SACCSIV – blog ortodox

Preot Ilarion V. Felea: Despre importanța ecteniei catehumenilor

Posted in catehism by saccsiv on august 21, 2012

Preiau integral articolul: Preot Ilarion V. Felea: Despre importanța ecteniei catehumenilor

De ce nu ar trebui să se scoată ectenia catatehumenilor din Liturghiere [1]

Cine sunt catehumenii? La începutul Bisericii și de atunci până astăzi, toți păgânii care se pregăteau să primească taina Sf. Botez erau datori să învețe mai întâi catehismul, să cunoască învățăturile de temelie ale Evangheliei și ale Bisericii. De la data când începeau să învețe adevărurile și să cunoască tainele religiei creștine și până în clipa Botezului, toți catehumenii sau chemații la Sf. Botez, spre deosebire de credincioșii care erau membri botezați ai Bisericii – aveau dreptul să asculte învățăturile religiei și să se roage împreună cu credincioșii Bisericii, să meargă la Biserică și să asculte rugăciunile, cântările și citirile din Biserică, dar numai până la ectenia rânduită pentru ei. Din îndemnul apostolesc și din îndatorirea frățească de a ne ruga unii pentru alții (Iac. 5:16), Biserica a rânduit pentru catehumeni o ectenie specială, o rugăciune obștească așezată în Sf. Liturghie la vremea când trebuiau să părăsească Biserica.
Ectenia începe prin invitarea lor la rugăciune: „Rugați-vă cei chemați Domnului”, apoi se continuă prin invitarea celor credincioși, să se roage pentru catehumeni: „Cei credincioși, pentru cei chemați să ne rugăm”, ca Domnul să-i miluiască, să-i învețe cuvântul adevărului, să le descopere Evanghelia dreptății, să-i unească pe dânșii cu Biserica și să-i mântuiască prin harul Său. Apoi din nou, preotul se adresează catehumenilor și-i invită la plecarea capetelor: „Cei chemați, capetele voastre Domnului să le plecați” și în timp ce credincioșii cu strana răspund lung: „Ție Doamne” – preotul se roagă pentru catehumeni ca Dumnezeu să-i învrednicească de baia nașterii de a doua, adică de veșmântul nestricăciunii, de unire cu Biserica și cu turma ei cea aleasă. Apoi încheie: „Ca și aceștia -adică cei chemați, catehumenii- împreună cu noi să mărească prea cinstitul și de mare cuviință” numele lui Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. După răspunsul „amin” din partea tuturor, catehumenii sunt poftiți să părăsească îndată Biserica, prin cuvintele: „Câți sunteți chemați, ieșiți, cei chemați ieșiți, ca nimeni din cei chemați”, se subînțelege – să nu rămână în Biserică.
Împreună cu catehumenii erau obligați să iasă din Biserică și toți cei ce se făcuseră vinovați de păcate grele, pentru care trebuiau să se pocăiască. Aceștia erau împărțiți în patru grupe și anume: plângătorii, care tot timpul ascultau până aici Sf. Liturghie plângând în afară de biserică și rugând pe cei ce intrau în biserică să se roage pentru iertarea lor, îngenunchetorii, care tot timpul ascultau sf. slujbă în genunchi; ascultătorii, care aveau dreptul să asculte Sf. Liturghie, dar numai până la predică și împreună șezătorii care puteau aduce daruri la Sf. Biserică și nu se puteau împărtăși.
O astfel de canonire astăzi nu se mai face. La trebuință însă, Biserica va putea înnoi oricând astfel de măsuri disciplinare, menite să aducă sănătatea în membrele ei bolnave. Astfel la invitarea: „Cei chemați, ieșiți…”, catehumenii și penitenții trebuiau să părăsească Biserica. Din timpul apostolilor și până astăzi, la Sf. Liturghie nu pot lua parte decât credincioșii botezați. Necredincioșii și nebotezații nu pot lua parte la Sf. Liturghie, fără să o profaneze, fără să o necinstească prin necredința și neștiința lor. Cum ar și putea lua parte cu credincioșii la sf. slujbă, cei ce nu cunosc nimic din Sf. Jertfă, din Sf. Cină, din Sf. Taine!…
Astăzi, când mai ales prin părțile noastre nu sunt decât rareori și puțini catehumeni, s-ar părea că ectenia aceasta pentru catehumeni, n-ar mai avea rost în cuprinsul Sf. Liturghii. Ea totuși rămâne pentru noi credincioșii un strigăt de chemare la cercetarea conștiinței. Invitarea: „Cei chemați ieșiți..” trebuie să răscolească până în adâncuri sufletele noastre și să ne întrebe: dacă voi cei botezați, sunteți vrednici să stați înaintea lui Dumnezeu la aducerea sfintei jertfe?… Ați păstrat curată haina sfântului Botez și credința mărturisită în Crez? Ești curat cu gândurile și cu inima, sau ești pângărit, creștine?
Virtuțile Sfintei Evanghelii fac podoaba sufletului tău, creștine, sau sunt străine de tine? Ai ținut sau ai călcat poruncile Bibliei și ale Bisericii? Faptele îndurării trupești ți-au adunat ceva „parte” și „comoară” în cer sau ești sărac de ele ca și bogații cei nebuni și nemilostivi? Dacă patimile tale sunt legate și stăpânite sau au făcut din tine un fiu pierdut și nefericit? Dat-ai semne destule de pocăință, de smerenie și de îndreptare ca să poți sta în fața îngerilor, să te poți împărtăși pregătit, în vrednicie cu Trupul și Sângele Domnului și să poți da răspuns bun la judecata conștiinței, la judecata oamenilor, la judecata istoriei și la judecata lui Dumnezeu? Sau la invitarea: „cei chemați ieșiți…”, ar trebui să te cobori și tu și să ne coborâm și noi toți ca niște nevrednici în rândul catehumenilor și a penitenților, să ne smerim inimile și obrazele, înnoind în noi cu toată hotărârea voința de îndreptare?…
Nimeni din cei nevrednici de a mânca din masa cea dumnezeiască, spune Sf. Ioan Gură de Aur, nimeni din cei ce nu pot să primească Sângele cel ceresc, vărsat pentru iertarea păcatelor, nimeni din cei ce nu sunt vrednici de jertfa cea vie, nimeni din cei ce nu cunosc tainele credinței, nimeni din cei ce au buze întinate, să nu îndrăznească a sta de față. Masa întinsă aici este Dumnezeiască, la ea servesc îngerii și Însuși Împăratul stă de față!…
„De aceea: ai mânie asupra unui dușman, arunc-o ca să primești de la Dumnezeu masă, lecuirea rănilor inimii tale”[2]. Chemarea la ieșirea catehumenilor și a penitenților pedepsiți, precum și la cercetarea conștiinței credincioșilor, mai poate avea încă un înțeles și anume să se știe că de aici înainte, la Sf. Liturghie nu mai pot lua parte decât creștinii dreptcredincioși. Păgânii și orice oameni de altă religie nu mai pot lua parte la Liturghia credincioșilor și mărturisirea crezului, taina prefacerii și împărtășirea credincioșilor sunt lucruri de cult care pretind o credință lămurită pe care ei nu o au și astfel poate da naștere la sminteală.
Din cele învățate până aici, am putut înțelege că partea întâi a Sf. Liturghii, proscomidia, se desfășoară sub un văl de taină și închipuiește peștera smerită în care se naște Mântuitorul, iar părticelele de pe Sf. Disc închipuiesc Biserica, având în centru pe Iisus Hristos – Capul și Mântuitorul ei, la dreapta pe Maica Preasfântă, la stânga cetele îngerilor și ale sfinților, iar înainte și la picioare toți viii și morții dreptcredincioși.
Partea a doua a Sf. Liturghii, de la tragerea sau ridicarea perdelei și de la binecuvântare până la plecarea catehumenilor se desfășoară în plină lumină, cu rostul să ne înfățișeze arătarea în lume a Mântuitorului și predica învățăturilor Lui (caracter didactic). De aceea să luăm aminte. În fața Mântuitorului și a Evangheliei Lui, toți trebuie să ne cutremurăm, să ne dăm seama de nevrednicia noastră și cu hotărârea de îndreptare și îmbunătățire sinceră, să dorim a ne număra printre credincioșii care iau parte la Sf. Liturghie ca adevărați învățăcei ai lui Hristos, împreună cu sfinții și îngerii Lui.

articol apărut în nr. 24 al revistei ATITUDINI


[1] Preluată din Tâlcuirea Sfintei Liturghii, de Preot Ilarion V. Felea, editura Fundației Justin Pârvu.

27 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. STOP RFID 666 said, on august 21, 2012 at 10:55 am

    AM VAZUT CA MULTI CRED IN TOT FELUL DE RATACITI – UNII SUNT NEW-AGERI, ALTII ASTROLOGI IAR ALTII PUR SI SIMPLU RATACITI

    Sa nu credem ca televiziunea vrea sa ne invete ceva bun. Cine crede astfel deja este in inselare.

    UN MARE INSELAT ESTE OVIDIU DRAGOS ARGESEANU UN RATACIT CA ORESTE PROPOVADUIND ACELEASI INEPTII – REINCARNARE, YOGA SI ALTE ASEMENEA LOR

    Alina Badic, o alta ratacita, dar pe bani multi, este astrolog adica cititor in stele. Citirea in stele este idolatrie.

    Apreciază

    • STOP RFID 666 said, on august 21, 2012 at 12:02 pm

      DANION VASILE IL PUNE LA PUNCT PE RATACITUL DE ARGESEANU

      Asa arata slugile intunericului, precum acest Argeseanu.

      Invatatura new-age predata de acest ratacit

      Apreciază

      • set said, on august 21, 2012 at 8:32 pm

        e groaznic ce idei demionice are acest Argeseanu!

        Apreciază

      • G-man said, on august 22, 2012 at 4:09 pm

        un alt caz de indracire ca urmare a folosirii nebinecuvantate si in batjocura a lucrurilor sfinte. Argeseanu asta declara : „am citit Moliftele Sfantului Vasile , de mai multe ori ! si am ajuns la concluzia ca sunt gresite”. Citirea moliftelor de catre un mirean , a dus la indracire, asta vad eu aici . Indracirea are mai multe forme pentru cei care cred ca indracitii sunt doar cei care se tavalesc si scot spume pe gura. E vorba de acea indracire, care raceste inima si mintea nu mai poate pricepe nimic din lucrurile sifnte, uitati-va la acest om cum neaga Traditia , Sfanta Scriptura, il neaga chiar pe Hrisots. omul poate ajunge la aceasta forma de indracire si prin spovedanie mincinoasa , impartasanie fara merit si pregatire (aici e sensibila discutia , caci pentru impartasit nu e omul pregatiti niciodata , dar sa vina fara pic de smerenie , fara post, fara canon, fara spovedanie si sa se impartaseasca , atunci are toate sansele sa se indraceasca) . Iuda e cel mai bun exemplu; a mancat paine din acelasi castron cu Mantuitorul , dar cu ganduri viclene, si ia fost aceasta impartasire spre indracire nu spre izbavire.
        Si se duce o lupta vad ca sa se impartaseasca oamenii mai liber si mai des, stiu cazuri de oameni impartasiti desi preotul stia ca practica anumite pacate (new ege), care le va practica si dupa , si tot au fost impartasiti … ei nu stiu si se bucura , si uite asa o sa avem in curand o religie universala , ca ci in ochii acestor oamenii toate religiile devin bune, si Biblia „un pic „gresita.

        ps: acum nici preotii nu mai vor sa citeasca (moliftele) de frica…. asta e extrema cealalta .

        Apreciază

      • mishuleu said, on august 23, 2012 at 11:03 pm

        G man

        Acest Argeseanu daca a declarat ca a citit moliftele fara a avea protectie, protectie dobandita numai de cei cu viata sfanta, asta inseamna ca nu el a vorbit. Deci asta sa fie foarte clar. Chiar daca nu a avut vocea ingrosata sau simptomele unei indraciri de nivel inalt, totusi trebuie sa intelegem ca la emisiunea 360 de grade a vorbit sau au vorbit demonii capatati in urma citirii moliftelor. Practic prin el se canalizeaza invatatura stramba a satanei. Sa ne rugam pt el sa il aduca bunu Dumnezeu la adevar mai ales pt ca fiind medic, de aceea a si fost ales de satan, poate rataci pe acele multe persoane cu care prin prisma profesiei intra in contact.

        Apreciază

  2. nelu said, on august 21, 2012 at 11:44 am

    acest parinte a fost ucis ca vorbea contra cipurilor,ceilalti li se interzice sa mai slujeasca,alt preot rus care dupa revolutie a ars carti iehoviste si boteza sate intregi a fost ucis..asa trebuie sa fie ortodoxia:curajoasa

    Apreciază

  3. Verde said, on august 21, 2012 at 10:41 pm

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/Si-au-vandut-copiii-pentru-2400-de-lei-997300.html

    Doi părinți din Iași au făcut o grozăvie cum nu s-a mai văzut: și-au ținut cele 7 fete o săptămână sub cerul liber, fără apă, fără mâncare, doar ca să vină statul și să-i ia la orfelinat. Oamenii din cartier veneau și le dădeau să mănânce, din milă. Părinții primeau un „premiu” de 2.400 de lei de la o rudă, dacă scapă de copii
    Sursa: Ziarul de Iasi
    Caz incredibil la Iași. O femeie și un bărbat și-au vândut copiii pentru 2.400 de lei. Ieșenii și-au lăsat în grija statului cele 7 fete doar pentru a primi banii cu care să își plătească datoriile. Una dintre mătușile familiei le-a spus că le dă banii doar dacă scapă de copii.

    Dumitru Pintilie și Monica-Maria Crivoi au șapte fete cu vârste între câteva luni și 10 ani. În ultima săptămână, au stat cu copiii sub cerul liber în speranța că Protecția Copilului (DPC) se va sesiza și va veni să le ia odraslele. Totul numai pentru că au datorii și una dintre mătuși le-a spus că îi ajută să le primească doar dacă scapă de fete. Cei de la Protecția Copilului spun că nu au mai întâlnit până acum așa ceva. Și-au ținut copiii flămânzi și nespălați în curtea unul bloc din Păcurari până ce inspectorii au intervenit și i-a dus în centre de plasament.

    Totul a început când cei doi părinți au fost dați afară din camera în care locuiau în Păcureț. Pentru că nu mai plătiseră chiria lunară de 200 de lei timp de mai multe luni la rând, proprietarii i-au somat să o părăsească. Nu au încercat să găsească o soluție, pur și simplu au acceptat să primească suma pe care o datorau de la o mătușă, în schimbul căreia trebuiau să scape de copii.

    S-au așezat cu toții sub cerul liber și au chemat Protecția Copilului. Numai că, atunci când asistenții au ajuns la fața locului, tatăl s-a răzgândit. „A spus că a venit la noi pentru ca mătușa sa să creadă că vrea să-i dea pe copii și astfel să primească banii care-i fuseseră promiși. După care ne-a spus că are casă în continuare, că are unde să își ducă fetele. I-am lăsat pe copii în sânul familiei și nu am mai primit nici o sesizare. Nu știam că a ieșit din nou pe stradă cu copiii”, a spus Niculina Karacsony, director adjunct al DGASPC.

    Ce a fost în mintea părinților nu înțelege nimeni. Cert este că aceștia au rămas în curtea blocului, iar copiii au trăit din mila celor din împrejurimi, care le aduceau mâncare, hăinuţe și chiar scutece pentru cea mai mică dintre fete, care are 4 luni. Când au văzut că zilele trec și că părinții insistă să țină copiii așa, vecinii au sunat din nou la Protecția Copilului și la Poliție.

    Polițiștii au ajuns primii, iar părinții au spus că își dau copiii dar că așteaptă să aibă o situație financiar mai bună pentru a-i lua înapoi acasă. Lucrurile s-au schimbat când au apărut și cei de la Direcția de Asistență Socială. Le-au spus acestora că nu vor face cerere pentru locuință socială și că nici ajutor social nu vor pentru că este prea mic că să justifice munca pe care ar trebui să o facă în schimb și că cea mai bună soluție este că fetele să ajungă în centre de plasament.

    „Ne dorim să crească într-un mediu sănătos. Țiganii au vrut să ne dea câte 100 de euro pentru fiecare. Mi-au spus că, decât să dau fetele la stat, mai bine îmi dau eu bani, să le vând. Cine știe ce se alegea de capul lor. Ar fi ajuns să cerșească sau să se prostitueze prin Italia dacă acceptam. Dar am preferat să-i dau la stat”, a spus Dumitru Pintilie pentru Ziarul de Iași.

    Citiţi mai mult: CAZ INCREDIBIL: Și-au vândut copiii pe 2.400 de lei. Țiganii au vrut să le dea 100 de euro pe „bucată” – Din ţară > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/Si-au-vandut-copiii-pentru-2400-de-lei-997300.html#ixzz24DB2F7s2
    EVZ.ro

    Apreciază

    • F said, on august 22, 2012 at 12:42 am

      FARA COMENTARII….UNDE S-A AJUNS SAU MAI BINE SPUS, UNDE AM AJUNS NOI ROMANII….DE ASTA VAD MULTI COPII DE ROMANI IN FAMILII DE TIGANI, CARE PE LANGA FAPTUL CA II CUMPARA, SE OCUPA SI CU RAPIRI, AVAND SI PREFERINTE – PAR BLOND SI OCHI ALBASTRI…..NE-AM TIGANIT DE TOT – NE MAI MIRAM CA NE FAC ALTII TIGANI….ASTA E – TOT RAUL DE CARE AVEM PARTE IL MERITAM SI DUMNEZEU E PREA MILOSTIV CU NOI ROMANII…..INCA NE MAI ASTEAPTA SA NE TREZIM.

      Apreciază

    • Maria said, on august 22, 2012 at 1:45 pm

      Fratilor!!
      Intr-un sat din jurul Iasului ,(pe langa Scanteia )chiar acum cateva zile a fost inmormantat un copil de 11 ani ,gasit mort intr-o padure ,cu organele interne scoase !!!
      Acum doua luni ,in apropiere ,s-au mai gasit inca doi copii ,in aceeasi situatie ,un urma careia ,politia locala umbla prin sate ,sa indemne copiii sa nu innopteze pe ulite si sa mearga acasa devreme !!!
      Oamenii si alti copii martori , care se jucau ,au declarat ca ,o masina cu geamuri fumurii ,avea sus pe portbagaj ,mai multe biciclete diverse marimi , indemnand pe copii sa urce in masina ,sa completeze un formular ,dupa care „primeau o bicicleta”.
      Amintiti-va ca in urma cu putin timp ,in Bucuresti au fost declarati aproximativ 3000 de copii disparuti ,ultimul caz prezentat ,a fost a unui baietel de 8 ani ,disparut intr-o clipa dupa ce a iesit de la scoala ,gasindui-se ghiozdanelul sub o masina intr-o parcare din apropierea disparitiei !
      Apoi acel zvon cu niste salvari atacate de bucuresteni ,in care se presupunea ca acelea transporta copii rapiti pt a li se preleva organele !
      De ce cumpara tiganii copii ???
      Copiii sunt o marfa pt tigani ?
      Ce fac tiganii cu copiii ?
      ii vand pt organe ,luand mii de euro de la clanurile care au legaturi in strainatate ?
      Cine poate da un raspuns ?
      Nu se spune nimic despre aceste odioase rapiri si crime din Romania in mass-media !!!
      Cine mai apara pe bietii copii ,care sunt ingeri in fata Domnului ?
      Faptul ca-i duce pe undeva sa-i exploateze sau cine sttie la ce munci ii pune ,este una ,iar atunci cand sunt omorati cu cruzime ,este alta !

      Apreciază

  4. STOP RFID 666 said, on august 22, 2012 at 11:28 am

    http://www.laurentiudumitru.ro/carti.php?id=2&cap=47

    Apreciază

  5. Olanu Valcea said, on august 23, 2012 at 2:21 pm

    Doamne iarta-ne caci suntem nevrednici de mila ta…

    Apreciază

  6. Fratele Ioan said, on august 23, 2012 at 9:30 pm

    Am vazut la mai multe masini , in spatele portbagajului, un semn de peste asemanator cu cel crestin din timpul lui IISUS. Daca stie cineva de ce sa format acest curent cu purtarea acestui semn crestinesc, il rugam sa posteze pentru a ne edifica si noi.

    Apreciază

    • Marchis said, on august 23, 2012 at 10:53 pm

      Da frate. Ei incearca sa se asemene primilor crestini cand se deosebeau intre ei folosind ca simbol pestele si crucea. Nu e un curent tocmai nou. Il folosesc sectanti de mult timp. Au mandria si certitudinea ca si ei la randul lor sunt crestini. Saracii de ei.. La cat de zebzeci sunt, se folosesc si de alte accesori pentru a pangari acest simbol care candva era foarte consacrat.

      Apreciază

    • STOP RFID 666 said, on august 23, 2012 at 10:55 pm

      Sunt SECTARII, care au refuzat Crucea Lui Hristos.

      Apreciază

  7. Cosmin M said, on august 23, 2012 at 9:33 pm

    Din cate stiu eu pocaitii il folosesc, cel cu pestele. Ortodocsii au tot pe masina Crucea.

    Apreciază

  8. crestinul ortodox said, on august 24, 2012 at 7:25 am

    Apreciază

  9. […] Preot Ilarion V. Felea: Despre importanța ecteniei catehumenilor […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: