SACCSIV – blog ortodox

Franţa adoptă definitiv obligativitatea certificatului de vaccinare

Posted in Coronavirus, Franta, vaccinare in masa by Vali on ianuarie 17, 2022

Sursa: https://adevarul.ro/international/europa/franta-adopta-definitiv-obligativitatea-certificatului-vaccinare-1_61e501395163ec4271d01b06/index.html

FOTO: Arhiva Adevărul

Parlamentul francez a adoptat definitiv, duminică, printr-un vot final al deputaţilor, proiectul de lege care instituie obligativitatea certificatului de vaccinare, pe care guvernul doreşte să-l implementeze cât mai repede în contextul noului val pandemic.

Conform proiectului de lege, persoanele cu vârsta peste 16 ani vor trebui să facă dovada vaccinării complete pentru a avea acces la restaurante şi baruri, la spaţii culturale sau la transportul public interregional. Un test COVID-19 negativ nu va mai fi suficient, cu excepţia accesului la unităţile şi serviciile de sănătate.
Minorii cu vârste între 12 şi 15 ani vor putea prezenta actualul certificat verde, care include şi testul negativ. Textul a fost adoptat cu 215 voturi pentru, 58 împotrivă şi şapte abţineri.
Parlamentarii socialişti intenţionează să sesizeze Consiliul constituţional pentru a garanta respectarea „libertăţilor fundamentale”, ceea ce va amâna cu câteva zile promulgarea proiectului de lege, relatează Agerpres, conform AFP. Se estima iniţial că legea va putea fi adoptată într-o săptămână, urmând a fi aplicată de la 15 ianuarie. Timpul însă s-a dublat din cauza polemicilor declanşate de declaraţiile preşedintelui Emmanuel Macron, care a afirmat că vrea să-i „enerveze” pe nevaccinaţi, relatează Agerprres, conform AFP.
În acest context, guvernul speră să introducă obligativitatea noului permis vaccinal în jurul datei de 20 ianuarie. Mii de protestatari anti-vaccin au manifestat sâmbătă la Paris şi în alte câteva oraşe împotriva legii, dar numărul lor a scăzut puternic faţă de săptămâna precedentă, imediat după declaraţiile lui Macron. Franţa se află în mijlocul celui de-al cincilea val de COVID-19, cu noi cazuri zilnice care ating în mod regulat niveluri record de peste 300.000. Cu toate acestea, numărul de cazuri grave care necesită internare în secţiile de terapie intensivă este mult mai mic decât cel al primului val din martie-aprilie 2020.
Aproape 78% din populaţie este complet vaccinat.

Citeste mai mult: adev.ro/r5u8z6

Mălina Gîndu

5 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Paul said, on ianuarie 17, 2022 at 7:08 pm

    După El Salvador, Mexic renunță la restricțiile sanitare de calatorie
    https://www.facebook.com/groups/vacantesub500/permalink/3140046316272056/

    Apreciază

  2. Paul said, on ianuarie 17, 2022 at 7:19 pm

    Dictatura covid se fasaie si în Marea Britanie. Se pregătește renunțarea la certificatul verde.

    https://www.g4media.ro/marea-britanie-se-pregateste-pentru-renuntarea-la-certificatul-verde-din-26-ianuarie-singura-masura-anti-covid-va-fi-obligativitatea-purtarii-mastii-in-interior.html

    Apreciază

  3. acelas said, on ianuarie 18, 2022 at 5:38 am

    extrem de grav. Nu este obligatoriu la „locul de munca”, pt ca ii era imposibil, ceea ce pt multi conteaza cel mai mult

    Apreciază

  4. Clement said, on ianuarie 18, 2022 at 11:45 am

    Nimic nu este definitiv…
    Macron isi uraste visceral poporul.
    In megalomania sa a crezut ca francezii il vor venera ca pe un zeu si faptul ca plebea i-a contestat autoritatea l-a inrait simtindu-se dezonorat.
    Esecurile umilitoare suportate pe plan extern ( Mali, contractele pentru submarine, pierderea influentei in Orientul Apropiat) si pierderea ascendentului pe care il avea in Europa alaturi de Merkel il obliga sa demonstreze ca daca nu este recunoscut drept zeu, se va impune ca zmeu.
    Plebea trebuia incatusata pe perioada in care va domni pe tronul de la Brussel pentru ca altfel, se poate considera mort electoral.

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.