SACCSIV – blog ortodox

Ion Cristoiu: Despre cum ne ordonă ce și cum să scriem despre Pandemie Guvernul prin intermediul CNA

Posted in NOUA ORDINE MONDIALA, Romania, virus by Vali on iunie 28, 2020

Sursa: https://www.cristoiublog.ro/despre-cum-ne-ordona-ce-si-cum-sa-scriem-despre-pandemie-guvernul-prin-intermediul-cna/

Sub semnătura Maria Monica Gubernat, pe 25 iunie 2020, Consiliul Național al Audiovizualului a trimis radiourilor și televiziunilor din întreaga țară Documentul intitulat INSTRUCȚIUNEA nr. 4 din 25.06.2020 privind asigurarea informării corecte în subiectul noului coronavirus (COVID-19).

 

Numele ales pentru document – Instrucțiune – e menit să ne pună pe gînduri. Instrucțiune presupune un raport de autoritate, de tip șef de autobază prin raportare la autobuzele din garaje – între Consiliul Național al Audiovizualului și instituțiile de presă care sînt radiourile și televiziunile. Chiar din titlu ne dăm seama că un colectiv de persoane, unele de meserie în planul presei, altele pur și simplu desemnate a fi membre pentru a avea și ele un venit (cazul Dorinei Rusu, pricopsită de de Klaus Iohannis cu o sinecură drept răsplată pentru cîntecele de privighetoare cotrocenistă), se situează în postura de a da instrucțiuni Presei ce să facă și să dreagă în privința unui subiect extrem de controversat nu numai la noi, dar și în întreaga lume. Pentru noi, cei care am am trăit Epoca de Aur pe cale de a deveni Epoca de tablă, nu e o noutate. Secția de Presă a CC al PCR, un fel de CNA mai de a dreptul, ne dădea săptămînal instrucțiuni despre cum să tratăm diferite subiecte de actualitate. În cazul unora nici nu mai era nevoie de Instrucțiune. Despre recoltă trebuia să scriem, în fiecare an, că-i mai bogată decît cea din anul anterior, și asta datorită politicii Partidului. Folosirea termenului de Instrucțiune în raport cu presa din România nu e singura ciudățenie a vremurilor noastre. Cu ceva timp în urmă, am descoperit că Raed Arafat emite Ordine pentru spitale, de parcă acestea din urmă ar fi niște cătane față de sergentul major care e șeful DSU.

În preambul, CNA înșiruie temeiurile care l-au îndreptățit să emită și să trimită o Instrucțiune despre cum să abordeze un subiect controversat televiziunilor și radiourilor, presupuse, de la răsturnarea lui Nicolae Ceaușescu încoace a se bucura de ceea ce se numește libertatea presei. La loc de frunte, deosebim afirmația că prin această Instrucțiune dată Presei se răspunde „solicitării Grupului de Comunicare Strategică referitoare la organizarea cu responsabilitate a emisiunilor de dezbatere care fac referire la subiectul noului coronavirus (COVID-19), de a nu încuraja transmiterea de declaraţii nefundamentate ştiinţific ori a căror sursă nu există în realitate şi de a ţine cont că opiniile pe care le creditează public conduc la comportamente sociale”.

Așadar Instrucțiunea trimisă radiourilor și televiziunilor despre cum și ce să scrie în cazul Coronavirus nu e rezultatul unei analize făcute de Consiliul Național al Audiovizualului, ceva gen, urmărind un număr de emisiuni am constatat că și prin urmare ne-am gîndit să redactăm această instrucțiune, ci pur și simplu transpunerea în viață a unei cereri trimise CNA de unul dintre organismele sinistre înființate sub pretextul luptei cu Pandemia de Guvernul PNL Ludovic Orban. Despre acest așa zis Grup de Comunicare Strategică s-au spus multe adevăruri negre, între care se numără păstrarea secretă a numelor membrilor, conducerea sa de către un jurnalist de casă al PNL, mediocru ca meserie, lipsa de transparență în luarea deciziilor, afirmarea ca instrument de cenzurare a presei. Grupul de Comunicare Strategică e cel care a ordonat închiderea unor site-uri incomode pentru Klaus Iohannis sub pretextul că respectivele difuzează informații false despre Coronavirus. Mulți se vor fi gîndit că după încetarea stării de urgență așa zisul Grup își va da duhul și angajații săi în frunte cu șeful vor porni în căutare de lucru. N-a fost așa. Grupul există în continuare. Și pentru că Guvernul n-a avut curajul să treacă printre condițiile stării de alertă posibilitatea de închidere a unor site-uri, Grupul s-a gîndit să exploateze slugărnicia CNA față de Guvernul Orban, cerîndu-i să impună presei felul în care trebuie abordat un subiect de actualitate.

Ce cuprinde în esență Instrucțiunea?
Ordinul ca televiziunile și radiourile să exprime în chestiunea Coronavirus doar punctele de vedere oficiale, altfel spus punctele de vedere ale Guvernului. Visul tuturor guvernelor postdecembriste a fost ca presa să exprime doar punctele de vedere oficiale, așa cum înainte de decembrie 1989 presa era obligată să exprime doar punctele de vedere ale Partidului Comunist.

Iată așadar o premieră.
Consiliul Național al Audiovizualului obligă presa să găzduiască doar punctele de vedere ale Guvernului în chestiunea Coronavirus. Argumentul acestei puneri la îndoială a libertății presei ar fi că prin promovarea exclusivă a punctelor de vedere guvernamentale cetățenii României vor respecta măsurile de protecție împotriva Coronavirus și astfel vor fi salvate multe vieți omenești. E un argument de care face mare caz Ludovic Orban. După domnia sa, creșterea numărului de infectări din ultima vreme își are cauza în faptul că românii nu mai respectă regulile de protecție, iar atitudinea asta se explică prin faptul că românii citesc în presă opinii potrivit cărora Virusul nu este un pericol așa de mare după cum susțin autoritățile. Poziția lui Ludovic Orban nu e altceva decît o deraiere de la logica elementară:

  1. Creșterea numărului de infectări e un fals de proporții folosit de regimul Klaus Iohannis pentru a readuce Panica. Din ce motive vrea să readucă Panica? Am scris în numărul anterior. De ce n-am avea voie să ne îndoim de corectitudinea cifrelor oficiale?
  2. Dar chiar dacă ar fi o realitate creșterea numărului de infectări cauza nu trimite la influențarea românilor de către opiniile care pun la îndoială pericolul. Pentru că din două una: sau opiniile sînt în contrazicere cu viața și atunci n-au nici o influență. Poporul le respinge scoțînd limba la autori. Sau ele sînt conforme cu viața și atunci încercarea de a le interzice prin cenzură e criminală.

Guvernul Ludovic Orban a emis o OUG prin care e pusă la bătaie suma de 40 de milioane de euro pentru informarea de către presă a chestiunilor referitoare la Coronavirus. Contractele în mare parte au fost semnate și, din cîte s-a scris, Grupuri de presă precum Antena, Pro Tv, Digi 24, Realitatea Plus au încasat parale frumoase pentru a convinge poporul român că Guvernul are dreptate în privința Pandemiei. Acestor trusturi, înțelegem din solicitare GCS, li se opun niște site-uri amărîte:

„Considerăm periculoase o serie de abordări ale mass-media audio-vizuale care împrumută narative disuasive ostile interesului public, folosite în campanii de dezinformare promovate prin intermediul unor publicații on-line, fără identitate asumată și care au făcut obiectul anterioarelor analize ale Grupului de Comunicare Strategică. În locul fake-news-urilor evidente, promovate în perioada stării de urgență și care au putut fi ușor identificate, inclusiv de către persoane care nu sunt de specialitate, ca fiind informații incorecte sau false, observăm faptul că în ultima perioadă se recurge la o abordare mult mai subtilă, prin construcții narative elaborate și cu un grad ridicat de complexitate, care au toate șansele să determine atitudini și comportamente sociale nejustificate în rîndul populației”

Așadar, Guvernul a dat milioane de euro ditamai trusturilor pentru ducerea unei campanii de informare oficială în materie de Coronavirus. Din cîte se vede, strădania Trusturilor a eșuat. Românii țin cont de opinii publicate pe site-uri și nu de cele promovate de Antena 3, de ProTv, de Digi 24, de Realitatea Plus.
E un adevăr recunoscut chiar de Guvern.

De ce a eșuat campania plătită din greu de Guvern?
Din același motiv pentru care au eșuat toate campaniile presei comuniste.
Românii luau în serios doar campaniile Radio Europa Liberă.

de

10 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Grigore said, on iunie 28, 2020 at 2:21 pm

    Mai demult unii s-au suparat pe mine cand am spus ca as parasi Romania.
    Aici prigoana o sa fie mult mai apriga decat in alte tari. Miroase a anii ’50. Dar o sa fie mai rau, ca in ’50 oamenii mai aveau frica de Dumnezeu, acum situatia e mult rea cu ceea ce cred oamenii.

    Ce frumos ar fi sa avem in fiecare weekend un articol despre mutatul la tara.

    Apreciază

    • Un om said, on iunie 28, 2020 at 8:34 pm

      Românii nu pleacă în Rusia, Grecia sau Georgia, ci în țări pur și simplu satanizate, adică în occident!
      Nu trebuie să părăsim România! Trebuie să ne trezim la realitate! Jos tirania, jos plandemia!
      Jos PNL, jos USR, jos PSD, jos toate partidele și toată clasa politică! Să nu mergem la vot! Nu avem cu cine!

      Apreciază

      • Grigore said, on iunie 29, 2020 at 11:54 am

        Trezirea la realitate nu se poate fara discutia cu mutatul. Orasele mari din Romania sunt capcane. Exista si orase mici care nu prezinta inca un pericol foarte mare. Dar orasele mari vor fi periculoase in viitorul apropiat.

        Cand te spovedesti cel mai mare pericol e amanarea. Dracul vrea sa amani, nu?
        Cam asa e si cu iesirea din orasele mari, dracul vrea sa amani iesirea. Pentru ca va fi imposibil mai tarziu.

        Eu sunt un nimeni care comenteaza pe un blog aruncat pe internet. Dar cand Parinti au avertizat cu iesirea din orase si inca o fac si zilele astea, asta nu se poate trece cu vederea.

        Apreciază

    • MihaiC said, on iunie 29, 2020 at 10:41 am

      Dar muta-te omule odata. Fii un exemplu si pentru ceilalti. S-a vorbit destul despre mutat. Cine vrea se muta, cine nu vrea nu se muta. Care-i problema? Crezi ca gasesti peste noapte pe unii care sa te asume 100% iar tu pe ei asemenea si sa faci comunitatea ideala? Hai sa fim seriosi.

      Apreciază

      • Grigore said, on iunie 29, 2020 at 11:38 am

        Mihai eu locuiesc la tara nu despre mine discutam. Nu s-a vorbit deloc destul! Tu esti un sarpe cand spui ca se muta cine vrea si cine nu vrea nu e o problema.
        Uite ca atunci cand a venit coronavirusul i-a bagat pe toti in casa. Si dintr-o data tipau toti pe net, insa toti erau la cutie de frica amenzilor. Singurii care au facut putina galagie au fost tiganii care au fost batuti mar de mascati.

        Nu mai vorbi tu serpeste ca nu e o problema. Baga astia maine cardul buletin si daca nu il ai ti-au taiat gazul, apa si electricitatea. Basca la proprietarii de apartament se poate da si lege ca ala care nu are utilitati incurca asociatia de proprietari si poate fi desproprietarit in conditiile legii. Adica o sa vanda fortat casele oamenilor.

        Romania e o tara a abuzurilor. O sa urle progresistii ca masurile astea sunt ideale, ca daca nu poti trai in comunitate du-te in pestera si multi ar accepta si cipul decat sa se vada in situatia asta.

        CONSIDER CA DISCUTIILE DESPRE MUTAT SA FIE SAPTAMANALE! E PENTRU A TINE OAMENII IN PRIZA CA URMEAZA CEVA SERIOS, NU E DESPRE MINE SAU DESPRE TINE.

        Apreciază

      • saccsiv said, on iunie 29, 2020 at 12:18 pm

        Grigore

        Poate greseste sau poate nu e inteles, dar sarpe nu e.

        Apreciat de 1 persoană

      • Grigore said, on iunie 29, 2020 at 3:41 pm

        Saccsiv ai dreptate, i-am citit si celalalt comentariu, e bine intentionat. Am simtit ca nu e om rau. E clar ca eu tot indemnand lumea cu mutatul la tara, cerand articole pe tema asta, devine agasant si poate de aceea mi-a raspuns asa.

        Eu nu caut sfada. Asta e oful meu, sa caute lumea sa iasa din orase. Nu spun asta din rautate dar chiar cred ca e timpul ca oamenii deja treziti sa constientizeze ca daca sistemul a spus ca „nimic nu va mai fi la fel”, atunci hai sa facem sa fie cum vrea Domnul, nu sa tot amanam.

        Cunosc oameni care traiesc la oras si desi sunt treziti tot amana cu mutatul, ba chiar isi si fac planuri de viitor si pentru ei dar si pentru copiii lor. Carui parinte nu ii e greu sa se gandeasca cum copilul lui va munci pamantul in loc sa fie la un loc caldut in oras? E de neconceput sa fie copiii fara bacalaureat sau facultate. Dar ce vei simti ca parinte cand tu poate refuzi semnul fiarei si copilul ar accepta pentru ca depinde de confortul cu care l-ai invatat?
        Si pana la semn va fi un razboi care deja bate la usi. O simpla molima si deja nu mai exista scoli si locuri de munca, daramite un razboi.

        Saccsiv cand eu zic ca e bun un articol pe saptamana, vreau ca tot omul sa considere NORMAL (sau noul normal) iesirea din marile orase.

        E fereastra overton a noastra, a crestinilor.

        Apreciază

  2. octavpelin said, on iunie 29, 2020 at 11:41 am

    A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.

    Apreciază

  3. Insignifiant said, on noiembrie 8, 2020 at 7:47 pm

    Raed Arafat este precum vaccinul; inoculat in copilarie si presupus benefic, isi arata adevaratele efecte malefice dupa 20 de ani.

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.