SACCSIV – blog ortodox

Financial Times: ROMANIA pare a fi un EXPERIMENT CONTROLAT …

Posted in Romania by saccsiv on decembrie 24, 2010

Citez din articolul Financial Times: România şi Letonia par a fi experimente controlate ale politicii dure de austeriate:

România şi Letonia par a fi experimente controlate ale teoriei politicii dure de austeriate, cazul României fiind relevant pentru o eventuală introducere a unor măsuri mai severe de ajustare în Portugalia sau Grecia, potrivit unui comentariu în cotidianul britanic Financial Times (FT).

Anul acesta, guvernul român a adoptat măsuri de austeritate care, conştient sau nu, au copiat modelul Letoniei. Letonia şi România sunt singurele state membre ale Uniunii Europene care au scăzut simultan salariile cu aproximativ 30%, au majorat TVA şi au redus numărul angajaţilor din sectorul public cu circa 20%.
Astfel, atât România, cât şi Letonia par a fi experimente controlate pentru ipoteza că beneficiile unor politici îndrăzneţe de austeritate vor fi mai mari, întotdeauna, decât impactul negativ al declinului veniturilor din taxe, la care reducerile de cheltuieli au contribuit în primă fază, afirmă Cornel Ban, doctor în relaţii internaţionale şi politici comparate la Universitatea din Maryland, SUA.
Dimensiunea mai mare a României, dependenţa ridicată de consumul intern, rata ridicată de sindicalizare, sindicatele active şi rigiditatea pieţei muncii fac experienţa ţării şi mai relevantă pentru discuţia privind adoptarea unor programe mai dure de ajustare în Portugalia şi Grecia.
„Pe termen lung situaţia s-ar putea îmbunătăţi, dar până acum austeritatea a adâncit declinul, a crescut şomajul şi a declanşat un atac fără precedent asupra serviciilor de bază. Când poliţiştii se revoltă în faţa sediului Preşedinţiei, iar angajaţii din finanţele publice îl iau ostatic pe ministru din cauza unor tăieri de salariu de-ţi pică faţa, aşa cum s-a întâmplat în toamna aceasta în România, probabil că ar trebui să devenim mai precauţi la atracţia măsurilor de austeritate”, notează economistul.
Ban a răspuns în articolul postat de Financial Times unui comentariu aparţinând lui Wolfgang Münchau, editor asociat al publicaţiei britanice, care susţine că Germania, prin intermediul cancelarului Angela Merkel, a reuşit să impună Uniunii Europene viziunea germană de administrare a crizei, ajustarea prin reducerea drastică a deficitului şi, dacă este necesar, prin deflaţie.
Răspunsul Europei la criză nu este de a rezolva direct dezechilibrele majore create între centru şi periferie, ci de a insista pe disciplină fiscală şi reforme structurale, consideră Münchau.
Cornel Ban a absolvit doctoratul anul acesta la Universitatea din Maryland cu disertaţia „Neoliberalismul in transformare: Idei şi schimbări economice în Spania şi România”. Ban este director adjunct al Programului Studii de Dezvoltare la Institutul Watson pentru studii Internaţionale din cadrul Universităţii Brown din Rhode Island.

Comentariu saccsiv:

Asadar unii o spun deja pe fata: EXPERIMENTUL ROMANIA … Dar acest experiment nu putea avea loc fara a fi acceptat de guvernarea Basescu. De aceea presedintele a si fost avocatul inversunat al acordului cu FMI.

Consider insa ca EXPERIMENTUL este cu mult mai amplu decat este descris in materialul de mai sus.

 

Video: „NOAPTEA PATIMIRILOR” – Valeriu Gafencu, Sfantul inchisorilor

Posted in VALERIU GAFENCU by saccsiv on decembrie 24, 2010

O noua etapa a crizei: FALIMENTUL ORASELOR …

Posted in criza economica, FALIMENT by saccsiv on decembrie 24, 2010

Citez din articolul CUM ARATĂ URMĂTOAREA CRIZĂ ECONOMICĂ MONDIALĂ. În SUA a început FALIMENTUL ORAŞELOR. În ROMÂNIA ADMINISTRAŢIA LOCALĂ ARE DATORII DE 2,6 MILIARDE DE EURO:

Peste 100 de oraşe americane ar putea intra în faliment în 2011, din cauza problemelor cu care se confruntă băncile, a declarat analistul american Meredith Whitney, cea care a previzionat contractarea pieţelor de credit, scrie The Telegraph.

Conform publicaţiei, oraşe precum Detroit sau Madrid au probleme în a-şi achita datoriile.

Analistul a atras atenţia că datoriile locale şi cele ale statelor americane sunt în prezent cea mai mare problemă cu se confruntă economia americană. Aceasta a subliniat că există riscul ca economia americană să nu îşi revină.

„După problemele de pe piaţa imobiliară, aceasta este a doua mare problemă a SUA şi cu siguranţă cea mai mare ameninţare adusă economiei americane”, a declarat Whitney postului de televiziune CBS.

„Nu am niciun dubiu că vom vedea multe intrări în default pentru obligaţiunile municipale. Apreciez că 50 până la 100 de oraşe vor intra in faliment – chiar mai multe. Asta înseamnă datorii de mai multe sute de miliarde de dolari”.

Oraşele şi statele americane au datorii de aproximativ 2.000 de miliarde de dolari.

În Europa împrumuturile contractate de administraţiile locale şi regionale s-ar putea ridica în acest an la 1.300 miliarde euro.

Săptămâna trecută agenţia de rating Moody’s a atenţionat că ar putea retrograda ratingurile acordate oraşelor Florenţa şi Barcelona şi ar putea tăia ratingul regiuni Basce din nordul Spaniei.

Ratingul Lisabonei a fost redus de Standard&Poor’s în acest an, în timp ce obligaţiunile emise de Napoli şi Budapesta au rating apropiat de nivelul „junk”.

Datoriile Istanbulului sunt deja considerate „junk”.

Datoriile administraţiilor locale din România, 2,63 de miliarde de euro

La 30 septembrie 2010, datoria publică locală din România se ridica la 11,29 miliarde lei (2,63 miliarde euro), reprezentând aproximativ 6% din totalul datoriei publice, din care 10,53 miliarde lei este datorie directă iar 750 milioane lei este datorie garantată.

Administraţiile locale din România nu vor intra însă în faliment şi vor fi mereu „salvate” de stat, a declarat pentru gândul prim vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan. „Nu avem legislaţie ca SUA, care să permită falimentul unui oraş sau commune. Ar trebui însă să avem o astfel de legislaţie. Orice unitate teritorială care nu reuşeşte să se susţină din venituri proprii ar trebui să dispară şi să se comaseze cu alta. În România sunt peste 2.800 de commune, dintre care mai bine de jumătate ar trebui să dispară”, a declarat Stolojan.

Cititi va rog si:

CINE A PROVOCAT CRIZA? CINE NE DĂ « SOLUŢIA »?

China in cateva cifre …

Posted in CHINA, ECONOMIE by saccsiv on decembrie 24, 2010

Citez din articolul Ce nu ştiai despre China:

China în cifre este mult mai interesantă decât toată retorica despre China, fie că este pro sau contra acestei ţări. Există unele cifre care ar putea completa imaginea despre China a celor care au o părere sau alta despre această mare economie a lumii.

1. Economia Chinei a crescut în ultimii 10 ani de 7 ori mai repede decât cea a Statelor Unite: 316% faţă de 43%.

2. În China se trăieşte mai prost decât în Bosnia. Altfel spus, China se află pe locul 91 în lume privind PIB pe cap de locuitor.

3. 85% din brazii artificiali de Crăciun sunt „made în China”, la fel ca şi 80% din totalul de jucării.

4. Dacă şi-ar cheltui tot venitul anual pe achiziţionarea de locuinţe, un rezident chinez din Beijing ar putea să cumpere doar un metru pătrat de locuinţă.

5. China are mai mulţi porci decât următoarele 43 de state producătoare de carne de porc la un loc.

6. Chinezii fumează 50.000 de ţigări pe secundă.

7. Cel mai rapid tren din America este de două ori mai încet decât cel mai rapid tren din China (241 km/h faţă de 486 km/h).

8. .Deşertul Gobi are o suprafaţă cât statul Peru şi se extinde anual cu mai mult de 3.000 de km pătraţi.

9. China are 64 de milioane de locuinţe în care nu locuieşte nimeni.

10. Cel mai mare mall din lume se află în China, însă până în 2005 a fost gol în proporţie de 99%.

11. Până în 2025, China va construi suficiente clădiri zgârie-nori cât să umple zece oraşe de mărimea oraşului New York. Astfel, vor fi construiţi 40 de miliarde de mp construiţi în 5 milioane de clădiri, dintre care 50.000 vor fi zgârie-nori.

12. Până în 2030, China va avea o populaţie urbană al cărei număr va fi egal cu întreaga populaţie de acum a Statelor Unite.

13. În China sunt, la ora actuală, mai mulţi creştini decât în Italia.

14.China execută, anual, de trei ori mai mulţi oameni decât toate statele lumii la un loc.

15. Dacă investeşti în acţiuni chinezeşti, ai mari şanse să finanţezi, de fapt, guvernu chinez. Asta pentru că 8 din 10 companii listate pe bursa de la Shanghai, de exemplu, sunt deţinute de stat.

16. PIB-ul Chinei îl va depăşi pe cel al SUA în mai puţin de 15 ani.

Cititi va rog si:

FOTOGRAFII TERIFIANTE cu poluarea din China

GUOLAOSI, necunoscutii lucratori chinezi morti de munca excesiva …

VIDEO: CHINA – AVORT FORTAT in LUNA A OPTA de sarcina …

VIDEO: Tineri chinezi impacheteaza carti de joc. Robotizare, imbecilizare …

VIDEO (si transcriptul) – GEORGE SOROS: China va avea un rol important in crearea NOII ORDINI MONDIALE

 

NASTEREA DOMNULUI! Praznic luminos, frati si surori!

Posted in CRACIUN by saccsiv on decembrie 24, 2010

STIRILE ZILEI (24.12.2010)

Posted in STIRI by saccsiv on decembrie 24, 2010

Pro Vita: AJUTAŢI-L PE MICUŢUL ANDREI SĂ ZÂMBEASCĂ DIN NOU

Alleccssa: Lupta pentru credinta

Apologeticum: Proorociile din Vechiul Testament despre Nasterea Domnului

Apologeticum: Primiti cu colinda? Copiii de la manastirea Paltin – Petru Voda pe versuri de Radu Gyr

Apologeticum: Papa este calauza tuturor ereziilor de la anul 1054 incoace. De aceea nu este binevenit in Romania, decat daca vrea sa se pocaiasca si sa se boteze

Calauza Ortodoxa: Predica la Nasterea DOMNULUI si la Duminica dupa Nasterea DOMNULUI

Ciprian Voicila: Mădălina A: O minune trăită la Petru Vodă

Ciprian Voicila: Trăiesc flămând (Valeriu Gafencu) – Maicile de la Diaconeşti

Fanu: DE urare, Sfânta Naştere a Domnului Iisus Hristos

Graiul Ortodox: 12.MITROPOLITUL IEREMIA DE GORTINA: “Protestez şi ies din sală şi dau poruncă tuturor preoţilor şi monahilor să plece şi ei din sală!”

LUPTA PENTRU ORTODOXIE: A venit şi-aici Crăciunul

LUPTA PENTRU ORTODOXIE: NASTEREA DOMNULUI SI MANTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS

LUPTA PENTRU ORTODOXIE: PAR ILIE CEOPA -CUVÂNT LA NASTEREA DOMNULUI

Ortodoxia: Financial Times: Romania si Letonia par a fi EXPERIMENTE CONTROLATE

PELERIN ORTODOX: Une icône miraculeuse de saint Sabbas de Serbie

PELERIN ORTODOX: Ενδεικτικό παπικών αντιλήψεων – DEMONSTRAŢIE A CONVINGERILOR CATOLICE PE LOCAŞUL DE CULT (LA CÂRMA BISERICII NU E HRISTOS, CI PAPA)

PELERIN ORTODOX: Ο ΜΑΚΑΡΙΩΤΑΤΟΣ ΠΑΤΡΙΑΡΧΗΣ ΙΕΡΟΣΟΛΥΜΩΝ κ.κ. ΘΕΟΦΙΛΟΣ ΠΡΟΕΞΑΡΧΕΙ ΕΙΣ ΤΗΝ ΕΟΡΤΗΝ ΤΟΥ ΑΓΙΟΥ ΣΑΒΒΑ / PATRIARHUL TEOFIL AL IERUSALIMULUI LA SĂRBĂTOAREA CUVIOSULUI SAVA CEL SFINŢIT (GREEK, CU UN BOGAT MATERIAL FOTOGRAFIC)

VESTITORUL ORTODOX: Părintele Arsenie Boca – Cugetări la Naşterea Domnului

VESTITORUL ORTODOX: Argumentele lui Dumnezeu

VESTITORUL ORTODOX: Colinde – Corul Maicilor de la Mânăstirea Diaconeşti

FILME ORTODOXE: Noaptea pătimirilor (filmul întreg) despre Valeriu Gafencu – Sfântul închisorilor.

Realitatea: Financial Times: România şi Letonia par a fi experimente controlate ale politicii dure de austeriate

Gandul: CUM ARATĂ URMĂTOAREA CRIZĂ ECONOMICĂ MONDIALĂ. În SUA a început FALIMENTUL ORAŞELOR. În ROMÂNIA ADMINISTRAŢIA LOCALĂ ARE DATORII DE 2,6 MILIARDE DE EURO

Capital: În ce condiţii de mizerie sunt produse gadgeturile tale preferate

Hot News: Sex si vulgaritati de dimineata pana seara: Kanal D, Prima TV, OTV, Taraf TV si Antena 1 – sanctionate de CNA
(more…)

HOAX sau TERIFIANTA REALITATE?

Posted in HOAX, reducerea populatiei by saccsiv on decembrie 24, 2010

Iata comentariul cititorului leo, postat la articolul VIDEO: Hora mare anti – CIP, cu yoghini si alte cele … Sau cum nu trebuie sa facem:

Printr-o persoana de maxima incredere am aflat ce a declarat un membru PD-L in urma unei sedinte cu usile inchise. Persoana in cauza este credincios si in urma acestui lucru a hotarat sa plece din partid.
S-a primit un mesaj de la E. Barosso cum ca in doi, trei ani populatia Romaniei trebuie sa scada cu 4 milioane. Pentru aceasta de la 1 ianuarie se va introduce in paine si produsele de panificatie saruri de plumb, cadmiu si altele. Cele mai multe victime vor fi din randul pensionarilor.
Chiar daca pare incredibil eu imi fac datoria sa spun si altora!
Solutia este sa nu mai consumam din comert paine si sa folosim faina proprie sau de la tarani….deocamdata!
Dumnezeu sa ne apere!


Comunicatul Sinodului Bisericii Ortodoxe Sarbe despre … “secta lui Artemie”. Aidoma vor fi prigoniti toti cei ce se opun instaurarii imparatiei lui antihrist

Posted in Biserica Ortodoxa Sarba, EPISCOPUL ARTEMIE DE KOSOVO by saccsiv on decembrie 24, 2010

Pomenirea Cuviosului parintelui nostru Nicolae monahul, cel ce a fost ostas

Posted in Calendar Ortodox, CUVIOSUL NICOLAE MONAHUL, SINAXAR by saccsiv on decembrie 24, 2010

In luna decembrie, in ziua 24, pomenirea Cuviosului părintelui nostru Nicolae monahul, cel ce a fost ostaş.

Cuviosul Părintele nostru Nicolae monahul a trăit pe timpul împăratului Nichifor şi era ostaş. Când împăratul a pornit cu război împotriva bulgarilor, a plecat şi el cu oştirea. Către seară a poposit într-un loc, şi a tras la un han. A cinat şi-a făcut rugăciunea şi s-a culcat. Pe la straja a doua sau a treia din noapte, fata hangiului, cuprinsă de dragoste pătimaşă, s-a dus la el, ca să-l atragă la ea.

Sfântul, simţind că prin tânăra fată satana caută să-l atragă către păcat, s-a înarmat cu toată puterea împotriva patimii şi a mustrat aspru pe tânăra fată, care în trei rânduri a venit la el mânată de aceeaşi patimă neînfrânată. Sculându-se apoi şi-a făcut semnul crucii şi a pornit la drum.

În noaptea următoare a avut un vis. Se făcea că stătea pe un loc înalt, de unde se vedea în toate părţile. Alături de el, stătea pe un scaun o căpetenie şi avea piciorul drept pus peste cel stâng. Căpetenia aceea i-a zis: „Vezi oştile de o parte şi de alta?”. „Da, Doamne”, i-a răspuns el. „Văd că romanii taie pe bulgari”. „Uită-te acum la mine!”, i-a spus cel din vis. Şi l-a văzut că-şi pune piciorul drept la pământ şi-şi aşează piciorul stâng deasupra celui drept. După aceasta s-a uitat iarăşi sfântul pe câmpul de bătaie şi a văzut că duşmanii taie fără milă pe romani.

După ce s-a terminat lupta a zis cel din vis: „Uită-te bine pe locul unde zac trupurile moarte şi spune-mi ce vezi”. Ostaşul s-a uitat şi a văzut că tot pământul dinaintea ochilor era plin de trupuri moarte, iar în mijlocul lor era un loc cu iarba verde cât un pat. Şi a zis: „Doamne, tot pământul este plin de romani căzuţi, afară de un loc. cu iarba verde mare cât un pat”. „Şi ce crezi tu că înseamnă aceasta?” l-a întrebat pe ostaş cel din vis. „Sunt om prost, Doamne, şi nu ştiu”, i-a răspuns ostaşul. „Livada aceea verde”, i-a spus acela, „pe care o vezi mare cât un pat, este locul tău. Acolo trebuia să fii ucis şi tu cu ceilalţi ostaşi; să fii pus acolo şi să acoperi şi restul câmpului de luptă. Dar pentru că noaptea trecută te-ai luptat de trei ori cu ispita pe care cel viclean ţi-a trimis-o prin fiica hangiului şi ai alungat-o cu vitejie de la tine. Iată, tu însuţi te-ai izbăvit din acel măcel. Ai lăsat patul de verdeaţă fără aşternut. Ţi-ai mântuit sufletul împreună cu trupul. Şi moartea nu va mai avea putere asupra sufletului tău, dacă-mi vei sluji mie cu inima curată”.

La auzul acestor cuvinte s-a spăimântat; s-a deşteptat cutremurat şi s-a închinat. S-a întors din drum cale de o zi, s-a suit într-un munte şi s-a rugat lui Dumnezeu pentru oştirea romană.

Când împăratul a intrat în provincia Bulgariei, bulgarii s-au suit în munte şi au lăsat trupe de pază ca la cincisprezece mii de ostaşi, pe care romanii i-au ucis. Mândri de biruinţa lor, au început să nu se mai îngrijească. Şi pe când dormeau fără grijă, noaptea au năvălit asupra lor bulgarii şi i-au ucis mai pe toţi, împreună cu împăratul Nichifor. Atunci dreptul şi-a adus aminte de visul lui. A mulţumit lui Dumnezeu şi s-a întors de acolo plângând şi tânguindu-se. S-a dus într-o mănăstire, a luat sfânta schimă şi slujind lui Dumnezeu cu inima curată, vreme de mulţi ani, a ajuns un părinte mare şi vestit.

Cititi va rog si:

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie24.htm

Pomenirea Sfintei cuvioasei fecioare Mucenite Eugenia si a celor impreuna cu ea

Posted in Calendar Ortodox, SFANTA MUCENITA EUGENIA, SINAXAR by saccsiv on decembrie 24, 2010

În luna decembrie, în ziua a douăzeci şi patra, pomenirea Sfintei cuvioasei fecioare Muceniţe Eugenia şi a celor împreună cu ea.

Sfânta Muceniţă Eugenia (Evghenia), odraslă de bun neam şi mândrie a neamului ei s-a născut în Roma cea veche.

Părinţii el, Filip şi Eugenia, primind de la împărat o înaltă dregătorie, au plecat în Alexandria, cu fiica lor. Pe când erau în Alexandria, fiica lor Eugenia şi-a părăsit pe ascuns părinţii. S-a îmbrăcat bărbăteşte a luat cu ea două slujnice şi într-o noapte, a fugit de-acasă. S-a dus la un episcop şi a primit de la el sfântul botez. Şi-a tuns părul capului, s-a numit Eugeniu şi foarte de dimineaţă s-a dus în grabă la o mănăstire. Acolo a trăit în osteneli, în nevoinţe, în trude, în privegheri de toată noaptea şi a săvârşit toată virtutea. Strălucea ca un mare luminător, aşa că fraţii l-au rugat să le fie stareţ. Nu voia, dar silit de cuvintele şi de dragostea lor a primit. Şi aşa, nu cuvântul ci fapta a arătat tuturor pe Eugeniu mare şi prea strălucit. Chipul lui îi atrăgea pe toţi. Cum atrage magnetul fierul, aşa atrăgea pe toţi, ca să se desfăteze de vederea faptelor lui bune. Dar o femeie Melantia, neagră la suflet, cum îi era numele, venită cu poporul ca să se închine la mănăstire, s-a îndrăgostit nebuneşte de chipul frumos al lui Eugeniu. Şi s-a făcut că e bolnavă de o boală îndelungată şi l-a rugat pe Eugeniu să-i îngăduie să-i spună boala numai lui îndeosebi, că altfel nu se poate vindeca. Melantia îi grăia cu lacrimi şi cu cuvintele ei înşelătoare i-a mişcat inima lui Eugeniu. Curat la inima fiind, a primit-o, fără să-şi dea seama de viclenia ei. Când s-a găsit singură cu stareţul, tăciunele desfrânării a aprins şi mai mult inima Melantiei spre dragoste. Şi ca un orb, care-şi pierde lumina ochilor, aprinsă de patimă, a căutat să aducă ocară lui Eugeniu, dar pentru că nu şi-a ajuns scopul, Melantia s-a dus la prefectul oraşului, tatăl Eugeniei, şi a făcut plângere, că în cutare mănăstire stareţul înşeală cu cuvinte viclene pe femeile cinstite şi că desfrânatul a îndrăznit să o necinstească chiar şi pe ea. Când prefectul a auzit acestea s-a umplut îndată de mânie şi a trimis în grabă la mănăstire să aducă pe Eugeniu, stareţul mănăstirii, şi pe monahi. Să-i aducă legaţi ca pe nişte oameni vinovaţi, închinători mincinoşi şi făcători de rele, să se înfăţişeze înaintea scaunului său de judecată şi să dea socoteală de faptele lor. Şi s-au înfăţişat părţile la judecată. A început să grăiască Melantia. A acoperit cu ocări pe dumnezeiescul stareţ; l-a batjocorit şi l-a defăimat cât a vrut. Striga, şi arăta cu degetul pe stareţ prietenilor, îl făcea ticălos, iar pe monahii de sub ascultarea lui, stricaţi. Cu glas mare a strigat şi a zis: „Ascultaţi-mă toţi, că vă spun adevărul!” Cât este de mare răbdarea Ta, Doamne Atotputernice!

Atunci Eugenia şi-a rupt hainele de pe ea şi a arătat celor de faţă privelişte înfricoşătoare şi nemaivăzută. Apoi a grăit cu îndrăznire tuturor: „Se cuvine ca noi călugării să suferim, cu mulţumire, ocările, batjocura şi chinuirea trupului. Dar pentru ca să nu se facă de batjocură haina călugărească iată vă spun că sunt femeie; sunt fiica judecătorului. Judecătorul este preaiubitul meu tată. Soţia lui e mama mea. Aceştia de lângă mine mi-s fraţi, nu-i numesc robi”.

Toţi au rămas încremeniţi de cuvintele Eugeniei. Oricine va fi cuprins de uimire când va afla cum a pedepsit-o Dumnezeu pe Melantia. Pe când era încă la Judecata foc a căzut din cer peste casa ei şi a ars până la temelie.

Zguduit de cele petrecute, tatăl Eugeniei a părăsit toată mărirea, bogăţia şi desfătarea vieţii şi s-a botezat. A ajuns păstor credincioşilor din Alexandria, şi-a sfârşit viaţa muceniceşte, omorât de săbiile necredincioşilor, şi a zburat cu bucurie la cereşţile locaşuri.

După săvârşirea tatălui ei, mama ei împreună cu ea au părăsit Alexandria, ţara cea străină, şi mânate de dor s-au dus să locuiască în Roma, patria lor. Atunci a dat poruncă împăratul ca toţi creştinii să jertfească idolilor, de nu, să moară. Eugenia, care strălucea înaintea tuturora, că era aprinsă de dragoste pentru Hristos, a fost legată cu o piatră grea şi aruncată în apă, dar a scăpat nevătămată cu minune. Pentru aceea i s-a tăiat capul cu sabia şi a zburat cu bucurie spre Hristos, doritul ei Mire.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Vasila, care a suferit mucenicia împreună cu Sfânta Eugenia, şi care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Filip, tatăl Sfintei Eugenia, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Protu şi Iachint eunucii şi împreună schimnicii cu Sfânta Eugenia, care de sabie s-au săvârşit.

Cititi va rog si:

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie24.htm

%d blogeri au apreciat: