Saccsiv's Weblog

Film artistic: OSTROV (subtitrat in limba romana). Ce spun Parintii Rafail Noica, Dan Badulescu si maica Ecaterina Fermo despre acest film

Posted in OSTROV, Parintele MIHAI BADULESCU, Rafail Noica by saccsiv on februarie 13, 2012



   Cititi va rog si:

Ostrovul sau întoarcerea filmului risipitor

   Iata si ce spune Parintele Rafail Noica despre acest film:

Doua amendamente:

Miscarea Hippie a fost gandita de maestrii new age:

Aleister Crowley si REVOLUTIA SATANISTA (rock, sexualitate, droguri) – video si completari necesare

Iar Perestroika a fost gandita de marionetele ELITELOR:

Cu ocazia celebrarii caderii zidului Berlinului (9 noiembrie), MIHAIL GORBACIOV ne aminteste ca impreuna cu PAPA IOAN PAUL II a lucrat pentru edificarea NOII ORDINI MONDIALE

   Iata si ce aflam din articolul fratelui Apologeticum Parintele Dan Badulescu si maica Ecaterina Fermo: In apararea filmului-eveniment Ostrov:

„Nepătrunse sunt căile Domnului”
…spune cu dreptate o veche zicală înţeleaptă, şi dacă sunt nepătrunse sunt şi neaşteptate, paradoxale, uimitoare. Şi despre ce căi este vorba? De căile pe care au de mers oamenii către mântuire, pocăinţă şi în final Împărăţia cerurilor cea făgăduită. Şi căile acestea de unde vin? De la Cel ce a zis: „Eu sunt Calea…” şi „nimeni nu poate să vină la Tatăl” – să intre în Împărăţie – pe vreo altă cale.
Printre aceste nebănuite şi neaşteptate căi ale zilelor noastre iată că se poate număra şi cea a unui film artistic, în cazul de faţă filmul rusesc „Ostrov”. După socotinţa deja a multora, la care ne alăturăm bucuros, acesta pare a fi cel mai bun film al tuturor timpurilor de până acum.[...]
Pentru cei ce apreciem acest film la superlativ, acestea toate trec undeva în planul secund, iar ceea ce primează este mesajul creştin, ba chiar am putea spune – păstrând desigur proporţiile – filocalic. Şi atunci nu este deloc întâmplător că avem o producţie rusească, pe care o putem alătura pieselor lui Cehov, romanelor lui Dostoievski, sau filmelor lui Tarkovski.[...]
Iarăşi, nu ignorăm faptul că acest film a trezit reacţii complexe în lumea bisericii, atât la monahi cât şi la mireni. Aceste reacţii au pendulat între admiraţie fără rezerve până la respingerea lui ca fiind nepotrivit domeniului – lumea monahală, – ba chiar cumva condamnat ca mijloace nepotrivite de către canoane şi Sfinţii Părinţi.[...]
Cât priveşte aspectele controversate menţionate mai sus vom spune următoarele: fiecare să-şi cerceteze cugetul spre a cerca duhul acestui film şi apoi efectele – roadele – lăsate în suflet de el. Atunci se va vădi dacă zideşte, sminteşte, sau nici una nici alta…

Pr. Dan Bădulescu

 

Ca orice acţiune care sare din canoanele obişnuite şi acest film a avut parte de comentarii pro şi contra, care desigur au căzut de multe ori în desuetudine sau “aroganţă duhovnicească”. S-a spus, de exemplu, că pentru călugări nu prezintă nici o noutate (că ei… ehehehe… de când trăiesc aşa şi aşa) iar pentru mireni tot ce e prezentat acolo e smintitor şi de neînţeles.[…]

Privind aşa, societatea creştină română, s-ar putea să aibă dreptate cei ce afirmă că ,,nebunia în Hristos’’ prezentată în filmul lui Lunghin, nu aduce în capul celor superficiali în credinţă, decât confuzie şi sminteală. Dar, să vedem ce zice Biblia: ,,Acela care s-a sfinţit, sfinţească-se, acela care s-a smintit, smintească-se !!!’’.
Fraţilor, eu, Maica Ecaterina, vin din adâncul iadului şi vă spun că SE POATE !… se poate să fii indolent şi brusc să te trezeşti şi într-un an de zile, zilnic măcar o oră, cu creionul în mână (pentru adnotări şi întrebări) să străbaţi Vieţile Sfinţilor şi la sfârşit să-ţi pui întrebările fireşti: cine eşti? de unde vii ? şi unde te duci ? Iar răspunsul desigur, nu ţi-l poate da decât Biserica lui Hristos, care e plină de astfel de ,,Atet Anatolie’’.
Ori tocmai de aceea consider că acest film poate fi un îndrumar de adevărată morală creştină, pe care orice mirean de pe orice continent s-ar afla şi l-ar urma, ar ajunge fără îndoială la Mântuire. În ciuda comportării ieşită din comun a lui batuşka, sau tocmai de aceea, filmul se vrea o biciuire a sufletelor şi minţilor îmbâcsite de ,,norme şi legi’’ , aşa zis binevoitoare şi umane dar lipsite de fiorul Harului Divin.
Secvenţă cu secvenţă în acest film, asistăm uimiţi la desfăşurarea unui “Pateric al secolului XX în imagini vii”.[…]

O privire atentă asupra secvenţelor comentate de mine până acum, descoperă un fapt uimitor: în cele trei cazuri e vorba de mireni, oameni simpli, de toate categoriile, credincioşi şi mai puţin credincioşi… dar toţi bolnavi sufleteşte sau trupeşte. Întâlnirea cu Batuşka este pentru fiecare în parte zdrobitoare, nimicitoare, creatoare, vindecătoare atât trupeşte cât şi sufleteşte. Cum oare să nu priceapă sufletul oricărui om care priveşte aceste secvenţe că acolo este vorba de Dumnezeu? Chiar dacă uneori comportamentul Batuşkăi este total neconformist şi în totală opoziţie cu imaginea pe care omenirea şi-a creat-o faţă de cuvioşii monahi, nu-l face pe Atet Anatolie mai antipatic sau distant ci din simplitatea, bunătatea încununate de sfinţenie şi o fină ironie, reiese sfinţenia lui.[…]
În mâna lui Pavel Lunghin, camera de filmat surprinde cangrenele sufleteşti, atât din lumea civilă cât şi din cea bisericească, aşa precum la spital, un medic iscusit depistează şi localizează cancerele şi bolile grave. Imaginile abundă în gri–albastru, culoare care prevesteşte un final fericit pentru părintele Iov, o întoarcere spectaculoasă către IUBIREA LUI HRISTOS ŞI A MAICII DOMNULUI. Să nu uităm că în erminia bizantină, icoanele i-au prezentat atât pe Domnul cât şi pe Maica Domnului înveşmântaţi în albastru, culoare princiară şi divină, ceea ce dovedeşte o adâncă cunoaştere a iconografiei şi simbolisticii ei de către Pavel Lunghin.
Dar, ca să înţelegem perfect ce înseamnă „un nebun în Hristos”, regizorul intră în intimitatea lui Atet Anatolie, când acesta hălăduieşte pe câmpul sălbatic din insulă, când merge cu barca, când cară cărbuni de pe fosta barjă – acum o mină plină de negreaţa cărbunilor şi rugina fierului – la fel ca şi sufletele căzute ale oamenilor care intră în contact cu Batuska Anatolie. Aşa îl descoperim pe Anatolie în intimitatea rugăciunii pe care o face în mijlocul naturii, lipsit de orice inhibiţie, de orice falsitate, de orice mimetism, ba mai mult decât atât, observăm că ştie toată psaltirea pe de rost şi folosindu-se de cuvintele psalmistului, îşi varsă oful sufletului către un Dumnezeu viu, cu Care chiar vorbeşte, la picioarele Căruia plânge şi suspină, cerând iertare pentru crima săvârşită mai cu voie, mai forţat, cu treizeci de ani în urmă. Dar relaţia sa cu divinul nu este una stearpă, fără răspunsuri. Înţelegem asta din gestul atât de dulce şi tandru plin de iubire adevărată pe care Atet Anatolie vrea să-l dăruiască Domnului, ca răspuns la Dragostea Lui – un bucheţel de flori, imortele culese din câmpul din apropierea barjei. Cu o atitudine de copil fericit în totală curăţie sufletească pe care tocmai a obţinut-o prin rugăciune, se aşează cu picioarele atârnate deasupra apei, pe marginea barjei ruginite şi într-un gest de delicateţe şi tandreţe, fixează buchetul de floricele într-o margine ruginită a barjei, ca un mic dar oferit Domnului.

Singur în faţa mării şi a lui Hristos, într-o continuă stare de pocăinţă şi smerenie, într-un contact permanent cu Dumnezeu, primind în schimb har peste har şi dar peste dar.

Cât se poate de relevant şi de luat aminte pentru călugări, dar şi pentru mireni, este secventa Psalmului 50, pe care nu-l recită ca pe o poezie, ci îl trăieşte în intensitate, avansând prin fiecare vers în adâncimea pocăinţei, dar şi a revelaţiei iertării divine. Excepţională secvenţa punctată extraordinar de regizor cât şi de actorul Piotr Mamonov, el însuşi un convertit. (Îndrăznesc să recomand această secvenţă pentru toţi călugării din Romania răspunzători cu ascultarea cititului la slujbele din biserică, unde de foarte multe ori, totul se transformă într-un mimetism cu ochii pe ceas, cu viteza maximă, înghesuind cuvintele unele în altele, astfel împlinind zicala ce circulă în lumea monahală „tipic, tipic, şi la inimă nimic”).

Oameni buni, priviţi cum cântă acest actor, fost cântăreţ de muzică rock, care a câştigat definitiv prin pocăinţa sa inima lui Hristos. Este vorba de Psalmul 1, care se cântă de obicei în privegherile sărbătorilor mari şi care e cântat de el cu mare responsabilitate pentru că psalmul spune: „Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut”. Cu toate că Atet Anatolie poartă în suflet pecetea iadului – prin crima săvârşită cu treizeci de ani în urmă -, paradoxal, nu se lasă copleşit de greutatea aceasta, ci plângând, zâmbeşte în speranţa iertării şi astfel devine cu adevărat „fericit bărbatul”.

Am subliniat toate acestea ca să înţelegem că „un nebun în Hristos” deţine o taină în adâncul inimii – relaţia adevărată şi directă cu divinul, cu Cerul, cu Sfinţii, cu Harul Duhului Sfânt, cu Măicuţa Domnului – grabnic ajutătoare celor necăjiţi şi întristaţi. Această taină îi dă lumina în suflet să vadă cu ochii minţii şi să desluşească duhurile bune şi rele care îi muncesc pe oameni. Desigur, ca orice „nebun în Hristos”, face lucruri şi spune cuvinte, pe care cei din jur oricât de duhovniceşti ar fi – vezi stareţul mânăstirii, care crede că-l înţelege – totuşi ei nu-l înţeleg aproape deloc. Aşa este şi secventa cu ciotul de lemn zvârlit în drum în faţa stareţului, care nu înţelege nimic, ba chiar uşor iritat, îl apostrofează pe Anatolie, care desigur pentru a nu fi obraznic şi a răspunde cu vorbe deşarte lumeşti, îi răspunde cu fragmente din Psaltire. Desigur, dacă i-ar fi spus stareţului că a fost anunţat de un înger sau un sfânt că în curând va lua foc chilia lui, stareţul nu l-ar fi crezut, ba chiar l-ar fi batjocorit. Astfel a lăsat lucrurile să se desfăşoare, tocmai pentru a-i da stareţului o lecţie duhovnicească. Altfel, om bun, blând, iertător, rugător, stareţul este totuşi un produs al monahismului secolului XX, încremenit în reguli stricte, în mimetism şi rigoarea canonului, fără filtrul adevăratei pocăinţe, adevăratei smerenii, dar mai ales fără a înţelege mai nimic din taina vieţii şi a morţii. [...]

Atmosfera din timpul slujbelor în bisericuţa de pe Ostrov este mirifică, plină de dulceaţa sfinţeniei ce sălăşluieşte în orice biserică în care se înalţă rugăciuni Domnului. Şi cu toate acestea, îl vedem deseori pe batuşka Anatolie retrăgându-se pentru rugăciune în mijlocul naturii ostrovului. Acolo, în psalmi şi lacrimi, cu rugăciunea minţii, cu bucurii şi tristeţi numai de el ştiute, se simte în largul lui. El ştie că rugăciunea către Dumnezeu trebuie să fie în Duh şi Adevăr, o convorbire cu Puterile Cereşti, cu îngerii şi sfinţii. Acesta este ,,dorul de pustie’’ care a dăruit creştinismului ortodox zeci şi zeci de sfinţi. Cu toate că părintele Anatolie e binecuvântat de Dumnezeu cu mult har, îl auzim suspinând: ,,Nu este pace în sufletul meu… nu mă slobozeşte nici un minut’’. Desigur acest iad, aceasta cumplită mustrare de conştiinţă fiind în urma păcatului crimei comise cu 30 de ani în urmă.

Citind cu atenţie vieţile Sfinţilor Părinţi, vom afla de acolo că pentru a-şi păstra nealterată virtutea smereniei obţinută în zeci de ani de post, lacrimi şi rugăciuni, sfinţii afişau de multe ori o atitudine ieşită din comun, tocmai pentru a împlini cuvintele sfinte ale Domnului nostru Iisus Hristos : ,, Şi tu când te rogi, intră în cămara ta… şi cînd faci milostenie, să nu ştie stînga ce face dreapta.’’. Cu alte cuvinte o discreţie totală. Aşa este şi părintele Anatolie, personajul propus de Pavel Lunghin, ca un bun exemplu de apreciat şi de urmat. Desigur toate consideraţiile acestea ar putea creea confuzie în mintea multor călugări de astăzi, aşezaţi, corecţi, care împlinesc aproape până la virgulă, toate îndatoririle date de duhovnici şi stareţi. Desigur că nu toţi oamenii pot avea aceeaşi măsură duhovnicească… dar absolut cu certitudine, pot avea dorinţa de a fi ,,prietenii lui Hristos’’ şi de a vorbi cu El, ca şi cu ,,un prieten’’, aşa cum spun rugăciunile înaintea împărtăşaniei. Pentru aceasta, regizorul Pavel Lunghin a aşezat în prim plan toate încontrările părintelui Anatolie cu părintele Iov şi cu părintele stareţ Filaret, ca exemplu demn de dorit şi de urmat, căci de preoţi ca Iov şi Filaret este plin monahismul actual. Să nu fie ! – cum spun Sfinţii Părinţi.

În sfârşit, recomand din tot sufletul acest film tuturor celor care au îndoieli şi frici, care încă mai oscilează sau nu înţeleg care să le fie atitudinea în societatea noastră apostaziată.

Soluţia propusă de Pavel Lunghin şi echipa sa este: ,,NEBUNIA ÎN HRISTOS’.

Maica Ecaterina Fermo

Iata si cateva extrase din cartea maicii Ecaterina Fermo, La limita sfinteniei:

Cred că în finalul acestei cărţi ar fi util să tragem nişte concluzii. Şi pentru ca lucrurile să fie cât se poate de clare, aş vrea să spun din capul locului că aceste două filme fac parte dintr-un lung şir de file-eveniment, în cadrul celei de-a şaptea arte.Aici aş putea cita ecranizarea romanului „Fraţii Karamazov”, apoi toată creaţia lui Tarkovski, sau a tandemului Mihalkov- Koncealovski, sau mai recent filmele regizorului Abuladze şi Pavel Lunghin. Acestea ar fi dacă ne referim strict la spaţiul şcolii ruse de film. Dar filme de referinţă, filme- eveniment s-au produs şi în multe alte ţări. E adevărat că nicăieri nu au fost mai bine şi mai clar redate frământările religioase din spaţiul ortodox ca în filmografia rusă.
Am subliniat de mai multe ori că în România şi chiar în Rusia s-au găsit voci care să acuze producătorii acestor filme invocând diverse motive. Ba că filmul nu prezintă adevărul istoric, ba că romanul de la care a plecat scenariul a suportat modificări, ba că ceea ce propun filmele din punct de vedere religios nu este ziditor…
Poziţia mea faţă de aceste opinii am expus-o în cadrul acestei cărţi şi am făcut aceasta în calitatea mea de practicantă timp de 15 ani pe scenele teatrelor româneşti şi pe platourile de filmare din Buftea dar şi de tot atâţia ani de practică creştin-ortodoxă şi monahală în bisericile şi mânăstirile din România şi Israel. Desigur că pot fi acuzată de subiectivism şi astfel încadrată în procentul foarte mic al creştinilor credincioşi care au o poziţionare pozitivă faţă de astfel de evenimente.

Dar ar însemna să nu fim realişti dacă nu am sublinia foarte clar: ACEST TIP DE FILME NU SE ADRESEAZĂ „MARELUI DEVORATOR DE PELICULĂ”. De aceea, am şi adaugat titulatura de film-eveniment.

Daca vorbim despre „Ostrov” de exemplu ca film-eveniment, actorul sau regizorul din mine rămâne extaziat în faţa jocului actoricesc cât şi a regiei, care dimpreună au reuşit să îmi redea atmosfera de mânăstire.

In situaţia dezastruoasă în care lumea cinematografului de astăzi este invadată de pornografie, violenţă şi mai nou de un satanism mascat sau pe faţă şi cel mai grav de o desacralizare a evenimentelor biblice prin filme de genul „Codul lui Da Vinci”, „Stăpânul inelelelor” sau mai recentul „Avatar” si multe altele de genul acesta care au un impact covârşitor asupra tinerilor debusolaţi ai secolului nostru-atât de covârşitor negativ încât se ajunge şi la sinucideri- evenimentul „Ostrov” sau „Ţarul” cel puţin în spaţiul creştin-ortodox crează un echilibru spiritual-cultural-religios pentru generaţiile tinere.

Desigur, dacă va vorbi călugărul din mine despre aceste filme-eveniment ca şi despre orice act de cultură (muzică, pictură, literatură) cu tentă religioasă, atunci va trebui să recunosc că oricât de perfect din punct de vedere spiritual şi duhovnicesc ar fi făcut actul de cultură, el nu va înlocui niciodată dulceaţa unei nopţi de priveghere în rugăciuni sau bucuria sfântă din timpul unei Liturghii sau lacrima curată în urma pocăinţei din timpul mărturisirii.

Călugărul din mine conştientizează că Hristos a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. Deci niciun exeget din lume nu va putea da o explicaţie atât de clară şi de plină de Hristos despre orice operă de artă cu tentă creştină, aşa cum o face însăşi prezenţa Vie a Lui Hristos în Tainele Bisericii.

Este un adevăr de netăgăduit că acela care caută CALEA- cea dreaptă către Mântuire- o găseşte numai în Hristos şi în Tainele Bisericii.

Acela care caută ADEVĂRUL ABSOLUT- istoric sau religios pe pământ şi în Cer- îl găsesşte numai în Hristos şi Biserică.

Acela care iubeşte şi doreşte să trăiască Viaţa- atât aici pe pământ cât şi în Împărăţia Cerurilor o găseşte palpitând de energiile necreate, numai în Hristos şi Biserică. Şi mai ştim că Mântuitorul Hristos a dăruit omenirii acest deziderat: „Purtaţi jugul Meu şi sarcina mea. Că jugul meu e bun şi sarcina mea uşoară”…”Fiţi desăvârşiţi, aşa cum Tatăl vostru din Ceruri este desăvârşit.”

Dar ar trebui să fim cel puţin ridicoli, dacă nu chiar făţarnici, dacă nu am recunoaşte că societatea zilelor noastre- chiar şi cea bisericească, suferă de atacul celor trei mari plăgi distrugătoare: SECULARIZAREA, SINCRETISMUL ŞI TEROAREA SECTANTĂ.

Este aproape imposibil să afirme cineva că ar exista undeva în lumea asta mare o grupare care să nu fie atacată de una din plăgile acestea dacă nu chiar de toate trei deodată.

Aşa stând lucrurile, cred şi afirm cu tărie că atât pentru spaţiul laic-care se află într-o stare periculoasă de păgânism îndreptându-se cu paşi vertiginoşi spre satanizare- cât şi pentru spaţiul monahal, bisericesc, foarte atins şi el de aripile negre ale Satanei, evenimentele cultural-religioase de genul filmelor „Ostrov” şi „Ţarul” pot fi încurajatoare şi ziditoare de suflet- desigur pe segmente mici. Şi aceasta dacă privin din afară ca spectator.

Dacă privim din interior, ca producător, regizor, actor, ele pot deschide o „Uşă” prin care Creatorul să-şi reverse Mila şi Indurarea Sa către OMUL pe care l-a creat şi către Creaţia pe care la rândul lui, Omul o dăruieşte societăţii şi Creatorului în semn de mulţumire şi dragoste.

Astfel actele de cultură autentice îşi vor găsi menirea lor de ZIDITOARE DE SUFLET PENTRU SOCIETATEA SECOLULUI XXI SI DE MARTURISITOARE DE HRISTOS.

In incheiere aş vrea să revin strict la tandemul Mamonov-Lunghin şi la creaţia lor din cele două filme, pe care fără nicio reţinere le-am încadrat la „filme mărturisitoare” de credinţă creştin-ortodoxă. Aici au conlucrat deodată şi capacitatea de pătrundere în adâncimea practică a creştinismului ortodox şi a rugăciunii, a actorului Piotr Mamonov- el însuşi un convertit din ghearele satanei în braţele Lui Hristos cu talentul deosebit al regizorului Pavel Lunghin, care a intuit în Mamonov capacitatea de a trece cu o uşurinţă extremă de la un personaj deosebit de pitoresc, care a condus spre sfinţenie- a lui Atet Anatolie spre delirul politico-mistic şi angoasele Ţarului, paradoxal păstrând nealterat acelaşi filon care îi leagă de fapt pe cei doi- dăruirea totală în Hristos. Ideea pe care ne-o propune Lunghin-Mamonov este Iubirea maximă către Hristos şi dăruirea până la jertfă pentru Dumnezeu prin slujirea aproapelui. Aspectul principal care se desprinde din amândouă filmele este că omul, indiferent de perioada istorică trăită, de statutul social pe care îl are. de mărturisirea de credinţă pe care o face-în taină sau public, dacă nu are cele două mari virtuţi (smerenia şi dreapta judecată), oricâte rugăciuni şi lacrimi ar ridica către Dumnezeu, nu primeşte iertare, ba mai rău, se poate demoniza prin primirea în adâncul inimii a lucrării întunecate a diavolului care îi adânceşte mândria, viclenia, mânia şi toate patimile necurăţite prin duh de smerenie şi dreaptă judecată. Amândouă personajele propuse de Lunghin-Mamonov, unul fictiv (dar propus ca un portret-robot al variantei de mântuire „ASA DA!” şi găsibil în toate Patericile tuturor Sfinţilor din toate timpurile până în zilele noastre) şi celălalt un personaj istoric (desigur tot portret-robot al variantei omului căzut în apostazie totală, aşezat la categoria „ASA NU”!) şi valabil în istorie pentru toţi conducătorii lumii până în zilele noastre care s-au folosit numai de numele Lui Hristos, au mimat o credinţă autentică, dar au păstrat în adâncurile inimii lor toată zgura şi răutatea „celui căzut”, pierzând astfel răsplata mântuirii şi răspândind în jur, printre oameni, între două rugăciuni, numai sânge, durere, spaimă şi spurcăciuni.

„Să nu fie!”-aşa cum spun Sfinţii Părinţi, spun într-un glas şi Pavel Lunghin şi Piotr Mamonov care prin glasul lui Atet Anatolie şi a Mitropolitului Filip, în plin secol 21 strigă lumii întregi: „Hristos a înviat, bucuria mea!”

Comentariu saccsiv:

   Inca nu-mi pot da cu parerea. Poate mai trebuie sa-l vad o data.

Desigur, la rubrica de comentarii vor fi pareri pro si contra. Va rog mult sa nu ajungeti de aici la ura …

About these ads

86 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on februarie 13, 2012 at 5:43 pm

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    http://saccsiv.wordpress.com/about/

    Like

    • marcel said, on februarie 14, 2012 at 7:03 am

      danutza tu sti ce cuvant folosesc crestinii: razboi ! ca este si nevazut ,dar este si vazut prin slugile oameni ale dracilor !! deci fiind razboi nu putem sa le luam dreptul dar de Dumnezeu oamenilor si dracilor de a face capcane !! de multe ori dorinta noastra de pace este data de dorinta de lene spirituala si trupeasca !! de lipsa dorintei de a l cunoaste pe Dumnezeu ! de lipsa dorintei de a sti voia lui Dumnezeu ! de lipsa dorintei de a sti judecatile lui Dumnezeu !(din Sf Nicolae Velimirovici)

      Like

  2. Laurențiu Dumitru said, on februarie 13, 2012 at 5:49 pm

    E Pr. Dan Badulescu, nu Mihai Badulescu. Corecteaza in titlu. Iertare.

    Like

    • saccsiv said, on februarie 13, 2012 at 6:01 pm

      Laurențiu Dumitru

      Multumesc mult frate.

      Like

  3. Andreea said, on februarie 13, 2012 at 6:00 pm

    L-am văzut! este un film minunat, merită! Am înţeles mai multe despre film însă, după ce am ascultat pe YT un clip cu descrierea Părintelui Rafail Noica. Sper să îl vadă cît mai multă lume!

    Like

  4. Cineva said, on februarie 13, 2012 at 6:27 pm

    Fratilor, stiu ca o sa-mi atrag furia unora, dar nu va incredeti in Monica Fermo zisa si ‘maica’ Ecaterina. Este lup in piele de oaie si crestina mincinoasa. Am urmarit nenumarate ‘conferinte’ ale ei in care nu este in stare sa injghebe doua cuvinte despre Maica Domnului sau despre Hristos. Expertiza ei sunt problemele sociale, filmele, cipurile si persoana ei: cum a ajuns din pacatoasa ‘sfanta’. Nu va lasati inselati: cititi pe blogul ei cum ii lauda pe evrei si cruzimea lor impotriva ‘teroristilor’ palestinieni. Nu numai ca nu este cu adevarat crestina dar poate fi chiar spioana. De asemeni minte cu nerusinare cand afirma ca este monahie la manastirea ‘bunicii Maicii Domnului’ Sayyidnaya situata ‘chiar la iersire din Ierusalim. Aceast manastire se gaeste de fapt in Siria la peste 400 de km de ‘iesirea’ din Ierusalim.

    Like

    • saccsiv said, on februarie 13, 2012 at 6:43 pm

      Cineva

      Si daca scoatem pasajul cu maica Ecaterina, de restul articolului ce ne poti spune?

      Like

      • Cineva said, on februarie 13, 2012 at 7:28 pm

        Sa spun sincer filmul mi s-a parut socant… dur, dur de tot. Dur in sensul ca nu umbla cu jumatati de masura, taie in carne vie si dupa ce-l privesti nu prea iti mai gasesti justificari.. L-am vazut acum vreo trei ani dar scenele care infatiseaza cainta lui Anatoli nu imi ies din minte!
        Sensul filmului il gasesc 100% autentic ortodox si desi nu am ascultat inca parerea parintelui Noica nu cred ca cineva ii poate gasi vreun cusur dogmatic. Insa recunosc ca am fost pe alocurea contrariat de viziunea realizatorului care ni-l infatiseaza pe Batuska uneori aproape nebun. Nebun pentru Hristos? Probabil. Marturisesc ca nu am avut sansa sa cunosc un nebun pentru Hristos si sa vad cum se manifesta aceasta harisma..
        Alt lucru care n-am reusit sa il inteleg in intregime a fost de ce parintele refuza sa vada oamenii si chiar mima ca vorbeste cu alt parinte inchis in chilie. Este adevarat, am citit ca multi sfinti parinti fugeau din smerenie de lume considerandu-se nevrednici de a da sfaturi si cautand linistea desavarsita, dar acest Batuska parea uneori chiar violent. Dar bineinteles asta este o parere personala legata strict de viziunea artistica a realizatorului si nu de sensul filmului in ansamblu.
        Ca o conluzie generala, pentru ca m-ai intrebat, recomand cu caldura acest film oricarui crestin ortodox interesat sa guste pentru cateva ore din desavarsirea credintei noastre.

        Like

    • STOP RFID 666 said, on februarie 14, 2012 at 9:13 pm

      Cineva

      La tine toti sunt inselati? Mai bine te-ai uita in oglinda. Daca un om greseste in anumite privinte asta nu inseamna ca e inselat, caci nu e om sa nu greseasca.

      Like

      • cineva said, on februarie 14, 2012 at 10:19 pm

        Nu, nu toti sunt inselati, dar multi sunt. Danion Vasile de exemplu este un inselat dar ‘maica’ Ecaterina nu. Ea stie foarte bine ce face si este pur si simplu mincinoasa, lup in piele de oaie care incearca cu buna stiinta sa amageasca crestinii.
        Si da, mai uit in oglinda si vad un om care greseste adesea. De aceea nu ma sui la amvon si nu ma duc la televiziune sa invat oamenii. Dar am dreptul si chiar datoria ca si crestin sa demasc raul si minciuna acolo unde le vad.

        P.S Pe ‘maica’ Ecaterina o aud mereu laudandu-se cu faptul ca prea sfintitul si vrednicul de pomenire parinte Ilarion Argatu i-ar fi fost, chipurile, duhovnic. Poate cineva sa verifice aceasta afirmatie? Ca asa oricine poate sa se declare ucenic al unui sfintit parinte..

        Like

      • saccsiv said, on februarie 14, 2012 at 10:33 pm

        cineva

        Dar tu ai dovezi ca nu i-a fost duhovnic?

        Like

  5. Cineva said, on februarie 13, 2012 at 6:39 pm

    Deasemeni miscarea hippie a fost conceputa si finantata in intregime de serviciile secrete americane. Exista o mica istorie scrisa de un individ numit Dave McGowan si intitulata: ‘Inside The LC: The Strange but Mostly True Story of Laurel Canyon and the Birth of the Hippie Generation’ un material socant si pasionant in acelasi timp.. daca stiti engleza nu va veti putea opri pana la sfarsit.
    Il gasiti aici:

    http://www.davesweb.cnchost.com/

    Like

    • saccsiv said, on februarie 13, 2012 at 6:45 pm

      Cineva

      Am si specificat. Miscarea hippie a fost a lor.

      Like

      • Cineva said, on februarie 13, 2012 at 7:03 pm

        absolut. Ce am spus a fost numai ca o completare. Istoria aceea e fenomenala, nu am putut-o lasa din ‘mana’.. daca as avea timp si rabdare as traduce-o in romaneste. Atatea lucruri au iesit la iveala, ca niste piese de puzzle care se aseaza singure intr-o imagine mai mare si mai clara. Oricum la varful piramidei toti se intalnesc: new age, satanisti, masoni, hindusi, samani, comunisti, monarhiile europene in frunte cu cea britanica, CIA, FBI, MI6, Mossad, magicieni, vrajitori, ‘iluminati’, sionisti, iezuiti si inalta ierarhie catolica (nu oamenii de rand), toti au acelasi stapan: ‘marele arhitect/geometru’ lucifer.

        Like

  6. Student said, on februarie 13, 2012 at 6:40 pm

    L-am vazut, este intradevar un film foarte bine realizat, cu un mesaj pentru ce care au urechi sa auda si ochi sa vada.

    Like

  7. Alexandru(Fulger) said, on februarie 13, 2012 at 6:44 pm

    Un film foarte bun , pe mine m-a impresionat , chiar merita vazut.

    Like

  8. Cosmin said, on februarie 13, 2012 at 7:20 pm

    Filmul e o capodopera fara dar si poate.

    Like

  9. ortodox said, on februarie 13, 2012 at 7:31 pm

    Fratilor, nu va lasati inselati de aceste vihlenii care transforma Sf. Ortodoxie intr-un circ vesel si emotiv totodata!
    Cati nu erau entuziasmati pana la lacrimi pana mai ieri de Kenneth Klaus.
    Deabia v-ati deparazitat oarecum de marele Puric si acum o luati din nou cu jupan Lunghin!
    Acesta, nebotezat fiind, s-a mirat la vremea respectiva cum de au inghitit ortodocsii o blasfemie ca Ostrov!
    I-ati facut o bucurie inviind mortul, Ostrov, dupa aproape cinci ani.
    Avem Sf. Biserica, Sf. Parinti, de ce sa ne repezim sa infulecam rama si acul de la cei care sunt necredinciosi?
    Desigur ca e mai facil si da si o aura de “intelectualitate”, dar este vorba de mantuirea noastra, nu o putem trata ca pe o ghidusie placuta.
    Dar pana la urma toti avem vointa libera de la Dumnezeu, o foloseste fiecare cum crede. Insa sa nu uitam ca este si o Judecata.

    “Sfinţii Părinţi au desfiinţat teatrele nu pentru că piesele de teatru din
    vremea lor ele erau imorale, ci pentru că TOT ce se întîmpla şi se întîmplă
    în teatru şi în actorie era, este şi va fi imoral.

    Să presupunem că vreodată o anume piesă de teatru ar propovădui binele
    absolut. Cine se va găsi să interpreteze un astfel de rol? Vreun sfînt? Îşi
    închipuie cineva pe Părintele Cleopa sau pe Părintele Arsenie Papacioc sau
    pe Părintele Adrian Făgeţeanu, ori pe Părintele Paisie Olaru interpretînd
    rolul principal din vreo piesă de teatru sau dintr-un film care
    propovăduieşte binele absolut, evanghelic?

    Are cineva minte să creadă că vreun creştin, luptător pentru mîntuirea sa,
    va minţi vreodată, conştient, în faţa a mii de oameni care ştiu că el
    minte? Nici copiii de grădiniţă nu cred asta, şi ei se joacă de-a pompierii
    şi de-a doctorii; dar ştiu că, atunci cînd a încetat joaca, tot ce a fost
    era minciună.

    Ei, şi atunci cum să îi numeşti pe acei creştini botezaţi care se rănesc la
    inimă de minciunile pe care le văd pe micul ecran şi spun că “s-au
    folosit”? Că au dat în mintea copiilor? Dar copiii, cînd se uită la
    televizor, ştiu că sînt minţiţi. Oameni în toată firea, însă, spun că “s-au
    folosit”.

    Cine a citit Evanghelia ştie că doar diavolul este mincinos şi tatăl
    minciunii, iar cine mai ştie puţină istorie ştie că teatrele au fost
    reinventate de ereticii papistaşi, pe temeiul scrierilor şi vieţii
    părintelui ereziilor papistaşe de azi, episcopul Theodulf din Orleans, care
    l-a promovat pe păgînul Martianus Capella şi ideea sa despre artele
    liberale.

    Nici în apusul eretic promotorii acestei “arte” n-au avut curajul să
    împingă poporul către prostirea pe faţă cu acest gen de tăiere a frunzei la
    cîini. A fost nevoie de dezlegarea la păcatele de orice fel care s-a numit
    “Renaştere” în sec. 15 pentru ca teatrul să poată să apară. Dar şi atunci
    era vorba de Evanghelie şi probabil că ortodocşii emotivi de astăzi s-ar fi
    simţit într-un rai pămîntesc în apusul eretic dintre secolele 15-19.
    Ciudat, strămoşii acestor ortodocşi contemporani au avut o mare repulsie
    faţă de acel apus. Oare de ce?

    Abia satanismul revoluţiei franceze de la 1789 a putut da naştere unor
    piese de teatru în care să nu mai fie deloc vorba de mîntuire.

    Teatrul la români a apărut după 1848, ca o cucerire adusă de minţile
    stricate ale junimii doritoare de înnoiri. Teatrele au fost, în cea mai
    mare parte, afacerea unor proprietari evrei susţinuţi de mediile politice
    paşoptiste, care au schimbat la foc automat tot ce era de schimbat şi de
    distrus din România Creştină. Şi din punctul de vedere al acestei arte,
    hotărîrea conducerii masonice de după A. I. Cuza a fost ca orice tîrg să
    aibă un teatru, un templu al acestei arte drăceşti, aceasta după ce cîteva
    zeci de ani teatrele ambulante nu aveau voie să-şi desfăşoare nici o
    reprezentaţie în tîrg, ci pe maidan, în afara localităţilor. La fel, nici
    actorii şi nimeni din caravanele de teatre nu aveau voie să doarmă în vreo
    casă de creştin. Strămoşii noştri, înapoiaţi şi medievali şi retrograzi,
    socoteau aceste făţărnicii şi destrăbălări drept o mare ruşine. Cred că e
    uşor de documentat că expresia “cască gura” a apărut exact în acel veac al
    luptei pe faţă împotriva Ortodoxiei.

    Pentru a înţelege cît bine ne-a adus teatrul, voi da doar exemplul
    teatrului municipal din Piatra Neamţ, care s-a construit prin distrugerea
    ruinelor cetăţii lui Ştefan cel Mare din acest oraş. Austriecii au impus la
    1775 aruncarea cetăţii în aer, iar promotorii modernităţii au ras de pe
    faţa pămîntului ruinele încă existente la anul 1870.

    Aşa cum masonii au cerut teatre în fiecare tîrg, pentru distrugerea
    moralităţii poporului (a se cerceta faptul că doar în Moldova, de la 1850
    la 1890, numărul de divorţuri a crescut de la 200 pe an la 20.000 pe an!),
    aşa au cerut şi comuniştii mai apoi înfiinţarea de cămine “culturale” în
    fiecare comună, unde să fie distrusă şi ultima fibră de rezistenţă
    evanghelică a poporului prin… film.

    De ce? Pentru că tătucul revoluţiei bolşevice, V.I. Lenin, a spus clar:
    “Dintre toate artele, cel mai mult ne interesează cinematografia”.

    Toate afirmaţiile făcute pînă aici pot fi documentate, la cerere.

    Pentru cine nu înţelege încă binefacerile aduse de lumea filmului şi a
    teatrului, să spunem doar că actorul se blesteamă singur şi renunţă la
    propria mîntuire la fiecare reprezentaţie pe care o susţine pe scenă sau în
    faţa camerelor, susţinînd că este ceea ce nu este şi lăsîndu-se posedat de
    duhul personajului pe care îl interpretează.

    Are cineva curajul să spună că duhul de care se lasă posedat cel ce
    interpretează pe Mîntuitorul Hristos este Duhul Sfînt? Doar o minte cu
    totul smintită poate crede aceasta.

    Atunci, poate duhul unui sfînt? Păi sfinţii erau ei înşişi
    Purtători-de-Duh. Şi ce ar face interpretarea lor, după minţile căzute?
    I-ar scoate din Raiul în care se află pe veci pentru a poseda sufletul
    vreunui biet actoraş? Dar asta este hulă, blasfemie.

    Iată, dar, că devine din ce în ce mai limpede că actorul nu se poate lăsa
    posedat decît de duhul lui Anti-hrist. Căci Anti-hrist este cel care se
    luptă împotriva lui Hristos, dar măiestria lui cea mai mare, dintre cele
    lucrate pînă azi, este de a se pune în locul lui Hristos. Cam cum face şi
    papa de la Roma. Aşadar e limpede că un actor bun nu poate fi decît un papă
    bun. Şi invers, mai ales invers!

    Iar sărmanilor cască gura ce le face filmul? Le face ceea ce o joacă de
    copii nu le poate face. Vrăjindu-i şi mîngîindu-le simţurile văzului şi ale
    auzului, le tîmpeşte orice ascuţime a minţii şi îi aduce în starea cea mai
    bună pentru a se lăsa posedaţi de duhurile care îi stăpînesc pe actori.
    Aşadar, spectatorule, de ce nu recunoşti că prezenţa la cinematograf sau la
    teatru te-a făcut să te simţi pe rînd şi Rică Venturiano, şi Iisus din
    Nazareth, şi Terminator, şi Mihai Viteazul, şi monahul Anatoli? Iar dacă
    te-ai simţit, fie şi pentru vreo clipă, oricare din aceştia, cam ce ţi-ar
    fi zis un doctor de boli mentale dacă ai fi deschis gura şi ai fi
    recunoscut asta?

    Nu insist mai mult pe subiect. Mîntuirea actorilor, a regizorilor,
    producătorilor, şi a tuturor celor implicaţi în activitatea de smintire a
    sufletelor acestui popor este şi va fi în primejdie cîtă vreme nu se vor
    lepăda de rătăcirea lor sub patrafirul duhovnicului.

    La fel ar trebui să facă toţi cei ce au căscat gura la amăgirile şi
    minciunile cinematografice de orice fel. Mai ales cei care, în loc să fie
    sinceri cu ei înşişi, au ales să amăgească şi pe alţii şi să spună ce filme
    “bune” şi “de folos” au văzut ei. Este şi prostia un păcat care trebuie
    spovedit.

    Sînt foarte invidios pe bunicii mei, care se uitau la televizor ca să vadă
    starea vremii, după care îl închideau, pentru că, dacă îl lăsau deschis şi
    începea vreun film, adormeau instant.

    Păcatul celor ce laudă şi promovează filmele, oricît de părut (citeşte
    “mincinos”) duhovniceşti, se va socoti deopotrivă cu al ecumeniştilor care
    au otrăvit minţile ortodoxe cu propaganda papistă şi protestantă. Să nu ne
    facem iluzii că va fi altfel.

    Înapoi la Sfînta Scriptură şi la Vieţile Sfinţilor!

    Fraţilor, pocăiţi-vă şi întoarceţi-vă la Evanghelie. Altă mîntuire nu este.
    Dumnezeu să ne ajute! ”

    http://groups.google.com/group/ortodoxia/browse_thread/thread/f3df8f1dfc2b79e4?hl=en_US

    Like

    • saccsiv said, on februarie 13, 2012 at 8:06 pm

      ortodox

      Aveti acelasi IP cu al unui foarte cunoscut parinte. Daca sunteti aceeasi persoana, de ce nu semnati ca pe vremuri?

      Desigur, nu-i obligatoriu si daca nu doriti, o lasam asa.

      Like

      • ortodox said, on februarie 14, 2012 at 3:12 am

        Ma iertati, inca nu pot sa spun, astept sa devin episcop si dupa aceea punem piciorul in prag…

        Like

    • Cineva said, on februarie 13, 2012 at 8:08 pm

      Ortodox,

      Sunt foarte intrigat de comentariul tau si as vrea sa stiu mai in amanunt la ce te referi. Personal, asa cum am scris si mai sus, afara de niste mici exagerari, nu vad nici o greasal dogmatica in acest film. Te intreb cu toata seriozitatea sa imi impartasesti si mie, concret, ce anume gasesti in el neortodox. Dar nu ideea generala ca e un film si Sfintii parinti condamna teatrul, ci concret si pe puncte.

      Like

    • Cineva said, on februarie 13, 2012 at 8:13 pm

      P.s. Mentionez ca nu am fost inselat nici de kenneth (habar n-am mai cum), nici de Puric nici de Danion Vasile si nici de ‘maica’ Ecaterina si sunt chiar ingrijorat la gandul ca ai putea avea dreptate si acest film ar putea fi intr-adevar inselator. Dar ca sa-mi fac o parere obiectiva te rog sa vii cu fapte concrete si nu generalizari.

      Like

      • Andreea said, on februarie 14, 2012 at 2:16 pm

        de ce spui ca nu te-ai lasat inselat de Danion Vasile? este ceva rau si la el?

        Like

    • emilian said, on februarie 14, 2012 at 12:27 pm

      ortodox, nu după Cuza s-a hotarat infiintarea de teatre in Principate. Cuza era mason, era capul masoneriei, cel putin cu numele si a facut mult mai mare rau, fiind roman nu neamţ. Lasitatea marei majoritati a clerului ii duce si pe mireni in inselare. Daca veti fi vreodata preot sau episcop sper sa aveti curajul sa spuneti lucrurilor pe nume in fata credinciosilor. Turma stie si se comporta dupa cum e invatata de pastori. Cu predici de 10 minute cel mult in care cei mai multi fug de raportarea la prezent nu se catehizeaza turma. Doamne ajuta!

      Like

  10. Maxim said, on februarie 13, 2012 at 7:36 pm

    Excelent film!La fel şi comentariul maicii Ecaterina(domnu’ ”Cineva”:dacă tăceai,filozof rămâneai…)P.S.:din aceeaşi categorie de filme,un film superb:”Preotul”(rusesc,evident)

    Like

    • emilian said, on februarie 13, 2012 at 8:02 pm

      Merita vazut si filmul Preotul. Ostrovul e printre putinele filme care nu numai ca trebuie vazut, dar poate si trebuie revazut. Actorul din rolul principal este extraordinar si din cate am citit despre el e un crestin care traieste extrem de modest intr-un mic orasel departe de Moscova, se pare ca e un om care a inteles scopul vietii, a trecut prin multe in tinerete ca multi dintre noi si a gasit raspunsul. Rusii au cel mai mare scriitor pe Dostoievschi si sigur au cele mai bune filme si acesta cred ca e cel mai bun film facut vreodata. Am vazut atei bulversati de acest film, cine are un pic de suflet in el acest film reuseste sa il apropie de Dumnezeu. Sunt un pic invidios pe rusi pentru regizorii pe care ii au. Si noi avem actori, din ce in ce mai putini, dar lipseste regizorul ortodox. Si ce subiecte avem si noi cu Sfintii inchisorilor.

      Like

    • Cineva said, on februarie 13, 2012 at 8:19 pm

      Daca taceam probabil as fi ramas filozof dar eu nu urmaresc filozofia ci Adevarul lui Dumnezeu. Iar ‘maica’ Ecaterina nu este ceea ce crezi tu.

      Like

      • cineva said, on februarie 13, 2012 at 11:07 pm

        @Pr Vasile

        nu, nu pot trai fara sa demasc impostorii. Dar stai linistit, cu tine am terminat.

        Like

  11. acelas said, on februarie 13, 2012 at 8:14 pm

    am postat si eu candva un comentariu la Ostrov, il redau si aici:

    pe 20 Dec 2011 la 19:19 # acelas

    filmul are si scapari si neajunsuri insemnate. Spunea odata inclusiv parintele Mihail S.

    Prima de care spunea el, la care nu ma gandisem, in tot filmul nu vezi chemarea autentica la marturisire, la marturisirea pacatului la preot, la spovedanie. E primul lucru cu care isi incepe viata duhovniceasca orice om care simte sa sa intoarca la Dumnezeu. Sau caruia macar ii “licare” ceva in constiinta lui ca lucrurile nu-s chiar atat de bune, sau cum isi inchipuia el. Iar pt asta cu atat mai mult, caci filmul chiar se adreseaza publicului larg, nu atat unuia “avizat”. Dar daca te gandesti ca regizorul este evreu, poate poti intelege si acest lucru. Filmul putea sa “culeaga” o infinit mai mare multime de oameni catre o pocainta autentica, catre drumul cel adevarat al duhovniciei, care este numai cararea catre biserica – pentru a te marturisi, pt a te spovedi. Iar incepand de acolo le poti invata apoi pe celelalte. Nu sa ramai doar cu senzatia aceea romantoasa (proiectata intr-un “dincolo de” , dincolo de ecran, de lumea noastra, acolo, “la ei”, unde e mult mai seducator sa privesti, unde e mult mai dulce totul, decat in “viata noastra” hâdă si atat de arida, unde parca nu se intampla nimic, totul e static si funest …, ar zice omul lumesc, spectatorul de rand al peliculei), furnizata de un film mai mult sau mai putin siropos.

    Al doilea aspect, pe care il sesizasem si eu, este “contrastul” exacerbat, intentionat dezechilibrat, si de aici sentimentul de “neverosimil” – pt o viata de obste monahala autentica sau cel putin pt una fireasca, doar de dragul de a scoate in relief rolul si virtutile personajului principal, “subterfugiu” tactic si meteahna “made in hollywood” usor de asimilat de catre masele de oameni, mai greu de “digerat” de catre cunoscatori, nu ai filmului in general, ci ai vietii de obste. Asa incat se creeaza efectul celebrei “infernul sunt ceilalti”, monahul Anatoli, indiscutabil f bine creionat de catre regizor, este pus intr-o regretabila antiteza radicalizata, uracioasa, sacaitoare si monotona. De la un capat la celalalt al filmului, asa incat din acest punct de vedere totul este f previzibil si nu te mai poate surprinde cu nimic, desi poate unii din cunoscatorii obstilor monahale s-ar fi asteptat si la “altceva”. Avem de-a face cu un sfant autentic, veritabil infatisat in film, dar care vietuieste cu restul “fratilor” lui din manastire, o droaie de “neaveniti”, de “natangi”, de naivi si comozi (mai comozi chiar si decat un crestin de rand din lume .., care se mai si uita la film, exact acela!), toti “o apa si-un pamant”, niste “vai capul lor” … . Asa incat, din acest punct de vedere, in afara de sfarsit, filmul nu-ti ofera nimic in plus, decat vesnica si neta detasare a personajului principal fata de ceilalti. Ma asteptam la mai mult, sfantul nu avea nevoie de asa ceva pt a fi pus in evidenta. Poate dimpotriva.., decat din aceste “contraste” simpliste, relativ accesibile si previzibile. Intelepciunea unui sfant se vede acolo unde el “pare” pus “in criza” de intrebarile unor interlocutori oarecum “iscusiti”, care au o bunicica viata duhovniceasca, dar cu toate acestea el da raspunsuri neaspteptat de intelepte, care vadesc o inalta traire duhovniceasca launtrica. Si ma asteptam ca viata monahala sa fie pusa in valoare mai corect de catre regizor, nu infatisandu-i pe absolut toti “ceilalti” ca fiind oameni care nu prea stiu nici macar “pe ce lume traiesc”, niste naivi, natangi etc. Sa nu aiba sfantul Anatolie cu cine schimba o vorba, la un nivel cat de cat firesc, ori acceptabil d.p.d.v. monahicesc? Stim bine, in manastiri sunt tot felul de categorii de monahi, de vietuitori ai acestor locuri, dar asa ceva cu greu se poate inchipui ca exista si in realitate. Oricat de neputinciosi si de naivi s-ar spune ca ar intra chiar si in randurile monahismului… . Si din acest punct de vedere filmul dezamageste, fiind o “anti-pledoarie” in demersul de a vedea, de a cunoaste adevarul despre o vietuire autentic monahiceasca, de obste.

    De cealalta parte, a publicului, “cancerul” este f aproape. Am stat intr-o sala cu multi oameni, si imensa majoritate a lor aproape la fiecare situatie din film se prapadeau pe jos de ras. Se distrau si se hlizeau uitandu-se la film si la acele ipostaze. Pentru ca ei privindu-l, se erijau, se “proiectau” in dreptul personajului principal – Anatolie, cu replicile sale in fata acelor “neaveniti”, si de aici toata “hahaiala” din sala. Erau distrati bine, in loc sa se intrebe, hm. , poate ala caruia i-a aruncat ghetele in foc, as fi tocmai eu, comodul si mizerul, ipocritul de mine, sau daca nu stiu sa dau un raspuns banal din Facere, poate ca tocmai eu as fi acela, Doamne, cum de ma mai tii? ma mai suporti? Era o voie buna in acea sala. Cu oamenii proiectandu-se in dreptul “personajului principal”, inchipuindu-si ipostaze asemanatoare in care pot fi pusi cu semenii, invatand siret chiar replici si “tactica” personajului de a mustra pe acei necunoscatori; am observat ca era o mare “majoriatate” si dupa film, cand m-am consultat cu mai multi care vazusera si ei filmul. Si am ramas putin uimit. Si am zis ca poate toate acestea mi s-au parut mie. Pana cand l-am auzit pe parintele Mihail vorbind de acelasi lucru. 

    iar daca vorbim de Tarul, atunci lucrurile deraiaza vadit in “rea credinta” si “rea vointa”.
    toate bune, Doamne ajuta !

    Like

    • doktoru said, on februarie 14, 2012 at 12:05 am

      Am citit comentariul pana la regizorul evreu apoi s a taiat filmul, desi am vrut sa trag apa dar n am putut… eu nu pot fi corect politic cu evrei pt mine sangele lor e tot asupra lor, n au facut nimic sa scape de blestem, din contra…mi a placut comentariul lui ortodox foarte la obiect si adevarat, eu citesc Sfantul Ioan Gura de Aur si daca el a condamnat teatrul si artistii apoi asa este… nu va lasati covarsiti de emotii umane care rascolesc poate sufletul, lacrimile sunt pt Dumnezeu pt plangerea pacatelor noastre…si intradevar pe scena actorii mint,ei mimeaza sentimente umane iar la sfarsit ei asteapta aplauzele spectatorilor ca o incuviintare a talentului lor actoricesc cu care pacalesc lumea…ori daca ei cauta sa placa lumii credeti ca Dumnezeu ii v a placea pe ei? Uitati va la actori cum mor si poate veti trage alte concluzii, Dumnezeu ne da atatea exemple ca sa ne ferim de diavoli .

      Like

  12. Cineva said, on februarie 13, 2012 at 8:24 pm

    @acelas

    Contrastul exagerat dintre obstea monahala si parintele Anatoli am sesizat-o si eu dar l-am pus exact cum spui pe seama necesitatii de a socate in evidenta calitatile celui din urma. Cat despre faptul ca nu trimite la marturisirea la duhovnic nu stiu daca ai dreptate: filmul prezinta din abundenta cainta lui iar retragerea in pustie este facuta dupa modelul sfintei Maria Egipteanca. Si aceea intai s-a retras si s-a curatit in pocainta si abia dupa aceea s-a marturisit si impartasit.

    Like

  13. Viorel said, on februarie 13, 2012 at 8:32 pm

    poate parintele iustin parvu sar pricepe mai bine despre rolul filmului ostrov, mie mia placut pacat ca rar se fac filme crestin-ortodoxe.

    Like

  14. key4truth said, on februarie 13, 2012 at 8:48 pm

    Foarte bun , acum cred că-l revăd pentru a patra oară,și tot încă descopăr cîte ceva în gestica lui Anatolie, în simbolismul folosit, întradevăr un Pateric al zilelor noastre.

    Like

  15. key4truth said, on februarie 13, 2012 at 8:50 pm

    Like

  16. spellmaker said, on februarie 13, 2012 at 8:51 pm

    Un film e totusi un film.Nu trebuie sa ne gandim ca poate sa redea in el toate valorile ortodocsiei.Parerea mea este ca totusi a aratat cateva.In ansamblu este bine sa avem maturitatea de a lua ceea ce este bun din el.Consider ca filmul este unul de valoare si sper sa se faca multe alte filme care sa arate ce este de fapt ortodocsia.

    Like

    • costea said, on februarie 14, 2012 at 9:12 am

      La care ortodoxie te referi spellmaker(facator de vraji-traducere), la aia cu lingurita in sensul invers alelor ceasornicului.

      Like

  17. Viorel said, on februarie 13, 2012 at 9:01 pm

    IIsus din Nazareth a avut un rol mai mare in viata oamenilor, fiind cel mai bun film despre Domnu.

    Like

    • Iulian said, on februarie 14, 2012 at 12:08 am

      Acest film are niste erori evanghelice mult prea mari ca sa fie considerat un film bun si totusi, mai important decat asta, cum putea cineva sa joace rolul lui Dumnezeu? Filmul Iisus din Nazareth din punct de vedere dogmatic si canonic mi se pare o blasfemie. Cititul Evangheliilor te umplu din cap si pana in picioare de Adevarul si harul lor pentru ca sunt cuvinte spuse de Mantuitorul nostru si apostolii sai, ori acest film e rodul unei regii al unui catolic (parca), amestecat cu roluri ale unor actori (care actor insusi prin meseria lui este cazut sub incidenta a suficiente canoane) toate incercate a fi puse pe o linie care se incearca a fi cea a Evangheliei, dar care pe langa multele lipsuri mai are si alte adaugiri si lipse de cronologii plus replici care nu au nici o legatura cu ceea ce citim in Sfanta Evanghelie. De aceea mi se pare unul din cele mai nocive filme pentru ca pe multi oameni care l-au vazut, ii face sa-si spuna in sinea lor ca nu mai e nevoie sa citesc Evangheliile ca am vazut filmul si stiu despre ce e vorba, ori acesta film prezinta o imagine distorsionata fata de duhul Evangheliei, ca sa nu mai spunem ca la Galateni 1: 6 – 12 scrie asa:
      6. Mă mir că aşa degrabă treceţi de la cel ce v-a chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la altă Evanghelie,
      7. Care nu este alta, decât că sunt unii care vă tulbură şi voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos.
      8. Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!
      9. Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!

      10. Căci acum caut bunăvoinţa oamenilor sau pe a lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş plăcea însă oamenilor, n-aş fi rob al lui Hristos.
      11. Dar vă fac cunoscut, fraţilor, că Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om;
      12. Pentru că nici eu n-am primit-o de la om, nici n-am învăţat-o, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos.
      .
      Ori viata lui Iisus Hristos prezentata de Franco Zeffirelli vine oare de la Dumnezeu?, Nu e suficienta oare Sfanta Scriptura?

      Ostrovul nu e nici el o capodopera de arta pentru ca un crestin stie clar ca ortodoxia trebuie traita si nu jucata, in schimb are puterea de a transmite mesajul pocaintei si a smereniei, mesaj care pentru unii poate fi decisiv in viata. Nimeni nu stie judecatile Domnului, de aceea ar trebui sa ne vedem de pacatele noastre si sa lasam in voia lui Dumnezeu sa lucreze acest film in acel mod in care vrea Cel de Sus. Nu putem sti daca nu a intors pe cineva la ortodoxie sau daca a ratacit pe cineva, pentru ca s-a intamplat in cazul fiecaruia asa cum a ingaduit Dumnezeu. Nici nu trebuie ridicat prea sus pe piedestal pentru ca totusi e un film si nu e luat din Pateric.
      De Pavel Lungin auzisem candva ca s-ar fi crestinat, dar nu stiu cat este de adevarat acest lucru, insa putini dintre evreii care au trecut la ortodoxie au ales cu adevarat calea cea stramta iar reminescentele invataturii lor celei vechi, lesne ies in evidenta pentru un ortodox.
      E drept ca nu stim noi cat ajutor ii poate da omului Dumnezeu ca sa se pocaiasca cu adevarat, dar cand spun aceste lucruri am in minte viata Sfintilor nostri Parinti care au ajuns atat de mari Sfinti pentru ca de mici copii, botezati fiind, au ales calea monahismului. De ce altfel credeti ca marii duhovnici precum parintele Justin Parvu, ajunge la o treapta atat de inalta a blandetii si smereniei? Acest lucru se vede foarte clar din scrierile lor: sunt unii Sfinti (si dintre cei crestinati ulterior sau intrati in viata monahala dupa o viata de mirean) ale caror scrieri ajung sa te unga la suflet intr-o masura mai mica si sunt Sfinti care de mici copii luand calea calugariei si iubindu-L pe Dumnezeu cu toata firea, au niste scrieri care te topesc de cat de pline de har al Duhului Sfant sunt. Ganditi-va numai la ce scrieri au lasat Sfintii Ioan Gura de Aur, Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu cuvantatorul, si lista continua…

      De aceea mi se pare ca toate comentariile de aici si de pe la ultimele articole, reflecta nelinistea noastra sufleteasca ca sa nu mai zic de lipsa smereniei cand vedem ca unul spune ceva care nu e conform cu invataturile noastre, si imediat sa-i dam in cap cu ceva si sa vedem paiul din ochiul sau. Cred ca acum, mai mult ca oricand trebuie sa ne intoarcem la Evanghelii cu mai multa ravna si sa le citim, si iar sa le recitim si iar si iar…. atat cat ne sta in putinta, si sa ne rugam sa ne lumineze Dumnezeu prin acestea, sa nu pricepem cele ce diavolii vor sa ne talcuiasca din ele.

      Numai cand stau si ma gandesc ca Sfantul Ioan Gura de aur citea tot Noul Testament o data pe saptamana, imi amintesc de neputinta mea si de grijile care ma acapareaza in fiecare clipa. Slava Domnului ca il mai aud in minte pe parintele Cleopa spunand mereu: “rabdareee… rabdareee… rabdareee… rabdareee… si cand crezi c-ai terminat… o iei de la capat si iar, rabdareee… rabdareee… rabdareee… rabdareee… ……………. Nu pan’ la prasit, pana la sfarsit!”

      Dumnezeu sa va binecuvinteze pe toti si sa ne ajute noua tuturor sa trecem nevatamati sufleteste prin acesti ani tulburi care au inceput si care tot mai tare se vor tulbura, in cazul in care nu ne pocaim cu adevarat, ca sa se milostiveasca Dumnezeu de noi.

      Like

      • cineva said, on februarie 14, 2012 at 4:37 am

        Iulian, sa ma ierti ca intervin, nu vreau sa fac pe desteptul si ai intrutotul dreptate in ceea ce spui despre filmul lui Zefirelli. Numai ca din respect pentru adevar trebuie sa te corectez asupra unui fapt: sfintii Vasile cel Mare, Ioan Gura de Aur si Grigorie Cuvantatorul de Dumnezeu s-au botezat la 30 de ani si nu cand erau copii. Asa era obiceiul pe atunci sa se boteze oamenii cand ajungeau la varsta botezului lui Hristos. Si tocmai Sf. Vasile cel Mare a fost cel care a hotarat ulterior ca botezul sa se faca in copilarie din cauza multelor primejdii care il pandesc pe om si riscului de a-si pierde sufletul inaintea atingerii acestei varste..

        Like

      • Iulian said, on februarie 14, 2012 at 7:35 am

        Multumesc pentru corectare. Cand am scris despre botezul de mic copil, aveam in minte pe parintii nostri mai actuali, iar din ce am scris eu se intelege ca despre cei Trei Ierarhi ar fi vorba.
        Doamne ajuta.

        Like

  18. ortodox said, on februarie 14, 2012 at 3:59 am

    Parerile noastre au fost spuse.
    Sa vedem daca si Sfintii Parinti ne dau dreptate!

    https://groups.google.com/group/ortodoxia/browse_thread/thread/57eb8c440b70010d

    Sper ca nimeni nu se va agata de definitia “teatre nelegiuite” ca sa spuna ca acea creatie a unui neortodox e ceva “legiuit”. Dar mai stii…

    https://groups.google.com/group/ortodoxia/browse_thread/thread/6f9347bbc08827e

    Si daca Sf. Parinti ne condamna pentru iubirea de “teatre”, ce facem? Ne luam dupa cei inselati care ne invata lucruri potrivnice invataturilor Sfintilor?
    Zicem ca “acum sunt alte vremuri”, insemnand ca Sfintii Parinti sunt depasiti de laudatorii de acum al Lunghinolor de azi? Sau de ieri, din totdeauna…

    Like

    • Mihail said, on februarie 14, 2012 at 12:05 pm

      este extraordinar ce ziceti!
      multumesc pentru articole!

      Like

    • cineva said, on februarie 14, 2012 at 6:34 pm

      Ma iertati, n-am citit inca articolele dar de la inceput mi se par tendentioase. Se intituleaza ‘Sfantul Ignatie Briancianinov despre filmul Ostrovul si despre actorie’. Cum Doamne iarta-ma sa-si fi dat cu parerea Sfantul Ignatie Briancianinov despre acest film cand el a murit in 1867? Eu inteleg ca se vrea instruire publicului dar hai sa nu exageram. Adevarul nu are nevoie de minciuna ca sa straluceasca..

      Like

  19. marcel said, on februarie 14, 2012 at 7:15 am

    mie mi a parut rau ca nu s a spus despre faptul ca biserica rusa s a rupt in 2 ! una care s a supus ateilor si alta parte care nu s a supus ,dar regizorii nu fac filmele dacat sa atraga lumea cu sentimentele ei vulcanice si rareori ca vor sa spuna ceva ! eu nu vreau sa fiu fanatic si spun ca erste un film despre pocainta ce trebuie vazut,mai ales de cei ce au trait evenimentele respective sau asemanatoare !

    Like

    • saccsiv said, on februarie 14, 2012 at 7:21 am

      marcel

      Tu esti un soi de stilist?

      Like

      • ortodox said, on februarie 14, 2012 at 7:52 pm

        Si daca este “stilist”, care e problema? Eram obisnuiti cu “ba fascistule”, “ba legionarule” dar sa cadem chiar atat de jos cu “bai stilistule”?
        Daca e, sa-l invidiem, ca nu se afla sub multele anateme care sunt pe capul nostru, cei “canonici” si “nou stilisti”.
        Si in general, ce rost are intrebarea cand aici se discuta despre vicleniile anti-ortodoxe?
        Sper sa fii onest si sa nu cenzurezi.

        Like

      • saccsiv said, on februarie 14, 2012 at 8:06 pm

        ortodox

        Pai daca n-am spus al cui e IP-ul dv, de ce credeti ca v-as cenzura?

        Eu am dus niste batalii cu stilistii, asa ca stiu mai bine de ce intreb.

        E interesant ca ne “invatati” sa-i invidiem …

        Like

      • G-man said, on februarie 15, 2012 at 9:40 am

        saccsiv despre com ortodox ti-au zis mai demult cei de la ric ca e filostilist..se pare ca au avut dreptate dupa cum se vede ..(nu ma intreba de unde stiu cine este ca se vede de la o posta , ca si in cazul comm mihaela … care isi afisa numele real ..si se intreba de unde il stim )

        ortodox daca vei ajunge ,asa cum doresti (nu am gasit la sfintii parintii dorinta de a ajunge sus in ierarhie) episcop , rugamintea mea de mirean ultrapacatos este sa te gandesti bine sa nu rupi inca o parte din BOR, gandeste-te la generatiile ce se vor sminti dupa moartea ta ,, daca Domnul va lungi timpul.
        Daca suntem sub anateme asa cum ziceti , sa reusiti sa ne scoateti de sub aceste anateme si sa alipiti si BOSVR la BOR sa fim uniti asa cum ne vrea Hristos in aceeasi barca.

        Iar legat de filme .comentariul parintelui Rafail Noica e suficient… nu cred ca cineva, decat daca e diliu se pune pe el in locul actorului din rolul principal al filmului IIsus din Nazaret . singura intrebare care am avut-o cand am vazut filmul a fost eu ce as fi facut daca as fi fost in multimea aia .. as fi crezut in EL?

        sa criticati filme ortodoxe mai mult sau mai putin canonice cred ca se va putea atunci cand nu ve-ti mai citi pe net linkuri din ziare care stim cu totii ce poze apar pe acolo vrei nu vrei. Cand in manastire nu veti mai avea laptopuri si tehnica de ultima generatie , si cand intre calugari nu va mai exista discutii legate de filme de actiune, cand se va renunta la toate acestea ,TV , PC, RADIO,DVD. mobil..atunci acela va fi in masura sa critice si filmele acestea, pentru ca altfel nu suntem cu nimic diferiti de farisei care inghitim camila si strecuram tantaru.

        Like

      • saccsiv said, on februarie 15, 2012 at 11:19 am

        G-man

        Nu mi-au spus. Sau nu-mi aduc aminte, dar totusi nu aveau cum sa-mi spuna, din motive pe care nu le expun aici. Cred ca nu vorbim de aceeasi persoana.

        Like

      • G-man said, on februarie 15, 2012 at 1:21 pm

        eu vorbesc despre cel ce semneaza articolul :

        http://groups.google.com/group/ortodoxia/browse_thread/thread/f3df8f1dfc2b79e4?hl=en_US

        link pe care el il lasa in subsolul primului comentariu.
        iar cei de la ric oricum aveau ceva impotriva lui .. da e veche treaba , inca erati prieteni .. ceva 2010 vara.
        dar in privinta “stilului “.. cam au dreptate.

        Like

      • saccsiv said, on februarie 15, 2012 at 1:58 pm

        G-man

        Tu zici de monahul Filoteu. Eu ziceam ce cel cu IP -ul celui cu nick-ul ortodox.

        Like

      • Alexandra said, on februarie 15, 2012 at 2:57 pm

        cred ca ‘ortodox’ a crezut ca prin stilist saccsiv intelege pe cei ce nu au schimbat calendarul, nu pe cei care s-au rupt de biserica ( dupa cum zice si ortodox “nou stilisti”).
        Cred ca de aceea a zis sa-i invidiem, pentru ca se referea la cei ce tin calendarul vechi (ex. cei din Sfantul Munte Athos)
        Ortodox, saccsiv cand zice ‘stilist’, cred ca se refera la nou stilisti, cei rupti de BOR.
        Iertare daca ma insel.

        Like

      • saccsiv said, on februarie 15, 2012 at 4:55 pm

        Alexandra

        Pai nu te inseli. Si nu are cum sa nu stie, din moment ce nu a intrat abia acum pe acest blog.

        Like

  20. ed said, on februarie 14, 2012 at 8:12 am

    @ortodox
    …foarte buna parerea dumitale.vis a vis de teatru si film…foarte argumentata…am cazut pe ganduri…multumesc!…sa ma ierte fratii daca gresesc…
    Doamne ajuta!

    Like

  21. un pacatos said, on februarie 14, 2012 at 12:22 pm

    Se spune aici, pe la comentarii, ca filmul nu indeamna oamenii la marturisirea pacatelor si impartasire ?
    Pai dupa ce copilul este vindecat de boala trupeasca, durerea de la sold, nu face el tot posibilul, Anatolie, chiar intra si-n apa spre al lua pe copil si sa-l duca la duhovnic, spre a fi spovedit si impartasit ?

    Like

  22. bogdana said, on februarie 14, 2012 at 3:36 pm

    UN FILM EXTRAORDINAR
    CE M A IMPRESIONAT A FOST FINALUL CAND ANATOLIE AJUNGE SA VADA CA CEL PE CARE A ACREZUT CA L A OMORAT TRAIA
    S AR PUTEA SPUNE CA POCAINTA LUI A FOST ZADARNICA DAR NU. EL S A POCAIT PENTRU LASITATEA SA CAND L A IMPUSCAT PE CAPITAN. ADICA L A OMORAT CU GANDUL. S A RUGAT BUNULUI DUMNEZEU SA I IA DUREREA IAR LA SFARSITUL VIETII I A LUAT O. IAR ANATOLIE NU S A GASIT CURAT CACI PACATUISE CU GANDUL
    ADESEA UITAM CA PACATELE SUNT NU NUMAI CU FAPTA CI SI CU GANDUL SI CUVANTUL. POATE LA FEL DE MARI TOATE.
    UN FILM MINUNAT

    Like

  23. cineva said, on februarie 14, 2012 at 6:15 pm

    @Andreea

    Sunt atatea dovezi ca Danion Vasile este un inselat incat nici nu stiu de unde sa incep. Am sa incerc sa ma organizez un pic si sa enumar pe cele mai evidente.

    In primul rand parintii invata sa nu indrazneasca sa iasa omul la propovaduire inanite de a se fi curatat pe sine de patimi. Pentru ca invatatura la fel ca si facere de minuni, ca si vindecarile si vederea inainte este o harisma iar harismele nu se primesc decat dupa pocainta indelungata si despatimire. Danion Vasile a sarit efectiv din bratele diavolului in amvon.

    In al doilea rand Danion Vasile da dovada de un eroticism pervers incercand sa amestece cele spurcate cu cele sfinte. Am citit cateva fragmente din cartile lui si a trebuit sa ma spal pe ochi.. Nu este ingaduit unui invatator sa se adreseze cu atata necuviinta femeilor, si mai ales fetelor tinere si sa faca referiri directe si clare la partile lor anatomice intime, ca sa nu mai vorbim ca aceste lucruri ar trebui sa fie cu totul inafara preocuparilor lui. In plus el insereaza aceste perversiuni adolescentine intarziate intr-un contex religios ceea da o gravitate deosebita acesti ‘melanj’ aberant.

    In al treilea rand si-a exprimat cat se poate de clar si in nenumarate ocazii convingerile stiliste. Stilisti pentru mine sunt eretici. Danion stilist inseamna Danion eretic.

    Dar mai ales si mai ales Danion Vasile a indraznit sa blacareasce oamenii sfinti ai neamului nostru. A indraznit spurcaciunea (iarta-ma dar nu ma pot abtine) sa il faca pe parintele Cleopa minicinos!!! L-am auzit cu urechile mele spunand ‘Cleopa minte cand spune ca…’. Auzi, Cleopa minte! Ca si cum ar fi el vrednic sa-i lege cureaua incaltamintei! Un alt sfant pe care a indraznit sa-l atace a fost preasfintitul parinte Arsenie Boca. Pentru mine atata este suficient, cine s-a legat de acestia doi s-a legat de Dumnezeu si nu mai am nevoie de alte dovezi. Dar din pacate mai am si altele.

    Danion Vasile profita, adica face bani, de pe urma ‘invataturilor’ lui fara a fi nici preot nici calugar. Nu ca acestora le-ar fi permis, dar despre preot spune Dumnezeu ca ‘va trai de la Templu’ adica din Biserica. La fel si calugarul. Insa Danion Vasile nu este nici una nici alta, este un paduche, un parazit care incearca sa faca bani profitand de credulitatea publicului. Ca sa nu mai spunem ca a facut facultatea de Teologie mult timp dupa ce era deja mare ‘propovaduitor’. Dar nu-si asuma nici greutatea vietii calugaresti, nici responsabilitatea vietii preotesti de mir. Ce este el atunci, un mirean destept? Un mirean invatat? Au fost si de acestia dar unde s-a format Danion Vasile, care ii este viata si faptele ca sa-l ascultam? Care este garantia pe care o aduce in sprijinul cuvintelor? Parintii invata ca stiinta fara fapte este goala si nascatoare de mandrie luciferica. Numai cuvintele celui care are fapte zidesc. Si pe cine a zidit Danion? In afara ca aproape a produs o ruptura in Biserca acum cativa ani (cand m-am lasat complet de citit stirile fiind prea dezamagit) nu am vazut absolut nimic pozitiv. Si nici nu are cum.

    Like

  24. citibeg said, on februarie 14, 2012 at 6:35 pm

    @ Ortodox
    Exagerezi. Teatrul e un mijloc de comunicare cum e cartea, internetul sau multe altele. Nu poţi spune că rolul e o minciună, căci nu se ascunde adevărul: nimeni nu înşeală pe nimeni, recunoaşte toată lumea că sunt actori sau scriitori (şi “Savatie Baştovoi – Audienţă la un demon mut” e un roman fictiv). Altfel se poate ajunge la blasfemii răuvoitoare prin care să se spună că toţi sfinţii părinţi au minţit prin parabolele lor !!! Deci să păstrăm măsura şi să nu decretăm ca minciună ceea ce e declarat pe faţă ca fiind ceea ce este: un rol, un roman de ficţiune, o parabolă ş.a.m.d. Iar în ceea ce priveşte că nimeni n-ar trebui să îndrăznească să joace rolul unui sfânt, apăi ajungem iar la aberaţii gen niciun preot n-ar trebui să îndrăznească să intre în Sfântul Altar, căci cine poate fi vrednic de aceasta ? In extenso, şi preoţii au “rolul” lor în lumea asta.
    Nu mediul de transmitere a mesajului e de condamnat, ci mesajul diavolesc, şi aici dau dreptate sfinţilor părinţi care interziceau teatrul, căci mai mult rău se face prin intermediul acestui mijloc, decât bine. Dar nu din cauza “minciunii”… În rarele momente când se scrie şi o carte cu mesaj ortodox, fie ea şi fictivă, când se turnează un film ortodox, când se spune o parabolă plină de învăţăminte, să nu cădem în capcana fariseismului şi să ne credem mai catolici decât papa. Noi, turma cea mare de credincioşi orbi, avem nevoie şi de astfel de mijloace de comunicare pentru a înţelege duhul ortodoxiei, din nefericire. Bine ar fi să înţeleagă toată lumea mesajul lui Hristos doar citind Biblia, dar, din nefericire, ştim prea bine că orbii nu ştiu să citească.
    Cât despre cei ce zic că nu se vorbeşte despre spovedanie, cred că n-au văzut filmul. Nu o dată sunt trimişi credincioşii la preot. Pentru ce, dacă nu pentru spovedanie şi împărtăşanie ? Că sfaturi le putea da şi Anatolie, dar ştia prea bine că numai preotul îi putea spovedi şi împărtăşi. Niciun argument contra nu m-a convins că filmul n-ar fi în “duh ortodox”. Că nu e perfect, de acord. Nici noi nu suntem.

    Like

    • ortodox said, on februarie 14, 2012 at 7:55 pm

      Cu mine te poti certa fara consecinte insa trebuie sa fii atent cand devii prea creativ in legatura cu Sfintii Parinti.
      Mai citeste odata ce au spus Sf. Parinti, poate te razgandesti.

      Like

      • citibeg said, on februarie 14, 2012 at 10:22 pm

        @ ortodox
        Am citit şi rămân la părerea mea. Sf Ioan Gură de Aur zice clar: “teatrele cele nelegiuite”. Apoi, lămureşte la ce se referă: “Şi poate va zice cineva: Ce greşală aşa de mare au făcut aceştia, ca să fie scoşi afară din aceste sfinte curţi? Ce păcat mai mare ca acesta cauţi, când ei facându-se pe sine cu totul preadesfrânaţi sau fără de ruşine, ca nişte câini turbaţi, la această sfântă Masă? ”
        Deci predesfrânarea de prin acele “teatre nelegiuite” o combătea Sfântul. Mai şi spune după aceea: “Căci acolo sunt si cuvinte desfrânate, cântece necuviincioase, glasuri atrăgătoare, ochi machiaţi, obraji sulemeniţi, haine indecente, forme pline de ispitire şi multe alte meşteşuguri făcute spre amăgirea si înşelarea celor ce privesc. Apoi lenevirea sufletelor celor ce privesc, îndemnul spre poftă din pricina locului, a cuvintelor ce s-au auzit mai înainte si a lucrurilor ce se vor întâmpla pe urmă, cântarea din trompete, din fluiere şi din celelalte de acest fel, care amăgesc şi înmoaie tăria minţii, şi dansul si veselia desfrânatelor, care aprind sufle¬tele celor ce stau acolo si le fac lesne robite.”

        N-am văzut nimic în care să atace direct teatrul doar pentru că e… teatru.

        Like

  25. miezdenuca said, on februarie 14, 2012 at 8:26 pm

    http://ciunpalacul.wordpress.com/

    Like

  26. cineva said, on februarie 15, 2012 at 1:57 am

    @saccsiv

    “Dar tu ai dovezi ca nu i-a fost duhovnic?”

    Nu dar nu am nici motive s-o cred pe cuvant. Iata un extras din cartea ei ‘Pe urmele bunicii Maicii Domnului’:

    ‘In Ierusalim, sub boltile vechi de piatra ale manastirii Saydannaya, ii gaseste pe cei ce o cauta, Maria (Mariam), Bunica Maicii Domnului. Acolo, Fecioara si Bunica ei odihnesc impreuna sufletele acelor calatori pe caile Duhului Sfant precum Maica Ecaterina si surorile ei intru Hristos.’

    http://maicaecaterina.ro/2010/05/pe-urmele-bunicii-maicii-domnului/

    Apoi googlati Saydannaya Monastery/Convent sau macar Saydannaya simplu. O sa gasiti doua lucruri:

    1. Saidnaya sau Sednaya, oras din Siria situat la 27 kilometres nord de Damasc.
    2. Saidnaya: manastire in apropiere de Damasc http://www.saidnaya.com/

    Daca in schimb o sa faceti un search Saydannaya Israel sau Saydannaya Jerusalem o sa gasiti doar trei link-uri: toate catre blogul ‘maicii’ Ecaterina.

    Like

  27. cineva said, on februarie 15, 2012 at 3:12 am

    @saccsiv completare

    Am uitat sa precizez esentialul: ‘maica’ Ecaterina a afirmat in repetate randuri ca este monahie la manastirea ‘Bunicii Maicii Domnului’ din Ierusalim. Eu am auzit-o declarand aceasta intr-o inregistrare video de pe youtube a unei emisiuni la care era invitata impreuna cu Danion Vasile si Victor Roncea. Nu stiu daca acest video mai exista dar daca mai exista am sa-l gasesc.

    Iata in continuare un citat din cartea ei unde duce minciuna pana la absurd:
    « Nu departe de Biserica Învierii din Ierusalim se afla un loc plin de liniste umbroasa: Manastirea ortodoxa de maici Saydannaya, aflata sub obladuirea Patriarhiei Ierusalimului.
    Manastirea a fost construita cu multa vreme in urma pe locul casei mamei Sfintei Ana, mama Sfintei Fecioare Maria, preoteasa Maria sau Mariam ori Miriam si a sotului ei, preotul Matthan.
    DE ACEASTA SFANTA MANASTIRE ESTE LEGATA SI MINUNEA CU MUSULMANUL ce a fost cusut de Insasi Maica Domnului, dupa ce fusese ucis si taiat in bucati de raufacatori.
    Aceasta manastirea este singura care gazduieste o icoana a Sfintei Miriam, mama a trei fete, Maria, Ana si Sovia. Despre Maria nu stim nimic, in schimb Ana este Sfanta Ana, Mama Nascatoarei de Dumnezeu, iar Sovia este mama Elisabetei, mama Sfantului Ioan Botezatorul..ce frumoasa increngatura de sfinte rudenii!.Un sir lung de maternitate trupeasca imbogatit de cea spirituala, care ne aminteste si ne arata concret prin exemplul viu ca femeia se mantuieste prin nastere (trupeasca dar mai ales duhovniceasca) de prunci!
    Ca fii ai Tatalui Ceresc dar si ai Maicii Domnului, asa cum ne-a dat-o Mantuitorul cand se afla pe Cruce, ne inrudim si noi, infiati in Duhul Sfant si devenim stranepoti ai Sfintei Strabunici a Mantuitorului, indraznind cu smerenie la mijlocirea sa. Sa iubim aceasta sfanta bunica si sa-i urmam exemplul de vietuire in familie, si mai ales daca, prin milostivirea lui Dumnezeu, avem de parcurs drumul Sfintei Taine a Preotiei.
    Sa o cinstim pe Bunica, botezandu-ne fiicele cu acest frumos nume si punandu-le sub ocrotirea ei, caci ea este bunica Maicii Domnului, al carei nume l-a si purtat. »

    Minunea cu musulmanul (daca o fi adevarata) s-a petrecut la manasitrea Saydnaya din Siria :

    http://www.pigizois.net/agglika/the_miracle_in_siria.htm

    Fratilor daca astea nu sunt minciuni ordinare si basme atunci sa ma pedepseasca pe mine Dumnezeu pentru calomnie.

    Like

  28. cineva said, on februarie 15, 2012 at 3:41 am

    Danion Vasile: Printele Cleopa zice mai multe minciuni decat ecumenistii, Min. 1:15

    Danion Vasile cinstind ‘sfintii’ stilisti:

    Like

    • saccsiv said, on februarie 15, 2012 at 7:13 am

      cineva

      El a zis in ultima vreme multora ca si-a revenit. Eu consider ca ar trebui s-o faca si public.

      Like

      • cineva said, on februarie 15, 2012 at 5:34 pm

        Bineinteles ca trebuie s-o faca public chiar daca nici asa nu este garantatata sinceritatea. Si Mitropolitul Banatului s-a ‘cait’ in fata Sf. Sinod dar ce folos… Dar cel putin daca o face public este mai usor sa-i dovedesti falsitatea daca ulterior revine la vechile obiceiuri.

        Like

  29. maica ecaterina said, on februarie 15, 2012 at 7:07 am

    FRATE VASILE..VAD CA A STARNIT DEVARATE POLEMICI ACEST BIET FILM..
    NU MA DERANJAZA NICIO AFIRMATIE..FIECARE ARE MARIMEA LUI DE CREIER SI DE SUFLET…

    TOTUSI…CEL CE ISI ZICE ” cineva”…A AFIRMAT DE MAI MULTE ORI CA ….. ”ASA CEVA NU EXISTA”…..REFERINDU-SE LA MANASTIREA SAYDANAYA DIN IERUSALIM UNDE TOATA LUMEA STIE CA LOCUIESC ,CAND SINT IN ISRAEL…
    TE ROG INFORMEAZA-L PE ACEST DOMN IGNORANT…CA IN LIBRARIILE ROMANIEI SE GASESTE CARTEA PE CARE AM SCRIS-O ACUM 2 ANI “BUNICA MAICII DOMNULUI” LA EDITURA AGATON…
    SI CARE PARTIAL ESTE O TRADUCERE DIN CARTEA PUBLICATA DE PATRIARHIA IERUSALIMULUI SI CARE SE VINDE LA PANGARUL MANASTIRII SAYDANAYA DIN IERUSALIM ..

    AM AVUT BINECUVANTAREA STARETEI DE ACOLO SA FAC TRADUCEREA SI SA POVESTESC CATE CEVA DESPRE ACEASTA MINUNATA MINASTIRE..CARE ARE CA INCEPUT AL ISTORIEI EI O MINUNE DEOSEBITA CU ICOANA MAICII DOMNULUI CE A VENIT SINGURA IN ISRAEL DI SIRIA ..DE LA MANASTIREA -SORA..SAYDANAYA

    NU E LOCUL..NICI TIMPUL..SA FAC EXPLICATII..CINE DORESTE DETALII POATE CUMPARA CARTEA ,IN CARE REPET, SE AFLA CHIAR SI PARACLISUL BUNICII MAICII DOMNULUI ,TRADUS DIN GREACA DE UN PARINTE DIN MANASTIREA ANTIM

    DA-I TE ROG DETALIILE ASTEA SI ROAGA-L SA SE ABTINA DE LA COMENTARII CARE IL VOR ACUZA GRAV IN FATA CERULUI..A LUI DUMNEZEU SI A MAICII DOMNULUI….IN REST…PENTRU COMENTARIILE CELORLALTI…NO COMMENT!!!!!!!!!!

    Like

    • cineva said, on februarie 15, 2012 at 4:47 pm

      @’maica’ Ecaterina

      Nu ma intereseaza ca afirmi dumneata in carti. Aceast presupusa manastire nu exista. Daca ar fi existat ar fi fost de gasit. Am vizitat situl Patriarhiei Ierusalimului unde este lista cu toate manastirile pe care le are in grija. NU EXISTA. Cautati in josul paginii lista cu manastirile din Ierusalim ale Patriarhiei Ierusalimului:

      http://jerusalem-patriarchate.info/en/ierai_monai_naoi.htm

      Argumente cum ca ar exista carti despre ea (pe care le-ai scris chiar dumneata) sunt apa de ploaie.
      Deasemeni ati avut indrazneala sa spuneti ca de presupusa manastire din Ierusalim este legata vindecarea musulmanului. Deasemeni fals. Aceasta, daca s-a intamplat, s-a intamplat in Siria si am demonstrat cu link-ul din precedentul post.
      Minciuna are picioare scurte ‘maica’. V-ati gasit pe romani de fraieri ca sa mai jucati un rol si sa faceti un ban. Dar nu toti suntem chiar asa de usor de pacalit. Si astazi informatiile sunt mult mai usor de verificat.
      La toate astea se adauga si plagiatul intrucat recunoasteti ca aceasta carte este o traducere ‘partiala’ a unei carti deja existente dar o vindeti sub numele dvs. Faptul ca ati gasit-o in Ierusalim nu inseamna ca si manstirea era in Ierusalim.. dar probabil nici n-ati citit-o cu atentie.
      Daca dumneata o sa produci cea mai mica dovada, nu mie, ci publicului romanesc, ca aceasta manastire exista, eu iti cer public iertare. Dar daca nu te rog sa dispari din Romania.

      Like

      • saccsiv said, on februarie 15, 2012 at 5:16 pm

        cineva

        Ei, frate, si cu tine … Chiar asa? Sa dispara din Romania?

        Ne vom lamuri si cum e cu manastirea aceea, dar sa stii ca maica nu s-a imbogatit.

        Like

    • cineva said, on februarie 15, 2012 at 5:20 pm

      @’maica’ Ecaterina completare

      Si cum adica ‘am avut binecuvantarea staretei de ACOLO sa fac traducerea’? Nu e stareta dumitale daca chiar ‘locuiesti’ acolo?

      Like

  30. cineva said, on februarie 15, 2012 at 5:42 pm

    @saccsiv

    Eu atata am avut de spus despre aceasta presupusa maica. Mai mult nu am ce face intrucat nu am posibilitati prea avansate de investigare. De aceea las aceasta in mainile tale si am incredere ca Dumnezeu te va ajuta sa faci lumina. Eu imi asum toata responsabilitatea vorbelor mele inaintea Lui si a oamenilor. Fie ca El sa judece cu deptate intre mine se ea. Doamne ajuta!

    Like

  31. Nomi said, on februarie 15, 2012 at 9:16 pm

    Cand Dostoievski a scris Fratii Karamazov, roman socotit de mari teologi, preoti si calugari imbunatatiti, ca fiind o lucrare ortodoxa de mare profunzime spirituala, capitolul despre staretul Zosima a intimpinat numeroase critici din partea unor intelectuali, specialisti in ortodoxie. Foarte pe scurt, obiectiile acelor critici induhovniciti se refereau la urmatoarele aspecte: ca ortodoxia nu e zugravita autentic, ca viata monahala nu e corect redata, ca dialogurile monahilor sunt nerealiste, ca staretul Zosima e nu stiu cum, ca Aliosa e naiv (prostut) si lipsit de personalitate, un personaj sters; ca moartea Parintelui Zosima e scandaloasa, neortodoxa!? etc.

    Impresia mea e ca istoria se repeta cu filmul Ostrovul. Intr-un peisaj cinematografic hiper-saturat de filme hollywoodiene, in care crestinismul, cand nu e maimutarit, e complet ignorant, iata ca apare o productie din Rusia, care ne infatiseaza o poveste parca rupta din Pateric.
    In loc ca regizorul sa fie imbratisat pentru incontestabila gura de oxigen duhovnicesc pe care ne-o ofera cu prisosinta (oare in ce productii importante mai vedem secvente in care personajele-calugari se inchina Sfintei Treimi, fac matanii, spun rugaciuni catre Maica Domnului si psalmi, isi pling pacatele, participa la slujbe ortodoxe etc.?), in loc sa-i fie iertate eventualele “omisiuni”, “scapari”, “incorectitudini”, “nereguli”, regizorul, (si) pentru ca este evreu, e luat la pumni, indexat ca terorist la adresa ortodoxiei si aruncat in tagma lui aghiuta.
    Concluzia unor ortodocsi: filmul e o diversiune menita sa ne impiedice mantuirea la care noi lucram asiduu.

    Faptul ca persoane ce impartasesc aceeasi credinta crestin ortodoxa se raporteaza diametral opus la Ostrovul ma pune serios pe ganduri. Este trist ca destui ortodocsi mai mult sau mai putin induhovniciti il socotesc o blasfemie, in timp ce Parintele Dan Badulescu si Parintele Rafail Noica, dar si alti forumisti, vorbesc laudativ despre acest film. Orice s-ar spune, dezbinarea chiar si pe chestiuni mai putin semnificative (aparent), cum poate unii considera acest film, dezbinarea nu e deloc un lucru imbucurator.

    Alaturi de alti forumisti consider Ostrovul un film cu mesaj crestin ortodox autentic, un film profund duhovnicesc. E de la sine inteles ca fiecare are dreptul sa creada ce doreste si cat poate, insa, anumite obiectii mi-au atras atentia si as dori sa le discut punctual cu scopul de a ne lamuri (a primi lamurire). Iata despre ce este vorba:
    1. Filmul e o blasfemie, pentru ca Sfintii Parinti din vechime au socotit ca teatrul (si implicit filmul) e un mare pacat; “TOT ce se întîmpla şi se întîmplă
    în teatru şi în actorie era, este şi va fi imoral.” “Să presupunem că vreodată o anume piesă de teatru ar propovădui binele
    absolut. Cine se va găsi să interpreteze un astfel de rol? Vreun sfînt? Îşi
    închipuie cineva pe Părintele Cleopa sau pe Părintele Arsenie Papacioc sau
    pe Părintele Adrian Făgeţeanu, ori pe Părintele Paisie Olaru interpretînd
    rolul principal din vreo piesă de teatru sau dintr-un film care
    propovăduieşte binele absolut, evanghelic?
    Are cineva minte să creadă că vreun creştin, luptător pentru mîntuirea sa,
    va minţi vreodată, conştient, în faţa a mii de oameni care ştiu că el
    minte? Nici copiii de grădiniţă nu cred asta, şi ei se joacă de-a pompierii
    şi de-a doctorii; dar ştiu că, atunci cînd a încetat joaca, tot ce a fost
    era minciună. “

    Mai intai, as vrea sa stiu si eu ce este imoral si mincinos in mesajul filmului Ostrovul?
    M-as bucura sa primesc un raspuns bine argumentat.

    Cum de Parintele Rafail Noica nu a gasit nimic imoral in acest film, si nici n-a reusit sa dibuiasca minciuni despre ortodoxie? Nu cumva pentru ca nu a fost nimic de felul asta in film?
    In plus, cum de Parintele a putut ignora canoanele Bisericii, gasind de cuviinta sa priveasca un film artistic, adica, un dracism, dupa unii “politisti” ai ortodoxiei? Nu mai spun ca, e de-a dreptul scandalos ca l-a mai si socotit profund duhovnicesc? Oare cum a putut Parintele Rafail, un calugar cu o adanca experienta duhovniceasca, cum a putut sa se lase inselat de “acest gen de tăiere a frunzei la cîini”?

    Inainte de orice explicatii, am gasit un eseu foarte interesant, scris de Dimitriana Condurache, despre actorul in spatiul crestin ortodox. http://www.scribd.com/doc/56912526/20/TEATRUL-CURAT-Sau-Actorul-in-spatiul-crestin-ortodox-eseu
    Celor care traiesc dreapta credinta cu canoanele in brate si cu catusele sfinteniei la brau, gata sa aresteze pe cei ce nu respecta (in viziunea lor) intocmai litera legii, ignorand complet manifestarile infinite&nebanuite ale Duhului Sfint, cel ce inspira legile sfinte, tuturor acestora le ofer urmatorul citat din eseul dnei. Dimitriana Condurache: “„…ca Biserica nu a condamnat niciodata prin legile ei faptul artistic autentic o dovedeste comentariul la Canonul 51 al Sinodului Trulan (anul 692), intitulat “Crestinii sa nu se faca mascarici”. Comentariul apartine unui cleric, unul din cei mai reputati “canonisti” contemporani, arhidiaconul Ioan N. Floca: “Canonul 51 condamna anumite manifestari care, sub pretextul distractiei sau al artei, fie ca-i supuneau pe unii profesionisti la suferinte, care uneori mergeau pâna la cruzime, fie ca-i obligau pe altii sa-si primejduiasca viata, sau sa apara pe scena în atitudini imorale sau în tinuta indecenta. Prin aceasta masura, Biserica nu a condamnat arta si nici distractiile morale si decente. Nu a condamnat si nici nu condamna spectacolele de arta si nici alte reprezentatii cu caracter distractiv,educativ etc.; de asemenea nici pe cei angajati pentru astfel de manifestari.
    ”Închei cu un alt citat din carte si ma retrag, pentru ca, veti vedea, nu mai încap alte comentarii: „
    …ni se pare cu totul relevanta asertiunea unui calugar contemporan – recunoscut duhovnic -, unul dintre cei mai faimosi directori de constiinta crestina [este vorba despre Parintele Teofil Paraianu de la Manastirea Sâmbata de Sus]: “

    Revenind, sa ne imaginam ca un parinte ii povesteste copilului sau o parabola evanghelica. Pentru ca e mic si nu are mintea coapta, parintele, pentru a-l face pe copil sa priceapa, ii exemplifica, prin unele gesturi, actiunea evocata, intruchipand cand un personaj, cand altul. Poate fi considerat tatal respectiv un blasfemiator, pentru ca a incercat sa intre in pielea personajelor din poveste, pentru a-l face pe fiul sau sa inteleaga ce este bine si ce este rau?
    Un actor care se raporteaza la personajele pe care le interpreteaza, in chip ortodox, ei bine, un astfel de actor imi e greu sa cred ca blasfemiaza. E dureros pentru o constiinta crestina curata sa interpreteze un personaj “negativ”, necrestin, vulgar, depravat etc., dar, daca mesajul piesei este unul crestin, interpretarea personajului negativ poate fi inteleasa si ca un gest de pocainta, ca un act de adanca smerenie: actorul traieste, pentru scurta vreme, cu durere, intr-o anumita masura, starea de cadere a personajului negativ interpretat, tocmai pentru a infatisa caderea respectiva publicului, ca o pilda, si a-l feri de caderi.
    La limita, situatia e oarecum similara cu o poveste din Pateric, daca nu ma insel, in care un duhovnic cu experienta, care isi iubea nespus ucenicul, il roaga pe Domnul sa-i dea lui prilejul sa lupte cu dracul ce-l chinuia grozav pe mai tanarul sau ucenic. Acesta, incepator fiind, se dovedea mai slab duhovniceste, iar lupta, pe care a acceptat-o oarecum si din mandrie, era peste puterile sale . In marea sa intelepciune, Dumnezeu, pentru dragostea si smerenia batranului Duhovnic, ii implineste ruga, eliberandu-l pe tanarul calugar de lupta cu aghiuta, si intarindu-l pe iscusitul duhovnic, i-l trimite pe necuratul cu care, batranul va purta, multa vreme, razboiul nevazut.

    Asemanator, din dragoste pentru Adevar, actorul crestin, in curatenie si smerenie, primind chemare, poate incerca sa lupte cu duhul rau al personajelor interpretate, tocmai pentru a-l da pe fata publicului, care, prin lectia teatrului, se va lasa mai greu pacalit.

    As putea spune ca numai prin rugaciune sau in stare de rugaciune si smerenie, teatrul, ca si arta in general, dobandeste dimensiunea fireasca, adevarata, caci, arta e menita sa dea marturie despre Adevar, Frumos, Bine – despre Dumnezeu.

    Dumnezeu nu se sfieste sa vorbeasca fiecaruia pe limba lui. Chiar daca, aparent, “limba” unora e pacatoasa.
    Celor trei magi de la rasarit, “respectabili” vrajitori, savanti in felul lor, Domnul a gasit cu cale sa le infatiseze Nasterea Sa, intr-un limbaj inteligibil lor: limbajul astronomic. Dumnezeu a trimis un Inger in forma de stea, pentru a-i indrepta pe cei trei magi, sinceri cautatori ai adevarului, dar rataciti in magia lor, sa-i indrepte spre locul in care avea sa se Intrupeze Adevarul. Astfel, Domnul, in marea sa dragoste, nu s-a sfiit sa foloseasca tocmai de slabiciunea celor trei magi, tocmai caile prin care ei rataceau, pentru a-I indrepta pe calea Adevarului.
    E scris doar ca “Necunoscute sunt caile Domnului.” Politistii ortodoxiei ar trebui sa fie foarte atenti la aceast verset.

    Like

  32. Nomi said, on februarie 15, 2012 at 9:17 pm

    2. Se reproseaza faptul ca duhul personajelor cu care actorul trebuie sa ia contact, este un duh necurat. Aceste duhuri vor contamina si corupe sufletul actorului si, pe cale de consecinta, pe al privitorilor.
    Trebuie sa facem distinctia intre piese cu mesaj crestin si piese anti-crestine sau indiferent crestine (ceea ce este cam acelasi lucru). Iau in calcul doar productiile cu mesaj crestin, sub cele mai diverse forme, inclusiv laice, si nu prostiile sau nebuniile de care sunt pline scenele&cinematografele. Deci, daca actorul, intr-un act de curatenie interioara, de smerenie si rugaciune, interpreteaza un personaj negativ, tocmai pentru a da pe fata raul si nu pentru a corupe, tocmai pentru a oferi o pilda celor cazuti, mai putin iscusiti, care au nevoie de povata, nu doar de divertisment, ei bine, cred ca ar fi o mare greseala daca am considera aceasta atitudine/interpretare ca fiind blasfemiatoare.
    E limpede ca teatrul&filmul (limbajul artistic in general) poate folosi mai ales incepatorilor si nu celor intariti in credinta, care vorbesc cu Dumnezeu “fata catre fata”.

    3. Se reproseaza Ostrovului ca are scapari si neajunsuri. Ca lipsesc aspect fundamentale ale vietii Bisericesti, respective ale mantuirii: spovedania, impartasania.
    Amintesc, pe scurt, momentul in care Anatolie, dupa vindecarea copilului schiop, a cerut mamei sa ramana la manastire peste noapte, pentru ca micutul sa fie spovedit si impartasit. Cand mama s-a incapatanat si n-a vrut sa asculte de sfatul binefacatorului sau, dand sa plece cu barca spre tarm, Anatolie a intrat in apa, luand copilul cumva cu de-a sila, tocmai pentru a fi spovedit si impartasit!?

    4. Viata de obste nu e redata corect. Dialoguri nemonahicesti. Calugarii sunt infatisati natangi, comozi, “vai de capul lor”, “toti o apa si-un pamant”.
    Ciudat. Presupun ca reprosul nu vine chiar de la un calugar. Monahul Rafail Noica a apreciat tocmai acest aspect – veridicitatea cu care este infatisata viata monahala, precum si adancimea duhovniceasca a unor dialoguri. Ba chiar a afirmat la un moment dat ca, actorii jucau de parca erau adevarati calugari!?

    5. Contrastul de tip hollywoodian, exacerbat, intentionat dezechilibrat, dintre calugarul Anatolie si staretul Filaret, economul Iov si ceilalti calugari. Acest contrast, se precizeaza, ii prejudiciaza serios pe ceilalti calugari, in favoarea virtuosului Anatolie.

    Ca sa folosesc un truism, fiecare intelege atat cat poate. De pilda, tot Parintele Rafail a remarcat in Ostrovul, trei tipuri de mantuire: Anatolie, Filaret, Iov. Deci, nu doar un tip de mantuire si celelalte tipuri ale pierzaniei. Deloc. TREI tipuri de mantuire!
    Dar, poate s-a inselat Parintele Rafail; poate n-a inteles prea bine cum sta treaba cu cei trei calugari.

    6. Ostrovul nu e “capodopera de arta”, pentru ca ortodoxia trebuie traita nu jucata.
    Urmand aceeasi logica, Patericul, de pilda, nu e o “capodopera de arta” (formularea pleonastica ii apartine forumistului…) a ortodoxiei, pentru ca ortodoxia trebuie traita, iar nu citita.

    7. Ostrovul nu trebuie ridicat prea sus pe piedestal, pentru ca e un film, nu e luat din Pateric.
    De parca vedem zilnic astfel de filme si ne-am saturat de ele. Ce sa-l mai radicam in slavi pe “Ostrovul”.

    Parerea mea este ca Patericul face parte din traditia vie a Bisericii. Patericul este, daca vreti, un fel de variatiune pe o tema fixa: Duhul Sfint. Invataturile din Pateric pot fi privite si ca lectii de intelegere, de traire si manifestari de iubire a Sfintei Treimi, a Maicii Domnului si a Sfintilor Bisericii, manifestari luminate de Duhul Sfint. Or stim ca Duhul Sfint bate unde voieste. In plus, nu cred ca Duhul Sfint a ramas prizonierul timpului trecut.
    Patericul are loc si astazi, in orice loc de pe pamant, oriunde se gasesc suflete purtatoare de Duh Sfint.
    Filmul nu e rupt din Patericul egiptean, acest lucru este evident, dar, cu siguranta povesteste despre Patericul Rus al secolului 20. Traditia Bisericii e vie.
    Cea mai buna modalitate de a-i omagia pe batranii pustnici din pustia Egiptului e ca cei imbunatatiti sa le urmeze pilda. Macar putin. Sa-i continue. Sa traiasca in duhul lor, care este Duhul Sfint.
    “Povesti” de Pateric au fost si in puscariile comuniste de pe la noi. Patericul se continua si astazi. Este mereu la timpul present si nu doar la trecut, pentru ca Duhul Sfant este mereu la timpul prezent. Patericul e povestea de dragoste dintre Dumnezeu si omul induhovnicit, intr-o succesiune de episoade care mai de care mai minunate. Dumnezeu este vesnic. Povestea de dragoste continua.

    8. Scrierile Sfintilor care de mici au ales calea calugariei si a sfinteniei, te ung pe suflet intr-o mai mare masura. In timp ce Sfintii care au ales calea cea dreapta la maturitate, dupa ce s-au “indulcit” cu viata de mirean, ei bine, scrisul unor astfel de Sfinti e ceva mai putin frumos; atinge intr-o mai mica masura inimile.
    In sprijinul afirmatiei sale, forumistul cu pricina ii invoca, pe buna dreptate, pe Sfantul Ioan Gura de Aur, pe Sfantul Vasile cel Mare si pe Sfantul Grigore Teologul.
    Presupun ca forumistul care a facut aceasta observatie deosebit de interesanta, nu s-a gandit la cei patru Evanghelisti si nici la Apostolul Pavel!? ;)

    Toate cele bune

    Like

  33. Raluca said, on februarie 19, 2012 at 8:08 pm

    Am fost acum 3 ani la Parintele Justin Parvu pt un sfat cu o cunostinta de 18 ani pe atunci, care dorea mult sa urmeze actoria. A luat si acesta sfat de la Sfintia sa care i-a spus:”Daca vrei la actorie in 3 ani vei fi terminata”. Nefiind chiar de fata, nici eu nici fata nu am inteles daca ea va fi terminata sau un actor in general.
    Odata cu intrarea la actorie, fata nu a mai frcventat Biserica deloc, mama ei o femeie si credincioasa deosebita fiint tare ingrijorata de frenezia continua a fetei privind studiul in domeniul ales. Am intels ca fata nu e prea bine acum. As da orice sa aflu exact ce a vrut sa zica Parintele Justin atunci.
    Actorul Mamonov canta si acum un gen de muzica tare dubios.+intr-un interviu are o propozitie smintitoare: “Deoarece uităm mereu că păcatul — e lipsa luminii. Nu are substanţă. Răul ca atare nu există. Noi îl materializăm, îl facem palpabil.”

    http://www.comorinemuritoare.ro/actualitati/?p=66

    In acest context ,nu stiu ce sa cred despre fim!!!

    Like

  34. Cristian2 said, on februarie 22, 2012 at 3:23 am

    @ citibeg

    Din comentariile tale, aici, intelepciune culeg.

    Iarta’ma !

    Like

  35. Cristian2 said, on februarie 22, 2012 at 3:59 am

    @ Nomi

    Doamne, cât adevar in tot ce spui
    Ca, parca, sui
    Scara Lui
    Spre gradina parfumata cu gutui

    Sfintii coboara
    Din azi si din odinioara
    Sa’ti multumeasca
    Pentru judecata’ti ingereasca

    Stimata doamna (sau domn?) Nomi
    Te’nvesnicesti prin rodnici pomi
    Ma rog la Maica lui Hristos
    Sa ne graiesti mereu frumos !

    Like

  36. […] Film artistic: OSTROV (subtitrat in limba romana). Ce spun Parintii Rafail Noica, Dan Badulescu si m… […]

    Like

  37. STOP RFID 666 said, on februarie 14, 2012 at 9:18 pm

    Timotee si care sunt solutiile?

    Like

  38. saccsiv said, on februarie 14, 2012 at 10:07 pm

    Pr Timotei

    Chiar ai tupeu maxim sa spui ca din cauza acestui blog unii vor sa se sinucida. Dar chiar n-ai limita?

    Ti-am zis sa nu mai postezi. Chiar n-ai bun simt? Te voi pune la spam.

    Like

  39. citibeg said, on februarie 14, 2012 at 10:14 pm

    Părinte, eu nu înţeleg ce spui. Ce vrei să spui prin “concluzia înspăimântătoare: ca să te mântuieşti nu trebuie să greşeşti prea mult” ??? O fi trebuind să greşeşti foarte mult pentru mântuire ? Şi cred că ai văzut filmul pe sărite, că Mamonov nu zice aşa ceva, oricum. Fraza la care te referi e în contextul următor:

    Anatolie: Mi-e frică să stau înaintea lui Dumnezeu. Păcatele mă apasă.
    Iov: Eu cum să trăiesc ?
    Anatolie: Toţi suntem păcătoşi. Trăieşte cum poţi… Încearcă numai să nu păcătuieşti prea mult. (asta în traducerea română, franceză şi engleză, iar în traducerea italiană şi germană: “Încearcă numai să nu faci păcate grave” – nu ştiu exact ce spune în original, că nu ştiu rusă)

    Adică om fără păcat nu este, Dar modul nostru de viaţă trebuie să fie o încercare continuă de a nu păcătui. Iar asta o spunea pentru că Iov înţelesese că e păcătos şi cam deraiase înspre deznădejde. Vorbele lui Anatolie sunt o încurajare pentru Iov (şi pentru noi) spre a nu deznădăjdui. Acel “numai” de acolo e cu sensul de poruncă, nu cu sensul că putem face păcatele mai puţin grave. Ideea e că facem oricum păcate, dar măcar să luptăm să nu le facem, mai ales pe cele grave.

    Eu nu văd ce e aşa de “înspăimântător”.

    Like

  40. citibeg said, on februarie 14, 2012 at 10:31 pm

    @saccsiv

    Am citit şi eu postul lui Timotei, dar am înţeles altceva (poate n-am citit cu atenţie). Zicea că îi vin la spovedit tineri deznădăjduiţi cu gânduri sinucigaşe şi că ideea ghetoitizării ar fi cireaşa de pe tort în cazul lor, nu că au gânduri de sinucidere din cauza site-ului :). Dacă n-am înţeles bine, scuze, poţi să ştergi mesajul ăsta.

    Like

  41. saccsiv said, on februarie 14, 2012 at 10:36 pm

    citibeg

    N-ai inteles. A mai scris si in alta parte ca cei anti sistem sunt psihotici.

    Sa stii ca nu l-am pus la spam ca nu mi-a convenit un comentariu. S-au adunat …

    Like

  42. bogdan said, on februarie 15, 2012 at 9:43 pm

    astept parerea ta despre film, saccsiv

    Like


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,974 other followers

%d bloggers like this: