SACCSIV – blog ortodox

30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat. De ce este apostolul românilor?

Posted in Sfantul Apostol Andrei by saccsiv on noiembrie 30, 2012

Un interviu acordat jurnalului ortodox “Drumul Emausului” de ziaristul grec George Alexandrou, autorul uneia dintre cele mai vaste monografii dedicate Sfântului Apostol Andrei, ne dezvaluie un fapt uluitor: Apostolul neamului nostru a folosit “cartierul general” din Scythia Minor (Dobrogea) timp de 20 de ani!

In urma cercetarilor sale, George Alexandrou a constatat ca, din uriasul puzzle, reprezentat de teritoriul unde se presupune ca ar fi ajuns Sfântul Andrei in cele patru calatorii misionare ale sale, lipseste o “secventa” de 20 de ani, cuprinsa intre intoarcerea lui la Marea Neagra din Valaamo (Finlanda) pana la plecarea spre Sinopae si de acolo spre Patras, in Achaia, unde avea sa fie martirizat.

Aceasta lunga perioada de timp, conform celor constatate de Alexandrou, Apostolul Andrei ar fi petrecut-o in Dobrogea de astazi, unde isi avea ‘”cartierul general” in Pestera de care traditia i-a legat numele. De aici, ar fi intreprins calatorii evanghelizatoare in restul Daciei, pe Dunare, in sudul fluviului, pe malul Marii Negre, dincolo de Prut si chiar in teritorii mai indepartate. Dupa fiecare asemenea misiuni s-ar fi intors in pestera sa.

«Cartierul general» din Dobrogea, cel mai iubit, dupa Hristos

Alexandrou explica aceasta lunga ramanere a apostolului in Scytia Minor prin faptul ca s-ar fi “simtit foarte apropiat de daci deoarece erau monoteisti. Potrivit lui Flavius Josephus, preotii locului erau ca esenienii: virgini, strict vegetarieni, ca ascetii din desert. Societatea daca era foarte libera, femeile aveau aceeasi pozitie cu barbatii, spre deosebire de societatea greco-romana, dacii nu aveau sclavi. De fapt, erau unici in lume la acea vreme pentru ca nu aveau sclavi. Potrivit traditiilor romanesti si descoperirilor arheologice, dacii au devenit crestini datorita Sfantului Andrei insusi, in primul secol. Este firesc sa se fi simtit ca acasa in randul clerului dac si ca ei sa-l fi acceptat rapid si sa fie convertiti”, mai spune jurnalistul grec in interviul amintit.

Alexandrou crede ca Apostolul Andrei a iubit acest loc din Scythia Minor mai mult decat orice, dupa Hristos.

Cred ca Dumnezeu i-a oferit asta ca o consolare deoarece a avut calatorii misionare foarte dificile. Avem descrieri ale unor locuri unde nu a fost bine-venit, de unde a fost obligat sa plece. Lucrurile au fost deseori foarte dificile, mai ales cand a fost la slavi, unde sacrificiul uman era inca practicat.

Va puteti imagina: Era obosit sa treaca prin astfel de lucruri si cand a venit la daci… unde grecii si evreii erau acceptati in aceeasi masura si unde existau preoti sihastri asceti, se intelege cat de lesne s-a integrat. Putea sa predice, era fericit acolo. De fapt, dacii credeau ca religia pe care el a adus-o nu era numai mai buna decat a lor, ci si o continuare a vechii religii. Au privit religia nativa ca prevestitoare pentru crestinism. Douazeci de ani inseamna mult si se intelege de ce romanii isi amintesc de el mai mult decat de alte traditii”, mai spune cercetatorul grec.

Există şi izvoare din secolul IV care atestă prezenţa Sfântului Apostol Andrei pe teritoriul ţării noastre.

„Calendarul gotic, Epifanie Monahul, Sinaxarul Bisericii din Constantinopol şi chiar Viaţa şi petrecerea sfinţilor a Sfântului Ierarh Dosoftei al Moldovei mărturisesc despre predica Apostolului Andrei în aceste cetăţi locuite pe atunci şi de greci în cetăţile de pe malul Mării Negre”, a mai precizat pr. prof. Dr. Adrian Gabor.

Cititi integral pe Apologeticum.

2 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Lastun said, on decembrie 1, 2012 at 9:47 pm

    Izvoare tamaduitoare preintre altele si si cel de la

    Manastirea „Pestera Sf. Ap. Andrei” , comuna Ioan Corvin, jud. Constanta – izvoare tamaduitoare (ale Sf. Andrei)

    Schituri, biserici si manasrtiri cu izvoare tamaduitoare.

    Manastirea Bucium, sat Bucium, com. Sinca, jud. Brasov – izvor tamaduitor [sub care se zice ca sunt moaste ale Sf. Ioan Botezatorul]
    • Manastirea Izbuc, sat Ponoarele, com. Carpinet, jud. Bihor – izvorul “Izbuc”
    • Manastirea Prislop, sat Silvasu de Sus (Hateg), com. Prislop, jud. Hunedoara – izvor tamaduitor (tot aici se afla si mormantul parintelui Arsenie Boca, inca necanonizat)
    • Manastirea Ramet, com. Ramet, jud. Alba – izvor tamaduitor in paraclis
    • Schitul Posaga, com. Posaga, jud. Alba – izvor tamaduitor
    • Schitul Calugara, com. Ciclova Montana (Oravita) – izvor tamaduitor in biserica
    • Manastirea Izvorul Miron, sat Romanesti, com. Tomesti, jud. Timis – izvor tamaduitor cu ape termale
    • Manastirea Saraca, com. Semlacu Mic, jud. Timis – izvor tamaduitor
    • Schitul Vasiova, orasul Bocsa, jud. Caras Severin – izvor tamaduitor in capela
    • Schitul Valiug de pe Muntele Semenic, jud. Caras Severin – lac sfant
    • Manastirea Brancoveni, com. Brancoveni, jud. Olt – izvor tamaduitor
    • Schitul Patrunsa, com. Barbatesti, jud. Valcea – izvor tamaduitor
    • Schitul Pahomie, com. Cheia, jud. Valcea – izvor tamaduitor (Izvorul Frumos)
    • Manastirea Bistrita, com. Costesti, jud. Valcea – izvor tamaduitor ce picura in pestera Sf. Grigorie (Vanturarita), Galeria Ascetilor
    • Manastirea Frasinei, com. Muereasca, jud. Valcea – izvor tamaduitor (al Sf. Calinic)
    • Schitul Jgheaburi, sat Piscu Mare, com. Stoenesti, jud. Valcea – izvor cu ape sulfuroase, tamaduitor in Vinerea de dupa Paste
    • Schitul Horaicioara, com. Cracaoani, jud. Neamt – izvor tamaduitor
    • Fantana din satul Smeeni – apa tamaduitoare
    • Biserica “Greceasca”, Braila, jud. Braila – izvor tamaduitor
    • Manastirea Dervent, com. Ostrov, jud. Constanta – izvor tamaduitor (al Sf. Andrei)
    • Manastirea „Pestera Sf. Ap. Andrei” , comuna Ioan Corvin, jud. Constanta – izvoare tamaduitoare (ale Sf. Andrei)
    • Manastirea „Sf. Ioan Casian”, comuna Targusor, jud. Constanta – izvor tamaduitor
    • Manastirea „Sf. Maria – Techirghiol”, Techirghiol, jud. Constanta – izvor tamaduitor
    • Manastirea Cetatuia, com. Cetateni, jud. Arges – izvor tamaduitor in altar, ce curge de la data “Izvorului Tamaduirii” pana la 15 august, “Adormirea Maicii Domnului”
    • Manastirea Robaia, com. Musatesti, jud. Arges – izvor tamaduitor
    • Manastirea Namaiesti, langa Campulung Muscel, jud. Arges – izvor tamaduitor
    • Manastirea Glavacioc, sat Glavacioc, com. Stefan cel Mare, jud. Arges – izvor tamaduitor
    • Biserica „Sf. Nectarie Taumaturgul si Sf. Calinic de la Cernica – a Izvoarelor de Leac”, sat Valcele/Crampotani, com. Merisani, jud. Arges (DN Pitesti – Curtea de Arges) – 7 izvoare tamaduitoare (pe locuri de putere vechi; regula „tacerii” pe o raza de 1 km de jur imprejur)
    • Fantana din satul Prodanesti, com. Ionesti, jud. Arges – apa tamaduitoare
    • Fantana din satul Glambocu (langa Pitesti), jud. Arges – apa tamaduitoare
    • Manastirea Ghighiu (langa Ploiesti) – izvor tamaduitor
    • Biserica din satul Parepa-Rusani, com. Colceag, jud. Prahova – fantana tamaduitoare (la locul unei Teofanii din 1935)
    • Manastirea Cernica, langa Bucuresti – izvor tamaduitor (la intrare)
    • Biserica „Sf. Gheorghe – Martisor” – izvor tamaduitor (vizavi de fosta Man. Vacaresti, in apropierea benzinariei de la Big Berceni)

    Preluat de pe: http://www.crestinortodox.ro/pelerinaje/izvoare-tamaduitoare-romania-120005.html

    Apreciază

  2. […] 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat. De ce este apostolul românilor? […]

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.