SACCSIV – blog ortodox

Categoria „BATRAN DEGEABA” – Istoricul Neagu DJUVARA: „ROMANIA A RAMAS IN URMA FIINDCA E ORTODOXA”

Posted in Neagu DJUVARA by saccsiv on noiembrie 19, 2010

   Citez din articolul Djuvara: „România a rămas în urmă şi fiindcă e ortodoxă”:

   Istoricul Neagu Djuvara spune că, dacă ar avea cu 20 de ani mai puţin, ar can­di­da la preşedinţia României şi şi-ar asuma ca principal obiectiv readucerea Basarabiei între graniţele ţării. Crede însă că e prea târziu să se mai apuce de politica activă şi observă că printre cauzele rămânerii în urmă a României se numără şi apartenenţa ei la ortodoxie, plus argumente prin care demonstrează cum şi când s-au aşezat liderii români „cu fundul în două luntrii”.

   La 11 noiembrie s-au împlinit 92 de ani de la sfârşitul Primului Război Mondial, iar prezicătorii au anunţat că se apropie al treilea. Credeţi că există premise pentru declanşarea unei noi conflagraţii mondiale?

   N.D.: Nu. Eu sunt autorul unei teze de filosofie a istoriei în care cred în ciclurile istorice, adică sunt de părere că civilizaţia occidentală, ca toate celelalte civilizaţii, durează circa 2.000 de ani. Până în 1945, cele trei mari puteri care timp de sute de ani s-au bătut să fie hegemonice în Europa au eşuat: mai întâi Spania şi Germania lui Carol Qvintul, pe urmă Franţa, de la Ludovic al XIV-lea până la Napoleon, pe urmă Germania, de la Bismark până la Hitler. Ne găsim deci în 1945 cu cele două mari puteri exterioare într-un fel Europei: SUA şi Rusia. Preziceam în cartea mea scrisă acum 40 de ani că musai vor fi învingătoare Statele Unite, nu Rusia.

   Între timp, SUA sunt pe cale să piardă, la rândul lor, hegemonia.

   N.D.: SUA sunt pentru 150 de ani dominatoare în lume, toate micile războaie care au avut loc  în ultimii 40 de ani ne-au demonstrat cât de puternici sunt americanii. Rusia, deşi încearcă să domine prin resurse, nu mai are şanse să redevină o mare putere.

   Dar China?

   N.D.: China se ridică încet-încet, dar ipoteza mea este că niciodată o ţară care a fost o mare putere nu mai reînvie, nici chiar după 5.000 de ani, pentru a fi din nou un hegemon: Egiptul, Grecia, Italia, toate statele care au fost odată mari puteri şi-au pierdut vlaga şi nu mai pot reveni. China va putea fi o mare putere economică, dar nu cred că va deveni o putere dominatoare. Aşa că nu ştim cine va fi noul hegemon.

   Cât timp ar mai putea rămâne Statele Unite în poziţia de mare putere?

   N.D.: E posibil să nu mai rămână multă vreme. SUA reprezintă îm­părăţia civilizaţiei Occidentale, cu SUA această civilizaţie va apune.

   Şi ce urmează?

   N.D.: Sute de ani de haos. Simţim deja acest haos.

   Haosul de care vorbiţi nu va fi urmarea unui nou război mondial?

   N.D.: Nu, după mine al treilea război mondial a fost Războiul Rece.

   Şi atunci care este cauza haosului?

   N.D.: E o nesiguranţă care se extinde în toată lumea occidentală.

   Nesiguranţa dată de criza economică?

   N.D.: Şi de pericolul islamic, dar eu cred că şi această ameninţare va muri, în favoarea noastră. Arabii, oricât ar fi de agresivi acum pe plan general, nu pot progresa dacă nu adoptă civilizaţia occidentală. Din punct de vedere economic, social, tehnic ei nu mai inventează nimic, doar copiază ceea ce fac germanii sau americanii pentru a putea să mai facă un pas înainte. Ei nu sunt creatori.

   Sugeraţi că în viitorul nu prea îndepărtat nu vom mai avea nici o mare putere?

   N.D.: Deocamdată.

   Pentru cât timp?

   N.D.: Câteva sute de ani nu vom avea o nouă putere care să-i înlocuiască pe americani, iar aceştia vor muri încet-încet.

   După aceea cine va lua locul ocupat de SUA?

   N.D.: E de neprevăzut, poate Brazilia sau altă ţară care n-a mai fost în trecut o mare putere.

   Viitoarea mare putere cum se impune, dacă nu în urma unui conflict?

   N.D.: O mare putere se naşte în general dintr-un amestec, dintr-un contact dintre două civilizaţii, de pildă, un amestec de negru şi de alb va fi poate o putere care va domina peste 500 de ani. Noi, europenii, ca şi americanii, suntem deja foarte corciţi, în Franţa, încă de acum 10 ani, 45 la sută din copiii de şcoală proveneau din familii de emigranţi. Peste 50 de ani în Europa ar putea fi majoritari oameni cu rădăcini extra-europene: nord-africani, tamuli, negri, chinezi.

   România ar putea intra în aceeaşi logică?

   N.D.: Noi avem 10 la sută populaţie ţigănească, suntem invadaţi de turci şi chinezi, iar peste 100 de ani România nu va mai fi românească.

   De ce?

   N.D.: Fiindcă nu facem copii. În România, ca şi în toată Europa, familiile fac doar un copil. O populaţie rămâne stabilă doar dacă fiecare familie face minimum doi copii şi-un sfert.

   Deci cum va fi România peste 100 de ani din punct de vedere demografic?

   N.D.: Jumătate vor fi români, jumătate un amestec de ţigani, chinezi, turci etc. Nici în Rusia nu se mai fac destui copii. Principiul vaselor comunicante funcţionează şi în istorie; acolo unde se face un gol se umple din altă parte. Noi golim Europa de indo-europeni şi îi înlocuim cu negri şi chinezi.

   Nu e neapărat rău.

   N.D.: Da, e bine pentru peste 1.000 de ani, când se va naşte civilizaţia următoare. Deocamdată, e catastrofal.

   La Summitul NATO de la Lisabona din 20 noiembrie Rusia va fi invitată să facă parte din scutul antirachetă al Aliaţilor. Occidentul poate avea încredere în Rusia?

   N.D.: Cred că da, fiindcă şi ruşii se schimbă. Uitaţi-vă la televizor cum arată oponenţii lui Putin şi ai regimului de la Kremlin: ei sunt la vedere şi arată de parcă ar fi americani sau nemţi. Rusul e un european. Ruşilor nu le mai trece prin cap să facă un război, ei se ocupă doar cu şantaje. Rusia nu se mai află pe lista marilor puteri.

   În cazul acesta şi România ar trebui să caute prietenia Rusiei?

   N.D.: România trebuie să se teamă de Rusia, fiindcă de sute de ani are poftă să muşte din toţi vecinii.Occidentalii nu ştiu că Rusia până la Petru cel Mare nici nu ajungea la Marea Neagră, iar la Nistru a ajuns abia la 1792, deci noi n-am prea fost vecini cu Rusia.

   Credeţi că în viitor Basarabia se va putea întoarce la România? Cum ar trebui să arate peisajul european pentru ca această revenire să aibă loc?

   N.D.: Nu depinde de Europa, de frica Rusiei, Europa nu va admite nici un gest în acest sens, dar eu cred că România trebuie să fie mai curajoasă şi să aibă un discurs public clar adresat basarabenilor: „Noi vă primim oricând vreţi să veniţi”. La un moment dat poate se va crea o masă critică şi o majoritate ar vota un referendum de reunire.

   Nu credeţi că în această arhitectură contează, în afara UE, Ucraina şi Rusia?

   N.D.: Cu Ucraina ar trebui să fim prieteni buni, astfel încât să ne susţină în planul reunirii cu Republica Moldova

   Deci să cedăm în cazul diferendurilor pe care le mai avem cu Ucraina.

   N.D.: Da. România face treabă bună şi cu cetăţeniile pe care le dă basarabenilor, dar trebuie să ajungă să guverneze Republica Moldova. Ce-i drept, am guvernat-o destul de prost când am avut-o, din 1918 până în 1940, fiindcă am considerat-o ca un fel de Siberie a României. După aceea publicitatea comunistă a folosit istoria celor 20 de ani spunând că românii n-au investit acolo, au trimis funcţionari corupţi etc. Oricum, e ilogic ca Basarabia să nu se unească cu România, cum s-a întâmplat cu cele două Germanii. Eu, dacă aş fi fost destul de tânăr să pot fi preşedintele României, aş juca 100 la sută cartea Basarabiei.

   Ce-aţi fi făcut?

   N.D.: Aş fi făcut în aşa fel încât să organizez un referendum de succes în Republica Moldova.

   Sunteţi membru PNL, liderii liberali se întâlnesc cu dvs.,vă cer sfatul?

   N.D.: Nu. Eu, de când cu alegerea lui Crin Antonescu de a merge braţ la braţ cu Mircea Geoană şi cu PSD, m-am retras pe tuşă. Nu-mi dau demisia din partid.

   Cum ar trebui să fie un lider liberal pentru a reda credibilitatea partidului?

   N.D.: În orice caz să nu fie în cârdăşie cu liderii PSD, indiferent că e Geoană sau micul Titulescu, fiindcă în spatele lor  sunt umbrele lui Iliescu, Hrebenciuc, Cozmâncă. PNL se spurcă alături de un partid care are pe conştiinţă crimele de la revoluţie.

   România pare să fie mereu într-o tranziţie incertă, o ţară aflată mereu în întârziere. Ce-i lipseşte pentru a recupera întârzierea?

   N.D.: Istoria ne-a fost foarte vitregă: invaziile barbare s-au încheiat în Occident în jurul anului 900; în Orient, căruia îi aparţinem, ele se termină la 1200. Când treci de la o generaţie la alta e nevoie de 150 de ani de adaptare, de incubare. Doar la ruşi există o dată clară a trecerii de la civilizaţia bizantină la cea occidentală: 1 ianuarie 1700, când Petru cel Mare dă decretul prin care toţi boierii sunt obligaţi să-şi taie barba şi să se îmbrace după moda europeană. Tot atunci se modernizează armata şi, încet-încet, civilizaţia occidentală pătrunde în Orient. România a mers mai repede, dar în acest caz nu avem date concrete, schimbarea începe însă după 1800: în Transil­vania modernizarea se face prin Bi­serica greco-catolică, iar în prin­cipate  prin şcolile dom­neşti ale fanarioţilor. Dintre ţările ortodoxe am recuperat cel mai repede.

   Totuşi, oricât de repede am merge, continuăm să fim în urma Ungariei, Poloniei, Cehiei?

   N.D.: Ne-au oprit din cursa apropierii de Occident cei 50 de ani de comunism.

   Şi Polonia, şi Cehia, şi Ungaria au fost blocate de comunism, dar şi-au revenit mai repede. Pe noi ce ne-a oprit?

   N.D.: Ele „nu e ortodoxe”.

Ortodoxia ne ţine pe loc?

   N.D.: Precis.

   Se poate vorbi în România despre un tipar al liderilor politici?

   N.D.: Da, în orice caz din punct de vedere politic suntem în stare să dăm oameni foarte capabili. Gândiţi-vă la familia Brătienilor: o familie care timp de 100 de ani, de la 1848 până la 1948, dă şase miniştri, patru premieri, plus cei morţi în închisori. Eu nu-i iubesc, dar sunt admirabili.

   Faceţi o analiză genetică?

   N.D.: Nu, e un exerciţiu istoric. De la Basarab întemeietorul până la Mircea cel Bătrân, conducătorii noştri au fost dintr-o bucată. După aceea, de la fiul său ilegitim Radu Prasnaglava (prasnaglava înseamnă prostul satului, nume dat probabil de boierii care ar fi vrut să continue lupta cu turcii), liderii noştri au stat cu fundul în două luntri. Politica României a fost dusă de domnitori care se schimbau mereu, dar în acelaşi timp cu putere egală, şi de gaşca marilor boieri, ce erau câteva zeci de familii, care au acaparat tot mai multe pământuri, inclusiv prin căsătorii între ei. Boierii erau de două feluri: unii care mizau pe ajutorul creştin, Ungaria, Austria, în lupta cu turcii, şi ceilalţi care erau mai cuminţi şi care ziceau: puterile creştine nu ne ajută cu adevărat, sau când ne ajută vor să ne mănânce, pe când otomanul îşi ţine cuvântul, nu vine cu moschei, ne lasă boieriile noastre, ne lasă biserica noastră. Această parte era majoritară. Clasa politică românească a căpătat deci un fel de atavism de a fi mereu cu fundul în două luntri.

   Acesta e tiparul liderului român?

   N.D.: Da, a rămas până astăzi. Clasa noastră politică se poartă de parcă ar fi descendentă din marii boieri.

   În acest moment, România nu mai are nici un obiectiv naţional, a intrat în NATO şi în UE şi se poartă ca un pensionar fără perspective. Care ar putea fi următoarea ţintă?

   N.D.: Dacă aş fi avut cu 20 de ani mai puţin, aş fi candidat la preşedinţia ţării şi primul meu obiectiv ar fi fost recuperarea Basarabiei. Aceasta ar trebui să fie principala ţintă a României, apoi să reuşim să ne impunem în UE.  

   CV: Neagu Djuvara (94 de ani)

1937 – licenţiat în Litere la Sorbona;

1940 – doctor în Drept la Sorbona;

1941 – elev-ofiţer de rezervă în campania din Basarabia, rănit la Odesa;

1944, 23 august – este trimis curier diplomatic la Stockholm;

1947-1961 – secretar general al „Comite­tului de Asistenţă a Refugiaţilor Români”, la Paris; colaborator la Radio Europa Liberă;

1961-1984 – consilier diplomatic şi juridic al Ministerului Francez al Afacerilor Străine în Republica Niger;

1972, mai – doctorat de stat (docenţă) la Sorbona, cu o teză de filosofie a istoriei;

1975 – publică „Civilisations et lois historiques. Essai d’étude comparée de civilisations”, Mouton, Paris – Haga (carte premiată de Academia Franceză);

1989 – „Le Pays Roumain entre Orient et Occident: les Principautés danubiennes au début du XIXe siècle”, Publications Orientalistes de
France, Ed. Humanitas;

1999 – „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”, Ed. Humanitas;

1999 – „Civilizaţii şi tipare istorice: un studiu comparat al civilizaţiilor”, Ed. Humanitas;

2001 – „Cum s-a născut poporul român”, Ed. Humanitas;

2001 – „Mircea cel Bătrân şi luptele cu turcii”, Ed. Humanitas;

2003 – „De la Vlad Ţepeş la Dracula vampirul”, Ed. Humanitas;

2004 – „Scrisorile spătarului Nicolae Milescu”, roman, Ed. Humanitas;

2004 – „Există istorie adevărată?”, Ed. Humanitas;

2005 – „Amintiri din pribegie”, Ed. Humanitas;

2007 – „Thocomerius – Negru Vodă. Un voievod cuman la începuturile Ţării Româneşti”, Ed. Humanitas;

2008 – „Războiul de 77 de ani şi premisele hegemoniei americane”, Humanitas;

2009 – „Amintiri şi poveşti mai deocheate”, Humanitas

2010 – „Ce-au fost boierii mari în Ţara Românească? Saga Grădiştenilor”, Humanitas.

   Comentariu saccsiv:

   Asadar, intrebat fiind „Şi Polonia, şi Cehia, şi Ungaria au fost blocate de comunism, dar şi-au revenit mai repede. Pe noi ce ne-a oprit?

   N.D. raspunde: „Ele „nu e ortodoxe”.

   Intrebat din nou „Ortodoxia ne ţine pe loc?

   N.D. raspunde: „Precis.

   A imbatranit degeaba … Acel Ele „nu e ortodoxe” spune multe despre ura sa impotriva ortodoxiei. Vedeti voi fratilor, in mintea habaucilor (tineri sau batrani) ortodoxia inseamna pestera:

Cica DEZBATERE „FOREIGN POLICY”: Daca am fi protestanti, Romania ar fi mai dezvoltata. ORTODOXIA ne trage in jos …

„FOREIGN POLICY”: „Pe un om care a trăit întreaga viață în interiorul unei pesteri nu-l poti trage brutal la lumină, pentru că va orbi. În special dacă este preot ortodox” …

   Batranul nu e doar anti ortodox, ci se si straduie de la inaltimea specialistului in istorie, sa pacalesca masele. Desigur, el stie care e mersul real al lucrurilor pe planeta asta si spre ce ne indreptam, dar minte. El stie de asemenea despre stapanii din umbra si lucrarea lor pentru instaurarea imperiului global, dar nu sufla o vorba.

   Hidoasa batranete …

73 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on noiembrie 19, 2010 at 3:51 am

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

  2. Iones said, on noiembrie 19, 2010 at 5:19 am

    Altul spalat pe creier de cozile de topor ale Apusului !

    Si cand te gandesti ca astfel de raspandaci au ajuns sa scrie despre istoria acestei tari…

    Dupa fizionomie N. Djuvara asta oricum nu prea seamna a roman de unde sa i se traga urechile alea si nasul lui mare si de si încovoiat

    De regulã, prin „profil evreiesc” se întelege asa-numirul „chip de Silen”, adicã: buze groase, senzuale (de obicei, buza inferioarã râsfrîntã) si, mai ales, nas mare si coroiat. „Evreii [din Bucovina] — scria etnografii! Dimitrie Dan, la sfirsitul secolului al XlX-lea — au nasul mare si de regulã încovoiat, care împrejurare indicã originea [lor] orientalã”.

    „Chip de S i le n”,

    Credinta cã evreii au „nasul cocosat” a lãsat urme si în limbajul popular. Ţãranii din unele zone ale României (sudul Transilvaniei, de exemplu), numesc nasul coroiat „nas jidovesc” (dar în sudul Basarabiei i se spune „nas ca la armeni”). Excrescenta cartilaginoasã care face ca ciocul porumbeilor sã fie acvilin se numeste în englezã jewing (din engl. Jew = „evreu”). Poate tot din cauza asemãnãrii nasului coroiat cu ciocul de corb, în limba românã popularã pãsãrii corb-de-noapte (Nycticorax europaeus) i se spune, jidan”. în Lituania, cei cu nas acvilin si buze groase sînt porecliti „jidani” (Zydas).
    …………..

    Apreciază

  3. Mircea said, on noiembrie 19, 2010 at 5:21 am

    Si totusi, lasand la o parte acea remarca stupida din partea lui, are cateva observatii foarte interesante. Una dintre ele e ca intr-un numar de ani Europa va fi locuita de orice altceva in afara de europeni. Motivul dat de el mi se pare foarte plauzibil : europenii nu mai fac copii …
    In general as zice ca intreaga civilizatie crestina e in pericol, inclusiv noi romanii …
    Si nu trebuie sa se iste vreun razboi, nu. E suficient sa ne copleseasca prin numarul mare si vom deveni o minoritate.
    Haideti mai bine sa trecem peste remarca aia rautacioasa si sa incercam sa dezbatem si restul afirmatiilor …

    Apreciază

    • alex said, on noiembrie 20, 2010 at 1:57 pm

      Nu este prima data cand Djuvara face o astfel de remarca anti-ortodoxa. Atata asteptau lingaii din mass-media gen Irealitatea, care au preluat ‘stirea’ pe prima pagina. As fi interesat sa aflu daca Djuvara realizeaza ca haosul inspre care se indreapta civilizatia occidentala (si despre care vorbeste) este in principal datorat descrestinarii voite a occidentului.

      Apreciază

      • Alexandru said, on septembrie 8, 2014 at 1:10 pm

        Haos, ca haos, dar Djuvara are dreptate cand spune ca Ortodoxia „ne trage in jos” in fata europenilor. Eu cel putin sunt de acord cu el doar intr-o anumita perspectiva. Omul ortodox este prin definitie un om cinstit, milostiv (deci nu fuge dupa bani ca un hulpav), merge la biserica (pe care evident si le construieste) si refuza sa invete din marile invataturi occidentale, pt ca majoritatea sunt eretice prin excelenta si/sau spalatoare de creier.
        Si toate astea ar duce la stagnarea procesului de dezvoltare.
        Pe urma politicul. Ei cam tin cont de electorat. Si cum electoratul este patriot si ortodox, nu prea poti sa faci anumite lucruri (bine, le fac, dar nu pe toate – si toate par a fi necesare dezvoltarii).
        Si acum ziceti-mi mie o tara cu adevarat ortodoxa si care este bine dezvoltata si proportionata, o tara in care marea majoritate sa traiasca bine (nu veniti cu exemplul Rusiei, ca cei de la conducere sunt niste „ortodocsi degeaba” (daca sunt macar botezati…), iar populatia nu e chiar fericita). O sa constatati ca nu este o astfel de tara dezvoltata cam in toate punctele de vedere (socio-economic, educational, politic etc) care sa mai fie si pravoslavnica pe deasupra.

        Apreciat de 1 persoană

  4. Iones said, on noiembrie 19, 2010 at 5:46 am

    in Andrei Oisteanu despre „Imaginea Evreului in Cultura Romana”

    Apreciază

  5. mircea said, on noiembrie 19, 2010 at 6:21 am

    Nu cred ca a zis asa pt ca uraste ortodoxia. Doar a constatat. Si dpdv economic e asa cum zice el. Occidentul a ajutat in primul rand pe fostele state comuniste care nu au fost ortodoxe. Vezi si cazul „ajutorului” dedicat Serbiei in comparatie cu Croatia.
    Vaticanul are putere. Am mai citit din ce a scris si nu am sesizat ura impotriva ortodoxiei.
    Dar, cu tristete, observ ca duhul acestor vremuri nu il poate discerne. Vorbeste de un viitor asa de indepartat … si cam pamintesc. El a facut niste predictii destul de bune, si probabil asta i-a „sucit” un pic mintea de nu mai vede ceea ce e foarte clar

    Apreciază

    • tataia said, on noiembrie 19, 2010 at 7:11 am

      Vesticii si americanii au dus-o mai bine (din punct de vedere strict material evident) nu datorita credintei lor (catolicism respectiv protestantism) ci chiar din contra ei au pliat religia (credinta) lor dupa situatia materiala. Adica tarile comuniste au dus-o rau si de aceea oamenii s-au intors la credinta, la adevarata credinta ca un ultim refugiu impotriva sistemului. Si tot de aceea au pastrat-o curata si nealterata. Iar cei care au dus-o bine (vestul capitalist si SUA) au zis „Noi o ducem bine (deocamdata n.n.) de aceea nu este necesar pentru noi sa mai respectam strict 100% dogmatic ceea ce ne invata religia. O putem modifica dupa bunul nostru plac. Ca nu e asa…datorita faptului ca Dumnezeu ne iubeste asa mult o ducem bine din punct de vedere material. Si de aceea vestul a devenit catolic iar america protestanta. Deci concluzia este urmatoarea. In nici un caz ortodoxia nu a tras România înapoi. România a fost trasă înapoi oricum din cu totul alte cauze. Consecinţa directa a faptului că noi nu prea am dus-o bine de foaaaarte mult timp este însăşi pastrarea curată şi nealterată a dreptei credinţe.

      Apreciază

      • Ardeleanu said, on noiembrie 19, 2010 at 11:00 am

        foarte buna constatare!

        Apreciază

  6. abc said, on noiembrie 19, 2010 at 6:35 am

    pentru cei ce se indoiesc de Ortodoxie îi rog să vizioneze videoclipul urmator…
    http://www.metacafe.com/watch/2294633/musulmanii_vin_sa_se_vindece_la_preoti_crestin_ortodocsi/

    Apreciază

  7. abc said, on noiembrie 19, 2010 at 6:38 am

    saccsiv , te rog şterge prima mea postare că-mi este ruşine cu ea , am fost obosit . Doamne iartamă !

    Apreciază

  8. mircea said, on noiembrie 19, 2010 at 6:50 am

    Am auzit la radio, ca cei care au card de sanatate vor plati consultatiile. Cica asta e noutatea. Adica degeaba ai platit si platesti asigurari de sanatate. Ti se da card doar ca sa te verifiice daca ai platit si esti la zi, si mai platesti o data. Interesant. Sau poate nu am inteles eu. Nu ca m-ar interesa, ca eu nu voi lua cardul lor.

    Apreciază

  9. abc said, on noiembrie 19, 2010 at 6:50 am

    şi vedeţi şi asta ca să va distraţi puţin. …

    Apreciază

  10. abc said, on noiembrie 19, 2010 at 6:56 am

    Apreciază

    • G-man said, on noiembrie 19, 2010 at 7:21 am

      videoclipul asta ar trebuii pus langa videoclipurile cu dansurile penticostale sa se vada asemanarea …

      Apreciază

  11. Ciprian said, on noiembrie 19, 2010 at 8:02 am

    Pentru a compensa bătrânul degeaba:
    http://www.tutea.ro/
    http://octavianpaler.ro/

    Apreciază

    • natalia said, on noiembrie 19, 2010 at 8:03 pm

      Ciprian la ce te referi?Oare sunt si Paler si Tutea la fel de „degeaba”?Eu nu prea i-am citit, de Paler m-am apucat in vara asta sa-i citesc o carte dar n-am avut rabdare iar de Tututea am citit doar o singura carte in care vorbea f frumos despre sfinti si ortodoxie nu-i stiu toata opera poate o avea si rataciri dar omul este de apreciata facut si temnita pt crezurile sale.Sa ma lamureasca si pe mine cineva….

      Apreciază

      • Ciprian said, on noiembrie 19, 2010 at 8:56 pm

        Păi tocmai asta spuneam, pentru a compensa ceea ce spune nea Djuvara să luați aminte la acești bătrâni ai noștri, am citit puțin din Paler și vorbea de Dumnezeu și neam la modul foarte frumos iar Țuțea asemenea…

        Apreciază

    • Karoll said, on noiembrie 19, 2010 at 11:22 pm

      Tutea – un crestin desavarsit,a cunsocut martirajul in temnite !
      Paler, nici nu se poate pune problema sa semene cu Tutea, Paler a fost mason, comunist,fidel sistemului dinainte de 89′, francmason…. e diferenta de al cer la pamant

      Apreciază

  12. petru said, on noiembrie 19, 2010 at 10:24 am

    as vrea sa stiu mai mult despre oamenii batrani,intelepti romani,filosofi,cum ar fi cioran,tutea,ei au fost atei,ortodocsi??

    Apreciază

    • Mos Ioan said, on noiembrie 19, 2010 at 10:33 pm

      @ Petru

      Fa-ti timp, neaparat, si citeste opera Marelui Petre Tutea. Ce mult l-am iubit……
      A fost legionar si pâna în ultima clipa a vietii sale a sustinut aceasta.
      P.Tutea a fost un adevarat Luptator al Neamului Românesc.
      Vesnica Pomenire Capitanului Corneliu Zelea Codreanu, si tuturor celor care s-au sacrificat pentru Dumnezeu, Neam si Tara!

      Apreciază

    • Karoll said, on noiembrie 19, 2010 at 11:28 pm

      @petru

      Eliade si Cioran au fsot deisti
      Cioran a zis ca a avut o vreme grea, in care a vrut sa fei religios,dar nu a putut, ceva il tragea …
      cine putea sa fie ?potrivnicul !
      Sa-i intelegem, su pe el si pe Eliade si pe Tutea, au stiu sa aprecieze spiritul crestin romanesc, cel putin cat au stat in tara, langa Nae Ionescu, Cioran si Eliade au fost nationalisti,patrioti, Eliade cat era de pornografic s-a temperat cat a stat langa Nae Ionescu,si Cioran la fel, numai cand citesti ”schimbarea la fata a Romaniei” , sau articolul lui Eliade din Bunavestire, vezi ca au fost crestini, au crezut in reinvierea neamului prin Hristos, prin biruinta legionara, dar departandu-se de tara, de mentorul lor, au cam luat-o pe aratura !

      Sunt ai nsotri, ne mandrim cu ei, ei sunt fala noastra si duc mai departe stindarul !
      Cisnte tuturor eroilor si martirilor ortodocsi romani !
      Jertfa lor exemplul nostru !
      Dumnezeu sa-i ierte, sa-i luam cu faptele lor bune si cu faptele lor rele,dar sa nu lasam pe altii sa ne scrie istoria !
      Au fost ai nostri, rataciti sau nu,chiar de nu suntem de acord cu toata doctrina lor,au lasat in urma o zestre imperionanta, au fost uni dintre cei mai mari romani

      Apreciază

  13. danutza said, on noiembrie 19, 2010 at 10:33 am

    sa vedeti ce emulatie e pe siteul realitatea legat de acest subiect!. iar pe romania libera daca vrei sa postezi ceva impotriva bietului ratacit, nu ti se publica comentariul. au o cenzura mai ceva decat comunistii!

    Apreciază

  14. natalia said, on noiembrie 19, 2010 at 10:44 am

    Inca o mare deceptie cu acest istoric ce sa mai spun Dumnezeu sa-l ierte pt ce-a zis.Eu din cate stiu el este de religie greco-catolica si prin asta ataca si el intr-o anumita masura ortodoxia,dar totusi trebuie sa remarcam ca nu sugereaza ca ar trebui sa ne lepadam de credinta stramoseasca ci face doar o observatie intr-adevar cat se poate de reala Cehia,Ungaria,Polnia nu sunt majoritar ortodoxe si ca ele acum o duc mai bine dvpdv material decat noi.El merge pe pedala ca adevaratul model de progres si civilizatie il reprezinta occidentul catolic&protestant stergand cu buretele,ceea ce este rusinos pt un istoric mai ale de talia lui, multe dintre traditiile acestui neam si realizarile lui independente de „lumina”vestica…exemplele sunt multe in istorie.Si foarte grav este ca el oculteaza adevarata directie in care se indreapta omenirea, eu cred ca ori e orb ori minte oare nu vede ca se sta pe un butoi de pulbere gata sa explodeze intr-un nou razboi mondial oricand?Eu nu inteleg ce-a urmarit cu acest interviu pt ca sigur si tare ma tem ca in scurt timp predictiile lui se vor cam demonta si nu se teme oare ca va pierde din credibilitate.Oricum probabil scopul lui va fi atins intre timp,scopul indirect sau nu de a adormi opinia publica, intelectualitatea care il priveste ca pe un reper,ca pe un specialist.Mie mi se pare destul de rusinos si urat ce-a facut dar poate ca s-a limitat ladoar o parere personala deci asta ar fi oarecum scuzabil.A facut totusi niste observatii destul de corecte despre islam si depopularea europei in care a pus bine problema si mi-a placut totusi modul in care a vorbit despre necesitatea unirii cu Basarabia.
    In concluzie daca s-a limitat la niste opinii strict personale este optiunea lui si pacatul lui ,insa daca multi din cititori il vor crede este foarte grav,ba pot spune ca ne cam meritam soarta.Da din pacate multi batrani sunt total lipsiti de intelepciune varstei sunt cu totul ancorati in teluric…dar poate ca Domnul ii rabda atatia ani pe lume poate…poate se vor pocai…
    Doamne ajuta!

    Apreciază

    • Iones said, on noiembrie 19, 2010 at 12:20 pm

      Observatia este „reala” doar pentru un om care are o gandire cu totul materiala, dar pentru un om duhovnicesc care priveste duhovniceste lucrurile este vorba despre cu totul altceva… Este o pierdere duhovniceasca cu adevarat pentru ca Romania a ramas in urma nu din cauza Ortodoxiei si pentru faptul ca trairea ortodocsilor s-a degradat tocmai datorita consumismului excesiv, a ideologiei occidentale etc care au fost si sunt mediatizate haotic la noi in tara.

      Deci unele dintre cauzele importante care au dus la degradarea acestei tari acestea sunt si nu altele… Toate acestea grabesc apropierea sfarsitului si cand nu va mai fi urma de traire ortodoxa Mantuitorul Iisus Hristos va veni sa judece lumea si probabil ca va intelege atunci si Neagu Djuvara care este adevarata cauza pentru care Romania a ramas in urma.

      Ca si pe vremea lui Noe aceeasi a fost cauza pentru care Dumnezeu a trimis potopul. Ca spune Scriptura ca a privit Dumnezeu spre pamant si a vazut ca oamenii sunt numai trup si a zis Dumnezeu: „Nu va ramane Duhul Meu in oamenii acestia pentru ca sunt numai trup”

      Pana la urma este tot o ponegrire la adresa Credintei Ortodoxe Dreptslavitoare cu atat mai grav cu cat aceasta ponegrire voita sau mai putin voita vine de la o persoana destul de cunoscuta si apreciata de unii pentru scrierile sale mai mult sau mai putin patriotice, asta in functie de conceptia fiecarui cititor despre viata despre identitatea nationala despre care nu se va putea vorbi ca fiind separata de credinta Ortodoxa.

      Apreciază

    • floarea said, on noiembrie 19, 2010 at 8:24 pm

      „eu cred ca ori e orb ori minte „”
      eu cred ca minte, doar e greco-catolic. adica tradator

      Apreciază

  15. amdc said, on noiembrie 19, 2010 at 10:52 am

    Iti urmaresc postarile dar, cum e normal, nu sunt de acord cu toate. Nenea asta are multa minte si spune lucruri cat se poate de adevarate. Asta cu ortodoxia e cea mai adevarata. Ganditi-va la Mihai Viteazul…a fost tot timpul singur fiindca era ortodox…Papa e om poliitc. De mult timp nu mai e o a autoritate spiritula;si catoliciii incep sa vada asta..Priviti video-ul cu vizita in America: atunci cand i se canta la multi ani si face din maini de parcae Bush. Djuvara are multa minte si mare dreptate dar ptr. a-l intelege trebuie sa nu fii superficial. Suntem in urma fiindca suntem ortodocsi dar asta din punct de vedere strict material dar si al bunelor maniere. Atat. Daca il intrebi, iti va raspunde cu siguranta ca raportul se schimba atunci cand e vorba de cele spirituale. Sfanta noastra Biserica iti recomnda sa fii cuviincios, moral dar nu civilizat. Cred ca asta pierdem din vedere. Putin preoti inteleg sa faca si educatie de acest fel credinciosilor. Cugeta la asta, frate Sacciv!

    Apreciază

    • stefan said, on noiembrie 19, 2010 at 2:33 pm

      bravo AMDC; asta-i un comentariu atent, nepatimas; subscriu, nici eu nu cred ca D-l Djuvara a lovit in ortodoxie.
      a se vedea si http://www.adevarul.ro/la_masa_adevarului/Neagu_Djuvara-_-Vom_fi_minoritari_in_tara_noastra_0_349165669.html

      Apreciază

    • G-man said, on noiembrie 19, 2010 at 5:20 pm

      amdc ceeace aduci tu ca argument in favoare lui , mai mult il inculpa decat il disculpa…[ai tocmai ca e un erudit si invatat nu are voie sa faca asemenea greseala:

      „Ortodoxia ne ţine pe loc?

      N.D.: Precis.”

      si daca ar fi vrut sa reiasa ce zici tu ar fi formulat cu totul altfel …ca gasea cuvinte fiind invatat …si ar fi zis persecutarea ordoxismului si marginalizarea lui ne-a tinut .

      …unde e Tutea sa ii zica vreo doua.

      Apreciază

      • Mos Ioan said, on noiembrie 19, 2010 at 10:09 pm

        @G-man
        Si eu îmi pun aceeasi întrebare:…..”unde e Tutea sa îi zica vreo doua”?
        Ai dreptate, eu cred ca Petre Tutea l-ar fi pus la punct pe acest ticalosit Djuvara, si i-ar fi tras si o palma sa-l trezeasca la realitate.

        Vesnica Pomenire celui care a fost Petre Tutea! El a fost ROMÂNUL ABSOLUT.
        Neamul Românesc are trebuinta de oameni integri si crestini ca P.Tutea, nu de lichele ca Djuvara.

        Apreciază

    • floarea said, on noiembrie 19, 2010 at 8:28 pm

      cuviincios e mult mai mult decat ” civilizat”
      cugeta tu la asta. Ori iti place ipocrizia apuseana?

      Apreciază

      • floarea said, on noiembrie 19, 2010 at 8:34 pm

        pentru amdc
        am uitat sa specific in mesajul anterior.
        si sa-ti mai zic, amdc ,
        sa intelegi ca nu au oamenii nimic a ne invata in plus decat ceea ce ne-a lasat Invatatorul nostru Domnul Hristos.

        iata exemplul: a fi homosexual, cum ti se pare? cuviincios, sau civilizat? eu zic civilizat, dar necuviincios.
        Asadar, civilizatia este opusul bunei cuviinte crestine.
        CUGETA LA ASTA!

        Apreciază

  16. Danut said, on noiembrie 19, 2010 at 12:00 pm

    După aceea cine va lua locul ocupat de SUA?

    N.D.: E de neprevăzut, poate Brazilia sau altă ţară care n-a mai fost în trecut o mare putere.

    De acord, tara aceea se numeste Uniunea Europeana. Va fi bye bye USA si welcome UE.

    Apreciază

  17. Iones said, on noiembrie 19, 2010 at 12:22 pm

    Scuze natalia, te-am citat din greseala.

    Apreciază

  18. Karoll said, on noiembrie 19, 2010 at 1:52 pm

    @abc
    sectari dastia sunt si la noi destui, daca te uiti in America colcaie de prosti care alearga dupa sarlatani care isi bat joc de ei

    @saccsiv – asta a luat-o razna rau la batranete, pe deasupra denigra si istoria si originile noastre, spunea ca ne tragem din cumani

    Apreciază

  19. cb said, on noiembrie 19, 2010 at 1:55 pm

    Djuvara, conform declaratiilor lui, este dupa tata aroman, dupa mama, romanca.
    Ca si istoric, lanseaza idei nastrusnice, care sa socheze, doar doar o ramane si el in memoria colectiva. De, e trecut de 90 de ani si de acum trebuie sa se gandeasca la cum va ramane el in memoria oamenilor. El nu aduce nimic nou, eu nu il consider istoric adevarat ci mai degraba un politician ratat.
    Ideea din titlul articolului nu-i apartine, este veche si a fost folosita de multe ori de adversarii ortodoxiei, este scoasa periodic de la naftalina, ca sa mai prinda in plasa oameni slabi.
    Mie mi se pare interesant faptul ca desi in articol trateaza mult mai amplu problema demografica, chestiunea echilibrului puterii, contradictiile culturale, totusi ziarul a ales declaratia referitor la ortodoxie ca titlu. Asta ma face sa cred ca interviul si restul subiectelor au fost umplutura ceea ce a contat a fost atacul la adresa ortodoxiei.

    Apreciază

  20. Aquarius said, on noiembrie 19, 2010 at 3:08 pm

    Am citit o carte a lui si mi-a placut: Istoria Romanilor pare-mi-se! Nu credeam sa fie tradator!

    Apreciază

  21. Mos Ioan said, on noiembrie 19, 2010 at 4:14 pm

    Acest „istoric” este un ticalos care ataca Ortodoxia. El repeta lectia pe care i-au suflat-o stapânii lui francmasoni. Ce este asa de greu de înteles???
    Sunt verde de mânie, cum poate acest Djuvara sa dea de pamânt cu Ortodoxia???
    Chiar nu-i este rusine de ce spune??? El iubeste Occidentul putrezit pâna în maduva oaselor, vrea probabil sa urmam si noi exemplul Apusului….
    Ca sa vezi ca vârsta nu aduce nici întelepciune si nici dragoste de Adevar.
    Adevarat zice fratele Saccsiv : „BATRÂN DEGEABA” acest ticalos Djuvara.
    Ar trebui trimis în Occidentul lui preferat……sa la serveasca si celor de acolo „adevarurile lui istorice” ……..

    Apreciază

  22. mircea said, on noiembrie 19, 2010 at 6:36 pm

    petru,

    citeste Jurnalul Fericirii a lui Steinhardt, Intoarcere la Hristos – Ioan Ioanolide, Viata parintelui Gheorghe Calciu, si o sa gasesti aici tot ceea ce vrei. Mai sint si altele cu siguranta, la fel de folositoare. Important nu e cit citesti ci cit pricepi din ceea ce citesti. E suficienta si una din cele de mai sus.

    Apreciază

  23. Razvan said, on noiembrie 19, 2010 at 6:41 pm

    trist….totusi..ce parere aveti despre opinia lui N.D. referitor la Basarabia?

    Apreciază

  24. Fulger said, on noiembrie 19, 2010 at 7:11 pm

    Normal, occidentul ne considera pe noi ortodocsi inapoiati pentru ca noi ne pastram traditia, noi nu avem observator cum are papa sau tot felul de dracoveni , noi nu suntem frati cu extraterestri cum sunt ei, noi stam si doar ne rugam. Sa ii lasam pe ei sa evolueze si noi sa ne rugam ca tot la piatra vor ajunge.

    Apreciază

  25. Nebunul said, on noiembrie 19, 2010 at 7:16 pm

    RUSINEEEEEEEE,MOS NEAGULE!!!!!!!!!!!!!

    Apreciază

  26. Ion de la Chiuiesti said, on noiembrie 19, 2010 at 7:59 pm

    Cu sila si regret observ ca acest batranel, pe ultimii metri ai existentei sale, isi arata adevarata fata. S-a impus in Romania dupa revolutie, mai mult ca o prezenta exotica si mai putin ca istoric. Inclin si eu sa cred ca are origini evreiesti.

    Apreciază

  27. ed said, on noiembrie 19, 2010 at 8:02 pm

    @amdc
    „Nenea asta are multa minte si spune lucruri cat se poate de adevarate…” ,poate vrei sa spui viclenie…iar,tot venii vorba,stii cati „istorici”,precum acest Juvara, sunt pe la noi??? multi…mai cugeta…

    Apreciază

    • Iones said, on noiembrie 19, 2010 at 9:34 pm

      Sunt destui…

      Si chiar daca sunt iti garantezi ca nu se vor bucura niciodata de succesul lui Djuvara deoarece istoricii adevarti care de obicei sunt si mari patrioti nu vor fi niciodata promovati la fel.

      Prietenii stiu de ce.

      Una din principalele conditii in ziua de astazi pentru a fi promovat intr-atat incat sa fii celebru si sa fi auzit poporul despre tine implica mai multe apariti televizate si/sau radiofonice sau carti publicate la edituri mai renumite…

      Pentru asta trebuie sa ai o sustinere serioasa de la cei care fac jocurile.

      Vorba aceea: „Ati mintit poporul cu televizorul !”

      Apreciază

      • Mos Ioan said, on noiembrie 19, 2010 at 10:13 pm

        @Iones

        Adevarat grait-ai. Sunt de acord cu dta.

        Apreciază

  28. natalia said, on noiembrie 19, 2010 at 8:36 pm

    Da citisem luna trecuta un articol pe un ton cu totul diferit,un interviu dat de Djuvara in Adevarul http://www.adevarul.ro/la_masa_adevarului/Neagu_Djuvara-_-Vom_fi_minoritari_in_tara_noastra_0_349165669.html ,interesant e ce spune in ultima parte a interviului legat de faptul ca se intreaba daca in Ue se mai gasesc 100 milioane de crestini practicanti subliniind intr-o buna masura posibiltatea unei islamizari treptate a europei daca ar adeara si Turcia la Ue ajungandu-se astfel la 100 mil islamisti practicanti daca nu mai mult.Deci chiar ,zic eu cu mintea mea proasta, „istoricul ” incuraja de data asta crestinismul,implict ortodoxia plangandu-se ca vesticii si chiar si noi nu prea dam pe la biserica.De asemenea observa ca populatia crestina a europei implict si a tarii noastre este imbatranita,urmand sa fie inlocuita treptat emigranti din asia,africa.Chiar spunea un lucru bun incurajand intr-un fel ca tinerii romani sa aduca copii pe lume,lucru bineplacut lui Dumnezeu.Probabil nu a spus chiar niste lucruri tocmai politic corecte legate despre imabatranirea populatiei si islam, si probabil cine stie a fost „tras de maneca” si s-a gandit in interviul realitatea tv sa o mai dreaga cumva.Si dres-o de tot printr-un atac asa mai voalat al Ortodoxiei.Oricum Dumnezeu sa-l ierte si sa -l iertam si noi ca suntem in post.Doamne ajuta!

    Apreciază

    • floarea said, on noiembrie 19, 2010 at 8:59 pm

      natalia,
      sa-l iertam pentru neputintele omenesti, ca mananca prea mult, mai bea un paharel, ca se manie, ca-i plac distractiile lumesti, etc, dar pt asta…?! adica sa spui ca ortodoxia te trage in jos?
      in jos de la ce?
      daca nu ar fi atat de trist, ar fi hazliu cum toti ereticii si „civilizatii” au falsa impresie ca merg in sus

      Apreciază

    • Mos Ioan said, on noiembrie 19, 2010 at 10:21 pm

      @natalia
      Spui:…”Oricum Dumnezeu sa-l ierte si sa-l iertam si noi ca suntem în post”
      Ce sa înteleg? Ca ierti pe toti si toate numai ca suntem în post?
      Draga, acest „istoric” este viclean si manipuleaza, iar ceea ce este cel mai grav este ca batjocoreste SFÂNTA CREDINTA ORTODOXA. Ar îndrazni oare acest Djuvara sa ponegreasca religia mozaica?

      Apreciază

  29. Andrei said, on noiembrie 19, 2010 at 11:45 pm

    Dragii mei, sunt foarte obosit dar emotionat la aceasta ora. Nu stiu ce m-a apucat, dar nu am putut rezista si am cazut in pacatul orgoliului si al mandriei: de vreo doua ore tot raspund cu mesaje pe Romania Libera la postarile ateilor si incultilor. Stiu ca un bun Ortodox trebuie sa fie cumpanit. Intelepciune inseamna in primul rand cumpanire si nu furie dialectica…Dar nu am rezistat. Trebuia sa le spun cate ceva tradatorilor de credinta si de tara. Asa m-am incalzit ca abia pa urma am intrat aici , unde sunteti voi, cei care simt si gandesc intru Cristos care ne este Adevarul si Viata!! M-am linistit odata ajuns pe Saccsiv, iar Danutza nu iarta nimic..bravo…este asa o placere sa stiu ca existati!

    Apreciază

    • Ciprian said, on noiembrie 19, 2010 at 11:59 pm

      Dragă Andrei nu doresc să îți tai din entuziasm, numele Mântuitorului este Iisus Hristos. Doamne Ajută!

      Apreciază

  30. Lucian Bureriu said, on noiembrie 20, 2010 at 6:09 am

    Ar fi fost firesc ca un popor latin să fie romano-catolic. Aici s-a întâmplat un declic. Un destin deviat. Din care nu se va putea ieși niciodată.

    Apreciază

    • Ciprian said, on noiembrie 20, 2010 at 7:24 am

      CUM?!?!? TU TE AUZI!?!?! ÎN LOC SĂ ÎI MULȚUMIM LUI DUMNEZEU CĂ NE-AM NASCUT ÎN DREAPTA SLĂVIRE?!? MAI MARE HULĂ NU AM AUZIT, MI-E MILĂ DE TINE D-LE LUCIAN BURERIU. http://eresulcatolic.50webs.com/

      Apreciază

    • G-man said, on noiembrie 20, 2010 at 7:44 am

      Părintele Dumitru Stăniloae: „Spiritualitatea ortodoxă românească se distinge printr-un deosebit echilibru cuprinzător al tuturor valorilor, punând în şi mai mare relief trăsăturilor Ortodoxiei. Ea are luciditatea latinităţii şi simţul de taină al existenţei, proprii Răsăritului; valoarea persoanei şi necesitatea slujirii; rugăciunea în linişte şi inima sensibilă pentru aproapele; orientarea spre Dumnezeu şi grija de om”

      Apreciază

    • saccsiv said, on noiembrie 20, 2010 at 9:44 am

      Lucian Bureriu

      Tu chiar nu stii istorie …

      Apreciază

      • tataia said, on noiembrie 20, 2010 at 2:41 pm

        Daca ai sti citi sint din acestia care nu stiu istorie, (nu ca eu as sti, dar cind nu stiu ceva ma mai consult cu unii care stiu mai bine) si care afirma ca românii din ardeal erau romano-catolici inainte de venirea comunistilor si ca au fost convertiti fortat la ortodoxie de catre regimul comunist. Si da…aceeasi poveste cum ca noi sintem urmasi ai ROMANILOR deci trebuie sa fin ROMANO-catolici iar nu ortodocsi precum imputitii de rusi! Prin ardeal e chiar raspindita teoria aceasta din pacate.

        Apreciază

  31. Stefan said, on noiembrie 20, 2010 at 7:44 am

    Dragii mei ,ptr. o mascarada masonica ati postat atatea comentarii? Fratele saccsiv doar va arata „fata” unor masoni care efemer au oarece functii si se auotintituleaza istorici,critici,eseisti,oameni de cultura! Ar trebui sa facem diferenta intre bine si rau prin Ioan Alexandru un mare poet Ortodox si neg pe jumara,Mihai Eminescu alt Ortodox si titanul poeziei Romanesti ucis de masonii de atunci ptr. Romanismul care ii deborda prin toti porii si „r.chelicescu” critic si mason,savantul N.Paulescu adevaratul descoperitor al insulinei ,alt Ortodox marturisitor si „d.saratu” scriitor si mason notoriu tot din aceiasi loja cu neg pe jumara. Pai bine bine,dar de ce il elogiem (pomenirea lui pe acest site Ortodox este la fel cum ati incerca sa explicati Sarbilor Ortodocsi ca provincia Kosovo apartine albanezilor musulmani) pe acest individ care atarnat de loja masonica din care face parte impreuna cu un alt individ de joasa speta si care se pretinde a fi om de cultura si critic si fost presedinte al televiziunii Romane pe nume r.t.,si cu inca un scribalau cunoscut la fel mason din aceiasi loja pe nume prescurtat d.s.,de ce va intreb il pomeniti aici stiut fiind faptul ca toti au o ura viscerala impotriva Ortodoxiei implicit a noastra? Lasti-i sa isi aiba locul in putregaiurile din care fac parte ca noi avem mai multe de facut,chiar pentru mantuirea noastra ! Dumnezeu sa binecuvanteze pe toti Crestin Ortodocsii !

    Apreciază

    • natalia said, on noiembrie 20, 2010 at 8:57 pm

      @Stefan lamureste-me cand ai timp cine sunt :“r.chelicescu” ,“r.chelicescu” ,“r.chelicescu” si scribalau cunoscut …prescurtat d.s ca sa pot intelege imdeplin postarea ta.

      Apreciază

  32. Ciprian said, on noiembrie 20, 2010 at 11:42 am

    Petre Ţuţea, zicea:

    “Toate ştiinţele lumii au ajuns la bacalaureat, numai Teologia a ajuns la licenţă, pentru că lucrează cu adevărurile absolute”.

    Apreciază

  33. Tardea Raluca Diana said, on noiembrie 20, 2010 at 4:10 pm

    Saccsiv,de ce ma cenzurezi?!L-am insultat pe Djuvara,intelectualul cu creier de gaina?Cu ce am gresit?Oare nu merita acest individ „universitar”-analfabet sa fie insultat?Oare nu merita acesti ticalosi vanduti masoneriei ASTA?!Sunt prea blanda inca cu ei!Iisus nu a luat biciul si nu a altoit pe cei din templu cu biciul?Daca Dumnezeu a facut asta,eu,o pacatoasa nebuna,ce-as putea face?Sa-l ling in c… pe acest d….d…djuvara,eu ii zic ciubara…fiindca a dat-o rau in bara,chiar cu logica omeneasca.Cand va crapa si-l vor manca demonii,am sa joc pe mormantul lui!Cum de-si permite sa insulte Poporul Roman Ortodox?Ce vrea?Sa se duca’n Lady Gaga!Sunt vulgara si rea cu aceste specimene!!!Fac de rusine ADN-ul uman!Sunt mutanti,orice,numai oameni nu!

    Apreciază

    • saccsiv said, on noiembrie 20, 2010 at 4:30 pm

      Tardea Raluca Diana

      De la o vreme iti sterg multe din comentarii deoarece sunt pornografice.

      Apreciază

  34. john said, on noiembrie 20, 2010 at 5:55 pm

    O observatie apropo de teza lui Djuvara: ortodoxism = inapoiere economica. Aceasta NU este teza lui Djuvara, ea este de fapt o preluare a unei mult mai vechi idei a lui Max Weber in care vorbea despre faptul ca etica protestanta a favorizat dezvoltarea capitalismului. Cu alte cuvinte religia sau cultura au legatura directa cu starea de inapoiere sau de dezvoltare economica a unei tari. Pe aceasta idee si-a bazat Samuel Huntingon celebra lui lucrare „Ciocinirea Civilizatiilor”, in care incerca sa demonstreze ca conflictele din lumea moderna au la baza nu interese ci diferente culturale si mai ales religioase. In cartea lui exista acea harta in care face o diviziune intre Europa catolica, protestanta si ortodoxa (si unde Transilvania apare separata de restul Romaniei…ortodoxe).

    Aceasta teza este mult mai mult decit o simpla insulta la adresa diverselor religii sau culturi (pentru ca nu numai ortodoxia este vizata dar si islamismul- vezi Huntington) ci este o baza ideologica extrem de periculoasa care poate sa impuna interzicerea anumitor trasaturi de comportament traditional, national si religios pe aceasta baza: orotodxismul este cheia insuccesului economic al Romaniei, deci afara cu el.

    Off topic:
    N-am idee daca cea care scrie sub numele de Tardea Raluca Diana este o provocatoare sau chiar are probleme psihice (mi-a aduc aminte ca ea postase ceva despre o colega de servici ca fiind o posibila mama de Antihrist, mi-a ramas in cap datorita grotescului situatiei). Cert este ca astfel de postari dau apa la moara celor care vorbesc despre ortodoxi cu dispret, ca despre un grup de fanatici, retardati, etc. Asa ca poate ar fi mai binevenita filtrare a unor mesaje care sar calul foarte foarte mult.

    Apreciază

    • Ciprian said, on noiembrie 20, 2010 at 7:44 pm

      Să fie o coincidență faptul că în mediul bancar lucrează cu preponderență sectari sau atei? Am avut contact cu foarte multe bănci pe o perioadă lungă de timp și am remarcat fără să vreau acest aspect. De asemenea sectarii sunt deosebit de materialiști am remarcat deseori în relațiile cu ei. Parcă ar fi altă specie de oameni. Îmi pare rău pentru ei că sunt așa… sunt și ei români dar nu îmi vine să cred de diferențele uriașe de percepție. Păcat, mare păcat.

      Apreciază

    • natalia said, on noiembrie 21, 2010 at 5:01 pm

      @John, da ai zis foarte bine despre treaba cu ‘IETICA” protestanta si dezvoltarea economica.Dar tocmai despre aceasta etica trambiteaza de zor si Dl Valentin Stan in emisiunile sale, a a dus aluzie la asta aproape de fiecare data cand l-am urmarit.Apropo de „dezvoltare” Parintele Gheorghe Calciu si Mitropolitul Nicolae Mladin aveau o conceptie putin diferita fata de Dl Djuvara:” În regimul comunist poţi să te înalţi în sus oricât vrei, numai să nu te extinzi. Dacă te extinzi, te-au tăiat. Dar în sus poţi s-o faci oricât, ei nu se simt atinşi”. În condiţiile actuale nu trebuie să te înalţi în sus. Adică vorbesc de cei care ridiculizează Biserica şi spiritualitatea. Azi este exact invers. Ei vor să te extinzi în societate, să fii membru al societăţii cu toate racilele ei, să nu-ţi înalţi spiritul spre Dumnezeu. Nu este ciudat? Comunismul ne-a dat mai mult posibilitatea să ne înălţăm prin suferinţă, decât ne lasă ateii sau scepticii de astăzi. Nimic nu este comic, nimic nu este stupid în practica adevărată a rugăciunii şi a credinţei. Stupid este ceea ce spun ei. Pentru că fac dintr-un adevăr relativ un adevăr permanent”.Ce-ar fi sa cugete ilustii istorici Stan&Djuvara si restu’ care -i urmaeaza la aceste vorbe.Eu l-am iertat pe respectivul batran lipsit de intelepciune pt ca atacul sau l-am perceput ca o jignire adusa mie ca si crestin ortodox roman,dar sa scuipi de-a dreptul peste traditia stramoseasca de 2000 de ani a unui popor este de-a dreptul jignitor…inadmisibil e ca o hula aproape.Domnul sa-l judece eu nu spun mai mult.

      Apreciază

  35. Ion said, on martie 2, 2011 at 1:22 pm

    Domnule Djuvara este adevarat ca ati semnat Declaratia de la Budapesta din 16 iunie 1989 prin care se recunostea autonomia Transilvaniei ???

    Apreciază

  36. […] Categoria „BATRAN DEGEABA” – Istoricul Neagu DJUVARA: „ROMANIA A RAMAS IN URMA FIINDCA E OR… […]

    Apreciază

  37. […] Categoria „BATRAN DEGEABA” – Istoricul Neagu DJUVARA: „ROMANIA A RAMAS IN URMA FIINDCA E OR… […]

    Apreciază

  38. […] Categoria „BATRAN DEGEABA” – Istoricul Neagu DJUVARA: „ROMANIA A RAMAS IN URMA FIINDCA E OR… […]

    Apreciază

  39. […] Categoria „BATRAN DEGEABA” – Istoricul Neagu DJUVARA: „ROMANIA A RAMAS IN URMA FIINDCA E OR… […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.