Studiu: ESTI RASIST DACA nu faci sex in afara rasei tale. CRESTINII care nu-si inseala sotiile sunt prin definitie RASISTI, tocmai pentru ca nu-si inseala sotiile …
Dupa cum explicam in articolul ATENTIE MARE. Deja bantuie pe internet o INTOXICARE referitoare la legea anti legionara, adica ANTI NATIONALISTA papusarii distrug nationalismul deoarece urasc exista neamurilor.
Iar populatia pe care doresc ei sa o stapaneasca trebuie sa fie rezulatul unui amestec al acestor neamuri:
Ca atare lucreaza pe toate fronturile in acest sens, inclusiv prin “studii stiintifice”. Iata ce putem citi la FEMINIST STUDY: YOU’RE RACIST IF YOU DON’T HAVE SEX OUTSIDE YOUR RACE:
Studiu feminist: Ești rasist dacă nu faci sex în afara rasei tale
Ești „rasist din punct de vedere sexual” în cazul în care istoricul tău sexual nu are diversitate, pretinde studiul.
Ești rasist dacă nu faci sex cu oameni din afara rasei tale, susţine un studiu.
În studiul intitulat „Este rasismul sexual un adevărat rasism”, cercetătorii de la Universitatea din New South Wales afirmă că, având preferințe rasiale atunci cand vine vorba de sex, este „rasism sexual.”
„De fapt, bărbatii care au folosit serviciile de întâlniri online mai des, în general e mult mai probabil sa se înregistreze ca rasişti…” a scris feminista Samantha Allen într-un articol despre acest studiu. „Cercetătorii în domeniul sexului Denton Callander, Christy Newman, și Martin Holt au întrebat peste 2.000 de bărbati australieni homosexuali şi bisexuali ce simt în legătură cu rasa cănd e vorba de întâlniri, printr-un sondaj online; acești oameni au completat, de asemenea, o versiune specific regională a indexului rapid de discriminare (QDI), un instrument de studiu standard care măsoară atitudinile cu privire la rasă și diversitate. ”
„După îmbinarea acestor două seturi de date, tendința a fost clară: „rasismul sexual … este strâns legat de atitudini rasiste generice, care combate ideea cum că atracția rasială este doar o chestiune de preferinţă personală. „”
Cu alte cuvinte, conform acestui „studiu”, în cazul în care nu ai mai făcut sex cu cineva din afara rasei tale, esti, probabil, rasist, chiar dacă ești un creștin devotat care e fericit în căsătorie și nu ai făcut sex aiurea.
„În timp ce societatea se simte, în general, destul de confortabil condamnând rasismul, a existat o surprinzătoare reticență în rândul persoanelor – homosexuale sau nu – de a schimba din punct de vedere rasial practici de întâlniri şi sex”, a declarat Callander pentru Daily Beast.
Această campanie împotriva „rasismului sexual” este cel mai recent exemplu de „marxism cultural,” mișcarea de stânga împotriva culturii unei națiuni – inclusiv tradiții, limbi, religii, individualitatea și valorile familiei – pentru că sunt „opresive.”
Una dintre modalitățile marxiştilor culturali de a purta război împotriva culturii este aceea de a schimba comunicarea şi limbajul în „corectitudine politică”, ceea ce încearcă să restricţioneze discursul unei persoane şi, în cele din urmă, gândurile.
„Corectitudinea politică se aplică agresiv, si este absolut distrugătoare pentru această națiune”, a scris jurnalistul Michael Snyder. „În romanul său „1984”, George Orwell a imaginat o lume viitoare în care discursul era foarte limitat.”
„El a numit astfel limba pe care statul totalitar din romanul său a creat-o „Newspeak, „și manifestă o asemănare izbitoare cu corectitudinea politică pe care o vedem în America de azi.”
Marxiștii culturali vizează în mod fals cultura, deoarece adevărata sursă de opresiune este guvernul, care, prin definiție, este un monopol cu privire la utilizarea forței într-un anumit teritoriu.
Și de aceea guvernul promovează marxismul cultural: căci acesta absolvă statul de greșelile sale opresive.
Sfinte Părinte Justin roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!
SACCSIV - blog ortodox 
Traim vremurile in care patimile trupesti au ajuns la rang de virtute. Se zbate diavolul si reuseste sa rapeasca oile cele proaste si ignorante din turma Lui Hristos. Alunecarea- i mare, prosti sunt cu caru’. DA… Mai bine „rasisti” decat curvari!
ApreciazăApreciază
Dan Sluşanschi :
Diversele devieri de viaţă sexuală sau morală nasc o nespusă cerbicie în a-i învinui pe alţii că îi acuză şi, parcă, îi discriminează pe împricinaţi: trăim, vai, într-o lume perversă. Dar om şi cetăţean „ca lumea“ nu eşti decât dacă, ajuns pe lume şi între cei din jur, respecţi poruncile de bază ale vieţuirii omeneşti, şi, mai cu seamă, cea de a unsprezecea poruncă, aceea a iubirii. Dacă ai înţeles adânc aceasta, nu te mai repezi să cauţi cu lumânarea cum te „discriminează“ alţii, faţă de care, de fapt, nu ai arătat nici un fel de consideraţie şi cărora le-ai dispreţuit însemnele, odoarele şi credinţa.
Mântuitorul îi răspunde femeii samarinence:
„Bine ai zis că nu ai bărbat! Căci cinci bărbăți ai avut și cel cu care ești în prezent nu-ți este bărbat!” (Ioan 4, 17-18). Avem aici fundamentul Tainei Cununiei care legitimează refuzul relației sexuale a bărbatului cu femeia în afara ei (căsătorie civilă, „logodnă” de probă, adulter, LGBT) sau chiar în interiorul ei (incest, ménage à trois sau swing) chiar cu acordul ambilor soți, pentru că aceasta constituie o fărădelege din punctul de vedere al Evangheliei!
Sfântul Nicolae Velimirovici:
Frații mei, uitați-vă la femeie în chipul în care femeia se uită la ea însăși și amăgirea de sine va cădea de pe ochii voștri precum solzii. Uitați-vă la fiecare ființă dinlăuntru acesteia și atunci o veți privi nu cu dorință, ci cu compasiune. Tu, O, Dumnezeule ai sfințit nunta și tot Tu ai sfințit și celibatul. Pe cei care au înțelepciunea și tăria de a-și folosi întreaga viață dăruită lor de Tine spre a Te sluji, Tu i-ai binecuvântat. Iar cei care nu-și pot păstra ei înșiși întreaga viață dăruită lor, Tu i-ai binecuvântat ca ei s-o poată împărtăși și s-o transfere la noi ființe, printr-o soție. Cu adevărat este amăgire de sine ca un om să creadă că o femeie îl atrage. Cu adevărat, este viață nefolosită într-un om – lucru care-l atrage pe acesta spre femeie, fiindcă viața nu voiește să rămână nefolosită. Tu ești viață, O, Dumnezeul meu, și viața este lumină. Fericită este femeia de pe a cărei ochi cade amăgirea de sine și care-l cunoaște pe bărbat așa precum acesta se cunoaște pe sine, femeia care respinge dorința și se umple de compasiune. Și ea păstrează viața întru sine cu teamă și demnitate de parcă ea ar păstra cerul înlăuntru ei. Fericit este tot cel ajunge să afle la timp că adulterul murdărește și ucide viața. Nu-L poți minți și nu te poți juca cu Dumnezeu. Nici viața care vine de la Dumnezeu nu este un narcotic pentru consternări de moment, după care amăgirea de sine se manifestă iar și iar, în timp ce rușinea și umilința cad ca niște pietre grele pe inimă, golită de o dorință nebună. Eliberează-mi sufletul de amăgirea de sine, Dumnezeul meu, pentru ca și trupul meu să poată fi eliberat de păcatul trupesc. Trupul nu știe nimic nimic de adulter dacă sufletul nu i-o spune. Adulterul are loc în inimă; trupul repetă în felul său stângaci ceea ce s-a țesut cu fire subțiri în cămările tainice ale inimii. Liberează-mi sufletul de prosteasca trufie și de mânia arzătoare, iar trupul meu nu se va comporta prostește, nici nu va arde. Eliberează-mi sufletul de amăgirea de sine, Dumnezeul meu, așa încât și trupul meu să fie poată fi eliberat de păcatul trupesc”
Sfântul Ioan Gură de Aur: Pentru aceea, când vezi că o femeie de moravuri uşoare te ispiteşte, spune-i: „trupul nu este al meu, ci al soţiei mele”. Tot aşa să spună şi femeia către cei ce ar voi să-i calce întreaga-cugetare: „trupul nu este al meu, ci al soţului meu”.
N-am spus numai că Dumnezeu a creat numai un singur bărbat şi o singură femeie ci şi că a poruncit ca un singur bărbat să se unească cu o singură femeie! Dacă Dumnezeu ar fi voit ca bărbatul să o lase şi să ia alta, ar fi făcut un singur bărbat şi mai multe femei. Dar aşa şi prin felul creării lor si prin felul legii date, a arătat că un bărbat trebuie să trăiască necontenit cu o singură femeie şi să nu se despartă niciodată de ea. Şi iată cum spune: „Cel Care i-a făcut dintru început, bărbat şi femeie i-a făcut” (Matei 19, 4), adică au fost făcuţi dintr-o singură rădăcină şi au ajuns un singur trup. „Vor fi cei doi un singur trup” (Matei 19, 5). Apoi, ca să înfricoşeze pe cei care învinuiesc legea veche şi ca să o şi întărească totodată, n-a spus: „Nu trebuie, dar, să vă despărţiţi!”, ci: „Ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă” (Matei 19, 6). Dacă tu, le zice Hristos, îmi spui de Moise, Eu îţi spun de Stăpânul lui Moise. În afară de aceasta mă sprijin şi pe timpul când s-a legiuit căsătoria. Dumnezeu dintru început i-a făcut pe ei bărbat şi femeie; şi legea aceasta, chiar dacă pare dată acum de Mine, este mai veche decât legea lui Moise şi-i foarte chibzuită, că n-o aduce numai pe femeie alături de bărbat, ci-i porunceşte să lase pe tatăl și pe mama sa şi legiuieşte ca bărbatul să vină la femeia sa, ca să se unească cu ea; iar prin acest cuvânt arată că unirea este de nedesfăcut.
Apoi nici nu se mărgineşte numai la atâta, ci cere ca unirea lor să fie şi mai strânsă, că spune: „Vor fi cei doi un trup” (Matei 19, 5).
Apoi după ce a citat legea aceasta veche, dată şi cu fapta și cu cuvântul după ce a arătat că este vrednică de credinţă pentru că Dumnezeu a dat-o, Hristos, cu autoritate, o tălmăceşte şi El şi legiuieşte, zicând: „Deci nu mai sunt doi, ci un trup” (Matei 19, 6). După cum este o crimă să tai trupul omenesc, tot aşa este o nelegiuire să desparţi femeia de bărbat Şi Hristos nu S-a oprit la atâta, ci a accentuat şi pe Dumnezeu Care uneşte, zicând: „Ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă” (Matei 19, 6).
Hristos arată deci că divorţul este şi împotriva firii şi împotriva legii; împotriva firii, pentru că se taie trupul; împotriva legii, pentru că cei ce vor să divorţeze fac lucrul acesta împotriva lui Dumnezeu Care i-a unit şi a poruncit să nu se despartă.
Era o lege veche, care nu oprea pe bărbatul care-şi ura femeia să o alunge pentru orice pricină şi să ia alta în locul ei. Legea porunceşte ca bărbatul să facă ceva mai mult: să-i dea femeii şi carte de despărţire, ca să nu mai poată să se întoarcă la bărbatul ei. Dacă legea n-ar fi dat această poruncă, ci ar fi îngăduit bărbatului să-şi lepede femeia şi să ia alta, şi apoi să o aducă în casă iarăşi pe cea dintâi, s-ar fi făcut mare amestec în căsnicii: bărbaţii ar fi luat atunci mereu femeile altora şi asta ar fi fost curată desfrânare. Din pricina asta cartea de despărţire dădea un mare ajutor căsniciilor. În afară de asta, cartea de despărţenie înlătura un alt rău cu mult mai mare. Dacă legea ar fi silit pe bărbat să ţină în casă pe femeia pe care o urăşte, bărbatul ar fi ucis-o. Aşa de cruzi erau iudeii! Cum aveau să-şi cruţe femeile lor, când nu-şi cruţau proprii lor copii, când omorau pe profeţi, când vărsau sângele ca apa? De aceea legea veche a îngăduit un păcat mai mic, dar a stârpit unul mai mare. La început de tot nu era legea cărţii de despărţire. Ascultă că Însuşi Hristos o spune: ,,Moise a scris acestea din pricina învârtoşării inimii voastre” (Matei 19, 8); a scris să-i daţi drumul femeii, ca să n-o omorâţi de-o ţineţi în casă!
Hristos se adresează acum bărbatului: „Cel care-şi lasă pe femeia sa o face să săvârşească adulter, iar cel care o ia pe cea lăsată face adulter” (Matei 19, 9). Bărbatul care-şi lasă femeia se face pe sine însuşi vinovat de păcat, chiar dacă nu ia altă femeie, tocmai pentru că a făcut-o să săvârşească adulter; iar cel care-şi ia altă femeie săvârşeşte şi el adulter. Să nu-mi spui că a lăsat-o acela! Chiar dacă a lăsat-o, rămâne totuşi femeia celui care a lăsat-o. Apoi ca să nu facă pe femeie mai obraznică, pentru că toată vina a aruncat-o pe bărbatul care a lăsat-o, Hristos închide şi ei posibilitatea unei noi căsătorii, spunând: „Iar cel care ia pe cea lăsată face adulter” (Matei 19, 9). Prin aceste cuvinte Hristos duce pe femeie pe drumul cel bun, chiar fără voia ei: o opreşte de a se mai căsători şi nu-i îngăduie să aibă vreun prilej de micime sufletească. Într-adevăr dacă femeia ştie că vrând-nevrând trebuie sau să trăiască cu bărbatul pe care l-a avut de la început, sau, dacă pleacă să nu mai aibă nicăieri nici o scăpare, atunci va fi nevoită, chiar fără voia ei să-şi iubească soţul. Să nu te miri că Hristos nu Se adresează femeii când dă aceste porunci. Femeia este mai slabă. De aceea o şi lasă la o parte, dar o pune pe calea cea bună, ameninţând pe bărbat. Hristos a făcut ceea ce face un tată care are un copil rău. Tatăl lasă la o parte pe copilul său şi mustră pe cei care i-au stricat copilul, interzicându-le să mai aibă legături cu el.
Dacă ţi pare grea porunca aceasta, atunci adu-ţi aminte de poruncile date de El mai înainte, în care vei vedea că şi această poruncă este cu putinţă de îndeplinit, fiind uşoară. Da, cum să-ţi alungi soţia din casă când eşti blând, făcător de pace, smerit, milostiv? Cum să te cerţi cu soţia ta când tu împaci pe alţii? Nu numai prin asta, dar şi în alt chip a făcut Hristos uşoară porunca aceasta. Prin cuvintele: „În afară de [pricină de] desfrânare” (Matei 19, 9) Hristos îi permite bărbatului numai într-un singur caz să-și poată lăsa femeia; că altfel s-ar fi ajuns iarăşi la acelaşi lucru. Dacă i-ar fi poruncit bărbatului să o ţină în casă, deşi femeia lui a trăit cu mulţi bărbaţi, atunci fapta bărbatului ar duce iarăşi tot la adulter.
Dumnezeu ca un creator înţelept, dintr-o asemenea materie ieftină a făcut să fie atâta frumuseţe, nu a făcut-o ca profitând să desfrânezi, ci ca să-ţi arate ţie dovada propriei Lui înţelepciuni. Aşadar nu insulta pe artist, nici lucrarea înţelepciunii Lui, făcând-o pricină de desfrâu şi cădere. Admiră până într-atât frumuseţea, cât să Îl slăveşti pe artist, dar nu merge mai departe, hrănind patima. Este frumoasă lucrarea, dar nu trebuie să insulţi pe Cel ce a creat-o, ci să I te închini.
Dacă cineva, spune-mi mie, ar lua o statuie sau o icoană a împăratului şi ar terfeli-o în noroi şi în tină, nu va fi oare predat celei din urmă pedepse? Dacă cel vinovat de aceste insulte adresate oamenilor este răspunzător de asemenea pedeapsă, cel care aruncă lucrarea lui Dumnezeu în atâta necinste ce va răbda? Şi mai ales când având şi nevastă se arată făcând acestea. Să nu îmi spui de pofta firii. Pentru aceasta a fost îngăduită căsătoria, ca să nu depăşeşti limita libertății tale. Priveşte de câtă pedeapsă vei fi vrednic! Căci Dumnezeu a avut grijă de odihna ta şi de slava ta, ca să dezlegi şi furia firii prin soţie şi să faci aceasta afară de orice primejdie şi să fii liber de orice necurăţie.
Nu îl auzi pe Sfântul Pavel zicând şi strigând tuturor: „fugiţi de desfrânare!”(I Cor. 6, 18) sau mai degrabă pe Hristos care a mişcat sufletul aceluia: Pentru ce cauţi la frumuseţe străină? Pentru ce priveşti insistent un chip care nu e al tău? Pentru ce te arunci în prăpastie? Pentru ce te prinzi în mreje singur? Păzeşte-ţi ochii cu un zid, îngrădeşte-ţi privirea, pune lege ochilor. Auzi pe Hristos Care ameninţă, Care socoteşte drept curvie şi o privire neîngăduită. Ce folos are plăcerea când naşte viermi? Când naşte neîncetată frică? Când aduce pedeapsă veşnică celui ce făptuieşte acestea? Cu cât mai bine este să răbdăm puţin tulburarea care vine din cugetele noastre rele şi să fim pururi în libertate, decât, cedând puţin poftelor neîngăduite, să fim pedepsiţi veşnic? „Nu, copiii mei, să nu faceţi aşa. Căci nu este bună vestea ce o aud eu despre voi”(I Regi 2, 24) Ştiu cui adresez cuvântul, nu pentru toţi. Dar acolo unde se află rana, acolo se pune şi leacul. Pentru ce insulţi căsătoria? Pentru ce întinezi patul de nuntă? Pentru ce batjocoreşti mădularele tale? Pentru ce ruşinezi slava ta? Taie patima, depărtează desfătările. Căci desfătarea şi beţia sunt izvorul curviei. Dacă nu te foloseşti cum trebuie de libertate, îţi va aduce ţie necaz şi întristare.
Nimic nu-l împodobeşte atât pe tânăr, cât îl împodobeşte cununa cuminţeniei, căsătoria lui, neîntinat de desfrânare. Când sufletul tânărului nu-i pângărit de desfrânare, când nu e stricat, când tânărul nu cunoaşte altă femeie decât femeia cu care s-a căsătorit, atunci şi femeia lui îi este mai dragă. Atunci e mai fierbinte dragostea dintre soţ şi soţie, atunci e mai curată iubirea lor, atunci prietenia dintre ei e mai mare, când tinerii se căsătoresc curaţi la suflet şi la trup. Căsătoriile de acum nu sunt căsătorii, ci neguţătorie de bani, târg. Te întreb: la ce mai foloseşte căsătoria dacă tânărul şi înainte de căsătorie a trăit în desfrânare, şi dacă se uită la altă femeie şi după căsătorie? Osânda îi e mai mare, păcatul de neiertat de se duce la desfrânate şi face adulter când are femeie în casă. Că adulter face de se duce, chiar după ce s-a căsătorit, la o femeie desfrânată. Şi asta o face, adică se duce la femei stricate şi după ce s-a căsătorit, pentru că înainte de căsătorie n-a trăit în curăţie sufletească şi trupească. Din pricina aceasta sunt certurile în casă, bătăile, stricările de case (divorțurile) şi sfezile din fiecare zi. Din pricina aceasta dragostea bărbatului pentru soţie se micşorează şi se veştejeşte, pentru că pe bărbat îl slăbeşte petrecerea lui în casele de desfrâu [toleranță]. Dacă bărbatul ar fi fost învăţat de tânăr să trăiască în curăţie sufletească şi trupească, atunci femeia lui ar fi mai dorită decât toate; ar privi-o cu multă dragoste, ar trăi în înţelegere cu ea, iar în casă ar fi pace şi unire şi toate ar merge din plin.
La aceasta trebuie să ne ducă (totdeauna) căsătoria, la cuminţirea noastră. Şi vom ajunge aici dacă ne căsătorim cu mirese ca acelea care pot aduce în casa noastră multă evlavie, multă cuminţenie şi multă blândeţe.
Auzi ce au pătimit iudeii care desfrânau, cei care nu s-au împărtăşit de Trupul lui Hristos, care nu s-au bucurat de masa cea duhovnicească. „Să nu desfrânăm cum s-au desfrânat unii dintre ei, şi au căzut într-o zi douăzeci şi trei de mii”( I Cor. 10, 8).
Dumnezeu a lăsat nunta nu ca să ne destrăbălăm, să ne desfrânăm, ci ca să ne cuminţim. Ascultă-l pe Pavel, care spune: Dar, „din pricina desfrănării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său” (I Cor. 7, 2).
Două sunt pricinile pentru care Dumnezeu a lăsat nunta: una, ca să ne ferim de desfrânare, a doua, ca să avem copii. Dintre acestea două, ferirea de desfrâu precede. Când a intrat în om pofta, a venit pe lume şi căsătoria, ca să curme lipsa de măsură a poftei şi să ne facă să avem numai o femeie, negreşit, nu căsătoria este pricina naşterii de copii, ci cuvântul lui Dumnezeu care spune: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul” (Fac. 8, 17). Martori sunt toți cei căsătoriţi care nu au copii. Prin urmare, pricina premergătoare a căsătoriei este ferirea de desfrâu, şi mai ales acum, când lumea întreagă s-a umplut de oameni. La început copiii erau doriţi, pentru că fiecare dorea să lase în lume prin copii pomenirea sa şi rămăşiţe ale vieţii lui. Pe atunci nu era nădejdea învierii, ci stăpânea moartea.
Toate patimile omeneşti sunt necinstite, dar mai ales pofta nebună a bărbaților după bărbaţi; căci sufletul mai mult pătimeşte şi se necinsteşte în păcate decât trupul în boli. Bagă de seamă cum şi aici, ca şi în cazul dogmelor, îi lipseşte de orice iertare. Despre femei zice: „au schimbat fireasca rânduială” (Rom. 1, 26). Prin urmare, nu se poate spune că au fost împiedicate de ceva în relaţiile fireşti, nici că nu au avut cu cine să-şi împlinească trebuinţa şi au fost silite să se arunce în această cumplită nebunie. Căci „a schimba” presupune a avea ce schimba; după cum atunci când vorbea de credinţă zicea că „au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună” (Rom. 1, 25). Bărbaţilor iarăşi le reproşează acelaşi lucru, spunând: „lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti” (Rom. 1, 27). Astfel şi pe femei ca şi pe bărbaţi îi lipseşte de orice iertare, învinovăţindu-i deopotrivă, pentru că nu numai că au avut prilejul de a-şi împlini plăcerile, şi lăsând la o parte ceea ce aveau, au ajuns la asemenea absurdităţi, dar încă şi că necinstind ceea ce este firesc, au alergat la ceea ce este potrivnic firii. Or, cele potrivnice firii sunt şi mai grele, iar în acelaşi timp şi mai dezgustătoare, astfel încât nici nu le-ar putea numi cineva plăcere, fiindcă adevărata plăcere este cea conformă cu natura. Însă când Dumnezeu părăseşte pe cineva, totul se întoarce pe dos! Aici însă, în locul lumii, le pune dinainte plăcerea cea după fire, de care ar fi putut să se bucure cu mai multă libertate şi linişte, prin care ar fi scăpat de ruşine, dar pe care nu au vrut-o. Drept care şi sunt lipsiţi de orice iertare, fiindcă au defăimat însăşi firea. Şi ceea ce este încă mai lipsit de cinste este faptul că şi femeile umblă după asemenea legături nefireşti cu alte femei, în timp ce s-ar cădea să se ruşineze mai mult decât bărbaţii.
Este şi aici demnă de admirat înţelepciunea lui Pavel, cum acesta aruncându-se cu vorba în două lucruri contrare, le-a dezvoltat pe amândouă cu toată exactitatea. Căci voia a vorbi şi demn, însă şi înţepător în acelaşi timp pentru auditoriu; însă acestea nu erau cu putinţă amândouă, fără ca una din ele să o excludă pe cealaltă. Dacă vei spune ceva demn, nu vei putea atinge auditoriul, iar de voieşti a-l atinge tare, atunci este nevoie a dezveli lămurit ceea ce spui. Dar iată că acest înţelept şi sfânt suflet le-a putut uni pe amândouă la un loc, şi le-a dezvoltat cu exactitate; căci în numele firii a mărit învinovăţirea lor, şi în acelaşi timp s-a servit de aceasta ca şi de un substrat pentru demnitatea povestirii sale.
După ce, deci, aduce reproşuri mai întâi femeilor, de îndată merge mai departe asupra bărbaţilor, spunând: „asemenea şi bărbaţii, lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti”. Iată dovada celei mai de pe urmă nebunii, căci când amândouă genurile [sexele] sunt corupte – şi bărbatul, care este menit dascăl al femeii, ca şi femeia, căreia i-a fost poruncit a fi de ajutor bărbatului -, nu doar că nu mai îndeplinesc cu sfinţenie datoriile lor dar se şi duşmănesc unii cu alţii. Bagă de seamă, apoi, şi cât de reprezentative sunt cuvintele de care s-a slujit, căci nu spune simplu că s-au îndrăgostit şi s-au dorit unul pe altul, ci că „s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii” (Rom. 1, 27). De unde se vede că toată dorinţa cea nesăbuită vine din lăcomia poftei, care nu poate răbda să stea în hotarele ei. Aşadar, tot ceea ce pofteşte cineva, din cele ce depăşesc legile puse de Dumnezeu, este absurd şi pierzător, căci sunt schimbate cele îngăduite şi folositoare cu cele neîngăduite şi nefolositoare. După cum sunt unii care, lăsând la o parte pofta firească a hranei celei de obşte, ajung să înghită prafuri şi pietricele, iar alţii, stăpâniţi de o sete nebună, râvnesc până şi la apa din mocirlă, tot aşa şi aceia s-au înfierbântat de acea atracție nelegiuită. Şi de întrebi, poate, de unde oare s-a iscat şi s-a lăţit această senzualitate în afara firii, răspunsul este: de la părăsirea lui Dumnezeu. Dar părăsirea lui Dumnezeu de unde vine? De la nelegiuirea celor ce L-au părăsit.
„Bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea” (Rom. 1, 27) zice mai departe. Să nu-ţi închipui, zice, dacă ai auzit spunând că „s-au aprins”, că boala aceasta provine numai din dorinţă, ci mai mult din trândăvia lor, care a şi aţâţat focul dorinţei. De aceea nici nu zice „fiind târâţi”, sau „căzând”, după cum zice în alte părţi, ci „lucrând” adică faptul că acţionaseră în păcat, şi nu oarecum, ci cu o voinţă determinată. Şi nu zice „dorinţa”, ci „ruşinea săvârşind”, fiindcă au făcut de râs firea şi au încălcat legile rânduite de Dumnezeu.
Bagă de seamă, apoi, şi marea confuzie venită din amândouă părţile. Fiindcă nu numai capul a căzut jos la pământ, ci şi picioarele au luat-o razna în sus, şi au devenit duşmani între ei, provocându-se o luptă mai grozavă decât un război civil, mai hidoasă şi mai încurcată. Căci lupta aceasta au împărţit-o în patru feluri noi şi nelegiuite; războiul acesta nu era îndoit, ci întreit, ba chiar împătrit. Gândeşte-te bine: trebuia ca aceştia doi, adică bărbatul şi femeia, să fie una, după cum este spus: „vor fi amândoi un trup”. Iar aceasta o face dorinţa de unire, care leagă prin fire amândouă genurile. Însă această dorinţă firească nimicind-o diavolul, şi făurind un alt mijloc, a rupt în felul acesta genurile unul de altul şi a făcut ca unul să se dedubleze, adică unul şi acelaşi gen să ţină locul şi celuilalt, ceea ce este cu totul potrivnic legii lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu a zis: „cei doi vor fi un trup”, iar diavolul a împărţit acel trup în două. Şi iată astfel primul război. Apoi, iarăşi, aceste două părţi s-au războit fiecare atât contra sa, cât şi împotriva celeilalte – căci şi femeile defăimau pe alte femei, şi nu numai pe bărbaţi, şi bărbaţii la rândul lor stăteau unul contra altuia, dar şi contra genului femeiesc, ca-n vălmăşia unei lupte pe întuneric. Ai văzut al doilea, al treilea, al patrulea şi al cincilea război? Mai este însă şi un alt război, căci pe lângă cele descrise, ei au săvârşit nelegiuire şi împotriva firii înseşi. Deoarece diavolul ştia bine că ceea ce uneşte amândouă genurile este mai ales această dorinţă, s-a gândit să rupă acest chip al iubirii, astfel încât să se dezbine nu numai în a nu mai face copii, ci chiar în a se război unul cu altul, şi a se răscula unul contra altuia.
„Şi luând în ei răsplata cuvenită rătăcirii lor” (Rom. 1, 27). Iată cum ajunge discursul său iarăşi la originea răului, adică la necucernicia lor, provenită din falsa credinţă, şi aceasta este plata unei asemenea impietăţi.
Vorbind de iad şi de pedeapsă, şi fiindcă celor neevlavioşi şi care preferau a trăi în astfel de plăceri nu li se păreau acestea demne de credinţă, ci mai degrabă ridicole. Apostolul arată că pedeapsa se găseşte în chiar această plăcere smintită. Iată că faptul acesta pare a fi vechi, fiind reglementat chiar de o lege în vigoare în vremea aceea, dată de un legiuitor de-al lor, care a interzis prin aceasta slugilor să-şi ungă trupul cu untdelemn şi să practice pederastia, acordând privilegiul acestei murdării numai celor liberi [stăpânilor], sau mai bine zis nu privilegiul, ci necinstirea firii.
Dar pentru a arăta mai clar batjocura aceasta, daţi-mi voie să aduc şi alt exemplu. Dacă cineva ar pedepsi o fecioară care ar fi avut relaţii cu animale necuvântătoare, şi ea în loc să se ruşineze, încă s-ar mândri de acea faptă, oare nu ar fi, pentru aceasta, vrednică de plâns, fiindcă, deşi ar fi putut să scape de această boală, dacă ar fi voit, totuşi ea nici măcar nu o simte ca boală? Desigur că ar fi vrednică de lacrimi. Deci, dacă faptul acela este cumplit, nici fapta pederaştilor nu este mai puțin gravă. Fiindcă a fi cineva batjocorit de ai săi este cu mult mai de plâns decât dacă ar fi batjocorit de străini. Pe unii ca aceştia eu îi consider mai abitir: fiindcă e cu mult mai bine a muri decât a trăi defăimat astfel de o lume întreagă. Aceştia împreună cu trupul pierd şi sufletul. Orice păcat mi-ai spune, nu poate fi egal cu această grozavă nelegiuire. Şi dacă cei ce pătimesc de această boală ar simţi gravitatea păcatului pe care-l săvârşesc, desigur că ar prefera o mie de morţi, mai bine decât a face asemenea fapte.
Nimic nu este atât de cumplit decât această batjocură. Dacă Pavel, vorbind de păcatul desfrânării, zicea: ,,Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său” (I Cor. 6, 18), apoi ce am putea spune de această nebunie, care este cu atât mai rea decât desfrânarea, încât nici nu poate fi exprimată? Nu zic numai că prin acest păcat tu nu ai devenit femeie, dar că ai şi pierdut şi dreptul de a fi bărbat; căci nici nu te-ai schimbat în natura femeii, şi nici nu ai păstrat natura bărbătească, ci amândurora te-ai făcut deopotrivă trădător, deoarece ai nedreptăţit şi necinstit amândouă genurile. Şi ca să afli cât de mişelesc e faptul acesta, spune-mi, te rog: dacă, venind la tine un om, ţi-ar spune în gura mare că tu eşti câine, oare nu ai fugi de el ca de un om obraznic? Şi iarăşi: dacă cineva, ameninţându-te, ţi-ar porunci să naşti copii şi să lehuzeşti, oare nu te-ai umple de mânie împotriva lui? Dar iată acum că cei înnebuniţi după astfel de păcate singuri îşi făuresc relele cele mai grozave. Căci grozavă sminteală este a te schimba în natura femeiască şi a continua să rămâi şi bărbat în acelaşi timp, sau, mai bine zis, a nu fi nici femeie, nici bărbat.
Şi de vrei ca şi din alte părţi să afli gravitatea acestui păcat, atunci întreabă de ce oare nu aprobăm pe cei ce se fac singuri eunuci, şi vei găsi că nu din alt motiv decât pentru că-şi mutilează singuri natura lor omenească; deşi aceştia nu nedreptăţesc cu nimic pe alţii prin acest fapt, ba chiar de multe ori, după această mutilare, ei sunt folositori. Însă nimic nu poate fi mai inutil decât un desfrânat şi un pederast. Dar dacă poate râzi auzind de iad, şi nu crezi în focul cel veşnic, atunci adu-ţi aminte de Sodoma, fiindcă prin acea nenorocire icoana iadului ne stă în faţă chiar în viaţa prezentă. Fiind mulţi care şi astăzi, ca şi atunci, nu cred în învierea cea de apoi, şi nici în cele ce vor urma după înviere, şi care râd când aud spunându-li-se de focul cel nestins. Dumnezeu ne-a luminat prin chiar întâmplările din viaţa prezentă. O astfel de întâmplare este arderea Sodomei şi toată urgia de acolo. Cei ce au fost acolo ştiu, căci singuri au văzut cu ochii lor acea calamitate trimisă de Dumnezeu, şi urmările fulgerelor şi tunetelor de sus. Tu judecă acum singur cât de mare a fost păcatul lor, dacă Dumnezeu a fost nevoit a le arăta gheena mai înainte de timp! Deoarece mulţi îi dispreţuiau cuvintele, şi atunci ca şi acum, Dumnezeu le-a arătat neaşteptat icoana gheenei, şi încă într-un mod unic în istoria omenirii. Într-adevăr, ciudat a fost norul acela care a plouat foc în loc de apă, după cum şi păcatul pe care ei îl săvârşiseră – pederastia cea potrivnică naturii; şi [ploaia de foc] a ars pământul acela, după cum şi pofta trupească făcuse acelaşi lucru cu sufletele lor. De aceea şi acea ploaie a fost opusul unei ploi obişnuite: nu numai că n-a deschis pântecele pământului, ca să-l facă a da naştere roadelor, ci încă l-a făcut netrebnic [neroditor] chiar pentru primirea seminţelor ce ar fi fost aruncate în el!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Sau poti fi omorat cu pietre daca faci asta: https://www.youtube.com/watch?v=3jtdK4yKrvY
ApreciazăApreciază
http://www.nasul.tv/neagu-djuvara-din-pacate-europa-de-maine-va-apartine-arabilor-si-tiganilor-cea-mai-grava-crima-este-deschiderea-larga-a-portilor-europei-hoardelor-barbare-si-hamesite-de-foame-din-asia-si-africa/
Gândiți-vă că doar pe parcursul unui secol Europa va deveni metisă. Mie îmi este clar că indo-europenii se sinucid încet, dar sigur. Adică nu mai fac copii, nu mai au nici o ambiţie. De zeci de ani. Noi nu suportăm un „atac” al lumii a treia. Dimpotrivă, noi am creat un gol, pe care cei din lumea a treia, extrem de prolifici, vin să-l umple. – See more at: http://www.nasul.tv/neagu-djuvara-din-pacate-europa-de-maine-va-apartine-arabilor-si-tiganilor-cea-mai-grava-crima-este-deschiderea-larga-a-portilor-europei-hoardelor-barbare-si-hamesite-de-foame-din-asia-si-africa/#sthash.8ZMevdTc.dpuf
V.M.: Va dispărea și România, împreună cu civilizația europeană ?
Neagu Djuvara: Bine înteles. Dacă noi am intrat atât de târziu într-o horă care se strică, ne stricăm impreună cu ea. Asta e clar.
V.M.: Trebuia să nu intrăm în hora asta? Avem vreo şansa de scăpare ?
Neagu Djuvara: Nu, nici una. Dimpotrivă. Puţinul de creativitate care ne rămâne îl vom dezvolta tot în sânul Europei. De cele mai multe ori, încă din trecut, talentele noastre cele mai mari nu s-au putut manifesta decât în străinătate. Este ca un fel de blestem asupra acestei ţări. Începând de la Cantemir, pîna la Eliade şi Cioran, toţi s-au remarcat în străinătate.
V.M.: În astfel de condiţii, de ce să mai rămână tinerii români în ţară ?
Neagu Djuvara: Tocmai, nu numai ca îi sfătuiesc să stea aici, dar îi rog pe cei care sunt stabiliţi deja în străinătate să se întoarcă, în măsura posibilului, pentru a crea o nouă elită intelectuală, care s-o înlocuiască pe cea de-acuma.
V.M.: De ce s-ar întoarce într-o barcă a cărei scufundare tocmai ați descris-o ?
Neagu Djuvara: Dar barca noastră nu se duce mai la fund decât restul Europei, aşa că mai bine să se scufunde cu barca noastră decât cu cea germană sau franceză… – See more at: http://www.nasul.tv/neagu-djuvara-din-pacate-europa-de-maine-va-apartine-arabilor-si-tiganilor-cea-mai-grava-crima-este-deschiderea-larga-a-portilor-europei-hoardelor-barbare-si-hamesite-de-foame-din-asia-si-africa/#sthash.8ZMevdTc.dpuf
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cateva formulari, reguli pe care le respecta oamenii care sunt cu adevarat puternici ca nivel de persoane dar si ca natie . Aceste reguli ar trebui sa le cunoastem din educatia ce o primim acasa , sau in societate. Din pacate educatia din societate nu tinteste aceste repere .
1. Pastrarea cu sfintenie sau cu cat mai mare grija a celor zece porunci . Fara cinstirea cu buna cuviinta a parintilor , nu exista o viata tare si sanatoasa a copiilor, inclusiv cinstirea memoriei parintilor dupa trecerea la Domnul, conform traditiei ortodoxe.
2. Cultivarea bunei cuvinte si a smereniei in educatia persoanei alaturi de prezentarea reala a vietii, prin cunoasterea concreta si corecta a viului inconjurator, si prin intelegerea ca toata faptura tine de Dumnezeu.
3. Prezentarea realitati existentei sufletesti ale omului, a cunoasterii simtirilor de spirit , educarea si explicarea concreta si corecta astfel incat copiii si tinerii sa inteleaga ca sunt nu doar corpuri fizice , ci si corpuri sufletesti care au o valoare inestimabila, necomparabila in lumea simturilor grosiere sau cu vreo logica care sa se poata raporta la bani (casatoriile din inetres).
4. Prezentarea cu exemple reale din prezent dar si din trecut (exemplu Maica Domnului , sfintii care au trait in feciorie ) a puterii si valorii varstei si trairii starii de feciorie. Cu totii stim ca aceasta , satarea de feciorie alaturi de sinceritate , simplitate si bunatate confera o putere uluitoare si o claritate a mintii care sunt baza, temeila inceputului bun in viata. Iubirea ca sentiment curat se naste din aceste stari curate. Daca vom reusi sa constientizam copiii si tineretul ca fecioria si curatenia sufleteasca sunt bazele vietii frumoase, atunci e mare lucru. Explicarea situatiei tainice dintre feciorie si trecerea la casatorie prin binecuvantarea de la Dumnezeu.
5. Prezentarea concreta a implinirii iubirii dintre barbat si femeie, prin taina casatoriei care trece ambele persoane in planul vesniciei . Explicarea concreta a traditiei stramosesti unde avem si regulile referitoare la legaturile de sange, de credinta si de neam.
Cred ca orice studiu care nu aminteste de aceste reguli, e doar opera celor care doresc bestializarea oamenilor.
Foarte important de stiut. Cei care sunt puternici respecta principii de viata simple si clare si in nici un caz nu au contacte sexuale cu parteneri aiurea si de prin alte rase . Se stie ca activitatea sexuala are efect deosebit asupra psihicului uman, si ca relatile aiurea pot duce in primul rand la pierderea echilibrului mental, la indracire… Acestea sunt adevaruri, care ne sunt ascunse de cei ce vor sa manipuleze. Sunt marturii in sensul acesta. Cei ce ne sugereaza studii si idei care mai decare mai scarboase, nu ne vor binele , ba chiar poate nu au loc de noi . In realitate, ca majoritate, noi romanii suntem un neam de oameni frumosi, sanatosi, harnici, blanzi si cu o structura spirituala indestructibila data de credinta cea dreapta ortodoxa.
Dusmanii stiu adevarul, si lupta e cu atat mai apriga si mai subtila pentru ca ei nu au putut sa invinga in confruntaruile directe (prigoana comunista, sfintii inchisorilor) Acum suntem atacati din alta directie lupta e pe furis, si e posibil dupa cum spun si marii duhovnici ca razboiul sa fie cu fiecare dintre noi in parte, in asa mod incat noi trebuie sa ne cucerim intai pe noi , sa ne vedem cine suntem si sa luptam cu noi insine . Doamne ajuta-ne !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Scuze de greselile gramaticale dn comentariu 🙂
ApreciazăApreciază
[…] Studiu: ESTI RASIST DACA nu faci sex in afara rasei tale. CRESTINII care nu-si inseala sotiile sunt … […]
ApreciazăApreciază
[…] Studiu: ESTI RASIST DACA nu faci sex in afara rasei tale. CRESTINII care nu-si inseala sotiile sunt … […]
ApreciazăApreciază