Global Research: În Serbia trei ‘îngerași’ răpiți de stat așteaptă să fie vânduți în străinătate

Foto: https://www.danas.rs/vesti/drustvo/ana-mihaljica-pozvana-na-razgovor-u-centar-za-socijalni-rad/

Global Research: In Serbia, Three State-kidnapped “Little Angels” Wait to be Sold Abroad

În Serbia trei ‘îngerași’ răpiți de stat așteaptă să fie vânduți în străinătate

De Stephen Karganovic, 14 Martie 2024, Global Research

Ca și cum n-ar fi avut deja destule pe cap, sârbii sunt acum agitați din cauza unui scandal de răpire de copii care poartă peste tot amprentele oficialităților.

În afară de mamă, victimele sunt trei frați, în vârstă de 10, 6 și respectiv 3 ani.

Ceea ce face ca acest caz să fie și mai emoționant, este faptul că acești copii poartă numele angelice de Mihail, Rafael și Gabriel, primite de la mama lor care i-a crescut singură, Ana Mihaljica, care pe lângă slujba ei obișnuită este și studentă la teologie ortodoxă.

Autoritățile au acționat sub pretextul fals că mama acestor copii ar fi fost prea săracă pentru a se ocupa în mod corespunzător de nevoile odraslelor sale (în această privință sunt mulți ca ea în Serbia lumii a treia) și că un incendiu izbucnit accidental în apartamentul bunicului lor, când aceștia nici măcar nu erau fizic prezenți acolo, a pus în pericol siguranța copiilor ei. Astfel înarmate cu dovezi de netăgăduit ale abuzului parental, în noiembrie 2023 autoritățile au smuls literalmente copiii din brațele mamei lor devastate, Ana Mihaljica, și i-au dus în locații necunoscute.

Există temeri că planul ar fi acela de a oferi copiii spre adopție în străinătate, lucru pe care legea sârbă l-a facilitat foarte mult, la un preț cuprins între 30.000 și 50.000 de euro pentru fiecare copil scos la licitație, o schemă profitabilă și o sumă atractivă care, cu siguranță, îi face pe oficialii corupți să saliveze.

În mod ironic, agenția guvernamentală pe care mulți sârbi o consideră responsabilă pentru dezastrul care s-a abătut asupra familiei Mihaljica operează sub mandatul protejării drepturilor copiilor și al asigurării bunăstării acestora.

Aproape fiecare țară din Occidentul colectiv (sau ar trebui să spunem – ‘iluminat’?) are un astfel de organism care, în aproape fiecare caz cunoscut, a generat mai multă durere și traume decât orice aparență de bunăstare a copiilor sau a familiilor. Cercetătorii care au studiat îndeaproape această chestiune și, la fel de important, au urmărit și traseul banilor, susțin că Barnevernet, instituția norvegiană care a fost pionier în multe practici notorii în domeniul protecției copilului, are multe de răspuns în ceea ce privește abuzurile rezultate din internaționalizarea temutei sale metodologii de ‘protecție a copilului’.

‘Agenția sârbă de protecție a copilului’ este de fapt o franciză a Barnevernet, al cărei personal experimentat a fost contractat pentru a-și instrui colegii sârbi și pentru a scrie manualele operaționale de răpire a copiilor. Ceea ce se numește în mod eufemistic protecția copilului a fost impus, de fapt, ca o condiție esențială pentru integrarea europeană, ceea ce presupune ca ‘frații mai mici’ din Europa de Est să renunțe nu doar la activele economice, ci și la valorile culturale și la resursele lor umane.

Barnevernet în sine, mentorul norvegian al agenției copie sârbești organizate sub auspiciile sale, a fost sugerat în mod convingător, este de fapt un descendent liniar al unui grup nazist german, Lebensborn. Interesant este faptul că această din urmă organizație a desfășurat o operațiune majoră pe teritoriul Norvegiei ocupate în timpul războiului. În decursul ultimelor câteva decenii, familiile rusești care aspirau să se stabilească în Norvegia pentru a se bucura de binecuvântările sale idilice au descoperit, spre disperarea lor, că micuții lor sănătoși, luminoși și cu ochi albaștri erau țintele principale ale Gestapo-ului Barnevernet. Aceștia, ca și părinții de alte etnii, au fost în cele din urmă uimiți să descopere că în Norvegia, cel puțin în acest domeniu particular al relațiilor umane, ‘diversitatea’, deși este una dintre valorile centrale „universale” pe care Occidentul le predică cu insistență, nu se aplică. Practicile de creștere a copiilor și modelele de interacțiune familială care, în culturile lor native, au fost practicate cu succes timp de secole, după standardele Barnevernet constituie abuzuri asupra copiilor și infracțiuni penale care justifică destrămarea violentă a familiei. Multor părinți devastați, atât din Rusia cât și din alte medii culturale, trebuie să li se fi părut că unele trăsături esențiale ale moștenirii naziste continuă să își exercite influența odioasă, în ciuda trecerii timpului și fără a fi afectate de mimetismul ideologic exterior.

După mai multe incidente de profil înalt care au implicat confiscarea copiilor ruși de către agenția guvernamentală de protecție a copilului care acționează cu licența statului norvegian, guvernul rus a tras concluziile care se impun. Eforturile diplomatice pentru a asigura eliberarea copiilor sechestrați și reunificarea familiilor destrămate fiind fără rezultat, cetățenii ruși care intenționează să se stabilească sau chiar să călătorească în Norvegia sunt acum avertizați că acționează pe propriul risc dacă își cresc și își tratează copiii în stilul cu care au fost obișnuiți și care, în țara lor natală, de-a lungul secolelor, a dat rezultate satisfăcătoare. Pentru a adăuga un nivel suplimentar de protecție a copiilor ruși și pentru a recunoaște climatul moral nesănătos al societăților occidentale din care proveneau majoritatea părinților adoptivi, parlamentul rus a interzis cu totul majoritatea adopțiilor străine.

Cu toate acestea, quod licet Iovi, non licet bovi. Soluțiile eficiente de care dispune o superputere sunt excluse pentru statele clientelare neo-coloniale. Poporul Serbiei și al altor vasalii din Europa de Est nu poate decât să viseze să recurgă la contramăsuri de protecție pentru a-și proteja copiii, mediul înconjurător, zăcămintele minerale, teritoriul, memoria istorică, patrimoniul cultural sau orice altceva care le este drag și pe care stăpânii lor imperialiști au decis să și-l însușească cu colaborarea avidă și vicioasă a elitelor politice locale.

În consecință Serbia a fost transformată într-un paradis al adopțiilor de copii (în realitate, al traficului de minori), în care nu se pun întrebări și nu se spune nimic. Faptele și statisticile relevante sunt îngrozitoare. În 2014, în Serbia a fost adoptată o lege care facilitează adopțiile rapide de minori, dar aceasta se aplică doar străinilor. Ministerul Protecției Sociale a semnat acorduri cu șapte entități străine de adopție, toate din țările Occidentului colectiv, bineînțeles, autorizându-le să acționeze ca agenți exclusivi pentru plasarea minorilor sârbi la părinți adoptivi din străinătate. Procedura a fost simplificată la un „proces în 6 etape”, astfel încât clientul străin trebuie să facă o singură vizită în Serbia, iar în termen de douăzeci și una de zile copilul selectat îi este livrat lui, ei sau unui ‘zir’. Folosirea opțiunii pronumelui ‘woke’ pare a fi pe deplin adecvată, deoarece una dintre agențiile autorizate de guvernul sârb, în mod sinistru, se întâmplă să se numească Rainbow Kids Adoption and Child Welfare Advocacy (Asociația Curcubeul Copiilor pentru adopția și bunăstarea copilului). O detaliere suplimentară a acestui aspect pare inutilă. În conformitate cu acordul cu agențiile străine, autoritățile sârbe pot face cercetări cu privire la minor timp de numai cincisprezece zile după ce adopția este finalizată și copilul este dus în străinătate. Înainte de aceasta, se așteaptă ca părintele adoptiv să rămână în Serbia timp de trei săptămâni pentru a se supune unei verificări a antecedentelor și pentru a completa actele. Sunt suficiente trei săptămâni pentru a cunoaște caracterul și înclinațiile unui părinte adoptiv? Le pasă măcar oficialilor sârbi?

Cu o supraveghere atât de intensă, norocul copilului este că nu ajunge în ghearele traficanților, perverșilor sau mai rău.

În prezent în Serbia există aproximativ 6.000 de copii ‘adoptabili’, atât orfani, cât și minori separați cu forța de părinții lor naturali și de cei care se îngrijeau de ei, dintr-o mare varietate de motive false și arbitrare. Aproximativ opt sute de familii sârbe și-au manifestat interesul de a adopta, însă, având în vedere că, spre deosebire de străini, cele mai multe dintre acestea nu dispun de banii necesari pentru a acoperi ‘taxa de procesare’ foarte mare, se confruntă cu provocări birocratice interminabile, după care majoritatea renunță pur și simplu.

Între timp, fotografiile copiilor sârbi sunt prezentate pe site-urile agențiilor de adopție străine, la fel ca și cum ar fi vorba de vitele anunțate la un târg de animale sau de negri la licitațiile de sclavi din sudul antebelic. După ce abuzuri șocante au devenit publice în epoca post Ceaușescu, chiar și România s-a simțit obligată să își înăsprească cel puțin politicile de adopție în străinătate. Dar nu există niciun indiciu că cineva din Serbia este interesat să urmeze acest exemplu. Dimpotrivă, pe măsură ce piața românească devine mai strict reglementată, în Serbia prielnică adopțiilor, se așteaptă ca afacerile să prospere și să fie mai profitabile ca niciodată.

Confruntarea dintre Ana Mihaljica, o mamă sârbă chinuită, și concetățenii indignați din Novi Sad, care s-au alăturat cauzei sale, și filiala balcanică a Barnevernet, agenția locală de răpiri de copii care se pretinde a fi un serviciu de protecție a copiilor, este rezultatul direct al inumanității și al corupției generalizate la o scară îngrozitoare. Însă există și un nivel mult mai profund care trebuie explorat. Dincolo de corupția morală și pecuniară obișnuită, fără îndoială prezentă, vedem aici și contururile unui program înspăimântător de inuman și cuprinzător de ideologic. Acest proiect ideologic sordid amenință acum întreaga umanitate și nu poate fi menționat în termeni mai blânzi decât prin cuvântul care începe cu ‘S’, pe care președintele Rusiei l-a folosit într-unul dintre discursurile sale publice pentru a expune inspirația diabolică a Occidentului dement și muribund și a tovarășilor săi de drum. Un obiectiv fundamental al acestui proiect nefast este acela de a purta un război necruțător cu fiecare aspect al normalității, pentru a anula relațiile naturale și tradiționale dintre ființele umane, inclusiv relațiile de dragoste și încredere dintre părinți și copii. Victoria în acest război necesită exproprierea copiilor de către statul corporatist globalist și, în cele din urmă, gestionarea și îndoctrinarea lor servilă prin ordin birocratic. Acest context mai larg este cel care explică tiparul clar observabil peste tot, pentru că nimic din toate acestea nu este întâmplător. De la răpirea de copii sponsorizată de stat sub pretextul asigurării ‘bunăstării’ lor până la introducerea minorilor în cultul transsexualilor prin intermediul ‘sistemului educațional’ de stat arsenalizat, fără notificarea sau consimțământul părinților, cei care se ocupă în mod natural de ei, planul este clar și fără echivoc.

Guvernele din Europa de Est au cedat în mare parte. Acționând fără a ține cont de dorințele cetățenilor lor și pentru recompense mizere obținute prin conformare imorală, liderii lor se înclină în fața programului care asigură continuarea înrobirii și, în cele din urmă, distrugerea societăților lor. Serbia este un studiu de caz instructiv, iar răpirea de la Mihaljica, efectuată cu nerușinare în văzul întregii țări, evidențiază în formă concentrată care este miza bătăliei pentru trupurile și sufletele celor mai vulnerabili membri ai societății, copiii acesteia.

 

Comentariu saccsiv:

In aceasta privinta, in Romania nu este atat de rau ca in Serbia, dar nici foarte bine nu este:

ÎCCJ redeschide dosarul în cazul adopției Sorinei. Procuroarea Pițurcă va fi cercetată din nou