SACCSIV – blog ortodox

Vladimir Putin: RUSIA trebuie sa-si protejeze cetatenii de ORGANISMELE MODIFICATE GENETIC

Posted in internet, Monsanto, ORGANISME MODIFICATE GENETIC, RUSIA, Vladimir Putin by saccsiv on aprilie 29, 2014

   Iata ce putem citi in articolul Vladimir Putin: Russia Must Protect Its Citizens From GMOs:

Rusia trebuie să-și protejeze cetățenii de consumul mâncării derivate din organismele modificate genetic (OMG), iar acest lucru poate fi realizat în conformitate cu îndatoririle țării față de Organizația Mondială a Comerțului (World Trade Organization – WTO), a declarat joi președintele rus Vladimir Putin.
,,Trebuie să ne construim activitatea în mod corespunzător, astfel încât să nu fie în contradicție cu obligațiile noastre față de OMC. Dar chiar și în acest sens, avem metode și instrumente legitime pentru a ne proteja propria piață și, mai presus de toate, cetățenii”, a declarat Putin la o întâlnire cu membrii consiliului de administrație al Federației Ruse.
El a accentuat faptul că piața și cetățenii ar rebui protejați de produsele necorespunzătoare. Consumul acestor produse va continua până când oamenii vor vedea consecințele.
,,Noi putem să o facem, trebuie să o facem și o vom face. Nu demult acest lucru a fost discutat la întalnirea Consiliului de Securitate. Trebuie să acționăm cu grijă, pentru a evita să fim în neconformitate cu obligațiile noastre față de OMC, dar acest lucru poate fi realizat”, a repetat președintele, remarcând că nu ar trebui uitată cercetarea științifică și de laborator. Între timp, Putin a continuat spunând că este necesar controlul consumului de OMG și ,,nu putem estima exact procentul acestor OMG pe piața noastră”.
,,Asta vom face noi cu publicul, cu experții, cu senatorii, vom acționa pentru a ne proteja cetățenii” a spus președintele Federației Ruse.
În timpul întâlnirii, unul dintre senatori a remarcat că, până în prezent, vânzările de semințe modificate genetic la nivel mondial au atins un prag de aproximativ 50 de miliarde de dolari. ,,Și principalul deținător al drepturilor pentru OMG – Statele Unite” – a spus el. Senatorul i-a cerut președintelui să preia controlul acestei probleme, reamintind că a existat un proiect de lege pentru a interzice importul de OMG-uri.

Cititi va rog si:

Vladimir Putin: INTERNETUL = un proiect CIA. Motorul de cautare YANDEX e rusesc sau “rusesc”?

56 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. NIMENI said, on aprilie 29, 2014 at 11:07 am

    Sa acordam domnului Putin incredere, din cate putem cunoaste in prezent pare sincer in actiunile sale de protejare a fiintei umane ….NIET GAY! ….NIET OMG!
    Mai bine „sterilizati” cu votca decat cu spurcaciuni sataniste!

    Apreciază

    • NIMENI said, on aprilie 29, 2014 at 11:13 am

      Privitor la OMG ….vorbeam acum cativa ani cu un „moldovan”, baiat tanar.
      In R Moldova existau aparate care erau folosite de inspectori in piete cu ajutorul carora erau identificate substantele nocive din fructele si legumele vandute iar amenzile erau mari daca te gaseau cu asa ceva ….ar putea cineva sa confirme?
      Parca am mai scris candva despre asta …

      Apreciază

      • Irina said, on aprilie 29, 2014 at 1:39 pm

        Da cam este securizat totul in Rep Moldova, inclusiv piata, mult mai bine si mai corect decat la noi. Aveam o colega din Rep. Moldova si de fiecare data cand venea de acolo aducea tot felul de produse, mezeluri de-ale lor, lactate, dulciuri, si vreu sa spun ca acele mezeluri aduse de ea erau mult mai carnoase decat ale noastre, si culoarea diferea, fiind culoarea specifica carnii si nu culoarea roza, data de prafuri ale mezelurile din magazinele noastre. La fel si branza in pachete sigilate era ca branza facuta in casa, plus scrumbia afumata tot din magazinele lor era nemaipomenit de delicioasa. De aceea eu cred ca rusii sunt mult mai corecti la chestiile astea.

        Apreciază

      • Raul Basarabeanu said, on aprilie 30, 2014 at 12:24 am

        Propun sa te muti in Moldova la cata propaganda faci!

        Apreciat de 1 persoană

    • saccsiv said, on aprilie 29, 2014 at 11:14 am

      NIMENI

      Sau isi joaca foarte bine rolul?

      Apreciază

      • NIMENI said, on aprilie 29, 2014 at 3:58 pm

        saccsiv,
        totul e posibil si n-ar fi cu mirare, totusi, sa credem ca Dumnezeu i-a pus mana in cap (!?).

        Apreciază

    • zcalin said, on aprilie 29, 2014 at 12:37 pm

      Hristos a Inviat!
      N-as merge pe mana lui Putin. Sa ne amintim ca in anii ’50 ai secolului trecut rusii erau cei „rai” si occidentul cei „buni”. Acum taman pe invers. Oare chiar asa stau lucrurile? Cititi aici ce zice fratele Nathanael Kapner: „Jewmerica’s Pseudo Sanctions Against Russia” pe link-ul http://www.realjewnews.com/?p=928

      Apreciază

      • acc70 said, on aprilie 29, 2014 at 6:25 pm

        eu nu am incredere in Putin pentru simplu fapt ca ma-sa a fost jidanca…si ce naste din ‘pisica”…etc.etc…

        Apreciază

      • abcurs said, on septembrie 21, 2015 at 10:05 pm

        sunteti niste naivi si niste incapabili, il cunos pe Putin mai bine decat il cunosc toti comentatorii lu` peste, si am avut ocazia sa il intalnesc personal la Muntele Athos, a cerut sa discute cu staretul de la Manastirea Vatopedi singuri doar ei si nici nu a apucat sa se inchida usa a camera ca el deja cazuse in genunchi in fata staretului si de acolo a iesit cu lacrimi in ochi dupa care a plecat si a luat crimeea la sfaturi alte monahilor cu viata sfanta de pe Athos. El are si o pare din baiatul rau asta pt ca e conducator de stat si trebuie sa para si mai aspru dar nu stiti ce inima are Putin. Mancati rahat aiurea si m`am saturat de propagandisti care imi amintesc mie de ce au facut rusii prin anii 50… dormiti pe voi. Voua nu cred ca v`ar conveni sa va bage cineva in aceeasi oala cu tiganii sau criminalii din tara noastra. Adormitilor treziti`va pana nu e prea tarziu. Putin are nevoie de noi. E singurul care lupta cu evreii.

        Apreciază

  2. octoviv said, on aprilie 29, 2014 at 11:08 am

    Hristos a Înviat!

    Înfuriat, Putin ordonă “Proiectul Vulturul Bicefal” pentru a distruge economiile SUA şi UE
    http://gandeste.org/general/infuriat-putin-ordona-“proiectul-vulturul-bicefal”-pentru-a-distruge-economiile-sua-si-ue/

    Apreciază

  3. Gabriel said, on aprilie 29, 2014 at 12:37 pm

    Putin=Hitler

    Apreciază

    • NIMENI said, on aprilie 29, 2014 at 7:43 pm

      Gabriel,
      Nu te supara frate dar cred ca glumesti… sau vorbesti serios?
      Iarta-l pe kosk, e baiat bun dar il ia gura pe dinainte, nu ca n-ar avea dreptate.

      Apreciază

      • Raul Basarabeanu said, on aprilie 30, 2014 at 12:25 am

        Vai, dar cum? Moldovene? A indraznit cineva sa zica ceva de liderul Putin? Stai linistit ca e uns cu toate alifiile probabil. Nu comunismului pe pamant romanesc!

        Apreciat de 1 persoană

  4. kosk said, on aprilie 29, 2014 at 2:04 pm

    Putin nu e ‘usa de biserica’ dar nici ‘Putin+ Hitler=love’. doar retardatii intoxicati de media oficiala, ‘gandesc’ astfel. nenorocirea este ca sunteti multi, prosti da’ multi prin Tara care ‘ganditi asa. la nivel de rame…carne de tun, multi iubitori de ‘Ukraina’ si majdanovski ukrainski democracy..

    Apreciază

    • saccsiv said, on aprilie 29, 2014 at 4:30 pm

      kosk

      Nu stiu la care „voi” te referi, dar nu-i asa. Adica atat de simplificat pe cat le prezinti tu.

      – unii da, sunt precum i-ai descris

      – altii zic ca Vladimir Putin e sincer in lupta sa sa-i zicem anti sistem

      – altii intreaba: e oare sincer? Ca si Hitler avea discurs anti sistem pana la un punct si i-a prostit pe multi. Dincolo de acel punct, a fost un dezastru.

      Asa si Putin. Nu are treaba de cipuri sau ecumenism, adica exact de ceea ce de fapt conteaza cel mai mult. Ba mai bate si campii hulind despre „asemanari” intre Sfinti si indraciti imbalsamati.

      Asadar, cum un razboi mondial nimicitor nu se poate declansa intre parti ce impartasesc pe fata aceleasi „valori”, e musai ca una dintre ele sa fie cumva anti. Ba chiar sa figureze cat mai anti sistem in ochii celor cu adevarat anti sistem. De aceea unora le e teama ca in fapt in cazul lui Putin este vorba doar despre o lupta anti fNOM.

      Apreciat de 1 persoană

      • NIMENI said, on aprilie 29, 2014 at 6:33 pm

        frate saccsiv,
        patrunzi foarte bine lucrurile, chiar fara diplome fiind, este si motivul pentru care este vizitat blogul tau chiar daca nu toti sunt intru-totul de acord cu tine.
        Privitor la Lenin (drac imbalsamat), inca se afla in mentalul colectiv rus ca fiind „bun”, la fel si Stalin, iar Putin nu poate sa faca pe fata opinie contrara. Numai viitorul ne poate dezvalui lucrurile in adevar si chiar si asa perceptia multimilor va fi discutabila.
        Deci …DOAMNE IISUSE HRISTOASE FIUL LUI DUMNEZEU MILUIESTE-NE PE NOI PACATOSII !!!
        Privitor de ideea de „sfinti” pe care ii „sfintesc” oamenii dupa mintea lor capiata, am dubii serioase, precum si despre „moaste”. Vezi noii „sfinti fosti infailibili”!

        Apreciază

      • saccsiv said, on aprilie 29, 2014 at 6:44 pm

        NIMENI

        Una e sa nu-l critice, alta e sa faca asemanari cu Sfintii.

        Ce-ai vrut sa spui in ultima fraza?

        Apreciază

  5. geo said, on aprilie 29, 2014 at 2:04 pm

    „If the Americans like to eat GMO products, let them eat it then,” said Prime Minister Dmitry Medvedev earlier this month. „We don’t need to do that; we have enough space and opportunities to produce organic food.”

    http://www.fool.com/investing/general/2014/04/28/russia-says-no-to-gmo.aspx

    apropo de Moldova:

    Moldovenii pot circula fără vize în Spaţiul Schengen începând de luni, însă acest pas către Uniunea Europeană (UE) nu provoacă prea mult entuziasm într-o ţară din care sute de mii de persoane au emigrat deja în căutarea unui loc de muncă.

    „Este un pas incredibil de important, (Republica) Moldova devenind prima ţară membră a Parteneriatului Estic care obţine liberalizarea regimului vizelor”, a declarat pentru AFP şeful misiunii UE la Chişinău Pirkka Tapiola, care şi-a exprimat satisfacţia faţă de reformele indispensabile întreprinse de către fosta republică sovietică cu scopul de beneficia de această măsură.

    Parteneriatul Estic a fost încheiat în 2009 de către UE cu şase state din fosta URSS (Armenia, Azerbaidajn, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina), cu scopul de a contrabalansa influenţa rusă.

    Însă, potrivit unui sondaj publicat joi de către Institutul pentru Politici Publice din Republica Moldova, 50% dintre persoanele chestionate apreciază că liberalizarea regimului vizelor pentru sejururi de scurtă durată „nu este un eveniment important”, fie pentru că nu au mijloacele de a călători, fie pentru că un paşaport românesc care le permite deja să circule fără probleme.

    http://www.mediafax.ro/externe/afp-moldovenii-prea-putin-entuziasmati-ca-pot-circula-fara-vize-in-ue-incepand-de-luni-in-europa-nu-sunt-locuri-de-munca-in-rusia-castigam-bani-sa-ne-intretinem-familiile-12534606

    http://unimedia.info/stiri/de-astazi–moldovenii-pot-circula-fara-viza-in-ue-75657.html

    http://www.mfa.gov.md/visa-eu/

    http://adevarul.ro/moldova/actualitate/noile-pasapoarte-biometrice-vor-culoare-bordo-vor-nivel-sporit-securitate-1_52dfca65c7b855ff56b3edc1/index.html

    http://www.viza.md/content/în-moldova-se-vor-elibera-paşapoarte-de-culoare-bordo-aflați-secretele-ascunse-de-culoarea-p

    http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/fb/EPassport_logo.svg

    Apreciază

  6. geo said, on aprilie 29, 2014 at 2:05 pm

    https://www.dhs.gov/e-passports

    Apreciază

  7. NIMENI said, on aprilie 29, 2014 at 7:34 pm

    saccsiv,
    vezi penultima fraza. DOAR DE ACOLO NE VINE MANTUIREA sau SCAPAREA!
    Toti preotii sunt „sfinti”? Preotii sunt OAMENI, cu pacatele si greselile lor omenesti care toate vor fi judecate, mai aspru poate.
    Asa fiind, unii preoti au mai mult har altii mai putin, la fel si conducatorii neamurilor.
    De ce este Stefan cel Mare „sfant”? Sigur, mare conducator, mare ctitor de biserici, mare viteaz si tocmai de aceea il pomenim din veac in veac, numele sau fiind laudat. Sa-l purtam in inimi! Cu toate acestea a fost dominat de patimi, om fiind ca toti oamenii, pacatos.
    De ce nu este si Mihai Viteazul declarat „sfant”? Dar Vlad Tepes? Dar regele Carol I?

    Apreciază

    • saccsiv said, on aprilie 29, 2014 at 9:36 pm

      NIMENI

      Carol I nu.

      Apreciază

    • Irina said, on aprilie 29, 2014 at 11:31 pm

      Si Sf Constantin cel Mare, este sfant desi a primit botezul spre sfarsitul vietii. In casa lui Dumnezeu sunt multe locasuri, iar printre sfinti pot fi si imparati drepti si aparatori ai dreptei credinte, chiar daca in tinerete au dus o viata mai mult sau mai putin dezmierdata de placerile acestei lumi. Nu se stie cu siguranta daca Stefan cel Mare a fost un afemeiat ca sa vorbim pe intelesul nostru, este foarte posibil ca boierii cronicari sa fi exagerat anumite lucruri despre voievod. Un istoric destul de apreciat a spus ca datele istorice ofera informatii sigure numai de doi copii nelegitimi si anume Petru Rares, care conform informatiilor istorice a fost conceput in perioada vaduviei domnitorului dupa moartea celei dea- doua sotii Maria de Mangop si inainte de casatoria cu Maria Voichita, si era considerat nelegitim din cauza faptului ca mama sa nu era de vita domneasca si inca o fata pe nume Marusca, de aceea exista destul de multe semne de intrebare cu privire la copii conceputi in stanga si-n drepata de voievod. Cert este ca evlavia domnitorului fata de Dumnezeu si fata de Biserica ortodoxa este incontestabila. Pe campul de lupta, din surse vrednice de crezare reiese ca domnitorul chiar s-a invrednicit sa vada in ajutor pe Sf Gheorghe si alti Mucenici carora le-a si inchinat locasuri de cult ce au ramas peste veacuri. Un pr spunea ca ar trebuii canonizati mai toti voievozii ce au aparat dreapta credinta si neamul nostru, mai ales pe Mihai Viteazul. Am inteles ca se afla in desfasurare dosarul de canonizare a lui Mihai Viteazul. Se vorbeste si de gasirea in apropierea manastirii Dealul, a unor oseminte frumos mirtositoare care se cred a fi ale lui Mihai Viteazul, daca se confirma acest lucru, avem deci si moaste ale marelui voievod.

      Apreciază

    • Irina said, on aprilie 29, 2014 at 11:33 pm

      Si mai este o problema, BOR este cam lenesa la capitolul canonizari si poate de asta nu sunt inca canonizati destui sfinti.

      Apreciază

    • G-man said, on aprilie 30, 2014 at 9:18 am

      e uite ca ce la tine nu e cu putinta la Dumnezeu e cu putinta . Si da Stefan cel Mare e Sfant far’ de indoiala.
      Iar legat de pacate ce crezi ca e vre unu far’. Pai stii cine este Sfantul Anton cel Mare ? stii ce mare era si atunci cand era pe pamant ? stii ce ia zis Dumnezeu , cand el se intreba daca mai gaseste oameni sfinti.. I-a dat exemplu o femeie simpla si mama singura ..care lucra intr-un bar ..mai mult dezbracata…dar avea cuie in sandale .. si era mai mare ca Sfantul Anton in ochii Domnului …

      Apreciază

  8. nikodim said, on aprilie 29, 2014 at 11:30 pm

    A scris cineva mai sus ca „Hitler=Putin” si intreb: atunci Obama si cei de-o potriva cu el or fi „baietii buni”? Cine sa fie cel bun si cine sa fie cel rau din cei de acum pe care i-a rostuit Dumnezeu sa conduca destinele lumii? Unii merg cu Putin, altii merg cu Obama ( poate nu cu el personal, dar cu sistemul reprezentat de el) si ce se intampla in cazul asta?
    Ne consideram crestini, da? Crestini, ortodocsi! Atunci de ce fratilor, atunci cand vine vorba de confruntare intre oamenii dedicati lumii acesteia si stapanului ei antihristic, noi ne lasam atrasi in valtoarea asta iscata pentru pierderea noastra si cu multa patima ne tinem ba de cei de la Rasarit, ba de cei de la Apus, dupa cum bate vantul?
    Nu se gaseste nimeni sa zica intr-o situatie de genul asta: FRATILOR, E VREME DE CUMPANA, HAI DETI SA-L URMAM PE HRISTOS! EL SA NE FIE CALAUZA SI INDRUMATOR! Si ne-o lumina mintile pe care din cai este drept sa mergem, spre Apus sau spre Rasarit!
    Greseala asta am mai facut-o acum vreo 70-75 de ani…cand la fel, stapaniti de patimile lumesti am omorat direct si indirect oameni (multi ortodocsi!) intai in Rasarit, sub o foarte solida motivatie, reintregirea Tarii..Adica am trecut Prutul ca sa obtinem ce era pana la Nistru, sau marog, pana la Bug…dar ne-am depasit scopul, ne-am ispitit la mai mult si am ajuns la Volga cu cei din Apus. Si apoi cand Apusul a inceput chiar sa apuna, ne-am vazut slabiciunea si ne-am dat repede cu puterea de la Rasarit si am omorat oameni in Apus..si dupa o vreme de cateva decenii cand Rasaritul a inceput sa slabeasca, iar ne-am dat cu Apusul, as zice ca de data asta, ca sa colorez un pic situatia in stilul hollywoodian care e „trendy” acum, ne-am dat cu Vestul Salbatic…Dar de data asta ne-am dat bine de tot, inclusiv cu lenjeriile noastre intime si cu tot ce mai acopera ele,de nu mai stim de noi. Si acum suntem solidari cu toate crimele „politic corecte” pe care le comite „lumea libera” peste tot in lume..deci iar suntem partasi la omoruri si doar putini din compatriotii nostri au discernamantul de a atrage atentia la patimile care ne stapanesc si ura ce ne-o cultiva „aliatii” nostri pentru restul lumii care nu-i este pe plac.
    Iar pe Hristos IL amintim doar tot in scopurile noastre lumesti si patimase, fara sa-L avem in suflete!
    Dumnezeu sa ne ierte!

    Apreciază

  9. kosk said, on aprilie 29, 2014 at 11:31 pm

    saccsiv
    frate,,Rusia profunda nu e Putin precum nici Romania profunda (dar tacuta) nu e Basescu..ambii isi fac ‘treaba’ de politicieni, doar nu te astepti sa fie la carma tarilor Ortodoxe, calugarii de la Optina? sau Athos? sau Petru Voda? dar Putin NU este Hitler, asta e clar pentru oricine zdravan la cap. desi ‘mass-media’ satanizata insista pe ‘varianta’ asta..

    Apreciază

  10. G-man said, on aprilie 30, 2014 at 9:22 am

    Kosk , tu ai comentarii foarte bune si la obiect ..dar trebuie sa faci cumva frate sa scapi de tarele astea comuniste ..
    zici ca ala nu e hitler .ok..nu e ca inca nu a omorat atatia ..dar ce zici de asta :
    comunism = satanism ?
    si mai stii ca ai negat evindenta acelor orfelinate gasite dupa revolutie (tu si Maria parca) ..vezi ca am pus un video cu ce au ajuns unii dintre copii aceia si marturiile lor (la urmatorul articol)…daca si aia e facatura ..ai o problema !…serioasa.

    Apreciază

    • G-man said, on aprilie 30, 2014 at 10:02 am

      si sa nu zici ca ce treaba are comunismul .cu asta ….ca o tara in care se face anual „pelerinaj” la lesul lui lenin de mii de oameni .. o tara in care statuile cu comunisti = satanisti sunt inca in picoare ..o tara cu un pres care zice ca lesu lu lenin e ca si Moastele Sfintilor …. e comunista.

      Apreciază

    • moxu said, on aprilie 30, 2014 at 8:44 pm

      G-man comunismul este egalalitate intre oameni , ce tot bati campii ,ca sa impuis el cu forta si crima multa asta este altceva dar scopul ierea sa fie toti oamenii egali, Ti-ar place in rai sa fie capitalism oare ce fel ar fi?
      Ar fi comuniune daca nu ar fi toti la fel?
      Ti-e ti-ar place un rai de capitalism? cu ierarhii din astea ca pe lumea asta?, sau o uniune si o egalitate intre fiinte?
      O fi venit Hristos sa ne dea lectii prin insasi persoana lui ca el este un dictator?
      Una este clara si buna comunismul este egal cu biserica lui Hristos care este una, capitalism este egal satanism sau razvratire impunere de valoare cu forta cult al personalitatii sau premiul pentru personalitate puternica, restul de mediocrii non valoare ingrati paduchi sau cum vrei tu sa le zici

      Apreciază

      • saccsiv said, on aprilie 30, 2014 at 9:08 pm

        moxu

        Tu chiar nu stii mai nimic despre comunism.

        Apreciază

      • G-man said, on mai 5, 2014 at 10:27 am

        moxu , la Dumnezeu exista egalitate pentru toti oamenii dar si ierahie. Ambele la fel de armonios inchegate. Intelegi ?
        Citeste carti sfinte si te vei lamuri .
        Mantuitorul IISUS HRISTOS a spus clar: „În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt.” sau „Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul”
        Sau iar priveste ordinea ierarhica a ingerilor.. fiecare cu inatoririle lor.
        Nu se acorda aceeasi cinste Sfintilor , ca Maicii Domnului. si multe altele … trebuie sa vrei ca de gasit gasesti ..astazi surse adevarate de credinta se gasesc .. cere si vei gasi.
        Cat despre comunism e satanism .. un crestinism inversat daca vrei ./. au ode de slava conducatorilor .. „icoane” cu liderii pe pereti ..lesuri (lenin) in loc de moaste.. etc.
        asa ca inainte sa bati campii informeazte .. poti ?

        Apreciază

      • G-man said, on mai 5, 2014 at 12:03 pm

        si .. moxu daca ti-e greu in romana …scrie in rusa …

        Apreciază

      • saccsiv said, on mai 5, 2014 at 12:51 pm

        G-man

        De ce in rusa, frate?

        Apreciază

      • G-man said, on mai 5, 2014 at 12:54 pm

        pai nu il vezi pe tovarasu moxu ca scrie greu in romana ..sa incerce in limba natala .. ma gandeam.

        Apreciază

      • saccsiv said, on mai 5, 2014 at 1:04 pm

        G-man

        Frate, rus = comunist?

        Majoritatea lucrarilor ce-au smintit lumea cu comunismul si socialismul s-au scris in germana si franceza. Deci eventual sa scrie in germana sau franceza. Dar nici asa n-ar fi corect, ci cel mai corect ar fi sa scrie in limba celor ce au inventat acest comunism si socialism satanic.

        Apreciază

      • G-man said, on mai 5, 2014 at 1:09 pm

        da corect..
        nu ma gandeam la rus=comunist .. ci la aia care zic ca nu sunt romani ci moldoveni .. apoi canta in ruseste .. gen tovarasci voronin ..
        ce sa-i faci sunt mai aproape astia decat aia care l-au inventat..

        Apreciază

      • Munteanu Irina said, on mai 5, 2014 at 9:48 pm

        Moxu ai dreptate, asa ar trebuii sa traim in egalitate,dar normal este cum a zis cineva sa existe o ierarhie, dar care binenteles sa nu creeze abuzuri. Comunismul a prezentat fals aceasta egalitate intre oameni, in primul rand pentru ca l-a scos pe Dumnezeu din ecuatie, si fara Dumnezeu nu se poate cladi nimic strasnic si care sa aduca ceva bun pentru toata lumea. Comunismul nu a facut altceva decat sa adanceasca inegalitatea, pentru ca atunci unii s-au imbogatit peste masura pe spinarea poporului saracit si de bunuri materiale, dar mai ales spirituale.

        Apreciază

  11. G-man said, on aprilie 30, 2014 at 10:15 am

    ……asta nu inseamna ca sunt de acord cu nea andertal care le face pantofii yankeilor. SI ideea asta e tot satanista ..dar vine din democratie ..daca nu esti cu unii esti cu ceilalti ..
    Da de ce nu poti domnule sa fii doar cu Dumnezeu.
    ……………………………………………………………………..
    Credeti ca il putem uita pe Hristos ? credeti ca ne putem ascunde de EL ? chiar si pe aceste pagini virtuale ..credeti ca nu are acces ? il excludem sau il includem doar cand avem nevoie de El ?
    Nu domnule e prezent oriunde si oricand ..ca vrem sau ca nu vrem ..pentru ca EL este si Inceputul si Sfarsitul. SI da e prezent si aici printre noi si ideiile noastre terestre .. oare ce parere are El de comentariile noastre ..care virtuale sau nu sunt cuvinte .. Cuvinte care pot zidi sau care pot darama ..sau care pot ucide.

    Apreciază

  12. G-man said, on aprilie 30, 2014 at 10:37 am

    Si in loc sa va luati de Sfintii aceste tari si de Sfintele Moaste .. mai bine pupati pamantul ca DOAR datorita lor tine Dumnezeu tara asta intreaga .. datorita rugaciunilor celor care mai sunt inca Sfinti in tara asta si a celor ce au fost si Sfinti dar si conducatori ca Stefan cel Mare si Mihai Viteazul …ca altfel ..dupa ceilalti dupa cei cu inima de hiara care nu au fost in stare sa iubeasca nici un suflet de copil (vezi cighid..doar un exemplu) si pentru cei multi spalati la creier de comunism .. dupa care si vedem cum am ajuns .. cate bordeie atatea obicee .. si cate capete atate religii si superstitii …NU MERITAM sa tina Dumnezeu tara in pace si intreaga.

    Apreciază

    • NIMENI said, on aprilie 30, 2014 at 2:03 pm

      G-man,
      AR TREBUI sa pupam pamantul acestei tari pentru ca ne e dat de Dumnezeu si daca nu vom fi vrednici il vom pierde, s-a mai vazut in istorie asa ceva. Rugaciunile noastre, ale tuturor, atat cati suntem, sunt ascultate de Dumnezeu si NU DOAR ale catorva „sfinti”. Mai auzi pe cate unul adresandu-se unui parinte cu expresia „sfintia ta” (!?).

      Apreciază

      • saccsiv said, on aprilie 30, 2014 at 2:44 pm

        NIMENI

        Prietene, esti suspect. Ziceai ca esti ortodox. Cum asa? Faci yoga sau ce-i cu tine?

        Apreciază

  13. kosk said, on aprilie 30, 2014 at 11:25 am

    vai de mine dar de unde ai dedus tu, frate G-man ca am ‘tare comuniste’. caci am refuzat (pevremea aia ascultam ascultam ‘europa libera’) sa fiu utecist in primavara lui 89 :mrgreen: se cheama ca sunt un fel de dizident..am specificat clar ca Rusia in contextul geopolitic de ACUM nu este URSS din anii 30 (cf propagandei infecte) precum nici Romania de acu nu este ‘Republica Populara Romina’ din anii 50. sau este? precum nici Putin(are pacatele lui de politician, si Rusia are inca suficienti ‘nostalgici’ ca si in Romania.. juma din populatie il regreta pe Impuscat) nu este Hitler. .cine pricepe ce scriu bine, cine nu, nu…

    Apreciază

  14. kosk said, on aprilie 30, 2014 at 1:41 pm

    ps
    G-man frate, da, ai dreptate, am negat existenta ‘orfelinatelor mortii’ nu ma dezic. precum am negat si faptul ca Plumbuitu ‘bea sange de copii’ sau cei ‘60000 morti’ din Timisoara. am negat ca Ceasca a fost un ‘stalinist’ convins, .l-am negat pana si pe marelui ‘anticomunist’ Saul Bruckner,,l-am negat pe marele ‘istoric revizionist ‘ Lucian Boia, am negat multe in viata asta..vezi ce tupeu am?..asa sunt eu, negationist. pe dovezi. .Dumnezeu sa judece daca am gresit ori ba..

    Apreciază

    • G-man said, on aprilie 30, 2014 at 3:08 pm

      kosk si eu neg ca americanii au ajuns pe luna …dar nu neg ca exista luna.
      dspre orfelinatele mortii ..vezi dovada la articolul cu obamacare ..in afara de acei copii care cativa din ei acum sunt cat de cat realizati si reabilitati .. mai apar in video si .. hienele care au avut grija de ei .. cica doar atat s-a putut..
      pai sa ii zica si parintelui Jar actual staret Longhin .. dealtfel un sfant al zilelor noastre inca printre noi .. asa ceva ..ca atat s-a putut..sa vezi ce le raspunde…

      Apreciază

    • Irina said, on mai 5, 2014 at 9:40 pm

      Eu am o prietena care a trait in orfelinat, iar de cand a fost data afara de acolo la 18 ani, traieste de ani buni din dragostea unui preot de mir si a unei manastiri de maici. Si am avut ocazia sa vorbesc cu ea si sa raman socata despre ceea ce se petrece in orfelinate, despre ceea ce a patimit ea si ce batai si de la ceilalti copii mai mari fara ca cineva din personal sa intervina, ba mai mult batai si flamanzire si din partea personalului angajat la orfelinat. Mi-a povesti cum copii din orfelinta pe cand era mica s-au distrat copios cand ea era calcata in picioare de un cal a unor tigani ce treceau pe acolo sau cum era pusa copil la 5 ani sa care sania plina de alti copii pe o panta abrupta, cum se bucura de o jucarie doar cateva secunde pana cand ii era luata brusc si violent din mana, cum de multe ori statea nemancata, cum zacea bolnava si nimeni nu o baga in seama, cum atunci cand a ajuns pe strada a fost obligata si batuta crunt ca sa cerseasca si trebuia cum necum sa castige pe zi o anumita suma, daca aducea mai putini bani era batuta cu bestialitate, au obligat-o sa fumeze de cand era in orfelinat. Mi-a zis ca viata din orfelinat a fost una devarat cosmar. Si in Romania poate cu mici exceptii s eintampla acelasi lucru in orfelinate.

      Apreciază

  15. G-man said, on aprilie 30, 2014 at 4:04 pm

    Apreciază

  16. Zob said, on mai 19, 2014 at 1:25 pm

    Reblogged this on TRACIA.

    Apreciază

  17. […] Vladimir Putin: RUSIA trebuie sa-si protejeze cetatenii de ORGANISMELE MODIFICATE GENETIC […]

    Apreciază

  18. […] Vladimir Putin: RUSIA trebuie sa-si protejeze cetatenii de ORGANISMELE MODIFICATE GENETIC […]

    Apreciază

  19. […] Vladimir Putin: RUSIA trebuie sa-si protejeze cetatenii de ORGANISMELE MODIFICATE GENETIC […]

    Apreciază

  20. […] Vladimir Putin: RUSIA trebuie sa-si protejeze cetatenii de ORGANISMELE MODIFICATE GENETIC […]

    Apreciază

  21. […] Vladimir Putin: RUSIA trebuie sa-si protejeze cetatenii de ORGANISMELE MODIFICATE GENETIC […]

    Apreciază

  22. […] Vladimir Putin: RUSIA trebuie sa-si protejeze cetatenii de ORGANISMELE MODIFICATE GENETIC […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.