Saccsiv – Weblog

CONTOARELE INTELIGENTE – riscuri

Posted in Uncategorized by saccsiv on Martie 8, 2016

CAP-3

Foto: http://ddees.com/index.php/2015/09/11/david-dees-art-gallery/

   Iata ce putem citi la Riscurile înlocuirii contoarelor clasice cu contoare inteligente. de pe APC Romania:

Începând cu anul 2015, Uniunea Europeană a trecut la ultima etapă a proiectului său de Tranziție Energetică: schimbarea tuturor contoarelor clasice de curent, gaz şi apă, cu contoare inteligente, care să poată transmite datele de consum la distanță. Până în anul 2020, directivele europene prevăd instalarea acestor contoare inteligente în 80% din locuințe. Această inițiativă are ca stindard reducerea costurilor la factura electrică și oferirea unui confort sporit consumatorilor europeni. În realitate, nu există niciun studiu concret care să demonstreze o economie reală pentru cetățeni și nicio evaluare a implicațiilor sanitare ale acestei tehnologii.

Să aruncăm o privire în țările unde s-a început mai demult instalarea acestor contoare: SUA, Canada, Franța, Germania.

În jurnalul The New York Times, din 13 dec. 2009 (1), apare un articol consacrat debutului campaniei „Contorul inteligent” în America. În cadrul proiectului pilot, s-a oferit unui milion de persoane schimbarea gratuită a vechiului contor, dar numai 2,5% dintre aceștia au dorit să participe. Dintre cei 2,5%, 97% s-au declarat mulțumiți, iar 70% au declarat că au făcut economii la consumul de energie electrică. Este foarte posibil ca reducerea consumului să fie datorată unor restricții riguroase aplicate de participanți doar pe durata testului, datorită unei co-interesări materiale. Să nu uităm aforismul: „Statisticile sunt ființe fragile, care la cea mai mică constrângere, declară tot ceea ce-ți face plăcere să auzi”.

Ce s-a întâmplat însă printre cei 97,5% cărora li s-au instalat contoarele în lipsa acordului explicit sau chiar cu forța?

Zeci de clienți au depus plângere în localitatea Fresno din California. Domnul Leo Margosian, un polițist la pensie, a declarat că a constatat după instalarea contorului inteligent un consum de 791 KWh în luna iulie, față de 236 KWh în luna iulie a anului anterior, deși între timp izolase podul casei și schimbase ferestrele! Doamna Keogh, după 26 de ani de facturi fără surprize, a trecut de la 43 dolari pe luna iulie anul trecut, la 66 dolari pe luna iulie actuală.

O mărturie foarte veridică a fost adusă în 2010 și de un grup de studenți în bioinginerie de la Facultatea Standford (2). Aceștia au constatat că cifrele consumului de energie au explodat din momentul instalării noului contor electric inteligent în apartamentul lor din campusul Menlo Park. Ca specialiști în domeniu, au hotărât să pună becuri economice și să oprească orice consumator pe timpul absenței din apartament. Și totuși, consumul a rămas neschimbat. Mai mult, la întoarcerea din vacanța de Crăciun, au constatat că consumul a continuat să crească pe perioada vacanței, ca și cum nu ar fi fost absenți. Au informat Compania PG&E despre această anomalie, dar nimeni nu a fost capabil să le dea o explicație, pe motiv că eroarea maximă poate fi doar de +/− 2%.

În acest context, studenții de la Standford au hotărât să monitorizeze în paralel consumul de electricitate cu un alt aparat special, numit „The Energy Detective Electricity Monitor”, fabricat de aceeași companie PG&E. Diferența consta în faptul că acest aparat nu era legat la baza de date a companiei electrice, ci afișa consumul direct. Rezultatul obținut i-a surprins chiar și pe inginerii de la Standford: aparatul lor a măsurat un consum de 2,5 ori mai mic!

