Rusia: Sfantul Ioan Kochurov, primul din seria de mucenici ucisi de bolsevici
„Preoţii au fost prinşi şi trimişi la sediul Consiliului Muncitorilor şi Reprezentanţilor Soldaţilor. Unul din ei, Preotul Ioan a încercat să protesteze şi să clarifice situaţia. A fost lovit de mai multe ori peste faţă. În ţipete şi vociferări mulţimea agitată l-a mutat pe preot la aerodromul din Tsarskoye Selo. Acolo s-a tras asupra preotului nejutorat. Acesta a căzut doborât, sângele ţâşnindu-i peste sutană.Moartea însă nu l-a luat pe loc. A fost tras de păr şi cineva din mulţime a strigat: „Terminaţi-l ca pe un câine”:
Sfantul Ioan Kochurov, primul din seria de mucenici ucisi de bolsevici
Cititi va rog si:
28 octombrie: Mircea Vulcănescu
La 9 octombrie 1946 a fost condamnat la opt ani temniță grea. Judecarea recursului s-a prelungit pînă în ianuarie 1948, cînd instanța a menținut pedeapsa din ’46.
Cititi va rog mai multe la Calendarul zilei 28 octombrie: 71 de ani de la moartea lui Mircea Vulcănescu, „erudit savant creștin, care a murit ca un adevărat martir” de pe R3media.
Cititi va rog si:
Eugen Mihaescu: Bolşevicul şi martirul
Fişa personală a lui Mircea Vulcănescu întocmită de Legaţia U.R.S.S. din Bucureşti
MIRCEA VULCANESCU – ucis de puscaria bolsevica la 28 octombrie 1952
VIDEO: Cetateni de onoare Aiud – JUSTIN PARVU, ILARION FELEA, MIRCEA VULCANESCU
Noul Mucenic Beniamin, Mitropolit de Petrograd
Orthodox Christianity: NEW HIEROMARTYR BENJAMIN, METROPOLITAN OF PETROGRAD
NOUL IEROMARTIR BENIAMIN, MITROPOLIT DE PETROGRAD
31 iulie/13 august
Publicat pe 13 August 2023, de Orthodox Christianity
Mitropolitul Beniamin a fost arestat la 29 mai 1922, iar la 10 iunie a început audierea sa judiciară – în care au fost implicate și alte 86 de persoane. Care a fost temeiul oficial al arestării?
Amintiți-vă de contextul acelor evenimente: după încheierea războiului civil, când foametea a lovit Rusia – în unele provincii la o scară îngrijorătoare – Comitetul Central bolșevic a decis să folosească aceste condiții ca mijloc de a lovi Biserica Ortodoxă. Acest lucru a început cu directiva lui Lenin, ștampilată ‘STRICT SECRET’ și trimisă la 19 martie 1922, prin intermediul lui Molotov, membrilor Biroului Politic. Aceasta vorbea despre dezvoltarea unei situații unice care servea drept ‘justificare’ în fața societății, nu doar pentru confiscarea comorilor bisericești, ci și pentru eliminarea fizică a cât mai multor clerici posibil:
„Cu cât mai mulți reprezentanți ai clerului reacționar și ai burgheziei reacționare vom fi capabili să executăm pe aceste motive, cu atât mai bine…. Chiar acum este momentul să dăm o lecție poporului în așa fel încât timp de zeci de ani să nu îndrăznească să se gândească la niciun fel de opoziție….”
Ulterior, o campanie planificată de persecuție împotriva Bisericii a fost desfășurată ca un ‘asalt proletar asupra bunurilor de valoare ale Bisericii’.
‘Confiscarea obiectelor de valoare’ a început la Petrograd în martie 1922. Mitropolitul Beniamin a adoptat singura poziție posibilă. Dând un exemplu de iubire creștină și, în același timp, mărturisind duhul de pace al Bisericii, el a binecuvântat transferul – pentru ajutorarea celor nevoiași – al acelor obiecte de valoare care nu erau folosite în slujbele Bisericii. Astfel, Vlădica a acționat în conformitate cu decizia Patriarhului Tihon de a evita sacrilegiul, păstrând acele obiecte de valoare, dar predând autorităților echivalentul lor în bani. Nici decizia lui Vlădica Beniamin, nici cuvintele sale ‘vom da totul noi înșine’, nu au fost în niciun fel semne de slăbiciune. Mai degrabă, ele au demonstrat exercitarea responsabilității sale pastorale.
Cu toate acestea, CheKa din Petrograd nu a îngăduit să se ia în seamă vocea Mitropolitului Beniamin și a anunțat că obiectele de valoare vor fi confiscate în mod oficial. Pentru ei, acțiunea lor avea în primul rând o semnificație politică: În conformitate cu directivele Comitetului Central, era importantă ‘neutralizarea’ autorității Vlădicăi în rândul credincioșilor.
Bolșevicii aveau motive să se teamă de influența personală a mitropolitului Beniamin. El era binecunoscut în rândul a sute de mii de oameni din Petrograd și din afara granițelor sale, ca fiind o persoană foarte modestă și cumpătată, o persoană care nu era predispusă la lăcomie.
Născut în familia unui preot sătesc din Andreevo, districtul Kargopol, Vasili Kazansky (viitorul Vlădică Beniamin), cunoștea din experiența personală, începând din fragedă copilărie, ce înseamnă nevoia și sărăcia. Ani mai târziu, în calitate de student la Academia Teologică din Sankt Petersburg, a muncit în favoarea celor marginalizați din societate, luând parte la acte de caritate și participând la activitățile ‘Societății pentru răspândirea educației religioase și morale în spiritul Bisericii Ortodoxe’, orientată în primul rând spre ajutorarea muncitorilor și a celor nevoiași.
Faptul că a acceptat chemarea la episcopat nu i-a schimbat cu nimic modul de gândire. Vlădica putea fi văzut adesea în cele mai îndepărtate și mai sărace cartiere din capitală, locuri pe care se grăbea să le viziteze imediat ce era chemat, ca și cum ar fi fost un preot paroh obișnuit, doar în sutană, fără să poarte niciun semn al rangului său episcopal. Acolo, în mijlocul familiilor sărace, ar fi fost chemat să boteze prunci sau să vadă un muribund în drum spre moarte. El a depus nu puține eforturi pentru ca femeile decăzute, disprețuite de toți, să se ridice din adâncurile depline ale societății și să aibă ocazia de a-și corecta modul de viață. Munca sa în ‘Societatea Preasfintei Theotokos’ a permis multor suflete pierdute, aparent fără speranță, să se pocăiască de viața lor păcătoasă.
Astfel, nu activitățile Bisericii, ci episcopul însuși a reprezentat o amenințare pentru puterile sovietice, deoarece calitățile sale personale nu se potriveau cu imaginea ‘dușmanului de clasă’.
Motivul pedepsei aplicate lui Vlădica Beniamin a fost o scrisoare, tipărită la 4 martie 1922 în ‘Leningrad Pravda’, din partea a 12 persoane care organizaseră schisma renovaționistă/Biserica Vie. Aceștia îi acuzau pe episcopii apropiați de Sanctitatea Sa Patriarhul Tihon că se opun confiscării obiectelor de valoare ale Bisericii și de conspirație contrarevoluționară împotriva regimului sovietic.
Mișcarea renovaționistă, care era susținută de autorități, avea ca scop suplinirea Ortodoxiei cu o organizație speculativă și oportunistă, având doar fațada uneia religioase, o organizație care, de fapt, era lipsită de harul Tainei Bisericii și, inutil să mai spunem, era loială noului regim. Lovitura împotriva mitropolitului Beniamin făcea parte dintr-o politică calculată, menită să distrugă Biserica Ortodoxă Rusă. Patriarhul Tihon urma să fie lipsit de unul dintre cei mai importanți asistenți ai săi.
Caracterul nefondat și provocator al acțiunilor regimului de la Petrograd a fost recunoscut chiar și de către muncitori. Confiscarea obiectelor liturgice a provocat o neliniște considerabilă. În biserica fabricii Putilov, de exemplu, muncitorii nu au permis să aibă loc confiscarea. În alte parohii, de îndată ce soseau comisiile sovietice, se trăgeau clopotele de alarmă pentru a-i chema pe credincioși să se adune în opoziție față de acțiunile planificate. În mod clar, simpatiile credincioșilor erau cu autoritățile legitime ale Bisericii. Cu toate acestea, în acei ani, Comitetul Central bolșevic a fost foarte selectiv în aplicarea principiului exprimării voinței poporului.
Reținerea și răbdarea remarcabilă a Mitropolitului Beniamin au continuat pe tot parcursul procedurilor judiciare, până în ultimul minut, când, într-un scurt discurs, și-a exprimat atitudinea față de cele întâmplate, respingând de la sine toate calomniile.
„…Nu știu ce veți anunța în verdictul vostru, fie viața sau moartea, dar indiferent de ceea ce veți spune, eu îmi voi ridica privirea cu aceeași evlavie către Ceruri, mă voi însemna cu semnul Crucii și voi afirma: ‘Slavă Ție, Doamne Dumnezeule, pentru toate lucrurile…’.”
Acestea au fost cele câteva cuvinte pe care Mitropolitul Beniamin le-a rostit în sala de judecată. A acceptat cu blândețe verdictul de vinovăție ca pe o Cruce care îl unea cu Mântuitorul…
La 5 iulie, tribunalul a anunțat verdictul de vinovăție, iar în noaptea de 12/13 august a aceluiași an, Mitropolitul Beniamin, împreună cu arhimandritul Serghei (Șein) și cu laicii Iuriy Novitsky și Ivan Kovsharov, a fost executat prin împușcare la periferia Petrogradului.
Viața parohială 2023,
Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul, Washington, DC. / 13/8/2023
Ploile care „au adus sfinți” în loc de inundații – cum au fost descoperite moaștele celor patru Mucenici de la Niculițel?
În data de 4 iunie, martirologiul siriac și cel al Fericitului Ieronim din secolul al IV-lea indică sărbătorirea Sfinților Zotic, Atal, Camasie și Filip. Cine sunt aceștia și cum au ajuns să fie trecuți în calendarul ortodox?
Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel sunt cuprinşi în numărul celor 36 de martiri greci, romani, traci, daci şi capadocieni care au fost martirizați prin decapitare pentru credința lor, între Dunăre şi Marea Neagră.
Nu cunoaștem cu exactitate data morţii lor, nici locul în care au fost martirizaţi. Unii presupun că cei patru erau ostaşi în armata romană și, pentru că nu voiau să jertfească idolilor, au fost surghiuniţi la gurile Dunării, în nordul Dobrogei de astăzi, unde erau exilaţi numeroşi creştini.
Conform tradiţiei, aceşti sfinţi ostaşi au fost judecaţi de către autorităţile romane în vechiul oraş Noviodunum (pe malul Dunării, la 2 kilometri est de localitatea Isaccea, județul Tulcea), tot în Dobrogea, și condamnați la moarte prin tăiere cu sabia, fie în timpul persecuţiei lui Diocleţian, în anii 303-304, fie în timpul ultimei persecuţii sângeroase din vremea împăratului Liciniu, în anii 319-324.
După moartea lor, trupurile le-au fost aşezate provizoriu în morminte simple şi discrete, de frica ostaşilor romani. După anul 324, când capitala Imperiului Roman a fost mutată la Constantinopol, creştinii din Sciţia Mică (Dobrogea), ajutaţi de episcopii de la Tomis, au construit o bazilică din piatră și au mutat în cripta de la subsolul ei moaștele celor patru martiri. Acest lucru este explicabil, dacă ținem cont de faptul că ambele localităţi formau o singură unitate administrativă şi erau foarte apropiate (aproximativ 10-12 km).
După mai bine de un secol și jumătate, în luna septembrie a anului 1971, în urma unor ploi torențiale, pârâul din localitatea Niculițel a ieșit din albie, iar apa abătută pe o uliţă lăturalnică a scos la iveală cupola de piatră a criptei, aflată sub ruinele vechii biserici creştine.
Cercetările arheologice au scos la iveală detalii impresionante: cei patru martiri au fost așezați în raclă respectând întocmai tradiția creştină pe care o cunoaştem până astăzi, adică având mâinile pe piept şi capul orientat spre apus. Cripta are formă aproape pătrată şi este construită din cărămidă cu mortar, având următoarele dimensiuni: 3,70 x 3,40 m și înaltă de 2,30 m. Accesul în criptă a fost blocat cu o lespede din piatră iar în interior, pe peretele din stânga intrării, a fost scrijelită în mortarul crud următoarea inscripţie: „Martirii lui Hristos”, iar pe cel din dreapta – repetarea cuvântului martiri și consemnarea numelor în următoarea ordine: Zotikos, Attalos, Kamasis, Philippos, având deasupra Crucea monogramată (simbol creștin timpuriu constând din primele două litere grecești ale numelui Χριστός).
Cercetările de specialitate au continuat și în anii următori, iar sub nivelul acestei cripte au fost descoperite două vase de ceramică și alte numeroase fragmente de oase umane (aproape 100) de mici dimensiuni, cel mai probabil din trupurile altor martiri, ale căror nume nu se cunosc încă. Pe o lespede confecționată din calcar a fost găsită și o nouă inscripție: „Aici și acolo (se află) sângele (vlaga) martirilor”. Forma literelor acestei inscripţii este asemănătoare cu cea descoperită pe pereţii criptei superioare, acest element pledând astfel pentru contemporaneitatea lor.
În urma acestei desoperiri, după 16 veacuri de odihnă în răcoarea criptei, moaştele martirilor de la Niculiţel au fost aşezate în patru racle de lemn şi depuse spre închinare în biserica Mănăstirii Cocoş din apropiere, unde se păstrează şi astăzi.
Profesorul Emilian Popescu, teolog, istoric și membru de onoare al Academiei Române, consideră că descoperirile arheologice de la Niculiţel au o valoare cu totul deosebită.
1. Ele au adus la lumină, pentru prima oară, moaştele (scheletele) întregi ale unor martiri, cărora le cunoaştem sigur şi numele.
2. A ieşit la iveală una dintre cele mai vechi bazilici de pe teritoriul ţării noastre şi cel mai vechi martirion cunoscut până acum.
3. Se întăreşte convingerea noastră în ştirile din martirologii, şi anume că ele sunt adevărate.
4. Se dovedeşte forţa şi vechimea crediniţei creştine pe pământul României.
5. Această descoperire este până acum unică în întreg spaţiul balcanic şi extrem de rară în tot spațiul fostului Imperiu Roman.
Sfantul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava
Fresca Manastirea Voronet. De la medieval painter – user Gabriel Todica, ro.wikipedia.org, Domeniu public, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=12195147
În luna iunie, în ziua a doua, pomenirea Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.
Sfântul Mucenic Ioan cel Nou din Suceava a trăit în sec. al XIV-lea în oraşul Trebizond. El era un comerciant, credincios, evlavios şi ferm în ortodoxia sa, fiind generos cu cei nevoiaşi.
Odată, aflându-se pe o corabie ocupându-se cu comerţul său, căpitanul vasului, care nu era ortodox, a intrat în conflict cu Ioan, discutând despre credinţă. Neplăcându-i cuvintele sfântului, căpitanul a hotărât să se răzbune şi să-i facă probleme odată ajunşi la Cetatea Albă. Cât vasul a acostat la Cetatea Albă, căpitanul s-a dus la conducătorul oraşului care era închinător la foc şi i-a spus că pe corabia sa se află un om învăţat care vrea să devină şi el închinător la foc. Astfel, conducătorul l-a chemat pe Ioan să se alăture închinătorilor la idol şi să renunţe la credinţa sa.
Sfântul s-a rugat în secret chemându-L în ajutor pe Cel Care a spus: “Iar când vă vor duce ca să vă predea, nu vă îngrijiţi dinainte ce veţi vorbi, ci să vorbiţi ceea ce se va da vouă în ceasul acela. Căci nu voi sunteţi cei care veţi vorbi, ci Duhul Sfânt” (Marcu 13:11). Dumnezeu i-a dat curaj şi înţelepciune să facă faţă celor necredincioşi şi să mărturisească drept că este creştin, după care a fost supus la bătăi crunte şi trupul i-a fost sfâşiat şi carnea de pe el cădea bucăţi. Sfântul mucenic a mulţumit lui Dumnezeu pentru că l-a făcut vrednic să-şi verse sângele pentru EL, curăţindu-l de păcate.
Păgânii l-au băgat în lanţuri şi l-au închis în închisoare până a doua zi. În dimineaţa următoare, conducătorul oraşului a ordonat să fie adus din nou la el şi mucenicul s-a prezentat cu faţa luminată şi bucuroasă. Refuzând cu curaj să se lepede de Hristos şi numindu-l pe guvernator unealtă a lui satana, mucenicul a fost bătut cu bâte până când toate cele dinăuntrul său au ieşit la vedere.
Mulţimea adunată n-a putut suporta spectacolul macabru şi l-a huiduit pe guvernator pentru torturarea unui om fără apărare. Apoi, oprind bătaia, guvernatorul a dat ordin ca mucenicul să fie legat de coada unui cal sălbatic şi să fie tras de picioare pe străzile oraşului. În special locuitorii cartierului iudeu şi-au bătut joc de el şi au aruncat cu pietre. În cele din urmă, cineva a luat o sabie şi i-a tăiat capul martirului.
Trupul sfântului şi capul tăiat au zăcut acolo până seara şi nici un creştin nu a avut curajul să-l ridice. Noaptea a apărut deasupra lui un stâlp de lumină şi o mulţime de lumini aprinse. Trei oameni care aveau lumini cântau psalmi şi înmiresmau trupul sfântului. Unul dintre iudei, crezând că sunt creştini care au venit după trupul mucenicului a luat un arc şi a vrut să tragă în ei dar puterea lui Dumnezeu l-a oprit şi l-a împietrit.
Dimineaţa, viziunea a dispărut dar arcaşul a rămas pe loc împietrit. Abia după ce a mărturisit ce i s-a întâmplat din voia lui Dumnezeu, a fost eliberat de legăturile invizibile. Când a auzit guvernatorul a dat permisiune să se îngroape trupul mucenicului în biserica oraşului. Acestea s-au întâmplat între anii 1330 şi 1340. Unii spun că martiriul s-a săvârşit în altă perioadă, de exemplu Sf. Nicodim de la Sfântul Munte vorbeşte de anul 1642, în timp ce alţii spun că ar fi 1492.
Căpitanul care l-a trădat pe Sf. Ioan s-a căit de faptele sale şi s-a hotărât în secret să fure moaştele şi să le ducă în ţara lui. Însă sfântul i-a apărut în vis preotului bisericii şi l-a înştiinţat de aceasta. După 70 de ani, moaştele Sfântului Ioan cel Nou au fost mutate la Suceava capitala Moldo-Vlahiei şi aşezate în biserica catedralei.
Sursa:
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/iunie/iunie02.htm
Pomenirea Sfantului noului Mucenic IOAN VALAHUL (Romanul), cel ce la 15 ani l-a ucis pe homosexualul ce dorea sa-l violeze iar la nici 18 a ales mucenicia si nu desfraul cu sotia homosexualului
În luna mai, în ziua a douăsprezecea, pomenirea sfântului noului mucenic Ioan Valahul (Românul).
Acest sfânt mucenic a fost din Ţara Românească, născut din părinţi de bun neam şi binecredincioşi, pe la anul Domnului 1644, adică în vremea stăpânirii binecredinciosului domn Matei Basarab. La câţiva ani după ce acesta s-a mutat la Domnul (+ 1654), a venit la domnie în această ţară Mihail Radu (zis Mihnea al III-lea), care, ne mai putând prididi cu plata haraciului şi a birurilor grele cerute de stăpânitorii turci, s-a răzvrătit împotriva acestora, plănuind să se unească cu voievozii ţărilor creştine din jur şi să scape ţara sa de sub robia turcească. Dar sultanul turcesc Mahomed al IV-lea a trimis atunci împotriva lui oaste mare de turci şi de tătari, care au biruit pe Mihnea şi au făcut, ca şi alte dăţi, prăpăd şi pustiire mare în biata ţară, arzând, prădând şi omorând, iar la ieşirea din ţară au luat cu ei şi o mare mulţime de robi dintre români, trecându-i peste Dunăre.
Acestea se petreceau în toamna anului 1659. Iar între cei robiţi atunci s-a aflat şi un tânăr, cu numele de Ioan, care nu avea decât 15 ani. Părinţii lui, cărora nu li se ştie nici numele şi nici locul unde au trăit, îl crescuseră cu grijă, în frica lui Dumnezeu, şi în iubirea de ţară şi de credinţa strămoşească. Pe deasupra, era voinic şi chipeş; frumuseţea lui feciorelnică atrăgea privirile tuturor, încât, pe drumul către Istanbul, un oştean turc mai bogat l-a cumpărat cu gând spurcat, vrând să-l silească spre păcatul blestemat al sodomiei. Dar tânărul s-a împotrivit cu scârbire şi în vălmăşeala luptei cu spurcatul agarean, l-a răpus, încercând să fugă. Fiind prins, a fost legat din nou şi dus la Istanbul, unde l-au dat femeii turcului ucis; aceasta l-a dus în faţa vizirului să-l judece, şi acolo tânărul a mărturisit fără înconjur adevărul. Vizirul l-a predat atunci femeii văduve, pentru ca ea să facă cu dânsul ce va voi.
Stăpâna tânărului nu i-a luat capul, ci văzându-l voinic şi bun de muncă l-a pus la început printre slugile sale; dar văzându-l preafrumos la înfăţişare, s-a aprins de drăcească poftă pentru el, ca oarecând femeia lui Putifar din Egipt pentru Iosif cel preafrumos şi înţelept. Dorindu-l cu înfocare, a încercat la început să-l ademenească cu tot felul de făgăduinţe, spunându-i că îl va lua de soţ dacă el s-ar lepăda de credinţa creştină şi s-ar face mahomedan. Dar el s-a împotrivit cu tărie uneltirilor acestei noi Dalile şi a rămas nestrămutat în credinţa părinţilor lui şi în curăţia trupească. Iar ea văzând că nimic nu izbuteşte, s-a înfuriat şi l-a dat eparhului (mai-marelui cetăţii), ca să-l pedepsească pentru uciderea soţului ei. Acesta l-a azvârlit în temniţă, supunându-l la înfricoşătoare chinuri; femeia venea zilnic la temniţă, încercând necurmat să-l înduplece pe Ioan să-i facă voia, nădăjduind că ceea ce nu izbutiseră fărădelegile ei, vor face ameninţările şi chinurile. Dar viteazul tânăr nu s-a lăsat biruit nici de grozăvia chinurilor, pe care le-a îndurat cu bărbăţie şi cu ajutor de sus, rămânând până la sfârşit, ca un tare diamant, neclintit în credinţa creştină.
Văzând, aşadar, femeia şi prigonitorii că în zadar se ostenesc, au cerut vizirului să-l dea pe tânăr la moarte. Şi scoţându-l din temniţă, călăii l-au dus spre o margine a Istanbulului, la locul numit pe atunci Parmak-Kapi (adică Poarta Stâlpului), lângă Bezesténi (adică piaţa marelui bazar al neguţătorilor); aici i-a pus gâtul în ştreang şi l-au înălţat în spânzurătoare, omorându-l, în ziua de 12 ale lunii mai, într-o vineri înainte de Înălţarea Domnului, din anul mântuirii 1662.
Aşa a trecut către veşnicele locaşuri tânărul mucenic român Ioan, în primăvara vieţii sale, când avea numai 17 sau 18 ani. Trupul său feciorelnic va fi fost aruncat în apele Bosforului sau poate a fost îngropat de creştini cucernici în vreun loc din jurul Istanbulului, unde numai Dumnezeu şi sfântul însuşi ştie. Iar istoria scurtei dar pilduitoarei sale vieţi a aşternut-o în scris marele învăţat grec Ioan Cariofil din Istanbul, care a trăit pe vremea sfântului, fiind martor al pătimirilor lui.
Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/mai/mai12.htm
DE LUAT AMINTE: Patimirea Sfantului Mucenic Timotei si a foarte tinerei lui sotii Mavra. DIAVOLUL A ISPITIT-O CHIAR SI DUPA 9 ZILE DE RASTIGNIRE …
Pagini Ortodoxe: Pătimirea Sfîntului Mucenic Timotei citeţul şi a soţiei lui, Mavra (3 mai)
În vremea persecuţiilor, creştinii erau căutaţi spre muncire şi aduşi spre cercetare la Arian, ighemonul din Tebaida, pus de Diocleţian păgînul, împăratul Romei. Atunci au adus la acela pe un bărbat cu numele Timotei, cititor bisericesc, din satul Pirapei, tînăr de ani, care, nu de mult, se însoţise cu o fecioară, anume Mavra, iar după douăzeci de zile de la nuntă a fost prins de păgîni, fiind creştin.
Văzîndu-l ighemonul Arian, l-a întrebat: “Cine eşti tu? Şi din ce rînduială faci parte?” Iar Timotei a răspuns: “Sînt creştin, citeţ al Bisericii lui Dumnezeu”. Zis-a ighemonul către dînsul: “Oare numai tu singur nu ai auzit porunca împărătească care porunceşte că tot cel ce nu aduce jertfă zeilor va pieri rău?”
Sfantul Stefan – primul mucenic
Faptele Apostolilor, Capitolul 6:
- Iar Ştefan, plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari în popor.
- Şi s-au ridicat unii din sinagoga ce se zicea a libertinilor şi a cirenenilor şi a alexandrinilor şi a celor din Cilicia şi din Asia, sfădindu-se cu Ştefan.
- Şi nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi a Duhului cu care el vorbea.
- Atunci au pus pe nişte bărbaţi să zică: L-am auzit spunând cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi a lui Dumnezeu.
- Şi au întărâtat poporul şi pe bătrâni şi pe cărturari şi, năvălind asupră-i, l-au răpit şi l-au dus în sinedriu.
- Şi au pus martori mincinoşi, care ziceau: Acest om nu încetează a vorbi cuvinte de hulă împotriva acestui loc sfânt şi a Legii.
- Că l-au auzit zicând că Acest Iisus Nazarineanul va strica locul acesta şi va schimba datinile pe care ni le-a lăsat nouă Moise.
- Şi aţintindu-şi ochii asupra lui, toţi cei ce şedeau în sinedriu au văzut faţa lui ca o faţă de înger.
Fostul monah franciscan Pavel de Ballester-Convolier: PENTRU CE AM PĂRĂSIT PAPISMUL
Am primit pe e-mail de la fratele Felix:
Episcopul Pavel (Ballester-Convolier) al Nazianzului
Anul acesta se împlinesc 38 de ani de la moartea mucenicească a episcopului Pavel de Ballester-Convolier (1927-1984).
Întru pomenirea sa, readucem la lumină această mărturie, în care ne explică cum şi de ce a trecut de la romano-catolicism la Ortodoxie, scris pe vremea când era încă ierodiacon.
Acest articol a fost publicat în două numere ale revistei „Kivotós” (din iulie 1953, pag. 285-291 şi decembrie 1953, pag. 483-485).
Fostul monah franciscan venit la Ortodoxie (la obârşie, un nobil catalan din Barcelona) a studiat în Grecia, la Atena şi Halki.
Acolo a fost hirotonit ierodiacon în 1953 şi ieromonah în 1954.
Prima sa slujire preoţească a fost în Constantinopol (1954-1959), apoi în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Greceşti a Americii (1959-1984).
În 1970 a fost hirotonit episcop al Nazianzului, în New York, cu scaunul în Mexic.
Lucrarea sa de cleric, profesor universitar şi autor prolific a fost strălucită şi remarcabilă, punându-i-se din păcate capăt prin moartea sa prematură.
A fost ucis la sfârşitul Dumnezeieştii Liturghii slujită în capitala Mexicului în anul 1984, de un fanatic romano-catolic.
La înmormântarea sa a mers şi Arhiepiscopul Iacov al Americii, care cunoştea lucrarea misionară a energicului episcop.
În 2006, osemintele acestui nou-mucenic al Ortodoxiei au fost strămutate din porunca Patriarhiei Ecumenice într-un loc aparte, în curtea catedralei mitropolitane din Ciudad de México.
Episcopul Pavel:
O DILEMĂ ÎNFRICOŞĂTOARE
Întoarcerea mea la Ortodoxie a început într-o zi când făceam ordine în cataloagele din biblioteca mănăstirii de care aparţineam. Această mănăstire este a ordinului Franciscanilor şi se află în patria mea, Spania.
Pomenirea mucenicilor din Athos, carora li s-a dat foc caci s-au opus ticalosiei imparatului bizantin ce la conciliul de la Lyon din 1274 a semnat unirea cu catolicii…
In luna septembrie, în ziua a douazeci si doua, pomenirea celor douazeci si sase cuviosi Parinti Zografiti (de la Manastirea Zografu, Muntele Athos), care mustrând pe împaratul Mihail si pe patriarhul Ioan Becul, latino-cugetatorii, deasupra Pirgului prin foc s-au savârsit.
In 1274, la Lyon, imparatul Mihail al VIII-lea Paleologul ordona semnarea unui act de uniune intre Biserica Ortodoxa si Biserica Catolica romana. Poporul iubitor de Dumnezeu, gata sa ramina credincios pina la singe Sfintei Credinte Ortodoxe, nu accepta aceasta falsa unire si se dadu de partea Patriarhului Arsenie, care fu inlaturat pentru ca il infruntase pe imparat. Acesta, cu ajutorul lui Ioan al XI-lea Becul, barbat invatat si viclean pe care il ridicase la demnitatea Patriarhala, incerca sa impuna cu forta aceasta uniune. Din acel moment inchisorile se umplura de Preoti, de Calugari, de laici, de oameni simpli precum si de nobili, care preferau cu totii mai degraba tortura si surghiunul decit tradarea. Latinofronii (astfel erau numiti partizanii Uniunii) isi indreptara actiunea in special impotriva Calugarilor, care din toate timpurile fusesera aparatorii mult veghetori ai Sfintei Credinte Ortodoxe. Ei venira cu osti puternice pe Sfintul Munte Athos, pentru a-i constringe pe Calugari sa accepte Uniunea. In acea vreme, era un batrin ascet pe linga Manastirea Zografu care isi facuse pravila din citirea de mai multe ori pe zi a Acatistului Maicii Domnului. In acea zi, in timp ce oamenii imparatului se apropiau de Zografu, el auzi glasul Maicii Domnului raspunzind binecuvintarilor pe care i le adresa ca de obicei. Ea ii vesti ca dusmanii lui Hristos se apropiau si ii ceru sa mearga sa anunte aceasta la manastire, pentru ca cei care erau inca slabi sa poata sa fuga iar cei care ajunsesera la maturitate duhovniceasca sa poata sa se pregateasca de Mucenicie. La auzul acestei vesti, majoritatea Calugarilor au fugit in munte, dar douazeci si sase dintre ei s-au refugiat in turnul manastirii, primind de la Dumnezeu incredintarea ca venise vremea pentru ei sa primeasca coroana Muceniciei. Lingusirile si falsele argumente ale Latinilor si ale aliatilor lor greci pentru a-i convinge sa treaca de partea uniunii celei fatarnice ramasera fara succes, Sfintii raminind tari in marturisirea lui Hristos ca singur cap al Bisericii. Si murira aducindu-I slava in turnul caruia soldatii ii dadusera foc.
Sursa:
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/septembrie22.htm
Comentariu saccsiv:
La 7 mai 1274 incepe al doilea conciliu de la Lyon al Bisericii catolice, ocazie cu care se discuta problema cruciadelor, precum si cea a incetarii Marii Schisme dintre Occident si Bizant.
La 29 iunie Mihail al VIII-lea al Bizantului recunoaste primatul papal … delegatii ortodocsi fiind de acord atat cu recunoasterea pretentiilor papei, cat si cu includerea in Crez a … filioque.
Unificarea a fost puternic respinsa de majoritatea covarşitoare a clericilor si laicilor ortodocsi. Sora imparatului a concretizat atitudinea grecilor astfel: „Mai bine sa piara imperiul fratelui meu, decat puritatea credintei ortodoxe.” Unitatea de la Lyon a fost repudiată categoric si de succesorii lui Mihail.
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox
1 comment