SACCSIV – blog ortodox

Israel, una dintre campioanele vaccinării, grav lovită de varianta Delta. Numărul cazurilor Covid s-a dublat de la o săptămână la alta

Posted in Coronavirus, ISRAEL, vaccin by Vali on iulie 5, 2021

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/externe/israel-una-dintre-campioanele-vaccinarii-grav-lovita-de-varianta-delta-numarul-cazurilor-covid-s-a-dublat-de-la-o-saptamana-la-alta-1585797

Foto: Profimedia Images

Israel, una dintre țările campioane la nivel planetar atunci când vine vorba despre vaccinarea anti-Covid, se confruntă din nou cu o creștere exponențială a cazurilor de coronavirus. Varianta Delta a virusului, o variantă mult mai contagioasă, s-a răspândit atât de rapid în această țară, încât numărul cazurilor aproape că s-a dublat de la o săptămână la alta, scrie Haaretz. În plus, 14 dintre cele 35 de persoane aflate în stare gravă în spitale sunt persoane vaccinate cu ambele doze.

Numărul cazurilor grave de Covid-19 din Israel a crescut cu aproape 50% de săptămâna trecută și continuă să crească, pe măsură ce varianta Delta se răspândește în toată țara, arată datele publicate duminică de Ministerul Sănătății.

În ciuda succesului campaniei de vaccinare, media curentă a infecțiilor noi zilnice a crescut de la 142 săptămâna trecută, la 262 în această săptămână, Israelul înregistrând în prezent 2.455 de cazuri active de coronavirus.

Potrivit Ministerului Sănătății, doar vineri și sâmbătă au fost raportate în total 511 cazuri noi. De asemenea, numărul cazurilor grave a crescut cu 11 față de săptămâna anterioară, ajungând la 35. Dintre aceștia, 17 sunt în stare critică.

Mai mult de un sfert dintre cei în stare gravă, vaccinați cu ambele doze

Totodată, 14 dintre cele 35 de persoane aflate în stare gravă în spitalele din Israel sunt vaccinate cu ambele doze ale vaccinului Pfizer/BioNTech, ceea ce arată cât de puternică este varianta Delta a coronavirusului.

Pe 25 iunie, la nici două săptămâni de când Israelul a anunțat că anulează obligaţia de a purta mască în spațiile publice închise, guvernul a anunțat reintroducerea măsurii, pe fondul creșterii numărului de cazuri de persoane infectate cu COVID-19.

Având în vedere că situația nu s-a ameliorat de atunci, premierul Naftali Bennet a declarat duminică la ședința de cabinet că are în vedere reinstaurarea mai multor restricții dacă nu se va observa un trend descendent.

Săptămâna trecută, autoritățile israeliene au avertizat că țara se va confrunta în perioada următoare cu 600 de cazuri noi pe zi și că această cifră este de așteptat să crească de 1000 în doar zece zile, pe măsură ce varianta Delta se răspândește.

În decembrie, Israel a lansat una dintre cele mai rapide campanii de vaccinare din lume iar de atunci, peste 62% din populația țării este vaccinată cu cel puțin o doză a serului anti-Covid și peste 57% cu ambele doze.

Editor : Ioana Coman

10 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. acelas said, on iulie 5, 2021 at 6:01 pm

    plus de asta, in ultimele 24 de ore au fost diagnosticate un nr de ….. 28! de cazuri noi de covid, in toata tara! La 20 de milioane de locuitori. Adica zero virgula nu stiu cate zerouri de te doare mana …

    https://www.cotidianul.ro/coronavirus-doar-28-de-cazuri-noi/

    Cum or sa faca astia o „pandemie” in toamna, cu „vestitul” al 4-lea val? Din 28 de cazuri??? Bun, ieri, alataieri or mai fi fost vreo cateva zeci de cazuri, dar alea stau izolate, se trateaza, nu se mai transmit mai departe. Cum deci vor face astia iarasi tara praf in toamna, cu 28 de cazuri la activ? Adica cum sa dai atata circ si paine la toamna, pe care trebuie sa le serveasca 20 de milioane de oameni, dintr-o omleta de doua oua, cat a mai ramas acum covidu?

    Si circul continua, cu unii care inca se mai vaccineaza .. de la spoturile alea de milioane (am vazut o fatuca pregatind o masa „de duminica”, „dupa slujba”, pt nepoti si cei ai familiei, reuniune care se datora vaccinului… Tinta: oamenii de biserica)

    Apreciază

  2. John said, on iulie 5, 2021 at 6:58 pm

    Totu’i o Mare Minciună.Nu’i așa?

    Apreciază

  3. Ines said, on iulie 5, 2021 at 7:13 pm

    Tadjikistan impune vaccinarea obligatorie pt toate persoanele care au împlinit 18 ani

    https://www.g4media.ro/tadjikistan-impune-vaccinarea-obligatorie-pentru-toate-persoanele-care-au-implinit-18-ani.html

    Apreciază

  4. Catalin said, on iulie 5, 2021 at 9:08 pm

    https://www.thesun.co.uk/news/15469863/fears-over-the-lambda-covid-variant-in-uk
    „Fears over the ‘Lambda’ Covid variant that’s hit UK as ‘unusual’ mutations can ‘dodge vaccines’”

    Apreciază

    • VioletaB said, on iulie 5, 2021 at 11:02 pm

      @Catalin „Lambda variant”? Ăștia chiar vor lua toate literele alfabetului grecesc pt continuarea acestei mascarade și lumea tot ii va crede ?

      Apreciază

      • kunta kinte said, on iulie 6, 2021 at 10:04 am

        @violeta B
        Cred ca ultima varianta va fi Omega🤫🐑✡💲

        Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.