Scrisoarea unui irlandez catre tara sa

THE BRIDGEHEAD: Irish pro-life champion pens beautiful open letter to his country

Traducerea OrtodoxInfo:

Campionul irlandez pro-life publică o frumoasă scrisoare deschisă către țara sa

În lunile care au precedat referendumul privind avortul din 25 mai, unul dintre cei mai neobosiți activiști în domeniul protejării vieții din Republica Irlanda a fost Tim Jackson, un tânăr care și-a părăsit slujba pentru a munci în totalitate pentru a salva amendamentul 8. Timp de câteva săptămâni, a condus emisiunea itinerantă Vote No în Irlanda, iar colegii mei și cu mine am fost martori în primul rând la pasiunea și dedicarea lui pentru a salva viețile copiilor nenăscuți – și la dragostea pe care Tim a primit-o din partea armatei de activiști pe care i-a condus pe străzi în fiecare zi.

Nu există nimic pe care Tim să nu fie dispus să facă pentru cauza pro-viață – a făcut greva foamei. pentru a forța comisia ce analiza eliminarea celui de-al 8-lea Amendament să vadă un videoclip al unei proceduri de avort, înainte de a lua o decizie. El s-a confruntat în mod strălucit cu ministrul sănătății Simon Harris (https://www.youtube.com/watch?v=fTgRMPPjGN4) – care a candidat pentru funcția publică ca susținător pro-viață – într-o conferință de presă în care Harris intenționa să promoveze avortul, întrebându-l dacă sprijină uciderea ființelor umane nevinovate – și dacă ar avea în vedere abrogarea dreptului la viață pentru politicieni, de asemenea.

În noaptea dinaintea referendumului, se afla încă la Oficiul ”Casa Vieții” – sediul central al campaniei Salvați al 8-lea (Amendament) – organizând activități de ultim moment pentru a doua zi, fiind atât de obosit încât abia mai putea să stea. În ziua referendumului, în timp ce mergeam la aeroport pentru a zbura acasă de la Dublin, el trimitea mesaje către pro-liferi, îndemnându-i să găsească alegători care să voteze ”Nu” și să-i aducă la vot.

Și, la fel ca toți activiștii irlandezi care și-au dat inima și sufletul pentru a salva cel de-al 8-lea Amendament, Tim a fost distrus de rezultat. Astăzi, am văzut că și-a expus gândurile pe Facebook și i-am transmis un mesaj, pentru a întreba dacă le pot publica aici. Cu permisiunea lui, aici sunt gândurile sale privind decizia Irlandei de a introduce avortul la cerere în Insula de Smarald:

 

Odihniți-vă în pace, copii dragi. Odihnește-te în pace, țară dragă.

O națiune a votat să-și omoare copiii. Irlanda Sfântului Patrick, a lui O’Connell, Pearse și Plunkett a fost concediată pe 25 mai, când poporul suveran s-a transformat în persecutor printr-o lovitură din condei. Constituția construită cu grijă a fost, de asemenea, distrusă prin introducerea unui drept fundamental de a ucide, în timp ce festivitățile care au urmat au fost pe atât de lipsite de gust pe cât au fost de crude. Care dintre aceste aplauze au pătruns întunecimea faptei? Cine altcineva ar putea sărbători o națiune care alege să-și omoare copiii, decât o generație propagandistică și lipsită de iubire, lipsită de dragoste pentru țară și mânată de sentimentul că cei nevinovați trebuie să fie sacrificați. Există o faptă mai trădătoare decât asta?

În vremuri de persecuție, de foamete și de sărăcie, irlandezii au fost un popor rezistent, agățându-se de credință, speranță și dragoste cu inimi de leu sfruntate. Copiii erau binecuvântări, primiți și se făceau sacrificii pentru ei, dovadă că există un viitor, în ciuda pericolelor și greutăților muritoare. Acum, copiii devin povară, ei reprezintă o amenințare și, prin urmare, sunt de unică folosință, să fie sacrificați dacă așa se alege, pe altarele idolilor auto-împlinirii și plăcerii.

Obstacolul care împiedica avortul în această țară nu a fost al 8-lea Amendament. Spiritul poporului irlandez a fost exprimat atât de frumos în preambulul Constituției, afirmând un devotament făcut cu dragă inimă față de bunătatea lui Hristos și un sentiment sigur de dreptate, năzuință și integritate. Așa cum flacăra luminoasă a lui Hristos a fost stinsă în suflet după suflet, inevitabil răul urma să învăluie pământul. Nava se scufundă, pasagerii dorm și peste tot ”celebrarea inocenței este înecată”. Nihilismul domnește. Hristos este batjocorit. Și Barabas este liber.

Nivelul iraționalității a fost uimitor: apelurile neîncetate la egalitate, compasiune și grijă s-au dovedit suficiente pentru a convinge masele că această crimă nu este deloc discriminatorie, barbară și inumană, ci de fapt progresistă. S-a acordat prea puțin spațiu de gândire la aplicarea corectă a drepturilor omului, în care dreptul de a ucide e urmărit și sancționat de cererea populară.

Dar acesta nu va fi ultimul cuvânt. În timp ce deconstrucția insulei sfinților și discipolilor se apropie de finalizare, arhitecții, în graba lor, au uitat să întrebe: cine va moșteni pământul – sunt cei care își ucid copiii sau cei care îi primesc pe fiecare ca pe un dar?

Știu răspunsul, mulți cunosc Adevărul, dar durerea de a șterge chipurile sfinților, martirilor, patrioților și copiilor irlandezi este prea maret pentru a-i fi martori. Tărâmul care a ținut în viață focul civilizației occidentale, în Skellig Michael, în Glendalough și Clonmacnoise, a devenit o parodie sălbatică a vremurile nobile ce s-au dus. Exilați și deposedați, către mormântul gol ne întoarcem din nou. El S-a Înălțat și cu noi și nu vom uita.

 

Cu bărbați ca Tim Jackson care luptă pentru ea, putem avea cu toții speranțe pentru Irlanda. Copiii ei nu au putut cere un campion mai bun.

NOTĂ OrtodoxINFO:

Vizionati va rugam si:

FOTO: Bucuria ucigasilor de copii, dupa referendumul din Irlanda …