SACCSIV – blog ortodox

Cuvinte pe care daca le folosim suntem SUSPECTI DE TERORISM

Posted in Uncategorized by saccsiv on iulie 15, 2015

Iata ce putem citi la Aceste cuvinte sunt INTERZISE pe internet. Serviciile Secrete vor începe sa te monitorizeze dacă le foloseşti:

Guvernul american crede că ceea ce scrii spune o poveste despre cine eşti. Prin urmare, Serviciul American de Securitate (NSA) a creat o listă de cuvinte care ar putea fi scrise de un terorist.

Cei de la Business Insider au fost îndeajuns de amabili încât să o publice, după ce au găsit-o pe Reddit, unde James Bamford, un reporter cu experiență de 30 de ani în acoperirea NSA, răspunde întrebărilor membrilor comunității. Lista a fost publicată pe Reddit de utilizatorul GloriousDawn, care, la rândul său, a găsit-o pe Attrition.org, un site care ține sub observație industria securității.

Desigur, e de înțeles prezența unora dintre cuvinte pe listă, dar sunt și unele surprinzătoare, cum ar fi: Playboy, gorilla, cowboy, veggie, illuminati, utopia, orthodox, sneakers și nu numai. Există o șansă să ni se pară ciudate pentru că nu cunoaștem jargonul teroriștilor. În orice caz, aceasta ar fi lista completă (nu tocmai mică și modestă) de cuvinte pe care ar trebui să le eviți pentru a nu fi suspectat de terorism.

Acestea sunt cuvintele care-ți vor aduce necazuri dacă le vei tasta în GOOGLE sau în orice alt motor de căutare de pe internet:

Waihopai, INFOSEC, Information Security, Information Warfare, IW, IS, Priavacy, Information Terrorism, Terrorism Defensive Information, Defense Information Warfare, Offensive Information, Offensive Information Warfare, National Information Infrastructure, InfoSec, Reno, Compsec, Computer Terrorism, Firewalls, Secure Internet Connections, ISS, Passwords, DefCon V, Hackers, Encryption, Espionage, USDOJ, NSA, CIA, S/Key, SSL, FBI, Secert Service, USSS, Defcon, Military, White House, Undercover, NCCS, Mayfly, PGP, PEM, RSA, Perl-RSA, MSNBC, bet, AOL, AOL TOS, CIS, CBOT, AIMSX, STARLAN, 3B2, BITNET, COSMOS, DATTA, E911, FCIC, HTCIA, IACIS, UT/RUS, JANET, JICC, ReMOB, LEETAC, UTU, VNET, BRLO, BZ, CANSLO, CBNRC, CIDA, JAVA, Active X, Compsec 97, LLC, DERA, Mavricks, Meta-hackers, ^?, Steve Case, Tools, Telex, Military Intelligence, Scully, Flame, Infowar, Bubba, Freeh, Archives, Sundevil, jack, Investigation, ISACA, NCSA, spook words, Verisign, Secure, ASIO, Lebed, ICE, NRO, Lexis-Nexis, NSCT, SCIF, FLiR, Lacrosse, Flashbangs, HRT, DIA, USCOI, CID, BOP, FINCEN, FLETC, NIJ, ACC, AFSPC, BMDO, NAVWAN, NRL, RL, NAVWCWPNS, NSWC, USAFA, AHPCRC, ARPA, LABLINK, USACIL, USCG, NRC, ~, CDC, DOE, FMS, HPCC, NTIS, SEL, USCODE, CISE, SIRC, CIM, ISN, DJC, SGC, UNCPCJ, CFC, DREO, CDA, DRA, SHAPE, SACLANT, BECCA, DCJFTF, HALO, HAHO, FKS, 868, GCHQ, DITSA, SORT, AMEMB, NSG, HIC, EDI, SAS, SBS, UDT, GOE, DOE, GEO, Masuda, Forte, AT, GIGN, Exon Shell, CQB, CONUS, CTU, RCMP, GRU, SASR, GSG-9, 22nd SAS, GEOS, EADA, BBE, STEP, Echelon, Dictionary, MD2, MD4, MDA, MYK, 747,777, 767, MI5, 737, MI6, 757, Kh-11, Shayet-13, SADMS, Spetznaz, Recce, 707, CIO, NOCS, Halcon, Duress, RAID, Psyops, grom, D-11, SERT, VIP, ARC, S.E.T. Team, MP5k, DREC, DEVGRP, DF, DSD, FDM, GRU, LRTS, SIGDEV, NACSI, PSAC, PTT, RFI, SIGDASYS, TDM. SUKLO, SUSLO, TELINT, TEXTA. ELF, LF, MF, VHF, UHF, SHF, SASP, WANK, Colonel, domestic disruption, smuggle, 15kg, nitrate, Pretoria, M-14, enigma, Bletchley Park, Clandestine, nkvd, argus, afsatcom, CQB, NVD, Counter Terrorism Security, Rapid Reaction, Corporate Security, Police, sniper, PPS, ASIS, ASLET, TSCM, Security Consulting, High Security, Security Evaluation, Electronic Surveillance, MI-17, Counterterrorism, spies, eavesdropping, debugging, interception, COCOT, rhost, rhosts, SETA, Amherst, Broadside, Capricorn, Gamma, Gorizont, Guppy, Ionosphere, Mole, Keyhole, Kilderkin, Artichoke, Badger, Cornflower, Daisy, Egret, Iris, Hollyhock, Jasmine, Juile, Vinnell, B.D.M.,Sphinx, Stephanie, Reflection, Spoke, Talent, Trump, FX, FXR, IMF, POCSAG, Covert Video, Intiso, r00t, lock picking, Beyond Hope, csystems, passwd, 2600 Magazine, Competitor, EO, Chan, Alouette,executive, Event Security, Mace, Cap-Stun, stakeout, ninja, ASIS, ISA, EOD, Oscor, Merlin, NTT, SL-1, Rolm, TIE, Tie-fighter, PBX, SLI, NTT, MSCJ, MIT, 69, RIT, Time, MSEE, Cable & Wireless, CSE, Embassy, ETA, Porno, Fax, finks, Fax encryption, white noise, pink noise, CRA, M.P.R.I., top secret, Mossberg, 50BMG, Macintosh Security, Macintosh Internet Security, Macintosh Firewalls, Unix Security, VIP Protection, SIG, sweep, Medco, TRD, TDR, sweeping, TELINT, Audiotel, Harvard, 1080H, SWS, Asset, Satellite imagery, force, Cypherpunks, Coderpunks, TRW, remailers, replay, redheads, RX-7, explicit, FLAME, Pornstars, AVN, Playboy, Anonymous, Sex, chaining, codes, Nuclear, 20, subversives, SLIP, toad, fish, data havens, unix, c, a, b, d, the, Elvis, quiche, DES, 1*, NATIA, NATOA, sneakers, counterintelligence, industrial espionage, PI, TSCI, industrial intelligence, H.N.P., Juiliett Class Submarine, Locks, loch, Ingram Mac-10, sigvoice, ssa, E.O.D., SEMTEX, penrep, racal, OTP, OSS, Blowpipe, CCS, GSA, Kilo Class, squib, primacord, RSP, Becker, Nerd, fangs, Austin, Comirex, GPMG, Speakeasy, humint, GEODSS, SORO, M5, ANC, zone, SBI, DSS, S.A.I.C., Minox, Keyhole, SAR, Rand Corporation, Wackenhutt, EO, Wackendude, mol, Hillal, GGL, CTU, botux, Virii, CCC, Blacklisted 411, Internet Underground, XS4ALL, Retinal Fetish, Fetish, Yobie, CTP, CATO, Phon-e, Chicago Posse, l0ck, spook keywords, PLA, TDYC, W3, CUD, CdC, Weekly World News, Zen, World Domination, Dead, GRU, M72750, Salsa, 7, Blowfish, Gorelick, Glock, Ft. Meade, press-release, Indigo, wire transfer, e-cash, Bubba the Love Sponge, Digicash, zip, SWAT, Ortega, PPP, crypto-anarchy, AT&T, SGI, SUN, MCI, Blacknet, Middleman, KLM, Blackbird, plutonium, Texas, jihad, SDI, Uzi, Fort Meade, supercomputer, bullion, 3, Blackmednet, Propaganda, ABC, Satellite phones, Planet-1, cryptanalysis, nuclear, FBI, Panama, fissionable, Sears Tower, NORAD, Delta Force, SEAL, virtual, Dolch, secure shell, screws, Black-Ops, Area51, SABC, basement, data-haven, black-bag, TEMPSET, Goodwin, rebels, ID, MD5, IDEA, garbage, market, beef, Stego, unclassified, utopia, orthodox, Alica, SHA, Global, gorilla, Bob, Pseudonyms, MITM, Gray Data, VLSI, mega, Leitrim, Yakima, Sugar Grove, Cowboy, Gist, 8182, Gatt, Platform, 1911, Geraldton, UKUSA, veggie, 3848, Morwenstow, Consul, Oratory, Pine Gap, Menwith, Mantis, DSD, BVD, 1984, Flintlock, cybercash, government, hate, speedbump, illuminati, president, freedom, cocaine, $, Roswell, ESN, COS, E.T., credit card, b9, fraud, assasinate, virus, anarchy, rogue, mailbomb, 888, Chelsea, 1997, Whitewater, MOD, York, plutonium, William Gates, clone, BATF, SGDN, Nike, Atlas, Delta, TWA, Kiwi, PGP 2.6.2., PGP 5.0i, PGP 5.1, siliconpimp, Lynch, 414, Face, Pixar, IRIDF, eternity server, Skytel, Yukon, Templeton, LUK, Cohiba, Soros, Standford, niche, 51, H&K, USP, ^, sardine, bank, EUB, USP, PCS, NRO, Red Cell, Glock 26, snuffle, Patel, package, ISI, INR, INS, IRS, GRU, RUOP, GSS, NSP, SRI, Ronco, Armani, BOSS, Chobetsu, FBIS, BND, SISDE, FSB, BfV, IB, froglegs, JITEM, SADF, advise, TUSA, HoHoCon, SISMI, FIS, MSW, Spyderco, UOP, SSCI, NIMA, MOIS, SVR, SIN, advisors, SAP, OAU, PFS, Aladdin, chameleon man, Hutsul, CESID, Bess, rail gun, Peering, 17, 312, NB, CBM, CTP, Sardine, SBIRS, SGDN, ADIU, DEADBEEF, IDP, IDF, Halibut, SONANGOL, Flu, &, Loin, PGP 5.53, EG&G, AIEWS, AMW, WORM, MP5K-SD, 1071, WINGS, cdi, DynCorp, UXO, Ti, THAAD, package, chosen, PRIME, SURVIAC.

Comentariu saccsiv:

   Suspecti de terorism vom fi si daca vom folosi cash:

VIDEO: Oficial, daca platesti CASH esti suspect de TERORISM

Si deja daca avem activitati de tipul:

alternative media

antiabortion extremism (anti-avort)

antitechnology extremism

Christian Identity, in aceasta definitie sunt inclusi si cei ce considera ca exista ELITE evreiesti inchinatoare la satan si care doresc sa domine pamantul sau ca traim vremuri apocaliptice

patriot movement

sovereign citizen movement, in aceasta definitie sunt inclusi si cei ce refuza sa plateasca taxe si sa-si faca acte de identitate.

tax resistance movement, cei ce considera ca plata taxelor le incalca drepturile constitutionale si sunt impotriva celebrului amendament 16

Cititi va rog mai multe la:

Iata o noua actiune marca „The Department of Homeland Security”

Mai mult, in documentul intitulat “Crisis Controlled: Assessing Potential Threats of Violence”, potential terorist este si cel ce promoveaza lozinci de tipul “Spuneti nu NOII ORDINI MONDIALE”:

Un nou “manual” de lupta impotriva terorismului ii indica a fi periculosi inclusiv pe militantii anti NOUA ORDINE MONDIALA …

 

19 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. seraf said, on iulie 15, 2015 at 4:40 pm

    Ha, ha, ha! In curand vom avea voie sa spunem doar: „Yes, master!”
    Si cu capul cat mai plecat!

    Apreciază

  2. alin said, on iulie 15, 2015 at 6:33 pm

    Artistul Tudor Sișu: Homosexualitatea este o PATIMĂ. Când ai o patimă și încerci s-o faci să pară cool, s-o legalizezi, atunci avem o problemă

    http://www.activenews.ro/stiri-social/Artistul-Tudor-Sisu-Homosexualitatea-este-o-PATIMA.-Cand-ai-o-patima-si-incerci-s-o-faci-sa-para-cool-s-o-legalizezi-atunci-avem-o-problema-121352

    Apreciază

  3. paul said, on iulie 15, 2015 at 7:25 pm

    Iluminatti din industria muzicala romaneasca -Antonia in piesa Marionette implora ajutorul Illuminati ,indifferent de conditii , pt a reusi sa se strecoare in industria muzicala.

    Apreciază

  4. paul said, on iulie 15, 2015 at 7:28 pm

    Imi cer scuze, am incurcat video-urile.Piesa Antoniei e aici>

    Apreciază

  5. Partizanu said, on iulie 15, 2015 at 8:53 pm

    Iar frate ne duci pe COCLAURI. Voi nu intelegei ca in viitorul apropiat pe astia http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/sportiv-de-18-ani-de-la-clubul-de-taekando-steaua-bucuresti-suspect-de-crima-tanarul-ar-fi-injunghiat-un-barbat-in-inima.html ii vor cauta chiar si in pintecele mumasi.

    Apreciază

    • saccsiv said, on iulie 15, 2015 at 9:21 pm

      Partizanu

      Daca te intreb ce vrei sa zici, oare ne vei zice?

      Apreciază

      • Partizanu said, on iulie 16, 2015 at 3:51 am

        Sincer nu adaug nimic de la mine la fiecare apostrofare(COMENTARIU „IN ASTEPTARE”) doar putina intuitie. Si acum pe larg. VIITORII TERORISTI (criminali, asasini…) vor fi ucisi (datorita tehnologiei avansate de ultima ora) chiar inainte de a se naste si anu mai apuca sa tasteze pe GOOGOL. Asa ca degeaba ai scris articolul sau poate a cazut niste maruntis la TONOMAT ca rest de plata in presa virtuala.

        Apreciază

      • saccsiv said, on iulie 16, 2015 at 10:42 am

        Partizanu

        Asa ca esti prost si hai sictir, mars de aici.

        Apreciază

  6. beby said, on iulie 15, 2015 at 10:16 pm

    BINECUVINTAT SI SLAVIT SA FII DOAMNE

    ttps://sites.google.com/site/monitorantiifascistonline/saccsiv-s-weblog-monitorizare-flux-online
    Si google lucreaza . Chiar acest site este monitorizat si catalogat fascist. Probabil ca urmeaza sa- excluda din motorul de cautare apoi sa-l redirecteze la o alta pagina de reclame.
    Se cred iluminati dar sunt orbiti de satan.
    Succes si felicitari

    Dumnezeu sa te ajute si sa te binecuvinteze

    Apreciază

  7. Radu Humor said, on iulie 15, 2015 at 11:17 pm

    DEUTSCHE WELLE: ”DNA NU ATINGE NICI CU O FLOARE EXPONENTII PUTERII OCULTE”

    laura+codruta+kovesi_249932Postul german Deutsche Welle radiografiază, într-un comentariu, extrem de aspru mișcările de pe frontul Justiției române, despre care afirmă că, prin DNA, nu deranjează adevărații rechini ai puterii nici cu o floare, în timp ce șeful de facto al SRI, Florian Coldea, e vinovat de corupție și implică și serviciul în afaceri subterane.

    ”Valul de arestări din ultimele luni, în special din lumea politicienilor, ofensiva DNA împotriva corupților pare a da dreptate declarațiilor pline de optimism ale lui Klaus Iohannis la început de mandat, cum că nu mai avem nevoie de MCV și că cel mai tîrziu la finalul mandatului său lupta împotriva corupției se va fi încheiat. Nimic mai fals” afirmă D.W.

    ”DNA nu a atins nici cu o floare exponenți ai puterii oculte. Ați auzit ceva de rău despre Virgil Măgureanu, fost șef al SRI iar acum un prosper om de afaceri? Dar despre Costin Georgescu, și el șef peste SRI? Dar despre George Maior, pînă de curînd directorul SRI? Teoretic, ultimii doi trăiesc din pensie, sau dintr-un salariu modest (1.000 de euro?) de înalt funcționar. Crede cineva asta? Nu cumva cei enumerați – sînt doar cîțiva pe care i-am numit -, plus o întreagă pleiadă de ofițeri și agenți acoperiți din fosta DIE, acum pensionari, plus agenții acoperiți din politică, justiție, presă, culte religioase, dețin informații vandabile de multe milioane de euro? Eu cred că da.
    Pe adevărații exponenți ai puterii oculte nu-i știe aproape nimeni, ei nu se afișează, nu și-au construit vile de neam-prost, nu conduc mașini de sute de cai putere, nu apar la televizor.
    I-au cunoscut președinții, șefii de guverne? Iliescu da, i-a cunoscut, nu pe toți, dar pe ei s-a sprijinit în preluarea și consolidarea puterii, și nu doar pe zîmbetul său larg împărțit exact pe cap de locuitor fesenist.
    Constantinescu dimpreună cu Convenția Democrată a fost doar o păpușă manevrată de sfori de puterea ocultă. Cu ultimele puteri, Emil Constantinescu a declarat la sfîrșitul mandatului că a fost învins de sistem. Altfel spus, de puterea subterană, necontrolabilă politic și neatinsă de justiție.
    Traian Băsescu a avut inteligența politică să-și apropie serviciile de informații, el însuși fiind mai aproape de sistem, altfel spus cunoscîndu-l relativ bine din interior. Tocmai datorită acestui fapt a reușit să dea un imbold luptei împotriva corupției, mai exact împotriva politicienilor corupți. Nici el nu s-a atins de sistem, de puterea subterană.
    Toți s-au întrebat și s-au livrat numeroase răspunsuri ce s-a întîmplat cu Traian Băsescu în ultimul an de mandat, în mod special în ultimele luni. Cei mai mulți au crezut că au găsit răspunsul în farmecele Elenei Udrea asupra președintelui. Cred că e un răspuns fals. Și mai cred că Elena Udrea nu a bătut cîmpii în totalitate atunci cînd l-a acuzat pe adjunctul pe atunci al directorului SRI, generalul Coldea, de corupție și afaceri subterane în care a implicat și serviciul de informații.
    Explicația “necunoscutului” Băsescu stă mai degrabă în faptul că fostul președinte nu a mai putut face față sistemului, unui sistem care nu-l mai vroia. Schimbarea la față a fostului președinte nu se datorează Elenei Udrea, așa cum cred masele și susținătorii săi inflexibili, ci faptului că sistemul l-a expulzat. Președintele jucător Traian Băsescu a fost de fapt și el, în final, învins de sistem.
    Pe sistemul Mafiei, mai întîi a fost avertizat, apoi “rugat” de impresarii puterii oculte să renunțe la rolul de președinte jucător, poate devenit incomod pentru siguranța sistemului, și să-și vadă de treabă la Cotroceni, ca președinte onorific.
    Pe acest pat germinativ a ajuns Klaus Iohannis președinte. A fost o surpriză de proporții uriașe, dacă vrem să fim onești cu noi înșine.
    Răspunsul, adevăratul răspuns la întrebarea cum a ajuns Iohannis președinte, nu-l avem nici acum. Dacă sîntem onești cu noi și cu ceilalți, trebuie să recunoaștem asta” mai spun analiștii postului. (B.I.)

    Apreciază

  8. Radu Humor said, on iulie 16, 2015 at 12:01 am

    http://gandeste.org/general/mandria-de-a-fi-sluga-3/55964/comment-page-1#comment-130989
    Ileana Vulpescu: “Nu știu de ce naționalismul este taxat atât de rău de parcă ar fi sifilis sau blenoragie când în definitiv nu este decât atașamentul față de țara ta și de poporul tău.”
    http://gandeste.org/general/ileana-vulpescu-despre-politica-statutul-nostru-in-ue-si-viitor-regimuri-vin-pleaca-tara-ramane/56010

    Apreciază

  9. Viky Leandros said, on iulie 16, 2015 at 2:27 am

    Instituţia „Ochiul şi timpanul”, adică supravegherea bazată pe cuvinte-cheie, este de când lumea, cam de când Lucifer acorda foarte mare atenţie la cele scrise de Dumnezeu pe plăcuţele Legii înmânate lui Moise!
    Aşa că, numai novicii consideră „revelaţia” aceasta o noutate!
    Asta tot nu justifică stupizenia acestei întreprinderi!
    Au grijă însă parlamentele şi parlamentarii să le justifice! În stilul lor criminal!

    Apreciază

  10. Ioan said, on iulie 16, 2015 at 5:07 am

    Apreciază

  11. petrupetru said, on iulie 16, 2015 at 5:39 am

    Sursa raului este, evident, diavolul:
    http://orthodoxaustralia.org/2013/09/20/spying-and-lying/

    Apreciază

  12. cristian said, on iulie 16, 2015 at 3:03 pm

    eu sunt crestin si voi fi pana la moarte.nu imi este frica sa declar pe net ceea ce sunt.sustin crestinismul si ortodoxia si voi mustra dur pe cei ce lovesc in Biserica Ortodoxa.pot sa fiu inchis 25 de ani si eu tot nu voi incetini sa propovaduiesc cuvantul lui Dumnezeu si sa apar religia crestina.pentru Dumnezeu suport orice necaz si durere.

    Apreciază

  13. ROmanul said, on iulie 20, 2015 at 3:01 am

    E simplu. Punem toti la email-uri si forumuri o semnatura care sa contina o lista cu acele cuvinte suspecte. Si sistemul lor informatic si de analiza va crapa cand toata lumea va folosi zilnic acele cuvinte. Sau pun browser-ul sa se deschida cu o cautare pe internet dupa orthodox sau anti-avort.. Si daca toti am face asta ar crapa sistemul lor…

    Apreciază

  14. Dan Mihai said, on februarie 14, 2016 at 11:35 pm

    Sri si fbi? Poate vreau sa ma angajez la ei.

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.