SACCSIV – blog ortodox

STUDIU: Copiii crescuti de parinti gay au de suferit in dezvoltarea lor emotionala si a relatiilor sociale

Posted in casatorii intre homosexuali by saccsiv on august 31, 2012

Citez integral articolul Agenda gay pierde batalia in fata unui studiu foarte controversat

Activiştii homosexuali au pierdut lupta împotriva profesorului american Mark Regnerus, de la Universitatea Texas, în privinţa concluziilor unui studiu foarte controversat, relatează Charisma News.

Studiul realizat de profesorul Regnerus releva influenţele nefaste pe care le are educarea unui copil într-o familie cu părinţi de acelaşi sex, în special de un cuplu de lesbiene asupra relaţiilor sociale şi stărilor emoţionale. Spre deosebire de copiii crescuţi de familii tradiţionale, copiii crescuţi de părinţi gay au avut de suferit din punct de vedere al relaţiilor sociale şi în dezvoltarea lor emoţională.

Activiştii au fost deranjaţi de concluziile studiului şi l-au acuzat pe profesor de nereguli în cercetarea sa ştiinţifică. Universitatea la care lucrează Regnerus a făcut o anchetă, dar a constatat că acuzaţiile erau nefondate.

În sprijinul profesorului a venit şi organizaţia non profit Alianţa pentru Apărarea Libertăţii, ai căror reprezentanţi au declarat că „universităţile americani ar trebui să fie mereu în căutarea şi prezentarea adevărului”. În plus, a nu fi de acord cu concluziile unui studiu ştiinţific nu reprezintă un fundament suficient pentru a nega calitatea cercetării.

Casatoria dintre trei persoane recunoscuta de un notar din Brazilia

Posted in CASATORIE by saccsiv on august 31, 2012

Citez integral articolul Pentru prima dată în istoria Braziliei a fost recunoscută din punct de vedere legal, ”căsătoria” între trei persoane
Nu există nici un loc pentru îmbunătățiri din partea liberalismului… Nu au reușit să se calmeze spiritele după legalizarea căsătoriilor între homosexuali, că un notar brazilian a și admis o uniune civilă, care constă din trei persoane: un bărbat și două femei, informează agenția CWN cu referire la BBC.
Trei membri ai așa numitor ne-tradiționaliști, care au refuzat să-și divulge numele, locuiesc împreună în Rio de Janeiro.
Claudio Nascimento Domingues, care a înregistrat contraversata „căsătorie”, a declarat cu privire la acțiunile sale: „Noi doar am recunoscut ceea ce a existat de mult, și nu am inventat nimic nou.”
Domingues afirmă că legislația existentă în Brazilia, care realizează controlul uniunilor civile, permite posibilitatea de a recunoaște relația de căsătorie dintre cele trei părți.
În legătură cu crearea unui precedent politicienii conservatori și lideri religioși din Brazilia au declarat că înregistrarea unor astfel de „căsătorii” anulează definitiv instituia căsătoriei și viața de familie.

Comentariu saccsiv2:

Cat de habauc trebuie sa fie acel notar sa recunoasca o astfel de casatorie, care numai casatorie nu este. Se vede clar treaba ca ne orientam spre cea mai sumbra perioada a istoriei omenirii, cand tot ce este rau si stricat va fi ridicat la rang de bine si necesar, ca nu cumva sa incalcam drepturile minoritatilor de orice fel. Cat despre majoritate, ea trebuie sa se adapteze la noile reguli stabilite de minoritati. Aceasta este corectitudinea politica a satanei!

%d blogeri au apreciat: