SACCSIV – blog ortodox

Peter Andrews: COVID-19 s-a vrut să fie o nouă „ciumă neagră” dar în Marea Britanie numărul deceselor nu este mai mare decât în mod NORMAL. Ce ne spune asta despre virus?

Posted in morti, virus by saccsiv on aprilie 9, 2020

Personalul medical din Londra coborând un pacient din ambulanță. Foto: REUTERS/Hannah McKay

RT: Covid-19’s meant to be a new Black Death, but in Britain no more people are dying than NORMAL. What does this say about the virus?

COVID-19 s-a vrut să fie o nouă „ciumă neagră” dar în Marea Britanie numărul deceselor nu este mai mare decât în mod NORMAL. Ce ne spune asta despre virus?

De Peter Andrews, Irish science journalist and writer, based in London. He has a background in the life sciences, and graduated from the University of Glasgow with a degree in genetics

Foarte mulți oameni încep să observe faptul că „pandemia” Covid-19 nu e chiar așa cum a fost prezentată. Când vom reuși să trecem de ea, prima întrebare va fi câți oameni au murit, de fapt, din cauza virusului? Iată, în continuare, un foarte probabil răspuns.

Puteți fi siguri că insituțiile de guvernanță internațională și „experții” care le consiliază vor încerca să șlefuiască și să selecteze acele statistici care vor prezenta versiunea evenimentelor astfel încât să fie cât mai aproape de scenariul cel mai rău. Adevărul este, potrivit predicțiilor lor anerioare, că deocamdată mult așteptatul milion de decese cauzate de Covid-19 e însă departe de a se fi materializat.

Dar chiar dacă decesele din pandemia de Covid-19 sunt înregistrate, am văzut cum se face și că mulți oameni mor mai degrabă având coronavirus decât din cauza lui. Acest concept nu e greu de înțeles și te face să vrei să te uiți mai atent la rata de decese din întreaga societate. Cu cât sapi mai adânc, cu atât mai interesante devin cifrele. E poate cam lugubru dar este în același timp foarte important.

Cele mai importante două articole de pe site-ul The Spectator din weekend-ul trecut au fost cele ale doctorului John Lee, un consultant recent pensionat al Direcției de Sănătate Publică din Marea Britanie (NHS) și, totodată, profesor de patologie. El remarcă faptul că „încă nu am văzut dovezi privind un număr excesiv de decese nicăieri în lume.”

Pentru a verifica spusele lui, am aruncat o privire pe propriile statistici ale guvernului britanic privind numărul deceselor săptămânale pe cuprinsul Regatului Unit. Statisticile arată că în săptămâna care s-a terminat pe 8 martie în anul 2019, 10.898 de oameni decedaseră în Marea Britanie. Anul acesta, în săptămâna care s-a încheiat pe 6 martie 2020, cifrele au fost aproape identice: 10.895. Trageți de aici ce concluzie vreți. Statisticile sunt disponibile până la data de 20 martie, și deși există o întârziere între datele privind răspândirea virusului și cea a deceselor, până acum numai 1% dintre decese au orice legătură cu coronavirusul, făra a fi vizibil vreun vârf. Nu de alta, dar trebuie văzută criza la adevăratele ei dimensiuni – mii de oameni mor în fiecare săptămână iar pe termen lung, ceea ce vedem nu este o ciumă, este un strănut.

Așadar, când totul se va termina, vor mai muri suplimentar și alți oameni de coronavirus? Și ce înseamnă, de fapt, „suplimentar”?

Riscul de deces

Înțelegerea acestui subiect presupune o gândire nonconformistă dar ne ajută să ne amintim că oricine de pe pământ suferă de o boală fără leac: viața. La un moment dat, toți ne ducem de pe această lume.

Consemnarea exactă a modului cum și când o facem este mare parte din activitatea profesorului de statistică Sir David Spiegelhalter. Într-o recentă postare pe blogul său, el a subliniat conceptul de risc de fundal. Acesta se obține prin înregistrarea tuturor deceselor din orice an, la orice vârstă. Pusă în cuvinte puține, asta este măsura șanselor unei persoane de a nu mai sărbători următoarea sa zi de naștere, pe baza numai a vârstei lor. Desigur, asta nu înseamnă că dacă ai 40 de ani ai exact 0.2% șanse de a muri anul acesta – datele se bazează pe medii și nu se refere la indivizi anume.

Oricum, raportat la o țară sau la o anumită populație dată, media va fi corectă și este foarte posibil să prezică destul de exact câți oameni vor muri într-un anume an. În Marea Britanie, de exemplu, 600 000 oameni mor anual. Dar stați puțin! Un nou coronavirus ne terorizează pe toți. Cu siguranță că ne așteptăm ca anul acesta să moară mai mulți oameni decât în mod normal, nu? Și, la finalul anului, ar trebui să putem, printr-o aritmetică simplă, să știm cu cât au fost mai mulți.

Spiegelhalter – președinte al Centrului Winton pentru Comunicarea Probelor și Riscurilor din cadrul Universității Cambridge – nu ne va spune exact ce gândește despre această cifră. Dar ceea ce va spune, în cazul în care decesele se apropie de nivelul de jos al estimărilor curente, să zicem 20 000 în Marea Britanie, este că pandemia de Covid-19 s-a dovedit a avea „un impact minim în rata mortalității din anul 2020”. El a declarat pentru R4 că studiile sale, spre surprinderea lui, arată că dacă o persoană contractează virusul, ea va avea aproape aceeași probabilitate de a deceda în următoarele săptămâni ca și în restul anului, indiferent de vârstă sau de problemele de sănătate.

În funcție de persoana pe care o întrebi, acea cifră de 20 000 ar putea să fie o supraestimare. De fapt, Spiegelhalter spune că, în cazul în care vor deceda mai mulți oameni, acest fapt va fi mai degrabă cauzat de efectele dărâmătoare ale recesiunii, așa cum ar fi accesul întârziat la îngrijirea medicală, depresia sau însingurarea.

Comentatoarea americană de politică Candace Owens postează insistent pe Twitter despre aparenta influență nesemnificativă a deceselor cauzate de Covid-19 în comparație cu trendul general. Ea a semnalat această problemă în legătură cu New York City, despre care cifre fără sens erau fluturate prin media.

„Un articol de azi pretinde că New York-ul se confruntă cu o catastrofă pentru că sunt 450 de decese cauzate de coronavirus începând din 6 ianuarie și că o persoană moare la 17 minute. Știți, în mod obișnuit, în New York sunt 419 decese în fiecare zi și o persoană moare la fiecare 9 minute. Asta așa, ca să avem o imagine corectă.”

Destinație finală

Cu toate cifele astea care se vântură peste tot în aceste zile de către diferite universități și guverne, ai putea jura că toate știu despre ce vorbesc. Nu vă lăsați păcăliți: aerul de siguranță e de fațadă. Cu siguranță este prea devreme pentru a ști exact câți oameni – atâți câți vor fi – vor deceda în plus din cauza coronaviruslui. Va depinde de modul cum 4 factori-cheie se vor intersecta. Aceștia sunt:

  1. Câți oameni vor fi infectați cu Covid-19?
  2. Cu cât crește Covid-19 riscul de deces?
  3. Decesele sunt înregistrate corect? Cei decedați și care contractaseră virusul au murit din cauza virusului sau având virusul?
  4. Dintre cei decedați, câți dintre ei sufereau și de alte afecțiuni care le-ar fi cauzat decesul în acest an oricum?

De când au început toate astea, mainstream media s-a concentrat aproape în întregime pe primul punct, insistând până în pânzele albe cât de important este să încetinim răspândirea. Măsuri extreme au fost implementate în acest scop. Între timp, celelalte trei puncte ne-ar putea duce către situația în care să comparăm Covid-19 cu mult mai banala gripă. Doar o aplecare cu foarte mare atenție asupra tuturor acestor factori-cheie vor conduce la cele mai bune decizii.

E greu de crezut că atunci când totul se va termina, pierderile suferite din cauza măsurilor de închidere – asupra afacerilor,  asupra libertăților civile, a vieților indivizilor și, bineînțeles, asupra economiei globale – se vor dovedi că au fost pentru nimic. Cu toate acestea, pare foarte posibil bazându-ne pe datele curente. Dincolo de toate aceste, nu uitați să nu luați de bune toate cifrele pe care vi le aruncă în față canalele oficiale de știri: sunt minciuni, minciuni și statistici blestemate.

 

Tagged with: ,

2 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. […] Peter Andrews: COVID-19 s-a vrut să fie o nouă „ciumă neagră” dar în Marea Britanie număru… […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.