SACCSIV – blog ortodox

FOARTE GRAV: Patriarhul Daniel a acordat distinctia „crucea patriarhala” unui mason, dr. Irinel Popescu

Posted in FRANCMASONERIA, MASONERIA, MASONERIE, PATRIARHUL DANIEL by saccsiv on noiembrie 15, 2012

Iata ce putem citi in acest articol Academia Medicala, fratia doctorilor politicieni si masoni

Unul dintre cei mai importanti medici, membru al masoneriei, este prof. dr. Irinel Popescu, care are grad 33 si declara pentru numarul 16 al revistei amintite ca a intrat in aceasta organizatie gratie relatiei cu unul dintre pacientii sai.

“În final, te rog, frate, să-mi spui de ce te-ai Hotărât să te alături Francmasoneriei?
Un om de care îmi voi aminti mereu, care era pacientul meu, un om care a fost foarte drag pentru mine – este istoricul Petre Bardasu de la Râmnicu-Vâlcea. El a fost mentorul meu în această direcție, împreună cu Horia Nestorescu Balcesti-. Acesta a fost la început. Un anumit stil de viață impune Masoneria, un anumit comportament, o rigoare. În afară de cele trei principii – libertate, egalitate, fraternitate – este ceva foarte important pentru mine: de a construi. Masonii sunt constructori. Grecii antici au avut o dilema: ce e cel mai important lucru? Faptele tale sau fel de om ești? Cel putin pentru mine, ceea ce contează mai mult este ce fel de om ești, ce ai lăsat în urmă, ceea ce ai construit, asta este ceea ce rămâne pentru generațiile următoare…”

Din pacate patriarhul Daniel i-a acordat acestui doctor mason de grad 33 crucea patriarhala. Afurisania impotriva francmasoneriei dată de către Ciprian, Arhiepiscopul Ciprului 1815) (more…)

Protestele iau amploare in Europa. Vor sa ne distraga atentia de la altceva mai grav

Posted in proteste by saccsiv on noiembrie 15, 2012

Valul de proteste faţă de măsurile de austeritate s-a încheiat cu violenţe, în Spania şi Portugalia. Nemulţumirea oamenilor faţă de şomaj şi reducerile bugetare au dat în clocot. Peste o sută de persoane au fost rănite în urma confruntărilor dintre manifestanţi şi forţele de ordine.

După o zi de grevă generală şi un miting uriaş, centrul Madridului a devenit ieri scena unor adevărate lupte de stradă. Protestatarii au atacat sedii de bănci, au incendiat containere de gunoi şi au aruncat cu pietre, sticle şi petarde în poliţişti. Forţele de ordine au tras în manifestanţi cu gloanţe de cauciuc.

Incidente similare au avut loc şi în Barcelona. În total, 74 de persoane au fost rănite şi 142 arestate, în ambele oraşe. (more…)

RAZBOI deschis in Fasia Gaza intre Israel si Hamas (FOTO+VIDEO)

Posted in al treilea razboi mondial by saccsiv on noiembrie 15, 2012

Şeful operaţiunilor militare ale aripii armate a mişcării islamiste palestiniene Hamas, Ahmed Jaabari, a fost ucis miercuri într-un raid israelian în Fâşia Gaza într-o operaţiune chirurgicală care a vizat o maşină la bordul căreia se afla acesta, oficialul fiind declarat “responsabil direct de comiterea mai multor atentate teroriste îndreptate împotriva statului Israel în ultimii ani”. Răspunsul nu a întârziat, trei persoane fiind ucise ca urmare a unui atac palestinian cu rachete asupra oraşului israelian Kiryat Malhai, informează Al Jazeera.

“Israelul a deschis porţile iadului, ucigându-l pe Jaabari! Această agresiune va duce la război”, a anunţat mişcarea Hamas. Poliţia israeliană a ridicat nivelul de alertă la scară naţională, ca urmare a acestor evenimente, scrie Jurnalul Naţional.

Operaţiunea împotriva liderului islamist a fost realizată de armată, împreună cu serviciul de securitate internă Shin Beth şi viza “paralizarea lanţului de comandă şi de control de la conducerea Hamas, precum şi infrastructura sa teroristă”, potrivit comunicatului.

Autorităţile israeliene au mai informat că peste 200 de rachete au fost lansate ca răspuns din Fâşia Gaza joi dimineaţa, 27 fiind interceptate şi distruse înaintea lovirii ţintei. (more…)

A inceput Postul Nasterii Domnului. Sa fie spre mantuirea tuturor

Posted in POST by saccsiv on noiembrie 15, 2012

Postul Nasterii Domnului sau al Crăciunului ne dă putinta curătirii trupesti si sufletesti. El închipuie ajunarea de patruzeci de zile a Proorocului Moisi, precum si postul patriarhilor din Vechiul Testament. După cum aceia asteptau venirea lui Mesia cu post si rugăciune, asa se cuvine să astepte crestinii si să întâmpine prin ajunare pe ‘Cuvântul lui Dumnezeu’ născut din Fecioara Maria.

Acest post tine 40 de zile: de la 15 Noiembrie la 25 Decembrie, lăsăm sec în seara sfântului Filip, la 14 Noiembrie. Dacă această zi cade Miercurea sau Vinerea, începem postul în seara zilei de 14 Noiembrie.

Postim de carne , ouă si brânză. Lunea, Miercurea si Vinerea mâncăm bucate fără unsoare (ulei) si fără vin. Martea si Joia se dezleagă la untdelemn si vin. Sâmbetele si duminicile ,până la 20 decembrie exclusiv, se dezleagă la untdelemn, vin si peste.

Dacă în zilele de Luni, Miercuri si Vineri prăznuim vreun sfânt mare, însemnat în calendar cu cruce neagră (+), mâncăm untdelemn si bem vin; iar de va cădea hramul bisericii sau sărbătoare însemnată în calendar cu cruce rosie (+), atunci dezlegăm si la peste. Martea si joia mâncăm peste, untdelemn si bem vin, când cade în aceste zile: vreun sfânt mare, hramul sau sărbători cu rosu. (more…)

%d blogeri au apreciat asta: