SACCSIV – blog ortodox

Cum a salvat Sfântul Nicolae două fete de la un păcat groaznic. Un miracol al vremurilor noastre

Posted in minuni, Sfantul Nicolae by saccsiv on decembrie 23, 2021

ORTHODOX CHRISTIANITY: HOW ST. NICHOLAS SAVED TWO GIRLS FROM A TERRIBLE SACRIFICE

Cum a salvat Sfantul Nicolae două fete de la un păcat groaznic

Un miracol al vremurilor noastre

Irina Krikheli

Bucură-te, binefăcător fără prihană al celor trei fecioare;

Bucură-te, păzitorul fierbinte al curăției.

Bucură-te nădejdea celor fără de nădejde;

Bucură-te  desfătarea a toată lumea.

Din Acatistul Sf. Nicolae Făcătorul de Minuni (Icosul 5, versiunea în limba rusă)

Probabil că toți am putea spune o poveste despre ajutorul miraculos pe care l-am primit în viața noastră de la Sfântul Nicolae Făcătorul de Minuni. El este cu adevărat un mare mijlocitor și plăcut lui Dumnezeu, care ajută oamenii în orice situație.

Am avut șansa să aud de la prima mână o poveste despre ajutorul primit de la acest extraordinar Sfânt plăcut lui Dumnezeu, asemănătoare cu faimoasa poveste despre cum a ajutat pe un tată care avea trei fiice, atunci când „a dat fecioarelor trei legături de galbeni, și le-a eliberat astfel de la căderea în păcat”.

În anii 1990, vremuri de stagnare și de fărădelege, tatăl unei familii s-a îmbolnăvit grav. A fost dus la spital, dar medicii i-au avertizat din timp că îl vor primi, dar că familia va trebui să aducă medicamentele necesare, pentru că ei nu aveau absolut nimic să-i dea acolo. În acel moment locuiau acasă doar cele două fete. Mama lor plecase în altă țară ca să lucreze, pentru ca familia să aibă măcar ce mânca, pentru că în acei ani, nu mai aveau practic nimic din ce să trăiască.

Situația devenea disperată – sănătatea tatălui lor se înrăutățea pe zi ce trece. În cele din urmă, doctorul le-a avertizat că tatăl lor era pe moarte, iar dacă fiicele nu puteau să aducă medicamentele necesare, zilele lui vor fi numărate. Era nevoie de o sumă mare de bani pentru  acele vremuri, iar fiicele pur și simplu nu o aveau. Mama lor era departe, iar ele nu o puteau contacta decât prin scrisori, care nu se știe când puteau ajunge. Bietele fiice au cerut un împrumut tuturor celor cunoscuți, dar nu au reușit să găsească banii.

Fetele erau disperate. Atunci s-a întâmplat să afle că erau niște autobuze care veneau din Grecia, iar pentru o noapte petrecută cu un șofer, puteau primi exact suma de care aveau nevoie ca să-și salveze tatăl. Când au aflat că tatăl lor mai avea câteva ore de trăit, din disperare, au decis să-și sacrifice onoarea pentru a-și salva tatăl, pe care-l iubeau cu ardoare. Au luat cu ele o prietenă care urma să ia banii în avans și să plece cu ei pentru a nu fi înșelate, și s-au dus la parcarea unde trebuia să sosească șoferii. Dar nu a venit niciun autobuz, nici în ziua aceea și nici în următoarea. (După cum au aflat mai târziu, a avut loc o pană pe drum și autobuzele au ajuns foarte târziu.) Când s-au întors acasă, prietena lor, o fată credincioasă, a spus:

„M-am rugat foarte mult Sfântului Nicolae ca să împiedice ca asta să se întâmple!”

„Ce ai făcut? Ce se va întâmpla cu tatăl nostru?!” au răspuns ele.

Fetele nu s-au dus la spital, pentru că le era frică ca nu cumva să audă vești proaste, ci s-au dus acasă. Și acolo s-a dovedit că sosise o rudă îndepărtată după ce aflase despre starea de sănătate a tatălui lor și era gata să le dea banii de care aveau nevoie. Peste măsură de bucuroase, fetele au cumpărat medicamentele și au fugit la timp la spital pentru a-și salva tatăl. Acea rudă le-a ajutat apoi cu o mașină, pentru a-și duce tatăl acasă. Așa le-a ferit pe fete milostivul Sfânt placut lui Dumnezeu, ca să nu comită un act ireversibil și le-a salvat de acel groaznic păcat.

***

Sfântul Nicolae Făcătorul de Minuni ajută chiar și fără medicamente. Într-o zi, când tocmai începeam să intru în viața bisericească, m-am simțit foarte rău. Nu aveam medicamente acasă și nu aveam telefoane mobile atunci ca să sunăm prietenii sau familia – așa că, ca ultimă speranță, l-am strigat cu credință pe Sfântul Nicolae, la care nu mai apelasem niciodată înainte pentru ajutor: „Sf. Nicolae Făcătorule de Minuni, ajută-mă!” Chiar în acel moment, exact după ce am spus rugăciunea, starea mea a luat o întorsătură bruscă în bine, de parcă aș fi luat un medicament eficient și care funcționează rapid. A fost pur și simplu uimitor! Îmi voi aminti întotdeauna momentul și locul unde s-a întâmplat asta.

Aceasta a fost prima mea experiență de a apela la acest mare sfânt în vremuri de necaz. Mai târziu am apelat de multe ori la el și am primit mereu ajutor.

Într-o zi, când eram grav bolnavă, și nu aveam mijloacele să primesc îngrijiri medicale, am început să ne rugăm Sfântului Nicolae Făcătorul de Minuni – iar sfântul nu ne-a făcut de rușine. Soțul meu a găsit o bancnotă de valoare mare pe o stradă aglomerată. Nimeni nu căuta acei bani. Soțul meu a stat acolo și a întrebat oamenii dacă au pierdut bani, dar nu l-a găsit pe proprietar, așa că a plecat acasă. Vizita mea la medic a costat exact cât găsise soțul meu. Am putut să-i plătim doctorului chiar cu acea bancnotă.

Recent, am apelat din nou la acest ajutor uimitor al Sfântului plăcut lui Dumnezeu. A trebuit să merg în alt oraș. Din cauza pandemiei, nu am vrut să risc să merg cu un autobuz aglomerat și nu ne puteam permite un taxi. Nădăjduind în ajutorul lui Dumnezeu, m-am dus la biserică și m-am rugat Sfântului Nicolae Făcătorul de Minuni. Înainte chiar de a ajunge acasă fiul meu m-a înveselit, spunându-mi că soțul unei cunoștințe mergea cu mașina în acel oraș și că mă putea lua. Călătoria care durează de obicei șase ore, am terminat-o în patru și n-am fost deloc obosiți. Și s-a dovedit că, numele șoferului era Nicolae! La sosire, ne-am dus la biserică pentru a-i mulțumi sfântului pentru ajutorul prompt.

Sfinte Nicolae Făcătorule de Minuni, „cel mai slăvit mijlocitor în necazuri și mare ocrotitor în nenorociri”, ajută-ne mereu în nevoile și întristările noastre și nu ne lăsa lipsiți de ajutorul tău milostiv!

Irina Krikheli
Traducere de OrthoChristian.com

Pravoslavie.ru

12/19/2021

Tagged with: ,

4 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Iulian said, on decembrie 23, 2021 at 10:52 pm

    Sfântul Nicolae este grabnic ajutător. Anul acesta pe 6 decembrie mi am dorit sa ajung din nou la Bari. Cât a fost liniște si pace in ultimii ani mergeam cu nevrednicie la moaștele Lui o dată sau de 2 ori pe an. Mi am dorit sa ajung la El si anul acesta dar fără test si fără vax bineînțeles. Pe 5 decembrie m am imbarcat in avion din România. Ajuns la Milano un polițist controla Green pasul si buletinul. Nădejdea mi era doar la Dumnezeu. Ultima persoană controlata a fost chiar persoana din fata mea. Mie mi a făcut semn sa trec liber. De la Milano la Bari in tren mi au cerut iar greenul dar fără buletin si asa am arătat al altcuiva. Apoi la Bari bucuria a fost deplină! La întoarcere la avion am trecut din nou prin minune persoana care controla făcând o asemănare între numele meu si cel de pe hârtie. Pe 7 decembrie eram din nou la Milano la moastele sfinților Ambrozie (era praznicul sau) , Protasie si Ghervasie. Apoi cu frică si nădejde m_am imbarcat către România! La fel m_am strecurat cu Sfântul Nicolae in aeroportul din Italia. În România Dumnezeu m_a acoperit din nou si am fost lăsat sa trec liber. Minunat este Dumnezeu intru Sfinții Lui! Mărturisesc de asemenea ca si de a lungul anilor de fiecare data când am mers la Sfântul Nicolae am avut parte de mari minuni! Toți sfinții pe care i am vizitat mi au făcut multe minuni si mângâieri. Nu am cuvinte sa mulțumesc Domnului pentru darurile Sale. Îmi pare rău că nu m am schimbat de loc in mai bine si am rămas un mare păcătos! Iertare fraților si Bunul Dumnezeu sa ne dăruiască o sărbătoare a Nașterii Domnului cu bucurie si pace!

    Apreciat de 2 persoane

  2. Oana said, on decembrie 24, 2021 at 2:01 pm

    Am și eu o mărturie despre ajutorul dat de Sfântul Nicolae. Când eram însărcinată cu cel de al doilea copilaș, m a sunat doctorul de familie sa mi spună că mi au ieșit la analize anticorpi de hepatită C…mie nu îmi venea să cred. De unde sa fi luat? Apoi m a întrebat dacă am fost la dentist în ultima vreme…și da, fusesem la 3 dentiști diferiți. Dar eu tot nu puteam să cred, nu mă simțeam bolnava. Apoi mi a zis sa refac analizele pentru confirmare (sau infirmare), la recomandarea celei care a prelucrat analizele . Țin minte că am plâns și m am rugat Sfântului Nicolae și altor Sfinți pe care ii cunosc, așa stângaci, ca la niste prieteni care erau singura nădejde… In urma analizelor refăcute rezultatul a ieșit, de data aceasta și cu valori concrete, NEGATIV. Nici măcar echivoc. Slava Lui Dumnezeu întru Sfinții Săi!

    Apreciază

  3. […] Cum a salvat Sfântul Nicolae două fete de la un păcat groaznic. Un miracol al vremurilor noastre […]

    Apreciază

  4. […] Cum a salvat Sfântul Nicolae două fete de la un păcat groaznic. Un miracol al vremurilor noastre […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.