SACCSIV – blog ortodox

Scrisoare adresata CA al UMF Iasi impotriva conditionarii privind vaccinarea/testarea studentilor pentru a sustine examenele

Posted in Coronavirus, Romania, vaccin by Vali on mai 12, 2021

Sursa: https://www.petitieonline.com/scrisoare-adresata-umf-iasi

Către Consiliul de Administrație al Universității de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” din Iași,

Stimați domni profesori,

Prin prezenta scrisoare ne exprimăm dezacordul față de posibilitatea adoptării unei decizii a Consiliului de Administrație prin care susținerea examenelor din cadrul sesiunii de vară a anului universitar 2020-2021 este condiționată de prezentarea unui certificat de vaccinare sau test RT-PCR negativ/adeverinta care sa ateste antecedente de infectie COVID-19.

Discuția lansată nu este pro sau contra vaccinării, ci vizează modul abuziv, neconstituțional și injust prin care se încearcă constrângerea studenților Universității de Medicină și Farmacie “Gr. T. Popa” Iași de a se vaccina în vederea susținerii examenelor din sesiunea de vară. Conform surselor oficiale, în România, vaccinarea împotriva COVID-19 este voluntară / neobligatorie și, ca orice act medical, este asumată de către cel în cauză. Considerăm că aprobarea unei astfel de decizii, care trece peste voința studenților de a nu se vaccina, încalcă libertatea de alegere și transformă vaccinarea într-o obligativitate / constrângere a unor drepturi și libertăți. Alternativa propusă (prezentarea unui test RT-PCR negativ înainte de fiecare examen) nu este echitabilă și egală întrucât supune anumiți studenți la un stres financiar, fizic, psihic și emoțional. Menționăm că în acest context nu poate fi aplicată expresia „minoritatea se supune majorității”, fiind vorba de decizii luate “pe persoană fizică”, precizând că vorbim de un act medical și constituțional relevant. Subliniem faptul că este la latitudinea persoanelor care au putere de decizie, dacă se introduce sau nu această măsură: de obligativitate a certificatului/adeverinței de vaccinare, ori a prezentării testului RT-PCR negativ în sesiune, reiterând, că echitabil ar fi, dacă vaccinul este gratuit și neobligatoriu, măsura din urmă trebuie să fie aidoma, anume, să fie susținută financiar, psihic si moral, în totalitate, până la sfârșitul pandemiei, de către Stat. Doar așa putem atinge acea “neobligativitate” pe care Guvernul și Constituția o garantează.

Conform legii Nr 46 din 21 ianuarie 2003 capitolul 1, articolul 1: a) „prin pacient se înțelege persoană sănătoasă sau bolnavă care utilizează serviciile de sănătate.” În consecință, orice persoană este automat încadrată la gradul de pacient, având posibilitatea conform articolului 13 din capitolul 2 al acestei legi să refuze un act medical. Menționăm articolul: „Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenție medicală asumându-și, în scris, răspunderea pentru decizia sa; consecințele refuzului sau al opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului.” Așadar, orice persoană are dreptul de a refuza orice act medical, fără a i se îngrădi drepturile fundamentale (ex.: Dreptul la educație). Totodată, conform articolului 1, b) ”prin discriminare se înțelege distincția care se face între persoane aflate în situații similare pe baza rasei, sexului, vârstei, apartenenței etnice, origini naționale sau sociale, religiei, opțiunilor politice sau antipatiei personale.” Orice student care refuză actul medical din diverse motive, având în vedere că acesta (vaccinarea anti-COVID-19) nu este obligatoriu, și nu-și permite din punct de vedere financiar plătirea testelor RT-PCR, nu poate fi discriminat prin înlăturarea sa de la activitățile la care au dreptul și colegii lui care s-au vaccinat împotriva COVID-19 și nici nu poate fi ostracizat de către societate și instituția din care face parte. Totodată, aceștia (n.r. studenții) nu pot fi opriți din a-și desfășura activitățile necesare evoluției lor academice, precum participarea la stagii, cursuri și examene, deoarece acest lucru ar depăși cadrul legal existent în România.

Punerea în aplicare a unei astfel de decizii constituie o acțiune discriminatorie față de un număr considerabil de studenți. Aducem în atenție ORDIN nr. 3.666 din 30 martie 2012, privind aprobarea Codului drepturilor şi obligaţiilor studentului emis de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în articolul 9 este prevăzut faptul că “Propaganda politică, precum şi orice formă de discriminare individuală sau de grup sunt interzise în cadrul instituţiilor de învăţământ superior.”, coroborat cu articolul 11, lit. r – “dreptul la o evaluare obiectivă şi nediscriminatorie a competenţelor dobândite după parcurgerea unui curs, cu respectarea programei, şi dreptul de a cunoaşte baremul după care a fost evaluat”. Acestora li se adaugă Regulamentul de studii universitare de licenţă, ediția 1, revizia 2, articolul 4 al capitolului “Principii generale” care susține “prevenirea exclusivismului, intoleranţei şi discriminărilor de orice tip”. Adoptarea deciziei (n.r. condiționarea prezentării unui certificat de vaccinare / test RT-PCR negativ) de către  conducerea UMF Iași încalcă propriul regulament de funcționare, dar și legile emise de către statul român. Trebuie să ținem cont de existența anumitor categorii defavorizate de studenți: cei care au o situație financiară precară și nu își permit efectuarea testelor RT-PCR cu fonduri proprii, cei care au anumite afecțiuni care încă nu au fost incluse în studiile privind siguranța vaccinării anti-COVID-19, dar și studenții care urmează anumite tratamente pe termen lung. În plus, existența unei presiuni psihice exercitate asupra celor care nu doresc vaccinarea din varii motive poate constitui un impediment în desfășurarea normală a activității de studiu și examinare a acestora. Situații similare au fost semnalate și de către Avocatul Poporului care a afirmat în spațiul public, în repetate rânduri (martie, mai 2021), cu privire la condiționarea locurilor de muncă de către unii angajatori: „Am avut o corespondență cu Ministerul Sănătății care ne-a răspuns foarte ferm că, atât timp cât prin strategia de vaccinare se subliniază că vaccinarea nu este obligatorie, atunci concedierea unor persoane sau neacceptarea lor este dincolo de cadrul legal existent în România. Fiecare persoană care se va simți în felul acesta atinsă, în drepturile sale, va trebui să atace astfel de decizie în instanță, dacă într-adevăr angajatorii le vor pune în practică. Şi eu cred în continuare că este bine să îi convingem pe oameni să se vaccineze, dar nu îi putem opri pe ceilalți să trăiască o viață și să muncească, așa cum e firesc”.

Având în vedere argumentele dezvoltate mai sus și susținute de sursele citate, inclusiv legale, considerăm că demersul nostru împotriva acestei decizii este pertinent și justificat. Desfășurarea sesiunii cu respectarea tuturor măsurilor de protecție recomandate de OMS și Guvernul României (purtarea corectă a măștii, folosirea dezinfectantului, păstrarea distanței minime de 1.5 m între persoane) s-a dovedit a fi cea mai bună variantă de management a situației, întrucât în urma sesiunii de iarnă nu s-a înregistrat o creștere a numărului de cazuri de infecție cu COVID-19 în rândul studenților UMF Iași. Așa cum desfășurarea activității didactice timp de două semestre în sistem hibrid a fost un succes, suntem de părere că  susținerea examenelor care presupun prezența în aceeași sală a unui număr mult mai mic de persoane poate fi realizată fară riscuri adiționale.

Studenti ai UMF Iasi    Contactați autorul petiției

 

6 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Vali said, on mai 12, 2021 at 11:32 am

    Pfizer ia în calcul efecte ale vaccinului pentru gravide, transmise prin proximitate de la vaccinați la nevaccinați

    Un document foarte serios, elaborat de compania Pfizer în noiembrie 2020, în baza căruia s-a acordat autorizația specială, de urgență pentru folosirea vaccinului anti-covid. E vorba de studiul placebo pentru evaluarea siguranței și eficacității vaccinului ARN pentru SARS-COV-2.

    continuarea aici:
    https://evadare.ro/stiinta-si-tehnica/pfizer-ia-in-calcul-efecte-ale-vaccinului-pentru-gravide-transmise-prin-proximitate-de-la-vaccinati-la-nevaccinati/

    Apreciază

  2. Eu said, on mai 12, 2021 at 11:51 am

    Mulți profesori din universitatatile de medicina nu sunt vaxxinati, inclusiv cei de la Iași.

    Apreciat de 2 persoane

  3. Clement said, on mai 12, 2021 at 1:24 pm

    Posibil ca.articolul 1a din legea nr.46 sa nu mai fie valabil.
    Daca s-au aliniat conventiilor de adresare adoptate de unele Facultati de Medicina din UE, atunci este vorba despre ” prestatari de servicii medicale”si „clienţi”.
    In prima ora de curs la Universitatea Erasmus din Brussel ni-s-a spus ca este interzis sa folosim cuvantul „pacient”. Persoana cu care vom lua contact pentru efectuarea unui act medical este un „client”.
    M-a mirat, dar nu m-a contrariat.
    Dupa ce decanul Facultatii de Filosofie din Bucuresti ne spusese ca suntem in eroare daca credem ca facultatea aceasta este altceva decat o facultate politica…
    Este absolut legitim demersul studentilor de la Iasi dar ma intreb ce cabinet de avocatura a conceput textul scrisorii.
    Este interesant de stiut cu care vaccin vor sa ii „imunizeze”.Cu cel pe care este precizat in notita ca NU este recomandabil persoanelor apte de a procrea?!

    Apreciat de 3 persoane

  4. Tommy said, on mai 12, 2021 at 3:58 pm

    Vaccinare pe acorduri de vioara si pian la Biblioteca Nationala…In filmul Titanic ,tot pe acorduri de vioara se scufundau https://youtu.be/k4DXzaGy_gY?t=23

    Apreciat de 1 persoană

  5. mariusmioc said, on mai 13, 2021 at 10:18 am

    Doctorul american Steve Hotze despre vaccinarea antic0vid (video)
    https://mariusmioc.wordpress.com/2021/05/13/doctorul-american-steve-hotze-despre-vaccinarea-antic0vid-video/

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: