Saccsiv – Weblog

IPS TEODOSIE: “Sevil Shhaideh poate să jure și pe Biblie, că și musulmanii cred în Hristos”

Posted in BIBLIA, CORANUL, IPS TEODOSIE, ISLAMISM, musulmani by saccsiv on Decembrie 22, 2016

Asadar, “dintr-o anumita inspiratie a fost propusa aceasta persoana”.

Iata si ce putem citi la IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, despre Sevil Shhaideh- “Îi iubesc pe musulmani, îmi sunt apropiați” de pe EVZ:

Inaltul prelat constănțean, IPS Teodosie, s-a arătat surprins în mod plăcut de propunerea de numirea a lui Sevil Shhaideh în funcția de premier al României. Arhiepiscopul Tomisului speră ca la învestire Sevil Shhaideh să jure și pe Coran și pe Biblie.
La aflarea veștii că a o constănțeancă de confesiune musulmană, fost propusă prim ministru IPS Teodosie a părut mulțumit. “Ca o primă impresie, eu în comunitatea musulmană am cele mai bune relații. Cei mai mulți oameni din această comunitate sunt oameni de încredere și harnici. Și am avut acțiuni comune cu astfel de oameni.  Îi iubesc, îi simt aproape, și sper ca persoana propusă să fie o persoană de bună calitate”, a declarat, pentru EVZ ,IPS Teodosie.

Inaltul ierarh își dorește chiar să o cunoască pe Sevil Shhaideh pentru că “orice inspirație cred că este însoțită de voia lui Dumnezeu”. Relațiile lui cu comunitatea cu comunitatea musulmană din Dobrogea sunt strânse. “Cred că ( Sevil Shhaideh) este ca frații Gihan și Gelil care îmi sunt atât de apropiați, ca domnul Muftiu care îmi este apropiat, ca atâția oameni din această etnie care s-au identificat cu idealurile poporului nostru și care întotdeauna arată prietenie dragoste și loialitate”, a spus IPS Teodosie.

Întrebat cum ar trebui să jure la învestire, având în vedere că la preluarea Ministerului Dezvoltării a jurat cu mâna pe Coran, IPS Teodosie a răspuns- “Cred că poate să jure și pe Biblie, că și musulmanii cred în Hristors.  Sigur, poate să jure și pe Coran și pe Biblie, pe amândouă”.

   Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

Fotografia zilei: IPS TEODOSIE rugandu-se cu “fratii”?

IPS TEODOSIE ESTE SI ECUMENIST: „Vrednicul de pomenire Papa Ioan Paul al doilea” …

Video: IPS TEODOSIE ESTE PRO CIP. Iata cum lucreaza dracul la o conferinta a parintelui Ambrozie Iurasov: GUVERNUL MONDIAL SE INSTAUREAZA, DAR … SFARSITUL LUMII NU ESTE APROAPE

MASONUL Oreste face doctoratul în teologie. Teza de final va fi coordonata de Arhiepiscopul Tomisului, IPS TEODOSIE …

Cat despre islam:

Sfantul MAXIM GRECUL: “Cuvânt de acuzare împotriva rătăcirii agarenilor şi împotriva lui MAHOMED, câinelui ticălos, care a născocit-o”

 

 

Anunțuri

61 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Mihai said, on Decembrie 22, 2016 at 6:40 pm

    Asta mai lipsea, de parcă nu era suficient că avem parte de tot soiul de mascarici

    Apreciază

  2. ion hodor, said, on Decembrie 22, 2016 at 6:41 pm

    Cum sa nu poa sa jure si pe masa,cand a auzit ca e constanteanca,asa spagile si bisnisul ,d-lui Teo vor merge struna,eu cred ca chiar au inebunit Total,trist trist,fara sperante!Cred ca traim cel mai negru moment al ortodoxiei din totdeauna.

    Apreciază

  3. calinscutareanu2013 said, on Decembrie 22, 2016 at 6:42 pm

    Da, cred in Hristos, dar pentru ei a fost, repet, a fost, un profet mare, inspirat de Dumnezeu, dar atat: un profet! Vorbesc frumos in Coran si despre Fecioara Maria! Da, cititi va rog Coranul si documentati-va! Il puteti citi in traduceri excelente in Franceza ( mai bune decat cele in engleza)! Sau poate sunt cativa fericiti care stiu indeajuns de bine Araba ca sa citeasca Coranul in original? Eu l-am citit in franceza, mai de demult, e adevarat, dar l-am citit. Va rog s-o faceti si dumneavoastra! la fel si pentru cartile de capatai si ale altor religii!

    Apreciază

    • saccsiv said, on Decembrie 22, 2016 at 6:54 pm

      calinscutareanu2013

      De ce?

      Apreciază

    • guti flo said, on Decembrie 22, 2016 at 8:08 pm

      Calinscutareanu2013
      citeste tu mai intai sa vezi ce spune sf maxim grecul despre islam, si apoi sa vezi daca mai poti recomanda cuiva sa citeasca coranul! Odata ce stii cine este Parintele tau, si stii sigur unde se afla, ce rost are sa-l mai cauti in alta parte?..asta ce inseamna?!..eu cred ca ai o problema foarte mare de credinta daca faci asta!

      Apreciat de 1 persoană

    • Paul222 said, on Decembrie 22, 2016 at 8:57 pm

      Nu trebuie citite cartile cu duhuri demonice in ele!!!

      Apreciat de 2 persoane

      • Gabriel M. said, on Decembrie 22, 2016 at 10:53 pm

        CORECT

        Apreciază

      • Elena said, on Decembrie 23, 2016 at 11:59 am

        Ca sa poti sa replica corecta intr-un dialog tematic, trebuie sa te documentezi si despre alte religii. FIreste, trebuie sa ai o mare putere de a discerne lucrurile. Nu oricine ar trebui sa le citeasca.

        Apreciază

    • mircea.v said, on Decembrie 22, 2016 at 11:39 pm

      haide bre, lasa-ne cu aerele astea, ca santem lamuriti demult cu cartile de capatai ale altor religii. Mai au si altii Coranul, si au citit.
      iar pt cultura matale, toate alilalte religii cu tot cu cartile lor de capatai, cad in primele 10 minute de „studiu”.

      Si f important, nu e cat citesti, ci ceea ce pricepi din cat citesti, iar mata nu ai priceput nimic din Coran.
      pe scurt:

      crestinii, adica si Fecioara Maria, sant politeisti. Nu iti spun de ce, ca zici ca ai citit. Iar politeistii sant cei mai mari nemernici dpdv al lor, si trebuie omorati daca nu renunta la „ratacirea” lor. „Nu cifra 3”, asa se spune, asta ca sa te ajut sa pricepi.

      si
      „Luptati, omorand si fiind omorati pana ce toti oamenii de pe pamant vor imbratisa islamul” asta citez asa, din memorie.

      Apreciază

    • pcmouse said, on Decembrie 23, 2016 at 1:28 am

      Alta credinta este credinta pagana, a celor ce nu cred in adevaratul Dumnezeu. Cele mai mari religii pagane sunt : mahomedanismul, budismul, brahmanismul, parsismul, hinduismul, sintoismul, etc. Ei se inchina la alti dumnezei, care sunt idoli sau diavoli. Ce zice psalmismul David ? Idolii paganilor sunt argint si aur, lucruri facute de maini omenesti; gura au si nu vor grai .. si celelalte. deci, cine crede in alti Dumnezei si nu se inchina Dumnezeului Celui in Treime, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, Dumnezeu Care a facut cerul si pamantul, acela are credinta pagana.

      Apreciază

    • Cosmin said, on Decembrie 23, 2016 at 10:45 am

      Sincer, am avut si eu coranul in casa, tradus in limba romana, dar am avut nevoie de ceva banuti si l-am predat la deseuri. Data viitoare am sa fiu mai atent, promit, am sa il arunc pe foc, caci e tare scump gazul. Iertare.

      Apreciază

  4. guti flo said, on Decembrie 22, 2016 at 6:47 pm

    Nu e de mirare!..ei sunt dispusi de acum spre orice compromis.

    Apreciază

  5. maxim said, on Decembrie 22, 2016 at 6:51 pm

    Cum astazi, ‘Dumnezeu e si diavolul si diavolul e si Dumnezeu’, poti sa juri si pe rosu, si pe clanta de la usa si pe Cer si pe Iad, ca ‘Lucifer e astazi dumnezeu’…

    Apreciat de 1 persoană

  6. tanase said, on Decembrie 22, 2016 at 7:04 pm

    „Poate sa jure si pe Coran si pe Biblie, pe amandoua!” – petru teodosie petrescu e totuna, caci – asa cum se stie – in lumea asta „totul e relativ”, toate sunt bune, toate vin de la Dumnezeu sub forma de „inspiratie” … E clar, s-a tacanit de tot!

    Apreciat de 1 persoană

    • ban said, on Decembrie 22, 2016 at 8:09 pm

      Nu numai el, asa cred toti episcopii si 99℅ din preoti, asta e mai nasol. Iar oamenilor parca le place sa se lase prostiti, sa fie acoperiti de scuipatii tradatorilor de credinta si de tara.

      Apreciat de 1 persoană

    • ortodox said, on Decembrie 23, 2016 at 6:32 am

      Toate religiile abrahamice cred in acelasi Dumnezeu si totusi sunt separate, fiecare din ele insistand ca are din vechime calea cea dreapta si existand mari divergente intre ele. Nu conteaza zeul de fapt, conteaza dogma, tocmai de aceea exista sentimentul anti-ecumenism, dogma fiind diferita. Unirea lor unora nu le da pace, cum este acest site, ba mai mult va inflameaza cand vedeti rugaciune comuna… rugaciunea trebuie sa fie separata, trebuie sa ii uram pe ceilalti ‘eretici’ ca nu ne urmeaza calea.. halal. Dar cu pasi mici se va ajunge la un numitor comun, poate cu urmatoarea generatie care nu se vor mai inspira din ‘sfintii catacombelor’ ca si reper decizional si alti nefericiti care au tinut religiile in dezbinare pt. a promova suprematia uneia singura, Jucati cartea extremismului cat mai puteti, istoric e dovedit ca acest joc e un esec si timp pierdut.

      Apreciază

      • ban said, on Decembrie 23, 2016 at 11:32 am

        Aiurezi, dragule, ce ai luat?

        Apreciază

      • Ionut said, on Decembrie 23, 2016 at 2:17 pm

        „Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El.
        Şi iată glas din ceruri zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit”.” (Matei 3,16-17)

        „Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume.
        În aceasta să cunoaşteţi duhul lui Dumnezeu: orice duh care mărturiseşte că Iisus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu.
        Şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist, despre care aţi auzit că vine şi acum este chiar în lume.” (1 Ioan 4,1-3)

        Nu trebuie sa uram pe nimeni, dar nici nu ne putem amesteca. Dupa cum bine stii Hristos nu ne-a ingaduit sa ucidem pe nimeni, nici nu ne-a ingaduit sa-i consideram inferiori sau suboameni pe ceilalti, de alta credinta sau de alt neam. Nici n-a infiintat un infect sistem de caste.
        Daca esti asa curajos, du-te si fa ecumenism crestin in Arabia Saudita sau Iran. Da, ecumenismul e „bun” doar cand demoleaza crestinismul autentic. Noi trebuie sa-i acceptam si pe protestantii cazuti care aduc homosexuali in fata altarului, si pe musulmanii fundamentalisti, insa Ortodoxia n-o accepta nimeni.
        Despre ce unitate vorbesti? Unitate intru intuneric, intru nebunie?
        Daca iei atitudine public impotriva propagandei homosexuale, te baga la discriminare. Mai nou in Franta daca dai sfaturi impotriva avortului, esti pasibil de puscarie. Noi avem obligatia de a tacea, iar ceilalti au dreptul de a spune orice.

        Apreciază

      • tanase said, on Decembrie 23, 2016 at 2:30 pm

        Asculta bai toar’se, daca mai tragi mult pe nari ai mare grija ca o sa te integrezi urgent in absolut! Vii cu nesimtire si-ti versi aici ineptiile sulfuroase de „baiat dashtept”, „cult” si „i-luminat” crezand ca o sa cadem pe spate de atata „stiinta” dogmatica ce zace in tine.
        „Marturisitori” de teapa ta sunt peste tot, esti un adevarat „cetatean universal” ce crede ca toate religiile sunt bune si au, in fond, „acelasi dumnezeu”, stai cumintel ca stim strambatatile astea vechi de peste 2000 de ani pe care TU abia acum te-ai trezit sa le prezinti ca fiind „noi”. Spui tampenii la fel de usor cum respiri, amestecand alandala informatii cu caracter divers, avand astfel pretentia exagerata ca … „ne descoperi adevarul”!!!
        „Toate religiile abrahamice cred in acelasi Dumnezeu…” – Da mai, si dracul crede in Dumnezeu si se cutremura.
        „NU CONTEAZA ZEUL de fapt, CONTEAZA DOGMA …” – „Iisus i-a zis: EU sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine”. Nu ziceam eu ca esti „cetatean universal”, bai individule?
        „Unirea lor unora nu le da pace, cum este acest site, ba mai mult va inflameaza cand vedeti rugaciune comuna… rugaciunea trebuie sa fie separata, trebuie sa ii uram pe ceilalti ‘eretici’ ca nu ne urmeaza calea.. halal.” – Vai de capul tau ratacitule! „Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie”, „Nu puteţi să slujiţi LUI Dumnezeu SI LUI mamona”.
        „Dar cu pasi mici se va ajunge la un numitor comun…” – Avem cunostinta despre asta, „pasii mici” au inceput demult, asa cum spunea Sf. Anatolie al Optinei „…Vrăjmaşul neamului omenesc VA LUCRA CU PRICEPERE, ducând în rătăcire, de e cu putinţă, şi pe cei aleşi. NU VA INCEPE PRIN lepădarea dogmelor despre Sfânta Treime, Dumnezeirea lui Iisus Hristos sau Născătoarea de Dumnezeu CI PE NESIMTITE VA INCEPE a strâmba învăţăturile Sfinţilor Părinţi primite de la Duhul Sfânt– însăşi învăţătura Bisericii. Viclenia vrăjmaşului şi uneltirile lui vor fi îndreptate împotriva unui număr foarte mic, al celor încercaţi în viaţa duhovnicească.”
        Acum ti-e clar cat de inutil esti, ca ceea ce spui e bine stiut de catre crestinii ortodocsi de mult timp si ca te strofoci degeaba cautand sa pari „original”?
        „Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească încă.” – asa ca tu poti sa mergi inainte, tu ai drumul tau „pavat cu bune intentii”. Vai de capul tau de nenorocit!

        Apreciază

      • costel said, on Decembrie 23, 2016 at 11:22 pm

        Ortodox??? tu gandesti/scrii ca un ortodox? da-mi voie sa ma indoiesc! am inteles ca suntem pe lista neagra, deja ne-ati trecut la extremisti, suntem buni de pedepsit, calaii vostri ne asteapta cu bratele deschise. ne poti spune si ce ati hotarat pentru noi (sau asteptam sa ne spuna mai direct tov ciubotea?)

        Apreciază

      • Raluca said, on Decembrie 23, 2016 at 11:31 pm

        ban, ceva praf alb de calitate…
        ”Ortodox” ești pus pe sanchi, dacă tot folosești turcisme. Credința adevărată vă arde pe voi nefericiților eretici, păgâni și atei. Dar mai așteaptă puțin ”ortodoxule” că se va ajunge la numitorul comun pe care-l dorești, că deja s-au făcut toți pașii mici și mari și s-a ajuns la ultima generație, iar domnia antihristului la care tânjești va dura doar trei ani și jumătate, iar după aceea va veni Judecata la care toți ereticii își vor primi binemeritatul lor loc ”călduț” în iad pentru veșnicie. Sau crezi că vei merge în rai? Dar în care dintre ”raiurile ” idolilor la care te închini?

        Apreciază

  7. unu1 said, on Decembrie 22, 2016 at 7:44 pm

    Si diavolii CRED IN DUMNEZEU (ba mai mult) SE CUTREMURA (Iacov 2:19)

    Credinta cunoscatoare au si dracii, iar credinta lucratoare o au numai crestinii cei buni

    Apreciază

  8. unu1 said, on Decembrie 22, 2016 at 7:56 pm

    Mitropolitul Clujului Andrei Andreicut ar vrea să avem un premier român şi ortodox

    http://www.stiridecluj.ro/social/mitropolitul-clujului-ar-vrea-sa-avem-un-premier-roman-si-ortodox-s-a-scapat-si-a-zis-si-un-nume

    Apreciază

  9. Ortodox said, on Decembrie 22, 2016 at 8:06 pm

    offtopic

    http://tainelescolii.ro/Home.php

    Iertare

    Apreciază

  10. Ortodhox said, on Decembrie 22, 2016 at 8:37 pm

    Desprea Steaua,Prim Ministru Musulman ,Ortodoxie !

    Apreciază

    • Gabriel M. said, on Decembrie 22, 2016 at 11:22 pm

      UN PRESEDINTE SECTAR si un priministru musulman – femeie. Oare o sa jure pe coran sau pe Biblie?

      Apreciază

    • NIMENI said, on Decembrie 23, 2016 at 6:32 am

      Si daca sotul e sirian, cetatean roman, de ce e deranjat nea Gigi?
      Si daca parlamentul ales democratic a fost populat de majoritari crestini ortodocsi ce folos a avut Romania?
      De cand calitatea de crestini ortodocsi da masura moralitatii, calitatii umane si competentei profesionale?
      Nu cumva este vorba de fatarnicie?
      Cu toate acestea raman un iubitor al lui nea Gigi …sa-i dea bunul Dumnezeu sanatate si mai multa minte si sa nu mai iasa la comanda butonului ……!!!

      Apreciază

    • Ionut said, on Decembrie 23, 2016 at 2:26 pm

      NIMENI

      Dupa parerea mea, e o insulta la adresa poporului roman. Cu alte cuvinte, „nu sunteti buni de nimic, trebuie sa fiti condusi de cei de alt neam si alta religie”. Poate ca n-as fi comentat atat de acid daca n-am fi avut deja un presedinte (pe care recunosc ca l-am votat) luteran.
      Sau nea Dragnea vrea sa se scoata pentru ca a facut promisiuni fara acoperire, e si asta o varianta. Propune un premier pe care, in mod singur, o mare parte din pesedisti nu-l agreeaza, apare revolta, se formeaza o alta majoritate cu dezertorii din PSD si-l avem prim-ministru pe romanul basarabean Eugen Tomac, sau, cine stie, poate chiar pe Basescu.

      Apreciază

      • NIMENI said, on Decembrie 23, 2016 at 4:59 pm

        Ionut,
        „Insulta” nu e asta, uita-te inapoi cu manie!!! …si tine cont ca solutii de la oameni nu mai sunt!!!

        Apreciază

  11. Radu said, on Decembrie 22, 2016 at 10:44 pm

    Cat de mult teatru ieftin poate sa joace teodosie asta nu imi vine sa cred ca a ajuns la „performanta” asta…atat de josnica

    Pai daca el spune asemenea blasfemii….. e clara treaba

    Rusine sa iti fie teodosie fricos ce esti de stapanii vremelnici ai acestei lumi si NU ITI E FRICA DE DUMNEZEU amaratule vai de sufletul tau…suntem in post si in ajun si incerc sa nu injur cat pot de mult…meriti pedeapsa mare pentru asemenea mizerii.

    Crede ca o sa scape de DNA daca e servil noii ordini mondiale si ecumenismului? se insala omu’…
    Asta e cand ca inaltprelat iti pasa mai mult de avere si nu de scopul si misiunea pentru care esti investit Arhiepiscop.

    RUSINE RUSINE RUSINE !

    Apreciază

  12. mariani said, on Decembrie 22, 2016 at 10:59 pm

    Mie mi se par mai putin periculosi pentru noi ortodoxii – cei ce sunt musulmani. Sunt ceea ce sunt pagani si nu au dorinta sa fie altceva… isi vad de ciorba lor … Turcii s-au tinut de cuvant si ne-au lasat in credinta noastra… nu au ridicat moscheii in Romania … spre deosebire de habsburgi cei educati si manierati care au tras cu tunul in manastiri…si revendica jumate din Ardeal … acesti catolici sau protestanti care se dau fratii nostri crestini si vor sa ne bage zambind cutitul in spate … Astia mi se par muuult mai periculosi!

    Apreciază

  13. mircea.v said, on Decembrie 22, 2016 at 11:42 pm

    Eu zic ca povestea asta cu prim-ministru musulman este consecinta duhovniceasca a tradarii din creta. Cei ce au semnat acolo plus cei ce tac acasa. Daca macar unu se opunea, nu se intampla asa ceva.

    Apreciat de 1 persoană

    • vali said, on Decembrie 23, 2016 at 11:56 am

      E o diversiune mircea. De fapt l-au pus pe Putin prim ministru.

      Apreciază

    • parastaki_dany said, on Decembrie 23, 2016 at 6:01 pm

      asa este ai dreptate nici un arhiereu nu sa opus si pentru asta DUMNEZEU nea dat musulmani la conducere ce trist. DOAMNE VARSATI MANIA TA PESTE ACESTI ARHIEREI SI DISTRUGEI PE ACESTI TRADATORI

      Apreciază

  14. Nimbus said, on Decembrie 23, 2016 at 12:14 am

    Apreciază

  15. Manuel Transmission said, on Decembrie 23, 2016 at 3:02 am

    – Pasteur – plagiatorul și impostorul + eBook
    https://frumoasaverde.blogspot.ro/2016/04/pasteur-plagiatorul-si-impostorul-ebook.html

    Apreciază

  16. Iustin said, on Decembrie 23, 2016 at 3:36 am

    Apreciază

  17. RomeoB said, on Decembrie 23, 2016 at 9:03 am

    BOR nu o vrea pe Sevil Shhaideh: Care e propunerea bisericii pentru funcţia de premier

    După nominalizarea surprinzătoare a lui Sevil Shhaideh pentru funcţia de premier a început un adevărat război mediatic de o parte şi de cealaltă. A venit rândul celor din Buserica ortodoxă Română să-şi spună părerea. Mitropolitul Vadului, Feleacului şi Clujului, Andrei Andreicuţ spune că ar fi preferat un premier român şi ortodox în locul lui Shhaideh. Mai mult, acesta a făcut şi propria nominalizare: actualul vicepremier, Vasile Dîncu.

    http://www.stiripesurse.ro/bor-nu-o-vrea-pe-sevil-shhaideh-care-e-propunerea-bisericii-pentru-functia-de-premier_1170736.html

    Apreciază

    • NIMENI said, on Decembrie 23, 2016 at 11:45 am

      RomeoB,
      BOR nu trebuie sa faca politica, de cand face BOR „nominalizari”? …cu siguranta are multe de facut ….!!!!!

      Apreciază

  18. sorin said, on Decembrie 23, 2016 at 9:53 am

    Observati cum pana la sinodul din vara, se mai auzeau asemenea gravitati, dar mai pe ascuns. Acum totul pe fata si nu se tem de nimic.

    Apreciază

  19. dasvik said, on Decembrie 23, 2016 at 10:42 am

    Normal, ierarhii din ziua de azi ii iubesc si ii simt aproape pe toti, mai putin pe adevaratii ortodocsi…

    Apreciază

  20. Fratele Mihail said, on Decembrie 23, 2016 at 11:09 am

    Se întețesc atacurile ecumeniștilor de serviciu din Deal la adresa celor care sunt anti-sinod. Citiți articolul, în special ultimul aliniat.

    http://ziarullumina.ro/magii-de-la-rasarit-sau-cum-ne-raportam-la-cei-de-alt-neam-si-de-alta-credinta-118581.html

    Apreciază

    • saccsiv said, on Decembrie 23, 2016 at 11:24 am

      Fratele Mihail

      Interesant ca au permis acest comentariu:

      Călin Sabău
      Adică cum „prea siguri de așezarea lor în dreapta credință” ? Pentru ecumeniștii din Patriarhia Română, Ortodoxia nu mai e Dreapta Credință ?

      Apreciază

      • Fratele Mihail said, on Decembrie 23, 2016 at 12:06 pm

        Cred că nu s-au trezit încă. Îl vor șterge ei curând.

        Apreciază

  21. acelas said, on Decembrie 23, 2016 at 2:09 pm

    gura pacatosului .

    http://www.evz.ro/cristian-tudor-popescu-ataca-dur-fata-bisericeasca-violator.html

    adica asta, ateu, vede mai limpede rostul si rolul unui preot, ierarh etc decat il vede un ierarh in persoana sau palti preoti, cu ar fi ips Teodosie, Andreicut si alti preotei de provincie si nu numai …

    dar …

    http://www.evz.ro/mormantul-parintilor-lui-cristian-tudor-popescu-a-fost-vandalizat.html

    sfarseste prin a fi al insusi bantuit de ura, e sigur ca aici e de la o „fata bisericeasca” …

    Apreciază

  22. Ionut said, on Decembrie 23, 2016 at 2:27 pm

    Daaaa, de-aia le si zice „musulmani” si nu „crestini”. Poate ca ar trebui sa-l intrebam si pe Sf. Constantin Brancoveanu ce parere are.

    Apreciază

  23. Marian said, on Decembrie 23, 2016 at 5:36 pm

    Se anunta vremuri bune. Ati uitat ca daca vreodata va fi nevoie de inchinat tara, sa o inchinam turcilor? Aica ei sa faca administrarea lumeasca a tarii? Caci ei ne vor lasa in credinta noastra si vor conduce cu mare dreptate lumeasca? Uitati cumva ca ereticii ne stapanesc tara de 27 de ani si o distrug in numele hristosului lor mincinos? Uitati-va la pseudocrestinii care ne-au adus in halul asta si care ne spun ca parintii nostri pensionari sunt paraziti, ca bugetarii (oamenii care sunt angajati pentru a-i servi pe toti in mod egal indiferent de avere) sunt niste ratati, ca petrolul de sub noi nu este al Romaniei, ca prin paduri nu mai avem voie sa trecem, ca lemne de foc sa ne luam din cer etc..
    Din toate religiile existente, doua au forta: una, cea ortodoxa, care transcede in vesnicie si cealalta mahomedana care duce catre perfectiune relatiile lumesti. Cine vrea sa-si mantuie sufletul va sti ce sa aleaga chiar daca calea ortodoxa este grea. Daca vreti dreptate in tara noastra (si in justitie si in economie), linistiti dati tara pe mana unui mulsulman. Un musulman se poate opune hristosilor mincinosi. Pe un mahomedan hristosii mincinosi il incomodeaza. Pe cand un ortodox este ingenunchiat in numele fratiei crestinesti. Nu intamplator Bunul Dumnezeu i-a lasat pe musulmani. Ei ne vor rusina pe noi crestinii ortodocsi in privinta corectitudinii relatiilor lumesti, ca sa vedem cum popoare care nu L-au cunoscut pe Mantuitorul au avut inima mai curata ca cei ce vesnic citau din Sfanta Scriptura cand trebuiau sa-si omoare aproapele. Si aici, la musulmanii adevarati nu-i includem pe teroristi, la fel cum nu trebuie inclusi la crestini pe cei ce au cotropit si inca cotropesc teritorii si bogatii in numele unui asa zis hristos.
    Si inca o vorba: un crestin (ortodox) adevarat nu ar putea conduce o tara caci in primul rand tara nu l-ar vrea si in al doilea, ar fi mazilit rapid de catre „frati”.

    Apreciază

  24. ultimate2050 said, on Decembrie 23, 2016 at 6:38 pm

    https://www.youtube.com/watch?v=L3ExCMAta00-Hristos Dumnezeu este capul Bisericii . Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului. De la Domnul s-a făcut aceasta şi este minunată în ochii noştri!… Oricine va cădea peste piatra aceasta se va sfărâma, iar peste care va cădea ea, îl va zdrobi. (Mt. 21:42; Lc. 20:18) .Hristos Dumnezeu este- ORTODOX- , sa inteleaga toata liumea. Iar Biserica este- UNA- .SFANTA , SOBORNICEASCA SI APOPSTOLEASCA BISERICA- ORTODOXA- . AMIN. Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.Sf.Evanghelie dupa Marcu Cap. 8 vs.34 .NU EXISTA ALTA CALE !!! CHIAR BESTE ATAT DE GREU .A SE INTELEGE ACEST LUCRU ?. ESTE VREME DE MARTURISIRE SI NU DE TANGUIRE . Iertati-ma fratilor. Amin

    Apreciază

  25. elena said, on Decembrie 23, 2016 at 10:19 pm

    a acest sfînt teodosie încurcă ortodoxia cu credința păgână .Mare pagana au ajuns in fruntea BOR .Rusine sa le fie

    Apreciază

  26. Raluca said, on Decembrie 24, 2016 at 12:22 am

    Îmi face impresia că odată cu succesivele concesii ecumeniste făcute de-a lungul timpului, și odată cu lepădarea oficială din Creta, ierarhilor le-a slăbit din ce în ce mai mult puterea de a se opune oricărei manifestări a răului care apare în societatea românească în toate domeniile, și despre care biserica ar trebui să-și spună cu fermitate punctul de vedere. În loc de asta, comportamentul lor este contrar a ceea ce ar fi firesc să facă. Așadar acceptarea ecumenismului dăunează grav sănătății spirituale a oricui se bagă fără să se gândească la consecințe în hora globalisto-new age-istă, cmb-istă, etc.

    Apreciază

  27. Luminita said, on Decembrie 26, 2016 at 7:14 am

    Probabil si el ar jura pe Coran daca i s-ar cere.

    Apreciază

  28. Dori Cornea said, on Ianuarie 17, 2017 at 10:24 pm

    Să jure și pe draci, că și ei cred în Hristos. Cum poate spune un ierarh al Bisericii așa ceva?!

    Apreciază


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: