CREDINTA? IN CE? Femeia care a avortat: „Mi-am trimis copilul în Rai, nu l-am lăsat în iadul de aici”. Cica a avut binecuvantarea duhovnicului …

Iata comentariul fratelui acelas postat la articolul ASTROLOGIA BIBLICA – inca o ratacire. Asta e cu ingeri ai zodiilor si cu Serafimi ai … norocului:

halucinant: spalare la creier, maxima. Mama copilului avortat, crede ca si-a trimis copilul in Rai, si eventual si pe ea pt asta? in loc sa spuna ca s-a alungat pe sine la marginea prapastiei dinspre iad, iar pe copilul nebotezat nu se stie unde…, prin acel avort.

Iata si articolul mentionat „Mi-am trimis copilul în Rai, nu l-am lăsat în iadul de aici”:

INTERVIU EXCLUSIV. Liliana Ghimpeţeanu, femeia ajutată de soţ să avorteze la Maternitatea Giuleşti, povesteşte cum a hotărât să renunţe, pentru a-l scuti de chinuri, la copilul pe care l-a aşteptat 10 ani.

MOTIVAȚIE
Liliana spune că a ales să-și povestească drama pe care a trăit-o, în speranța că gravidele nu vor mai fi bătaia de joc a unui sistem medical șubred

Îi este teamă de medici, de spitale, de oameni şi încă mai aude scâncetul copilului la care a renunţat cu inima îndoită. Liliana Ghimpeţeanu, femeia care în urmă cu trei săptămâni a fost ajutată de soţ să avorteze într-un salon mizer din Maternitatea Giuleşti, şi a cărei poveste a fost prezentată în ediţia EVZ de luni, a trecut din şoc în şoc în ultimele şase luni: a aflat că este însărcinată după zece ani de aşteptări, şi, ulterior, că va naşte un copil malformat.

După ce „s-a perpelit” în propriile gânduri negre, a hotărât să-şi scutească copilul de chinuri şi să renunţe la el cât mai putea. Femeia povesteşte pentru prima dată ce a fost în sufletul ei atunci când s-a hotărât să renunţe la copilul pe care îl aşteptase zece ani şi cum a umilit- o medicul musulman în noaptea avortului.

„A fost un miracol când am aflat că sunt însărcinată”
EVZ: Cum vă simţiţi acum, după trei săptămâni de la incident?
Liliana Ghimpeţeanu: Eu am suferit şi sufăr foarte mult. Am rămas temătoare, sunt speriată, mi-e frică de oameni, mă sperii la cel mai mic zgomot, izbucnesc des în plâns, visez urât, mi-e frică să stau singură în casă, să merg pe stradă. Îmi apare mereu în cap imaginea sumbră a acelei nopţi.
Vă doreaţi mult copilul acesta…
Foarte mult mi-am dorit să rămân gravidă, am încercat cu tratamente… în zadar. Anii s-au scurs, medicii mi-au spus că sunt sterilă, noi ne-am resemnat, aveam deja o fetiţă de 10 ani, iar acum o jumătate de an, după zece ani, s-a întâmplat ca imediat după moartea soacrei mele să aflu că sunt însărcinată. Nu mi-a venit să cred, era un miracol. Când am ajuns în seara aceea acasă, fiica şi soţul dansau de bucurie, mai ales că fata îşi dorise dintotdeauna un frate, ea şi acum, mare, suferă de singurătate.
M-am îndrăgostit de copil instantaneu, am trecut peste prejudecăţile rudelor care mă apostrofau că nu sunt vremuri de făcut copii, că e criză, sărăcie, că am o vârstă.
Ce a fost în sufletul unei mame care află că bebeluşul pe care îl poartă în pântec se va naşte cu sindromul Down?
Medicul mi-a recomandat un triplu-test care a arătat o suspiciune de sindrom Down şi m-a sfătuit să fac amniocenteza care să confirme sau să infirme. Am întrebat dacă pot să o fac gratuit acolo şi mi-a spus că nu. Când am aflat cât costă (2.000 de lei), am început să batem maternităţile, am trimis cereri peste cereri dacă putem să facem amniocenteza gratuit, dar peste tot ni s-au trântit uşile în nas.
Ajunsesem în luna a şasea când mă sună soţul că a găsit un articol în „Evenimentul zilei” despre Laboratorul Genetic Lab care face o amniocenteză gratuită femeilor cu venit minim. Am trimis actele şi o scrisoare, deşi am fost sceptică că mă vor alege. A doua zi deja mă programaseră. Am sunat la clinică, mi-au zis că rezultatele sunt gata, dar nu mi le pot spune prin telefon. Îmi face rău să retrăiesc momentul când ne-au pus diagnosticul pe masă.
„Am cerut binecuvântarea preotului înainte de avort”
Ce este în sufletul unei mame care trebuie să renunţe la copilul pe care îl aşteptase zece ani? Cum aţi luat hotărârea?
Două zile de la aflarea diagnosticului nici nu ne-am vorbit, ne luam în braţe şi plângeam. Am ştiut de la început că e păcat să luăm viaţa copilului, dar nu am făcut nimic fără voia Domnului. Epuizaţi, am cerut binecuvântarea duhovnicului, care ne-a sfătuit ori să mergem mai departe cu sarcina, ori să fac întrerupere.
Mulţi v-au judecat pentru avort, inclusiv preşedintele Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae, a spus că sindromul Down nu este motiv de avort terapeutic. Ce le răspundeţi?
Este uşor să critici din birouri, dar nu cred că mă poate critica o mamă, pentru că dacă voiam să iau viaţa acelui copil, nu aşteptam şase luni. Şi atunci m-am interesat ce înseamnă un copil cu sindromul Down, am auzit cazuri şi cazuri de copii, alţii care mor devreme, alţii care o duc până la 50 de ani.
Un copil bolnav are nevoie de îngrijire, e dependent de părinţii lui toată viaţa, e dat la o parte de societate, e stigmatizat, nu se poate bucura de viaţă. Ce viitor poate avea un astfel de copil? Îmi pare rău că nu am putut să fim eroii pe care îi dorea lumea… Dar să nu credeţi că nu am luat în calcul toate posibilităţile.
Ce s-a întâmplat după ce aţi luat totuşi această decizie?
Cu ajutorul celor de la Genetic Lab, am fost programată pentru avort la Maternitatea Giuleşti. Şeful de secţie mi-a vorbit înainte zece minute. Mi-a spus că sunt pe mâini bune cu domnul Tarek. Medicul Tarek mi-a administrat două injecţii care să-mi declanşeze naşterea. Era ora 14.00. La început, şi medicul, şi asistentele veneau să mă întrebe cum mă mai simt, dar a venit noaptea, toţi s-au dus la culcare, au început contracţiile şi stările de rău. Fetele din salon voiau să doarmă, au plecat în alt salon, m-au lăsat singură. Am strigat asistenta şi i-am cerut să-l anunţe pe medic, dar, din acel moment, am rămas singură.
Cum v-aţi simţit singură într-un salon macabru în miez de noapte? Aţi strigat după ajutor?
Nici măcar nu eram într-un sală de naşteri, eram într-un salon ca pe vremea lui Ceauşescu, cu paturi vechi, cu noptiere de fier ca la închisoare, cu pereţii care parcă se prăbuşeau peste mine şi o linişte incredibilă. Doar eu ţipam, mugeam. Nu avem niciun dispozitiv, nici măcar telefon în cameră. L-am sunat pe soţul meu şi la 12 noaptea, şi la 2, şi la 4 şi la 5, continuu îl sunam. Iar la 5 dimineaţa s-a întâmplat totul. Mi s-au rupt membranele şi atunci i-am zis că nu se mai poate, să vină. A trecut de paznici, unul dintre ei a urcat după el în salon şi a privit în timp ce soţul meu a scos copilul. Era plin de sânge. Şi pentru el, cât e de puternic, a fost un şoc teribil. Iar medicul era în uşă, apăruse din senin.
Vă mai amintiţi figura medicului, reacţia lui?
Era speriat. Atunci mi-a mărturisit că e musulman şi nu putea să intervină, că nu-i dă voie religia. În acel moment, am cerut copilul lângă mine. Când au tăiat cordonul ombilical, copilul a început să plângă, mai încet, că era mic, dar i-am auzit plânsul şi am simţit-o când a mişcat lângă piciorul meu.
Sunteţi o femeie credincioasă. Cum v-a ajutat credinţa să treceţi de acest impas?
Simt că nu am făcut nimic fără binecuvântarea preotului, simt că nu am greşit cu nimic în faţa lui Dumnezeu, că mi-am trimis copilul în Rai şi nu l-am lăsat în iadul care îl păştea aici.
Cine consideraţi că este vinovatul principal în acest caz?
Sunt vinovaţi şi asistenta, şi medicul, care s-au dus la culcare.

DEZVĂLUIRE
„Ginecologul Tarek a făcut mereu avorturi”
După apariţia în presă a cazului gravidei abandonate în timpul unui avort la Maternitatea Giuleşti, Colegiul Medicilor din Bucureşti (CMB) s-a autosesizat şi va înceape audierile. Între timp, purtătorul de cuvânt al spitalului, Ciprian Cristescu, a fost destituit din această funcţie. Nu declaraţiile pe care le-a făcut într-o intervenţie TV, acuzatoare la adresa medicului Tarek, au fost motivul, ci evitarea „conflictului de interese”, el însuşi fiind de gardă în acea noapte.
Ginecologul, aşteptat să dea o declaraţie scrisă
Conducerea unităţii urmează să trimită către Administraţia Spitalelor Bucureşti, la începutul săptămânii, raportul scris al celor întâmplate. Managerul unităţii îl aşteaptă pe medicul Tarek Abedou, plecat în acest moment din ţară, pentru a da, la rându-i, o declaraţie „formală”. Ancheta internă s-a încheiat însă şi „nu s-a reţinut nicio vină”.
„În cazul acestor întreruperi de sarcină, procedura trebuie să decurgă fără intervenţia medicului. El trebuie să consulte pacienta la două-trei ore, pentru că riscul de infecţii este mare. Şi placenta trebuie să se elimine singură”, ne-a declarat managerul unităţii, Marcel Moisă. Potrivit acestuia, ginecologul Tarek a semnat un protocol de avort şi a asistat-o pe femeie. „Medicul Tarek nu are probleme de conştiinţă, a făcut şi face avorturi”.
În ceea ce priveşte acuzaţiile pacientei că nu i s-a făcut amniocenteza gratuit, managerul spitalului îi contrazice pe reprezentanţii caselor de asigurări, care spun că aceasta ar fi gratuită. „Doar prelevarea lichidului amniotic e gratuită. Analiza se face în centrele private, pentru că noi nu avem reactivi, aparate scumpe şi nu avem personal specializat”, explică el.
Urmează audieri la Colegiu
Reprezentanţii CMB au demarat o anchetă în acest caz. „Ne-am autosesizat după apariţia cazului în ziar. Cazul trece prin biroul executiv, apoi se declanşează procedura disciplinară şi sunt convocaţi la audieri toţi cei implicaţi, medic, pacient”, ne-a spus Liana Pleş, şef al Departamentului Jurisdicţie al CMB.
DREPTURI LA VEDERE
„Vreau să nu-şi mai bată nimeni joc de gravide”
Soţii Ghimpeţeanu, care vor să apere şi să facă cunoscute drepturile tuturor gravidelor, sunt gata să meargă până în pânzele albe pentru a zdrucina sistemul de sănătate.
„În momentul în care am umblat prin spitale şi căutam un loc unde să fac amniocenteza gratuit, am cunoscut gravide poate şi mai sărace care s-au împrumutat la bancă să facă şirul de analize. Şi acum plătesc ratele. Eu vreau să nu-şi mai bată nimeni joc de gravidele care au dreptul să le facă gratuit, care sunt cazuri sociale. Eu sunt consternată cum mai au tupeul să nege că nu este gratuit, cum se încurcă în declaraţii”, spune Liliana Ghimpeţeanu.
În demersul lor nu urmăresc să obţină foloase materiale, „cum poate cred unii, ci să zdruncinăm puţin sistemul ăsta medical care şchiopătează, să scutim şi alte femei de suferinţe”.

„Evenimentul zilei” a prezentat în premieră cazul medicului Tarek Abedou de la Maternitatea Giuleşti care a abandonat-o pe Liliana Ghimpeţeanu în timpul avortului, pe motiv că nu-i permite religia s-o asiste.

Comentariu saccsiv:

Cam spre asa ceva ne indreptam:

EUGENIE: instrumentul prin care ELITELE doresc diminuarea drastica a populatiei planetei si transformarea celor ramasi in sclavi

Dupa cum scriam in articolul Am devenit o societate de tip „SA UCIDEM PE CEI SLABI”. Azi iubim avorturile, maine ce vom iubi? Despre crima de la maternitatea Giulesti:

Tatalui si mamei acelei fetite trebuie sa le intre bine in capatani ca sunt niste criminali. Eventual dati cu smirghel pe creieri de catre SISTEM, dar tot criminali sunt.

   Au vrut s-o ucida si nu s-au lasat pana n-au ucis-o. Zic bine cei de la Jurnalul:

cum e posibil ca într-un spital din România să se efectueze un avort atunci când fătul are 6 luni? Chiar dacă o analiză atestă că el ar avea sindrom Down?

Codul Penal prevede, la art.185, că provocarea ilegală a avortului când sarcina are mai mult de 14 săptămâni se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Noul Cod Penal incriminează avortul terapeutic făcut la peste 24 de săptămâni de sarcină, deoarece se consideră că de atunci fătul e considerat deja persoană, atât părinţii cât şi medicul care acceptă întreruperea de sarcină fiind pasibili de pedeapsă.

Iata ce mai aflam din articolele de acum cateva zile:

Preoţii nu văd însă de ce medicii nu ar fi îndreptăţiţi să-şi păstreze credinţa în sala de operaţii şi să refuze un avort, care „este un păcat strigător la cer. Este mai important să convingem părinţii că avortul e păcat, ca să nu mai punem medicii în astfel de situaţii. Doar în situaţii de urgenţă, când sarcina pune mama în pericol, când copilul este malformat, medicul este obligat să treacă peste religie şi să intervină”, crede preotul Florin Cărămizaru.
   Zice bine pana la un punct preotul, dar apoi greseste fundamental. Il intreb: si daca un copil este malformat trebuie ucis? Doar pentru ca este inca nenascut? I-ar place o viitoare societate nazista in care, prin extensie, si handicapatii deja nascuti sa fie exterminati? Daca l-ar calca un tramvai si ar ramane mutilat, i-ar place sa vina un alt preot sa decreteze anti crestin: să se treacă peste religie şi să se intervină? I-ar place sa fie ucis in chinuri teribile smulgandu-i-se pe viu halci de carne din trup printr-un furtun?

Revenind la articol de fata, cica:

„încă mai aude scâncetul copilului la care a renunţat cu inima îndoită.”

„a hotărât să-şi scutească copilul de chinuri şi să renunţe la el cât mai putea.”

Si daca nu minte, principalul vinovat pentru aceasta crima este un … preot:

„am cerut binecuvântarea duhovnicului, care ne-a sfătuit ori să mergem mai departe cu sarcina, ori să fac întrerupere.”
”Simt că nu am făcut nimic fără binecuvântarea preotului, simt că nu am greşit cu nimic în faţa lui Dumnezeu, că mi-am trimis copilul în Rai şi nu l-am lăsat în iadul care îl păştea aici.”