SACCSIV – blog ortodox

Președintele Serbiei critică desfășurarea Diviziei 101 Aeropurtată a Armatei SUA în România: ‘Ne apropiem de ceea ce am numit o furtună perfectă’

Posted in NATO, razboi, Romania, RUSIA, SERBIA, Ucraina by saccsiv on octombrie 24, 2022

Sursa: https://www.stiripesurse.ro/presedintele-serbiei-critita-prezenta-armatei-sua-in-romania-ne-apropiem-de-ceea-ce-am-numit-o-fur_2621860.html

Desfășurarea Diviziei 101 Aeropurtată a Armatei SUA în România aduce mai aproape agravarea bruscă a situației din Ucraina, care poate fi numită o „furtună perfectă”, a declarat președintele sârb Aleksandar Vucic.

„Ne apropiem de ceea ce am numit o furtună perfectă la ultima întâlnire. Când ai astfel de poziții opuse și când toată lumea țintește ultimele limite. Este suficient să ne uităm la forțele cu care Rusia intră acum în Ucraina. Când vedeți că americanii au trimis cea mai bună unitate din lume, iar aceasta este Divizia 101 Aeropurtată, a adus-o în România și a desfășurat-o la câțiva kilometri de granița cu Ucraina, atunci vă devine clar ce ne așteaptă, dacă va ajunge la o ciocnire directă sau nu. Este clar pentru dumneavoastră că nu există concesii aici și îmi este clar cum se va dezvolta în continuare acest lucru și cum va afecta țara noastră”, a declarat Vucic, relatează TASS.

Context

Divizia 101 aeropurtată a fost desfășurată în Europa pentru prima dată în aproape 80 de ani, pe fondul creșterii tensiunii dintre Rusia și NATO. Unitatea de infanterie ușoară este antrenată să se desfășoare pe orice câmp de luptă din lume în câteva ore, gata de luptă. Ultima oară s-a aflat în Europa în urmă cu 78 de ani, la debarcarea pe plajele din Normandia, care a însemnat începutul sfârșitului pentru regimul nazist.

Serbia este un aliat al Rusiei. Vucic a denunţat recent că ţara sa este supusă unor „ameninţări şi presiuni” pentru a se alătura sancţiunilor pe care Occidentul le-a impus Rusiei în urma agresiunii acesteia contra Ucrainei şi a promis că va ”răbda” atât cât va putea.

 

Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

Ion Cristoiu: România bază de lansare a atacului NATO împotriva Rusiei sub pretextul că ajută Ucraina să-și recapete teritoriile pierdute

 

Ion Cristoiu: România bază de lansare a atacului NATO împotriva Rusiei sub pretextul că ajută Ucraina să-și recapete teritoriile pierdute

Posted in al doilea razboi mondial, BULGARIA, CBS, Ion Cristoiu, NATO, razboi, Romania, RUSIA, Ucraina, UNGARIA by saccsiv on octombrie 24, 2022

Sursa: https://www.cristoiublog.ro/romania-baza-de-lansare-a-atacului-nato-impotriva-rusiei-sub-pretextul-ca-ajuta-ucraina-sa-si-recapete-teritoriile-pierdute/

Mi-am intitulat Jurnalul meu video de duminică, 23 octombrie 2022:
NATO trimite tot mai multe trupe și armament în România, pentru că de aici va fi atacată Rusia?

Unii telespectatori s-au întrebat de ce n-ar fi atacată Rusia de pe teritoriul polonez sau al țărilor baltice?
De ce de pe teritoriul României?

Răspund:
Pentru că va fi vorba de o alăturare a trupelor NATO la trupele ucrainene care vor să recucerească Donbasul și Crimeea.
Se va spune că NATO nu atacă Rusia, pentru că teritoriile respective nu sînt rusești.

În ultima vreme, pe fondul escaladării Războiului din Ucraina (lovirea de către Rusia a infrastructurii energetice a Ucrainei a reaprins emoția populară față de agresiunea Rusiei) se discută această variantă, socotită și ca un mijloc de a încheia Războiul prin înfrîngerea Rusiei.

Pe 21 octombrie 2022, postul Tv CBC a difuzat sub titlul The US Armyʼs 101sf Airbone is practicing for war with Russia just miles from Ukraineʼs border materialul realizat de o echipă de reporteri de la o simulare de război cu Federația Rusă a Diviziei 101 aeropurtată, venită în România. Reportajul are elemente mai mult decît semnificative:

  1. Exercițiul a fost unul de luptă și nu de antrenament, cu muniție de război, și a fost un fel de repetiție pentru un asalt aerian asupra trupelor rusești din Ucraina și nu o repetiție a apărării României în caz de atac din partea Rusiei.
  2. Unitatea americană e de atac și nu de apărare.

Presa noastră, devenită din ordine superioare presă de război, în genul celei care a contribuit la Războiul sfînt al lui Ion Antonescu, a publicitat pe larg această știre.
Toate respirînd mândria că țara noastră găzduiește nu un grup de medici americani veniți să facă operații dificile, ci un grup de militari, veniți să tragă cu pușca.

Duminică seara, o nouă știre, publicată cu urale de presa noastră:
Primul convoi cu tehnică militară franceză ajunge în România. Entuziasmul cu care sînt primite tancurile franceze, salutate și de Klaus Iohannis pe Twitter, se apropie de cel cu care națiunea a primit camioanele cu vaccinul Ursulei de la Bruxelles.

Spre România se îndreaptă trupe NATO: oameni, avioane, tancuri, echipamente Radar.
Spre Ungaria lui Victor Orban se îndreaptă investiții străine. Nu e săptămînă în care ungurii să nu inaugureze combinate, terminale feroviare de ultimul răcnet, șosele, chiar și porturi, e drept la marea altora. Terminalul feroviar de la Fenyestlitke uimește prin modernitatea sa. Guvernul ungar finanțează portul maritim de la Trieste. La Budapesta vin manageri de mari firme occidentale pentru a găsi terenul unor investiții uriașe. La București vin și iar vin lideri occidentali pentru a-și vizita trupele sau pentru a anunța un nou lot de trupe și armament. Nici unul nu vorbește de investiții în țara noastră. Cu nici unul nu s-a inaugurat o investiție în ultima vreme.

Pe teritoriul României se află din belșug trupe și armament din aproape toate statele NATO. Ucraina a devenit un uriaș tîrg de arme unde marii producători de armament își etalează și mai ales își prezintă exersînd (cu prețul a mii de morții și răniți ucraineni) ultimele producții. Volodîmîr Zelenski cere zi de zi arme, noi arme. Liderii ucraineni îndeamnă deschis pe occidentali să-și experimenteze armele noi, pînă acum expuse doar la expoziții internaționale sau abia ieșite din producție, pe seama ucrainenilor, deveniți nu atît carne de tun, cît mai ales carne de publicitate a armamentului din toată lumea. Liderii occidentali expediază arme în Ucraina nu de dragul ucrainenilor, ci pentru că marii producători de armament fac presiuni asupra lor să trimită arme produse pe plan local, pentru a le putea face publicitate.

La București, Klaus Iohannis cere noi și noi trupe străine, noi și noi arme. Și liderii occidentali se grăbesc să trimită, presați și de lobyul militar, care vede în aceste deplasări un moment de publicitate gratuită. Pentru a face publicitate la tancurile Leclerc Franța ar fi avut nevoie de sume imense plătite presei noastre și presei internaționale. Știrile date de toate televiziunile românești, angajate în Războiul Sfînt al Presei, fac publicitate pe gratis ultimilor tipuri de arme. Pe gratis le face publicitate și Klaus Iohannis. Ați văzut venind la București investitori străini? Ați văzut vreun lider occidental venit în România pentru a vorbi și despre altceva decît despre trupele și armele pe care urmează să le trimită. La fiecare astfel de Declarație Klaus Iohannis rînjește satisfăcut. România merge înainte sub conducerea sa pe drumul transformării într-o bază militară străină de proporțiile unei țări. Niciodată în istoria noastră modernă n-am primit pe teritoriul național atîtea trupe și atîta armament străin ca în ultima vreme.

De la începutul Războiului, Klaus Iohannis, cu complicitatea PSD, gata să-și vîndă și mama numai pentru a putea împărți și el din Prada numită România, susține că năvala trupelor străine în România ține de întărirea Flancului estic al NATO pentru apărarea în fața rușilor.

Doar atît?
Răspunsul ni-l dă o scenă din Delirul lui Marin Preda. Cu geniul său de a surprinde neliniștea colectivă, marele satiric dezvăluie, prin Achim, semnele că România se pregătea de ceva în primele luni ale lui 1941:

„Achim ştia că din moment ce eşti dat la trenuri, trenuri vezi. Nu lua seama la ele. Le întîlnea în gări, se încrucişa cu ele pe cîmpii şi prin munţi pe unde linia era dublă, unele lungi, nesfîrşite, de marfă, dar a dracului marfă, bălţată, îndreptată în sus cu ţevi care nu puteau fi acoperite: trenuri antiaeriene. Dar şi tunuri cu ţeava scurtă şi groasă. Şi parcă tancurile nu erau şi ele o marfă? Unde mama dracului erau duse? Îl vezi că merge încolo, spre Bucureşti, dar parcă poţi să spui că aia e destinaţia?”

Care era destinația?
Bulgaria, unde Germania susținea că pregătește Operațiunea Marița:

„O armată uriaşă de aproape 700 000 de oameni fu adusă şi masată la noi în România, acele trenuri cu trupe pe care avea să le vadă în februarie Achim Moromete trecînd necontenit spre sud… Treceau în Bulgaria, care, asemeni nouă, acceptase la 8 februarie 1941 ca această masă formidabilă de oameni înarmaţi pînă în dinţi să treacă peste teritoriul ei şi printr-un nou Dunquerque, de astă dată neşovăitor, englezii să fie nimiciţi şi aruncaţi în mare.”

Istoricii arată că Operațiunea Marița a fost un pretext de a aduce în România forțe germane pregătite de atacarea Rusiei. O parte au trecut în Bulgaria. Alta a rămas la noi. Operațiunea Barbarossa era pregătită pentru mai 1941. A fost întîrziată de atacarea Iugoslaviei. În prima parte a lui 1941 funcționa încă Pactul Ribbentrop Molotov. Nemții nu putea să pregătească pe față Războiul cu Uniunea Sovietică. Mareșalul Antonescu, deja înțeles cu Hitler pentru participarea României la Campania din Est, a acceptat venirea în țara noastră a Armatei Germane. În februarie 1941 în România erau aproape 400 000 de militari germani. Mulți s-au întrebat de ce a apelat Hitler la români despre care avea o părere proastă. Dincolo de petrolul de pe Valea Prahovei a contat – și nu puțin – posibilitatea de a declanșa atacul de pe teritoriul României care avea o graniță însemnată cu Uniunea Sovietică.

Klaus Iohannis ne vorbește zi și noapte de apărarea flancului estic în cazul unui atac din partea Federației Ruse.
Pe seama acestei apărări pune el venirea în România a trupelor străine într-o proporție pe care țara n-a cunoscut-o de la plecarea trupelor sovietice.
În realitate, așa cum s-a văzut și din reportajul CBC, grămădirea de trupă și armament NATO vizează trecerea în Ucraina și atacarea rușilor pentru a fi aruncați în mare.
România devine o bază de plecare pentru Războiul NATO cu Armata rusă alături de armata ucraineană.

Ca și în iunie 1941, din România se poate trece rapid granița în Ucraina pentru a lua poziție de luptă alături de armata ucraineană.
Klaus Iohannis a acceptat ca România să fie bază de plecare pentru atacarea Rusiei.
Dintre toți liderii NATO e cel mai agresiv în atacarea Rusiei.
La ordinele sale Sistemul a impus presei o poziție antirusească pe care nici măcar presa Războiului sfînt n-a atins-o.

Românii vor fi alături de trupele ucrainene?
E o întrebare inutilă:
Ce nu face Klaus Iohannis ca să devină secretar general NATO?

 

Comentariu saccsiv:

Vizionati va rog si:

Președintele sârb Aleksandar Vučić a avertizat că lumea se apropie de „furtuna perfectă” referindu-se la dislocarea Diviziei 101 Aeropurtate a Armatei SUA în România, în apropiere de granița cu Ucraina:

https://warnews247.gr/ektakto-proedros-servias-i-101i-merarchia-tha-eiselthei-oukrania-amerikanos-axiomatikos-an-oi-rosoi-boun-lviv-volyn-ola-teleiosan/