Pentru protestanti: FECIOARA MARIA NU A MAI AVUT COPII. 19 iunie: Pomenirea Sfantului Apostol Iuda, fiul lui Iosif logodnicul. Atentie, nu si a Pururea Fecioarei Maria

   În luna iunie, în ziua a nouăsprezecea, pomenirea Sfântului Apostol Iuda, ruda Domnului.

Acesta este numit în Faptele Apostolilor Iuda, iar de Matei şi Marcu este numit în Evanghelie, Tadeu şi Leveu, ruda fiind Domnului nostru Iisus Hristos după trup, şi fiu lui Iosif logodnicul, iar frate bun lui Iacob fratele Domnului, cel care a trimis la toţi acea Epistola luminătoare şi dogmatică şi plină de Duhul Sfânt. Trimis fiind el de Hristos ca un frate şi învăţător de taine, încălzindu-se de strălucirile sale ca un cărbune aprins, toată înşelăciunea a ars şi a luminat pe credincioşi. Că trăgând el jugul Mântuitorului, şi brăzdând şi semănând sămânţa dreptei credinţe în toată lumea, multă roadă a adus. Drept aceea luminând cu învăţătura cuvântului său Mesopotamia şi neamurile cele de lângă hotarele ei şi propovăduind Evanghelia, a mers la cetatea Edesei şi la Abgar domnul locului, ca să-l tămăduiască. După aceea s-a dus la cetatea Arara, şi fiind spânzurat şi săgetat de către cei necredincioşi, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.

Cititi va rog si:

http://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/sinaxar.php?date=1340078400

   Iata si ce mai putem citi la Sfantul Apostol Iuda, ruda Domnului:

Sfantul Apostol Iuda a fost unul din cei doisprezece Sfinti Apostoli ai lui Hristos, tragandu-se din semintia lui David si a lui Solomon. El s-a nascut in Nazaretul Galileii, din tatal sau, Iosif teslarul – care a fost dupa aceea logodnicul Preacuratei Fecioare Maria – si din maica sa Salomeea, nu cea din Betleem, ci alta, care a fost fiica lui Agheu, fiul lui Varahie si fratele lui Zaharia. Pe ea a luat-o Iosif in insotire legiuita si i-a nascut pe acesti fii, care sunt pomeniti in Evanghelia lui Matei: Iacob, Iosie, Simon si Iuda. insa acest Sfant Iuda se numeste Iuda al lui Iacov – adica fratele lui Iacov cel numit fratele Domnului -, caci pentru smerenie, singur se facea nevrednic sa se numeasca fratele Domnului dupa trup, de vreme ce la inceput a gresit din nestiinta fata de El, pe de o parte pentru necredinta, iar pe de alta pentru neiubirea de frate. Cu necredinta a gresit, precum adevereste despre aceasta Sfantul Ioan, zicand: Nici fratii lui nu credeau in El.

Talcuind aceasta, Sfantul Teofilact spune ca feciorii lui Iosif sunt frati ai Lui si zice: „Il ocarasc fratii lui, feciorii lui Iosif, intre care este si acest Iuda. Insa de unde aveau ei aceasta necredinta? Din socoteala cea putreda si din zavistie, pentru ca obiceiul rudeniilor este ca totdeauna sa urasca mai mult pe ai sai, decat pe cei straini”. Deci este aratat ca Iuda de la inceput a gresit intru nestiinta catre Hristos, cu necredinta si cu zavistia. El a mai gresit si cu neiubirea de frate, precum se scrie despre aceasta in Viata Sfantului Iacov, fratele Domnului, pentru ca Iosif – dupa intoarcerea din Egipt – impartind pamantul sau fiilor lui cei firesti, pe care i-a avut cu femeia cea dintai, a voit sa faca parte si Domnului nostru Iisus Hristos, Cel nascut fara de stricaciune, mai presus de fire, din Preacurata Fecioara, fiind Acela atunci inca prunc mic, iar ceilalti fii ai lui Iosif – intre care si acest Iuda – nu voiau sa-L primeasca la mostenire impreuna cu ei, ca pe Cel ce nu era nascut din aceeasi maica. Iar Iacov L-a primit pe El impreuna mostenitor la partea sa, si de aceea Iacov s-a numit dupa aceea „fratele Domnului”. Deci Sfantul Iuda, stiind greselile sale cele mai dinainte, nu indraznea sa se numeasca fratele Domnului, ci numai al lui Iacov, precum scrie si in scrisoarea sa, zicand: „Iuda, sluga lui Iisus Hristos si fratele lui Iacov…”. Acest sfant apostol are inca si alte felurite numiri.

Astfel, Sfantul Matei Evanghelistul il numeste Levi sau Tadeu si aceasta nu fara oarecare taine, pe care le putem cunoaste in parte din talcuiri, pentru ca Levi se numeste „impreunat” sau „din inima” sau „ca un leu”. Deci Sfantul Iuda s-a numit Levi, pentru ca dupa greseala lui cea mai dinainte, ce o facuse din nestiinta, dupa ce a cunoscut ca Iisus este adevaratul Mesia, s-a alaturat langa Dansul cu dragoste din inima si ca un leu s-a nevoit cu barbatie pentru El. Drept aceea, cu dreptate si cu cuviinta s-au zis despre dansul aceste cuvinte, care oarecand s-au zis si despre Iuda cel dinainte, fiul lui Iacov si stramosul lui Hristos: ludo, pe tine te lauda fratii tai; culcandu-te, ai dormit ca un leu si ca un pui de leu. Iar Tadeu se talcuieste „laudator” si „marturisitor” sau „sanii laptelui”. Deci Sfantul Iuda a fost numit Tadeu, caci, laudand si marturisind pe Hristos Dumnezeu, hranea din invataturile sale apostolesti ca prin niste sani de lapte pe cei ce erau prunci in credinta, adica pe cei dintai credinciosi ai Bisericii.

Mai sunt inca si unii care socotesc cum ca acest Sfant Iuda, iar nu altul, este numit Varsava in Faptele Apostolilor. Acolo se zice: Au voit apostolii si batranii cu toata adunarea sa aleaga pe un barbat dintr-insii si sa-l trimita in Antiohia cu Pavel si cu Varnava, anume pe Iuda, care se numea Varsava. Deci Varsava se talcuieste „fiul intoarcerii” si de aceea se numeste Sfantul Iuda Varsava, fiindca, dupa greselile sale cele de mai inainte catre Hristos, s-a intors la El prin pocainta, cu credinta si cu dragoste. Caci, in cele ce gresise mai mult, in acelea a aratat mare indreptare. El gresise mai intai prin necredinta, dupa aceea a crezut intr-insul fara indoiala si s-a facut Apostolul si propovaduitorul Lui. Gresise catre Hristos si prin neiubire, iar dupa aceea atat L-a iubit, incat si-a pus si sufletul pentru Dansul, pentru ca avea mare ravna pentru Hristos si dorea ca toata lumea sa-L cunoasca pe Hristos, adevaratul Dumnezeu, sa creada intr-insul, sa-L iubeasca si sa-si castige mantuirea. Aceasta ravna a lui este povestita si in Sfanta Evanghelie. Caci, pe cand Domnul graia catre ucenicii Sai: Cel ce ma iubeste pe Mine, va fi iubit de Tatal Meu si Eu il voi iubi pe el si singur Ma voi arata lui… atunci Iuda -nu Iscarioteanul, ci acest frate al Domnului dupa trup – a zis catre dansul: Doamne, ce este ca ai sa Te arati noua, si nu lumii? Ca si cum ar fi zis: „Doamne, nu numai noua sa ne dai cunostinta Ta, ci la toata lumea. Nu numai noua singuri sa ne arati mantuirea Ta, ci si la tot neamul omenesc, ca nu numai noi, robii si ucenicii Tai, ci si toata lumea, cunoscandu-Te pe Tine Facatorul si Mantuitorul sau, sa Te iubeasca cu caldura, sa-Ti slujeasca cu credinta si sa Te proslaveasca in veci”.

Iar dupa inaltarea Domnului, Sfantul Apostol Iuda a propovaduit pe Hristos in felurite tari. Despre aceasta ne spune Nichifor, istoricul bisericesc, zicand despre dansul astfel: „Dumnezeiescul Iuda, nu Iscarioteanul, ci altul, care avea doua nume, Tadeu si Levi, fiul lui Iosif si fratele lui Iacov, cel aruncat de pe aripa bisericii, a propovaduit mai intai Evanghelia in Iudeea, Galileea, Samaria, si Idumeea, apoi in cetatile Arabiei, in partile Siriei si ale Mesopo-tamiei; iar mai pe urma, s-a dus in Edesa, in cetatea lui Avgar, unde mai inainte propovaduise pe Hristos alt Tadeu, care era unul din cei saptezeci de apostoli. Acolo, daca lipsea ceva din slujba acelui Tadeu, acest Iuda Tadeu le-a implinit bine”.

Inca sa se mai stie ca Sfantul Iuda a binevestit cuvantul mantuirii si in Persia, iar de acolo a scris in limba greceasca Epistola soborniceasca catre toti credinciosii, care, desi este scrisa pe scurt, este insa de mare intelegere si plina de invataturi folositoare. Unele cuvinte din acea scrisoare sunt dogmatice, adica despre taina Prea Sfintei Treimi si a intruparii lui Hristos, despre deosebirea ingerilor buni de cei rai si despre infricosata judecata ce va sa fie; iar altele sunt invatatoare de obiceiuri, care sfatuiesc pe oameni a fugi de necuratiile pacatelor trupesti, de huliri, de mandrie, de neascultare, de zavistie si de uraciune, de mestesugiri si de viclesuguri, ca fiecare sa fie statornic in chemarea sa, in credinta, in rugaciune si in dragoste. Asijderea, ele mai invata a se ingriji de intoarcerea celor rataciti la adevarata credinta si a se pazi de eretici, ale caror obiceiuri vatamatoare de suflet le-a vadit luminos, iar pierzarea lor a aratat-o asemenea cu a sodomitenilor.

In scrisoarea sa arata inca si aceasta, ca nu este destul pentru mantuire, ca sa se lepede cineva de paganatate si sa fie chemat la sfanta credinta, ci se cuvine ca, pe langa credinta, sa faca si fapte bune cuviincioase chemarii si vrednice de mantuire. Pentru aceasta el aduce spre pilda pe ingerii si oamenii pedepsiti de Dumnezeu. Pe ingerii rai Dumnezeu i-a legat in intuneric cu legaturile cele vesnice si spre judecata Sa ii pazeste, deoarece nu si-au pazit randuiala lor. Pe oamenii cei scosi din Egipt i-a pierdut in pustie, deoarece n-au umblat dupa chemarea lui Dumnezeu, ci s-au abatut la indaratnicii. Astfel Sfantul Apostol Iuda a aratat in trimiterea sa prin cuvinte scurte lucruri mari.

El a suferit multe dureri si osteneli, trecand prin multe tari, propovaduind pe Hristos, botezand si incredintand popoarele si pova-tuindu-le la mantuire. Apoi, dupa ce s-a dus in partile Araratului, intorcand multime de popor de la inselaciunea idoleasca la Hristos, a fost prins de inchinatorii la idoli si, dupa ce l-au muncit mult, l-au spanzurat pe un lemn in chip de cruce. Si fiind strapuns cu sageti de cei necredinciosi, si-a sfarsit nevointa si alergarea sa, si a trecut la Hristos Dumnezeu, ca sa-si ia cununa cea vesnica a rasplatirii aposto-lesti la ceruri.

   Citez in continuare si din foarte interesantul material De ce este consideratã Maria “pururea fecioarã”?:

Acest articol a fost tradus cu permisiune. Originalul este publicat la  http://orthodoxinfo.com/general/evervirgin.htm
Tradus în limba româna de Bogdan Mateciuc

Va puteti exprima opiniile cu privire la acest articol pe Dialog Evanghelic Ortodox

Un protestant a consultat recent Centrul de Informare Crestin Ortodox în scris pentru a întreba de ce în dogmele Bisericii Ortodoxe Sfânta Fecioarã Maria este consideratã “pururea fecioarã”. Pagina de fatã a fost realizatã ca rãspuns la întrebarea lui.

Existã douã învãtãturi referitoare la Maica lui Dumnezeu, ambele strâns legate de învãtãtura privind întruparea lui Dumnezeu-Cuvântul. Acestea sunt: a) pururea fecioria ei, si b) numele ei de Theotokos. Aceste învãtãturi derivã chiar din învãtãtura privind unitatea ipostasului Domnului începând din momentul întrupãrii Sale – ipostasul divin.

A. Pururea fecioria Maicii lui Dumnezeu

Nasterea Domnului Iisus Hristos dintr-o Fecioarã este mãrturisitã în mod direct si deliberat de doi evanghelisti, Matei si Luca. Aceastã învãtãturã a fost introdusã în Simbolul Credintei la Primul Conciliu Ecumenic, care afirmã: …care, pentru noi oamenii si pentru a noastrã mântuire, s-a pogorât din ceruri si s-a-ntrupat de la Sfântul Duh si din Maria Fecioara si S-a fãcut om. Pururea fecioria Maicii lui Dumnezeu este mãrturisitã de propriile ei cuvinte exprimate în Evanghelie, acolo unde ea exprimã întelegerea caracterului cu totul deosebit al alegerii ei: Sufletul meu preamãreste pe Domnul…cãci iatã, de acum toate neamurile mã vor numi fericitã…Cãci Cel care este puternic a fãcut lucruri mari pentru mine li sfânt este Numele Sãu (Luca 1,46-49).

Preasfânta Fecioarã a pãstrat în memoria si în inima ei atât vestirea adusã de Arhanghelul Gavriil, cât si cuvintele inspirate ale Elisabetei, atunci când a fost vizitatã de Maria: Cum se face mie cã Maica Domnului meu vine la mine? (Luca 1,43); atât profetia dreptului Simeon la întâlnirea cu Pruncul Iisus la Templu, cât si profetia dreptei Ana din aceeasi zi (Luca 2,25-38). Legat de relatarea despre pãstorii din Betleem si despre cuvintele îngerilor cãtre ei, împreunã cu cântarea îngerilor, Evanghelistul adaugã: Însã Maria pãstra toate aceste lucruri si cugeta la ele în inima ei (Luca 2,19). Acelasi Evanghelist, vorbind despre discutia Mariei cu Iisus la vârsta de 12 ani dupã vizita lor la Ierusalim cu ocazia Pastilor, îsi încheie relatarea cu cuvintele: Însã maica Lui pãstra toate aceste cuvinte în inima ei (Luca 2,51). Evanghelistul vorbeste si despre întelegerea importantei rolului ei în lume de cãtre dreptul Iosif, logodnicul ei, ale cãrui actiuni erau de multe ori sub cãlãuzirea unui înger.

Atunci când ereticii si batjocoritorii refuzã sã recunoascã pururea fecioria Maicii lui Dumnezeu pe temeiul cã Evanghelistul îi mentioneazã pe “fratii si surorile lui Iisus”, ei scapã din vedere urmãtoarele lucruri mentionate în Evanghelie:

a) În Evanghelii sunt mentionati patru “frati” (Iacov, Iosif, Simon si Iuda) si de asemenea surori ale lui Iisus, cel putin trei la numãr, dupã cum se întelege din cuvintele: …si surorile Lui, nu sunt ele TOATE cu noi? (Mat. 13,56).

Pe de altã parte, b) relatarea despre cãlãtoria la Ierusalim cu Iisus la vârsta de 12 ani, acolo unde se mentioneazã despre “rudeniile si cunoscutii” (Luca 2:44) printre care ei îl cãutau pe Iisus, acolo unde se mentioneazã de asemenea cã Maria si Iosif cãlãtoreau în fiecare an din îndepãrtata Galilee pânã la Ierusalim, nu existã nici un indiciu despre prezenta unor alti copii mai mici împreunã cu Maria: rezultã deci cã asa au trecut primii doisprezece ani din viata Domnului.

c) Atunci când, aproximativ la douãzeci de ani de la cãlãtoria mentionatã mai sus, Maria stãtea la piciorul crucii Domnului, ea era singurã si a fost încredintatã de cãtre Fiul ei ucenicului Sãu Ioan; din clipa aceea ucenicul acela a luat-o acasã la el (Ioan 19,27). Evident, asa cum au înteles si crestinii din vechime, Evanghelistii vorbesc fie de “semi-frati sau surori”, fie de veri.

* Dupã Pr. Mihai Pomazansky, trad. Pr. Serafim, Teologie Dogmaticã Ortodoxã (Platina, CA: Comunitatea Sf. Gherman din Alaska, 1994), pag. 187-189.

Nasterea fãrã de sãmântã a lui Hristos poate si a putut fi respinsã numai de cãtre cei care resping Evanghelia, în timp ce Biserica lui Hristos din vechime mãrturiseste pe Hristosul cel întrupat de la Sfântul Duh si din Maria Fecioara. Nasterea lui Dumnezeu din Pururea Fecioara era o piatrã de poticnire pentru cei care voiau sã-si zicã crestini, însã nu voiau sã se smereascã si sã caute curãtia în viatã. Viata curatã a Mariei era o palmã pe obrazul celor care erau murdari în cuget si în fapte. Pentru a se da drept crestini, ei nu îndrãzneau sã nege cã Hristos s-a nãscut din fecioarã, însã au început sã afirme cã Maria a fost fecioarã numai pânã când l-a nãscut pe întâiul ei nãscut, Iisus (Mat. 1,25).

„Dupã nasterea lui Iisus”, spune falsul învãtãtor Elvidius în secolul 4, si multi altii asemenea înainte si dupã el, “Maria si-a început viata de familia cu Iosif si a avut copii de la el, care sunt numiti în Evanghelie ca fratii si surorile lui Hristos”. Însã cuvântul “pânã” nu înseamnã cã Maria a rãmas fecioarã doar pânã la un moment dat. Cuvântul “pânã” si alte cuvinte similare deseori reprezintã vesnicia. În Sfânta Scripturã se spune despre Hristos: În zilele Sale dreptatea si pacea vor strãluci, pânã când luna va fi luatã de pe cer (Ps. 71,7), însã aceasta nu înseamnã cã atunci când nu va mai fi nici o lunã la sfârsitul lumii, dreptatea lui Dumnezeu va dispãrea. Din contrã, tocmai atunci ea va domni. Apoi, ce înseamnã: El va domni, pânã când va pune pe toti dusmanii Lui sub picioarele Sale? (I Cor. 15,25). Domnul va domni numai pânã când dusmanii Lui vor fi pusi sub picioarele Lui?! David, în Psalmul 4, spune: Asa cum se uitã ochii iubitei dupã iubitul ei, asa se uitã ochii nostri dupã Domnul Dumnezeul nostru, pânã când El se va milostivi de noi (Ps. 122,2). Deci proorocul va avea ochii îndreptati spre Domnul numai pânã când va cãpãta îndurare, apoi si-i va îndrepta înapoi spre pãmânt! (Fericitul Jerome, „Despre Pururea Fecioria Mariei”). În Evanghelie Mântuitorul le spune Apostolilor (Mat. 28,20): Iatã, Eu sunt cu voi pânã la sfârsitul lumii. Deci dupã sfârsitul lumii Domnul se va depãrta de ucenicii Lui, iar când acestia vor judeca cele douãsprezece semintii ale lui Israel pe cele douãsprezece scaune de domnie, ei nu vor mai avea pãrtãsia promisã cu Domnul? (Fericitul Jerome, op. cit.)

În consecintã, este incorect sã credem cã fratii si surorile lui Hristos erau copiii Sfintei Fecioare Maria. Cuvintele “frate” si “sorã” au câteva întelesuri distincte. Semnificând uneori o anumitã înrudire între oameni sau apropierea lor duhovniceascã, aceste cuvinte sunt folosite uneori într-un sens mai larg, uneori într-un sens mai limitat. În orice caz, oamenii sunt denumiti frati si surori dacã au o mamã si un tatã comun, numai un tatã sau o mamã comunã; dacã, având pãrinti complet diferiti, pãrintii lor (vãduvi fiind) s-au cãsãtorit ulterior (frati vitregi) sau dacã pãrintii lor sunt rude apropiate. În Vechiul Testament, ajunsi în Valea Sodomei, Avraam si Lot s-au despãrtit. Acolo Avraam îl numeste pe Lot “frate”, desi Lot îi era nepot de frate.

În Evanghelie nu se spune nicãieri cã asa-numitii frati ai lui Iisus erau sau erau considerati copii ai Maicii Sale. Din contrã, se stia cã Iacov si ceilalti erau fiii lui Iosif, logodnicul Mariei, care ra vãduv si avea copii de la prima lui sotie (Sf. Epifanie din Cipru, Panarion, 78.). La fel, sora Maicii Lui, Maria sotia lui Cleopa, care stãtea cu ea la piciorul crucii Domnului (John 19:25) avea si ea copii, care, având în vedere rudenia apropiatã, puteau foarte bine sã fie denumiti frati ai Domnului. Cã asa-numitii frati si surori ai Domnului nu erau copiii Maicii Sale se vede clar din faptul cã Domnul, înainte de a muri, a încredintat-o pe Maica Lui ucenicului Sãu drag, Ioan. De ce ar fi fãcut asta dacã ea ar mai fi avut si alti copii în afarã de el? Ar fi putut acestia sã aibã grijã de ea. Fiii lui Iosif, presupusul tatã al lui Iisus, nu se considerau obligati sã aibã grijã de mama lor vitregã, sau cel putin nu aveau pentru ea acea afectiune pe care o au copiii naturali pentru pãrintii lor sau cum avea Ioan pentru ea.

Astfel, studiul atent al Scripturilor descoperã clar inconsistenta obiectiilor împotriva pururea fecioriei Mariei si îi face de râs pe toti cei care învatã altceva.

* Dupã Sf. Ioan (Maximovici), Venerarea ortodoxã a Mariei, Nãscãtoarea de Dumnezeu (Platina, CA: Comunitatea Sf. Gherman din Alaska, 1994), pp. 31-33.