În fața acestei evidențe, compania PG&E a trimis de urgență trei tehnicieni care au descoperit imediat o justificare onorabilă: contorul inteligent înregistra consumul camerei vecine și vice-versa! Purtătorul de cuvânt al PG&E, domnul Jeff Smith, a declarat: „Ne cerem scuze consumatorilor și vom lua toate măsurile necesare pentru a ne asigura că situația va fi remediată”. Studenții au primit o rambursare de 1.600 de dolari, dar au declarat că încă mai au multe semne de întrebare despre contoarele inteligente.

Din păcate, acesta nu a fost un caz izolat, căci compania PG&E recunoscuse deja oficial instalarea defectuoasă a peste 23.000 de contoare inteligente.

În Canada, în unele localități lucrurile au luat o turnură de gherilă urbană. Compania responsabilă, Hydro Quebec, instalează cu forța aceste contoare, deși proprietarii au transmis în scris furnizorului de electricitate refuzul lor. Pe 27 ianuarie 2016, s-au înregistrat 62.000 de clienți care doresc reinstalarea vechilor contoare, iar alți 100.000 și-au instalat blindaje în jurul vechilor contoare, sau baricadează accesul la ele. S-au creat numeroase asociații care militează pentru păstrarea sau modernizarea contoarelor clasice, ca o alternativă mai puțin costisitoare și poluantă.

Există o situație tensionată datorită instalării acestor contoare inteligente fără o dezbatere prealabilă la nivel național în privința implicațiilor economice, sociale și sanitare. Inspirat de aceste dezbateri socio-economice, regizorul și producătorul Josh del Sol a realizat un documentar de succes intitulat „Take Back Your Power”, disponibil pe internet și în limba română sub numele „Luați-vă energia înapoi”.

În Franța, cunoscuta asociație de protecție a consumatorului, UFC-QUE CHOISIR, a depus încă din 2012 o plângere la Consiliul de Stat pentru stoparea instalării generalizate a contoarelor inteligente, pe baza unor argumente care se aplică perfect și României:

– Absența unei analize cost-beneficiu pentru bugetul consumatorului.

– Decizia de a generaliza instalarea contoarelor a fost luată fără ca proiectele pilot din teritoriu să furnizeze o evaluare reală a fiabilității acestor sisteme.

– Absența unei consultări publice cu privire la acceptarea costurilor și riscurilor sanitare legate de implementarea contoarelor inteligente.

– Posibila comercializare a datelor confidențiale legate de durata și modul de utilizare a electricității la domiciliu.

Datorită actualelor presiuni ale mediului economico-financiar asupra politicului, astfel de contestații au puține șanse de reușită, dar asociațiile franceze nu reduc deloc mobilizarea. Ele susțin că această tehnologie se implementează în marș forțat datorită presiunii financiare internaționale a unor campanii de lobby industrial și cu susținerea furnizorilor locali de energie electrică.

Ajungem și la Germania, care se dovedește iarăși a fi cea mai realistă economie din Europa. Ministerul german al economiei a făcut apel la compania „Ernst & Young” care a întocmit un raport detaliat și precis asupra costurilor necesare instalării acestor contoare inteligente. Acest raport, intitulat Baustein für die Energiewende: 7 Eckpunkte für das „Verordnungspaket Intelligente Netze“(3), demonstrează negru pe alb că efortul financiar necesar din partea statului și al consumatorilor depășește cu mult posibilele economii realizate de utilizatorii casnici. Ca atare, ministrul german a anunțat pe 9 februarie 2015 că doar consumatorilor industriali, precum și locuințelor casnice care depășesc 6000 KWh pe an li se vor instala contoare inteligente. Întrucât în Germania media națională a consumului de electricitate per domiciliu este de 3500 KWh, consumatorii nu vor avea practic de-a face cu aceste contoare „inteligente”. Nu mai știu oare germanii să aprecieze lucrurile inteligente? În plus, există și o directivă U.E. din anul 2009, care impune ca cel puțin 80% dintre locuințele particulare din țările membre să fie echipate de „contoare inteligente”, ceea ce înseamnă că Germania își va atrage și admonestările tehnocraților de la Bruxelles.

Ajungem și în România, unde lucrurile au luat-o din start pe făgașul obișnuit: Consiliul Concurenței a trebuit să se autosesizeze în privința neregulilor apărute în organizarea licitațiilor organizate de operatorii, așa cum semnala România Liberă în articolul Suspiciuni de trucare a licitațiilor pe piața contoarelor electrice și echipamentelor conexe„Suspectăm că aceste companii s-au înțeles și și-au împărțit contractele, stabilind dinainte câștigătorii licitațiilor organizate de operatorii de energie electrică”, a declarat președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu. (4)

Cu prețuri între 100 și 700 euro și o ipotetică economie de maxim 650€ pe durata de viață de zece ani a „contorului inteligent”, toate investițiile distribuitorilor de contoare inteligente, în jur de 1000 lei per locuință, se vor regăsi eșalonat în factura lunară a consumatorilor, pentru că investițiile în contorizarea inteligentă sunt recunoscute de către ANRE. Și asta la fiecare zece ani!

Ca simulacru de imparțialitate, ANRE a decis să amâne cu un an demararea introducerii efective, la nivelul întregii țări, a sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice. Între timp, pentru orice nouă locuință, permisul de branșare electrică necesită un contoar inteligent. În această junglă de interese, fiecare companie implicată are propria idee despre cum să ne pricopsească cu aceste inovații: profit să iasă!

La o analiză globală și imparțială a acestei chestiuni nu se regăsește nici un avantaj concret pentru consumator și nici pentru statele respective. S-a ales calea unei investiții importante în controlul de la distanță a consumului casnic de electricitate, întrucât oferă distribuitorului de energie electrică mult dorita putere de a putea deconecta de la distanță pe consumatorii în întârziere de plată. Pe măsură ce privatizările fărâmițează tot mai mult sectorul energetic, cu zeci de societăți căpușe care se interpun în goana după un câștig rapid și ușor, nu se întrevede pe viitor nici o toleranță pentru o familie numeroasă, care din motive financiare nu-și va plăti factura în ziua scadentă. Un simplu software o va deconecta în miezul nopții, la ora 00.01, și nu cred că temperatura de afară sau vârstă copiilor vor fi criterii luate în considerare de acel program informatic.

Implementarea contoarelor inteligente mai conține un aspect delicat, pe care majoritatea consumatorilor îl ignoră. Datele despre durata și orarul la care folosim iluminatul și aparatele electrocasnice pot furniza un portret psihologic și comportamental foarte interesant, pentru care unele companii de marketing sunt dispuse să plătească sume considerabile, spre beneficiul distribuitorului de energie electrică. De asemenea, aceste date pot fi colectate de anumite servicii de informații sau decriptate de hackeri. Un atac cibernetic asupra unui centru de coordonare a contoarelor inteligente poate permite unui hacker să arunce în întuneric un oraș întreg cu un simplu click. (5)

Relevantă în acest sens este declarația lui James Clapper (6), șeful spionajului american, făcută în fața Comisiei de Informații a Senatului american: „există astăzi posibilitatea să se obțină informații despre activitățile casnice ale cetățenilor cu ajutorul aparatelor electrocasnice inteligente, conectate la internet.[…]Dispozitivele acestea, create și puse pe piață cu testări minime de securitate, precum și o complexitate tot mai mare a rețelelor (de internet) ar putea provoca falii de vulnerabilitate în infrastructurile civile și în sistemele guvernamentale americane. Evoluția acestor tehnologii reprezintă o provocare la adresa apărării noastre cibernetice, însă creează și noi oportunități de colectare a informațiilor pentru propriile noastre agenții de securitate”.

În concluzie, acest enorm efort financiar din partea statelor, și respectiv al utilizatorilor, ar fi meritat un țel mai nobil și mai practic. Se încearcă însă cu orice preț crearea unui monopol al distribuției energiei electrice, pentru a contracara proiectele inventatorilor independenți, care apar cu tot mai multe inovații practice, ieftine, ecologice și extrem de profitabile. Nume precum Gabriel Diaconu din Brașov, Ion Scripcaru din Uzunu, Gavrilaș Gabriel din Onești, sunt doar câteva exemple de inventatori care ar trebui sprijiniți de autoritățile naționale pentru o politică energetică independentă.

„Înlocuirea contoarelor clasice cu contoare inteligente fără acordul consumatorilor constituie o încălcare gravă a drepturilor acestora. Având în vedere experiențele neplăcute ale consumatorilor din SUA, Canada și Franța, precum și decizia Germaniei cu privire la excluderea montării de contoare inteligente în locuințele care nu depășesc un consum de 6000kw/an, Guvernul României și ANRE ar trebui să găsească soluții similare celor din Germania. Altfel, atât costurile înlocuirii contorului clasic cu cel inteligent, cât și erorile date de contorul inteligent vor fi suportate de către consumatori.” Conf. univ. dr. Costel Stanciu, președintele Asociației pentru Protecția Consumatorilor din România.

(1) http://www.nytimes.com/2009/12/14/us/14meters.html?_r=0

(2) http://abc7news.com/archive/7424533/

(3)https://www.bmwi.de/BMWi/Redaktion/PDF/E/eckpunkte-fuer-das-verordnungspaket-intelligente-netze,property=pdf,bereich=bmwi2012,sprache=de,rwb=true.pdf

(4)http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/suspiciuni-de-trucare-a-licitatiilor-pe-piata-contoarelor-electrice-si-echipamentelor-conexe-395175

(5) http://www.ivoline.ro/tehnologia-smart-mult-mai-vulnerabila-fata-hackerilor/

(6) http://europe.newsweek.com/us-spy-chief-we-could-use-your-fridge-spy-you-424994

Comentariu saccsiv:

Iata si documentarul regizorului și producătorului Josh del Sol, Take Back Your Power, disponibil în limba română sub numele Luați-vă energia înapoi.

LUATI-VA ENERGIA INAPOI – Contoarele inteligente

Nu l-am vazut.

Cititi va rog si:

Comentariul zilei (25.11.2014): MONITORIZARE prin … CONTOARE

Astia VOR SA INSTAUREZE GUVERNUL MONDIAL IN 2020? Sau ce tot au cu anul asta?

 

Anunțuri

34 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. picasso said, on Martie 8, 2016 at 11:04 pm

    Pe acestia trebuie sa-i integram noi? Astia sunt provocatori !!! Dar nu inteleg o chestie, adica barbatii si-au asat femeilie si copiii acasa samoara de foame in razboi… si eivin in Europa sa faca provocari si instigari. Ei cu noi au razboi !!! De ce au dat navala in Europa? Au bani in buzunare mai multi decat avem noi in banci!!!Oare nu au ca scop sa declanseze niste conflicte in Europa?

    Apreciat de 2 persoane

    • monahulteodot said, on Martie 9, 2016 at 8:57 pm

      Din surse sigure, cei 15 refugiati primiti la Galati sunt doar pentru inceput. Vor fi primiti cu miile si imprastiati in fiecare judet. Fiecare judet va avea cate un centru de refugiati. Cadrele active ale MAI , la sfarsitul anului 2015, in cadrul bilantului au fost prelucrate la masurile ce trebuie luate cu refugiatii. In cazul unor incidente li s-a ordonat masurile exacte pe care trebuie sa le aplice :
      – in cazul celor care vor pleaca din centrele de refugiati si vor deveni recalcitranti, tulburand ordinea si linistea publica, sa fie condusi inapoi in centre fara folosirea mijloacelor de imobilizare ; ( !!?? )
      – acordarea intregului sprijin in cazul in care refugiatii nu mai nimeresc drumul de intoarcere in centre ;
      – in cazul unor incidente cu populatia locala, jandarmii, politia sau politia locala sa-i protejeze si sa-i apere.( !!! )
      Dar in acest moment nu exista centre de refugiati in fiecare judet. Asa ca , se va aplica metoda deja folosita in Elvetia la o manastire ortodoxa romana : alungarea vietuitoarelor si adapostirea imigrantilor.
      In mod asemanator, la Timisoara, IPS Ioan Salajan a propus sa fie introdusi refugiati in M-rea Hodos – Bodrog unde sunt putini vietuitori. Asadar tampenie si tradare maxima, caci cea mai mare parte a refugiatilor sunt finantati si trimisi de satanistul Soros ca sa faca si in Romania ce fac de cateva luni in Germania.

      Apreciat de 1 persoană

      • marinela said, on Martie 9, 2016 at 10:20 pm

        Cu cite surle si trimbite l-au inscaunat pe acest ips Ioan Salajan,c-aveai impresia, cine stie ce mare rivnitor si pastrator al Sf Canoane va fi,dar totul s-a revelat a fi o bula de sapun,el fiind , de fapt un ecumenist sadea,dovada si acesta idee nastrusnica de a baga pagini peste acei citiva calugari din manastire,care bineinteles vor pleca unde-or vedea cu ochii,ca nu va fi chip de convietuire ,se intelege,intre unii si altii.Asa cum bine ati specificat parinte Teodot”timpenie si tradare maxima”din partea tuturor ,de la vladica pina la guvern si invers.Doamne ajuta si mintuire!

        Apreciază

      • cca70 said, on Martie 9, 2016 at 11:08 pm

        ar trebuii sa facem rugaciuni zilnice din Psaltire…pentru izbavirea de invazia altor neamuri

        Apreciat de 1 persoană

      • Anda said, on Martie 10, 2016 at 10:35 am

        @ monahulteodot,
        Si ce sa faca musulmanii in Timisoara, Parinte? Sa islamizeze locul? E limpede ca acolo unde vor fi colocati musulmanii s-a terminat cu pacea otodoxa, cu mersul la biserica, cu sfintele slujbe. Asta e inalta tradare fata de aceasta tara si fata de trecutul ei. Va sa zica, stramosii nostri nostri au scaldat cu sange acest pamant ca sa nu fie pangarit de fesul turcesc, iar liftele de la conducerea tarii il daruiesc gratis…A cam venit timpul dreptatii lui Tepes, Parinte! Sa plateasca toti cei ce se fac vinovati pentru inalta tradare fata de acest pamant romanesc!
        Daca se va face referendum pentru constitutia cetatenilor o sa-mi adun toate neamurile si am sa ies s-o votez. O constitutie sanatoasa va trece la deparazitarea terenului de clasa politica ticaloasa si infecta, care de 26 de ani siluiesc aceasta tara. Admir curajul sfintiei voastre de a fi mai inainte de toate un adevarat ROMAN si in acelasi timp un vrednic slujitor al lui Hristos! Domnul sa va tina sanatos!

        Apreciază

    • marinela said, on Martie 9, 2016 at 12:41 pm

      Mi se pare un om deosebit si cu frica de Dumnezeu acest patron de la Bradet,cinste lui si familiei lui,care-l sustine in ceea ce face.Ar fi ceva nemaipomenit daca ar fi realizabila ideea lui.Mai sint si oameni cu suflet si constiinta ,nu numai din aceia pusi pe capatuiala facila,iar acestor OAMENI BUNI,li se pun bete-n roate imediat,ca nu cumva sa se molipseasca si altii de ideile si comportamentul lor onest si civic.BRAVO,Marius Badea si Dumnezeu sa-ti ajute in tot ce faci ,fii binecuvintat,tu si toata familia ta!

      Apreciază

  2. picasso said, on Martie 8, 2016 at 11:38 pm

    CE MIZERIE !!!
    http://newobserveronline.com/german-govt-promotes-interracial-sex/

    Apreciază

  3. Iustin said, on Martie 9, 2016 at 9:33 am

    off topic

    din Seria audio de minuni ale Sfantului Nicolae minunile 4,5,6

    Apreciază

  4. nevrednicul said, on Martie 9, 2016 at 11:35 am

    si~o dus ioanis cu el si vaca in israel? asa pare dupa cum sa imbracat.

    Apreciază

  5. marin said, on Martie 9, 2016 at 2:49 pm

    nu ca dau idei, dar tot ceea ce comunica wireless, poate fi hackuit, manipulat consumul in + sau -..
    banuiesc ca ei stiu, si vor folosi „scuza” acestei slabiciuni pentru a putea forta altceva..

    ma rog ipoteze.

    Apreciază

  6. Gabriel said, on Martie 9, 2016 at 3:21 pm

    Apreciază

  7. Zeus Ludus said, on Martie 9, 2016 at 5:34 pm

    Reblogged this on Zeus Ludus.

    Apreciat de 1 persoană

  8. picasso said, on Martie 9, 2016 at 7:07 pm

    „Muzeul de Istorie al Evreilor din România – Dr. Moses Rosen” (denumirea oficială) ocupă o sinagogă scoasă din folosinţă, construită în anii 1908 – 1910. A început să fie cunoscută ca Sinagoga Mare a Croitorilor, deoarece deservea această breaslă, în zonă locuind o populaţie numeroasă de evrei. Muzeul s-a deschis în anul 1978, la iniţiativa rabinului Moses Rosen, al cărui nume îl poartă. Este organizat pe 3 niveluri, păstrând organizarea sinagogii, şi expune documente, cărţi, obiecte de cult, tablouri, decoraţii, îmbrăcăminte, afişe, fotografii şi alte mărturii despre viaţa evreilor în România şi contribuţia comunităţii în societatea românească.

    Iohanis habar nu are de muzeul acesta !

    Apreciază

  9. picasso said, on Martie 9, 2016 at 7:08 pm

    Apreciat de 1 persoană

  10. templier's blog said, on Martie 9, 2016 at 7:52 pm

    Semnele Timpurilor:
    Învăţaţi de la smochin pilda: Când mlădiţa lui se face fragedă şi odrăsleşte frunze, cunoaşteţi că vara e aproape. Matei 24
    https://templierblog.wordpress.com/2016/03/09/maslinul-anverzit/

    Apreciat de 1 persoană

  11. Orthodox said, on Martie 9, 2016 at 8:43 pm

    Apreciat de 1 persoană

  12. Orthodox said, on Martie 9, 2016 at 9:02 pm

    Apreciat de 1 persoană

  13. Gabriel M. said, on Martie 9, 2016 at 9:19 pm

    Si romanii s-au tampit de tot. uitati-va la ce filme scot ai nostri. Eu credeam ca numai americanii sunt perversi dar duhul asta uracios patrunde si in tara noastra. In curand o sa fie o normalitate si la noi sa faci incest.

    http://www.cinemagia.ro/trailer/ilegitim-14433/

    Apreciază

  14. Radu said, on Martie 9, 2016 at 9:42 pm

    http://www.gazetanord-vest.ro/2016/03/primii-refugiati-au-ajuns-in-romania/

    ” Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil din Galaţi găzduieşte de săptămâna trecută primii 15 refugiaţi repartizaţi României conform cotelor obligatorii de redistribuire adoptate de liderii europeni la finalul anului trecut. „

    Apreciază

  15. Ioana said, on Martie 10, 2016 at 1:30 am

    Ce ziceți, e bine să donăm hăinuțe aici? e sigur că ajung la oamenii nevoiași? și Familia Ortodoxă susține.
    http://totb.ro/primul-container-din-bucuresti-pentru-reciclarea-hainelor-ce-vor-fi-donate-in-scop-umanitar/

    Apreciază

    • Ecaterina said, on Martie 10, 2016 at 10:28 am

      Dacă vreți cu adevărat să donați haine, faceți un mic efort și donați-le prin milostenie.ro. Sânt mii de români care așteaptă haine. Numai dându-le direct sântem siguri. Mai puteți prin Biserici. Vin o grămadă de cerșetori.

      Oricum, sfatul meu este să vă cumpărați haine doar pentru strictul necesar și să le păstrați în bune condiții ca durata lor de folosință să fie cât mai mare. Nu în ultimul rând, ideal ar fi să vă păstrați hainele vechi pentru cât mai mult timp, deoarece curând (dacă nu cumva au început deja) vor apare pe piață hainele cu cipuri. Și nu cred că este vreunul din voi care să își dorească așa ceva.

      De reținut că așa au făcut și cu cărțile. Au cumpărat cărți cu tonele, chipurile pentru Basarabia sau sate. Cărți care au fost de fapt scoase de pe piață pentru a fi înlocuite cu cele noi, care știm fiecare cum sânt scrise, pentru cine și pentru ce sânt scrise. Îndobitocirea este crasă în acest moment și este în plină desfășurare.

      Pentru femei – Învățați să lucrați haine la andrele! Învățați să faceți pâine!

      Apreciat de 1 persoană

      • el said, on Martie 10, 2016 at 10:41 am

        Ioana

        are dreptate , sfaturi foarte bune de urmat de la Ecaterina !
        haine/incaltaminte/marochinerie „marcate” circula deja si sunt facute/ localizate in asa fel ca nu se pot identifica locurile unde se afla micile „dispozitive” si nici distruge la splare/fierbere sau prin alte metode.

        donati mai bine haine/mancare/etc celor din jurul vostru sau pe care ii puteti contacta DIRECT; NU prin divesre organizatii de KAKAT pe care le incurajati astfel si care traiesc ca parazitii din faptele voastre bune pe care le controleaza si le deturneaza cum vor ei si voi ii mai si platiti ca sa existe.
        desigur asa facan e mai dificil reprezinta un efort mai mare din partea vostra nu e MURA IN GURA cu v-ati invatat sa faceti, dar fapta buna ca sa fie buna trebuie facuta si cu OSTENEALA !

        Apreciat de 1 persoană

      • Ioana said, on Martie 10, 2016 at 12:33 pm

        Așa este, mulțumesc Ecaterina și el! Sa fie de folos la cat mai multi sfaturile voastre! Sper ca nu au aparut haine cu cip, am niste haine luate cam intre acum 5 ani si acum un an din magazine gen mini prix. Si am aobservat ca nu trebuie multe schimburi, si un rand de haine e de ajuns daca sunt trainice. Tocma discutam cu bunica despre cultivarea inului si a canepei, cum se toarce. Si lana e buna. In general fibre naturale facute in casa e ideal, nu stim restul de acum ce vor mai contine.
        Observ ca sistemul ne va constrange sa renuntam la tot, in curand si la curentul electric, ne putem lumina n schimb cu lumanari din ceara de albinute. Si putem comunicaa prin scrisori, reviste, trimise spre locasurile de cult in care sunt duhovnici vrednici, cum scriau Apostolii Epistolele…
        vIN SI EU CU MICI IDEI EXTRA-SISTEM DAR MA GANDESC CA NU SUNT DOAR IDEI SI TREBUIE GANDITE SI APLICATE IN PROFUNZIME.
        simplificare la maxim, nu cu gesturi extreme si cenusa in cap. ci cu ascultare de duhovnici, de sfinti, cu rugaciune…

        Apreciază

      • Ioana said, on Martie 10, 2016 at 12:40 pm

        Pe mine ma enerveaza cartile cu cod de bare. Imi vine fie sa le dau la reciclat, fie sa le schimb coperta. in multe orase din Romania gasim edituri care produc carti fara cod de bare. Eu ma gandesc ca din acestea ar fi mai bine sa cumparam, carti folositoare pe care sa le impartim in mod direct fratilor care au nevoie. Sa facem si milostenie duhovniceasca

        Apreciază

  16. […] CONTOARELE INTELIGENTE – riscuri […]

    Apreciază

  17. Iustin said, on Aprilie 28, 2016 at 12:06 am

    Apreciază


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: