Domnul în munte, să fie asemenea lui, iar când ei refuză, trece la metoda exterminării lor prin toate mijloacele. Unii vin cu aur să ne cumpere, alţii vin cu sabia să ne taie, noi însă (să) ne adâncim în duhul evanghelic.
Avem nevoie de mărturisitori şi trăitori creştini, monahi şi laici. Nu ne retragem din bătălia istoriei, ci ne formăm şi ne oţelim în îndârjita ei tensiune. Lui Hristos i-a fost încredinţată toată puterea în cer şi pe pământ. Torturile la care suntem supuşi sunt uşi prin care Hristos reîmprospătează şi ridică mai sus Biserica şi lumea.

– Poate exista o falsă libertate?
– Dacă poate exista un hristos mincinos, este firesc să existe şi o libertate falsă. Ea poate fi spirituală, politică sau socială. Toate formele de manifestare a libertăţii sunt valoroase numai în Adevăr.

– Care sunt duşmanii din afară ai comunităţii creştine?
– Sunt interesele individuale care se opun comunităţii din egoism ori orgoliu, sunt interesele care se organizează colectiv pentru a-i apăra egoismul şi orgoliul, şi, în fine, sunt orgoliile şi egoismul care se organizează politic şi care minează comunitatea creştină.

– În faţa atâtor duşmani, ce trebuie să facă creştinii?
– Să lupte, să îndrăznească, să înfrunte pe toţi cei ce se opun binelui şi adevărului, răspunzând deopotrivă indivizilor, organizaţiilor şi tuturor formelor politice anticreştine.

– Trebuie să ajungă, deci, la puterea politică?
– Trebuie să impună respect şi libertate din partea puterii politice!
Un popor cu o vie conştiinţă creştină va avea şi o guvernare pe principii creştine. Comunitatea însă să nu se confunde cu statul, pentru a nu se ajunge la tiranie şi la abuzuri.

– Ce e deci de făcut?
– Să formăm conştiinţa creştină a oamenilor.

– Dar sunt prea mulţi creştini care nu pricep sensul şi rostul comunităţii creştine!
– Din păcate acesta e adevărul. Creştinii botezaţi de azi nu au nici pregătirea sufletească a catehumenilor ori a penitenţilor de odinioară.

– Oare vinul cel nou al Evangheliei a avut cândva burdufuri noi pe potriva lui?
– Au fost oameni care au trăit sfinţenia, au fost şi societăţi ce s-au străduit întru dreptate, dar mai e mult de făcut. Creştinismul nu se poate declara satisfăcut cu un număr de sfinţi, nici cu un număr de mănăstiri, ci cu un mod de viaţă şi cu o societate creştină.

– Acorzi încredere oamenilor?
– Da, dar şi răspundere.

– Încercând să schimbăm lumea, nu există riscul să cădem în istoricitate şi omenitate?
– Omul nu se poate salva fără Dumnezeu. Istoria nu se poate desăvârşi fără aspiraţia transcedentală, de aceea credinţa este baza întregii lumi creştine. Avem nevoie de har, mulţumim lui Dumnezeu că ne-a dat har, căutăm la rândul nostru să ne îndeplinim rolul de oameni. Am fost mântuiţi prin Hristos, rămâne să ne mântuim şi prin faptele noastre.

dialoguri dintre Valeriu Gafencu și Ioan Ianolide extrase din cartea Sfântul Inchisorilor

23 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on mai 20, 2012 at 2:57 pm

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

  2. fanu said, on mai 20, 2012 at 3:04 pm

    http://www.prosport.ro/alte-sporturi/auto-moto/foto-revoltator-ce-masini-isi-permit-preotii-din-romania-9649724

    îşi veghează maşinile de lux, or ajuns mai rău decât sectarii cu luxul maşinilor

    Apreciază

    • florin said, on mai 20, 2012 at 9:48 pm

      Fanu,… sa constati!? Buna sursa de informare ti-ai ales! Eu cunosc un preot cu 5 copii,si un venit de vreo 900 de lei,intr-o parohie cu cateva zeci de familii…….ai vrea tu sa ai „E-class-ul” lui?

      Apreciază

      • fanu said, on mai 21, 2012 at 3:56 am

        si eu cunosc un preot cu salarizare mai mică dar care nu seamănă cu ăia de sus sau cu popa care are maseratiu la scară

        Apreciază

      • fanu said, on mai 21, 2012 at 3:57 am

        şi care este problema că există poze cu luxul lor?

        Apreciază

    • Maria said, on mai 21, 2012 at 3:25 pm

      fanu,
      Eu personal ,nu as merge cu o rabla la un drum si sa raman cu rabla stricata in mijlocul drumului !
      Nu-i asta un pacat ,ca preotii au masini mai bune sau mai luxoase !
      Eu consider ca-i un „rau „necesar ,pt ca folosesc aceste masini tot in folosul Bisericii ,deplasandu-se acolo unde au nevoie .
      Cum ar arata oare un preot sau un calugar imbracat in rasa calugareasca ,mosmolind pe sub masina in mijlocul drumului ,incercand s-o repare ?Probabil ar trebui sa fie si mecanici auto ca sa conduca o masina
      nu tocmai buna .
      Sa ne uitam la parlamentari (vreo 500 )cati bani cheltuiesc stand in hoteluri de lux ,avand masini de lux
      vile in tara si strainatate ,bani de-i intorci cu furca ,plimbari si vacante de lux etc ,acestia inghitind de 22 de ani ,averea tarii ,banii fiind alocati de guvern si aprobati tot de cei care-i cheltuiesc !

      Apreciază

      • fanu said, on mai 21, 2012 at 7:42 pm

        Nu am spus că este păcat ci poate cam trist fiindcă ţara se zbate în sărăcie. Dacă faceţi comparaţie între „clasa politică” şi „preoţimea cu maşini de lux” nu sunteţi departe de adevăr. de 22 de ani complicitatea între cele două caste funcţionează de miru lumii împotriva naţiunii române care este obligată să muncească în exil. „Preoţii cu maşini de lux” nu atenţionează „clasa politică” să nu mai exileze naţiunea sau să nu o mai ducă în umiliţă şi obidă iar „clasa politică” face praf ţara. Nu mă refer la călugării care păstoresc şi edifică mănăstiri că au o maşină de firmă, mă refer la alţii care au pus până şi pe lumânări monopol… sau se pozează cu marinarul care susţine homosexualii…

        Apreciază

  3. mishuleu said, on mai 20, 2012 at 3:39 pm

    Bogatii angajeaza consultanti in securitate personala care „combat adevarul” cu torente de informatii false, povesti despre locuinte care nu au fost cumparate niciodata sau destinatii de vacanta de care „subiectul” nu s-a apropiat niciodata, in speranta ca vor reusi sa camufleze adevarul.
    Deci aveti grija de unde va informati.

    http://stirileprotv.ro/stiri/international/bogatii-si-celebritatile-isi-protejeaza-viata-privata-platind-pentru-propagarea-de-informatii-false.html

    Apreciază

  4. ioancadar said, on mai 20, 2012 at 5:20 pm

    De retinut, totusi, ca preotii nu au voie sa candideze sau sa faca propaganda partidelor politice:

    Afară cu politica din Biserică (din Casa Domnului)

    http://iisusestedomnul.wordpress.com/2012/02/27/afara-cu-politica-din-biserica/

    Apreciază

  5. Viorel said, on mai 20, 2012 at 5:53 pm

    Ceva despre Noua Ordine Mondiala:

    Ceea ce urmeaza este atat de aproape de realitatea informatica incat nu stiu daca trebuie sa ne amuzam sau sa ne speriem:

    Clientul – Alo, buna ziua, doresc sa comand doua pizza.

    Telefonista – Multumim ca ati sunat la Pizza Hut. Puteti sa-mi dati
    numarul dvs. de identitate (NIDN – national ID number), domnule ?

    Clientul – Numarul meu de identitate nationala… da, un moment.
    6102049998-45-54610.

    Telefonista – Multumesc, dle X. Vad ca locuiti la1742 Meadowland Drive si aveti tel. 494-2366. Telefonul dvs. de la serviciu la Lincoln Insurance este 745-2302 iar numarul de celular este 266-2566. Adresa de e-mail este xson123@home.net. Corect?

    Clientul – Mmda.. Da’ de unde aveti toate informatiile mele?

    Telefonista – Suntem legati, ca orice companie, de HSS.

    Clientul – HSS, ce dracovenie mai este si asta?

    Telefonista – Suntem legati electronic de Homeland Security System, domnule.

    Clientul – (oftand) Asta e. Vreau sa comand doua pizza, Specialul
    All-Meat.

    Telefonista – Nu cred ca este o idee prea buna, domnule.

    Clientul – Cum adica? Este vreo problema cu pizza cu carne?

    Telefonista – Domnule, analizele dvs. medicale arata ca aveti tensiunea arteriala crescuta si un colesterol destul de mare. Conform dosarului medical, compania de asigurari nu va permite alegerea pizzei cu carne.

    Clientul – Ceee ? Si atunci ce-mi recomanzi?

    Telefonista – Ati putea incerca Pizza cu Soia care are procentul de grasimi foarte scazut. Ar trebui sa va placa.

    Clientul – Ce te face sa crezi ca o sa-mi placa?

    Telefonista – Ei bine, vad aici pe monitor ca saptamana trecuta ati fost la biblioteca si ati citit o carte de Retete Culinare cu Soia.

    Clientul – Bine, bine. Da-mi atunci doua pizza marime pentru familie.

    Telefonista – Da, marimea este potrivita pt. dvs., sotie si cei patru
    copii, iar ceea ce ramane puteti sa dati celor doi caini. Totalul dvs. este $49.99.

    Clientul – (strigand in casa) Nevasta, adu-mi te rog credit cardul!

    Telefonista – Imi pare rau domnule, dar trebuie sa platiti cash. Credit cardul dvs. este blocat pentru depasirea limitei.

    Clientul – Dau o fuga la o masina ATM si voi scoate niste bani inainte sa ajunga pizza la mine la usa .

    Telefonista – Imi pare rau domnule, dar nici asta nu va fi posibil. Vad aici ca nu aveti nici un ban in contul dvs.

    Clientul – Da , bine, n-are nimic. Trimite pizzele si gasesc eu niste bani in casa pana ajunge. In cat timp imi vine pizza?

    Telefonista – Suntem putin in intarziere, as zice cam 45 de minute. Daca va grabiti, puteti veni dvs. pana aici sa ridicati personal comanda, dupa ce faceti rost de bani. Pe de alta parte, este putin mai jenant sa carati pizza pe motocicleta.

    Clientul – Da de unde stii ca merg cu motocicleta?

    Telefonista – Pai scrie aici la informatii despre vehicol. Ati avut o
    masina care vi-a fost luata de compania de imprumut pentru ca nu ati platit la timp. Alaturi scrie ca Harley-ul dvs. este cu plata la zi si in plus i-ati umplut aseara rezervorul cu benzina.

    Clientul –

    Telefonista – V-as sfatui sa fiti atent cu vocabularul ca sa nu o patiti din nou. Vad ca ati fost arestat pentru ca ati injurat un politist, apoi judecatorul cu care v-ati certat v-a dat 90 zile de puscarie. Vad ca de-abia v-ati intors in societate de cateva zile si asta este prima pizza pe care o comandati.

    Clientul – . (fara cuvinte)

    Telefonista – Mai doriti altceva, domnule?

    Clientul – Da, am un cupon pentru o sticla de 2 litri de Cola, gratis.

    Telefonista – Imi pare rau, dar trebuie sa cititi mai bine. Pe cupon si in reclama noastra scrie ca persoanele care sufera de diabet nu se califica….

    Apreciază

    • Trofin said, on mai 21, 2012 at 9:27 am

      Viorele, este chiar apocaliptic dialogul descris de tine. Mult nu mai este pina ajungem acolo.

      Apreciază

  6. mishuleu said, on mai 20, 2012 at 6:47 pm

    Patericul Egiptean audio

    Apreciază

    • claudia said, on mai 21, 2012 at 10:26 am

      Oare se poate inregistra pe CD? Am o vecina credincioasa si frumoasa sufleteste, dar este aproape oarba, s-ar bucura tare mult sa-l asculte ! Nu stiu cum sa fac ! Poate aveti vreo idee. Mi-ar place si mie sa-l am si sa nu fiu dependenta de calculator si de net ca sa-l ascult !

      Apreciază

      • Lucian said, on mai 21, 2012 at 11:29 am

        Orice se poate,important e sa vrei!..Exista un videoconvertitor daca doresti poti cauta pe google „you mp3” printre paginile iesite,va fi una „YouTube to mp3 Converter” intri acolo.. apoi iei doar linkul de la „video” care te intereseaza cu copy apoi dai paste pe site-ul cu convertirea apesi Enter si automat iti transforma videoclipul intr-o melodie,se salveaza pe PC apoi la randul ei poate fi pusa pe CD!..Numai bine.. 🙂

        Apreciază

      • claudia said, on mai 21, 2012 at 11:56 am

        Multumesc Lucian, am reusit !

        Apreciază

  7. marian said, on mai 20, 2012 at 8:06 pm

    Pe Russia Today, acum 3 zile, legat de interventionismul vestic in Siria, se scria:
    Infringing national sovereignty could lead to nuclear apocalypse – Medvedev
    ”We have seen many examples of infringements on sovereignty in the recent years. Just remember military operations against foreign countries in violation of UN resolutions, statements that this or that regime has lost legitimacy – by the way, from the point of view of a foreign state rather than the people in question – as well as introduction of sanctions bypassing international organizations,” Medvedev stated at the International Legal Forum in St. Petersburg.

    Apreciază

  8. Fr. Iones said, on mai 20, 2012 at 9:05 pm

    Marius Oprea: „Avem şanse să găsim rămăşiţele lui Mircea Vulcănescu!”
    http://www.jurnalul.ro/special/marius-oprea-ramasite-mircea-vulcanescu-613256.htm

    Apreciază

  9. marian said, on mai 20, 2012 at 9:33 pm

    Hristos a inviat!

    Fratilor, Saccsiv,

    Am tot intrat azi pe youtube sa vad niste filmulete hazlii si din una in alta am dat de filmul asta:

    De ce şi-a dărâmat Arthur casa

    Tipul povesteste cu haz de la inceput, chiar senin despre cum a ramas fara casa vrand sa isi faca discoteca.

    Desi nu trebuia recunosc ca m-am distrat de patanie si de modul cum povestea. El a vrut sa faca discoteca dar in final si-a daramat casa. Mi se parea logica patania lui.
    Am realizat totusi ca nu e pe treaba lui si ca unii chiar profita de el:

    Confruntarea dintre Arthur si tatal Alinei

    M-a surprins in film ce frumos si fara suparare vorbeste despre o persoane care efectiv au ras, l-au folosit de el. Si el a acceptat si a intors si obrazul.

    Am devenit curios si am vazut si filmul asta:

    Arthur şi violul

    Tipul desi e vai de el a facut o fapta care pe noi ne depaseste …

    Poate suna aiurea dar eu cred ca omul asta se va mantui pentru ca are un suflet tare bun, chiar gandeste ca un copil. Multi dintre noi, poate chiar aproape toti avem de invatat de la el. A plecat cu „nasu” ca sa duca un milion la niste amarati … Ce OM!
    Poate sunt lucruri mai serioase dar e totusi e un exemplu in felul lui.

    Doamne ajuta! Multa sanatate Saccsiv si putere de munca in continuare! Ne e de mare ajutor!

    Cu putina dragoste,
    Marian Igescu

    Apreciază

    • un om inimos said, on mai 20, 2012 at 10:15 pm

      Am ramas profund impresionat de filmulete. Dumnezeu sa-l ajute pe acest om . Saccsiv, felicitari pentru munca ta.

      Apreciază

  10. Maria said, on mai 21, 2012 at 3:58 pm

    Impresionant ultimul filmulet !Nu se stie cate clase are ,dar omul stie sa vorbeasca si ai cu cine sta de vorba !
    Are un suflet mare ! Sa mearga el atata drum si sa ajute cu bani niste oameni napastuiti ,e un lucru mare !

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.