SACCSIV – blog ortodox

Poziţiile Sfinţilor Părinţi şi ale Sfintei Scripturi despre sinucidere

Posted in sinucidere by saccsiv on august 18, 2012

Citez integral articolul ABSURDUL SINUCIDERILOR – Poziţiile Sfinţilor Părinţi şi ale Sfintei Scripturi despre această chestiune

ABSURDUL SINUCIDERILOR

Poziţiile Sfinţilor Părinţi şi ale Sfintei Scripturi despre această chestiune.

În ziarul „Peloponnisos” din Patra s-a publicat pe 13 mai ac. un articol foarte interesant al predicatorului Sfintei Mitropolii a Patrelor, Arhimandritul Chiril Kostopoulos – un fervent apologet anticatolic –, articol în care pune în lumină absurdul sinuciderilor. Vă prezentăm mai jos articolul predicatorului, care este doctor în Teologie şi profesor la Universitatea Deschisă Elenă:

„Este o constatare de fiecare zi că mai cu seamă omul contemporan trăieşte haosul nonsensului vieţii. Una gândeşte, alta crede, alta spune, alta face. Se adevereşte spusa lui Albert Camus că ne aflăm într-un «teatru al absurdului».
Şi asta pentru că în epoca noastră toate valorile umane au fost răsturnate. Valori morale, adevăruri religioase, convingeri ştiinţifice şi sociologice – care altădată erau fundamentul activităţii umane – devin toate obiect de zeflemisire şi de critică acidă. Cu adevărat trăim «teatrul absurdului»…
Dacă sentimentul absurdului poate fi definit drept conştientizarea «non-sensului» acţiunilor umane, atunci toate în viaţă sunt în afara raţiunii şi, astfel, sunt lipsite de scop. Din acest motiv, urmarea «logică» a «lipsei de scop» a acestei vieţi este – potrivit nihilistului Schopenhauer – sinuciderea. Sinuciderea în zilele noastre tinde să devină o modă având ca justificare criza economică. Cu toate acestea, problema sinuciderii este veche. A intrat în existenţa omului din clipa în care el a crezut că este stăpânul vieţii sale şi prin urmare poate să îi pună capăt când vrea şi când judecă el că este necesar. Mulţi filosofi din antichitate prezintă sinuciderea ca act de eroism şi nu de laşitate, precum stoicii, Hegesias din Cyrene şi alţii. Dar şi filosofi contemporani sunt susţinători ai poziţiei de mai sus şi promotori ai sinuciderii. Menţionăm pe câţiva, precum Hume, Voltaire, Schopenhauer, Morselli.
În paralel, sunt mulţi filosofi – atât din antichitate, cât şi moderni – care au dezaprobat acest act disperat ca fiind nelegiuit; astfel sunt orficii şi pitagoreicii, dar şi Kant, Fichte, Heger şi alţii. Platon spune în acest sens: «Îşi nedreptăţeşte sufletul cel care se grăbeşte să pună capăt vieţii sale de timpuriu, împiedicând astfel ca sufletul să se îmbunătăţească. Obligat fiind sufletul să părăsească forţat trupul înainte de a se curăţi deplin de răutate,  nu poate să fie primit într-un loc curat de  răutăţi» (Theaitetos 177a.3). Potrivit aceluiaşi filosof, omul este dator să nu se grăbească să iasă din viaţă, ci să rabde, «dacă se află în sărăcie, dacă se află în boli sau în altele din cele considerate rele, totuşi acestea reprezintă un bine faţă de sfârşitul vieţii şi de moarte» (Politeia 613a.5).
Aristotel, la rândul lui, dezaprobă şi el sinuciderea ca act fiind un act de laşitate, iar nu de bărbăţie. Subliniază: «A-ţi lua zilele pentru a fugi de sărăcie sau de [nefericirea în] dragoste sau de orice altceva aduce mâhnire nu este o faptă de bărbăţie, ci mai degrabă de laşitate, e o slăbiciune să fugi de cele dureroase» (Etica Nicomahică 1116a.12). Şi în altă parte: «Oamenii de nimic dintre muritori spun că e mai bine să mori, decât să suferi» (Etica Nicomahică, 1230a1). (more…)

%d blogeri au apreciat asta: