Dr. Cornelia Scărlătescu, medic specialist de medicină internă, a spus că speră ca limita de termoscanare să nu fie 37 de grade, scrie DC News.
Nu e corect
”De la 15 mai se spune că se va interzice accesul în magazine, mijloace de transport, instituţii dacă ai peste 37 de grade. Mai mult, ai putea avea neplăceri în sensul trimiterii la consult medical, testare etc. Sper, însă, ca limita de termoscanare să nu fie 37 de grade. Asta pentru că vine vara şi oamenii se încălzesc, temperatura corpului este mai mare seară decât dimineaţă, poate ajunge la 37,1 – 37,2 grade şi toate femeile fertile aflate la ovulaţie au o temperatură bazală mai mare cu 0,4-0,5 grade faţă de zilele dinaintea ovulaţiei, deci în jur de 37,1 – 37,2 de grade”, spune medical.
Temperatura de bază
”Mai mult chiar, temperatura bazală se poate menţine peste 37 de grade în următoarele săptămâni, până la începutul trimestrului al doilea de sarcină, dacă a avut loc concepţia şi nidarea produsului de concepţie în uter”, subilinază Cornelia Scărlătescu . Dar, și alte circumstanţe cresc temperatura corpului, cum ar fi: arsuri solare severe; insolaţia (cauzată de expunerea la temperaturi ridicate); efort fizic intens; erupţia dentară; stres; somn sub 3 ore; alergii; consum de alcool cu o seară înainte, anumite tipuri de cancer, intoxicaţii, unele medicamente (antibioticele, antihipertensivele, anticonvulsivantele), unele boli autoimune şi inflamatorii (inclusiv artrita reumatoida şi boala Crohn). Prezenţa unor cheaguri (trombi) pot creşte temperatura bazală, în afara afecţiunilor bacteriene, virale sau produse de alţi patogeni. Cred că o limită mult mai rezonabilă pentru scopurile de screening termic al populaţiei ar trebui să înceapă de la 37,4-37, 5, cel puţin pentru femei”, a explicat specialistul.
Ovulația, o problemă
”Lungimea ciclului menstrual variază de la o femeie la alta și de la un ciclu la altul, dar, în mod obișnuit, durează între 23 și 35 de zile. Ovulația are loc, de obicei, cu 12-16 zile înainte de următorul ciclu menstrual. Multe femei cred că ovulează în ziua a 14-a, dar aceasta este doar o valoare medie. Majoritatea femeilor ovulează de fapt într-o zi diferită a ciclului menstrual, iar acest lucru va varia și de la ciclu la ciclu”, mai spune dr Scărlătescu.
Coronavirus speeds up the move to cashless society
https://www.bostonherald.com/2020/05/09/coronavirus-speeds-up-the-move-to-cashless-society/
ApreciazăApreciază
Profesorul Rafila: virusul nu există
ApreciazăApreciază
Conform cu https://www.srm.ro/alexandru-rafila-ales-membru-in-comitetul-executiv-al-oms/ Alexandru Rafila este membru OMS. Aceasta declaratie a fost facuta in aceasta calitate sau si-a dat si omu cu parerea ???
ApreciazăApreciază
E un colaj prost facut tocmai cu rolul de a discredita pe cei care sustin ca nu exista. O prostie menita sa arate rea-intentia si usuratatea mintilor celor care-i dau importanta si raspandesc „stirea”. Grupa coronavirusurilor este documentata de zeci de ani. Cum ar fi putut sa sustina Rafila asa ceva? Ca wuhanezul are o structura mai speciala de se cearata astia daca-i natural sau de laborator este cu totul alta discutie si probabil ca n-o sa aflam niciodata adevarul. Cert este ca Bill Gates are de cativa ani un patent pe un coronavirus care seamana destul de mult cu asta de acum. Simpla coincidenta 🙂
ApreciazăApreciază
Saccsiv,
iti amintesti de clipul cu rusneakul care zicea ca a fost marcat izotopic ?
am gasit la un părinte ca acuma e filmare in care arata ca a fost o farsa , cică, sa testeze mintile sectare …
Uite clipul pe rusa :
ApreciazăApreciază
Trebuie sa fii deosebit de usurel la minte ca sa dai crezare cu marcarea vietii (uite ca am gasit un eufemism pentru analfabet functional 🙂 ). Am pierdut mult timp explicand abominatia dar tot mai erau unii care-o sustineau. L-am rugat pe Saccsiv sa nu le mai permita postarea acestei non-stiri stupide insa el a preferat dezbaterea de idei fara sa inteleaga capcana ca n-ai ce dezbate de fapt. Ce rost are sa vorbim despre prostii cand sunt atatea lucruri importante de discutat?
ApreciazăApreciază
mda…!
dar totusi Pr. Iustin si pr. Adrian F au zis sa nu luam acte electronice cu cip/ biometrice…sa nu acceptam.nimic nou !
acu si cu termoscanarea….nicio nu cred ca te marchează cu ala..DAR nu doresc sa îmi pună aparatul.acela la nivelul capului (, nu am încredere…mă mai radiază si cu ala ) si încă țintește fruntea … acolo nu are voie numai.preotul sa mă atinga cu Mir ! In rest nu dau mamonei trupul meu sa.mi-l controleze…fir-ar sa fie !!! 🙂
o prostit lumea cu tehnica asta !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Temperatura corpului femeilor corelata cu ovulatia este o observatie fara nici o importanta in contextul actual. Ar putea ca maine sa schimbe din pix temperatura acceptata la femei 37.6 si gata, s-a rezolvat problema. Oamenii pot rasufla usurati ca tocmai ce s-a eliminat o chestie cu mare potential discrimanitoriu. Ooooo, ce odios ar fi fost sa nu accepte femeile in anumite conditii etc etc etc. Ce de mai patineala pe un subiect complet irelevant.
Pe cei din umbra care au stabilit verificarea temperaturii la intrarea in magazine, institutii publice etc. ii doare la basca de valoarea efectiva a temperaturii. Scopul lor este sa creeze comportamente. Sa stie bizonul ca nu poate intra oricum si oriunde ci numai verificat la cap daca indeplineste niste conditii fara de care sta pe afara sau, mai rau, vin aia cu nino-nino si-l baga automat la piteala pana se face „sanatos” (adica ii vin mintile-n cap). Spre binele lui, desigur.
Cresterea temperaturii corpului are o gramada de cauze ceea ce va introduce mult arbitrariu in toata aceasta procedura. Se vor petrece multe abuzuri ceea ce-i va enerva pe oameni (doar trebuie sa puna cat mai repede de Revolutie pentru ca este nevoie de haos si altfel nu se coace situatia pentru venirea Salvatorului) dar, cel mai important, se va schimba comportamentul oamenilor care vor ajunge mai usor la concluzia ca este necesara gasirea unei metode mai simple pentru eliminarea acestei proceduri atat de imprevizibile de verificare a temperaturii. Se vor concentra asadar pe solutie iar nu pe cauza de la care a pornit si care in fond este de o aberatie strigatoare la cer si n-are nici un sens. Iar solutia va fi … surpriza, un identificator digital la purtaor care va transmite automat informatiile solicitate.
Mai departe … scrie-n Carte. Povestea o stiti cu totii. Important insa cine va si face ceva pentru a se salva. iar aici chiar ca este nevoie de o adevarata revolutie. Singura posibila si care nu va da niciodata gres este INTOARCEREA LA HRISTOS.
Hristos a inviat!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
S-ar puteea o traducere ?
ApreciazăApreciază
Cu cinci vaccinuri experimentale anti-COVID-19 testate deja pe om China intră în line dreapta în cursa penru finalizarea mult aşteptatului remediu al pandemiei. 2.500 de voluntari au fost inoculaţi cu dozele experimentale, iar „progresele sunt satisfăcătoare”, a declarat vineri Zeng Yixin, viceministru al sănătăţii, potrivit Bloomberg.
ApreciazăApreciază
Dacă vă închipuiţi că „luarea temperaturii” cu aceste „termoscanere” au ca principalul obiectiv luarea temperaturii corpului uman, este absolut fals, pentru început, prin iradiere vor ucide glanda pineală,(dacă aceasta mai există funcţională), conexiunea noastră cu Creaţia, apoi va începe marcarea cripto-monedelor umane prin implementarea pe frunte cu tuş invizibil a unui cod de bare, fiţi siguri că în zona unde vi se va lua „temperatura”, va fi şi o cameră de înaltă rezoluţie ce va culege datele biometrice, apoi la casă, plătind cu cardul, veţi deveni o noua cripto-monedă, o marfă cu o anumită valoare…, din acel moment nu-ţi mai aparţine nici o decizie, eşti sclav.
ApreciazăApreciază
neicaion
Nu cred.
ApreciazăApreciază
Neicaion, am două dispozitive de măsurare a temperaturii, le-am şi desfăcut, am lucrat şi cu termoscaner (pentru măsurarea temperaturii echipamentelor electrice), le cunosc principiul de funcţionare şi pot să te asigur 100% că ceea ce spui aici sunt de fapt dezinformări pentru decredibilizarea celor care au cu adevărat ceva de spus. Termometrele fără contact măsoară radiaţia infraroşie şi în general nu sunt foarte precise, precizia scăzând odată cu creşterea distanţei. Termoscanerele sunt un fel de cameră video sensibilă la radiaţia infraroşie (deci la căldură) în loc de lumină vizibilă. Ambele dispozitive n-au „forţa” să iradieze ceva (ca să mă exprim mai pe înţeles). În general funcționează cu o baterie de 9V. De unde atâta energie pentru marcare? Sunt dispozitive cititoare, nu emit şi nu inscripționează nimic. Unele au un pointer cu laser (ce poate fi stins) care e folosit doar pentru a indica în ce punct de pe o suprafaţă se face măsurarea. Deci nu mai credeți toate prostiile.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Totuși, informaţi-vă asupra drepturilor voastre. Sunt multe discuţii şi păreri cu privire la măsurarea temperaturii în context GDPR. După părerea celor mai mulţi, măsura e ilegală (ar putea fi făcută legală în niște condiţii foarte stricte, greu de îndeplinit, cu costuri mari, deci extrem de improbabil în România).
ApreciazăApreciază
As vrea sa știu ceva. Dintre cei care au refuzat scanarea în supermarket, li s-a interzis accesul în magazin? Mie nu mi s-a propus asta pana acum în supermarketurile în care am fost. Dar am auzit unele persoane ca au nimerit magazine unde au fost scanati. Deci vi s-a interzis accesul sau ați fost lăsați în pace?
ApreciazăApreciază
dragilor ! apropo* de termoscanare, la o societate din oras s-au scanat salariatii, iar unele doamne si domnisoare au fost gasite cu temperatura marita,! femeile au fost numarate, controlate si analizate! asa toata lumea stie care e metabolismul femeilor ! penibil ! in cele din urma dupa discutii si ocariri , aparatele au fost reglate ! glumele proaste, gen; – ca , cataua in calduri ! au fost in top-ul zilei la unii masculi ! si ca sa facem o paranteza avem aici ; https://trenduri.blogspot.com/2020/05/imperiul-prostiei-absolute.html?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed:+TrenduriEconomice+(Trenduri+economice) si apropo* de caini un nou studiu ; https://www.descopera.ro/natura/19074470-oamenii-ar-fi-luat-coronavirusul-de-la-caini-un-nou-studiu-provoaca-controverse , sincer nu cred ca prietenii nostrii patrupezi sunt direct implicati !
ApreciazăApreciază
Foarte bune articolele referitoare la termoscanare + trimiterile celorlalți….
ApreciazăApreciază