Saccsiv – Weblog

Ingineriile lui GEORGE SOROS: UNIUNEA SALVATI ROMANIA (Nicusor Dan) si INITIATIVA ROMANIA

Posted in Uncategorized by saccsiv on Iulie 11, 2016

Dupa cum stiti:

Experimentul Soros “UNIUNEA SALVATI BUCURESTIUL” devine “UNIUNEA SALVATI ROMANIA”

Iata ce putem citi la Se înfiinţează „Partidul lui George Soros” cu ONG-urile finanţate de el în România de pe Cotidianul din 30 iunie 2016:

„Iniţiativa România” şi„Fundaţia Friedrich Naumann” au organizat la sfîrşitul săptămînii trecute la Predeal o întîlnire a unor ONG-uri în vederea constituirii unei platforme politice comune, adică faza de dinaintea creării unui partid. Între VIP-uri, Nicuşor Dan, preşedintele USB, şi Vlad Alexandrescu, fostul ministru al Culturii şi fost candidat al Partidului „Forţa Civică” al lui Mihai Răzvan Ungureanu!

Această întîlnire l-a avut în centrul atenţiei pe Nicuşor Dan, care, după alegerile din Bucureşti, a anunţat că va transforma partidul local „Uniunea Salvaţi Bucureştiul” în partidul naţional „Uniunea Salvaţi România”. Întrucît acest proces este greoi, Nicuşor Dan a anunţat deja că strategia sa cuprinde atragerea unor forţe locale provenite din „societatea civilă” şi formaţiuni politice mărunte care au participat la ultimele alegeri. Exact acest lucru s-a întîmplat la întîlnirea de la Predeal din 25-26 iunie 2016.

Oarecum surprinzătoare a fost prezenţa la această întîlnire a lui Vlad Alexandrescu, demis recent din funcţia de ministru al Culturii. Pe fondul relaţiei tensionate dintre preşedintele ţării şi şeful SIE, legătura lui Alexandrescu cu MRU şi prezenţa lui pe listele partidului „Forţa Civică” l-ar face incompatibil cu proiectul „Partidul Meu”, pe care este din ce în ce mai evident că şi-l doreşte Klaus Iohannis. Dar probabil că mai puternice sînt legăturile lui Vlad Alexandrescu cu Andrei Pleşu, Colegiul„Noua Europă” şi GDS! Iar cînd vorbim despre GDS, inevitabil trebuie să ne referim la miliardarul George Soros şi banii săi, cu care GDS a supravieţuit de 26 de ani!

Cu alte cuvinte, acest cuplu format din Nicuşor Dan – Vlad Alexandrescu, despre care nu ştiam să fie în aceeaşi barcă, dar care acum stau la aceeaşi masă pentru construirea unui nou partid, îşi găseşte liantul prin banii lui George Soros, căci, se ştie, şi şeful USB este vechi client al miliardarului american!

„Preşedintele ne-a spus să ne facem partid”

Puţini sînt cei care îşi mai amintesc ce a declarat Claudia Postelnicescu, lidera „Iniţiativei România”, cînd a ieşit de la întîlnirea ONG-urilor de la Cotroceni după tragedia de la „Colectiv”: „A doua opţiune [a Preşedintelui, n.n.] este ca oamenii ieşiţi în stradă, cei din societatea civilă sau cei care doresc să schimbe ceva să îşi facă partide, să se implice în politică”!

„Iniţiativa România” abia se înfiinţase, după cum declara lidera acesteia: „Acum două zile ne-am înfiinţat, da. Suntem un grup, ne ştim de cîtva timp şi dorim să schimbăm ceva. Noi vrem să vină şi alţii alături de această Iniţiativă, să punem cumva pe o platformă comună tot ce reflectă strada şi societatea civilă acum. Şi de acolo să se degaje oameni care vor să meargă mai departe în politică, de exemplu, la alegerile locale de anul viitor sau la parlamentare.

La doar cîteva zile, „Iniţiativa România” a semnat o Scrisoare către Klaus Iohannis, semnată de mai multe ONG-uri, între care: „Freedom House”, „Expert Forum”, „Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)”, „Institutul pentru Politici Publice (IPP)”, „Societatea Academică din România (SAR)”, „Centrul Roman de Politici Europene (CRPE)”, „Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC)”, „Fundaţia Comunitară Bucureşti”, „ActiveWatch”. Despre cine sînt cei care conduc aceste ONG-uri, puteţi reciti un articol din cotidianul.ro.

După acea întîlnire de la Cotroceni, unul dintre cititori, Dan, ne-a trimis cîteva informaţii foarte preţioase, care s-au dovedit reale, subliniind că„Iniţiativa România” era, de fapt, formată din oamenii Monicăi Macovei din „M10”: „E interesant numele iniţiatorilor, aşa cum apare pe site-ul lor. Sunt practic identici cu cei care au încercat să facă partidul M10 cu Monica Macovei. Cei pe care-i cunosc: Eduard Dumitrache(în foto este nr. 1)a fost şeful M10 după plecarea lui Politeanu, Mircea Serdin, fost coordonator de proiecte M10, Elena Ghioc (în foto este nr. 3), Madălina Botoran, Răzvan Popescu (în foto este nr. 4), Răzvan Oprina (în foto este nr. 2), toţi cu diverse funcţii în M10, coordonatori de sectoare sau membri ai „comisiei de arbitrii”.Se pot vedea toate aceste nume în actul Constitutiv al Asociaţiei M10, aşa cum apare pe site-ul „Reinventînd democraţia”. Practic vorbim de o încercare a lui Mihai Politeanu, care deocamdată se ţine la fund şi-i susţine doar pe Facebook, de a restarta proiectul M10 sub aripa lui Iohannis. Despre Poliţeanu, e de notorietate că era consilierul lui Macovei şi primea salariu de la Parlamentul European şi el se ocupă de partid, în Bucureşti. Cînd s-au certat, a devenit consilierul lui Predoiu”. Pentru mai multe amănunte citiţiFondatori ai Iniţiativei România, colegi de partid şi de fundaţie cu Monica Macovei.

La aceste lucruri, adăugăm şi faptul că între consilierii preşedintelui a fost atrasă SANDRA PRALONG, consilierul personal al miliardarului George Soros şi coordonatorul Fundaţiei acestuia încă din anul 1990, iar Guvernul Cioloş o include ca ministru „Pentru consultare publică şi dialog social” peVICTORIA-VIOLETA ALEXANDRU, care era înainte de numire preşedinta „INSTITUTULUI PENTRU POLITICI PUBLICE”, unul dintre ONG-urile semnatare ale Scrisorii către Iohannis! În acest context, putem spune că întîlnirea de la Predeal de la sfîrşitul săptămînii trecute avea un puternic sprijin atît la nivelul Guvernului, cît şi al Preşedinţiei!

Reamintim ce scriam chiar atunci, imediat după întîlnirea acestor ONG-uri cu preşedintele Klaus Iohannis: „Este cît se poate de clar că, în perspectiva înfiinţării unui partid prezidenţial, liderii acestor ONG-uri vor dicta strategia, orientarea şi acţiunile concrete menite să creeze iluzia că „Iniţiativa România” ar fi emanată de „Stradă”! Astăzi, aserţiunile noastre de atunci se dovedesc a fi reale.

„Iniţiativa România” – pălăria sub care se adăpostesc ONG-urile finanţate de George Soros

„Iniţiativa România” a apărut sub acest nume în 4 noiembrie 2015, a doua zi a manifestaţiilor din Piaţa Universităţii după „Colectiv”, adică exact în ziua demisiei Guvernului Ponta, cu un Comunicat scris în grabă, în care spune cine este şi ce-şi doreşte să devină: „Inițiativa România este o mișcare civică care (sic!) își propune coagularea cetățenilor și a societății civile în București. Scopul acesteia (sic!) este identificarea resurselor care, pe termen mediu și lung, vor reprezenta o alternativă la clasa politică actuală în administrația publică locală și națională.

După evenimentele generate de tragedia de la „Colectiv”, se pare că lui Klaus Iohannis i-a plăcut acţiunea generată de „Iniţiativa România”, astfel încît acum pe umerii acesteia a fost pusă sarcina de a aduna ONG-urile dispuse să participe la noua construcţie pe care o putem numi generic„PARTIDUL MEU”.

Nu întîmpălător, alături de Nicuşor Dan şi Vlad Alexandrescu a fost şiFundaţia PACT, despre care cotidianul.ro a scris recent, directorul acesteia fiind Matei Păun, directorul de campanie al lui Nicuşor Dan la alegerile din Bucureşti, şi el client al fundaţiilor Soros!

Adunînd aceste informaţii, observăm că întîlnirea de la Predeal din 25-26 iunie 2016, al cărei obiectiv declarat este „crearea unei platforme politice comune care va participa la alegerile parlamentare din2016”, anunţă înfiinţarea unui nou partid, format în principal din activiştii lui George Soros, împrăştiaţi pînă acum în diverse structuri de tip ONG!

Aşa cum se sugerează destul de explicit, toate acestea urmează să fie coloana vertebrală a partidului „Uniunea Salvăm România”, o extensie a partidului „Uniunea Salvăm Bucureştiul”, cu care Nicuşor Dan a obţinut rezultate notabile la alegerile locale din Bucureşti.

În această construcţie sînt invitate să participe şi cîteva formaţiuni locale care au participat la ultimele alegeri locale: „Pentru Iaşi” (al cărei candidat a fost Andrei Postolache, care a obţinut 13,2%), „Uniunea pentru Codlea” (al cărei candidat a fost Erwin Albu, clasat al doilea în Codlea), „Partidul Oamenilor Liberi” (candidatul său Dan-Sorin Maşca a obţinut 9,27% la alegerile pentru primăria Tg. Mureş). Mai intră în discuţie şi cîţiva tineri care au fost candidaţi independenţi la ultimele alegeri: Cristian Ghingheş, care a obţinut 6,46% în Bacău, şi Tică Darie, care a fost candidat la Roşia Montană! Se alătură acestei construcţii şi „Mişcarea Uniţi Realizăm”, înfiinţată chiar în timpul protestelor denumite „Colectiv”.

Aşadar, în timp ce marile partide politice care formează actualul Parlament dorm liniştite şi se macină în propriile probleme (PSD cu preşedintele Liviu Dragnea condamnat definitiv, PNL cu o conducere bicefală de tot rîsul), ONG-urile finanţate de George Soros, care şi-au construit structuri puternice în toată ţara, adună toate micile formaţiuni locale şi pun la cale o strategie naţională în vederea alegerilor parlamentare din toamnă.

Sub conducerea lui Nicuşor Dan şi Vlad Alexandrescu, acestea vor să formeze un nou partid, poate chiar „Partidul Meu”, atît de dorit de Klaus Iohannis, în mod cert un partid care se poate numi generic„Partidul lui George Soros”, ca o încununare a finanţărilor venite de la miliardarul american din aceşti 26 de ani de la Revoluţie! Coloana vertebrală a noii construcţii politice este formată din oamenii lui Traian Băsescu şi Monica Macovei, ţinuţi în viaţă de banii lui George Soros, scurşi prin formidabila reţea de ONG-uri.

Comentariu saccsiv:

   Cititi va rog si:

SANDRA PRALONG, consiliera lui Klaus Johannis: RELIGIA INDOBITOCESTE. Scoala nu are nevoie de religie

“SOCIETATEA CIVILA” = GEORGE SOROS. Dacian Ciolos le-a facut minister. EXTREM DE GRAV: banii pentru minister sunt luati din FONDUL DE REZERVA. Adica in cazuri de situatii de maxima urgenta nu vom mai avea bani …

Marioneta perfecta: KLAUS JOHANNIS. Intram in CEA MAI NEAGRA ETAPA

 

Anunțuri

18 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Stefan said, on Iulie 11, 2016 at 8:45 pm

    Cica: Eu am mers cu Evanghelia in fata si cu Natiunea in spate -un super roman sfant =Parintele Iustin Parvu

    Ce sa intelegem din acest motto ? Poate ca nu trebuie doar sa plangem la infinit in pumn si sa ne vedem individual fiecare de treaba noastra.Mai trebuie sa iesim si la lupta.Da sa facem matanii , sa postim mai mult ,dar sunt si sfinti unii din soldati si au fost si regi sau voievozi sau capetenii pa lumea asta care au facut dreptate prin lupta si nu doar prin a alerga din fata pericolului sau a ridica fusta in sus ( astea nu-s treburi de fete sau Eve).In Biblie insusi Dumnezeu a invatat pa poporul Israel sa fie drept si sa nu-i fie frica de paganii care ll vor inconjura.Inca o data eu atrag atentia ca nu trebuie sa vedem doar Mielul din Dumnezeu ci si Bratul Sau Lung si Mana sa puternica.Doar si numai sectantii asa l-au definit pa Tatal si pa Fiul fiindca nu stiu cati sectanti cred si in Duhul Sfant(Sfanta Treime).Oare Regele David care a facut ,,Lucruri placute in fata Domnului” sau Stefan cel Mare si Sfant care datorita si lui existam astazi in aceasta formula (domnia sa de 47 de ani ,iar Moldova era pana la Nistru si pana la Marea Neagra , c-am jumate din Romania de azi) sau fostul soldat tribun devenit apoi Sfantul Mare Mucenic Gheorghe sau marele Mihai Eminescu creatorul Daciei Mari si multi alti importanti soldati ai Domnului Dumnezeului cel Viu au fost sadici, plangaciosi sau au luptat ptr natiunile,popoarele si intarirea adevarului ,care adevar este doar si numai Domnul Dumnezeu nostru .
    Ce vreau sa spun e ca tacem cu totii si ne lasam calcati ,mutilati ,buzunariti si umiliti de o gasca de satanisti spurcati.E o liniste totala in Romania de vreo 15,18 ani.Parca suntem morti toti.Biserica se vede ca e condusa de niste Calai ai lui Antihrist ,niste sclavi ai banului jidanesc ,Banca Romaniei este condusa de un nepot de-al lui Iuda =vanzatorul si ucigasul Domnului Hristos,insasi Romania e condusa de straini Werner si Julien nu sunt romani ,ei sunt maxim vorbitori da limba romana(Dumnezeu a spus : Sa-ti pui rege din neamul tau ,sa-ti iei femeie din neamul tau etc) .Deci ori :Base ,Werner,Julien,Isarescu ,Macovei ,Clotoida sector 1,Nicu ,,,Dan Realitatea tv,Pro tv,Digi Tv ,ANAF,lesbi kovesi,SRI,STS,SIE si tot ce insemna Demon(cratie) in Romania cu toate asa zisele institutii politice si apolitice de conducere a aparatului numit STAT sunt egale SOROS + NEW WORLD ORDER.
    Ce putem face ? Nimic .Ce se intampla azi a fost planuit acum 50 de ani ,iar azi se fac cartile pa urmatorii 50 de ani.Ca sa rezolvi ceva ,presupunem p-an absurd , ar trebui sa darami fizic si la propriu tot STATUL DEMONCRATIC SI PLIN DE LIBERTATI: Primaria,Politia,Jandarmeria,Parlamentul,Guvernul ,Anaful ( care inca nu este folosit ,abia in 2-3 ani isi va arata puterea sa justitiara si militara-va face prapad in tarisoara si romanei),presedentia si ….etc.Putem face asta ? Nu ,nu suntem in filmul V for Vendetta.

    Apreciat de 2 persoane

    • saccsiv said, on Iulie 12, 2016 at 8:39 am

      Stefan

      O revolutie chiar se pregateste, doar ca e pregatita tot de papusari.

      Apreciază

      • NIMENI said, on Iulie 12, 2016 at 1:53 pm

        Se simte, adie vant de sange si de pustie!

        Apreciază

  2. Ioanide said, on Iulie 11, 2016 at 9:41 pm

    Când l-am vazut prima data pe Nicușor Dan,ca si candidat, mi-am dat seama ca este pur si simplu o marionetă gen Funeriu.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Gabriel M. said, on Iulie 11, 2016 at 11:36 pm

    Ma gandeam azi.. Oare cum ar fi daca am folosi toate calitatile noastre in slujba lui Dumnezeu? Oare cum s-ar aplica Ortodoxia in zilele noastre moderne si evoluate?

    – Cum ar fi daca toti cantaretii care au o voce de aur si care acum canta piese disco, slow si-ar folosi darul si ar canta psalmi sau ar canta la strana in slujba lui Dumnezeu ?
    – Daca toti contabilii priceputi si isteti ar manageria bugetele firmelor astfel incat sa ramana in fiecare luna la bilant o suma , un procent, pentru donatii si ajutorul saracilor si napastuitilor.
    – Daca toti blogerii si webmasterii cu siteuri foarte vizitate ar folosi spatiul online sa aseze cate o imagine cu o icoana a Maicii Domnului intr-un colt in semn de cinste, pretuire si multumire.
    – Daca am lua fara bani o babuta amarata care face autostopul intre doua sate, stiind ca tot benzina aia o consumam cu sau fara ea, si nu am mai cere profit 10-15 lei pentru asta.
    – Daca am cumpara toate buchetelele de ghiocei de la o batrana si I le-am face inapoi cadou?
    – Daca o ora pe zi am folosi uneltele moderne (calculator, smartphone etc) pentru a citi un acatist
    – Daca prezentatorii de moda ar darui haine dupa fiecare prezentare de fashion , iar saracii desculti ar primi cate o pereche de papuci.
    – Daca angajatii ar lucra, ca si pentru ei si nu ar mai fura si carti pe sefii lor si daca patronii s-ar gandi la supusii lor si ar oferi pe langa salariu si putina omenie, dragoste si intelegere.
    – Daca am aduna cateva sacose si am merge prin spitale sau prin azile sim am spune cate o vorba buna batranilor care se pregatesc “sa plece” …
    – Daca femeile frumoase si sexy s-ar pastra doar petru barbatii lor in asternutul lor si nu ar mai sminti pe altii in public..
    – Daca barbatii ar aprecia mai mult pe sotiile lor si s-ar uita cu scarba/mila la femeile despuiate stiind ca pot destrama familii si casnicii prin sminteala lor.
    – Daca ne-am ruga pentru cei din jurul nostru cand vedem amarati si nenorociti. Nu ne costa decat cateva cuvinte”Doamne ai mila si de vaduva asta si scoate-o din starea in care este..”
    – Daca ne-am asuma copiii si nu i-am mai arunca in ghena si i-am iubi asa cum sunt?
    – Daca am ajuta micutii din casele de copii sau chiar am adopta..
    – Daca ne-am saluta numai cu “Doamne ajuta” si nu cu “Hai noroc ce mai faci?”
    – Daca am gasi anunturi in ziar la mica publicitate de genul ”Student liber in weekend , doresc sa ajut fara costuri, ma pricep la reparatii electrocasnice si It. Sunati-ma fara retinere ”
    – Daca pe portile gospodariilor in sate ar scrie mesaje de genul ”Avem 100 kg de grau in plus, dorim sa donam” sau “donez 3 gaini de cate 2 kg fiecare” sau “daca doriti sa culegeti fructe din copaci sunati la sonerie sa va dam scara . ”
    – Daca atunci cand noul coleg de birou ne cere ajutorul, am sari bucurosi si l-am invata si nu l-am privi cu aerul de superioritate si de vechime..
    – Daca atunci cand suntem coplesiti de probleme complexe si suntem epuizati si stresati am cere sfatul unui copil .. am descoperi cata intelepciune pune Dumnezeu in vorbele lui.
    – Daca am trage pe dreapta am cobora din masina, si pur si simplu ne-am aseza langa un cersetor oferindui cateva vorbe si jerfind putin timp din viata noastra pentru a-i tine de urat cred ca unii ar plange de bucurie …
    – Daca pur si simplu ne-am suna parintii doar ca sa le spunem cat de mult ii iubim …si atat.. fara alt motiv..

    Cred ca asa am strecura cate o samanta de fericire in sufletul aproapelui nostru.
    DAR DIN DAR SE FACE RAI

    Doamne ajuta!

    Apreciat de 2 persoane

    • saccsiv said, on Iulie 12, 2016 at 8:52 am

      Gabriel M.

      Sunt fapte obligatorii pentru orice ortodox. Atentie mare insa. In afara de un singur punct, cel cu Maica Domnului, toate celelalte le pot face pana si paganii. Si deseori chiar le fac. Deci doar aceste fapte mare lucru nu schimba in ecuatia Mantuirii. Ba doar cu ele chiar si pe antihrist il poti primi.

      Apreciat de 2 persoane

      • el said, on Iulie 12, 2016 at 12:02 pm

        saccsiv

        EXACT Frate! PERFECT punctat !

        „fapte bune ” lumesti care FARA Dreapta Credinta, Asceza vietii ( incerarea sincera dupa puteri si din toata inima sa ne conformam viata la implinirea Poruncilor si la Modelul nostru Hristos cum ne invata Sf parinti Filocalici) si TREZVIA sa ne ferim de orice inselari si apostazie sunt NIMIC !

        Apreciază

      • Gabriel M. said, on Iulie 12, 2016 at 12:57 pm

        saccsiv

        Normal ca sunt obligatorii pentru orice ortodox. Mantuitorul nu ne-a rugat ci ne-a poruncit sa ne iubim unii pe altii precum ne-a iubit El. Dar vezi ca toti le considera invechite si expirate invataturile astea. Lumea moderna este stapanita de un duh al grabei si al superfialitatii. Nu mai au timp nici rabdare sa asculte nimic iar de sfintii parinti abia daca mai auzim fragmente pe la vreun preot care mai povesteste.

        Hai sa sapam putin in mintea unui homosexual si sa intelegem o chestie. Ce ii caracterizeaza pe oamenii astia in primul rand este agitatia, graba si superficialitatea. Nu mai au rabdare sa asculte sfaturi, Se agita mereu se distreaza se stramba se prostesc sunt neglijenti fata de orice invatatura si extrem de nepasatori de ei. Si acum care e opusul starilor astora?

        Ap. Pavel: „Roada Duhului , indelung rabdarea..” Cu rabdare , blandete si mult calm te zidesti cu intelepciune si pe tine si pe cei din jurul tau.

        Si sa mai stiti o chestie, ca starea asta de agitatie continua si de nepasare se datoreaza in parte si a ceea ce consumam zilnic. Nu ne mai putem duce gandurile pana la capat si obosim prea repede. Nu mai putem citi pana la capat un articol de 3 pagini si il parcurgem pe sarite si tot asa.

        Uite de exemplu carnea de pui se injecteaza cu estrogen (hormon feminin opus testosteronului care e masculin) Care sunt primele efecte? Fetele se maturizeaza mult mai repede si se „dezvolta” inca din primii ani de scoala. Iar barbatii devin feminizati si slabi trupeste si psihic. Si astfel e si mai usor vrajmasului sa le strecoare in minte ganduri homosexuale .
        Dar pe langa carnea de pui sunt mii de alte produse (vezi codex alimentarius) chemstrail, mesaje subliminale etc..
        Deci singura ancora care ne tine aproape de mal este rugaciunea neincetata, altfel ne iau valurile lumii moderne si ne pierdem in larg.

        Apreciat de 1 persoană

  4. Cristian said, on Iulie 11, 2016 at 11:50 pm

    Cuvântul „ură” a fost redefinit… Creștinii sunt acuzați că „urăsc”

    Cuvântul „ură”, de exemplu, a fost redefinit pentru a desemna dezacordul cu obiectivele politice ale Revoluției Sexuale. Creștinii sunt acuzați că „urăsc” persoanele gay pentru faptul că nu sunt de acord cu „căsătoria” homosexuală.


    https://rodiagnusdei.wordpress.com/2016/07/11/cuvantul-ura-a-fost-redefinit-crestinii-sunt-acuzati-ca-urasc/

    sau aici:
    http://www.culturavietii.ro/2016/07/11/ura-nu-inseamna-ce-credeti/

    Apreciat de 1 persoană

  5. oxana25 said, on Iulie 12, 2016 at 9:57 am

    @Gabriel M
    Ar fi o schimbare cat de cat, ceea ce spui! Doar ca asa ceva nu se va intampla, aproape niciodata! Am cunoscut oameni atat de inrobiti sa adune bani, incat m-am ingrozit , la propriu! In urma cu vreo 12 ani, la iesirea la pensie a sotului meu i-au dat o suma de bani si am hotarat sa deschidem o mica firma de haine second hand din care sa ne tinem copilul in facultate (2 facultati la zi, simultane) si am muncit, dragii mei, 7 ani de zile fara concediu, intr-un magazin de 80 de metri patrati pe care nu-mi permiteam sa-l incalzesc iarna, in care singura faceam curat, puneam marfa, vindeam, fara alt ajutor decat al sotului meu, iar in clipa in care copilul si-a terminat masterul si magazinul nu era pe pierdere, am inchis firma si am decis ca ne ajunge pensia sa ducem un trai decent! Fara stresul si spaima de contorale care veneau doar sa-ti ia banul, nu conta ca nu gaseau nimic gresit! Contabila mea (o femeie bolnava de-a dreptul dupa bani) m-a intrebat daca ma simt bine psihic(!) de vreau sa inchid o afacere care merge! I-am raspuns ca Dumnezeu mi-a ajutat sa-mi indeplinesc un vis si mi-a dat putere sa muncesc cinstit sa-l duc la capat! Acum ar fi vremea sa cer doar sanatate si liniste pentru a putea dialoga si cu mine! Mi-a spus limpede ca sunt nerbuna, adica cum? As putea sa adun bani buni, lumea saraceste se cauta haine bune si ieftine! Suferea ea, dragii mei pentru lipsa mea de iubire fata de bani! Eu sunt fericita de alegerea facuta! Am timp sa ma ocup si de sufletul meu, mi-am adus diabetul la stadiul de a nu mai avea de-a face cu mine, m-am apucat de pictura si fac bijuterii! Ce pot sa cer mai mult de la bunul Dumnezeu decat sanatate si sa nu ma piarda de pe drumul Lui pana la sfarsit?

    Ma uit in jurul meu, cu tristete si cu neputinta! As vrea sa am forta sa fac mai mult, sa am puterea sa ajut mai mult decat o fac…. nu stiu ce se intampla cu tinerii parinti! Nu stiu de ce n-or avea dragostea fireasca innascuta pentru copiii lor, grija si mila parinteasca…. unde or fi? Au fost ucise de goana dupa cativa arginti blestemati, pe care ii cheltuiesc tot in locurile unde au plecat!
    Nenorocirea pustiirii a cuprins pamantul de la un capat la altul si, asa cum scrie fratele Vasile intr-un articol – ne ataca la copii- asta este scopul lor prim! Sa ne distruga copiii si nepotii! In Australia un judecator a declarat ca pedofilia si incestul nu sunt fapte condamnabile si este timpul ca societatea sa le accepte ca atare!!! Mai avem nevoie de alt semn mai clar de atat ca nenorocirea este aici, este peste tot? Doamne ajuta-ne pe toti!

    https://www.rt.com/news/171868-australia-judge-incest-homosexuality/

    Apreciat de 1 persoană

    • Gabriel M. said, on Iulie 12, 2016 at 1:07 pm

      oxana25

      E un gest de noblete si de credinta faptul ca ati oprit afacerea dupa ce v-ati atins scopul. As vrea sa pot sa inchid si eu firma dar nu ma pot baza pe vreo pensie sau suma de bani , ca nu mai am incredere in sistem si in plus nu pot concedia oamenii . Prefer sa lupt asa cu anaful si cu datoriile cat oi mai putea. Credeti-ma ca va inteleg perfect, au fost zile cand ieseam atat de nervos de la anaf incat plangeam pe strada. E peste puterea mea uneori dar ma mangai cu gandul ca tot pentru pacatele mele a ingaduit Dumnezeu si stapanirile astea. Ma gandesc la imparatul Nabucodonosor care a fost ingaduit peste popor tot pentru neascultarile lor . Deci trebuie sa ne supunem cat putem.
      Cand or creste copii mari poate voi gandi altfel si ma voi detasa de problemele astea cotidiene cumva. Momentan nu am de ales.

      Apreciat de 1 persoană

      • oxana25 said, on Iulie 12, 2016 at 4:59 pm

        Incredere in sistem nu are nimeni! Pensia nu se da pe incredere ci pe vechimea in munca, gradul de dificultate al muncii depuse, precum si contributia personala de-a lungul vietii! Fiecare dintre noi are prioritatile si planurile sale! Eu am spus doar ca n-am fost cu nimic mai fericita si nici mai implinita sufleteste cand invarteam mari sume de bani! Har, Domnului ca n-au pus stapanire pe mine, nici o clipita!

        Apreciază

  6. geo said, on Iulie 12, 2016 at 11:05 am

    Apreciază

  7. geo said, on Iulie 12, 2016 at 11:12 am

    Apreciază

  8. […] Ingineriile lui GEORGE SOROS: UNIUNEA SALVATI ROMANIA (Nicusor Dan) si INITIATIVA ROMANIA […]

    Apreciază

  9. […] Ingineriile lui GEORGE SOROS: UNIUNEA SALVATI ROMANIA (Nicusor Dan) si INITIATIVA ROMANIA […]

    Apreciază

  10. […] Ingineriile lui GEORGE SOROS: UNIUNEA SALVATI ROMANIA (Nicusor Dan) si INITIATIVA ROMANIA […]

    Apreciază


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: