Sfantul Ioan Damaschin despre Nasterea Maicii Domnului
Sfânta şi prealăudata Pururea-Fecioară şi Născătoare de Dumnezeu Măria fiind mai dinainte hotărâtă prin sfatul preştiutor şi mai înainte de veci al lui Dumnezeu, a fost preînchipuită şi mai înainte propovăduită de Duhul Sfânt prin diferite imagini şi cuvinte ale profeţilor, în timpul mai dinainte hotărât a odrăslit din rădăcina lui David, potrivit făgăduinţelor făcute către acesta; căci spune: S-a jurat Domnul lui David adevărul şi nu-l va lepăda: din rodul pântecului tău voi pune pe tronul tău [Ps 131,11; 2 Rg 7,12]; şi iarăşi: Odată m-am jurat întru cel sfânt al meu, că nu voi minţi pe David. Sămânţa lui rămâne în veac şi tronul lui ca soarele înaintea mea şi ca luna făcută pentru veşnicie şi care este martor credincios în cer [Ps 88, 35-36]. Şi Isaia: Toiag va răsări din Iesei şi floare se va înălţa din rădăcina lui [Is 11,1].
Aşadar că Iosif se trage din seminţia lui David au arătat precis preasfmţiţii Evanghelişti Matei şi Luca: Matei coboară pe Iosif din David prin Solomon [Mt 1, 6-16], iar Luca, prin Natan [Lc 3, 23-31]. Amândoi însă au trecut sub tăcere genealogia sfintei Fecioare.
Trebuie sa se ştie însă că nu era obiceiul la evrei şi nici în dumnezeiasca Scriptură să se scrie în genealogie femei; dar era o lege ca să nu se facă căsătorii între seminţii diferite [Nm 36, 6-9]. Deci Iosif, coborându-se din seminţia lui David şi drept fiind, căci aşa mărturiseşte despre el dumnezeiasca Evanghelie [Mt 1,19], nu s-ar fi logodit împotriva legii cu sfânta Fecioară, dacă ea nu cobora din aceeaşi seminţie. Aşadar, evangheliştii s-au mulţumit să arate numai linia descendentă a lui Iosif.
Trebuie să se ştie şi aceasta, şi anume că era o lege ca atunci când murea un bărbat fără copii, fratele lui să se căsătorească cu femeia celui răposat şi să se ridice sămânţa fratelui său [Fc 38, 8; Dt 25, 5-6]. Deci cel care se năştea era după fire fiul celui de-al doilea, adică al celui care l-a născut; iar după lege al celui răposat.
Din linia genealogică a lui Natan, fiul lui David, Levi a născut pe Melhi şi pe Pantera, Pantera a născut pe Bar-pantera, căci aşa se numea. Acest Barpantera a născut pe Ioachim, Ioachim a născut pe sfânta Născătoare de Dumnezeu. Natan a avut femeie din linia genealogică a lui Solomon, fiul lui David, din care s-a născut Iacov. Dar când a murit Natan, Melhi, cel din seminţia lui Natan, fiu al lui Levi, dar frate al lui Pantera, s-a căsătorit cu femeia lui Natan, mama lui Iacov şi din ea a născut pe Eli. Aşadar, Iacov şi Eli au devenit fraţi din aceeaşi mamă: Iacov din seminţia lui Solomon, iar Eli din seminţia lui Natan. Eli cel din seminţia lui Natan a murit fără copil şi Iacov, fratele lui, cel din seminţia lui Solomon, a luat pe femeia lui şi a ridicat sămânţa fratelui lui şi a născut pe Iosif. Aşadar, Iosif prin fire este fiul lui Iacov, care se coboară din Solomon, dar după lege al lui Eli, care se coboară din Natan.
Ioachim deci s-a căsătorit cu cinstita şi vrednica de laudă Ana. După cum Ana cea din vechime fiind stearpă a născut pe Samuii prin rugăciune şi făgăduinţă [1 Rg 1,10-11. 20-21], tot aşa şi aceasta prin rugăciune şi făgăduinţă către Dumnezeu primeşte pe Născătoarea de Dumnezeu, ca şi în aceasta să nu rămână cu nimic în urma femeilor slăvite. Aşadar, harul — căci aşa se tălmăceşte numele Ana — naşte pe Doamna — căci aceasta înseamnă numele Măria — şi în adevăr, fiind Maica Creatorului, a ajuns Doamna tuturor făpturilor. Se naşte în casa lui Ioachim, care se găsea lângă poarta oilor şi este adusă la templu. Apoi, fiind sădită şi îngrăşată de Duhul în casa lui Dumnezeu ca un măslin încărcat de rod, a ajuns locaşul oricărei virtuţi, depărtând mintea de orice dorinţă lumească şi trupească, păstrându-şi astfel feciorelnic sufletul împreună cu trupul, după cum se cuvenea sânului care avea să primească pe Dumnezeu; căci El, sfânt fiind, Se odihneşte întru sfinţi [îs 57,11]. Stăruie deci în sfinţenie şi se arată cu vrednicie templu sfânt şi minunat al Preaînaltului Dumnezeu.
Dar pentru că duşmanul mântuirii noastre pândea fecioarele din cauza profeţiei lui Isaia care spune: Iată fecioara va avea în pântece şi va naşte fiu şi vor numi numele lui Imanuel, care se tălmăceşte: Cu noi este Dumnezeu [Is 7,14], Cel care-i prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor [Iov 5,13; 1 Co 3,19], ca să amăgească pe cel care se îngâmfă totdeauna cu înţelepciunea, tânăra e dată de preoţi spre logodnă lui Iosif cartea cea nouă celui care ştie carte [Is 29,11], iar logodna a fost păzitoare a fecioarei şi înşelare a celui care pândea fecioarele. Iar când a venit plinirea vremii [Ga 4, 4] a fost trimis îngerul Domnului la ea binevestindu-i zămislirea Domnului [Lc 1, 26-38], şi aşa a zămislit pe Fiul lui Dumnezeu, Puterea enipostatică a Tatălui, nu din voinţa trupului, nici din voinţa bărbatului [In 1,13], adică împreunare şi sămânţă, ci din bunăvoinţa Tatălui şi din conlucrarea Sfântului Duh. Şi ea a dăruit Creatorului posibilitatea să Se creeze, Făcătorului să Se plăsmuiască, Fiului lui Dumnezeu şi lui Dumnezeu să Se întrupeze şi să Se facă om din preacuratul şi neîntinatul ei trup şi sânge, plătind datoria strămoaşei; căci aşa cum aceea a fost plăsmuită din Adam fără împreunare, tot aşa şi aceasta a născut pe Noul Adam, Care s-a născut potrivit legii naşterii, dar mai presus de firea naşterii, căci Cel din Tatăl fără mamă Se naşte din Mamă fără tată: potrivit legii naşterii, pentru că s-a născut prin femeie; mai presus de firea naşterii, pentru că s-a născut fără Tată; potrivit legii naşterii, pentru că s-a născut la timpul sorocit naşterii — căci se naşte când a împlinit nouă luni şi trece în a zecea — mai presus de legea naşterii, căci s-a născut fără să pricinuiască durere; fiindcă a aceleia căreia nu i-a precedat plăcerea nu i-a urmat nici durerea, potrivit cuvintelor profetului: înainte de a simţi dureri, a născut [Is 66, 7]; şi iarăşi: înainte de a veni vremea durerilor, ea a fugit şi a născut băiat [Is 66,7].
Din ea S-a născut, aşadar, Fiul întrupat al lui Dumnezeu, nu om purtător de Dumnezeu, ci Dumnezeu întrupat. N-a fost uns profet printr-o lucrare, ci prin prezenţa deplină a Celui care unge, încât Cel care unge să Se facă om, iar cel care a fost uns să Se facă Dumnezeu nu prin schimbarea firilor, ci prin unirea după ipostasă. Acelaşi era atât Cel care unge, cât şi cel care a fost uns ungându-Se ca Dumnezeu pe Sine însuşi ca om. Cum deci să nu fie Născătoare de Dumnezeu cea care a născut din ea pe Dumnezeu întrupat? In adevăr, este în sens propriu şi real Născătoare de Dumnezeu, Doamnă care stăpâneşte toate făpturile, fiind roabă şi maică a Creatorului. După cum atunci când S-a zămislit Cuvântul a păzit-o fecioară pe aceea care a zămislit, tot aşa şi atunci când S-a născut a păzit nevătămată fecioria ei, trecând numai prin ea şi păstrând-o încuiată [Iz 44, 2]. Zămislirea s-a făcut prin auz, iar naşterea prin ieşirea obişnuită a celor care se nasc, măcar că unii spun poveşti că s-a născut prin coasta Maicii Domnului; căci nu era cu neputinţă să treacă prin uşă fără să strice peceţile ei.
Rămâne, aşadar, şi după naştere fecioară cea Pururea-Fecioară, necunoscând deloc bărbat până la moarte. Chiar dacă s-a scris: Şi nu a cunoscut-o până nu a născut pe Fiul ei Cel Întâi-Născut [Mt 1, 25], trebuie să se ştie că întâi-născut este cel născut întâiul, chiar dacă ar fi unicul născut: întâi-născut arată că s-a născut întâiul, dar nu indică negreşit şi naşterea altora, iar până indică, pe de o parte, sorocul hotărât al unei vremi, dar nu neagă timpul ce urmează după aceasta. Căci zice Domnul: Iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului [Mt 28, 20]; aceasta nu înseamnă că se va despărţi după sfârşitul veacului, deoarece dumnezeiescul Apostol zice: Şi aşa pururea cu Domnul vom fi [1 Tes 4,17], adică după învierea obştească. Căci cum ar fi primit legătura cu bărbat, ea care a născut pe Dumnezeu şi care a cunoscut minunea din experienţa celor care au urmat? Departe fie acest gând! Nu este lucrul unei raţiuni înţelepte de a gândi asemenea lucruri şi nici într-un caz de a le face.
Dar însăşi fericita, care s-a învrednicit de darurile mai presus de fire, durerile de care a scăpat când a născut le-a suferit în timpul patimii Domnului, suportând sfâşierea inimii din pricina compătimirii de mamă, pentru că vede omorât ca pe un făcător de rele pe Acela pe care îl ştia Dumnezeu prin naştere, şi atunci a fost sfâşiată de gânduri ca de o sabie. Acest lucru vor să-l spună cuvintele: Şi sabie va trece prin însuşi sufletul tău [Lc 2, 35]. Dar bucuria învierii, care propovăduieşte Dumnezeu pe cel care a murit în trup, preschimbă durerea.
SFÂNTUL IOAN DAMASCHIN
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
Omilia 42,
a Sfantului Grigorie Palama,
La mantuitoarea nastere a Stapanei noastre de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioarei Maria
„Cei ascultatori trebuie să se supuna celor ce conduc numai în masura in care aceasta nu-i desparte pe ei de nădejdea Împărăţiei cerurilor făgăduită nouă.”
„Orice vreme e potrivită pentru a pune început unei lucrari mântuitoare. Arătând acest lucru, marele Pavel (2 Cor. 6, 2) spunea: „Iată acum vreme potrivita! Iată acum ziua mântuirii! Să lepădăm faptele intunericului şi să ne imbracam cu armele luminii! Să umblăm cu bună-cuviinţă ca în lumina zilei!” [Rom. 13, 12-13] numind vreme bine-primită pentru mântuire nu vreun ceas sau vreo zi, ci tot timpul de după intruparea Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Căci aşa cum atunci când soarele simţit răsare pe pământ vine pentru oameni momentul muncii trupesti, precum spunea şi David: „Răsărit-a soarele, iar omul va ieşi la lucrul său şi la munca sa până seara” [Ps 103, 23, 24], tot aşa şi atunci când ni s-a arătat noua in trup Soarele dreptăţii [Maleahi 3, 20], tot timpul de după intruparea Lui e potrivit pentru lucrarea duhovnicească; lucru pe care arătându-l în altă parte acelaşi profet, după ce a spus despre venirea Domnului: „Piatra pe care au respins-o ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului”, a adăugat: „Aceasta e ziua pe care a făcut-o Domnul! Să ne veselim şi să ne bucurăm în ea!” [Ps 117, 22, 24]. Dar dacă în cazul soarelui simţit, dat fiind că acesta este întrerupt de noapte, spune: „ieşi-va omul la munca sa până seara” [Ps 103, 23], în schimb Soarele dreptăţii, întrucât e neînserat şi nu are potrivit Apostolului „schimbare sau umbră de mutare” [lacov l, 17], oferă un bun prilej neîntrerupt pentru lucrare duhovnicească.
Dacă însă trebuie să spunem că o vreme e mai potrivită decât celelalte şi, aşa cum e o vreme pentru a semăna şi o vreme pentru a secera, o vreme pentru a sădi şi o vreme pentru a strânge roadele, şi e o vreme pentru orice alt lucru, tot aşa, de cauţi un ceas deosebit de potrivit pentru facerea de bine, acesta este vremea toamnei şi mai cu seamă luna aceasta [septembrie]. Aceasta e şi prima lună şi începutul anului, cea în care au primit început şi cele ale noastre, lucru pe care-l prăznuim astăzi. Fiindcă sărbătoarea şi prăznuirea pe care o aducem astăzi e prima a restaurarii şi a chemarii noastre celei dupa har, cea în care au început să se facă noi toate [cf. Apocalipsa 21, 5] şi să se introducă cele dainuitoare în locul celor trecătoare ale Legii, în locul literei Duhul şi în locul umbrelor adevărul.
Căci astăzi s-a arătat o „lume nouă” şi „un rai strain”, în care şi din care s-a făcut un Adam nou Care replămădeşte vechiul Adam şi înnoieşte toată lumea, Unul Care nu se lasă amăgit, ci-l amăgeşte pe amăgitorul, iar celor ajunşi prin amăgire robii păcatului le dăruieşte libertate.
Astăzi s-a pregătit pe pământ o „carte neinteleasa” [cf. Iezechil 44, 2], care poate purta nu doar întipărirea unor cuvinte, ci în chip negrăit pe Însuşi Cuvântul viu, nu un cuvânt purtat prin aer, ci Cuvantul ceresc, nu unul care se alcătuieşte, ci Unul care-i scoate din stricăciune pe cei ce se apropie de El, nu unul produs de o limbă omenească pusă în mişcare, ci Născut mai înainte de veci din Dumnezeu Tatăl.
Astăzi s-a arătat „cortul însufleţit” şi nefăcut de mână al lui Dumnezeu, si „chivotul duhovnicesc” al Celui Care este cu adevarat pentru noi „pâinea lui Dumnezeu care se coboara din ceruri si care da viata lumii” [Ioan 6, 32].
Astăzi, potrivit cuvântului Psalmistului, „adevărul din pământ a răsărit”, chipul nemincinos al alesei nasteri de sus ca om, „şi dreptatea din cer a privit” [Ps 84, 12], care l-a scos afară pe însuşi stăpânul nedreptăţii şi a smuls radacina nedreptatii; dreptatea întrucât a fost osândită în chip nedrept, l-a legat pe diavol în răutate, si face de nimic uneltirile lui, şi care s-a arătat în stare să primească dreptatea dumnezeiască. Si astfel pe cei care sunt robii păcatului invrednicindu-i a fi inveşniciti prin credinta in Hristos, i-a primit la ea, insa pe stăpânitorul păcatului care a incins-o cu legaturile pacatului, îl va preda focului veşnic şi intunericului.
Astăzi a odrăslit „mladita profeţita din rădăcina lui Iesei, din care a răsărit floarea” [Isaia 11, 1] care nu primeşte veştejire, ci recheamă firea noastră care se ofilise, şi din aceasta pricina căzuse din locul neveştejit al desfătării, şi o readuce la bună-înflorire ne dăruieste prin ea înflorirea veşnică, ridicandu-ne la ceruri şi ne deschide raiul. Toiagul prin care Marele Păstor a condus turma cuvântătoare la păşunile cele veşnice; toiagul in care s-a sprijinit firea noastră, leapădand vechimea şi bătrâneţea neputincioasă, s-a inaltat la cer, lăsând jos pământul celor ce, sunt purtaţi spre cele de jos ca unii care n-au sprijin.
Dar cine este „lumea cea nouă”, „raiul cel străin”, „cartea cea neinteleasa”, „cortul şi chivotul insufletit al lui Dumnezeu”, „adevărul răsărit din pământ”, „mladita mult lăudata a lui Iesei”? Este pururea Fecioara Maria care a fost fecioara înainte de nastere şi a ramas fecioara după naştere, Maica Domnului a cărei naştere dintr-o femeie stearpă o prăznuim astăzi.
Căci deşi trăiau împreună şi erau fara de prihana înaintea lui Dumnezeu, Ioachim şi Ana păreau iudeilor a fi vrednici de dispret potrivit Legii, întrucât trăiau împreunã fără a avea copii. Dat fiind că nu era încă nădejdea nemuririi, de aceea propasirea neamului omenesc prin urmasi apărea extrem de necesară; acum însă, întrucât astăzi ni s-a născut Fecioara Maria, care prin naşterea ei întru feciorie ne-a dăruit viata veşnica, nu ne mai este absolut necesară nasterea de prunci.
Insa israeliţilor de pe atunci faptul de a avea copii mulţi le părea superior chiar şi practicarii virtuţii, iar lipsa de copii li se părea un rău atât de mare, încât chiar şi drepţii aceştia nu erau lăudaţi din pricina virtuţii lor, cât erau defaimati din pricina nenasterii de prunci.
Peste masura intristaţi deci de aceste ocări şi aducându-şi aminte de Avraam şi de Sarra şi de ceilalţi câţi făcuseră experienţa unei astfel de întristări pentru lipsa nasterii de prunci, gândindu-se apoi şi la leacul găsit de unii ca acestia pentru vindecarea unei asemenea întristări, drepţii [Ioachim şi Ana] au hotărât şi ei să-şi găsească liman în rugaciunea catre Dumnezeu. Şi dreptul Ioachim pleacă în pustiu şi locuieşte aici postind şi înălţând spre Dumnezeu rugăciunea de a se face părinte; şi n-‘a lăsat rugăciunea, nici nu s-a întors de acolo înainte de a primi incredintarea că i-a fost ascultată cererea. Iar Ana într-un gând cu el şi cu inimă îndurerată strigă la Domnul: „Auzi-mă, Dumnezeul părinţilor nostri, şi mă binecuvântează, precum ai binecuvântat-o pe Sarra spre a fi maica!”.
Şi Dumnezeu i-a ascultat şi i-a binecuvântat şi le-a făgăduit să le dea ceea ce au cerut, iar făgăduinţa a dus-o la bun sfârşit acum. Şi le-a dat o prunca mai minunată decât toate bunurile minunate de până atunci, pe însăşi Născătoarea de Dumnezeu, Ziditorul intregului univers, cea care a îndumnezeit firea omeneasca şi care a făcut pământul cer, cea care si pe fiul omului l-a facut Dumnezeu, si pe oameni i-a făcut fii ai lui Dumnezeu, fiindca dintru aceasta a luat, fara samanta, facandu-se in chip de negrait purtator de trup, aducandu-L pe lume pe Cel Care le-a adus la fiinta din nefiinta pe toate cele ce sunt.
Din ce pricină a trebuit sa purceada din pantece sterp?
Ca să dezlege întristarea, să preschimbe ocara celor ce au născut-o şi să prefigureze dezlegarea întristării şi blestemului protopărinţilor neamului omenesc ce se va face prin Maica Domnului.
Cum ar fi îndrăznit de altfel firea să zamisleasca in pântecul [Anei] în care a petrecut şi din care a ieşit singura care a locuit în Sfânta Sfintelor şi care s-a făcut lacas a Dumnezeului-Om Ce ce a zidit firea? Căci aşa cum înainte de Maica Domnului şi după ea nu s-a mai aratat pe lume o maica fecioară şi Maica lui Dumnezeu, şi aşa cum înainte de Maria şi precum inainte de ea nimeni n-a mai vietuit în Sfânta Sfintelor, tot aşa pe drept cuvânt nici în pantecele matern n-a fost văzut alt făt conceput înainte sau după nastere.
Dar pentru ca Maica lui Dumnezeu trebuia sa fie Fecioară, şi aceasta să fie din neamul lui David şi la vremea randuita pentru mântuirea noastră, caci vremea se apropiase şi Fecioara trebuia sa fie mai dinainte pregătită; iar atunci nu se aflau dintre cei din neamul lui David alţii superiori în virtute, caracter şi nobleţea neamului decât sotii aceia lipsiţi de copii; de aceea ei, cei fără copii, au fost mai cinstiţi decât cei cu mulţi copii, ca astfel sa se nasca copila atotsfanta si sa primeasca rod cea inteleapta care a ajuns prin rugaciune si nevointa sa devina maica insasi a fecioriei si inca a unei feciorii care va naste cu trupul in nestricaciune pe Cel Care mai înainte de veci s-a nascut cu dumnezeierea din Tatăl feciorelnic.
O, aripi ale acelei rugăciuni! O, îndrăznire pe care a aflat-o la Dumnezeu! O, cât de neprihănite au fost acele inimi, ca să înalţe o asemenea rugăciune care a ajuns la o astfel de plinire! Acea mare minune a trebuit să fie precedata de această minune şi firea să asimileze harul puţin câte puţin.
Voi, credinciosii ortodocsi, ascultătorii cuvintelor mele, turma şi ogorul meu cuvântător în Hristos, oferiţi-i Maicii lui Dumnezeu ca dar de naştere lucrarea virtuţilor şi binefacerile lor. Bărbaţi şi femei, bătrâni şi tineri, săraci şi bogaţi, stăpânitori şi stăpâniţi, şi, simplu spus, tot neamul şi toată vârsta, demnitatea, meseria şi ştiinţa! Nimeni dintre voi să nu fie sterp şi neroditor la suflet, nimeni să nu fie lipsit de iubirea şi de primirea seminţei duhovniceşti, ci să primească înflăcărat sămânţa cerească, cuvântul mântuitor, iar prin Hristos să-l transpună în faptă, într-un rod ceresc şi plăcut lui Dumnezeu. Nimeni să nu pună un început al faptei bune nedus la bun sfârşit, nimeni să nu-şi arate credinţa în Hristos doar cu vorba. „Căci nu oricine Îmi spune: Doamne! Doamne! va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Care este în ceruri” [Matei 7, 21] şi „cine-şi pune mâna pe jug şi se întoarce înapoi nu e potrivit pentru Împărăţia cerurilor” [Luca 9, 62].
Fecioarelor care aţi ales viaţa singuratica şi câte v-aţi întors, bine făcând, de la căsătorie la vieţuire feciorelnică de obste şi, simplu spus, câte aţi ales să jinduiti dupa aceasta sete si dorinţa de pocăinţă, vieţuiţi în toate potrivit lui Hristos Dumnezeului-Om si de dragul Fecioarei care s-a născut astazi pentru noi şi care a născut cu trupul in feciorie, sub veac, pe Cel Născut înainte de veci din Tată Feciorelnic.
Vieţuiţi de dragul Maicii Domnului şi pentru Hristos Dumnezeu Cel ce S-a întrupat din Fecioara Maria, si numai din Hristos făcându-vă hrana potrivita, bucurându-vă în nădejde, răbdând în necaz, supunându-vă întâi-stătătoarei voastre, slujind unele altora, căutând pacea întreolaltă, alipindu-vă necontenit de trezvie şi rugăciune, de străpungerea inimii, de psalmi, imne şi cântări duhovniceşti [Rom 12, 12; Evrei 13, 17; Efeseni 5, 19], fiind sfinti şi feciorelnici şi cu trupul şi cu sufletul, în toate simţirile şi gândirea, şi arătând prin toate o gândire şi o purtare duhovnicească şi feciorelnică. Căci urmând astfel Maicii lui Dumnezeu potrivit psalmului [Ps 45, 16], veţi ajunge aproape de Maica Domnului şi veţi fi purtati in apropierea ei si veti intra în templul nefăcut de mână omeneasca al Împăratiei cerurilor, în cămara de nuntă cereasca şi veşnică.
Câţi trăiţi în viata de căsătorie nu vă dedicaţi/daruiti cu totul lumii acesteia!
Căci pentru voi această lume nou împlântată şi cu adevărat cerească, adică Maica lui Dumnezeu, s-a zidit: aratati-i astazi roada căsătoriei voastre.
Cei bătrâni arătaţi o gândire bătrânească şi nu vă faceţi copiii prin gândurile, cuvintele şi faptele voastre, gândind trupeşte şi purtându-vă potrivit trupului.
Tinerii imitaţi acest fel de bătrâni, cinstiţi-i şi ascultaţi-i, şi nu vă arătaţi neştiutori de ce bătrâneţea e cinstită şi nu uitati ca tinereţea nu intrece o bătrâneţe cuvioasa.
Iar dacă nu ştiţi, întrebaţi-l pe Solomon, căci îl veţi auzi spunând: „cărunteţea pentru oameni este înţelepciunea, iar bătrâneţea e o viaţă neintinata” [Int. Sol. 4, 9].
Câţi aveţi ceva de prisos din aceste lucruri pământeşti, curgătoare, nestatomice şi care se scurg repede de la unii la alţii, neguţătoriţi-vă prin împărţirea lor pentru viaţa veşnică, căci „pentru nimeni viaţa nu este din prisosul avutiilor lui” [Luca 12, 15]. Câţi sunteţi lipsiţi de cele necesare, îmbogăţiţi-vă în răbdare şi în mulţumirea către Dumnezeu, ca să vă număraţi între săracii fericiţi de Hristos şi să moşteniţi Impărăţia cerurilor [Matei 5, 3]. Conducatori „judecaţi judecată dreaptă” [Zaharia 7, 9] şi nu vă folosiţi de abuz de putere împotriva celor aflaţi sub mâna voastră, căci nu e drept, ci arătaţi faţă de ei o dispoziţie de autoritate părintească, având în minte faptul că sunteţi de un neam şi de o slujire împreună cu ei.
Şi nu suferiţi ca pe ceva nedemn supunerea faţă de Biserică şi învăţătura ei, fiindcă ele sunt întărirea celor ce voiesc binele. Cei ascultatori trebuie să se supuna celor ce conduc numai în masura in care aceasta nu-i desparte pe ei de nădejdea Împărăţiei cerurilor făgăduită nouă.
Toţi să va aduceţi ofranda Fecioarei Maria prăznuite astazi darul cel mai iubit şi mai propriu: sfinţirea voastră şi curăţia trupului prin înfrânare şi rugăciunea staruitoare.
Vedeţi toţi cum infranarea, postul, rugăciunea unite cu străpungerea inimii i-au arătat pe Ioachim şi Ana născători ai unui vas dumnezeiesc, ai unui vas atât de ales, încât să poarte nu numai numele lui Dumnezeu ca Pavel care s-a arătat astfel mai apoi [FA 9, 15], ci pe Însuşi Acela al cărui nume este minunat [Ps 8, 1].
Dacă şi noi, pe lângă celelalte virtuţi, vom stărui şi în rugăciuni rămânând cu trezvie în bisericile lui Dumnezeu, atunci vom afla acestea pe Hristos; arderea inimii faţă de Hristos Dumnezeu care Isaia o numeşte „duh mântuitor în pântec” atunci când Îi spune: „De frica Ta, Doamne, am luat în pântec, am simţit dureri de naştere şi am născut un duh al mântuirii Tale, pe care l-am purtat în pântec pe pământ” [Isaia 26, 18]. Vedeţi cum sufletele sterpe şi neroditoare ajung să aibă roade bune? Dar la cele spuse profetul adaugă: „nu vom cădea, ci vor cădea cei ce locuiesc pe pământ”, şi anume cei ce se balacesc prinşi în vârtejul gândurilor şi patimilor.
Prin urmare, dacă vrem şi noi, fraţilor, să locuim nu pământul, ci cerul, şi să nu cădem pe pământ şi în păcatul care ne târăşte jos, ci să tindem necontenit spre înălţimea dumnezeiască, să avem frica de Dumnezeu, să stăm departe de rele, să ne întoarcem spre Hristos prin fapte bune, să ne aratam osardia prin înfrânare şi rugăciune să ne ştergem prin pocainta adaosurile rele din noi, să ne schimbam gândurile interioare şi, potrivit profetului, sa-L nastem in suflet, având ajutatoare prin ocrotire pe cea care ne-a fost dăruită noua astăzi, prin rugaciunea părinţilor ei Ioachim si Ana, pe cea care a prefăcut întristarea celor ce au născut-o, a dezlegat blestemul strămoşesc.
Căruia I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea împreună cu Cel fără de început al Său Părinte şi cu Preasfântul şi bunul şi de viaţă tăcătorul Său Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
ApreciazăApreciază
Sfantul Iustin Popovici:
Preainteleptul marturisitor al adevarurilor dumnezeu-omenesti despre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Sfantul Chiril al Alexandriei, a spus despre Maica Domnului ca ea este „Sfanta Biserica”.
Sfantul Chiril a stabilit o legatura intre persoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si notiunea de Biserica.
Este de neconceput Biserica, si nu poate exista, fara Preasfanta Maica a lui Hristos Mantuitorul nostru.
Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu este Biserica si Biserica este Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu.
Cand este numita „Nascatoare de Dumnezeu” (Theotokos), este cuprinsa intreaga parere despre Biserica, pentru ca tot ceea ce este exprimat prin Nascatoarea de Dumnezeu in persoana pururea Fecioarei Maria, este dumnezeiasca taina a Persoanei lui Iisus Hristos. Da, da, da: fara Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu nu ar mai fi existat Dumnezeul-Om, mai exact nu ar mai fi existat Mantuitorul, mai exact nu ar mai fi existat Biserica, nu ar mai fi existat nici mantuirea si nici indumnezeirea si, prin urmare, de asemenea, nici intreimificarea. Lumea intreaga nu ar fi fost decat cea mai ingrozitoare dintre grozavii, si omul nu ar fi fost decat un groaznic iad, un iad, iad.
Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu este Maica lui Dumnezeu, Maica Dumnezeului-Om si prin urmare Maica Bisericii, deoarece este Mama trupului Dumnezeului-Om. Dar trupul Dumnezeului-Om este Biserica. Potrivit vesnicei buneivestiri pe care a vestit-o Sfantul Chiril al Alexandriei, datorita Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu „Bisericile lui Dumnezeu sunt statornicite in intregul univers”. Sfantul Chiril adauga, de asemenea, adevarul ca: datorita Nascatoarei de Dumnezeu mantuirea se savarseste, pentru ca tocmai ea este „lucratoarea mantuirii noastre”.
Fara niciun fel de indoiala, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, este ceea ce este si dumnezeiescul ei Fiu, deoarece pentru noi a nascut harul, si a devenit ea insasi pentru noi „cea plina de har”.
Ea este prima evanghelie a Domnului Hristos Intrupat in lumea noastra pamanteasca, o evanghelie desavarsita in timp si vesnicie,
dumnezeu-omeneasca, pentru ca ea a dat nastere Domnului Hristos, ramanand pentru totdeauna Nascatoare de Dumnezeu, deoarece Dumnezeul-Om, Hristos, este Evanghelia vesnica, o Evanghelie pentru tot ce poarta numele de om.
Acesta este motivul pentru care ea este a-tot-minunata: ea este de asemenea Biserica lui Hristos, mai exact trupul lui Hristos: ea este toata intreaga in Dumnezeul-Om, si El este tot intreg in ea, Nascatoarea de Dumnezeu.
Tot ce apartine Dumnezeului-Om in primul rand apartine ei, in primul rand si imediat ei, si prin ea intregii firi omenesti, pentru ca ea este cea care a daruit firea omeneasca Dumnezeului-Om, Domnului Hristos; prin ea tot ce este omenesc este dumnezeu-omenesc. Tot ce e al nostru, omenesc, merge la Domnul, Dumnezeul-Om, prin ea.
Ea este A-tot-nemarginita Mijlocitoare, si de aceea Aparatoare si Mantuitoare: toata Evanghelia, toata Biserica si toate puterile lor. Prin ea se savarseste mantuirea si indumnezeirea fiecaruia dintre madularele ce apartin trupului dumnezeu-omenesc al Bisericii.
De aceea avem cantarea pe care Biserica i-o adreseaza in rugaciune: „Bucura-te, plinirea iconomiei de mantuire randuita de Ziditorul (Bucura-te, plinirea randuielii Ziditorului)!”
Fara indoiala ca, prin Nascatoarea de Dumnezeu, noi am obtinut „o mantuire desavarsita”. Cu adevarat, Maica Domnului a devenit pentru noi Mijlocitoarea a toate cele bune.
In Maica Domnului Dumnezeu S-a facut om si omul Dumnezeu.
In Cer numele Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu este „cea plina de Har!” Este numele pe care Sfantul Arhistrateg al Puterilor Ceresti, Arhanghelul Gavriil, i l-a atribuit in numele Sfintei Treimi. Este numele ei Evanghelic.
In acest nume gasim inteaga iubire de oameni a Sfintei Treimi pentru neamul omenesc. Aceasta e cereasca ei Evanghelie, vesnica ei smerenie inaintea intruparii lui Dumnezeu Cuvantul.
Sfantul Iustin Popovici, Dogmatica, vol. 5, Biserica tuturor sfintilor, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu in Biserica, Editura L Age d Homme, Lausanne, 1997, p. 317.
ApreciazăApreciază
Să-mi fie cu iertare, dar am impresia că această icoană nu este bună. Adică e făcută de cineva care ştie bine să picteze, dar e infiltrat.
Aparent, a fost pictată canonic. Fondul e bun, Maica Domnului e pictată cuviincios. Însă observaţi următoarele aspecte:
– Mântuitorul este pictat cu faţa în direcţia opusă. De ce ar sta Hristos cu faţa în direcţia cealaltă faţă de Maica Domnului ? Cu ce ne ajută o asemenea idee ?
– Maica Domnului îl ţine pe Hristos de fund (scuzaţi !)
– Mântuitorul are o sanda care i-a căzut de pe picior !
– faţa Mântuitorului nu mi se pare potrivită. Nu intru în detalii, pentru că dacă totuşi icoana e valabilă nu vreau să mă aflu spunând lucruri necuviincioase;
– În dreapta îngerul ţine o cruce care nu ştiu dacă este canonică. Şi masonii au o cruce cu două braţe (”Crucea Lorenei”);
N-am intrat în chestiuni mai avansate, precum însemnele de pe veşmintele Mântuitorului sau ale Maicii Domnului.
ApreciazăApreciază
Mihai T ,
Cel care a pictat acest model
rusesc de icoana, caci sunt foarte mult raspandite in Rusia, a dorit sa dea o tenta impresionista=pietista prin ideea ca Pruncul Iisus tresare, se intoarce cu privirea catre ingerul care I vesteste Crucea, si in acel moment prevestitor sufera un trac emotional care are ca efect alunecarea sandalei de pe piciorul Pruncului Iisus!
Ideea pictorului este insa o fictiune care nu este in acord in primul rand cu Evanghelia.
In Evanghelie aflam ca Mantuitorul „cu câtă nerăbdare dorea
sa se boteze”, sa se rastigneasca din Iubire pentru mantuirea oamenilor!
Deci nu se ferea de cruce, nu se temea de cruce, astfel incat nu se justifica scena care oglindeste un mesaj antievanghelic!
Evanghelia de la Luca 12, 49-50:
„Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins!
Şi cu botez am a Mă boteza, şi câtă nerăbdare am până ce se va îndeplini!”
In concluzie, Pruncul Iisus era Dumnezeul-Om, nicidecum un Prunc care pe parcurs a devenit Dumnezeu-Omul.
De aceea, in general manifestarile din copilaria Pruncului Iisus sunt rastalmacite si devin subiect de literatura apocrifa, dupa observatia Sfantului Ioan Gura de Aur, consemnata in Comentariul la Evanghelia dupa Ioan!
ApreciazăApreciază
@Mihai T
Icoana Maicii Domnului „a Pătimirilor”
‘Această Icoană a Maicii Domnului și-a primit numele „a Pătimirilor” deoarece de-a dreapta și de-a stânga Maicii Domnului se află câte un înger ținând în mână uneltele Pătimirilor Domnului: Crucea, sulița și buretele.’ (Îngerii din icoană ar fi Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.)
https://doxologia.ro/viata-bisericii/documentar/icoana-maicii-domnului-patimirilor-strastnaia
Cea mai veche Icoană a Maicii Domnului „a Pătimirilor”, pe care am găsit-o, aparține pictorului grec Andreas Ritzos, și a fost pictată pe la anul 1490.
https://en.wikipedia.org/wiki/Andreas_Ritzos
„În februarie 1739, abatele Paolo Contarini, președintele Pio Luogo delle Penitenti, a înregistrat în registrele instituției, donația unei prețioase icoane. Întrucât biserica proiectată de arhitectul Giorgio Massari nu era încă terminată, imaginea a fost la început amplasată temporar în oratoriul privat, apoi în cor.
Numeroasele studii efectuate asupra picturii, începând din 1972, au dus la diferite atribuiri: atribuită inițial unui artist anonim creștin din Veneția secolului al XVI-lea, icoana a fost ulterior legată de arta pictorului cretan Andreas Ritzos. În lumina studiilor recente, această ipoteză a fost însă respinsă, deoarece prin utilizarea culorilor și a crizografiei (scrierea cu cerneluri de aur) – ca un mănunchi de fire de aur care acoperă veșmintele Fecioarei – această icoană se raportează cu siguranță la prestația artiștilor creștini din Veneția.
Privirea înspăimântată a Pruncului și gestul său de a strânge mâna Fecioarei în căutare de liniște, se datorează apariției Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, ținând în mână uneltele Pătimirilor Domnului. Tresărind la o asemenea vedere înspăimântătoare, sandaua din piciorul drept al Pruncului s-a desfăcut.
https://www.gioiellinascostidivenezia.it/en/mother-of-god-of-the-passion-the-amolyntos/
O lucrare asemănătoare aparține pictorului grec Emmanuel Tzanfournaris, pictată între anii 1585-1630,
https://en.wikipedia.org/wiki/Virgin_of_the_Passion
Vezi și Icoana Maicii Domnului „a Pătimirilor”, de la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai,
ApreciazăApreciază
înaintea Mântuitorului Hristos timpul este ca un prezent continuu.
„Că, iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi predat arhiereilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor. Şi-L vor batjocori şi-L vor scuipa şi-L vor biciui şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia” (Marcu 10, 33-34).
Știa Domnul Iisus de mic Copil tot ce-I vor face oamenii, toate patimile și umilințele la care va fi supus, până în cele mai mici detalii.
Stia si ca Prunc Iisus si
n-avea nevoie de vreo prevestire de la Ingeri!
Este un nonsens apocrif sa credem Pruncul Iisus ar fi avut nevoie de instintare! De ce?
La Craciun, la Nasterea Domnului cantam in troparul Nasterii Domnului:
„pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci”.
Deci, in concluzie ideea transpusa in icoana e o fictiune, caci
„In El nu se vede insa vreo slabiciune, nu se vede dorinta de a Se feri de acel pahar cumplit, si merge de bunavoie in intampinarea propriei morti”.
VESTIREA PATIMILOR DOMNULUI si CEARTA APOSTOLILOR. Intre lupta salbatica pentru intaietate care striveste pe cei slabi si puterea dragostei smerite | Cuvântul Ortodox
http://www.cuvantul-ortodox.ro/vestirea-patimilor-intaietate-putere-crestinism-cearta-fii-lui-zevedei-rivalitate-calcare-cadavre-strivire-slabi-puterea-smereniei-blandete-dragoste-slujire/
ApreciazăApreciază