“Voi trei, noi trei, mantuiti-ne pe noi”

   In articolul Cum sa ne rugam, scris de Adrian Cocosila, gasim urmatoarea istorie:

   Se povesteste ca undeva pe ocean, dintr-un vapor care s-a scufundat, au scapat trei tineri. Acestia au ajuns pe o insula pustie din apropiere. Nu stiau sa se roage. Cunosteau doar ca Dumnezeu e unul in Treime: Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Simtind nevoia sa se roage, si-au alcatuit aceasta rugaciune: „Trei voi, trei noi, miluiti-ne pe noi.” Au trait cu aceasta rugaciune pana la varsta de 80 de ani, cand a ajuns pe acolo un vapor in care se afla si un preot. Cand preotul i-a intrebat cum s-au rugat in acest timp, ei au marturisit: “Nu am stiut cum sa ne rugam si am spus doar atat: Trei voi, trei noi, miluiti-ne pe noi” Preotul le-a spus: “nu e prea bine, trebuia sa spuneti Tatal nostru.” Si i-a invatat rugaciunea Tatal nostru. Dupa un timp, cei de pe vapor au vazut trei lumini care veneau pe mare, spre ei. Au oprit vaporul si au vazut ca erau cei trei batrani. Intrebati ce vor, ei au raspuns: “Am uitat rugaciunea pe care ne-a poruncit parintele sa o rostim si ne vom pierde mantuirea.” Atunci preotul, intelegand ca cei trei erau sfinti, pentru ca altfel nu ar fi mers pe apa, le-a spus: “Mergeti inapoi si spuneti vechea voastra rugaciune, asa cum o stiti. Spuneti-o cu aceeasi inima buna, cu aceeasi daruire lui Dumnezeu si rugati-va si pentru noi.”

   Comentariu saccsiv:

   Am cititi mai multe variante ale istoriei, in unele rugaciunea lor fiind precum cea din titlu. Oricum, ideea era aceeasi: nu cunosteau mai nimic din invatatura crestina, nu stiau nici “Tatal nostru”, inventasera o rugaciune si mergeau pe apa … 

   Fericiti batrani … De multe ori, cand se produce cate o tulburare pe teme teologice, imi amintesc de ei. Mai ales cand este vorba despre calendar.

   Istoria de mai sus nu trebuie sa-i bucure pe caldicei, care ar putea presupune ca pot ajunge sa faca minuni cu un minim de efort. Acei batrani se rugau continuu si curat. Se lasasera cu totul in mana bunului Dumnezeu care avea grija de ei. Si desigur ca si faptele lor erau frumoase: nu minteau, nu curveau, nu inselau, nu pizmuiau, nu furau, nu ucideau, nu ravneau la ce-i al altuia, intr-un cuvant, nu faceau ceea ce majoritatea dintre noi facem din plin si asta zilnic.

   Aceeasi istorie trebuie insa sa ne trezeasca pe noi cei ce avem parerea ca stim multe. De fapt, cu cat credem ca stim mai multe, cu atat ar trebui sa ne cutremuram mai tare.

   Unii dintre noi avem impresia ca suntem mari teologi si invatatori ai poporului si tinem conferinte, scriem carti sau materiale pe bloguri, stim sumedenie de rugaciuni si la nevoie putem scrie tratate despre ele. Si cu asta ce-am facut?

   Nu ne rugam nici pe departe ca acei batrani. Cu tot mersul nostru la biserica, cu toate zecile, sutele sau miile de carti citite. Iar de fapte, ce sa mai zicem, ca suntem varza.

   Sigur ca trebuie sa tinem conferinte, sa scriem carti, sa postam articole. Caci astfel trezim pe multi, vorbindu-le fiecaruia, cat de cat, pe limba lor. Sigur ca trebuie sa promovam invataturile Sfintilor Parinti, ale marilor duhovnici. Ca trebuie sa aratam cat mai multora cum functioneaza SISTEMUL. Ca trebuie sa facem cat mai multe ca sa trezim pe cat mai multi.

   Dar atentie mare, caci nu este suficient. Nici pentru noi si poate ca nici pentru cei pe care dorim sa-i trezim.

   Cati dintre noi, cei ce ne straduim sa aducem pe altii la credinta, ne si rugam? Si dintre cei ce ne rugam, cati ne straduim s-o facem cum trebuie? E vreunul macar? Suntem oare prezenti la slujba sau doar facem act de prezenta? Cand ne rugam acasa, suntem cu mintea la rugaciune sau o spunem mecanic? Ne rugam si pentru altii sau ne multumim sa insiram multe nume pe o foaie si apoi … stie el preotul ce-i de facut mai departe? Ne rugam si pentru dusmanii nostrii? Oho … asta deja e treaba tare grea. Doar cand ne apare in minte imaginea lor, ne vine sa le facem si sa le dregem sau in cel mai fericit caz ne gandim cat de rai sunt ei si cat de buni suntem noi … Cica ii iertam dar nu-i uitam. Vai de noi …

   Sau cand rataceste un frate, in afara de a-l mustra, ne si rugam pentru el? Aiurea. Il demolam si punct. Eventual daca mai misca, ii punem si piciorul pe gat. Dar sa mai aiba un astfel de frate vreo nevoie … Sa fim milostivi cu el? Nicidecum, ci mai degraba ne gandim cum sa-i marim suferinta.

   Bunul Dumnezeu lucreaza si s-ar putea ca dintre cei treziti de noi, multi sa nu fie precum semintele cazute langa drum, ci sa mearga pe drumul corect. Si tot straduindu-de ei sa urce scara, la un moment dat,  s-ar putea sa se uite de foarte sus la noi, nu in sensul de ingamfare, ci ca efectiv ei sunt cu multe trepte deasupra noastra, chiar daca noi cica stim cu mult mai multe decat ei.

   Asa ca, fratilor, sa luam aminte la istoria celor trei batrani si sa ne straduim sa ne rugam mai mult si cum trebuie.