SACCSIV – blog ortodox

Va deveni legal Piata Universitatii agora civica? Proiectul prevede interzicerea manifestarilor extremiste. CE INSEAMNA EXTREMIST?

Posted in PIATA UNIVERSITATII by saccsiv on ianuarie 25, 2012

Iata ce aflam din articolul Liber la proteste în Piaţa Universităţii. Proiectul privind declararea zonei drept agoră civică va fi supus votului luni, 30 ianuarie:

Piaţa Universităţii va deveni agora civică – zona liberâ pentru proteste. Mai exact, orice manifestaţie democratică se va putea desfăşura fără aprobarea primăriei. Practic, dacă proiectul va primi votul consilierilor generali, orice manifestaţie din Piaţa Universităţii va avea un acord de principiu. Evenimentele din ultima perioada au făcut că Asociaţia Pro Democraţia, împreună cu Primăria Capitalei să înceapă demersurile declarării Pieţei Universităţii drept zona liberă pentru proteste. Este vorba de spaţiul de lângă Universitatea de Arhitectua şi de zona de lângă Hotelul Intercontinental. Propunerea va fi inclusă pe lista următoarei şedinţe de consiliu, respectiv luni, 30 ianuarie. Proiectul va respecta legea privind adunările publice şi vor fi interzise manifestări violente sau extremiste. Pasul doi va fi tocmai realizarea unui regulament cât se poate de clar care va fi întocmit atât de specialişti ai primăriei că şi de reprezentanţi ai Asociaţiei Pro Democraţia. Ulterior, se va trece la un concurs privind amenajarea urbanistică.  Cristian Pârvulescu, preşedintele Pro Democraţia a explicat că piaţa şi-a câştigat statutul de loc liber pentru manifestaţii de-a lungul celor trei evenimente : Revoluţia din 1989, evenimentele din anii ulteriori, precum şi   manifestaţiile care ţin deja de 11 zile. «Sperăm ca şi consilierii să fie de acord cu acest lucru. Se va negocia un regulament. Am ajuns la această soluţie – de agora civică datorită faptului că protestul este singura soluţie de control al clasei politice «, a declarat Pârvulescu.  . adunările publice. « Deşi noi asigurăm bunul mers al acestui oraş, suntem alături de protestatari. Românii au dreptul la o viaţă mai bună. Piaţa universităţii şi-a reconfirmat rolul de spaţiu al democraţiei. Am primit cu deschidere propunerea asociaţiei. Considerăm că această iniţiativătrebuie să primească un răspuns favorabil. Piaţa este un simbol care deschide porţile către pentru exprimarea democratică« , a declarat Sorin Oprescu, edilul capitalei. întrebat dacă la acele manifestaţii vor fi prezenţi şi jandarmii, primarul a spus ca da, numai că vor supraveghea de la distanţă protestatarii, fără să îi inhibe.
   Comentariu saccsiv:

Ce inseamna manifestari extremiste? Ce nu e voie sa strigam? Ce anume ar putea fi catalogat extremist din scrierile de pe un carton? Probabil aproape toate temele dezbatute pe acest blog …

Cititi va rog si:

Mugur Vasiliu: PIAŢA UNIVERSITATII sau despre murdarirea singurului simbol al libertatii post-decembriste

 

18 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. saccsiv said, on ianuarie 25, 2012 at 6:56 pm

    Pentru o mai facila parcurgere a acestui blog, cititi va rog si “CUPRINS”:

    https://saccsiv.wordpress.com/about/

    Apreciază

  2. STOP RFID 666 said, on ianuarie 25, 2012 at 7:29 pm

    Apreciază

    • emilian said, on ianuarie 25, 2012 at 7:52 pm

      superba voce!!!

      Apreciază

    • marian said, on ianuarie 25, 2012 at 11:06 pm

      Bine a comentat cineva, ca, are o voce de parca ar fi inger, parca nu ar fi dintre noi! Nu am ascultat nimic mai curat-cristalin, decat, Divna.

      Apreciază

  3. STOP RFID 666 said, on ianuarie 25, 2012 at 7:40 pm

    Agora civica va fi numai pentru cei politic corect, ca sa mai prosteasca lumea ca e democratie.

    Apreciază

  4. kosk said, on ianuarie 25, 2012 at 7:56 pm

    pai nu e voie sa „strigam” :Trebuie sa ascultam pe Dumnezeu mai mult decat pe oameni(Fapte 5,29) si Iesirea din situatia fara de iesire(Sf Iustin Popovici) pentru a devenii „extremisti” desavarsiti. Sau talibani ortododocsi(dupa caz)..pardon, dupa eticheta „ziaristilor si a analistilor media. as fi mandru desi mandria e cadere.

    Apreciază

  5. agerstress said, on ianuarie 25, 2012 at 8:20 pm

    Pai, de exemplu, in viziunea demo(n)cratiei absolute, a fi homofob inseamna extremism… A spune adevarul despre evrei inseamna antisemitism adica mai mult decat extremism ca atenteaza la „sacralitatea” rasei „superioare”… Daca mai ai tupeu sa spui ca esti si ortodox… e grav, asta le intrece pe toate. 🙂 Daca te declari ortodox ofensezi toate puterile si stapanirile pamantului. Partea buna e ca le mai este frica de Sf. Vasile. Blestemul ortodocsilor a bagat spaima in toti indracitii pamantului. Asta e adevarat si se manifesta in mod vizibil.
    Si clopotele Bisericii Ortodoxe ii sperie deasemenea,din cauza asta incearca sa le interzica sub pretextul ca „deranjeaza linistea publica” (adica „somnul cel de moarte” mai pe romaneste).

    Apreciază

  6. nea Anderthal said, on ianuarie 25, 2012 at 8:51 pm

    off topic
    Oare sa fie adevarata stirea asta?Voi ce credeti?

    http://www.ziuaveche.ro/magazin-2/ezoterism/mumia-misterioasa-din-peru-video-61394.html

    Apreciază

  7. tataia said, on ianuarie 25, 2012 at 8:58 pm

    Desigur sa faci o manifestatie impotriva homosexualitatii va fi interzis..acesta ar fi unul din lucrurile foarte „extremiste”. Idem a spune adevarul despre masonerie…

    Apreciază

    • marian said, on ianuarie 25, 2012 at 11:00 pm

      Am mai spus ca, dupa parerea mea, ADEVARUL ii supara cel mai mult. Daca vreti sa vedeti mania sistemului, turbarea, mai bine zis, sa le scriem pe oricare suport din spatiul public, aceea ca, sunt satanisti si ca toata lupta, singura dealtfel, nu e deloc pentru bani si nici pentru pamanturi sau petrol, nici macar pentru vreo ideologie contra alteia, ci, numai si numai pentru ca, ei, sistemul, sa arunce omenirea, cat mai multa din ea, intr-o lupta IRATIONALA, FARA SORTI DE IZBANDA, contra Tatalui nostru, care, e insusi Dumnezeu. Daca le spune cineva asta… va fi si mai mare urgia si cred ca va fi. Daca le mai spunem ca toate statele sunt sub oculta mondiala si ca toate armele nu sunt facute contra Islamului sau, a Crestinismului, ci, pentru a ucide miliarde de oameni, INDIFERENT de tara sau de continent, la fel si asta ii va infuria crunt. Daca mai adaugam si aceea ca, ei au o AGENDA SATANICA, e deja insuportabil.
      Intrebare, in afara temei: a masurat cineva diferenta de potential dintre doua puncte din aerul in care traieste?
      Am incercat asa ceva si am obtinut valori surprinzatoare, de la 2mV, pana la 1200mV, pentru o pereche de puncte aflate la circa 1 metru distanta. O fi bine? O fi ecologic mediul? O sa spuna unii, ca, de aici mi se trage „pesimismul”, sau, „gandirea negativa”, care, neaga pretinse valori, inclusiv aurul, dobanda si alte fleacuri.

      Apreciază

  8. qwert said, on ianuarie 25, 2012 at 8:59 pm

    Un videoclip profund care aminteste de implinirea a 63 de ani de la exodul palestinenilor,numit si Al Nakba http://www.youtube.com/watch?v=bIO4W3nxGaM Ca sa mai temperam un pic propaganda sionista in legatura cu Holocaustul puteti viziona un documentar intitulat AL NAKBA: The Palestinian Catastrophe 1948 http://vimeo.com/3714871

    Apreciază

  9. TLC said, on ianuarie 25, 2012 at 9:14 pm

    Mai sa fie, ce democratie zace in ONG-urile lui Soros! Sarmanii activisti cum se chinuie sa obtina de la Primarie declararea Pietii Universitatii drept „zona libera pentru proteste”. Sunt asa de impresionat incat lacrimez. Cum s-au gandit mititeii sa ajute norodul prin interzicerea „extremismului”.
    E extremism daca cineva protesteaza impotriva celor ce si-au propus sa scoata icoanele din scoli? Ce se intampla daca cineva striga in Piata ca „holocash” e un afront la adresa natiunii romane? Daca altul mai cu tupeu zice ca flacaii cu hexagrama in frunte trebuie sa plateasca romanilor despagubiri pentru HOLOCAUSTUL ROSU? Ce patesc astfel de oameni? Sunt exilati in kibbutz pentru a pricepe valorile democratiei?
    Am o vaga banuiala despre protestele ne-extremiste. Cred ca e democratic daca cineva protesteaza impotriva tinutelor de seara cu care se afiseaza nemaipomenita, uimitoarea, extraordinara Simona Sensual. Cred ca primeste aplauze de admiratie daca cineva protesteaza impotriva lui Cristian Borcea pentru ca a ales aiurea culoarea la limuzina.

    Apreciază

  10. Cristian2 said, on ianuarie 26, 2012 at 2:01 am

    Multam, frate STOP Rfid. Divina voce!

    Apreciază

  11. lorena said, on ianuarie 26, 2012 at 2:37 pm

    Film dublat in romana despre Lavra Poceaev:

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.