SUA au emis primul paşaport cu „genul X”
Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/externe/sua/sua-au-emis-primul-pasaport-cu-genul-x-1715515
Statele Unite au anunţat eliberarea primului paşaport cu „genul X” unei persoane care nu se recunoaşte în niciunul din genurile masculin sau feminin, conform promisiunilor preşedintelui Joe Biden de a susţine mai mult drepturile minorităţilor sexuale.
Departamentul de Stat american a adăugat „căsuţa X pentru persoanele non-binare, intersexuale”’ şi, mai general, pentru cele care nu se regăsesc în criteriile de gen propuse până în prezent, a declarat Ned Price, purtător de cuvânt al acestei instituţii.
Această nouă opţiune va fi propusă de la începutul anului viitor tuturor solicitanţilor de paşaport, a adăugat el, reafirmând angajamentul diplomaţiei americane de a „promova libertatea, demnitatea şi egalitatea tuturor persoanelor”.
Potrivit ONG-ului londonez Employers Network for Equality and Inclusion, cel puţin 11 alte ţări acceptă pe documentele de identitate o opţiune ”X”, ce indică un al treilea gen, scrie Agerpres. Printre aceste state se numără Germania, Canada şi Argentina, dar şi India, Nepal şi Pakistan, în cazul acestora trei din urmă fiind vorba despre recunoaşterea comunităţii hijra ca aparţinând unui al treilea gen.
Editor : A.P.
Răspândiți:
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a trimite o legătură prin email unui prieten(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a imprima(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Reddit(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pinterest(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe LinkedIn(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Pocket(Se deschide într-o fereastră nouă)
- Dă clic pentru a partaja pe Tumblr(Se deschide într-o fereastră nouă)
Similare
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate. Anulează răspunsul
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
leave a comment