SACCSIV – blog ortodox

Contraceptivele sunt abortive. Folosirea lor inseamna crima

Posted in CONTRACEPTIE by saccsiv on noiembrie 11, 2012

Preiau integral articolul Despre efectul abortiv al contraceptivelor hormonale Autor: Victoria Liubarskaya, orthomed.ru

Din punctul de vedere al geneticienilor şi microbiologilor, viaţa omului, ca şi a individului biologic, începe la fuziunea gameţilor de sex masculin şi feminin, când se formează un singur nucleu, ce conţine un material genetic unic. Deci, din momentul concepţiei, un embrion în orice stadiu de dezvoltare s-ar afla, este un organism individual, indiferent dacă este format dintr-o celulă (zigotul) sau dintr-un grup de celule. Este abortivă metoda care împiedică dezvoltarea unui ovul fecundat (zigot).

Mecanismele abortive ale contraceptivelor:

a) „Antinidarea” sau „antiimplantarea” se produce atunci când este deteriorată mucoasa uterului (endometrul). Are loc o transformare secretorie precoce şi incompletă, endometrul neatingând grosimea necesară pentru implantare, iar drept rezultat, penetrarea embrionului în peretele uterin, fixarea şi dezvoltarea embrionului în continuare devine imposibilă (1);

b) Existenţa aşa-numitului „factor tubar”, care înseamnă dereglarea motilităţii trompelor uterine, embrionul ajungând în uter intr-un moment nefavorabil pentru implantare şi moare;

c) Întreruperea implantării – creşterea producţiei de prostaglandine, care intensifică contractilitatea uterului, ceea ce duce la expulzarea embrionului în stadiile timpurii ale implantării (sub influenţa dispozitivului intrauterin/steriletului).

În acest moment, absolut toate mijloacele contraceptive hormonale, orale (comprimate) şi parenterale (inelele vaginale, plasturii contraceptivi, implanturile, injecţiile contraceptive, sistemele intrauterine hormonale) şi dispozitivele intrauterine (DIU), sunt abortive.

Contraceptivele hormonale reprezintă o metodă de împiedicare a dezvoltării sarcinii cu ajutorul unor analogi sintetici de hormoni sexuali feminini.

Contraceptivele hormonale pot fi clasificate după cum urmează: (more…)

De ce l-a creat Dumnezeu pe om? De ce a cazut omul in pacat?

Posted in FACEREA LUMII by saccsiv on noiembrie 11, 2012

Preiau integral articolul Despre zidirea și căderea omului

1. De ce a creat Dumnezeu lumea şi pe om?

Dragostea lui Dumnezeu, una dintre însuşirile Lui cele mai vrednice de Dumnezeirea Sa, este şi cauza creaţiei. Datorită Atotiubirii Lui, Dumnezeu a dorit să creeze fiinţe pentru a le transmite bunătatea şi binefacerile Sale. De aceea, cu îndreptăţire este scris că făpturile erau ”bune foarte”.

Rezumând învăţătura Părinţilor Bisericii, Sfântul Ioan Damaschin scrie despre cauza creaţiei: ”Pentru că, aşadar, bunul şi preabunul Dumnezeu nu S-a mărginit la contemplarea de Sine, ci din prea marea-I bunătate a binevoit să fie create fiinţe care să primească binefacerile Sale şi să fie părtaşe bunătăţii Sale, le creează de la nefiinţă şi le aduce la fiinţă pe toate – pe cele văzute şi pe cele nevăzute – şi pe om, care este alcătuit din stihii văzute şi nevăzute. Dumnezeu gândeşte şi zideşte, şi gândul se împlineşte prin lucrare, care este împlinită prin Cuvântul şi desăvârşită prin Duhul”.

Proasta folosire a libertăţii unora dintre fiinţele raţionale, a lui Lucifer şi a lui Adam, a adus stricăciunea şi moartea ca lucrări (enérgeies) împotriva firii. Acum aşteptăm renaşterea, când Arhitectul [întregii zidiri], Dumnezeu Cuvântul, va readuce sănătatea şi echilibrul în firea stricată a fiinţelor şi va strica stricăciunea, nestatornicia şi moartea.

2. Cum trăia omul în Rai?

Raiul era un locaş dumnezeiesc, sălaş potrivit pentru omul care era ”chipul şi asemănarea” lui Dumnezeu. Acolo trăia în fericirea dumnezeieştilor însuşiri pe care le cuprindea firea lui. Avea simţirea superiorităţii şi stăpânirii sale asupra tuturor făpturilor. Era nepătimitor, fără de grijă, fără de îndeletnicire şi nu era nevoie să facă multe pentru viaţa lui. Nu avea decât să aducă neîncetat cântări de laudă Ziditorului. Deplinătatea asemănării lui dumnezeieşti, care era stăpânitoare în el, nu îi îngăduia să aibă nelămuriri şi întrebări, iar deplinătatea dumnezeieştii Atotbunătăţi îi era desfătarea dumnezeiască. Omul ”se sălăşluia în acest locaş prea înalt, fără de asemănare şi prea frumos având acolo împreună-locuitor pe Dumnezeu şi purta această haină luminoasă, fiind îmbrăcat cu harul Lui, şi se desfăta doar de rodul prea dulce al vederii Lui” (Sfântul Ioan Damaschin).

Poate exista, aşadar, mângâiere mai înaltă decât să ai ceea ce iubeşti, mai ales atunci când cel iubit este Dumnezeu Însuşi? (more…)

Duminica samarineanului milostiv

Posted in PILDA SAMARINEANULUI MILOSTIV by saccsiv on noiembrie 11, 2012
Şi iată, un învăţător de lege s-a ridicat, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?  Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti?  Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi.

Iar El i-a zis: Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei trăi. Dar el, voind să se îndrepteze pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort.

Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături.  De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături.  Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă, şi apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el.  Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da.

Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari?  Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea. 

Talcuirea Sfantului Teofan Zavoratul:
“Celui care a întrebat cum poate să se mântuiască, Domnul i-a pus, la rându-I, întrebarea: “Ce este scris în lege? Cum citești?”. Prin aceasta a arătat că, pentru a dezlega orice nedumerire trebuie să ne folosim de cuvântul lui Dumnezeu; iar pentru a nu avea, îndeobște, nedumeriri, cel mai bine ar fi să citim mereu cuvântul lui Dumnezeu, să îl citim cu luare aminte, cu chibzuinţă, cu simţire, aplicându-l la viaţa noastră și împlinind cele privitoare la gânduri – prin gândurile noastre –, cele privitoare la simţăminte – prin simţămintele și stările noastre sufletești –, cele privitoare la fapte – prin faptele noastre. Cel ce ia aminte la cuvântul lui Dumnezeu culege înţelesuri luminoase cu privire la tot ce e în sine, împrejur de sine și mai presus de sine: Cuvântul lui Dumnezeu îi lămurește datoriile pe care le are în orice întâmplare a vieţii, înșirând pe firul conștiinţei, ca niște mărgăritare de mult preţ, sfintele îndreptări, iar conștiinţa îi va arăta mai apoi, limpede și în amănunt, ce și când să facă pentru a plăcea Domnului; îi potolește patimile, asupra cărora citirea Cuvântului lui Dumnezeu are întotdeauna o înrâurire liniștitoare. Oricare patimă te-ar tulbura, apucă-te să citești Cuvântul lui Dumnezeu, și patima se va potoli treptat-treptat, până ce se va stinge de tot. Cel care se îmbogăţește cu cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu va avea asupra sa stâlpul de nor care i-a călăuzit pe israeliteni în pustie. (Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, 2006, p. 216-217)”

%d blogeri au apreciat asta: