Saccsiv – Weblog

SANHEDRINUL (Sinedriul) ii cere lui DONALD TRUMP si VLADIMIR PUTIN sa construiasca TEMPLUL din IERUSALIM

Posted in Uncategorized by saccsiv on Noiembrie 17, 2016

   Iata ce putem citi la Sanhedrinul îi cere lui Putin și Trump să construiască al treilea Templu la Ierusalim de pe “Stiri Crestine”:


Sanhedrinul Nativ cere președintelui rus Vladimir Putin și președintelui SUA Donald Trump să își unească forțele și să împlinească rolurile mandatului biblic de a reconstrui Templul evreiesc în Ierusalim. Rabinul Hillel Weiss, purtătorul de cuvânt al Sanhedrinului, a contactat agenția de știri Breaking Israel News pentru a anunța că alegerea lui Trump, care a promis să recunoască Ierusalimul drept capitala Israelului, împletită cu dorința exprimată a lui Putin de a reconstrui Templul, a stimulat tribunalul evreiesc să trimită o scrisoare celor doi președinți, oferindu-le posibilitatea de a acționa ca figuri Ciriene moderne: împărați neevrei care recunosc importanța Israelului și a Templului.

Cir cel Mare, conducătorul Persiei în secolul al VI-lea î.Hr, a anunțat în primul an al domniei sale că a fost îndemnat de Dumnezeu să creeze un decret prin care Templul din Ierusalim să fie reconstruit: “Așa vorbește Cir, împăratul perșilor: „Domnul Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate împărățiile pământului și mi-a poruncit să-I zidesc o Casă la Ierusalim în Iuda.” (Ezra 1:2). Cir a trimis evreii din stăpânirea sa înapoi în Israel împreună cu o sumă important de bani cu care să reconstruiască Templul.

Sanhedrinul plănuiește să facă apel la cei doi lideri ai lumii pentru a prelua acest decret biblic antic și să sprijinească poporul evreu în misiunea lor sfântă. Rabinul Weiss a explicat faptul că alegerile electorale din SUA au făcut ca eternul vis evreu să capete culoare.

“Avem de gând să reconstruim Templul. Condițiile politice de azi, în care cei mai importanți lideri de națiuni din lume sprijinesc dreptul evreiesc la Ierusalim ca moștenirea lor spirituală, sunt un lucru fără precedent în istorie”, a declarat rabinul Weiss pentru Breaking Israel News.

Scrisoarea Sanhedrinului subliniază faptul că victoria lui Trump s-a datorat sprijinului său față de Israel, și îi reamintește președintelui american de promisiunea campaniei sale de a muta ambasada SUA  de la Tel Aviv la Ierusalim, recunoscând astfel orașul drept capitala Israelului. Actul Ambasadei din Ierusalim, emis în cadrul Congresului în 1995, a inițiat mutarea ambasadei, dar a fost respins de președinții americani până în prezent. Sanhedrinul îl îndeamnă pe Trump să își retragă veto-ul după ce preia conducerea.

Sanhedrinul a reamintit, de asemenea, legătura lui Putin cu Templul, în cadrul scrisorii. În timpul celei de-a treia călătorii oficiale la Ierusalim în 2012, Putin a efectuat o vizită noaptea târziu la Kotel (Zidul de Vest/Zidul Plângerii). Când a ajuns la locul sfânt, liderul rus a stat în tăcere timp de câteva minute, oferind o rugăciune personală, după care a citit Psalmii dintr-o carte de rugăciuni rusă-ebraică.

Un trecător israelian a spus în limba rusă: “Bine ai venit, domnule președinte Putin.” Putin a abordat omul, care a explicat importanța Muntelui Templului și a Templului evreiesc. Chadrei Charedim, un site de știri ebraic ortodox, a raportat că Putin a răspuns: “Acesta este exact motivul pentru care am venit aici – să mă rog ca Templu să fie construit din nou.”

După acest schimb remarcabil de replici, Sinedriul a trimis o scrisoare lui Putin, cerându-i să-și îndeplinească rugăciunea. La acea vreme, președintele Putin nu a răspuns la solicitarea Sinedriului, dar acum că președintele SUA este un potențial aliat în proiect, Sanhedrinul crede că este timpul ca Putin să își asume un rol activ în reconstruirea Templului.

Ca urmare a cererilor sale în ceea ce privește Templul, Sanhedrinul face apel la Putin și Trump să-și reînnoiască rezoluția Ligii Națiunilor din 1920, cunoscută sub numele de Tratatul de la San Remo, ceea ce a permis crearea unui stat evreiesc prin divizarea Imperiului Otoman. A încorporat Declarația de la Balfour, emisă de Marea Britanie în 1917, care a oferit o recunoaștere oficială și susținere pentru înființarea Israelului.

Președintele american Calvin Coolidge a ratificat acordul San Remo în 1925, făcând astfel recunoașterea unui stat evreiesc obligatoriu potrivit legislației Statelor Unite. Sinedriul a subliniat că acest lucru este absolut necesar în acest moment, când Autoritatea Palestiniană încearcă să rescrie istoria lumii printr-o campanie împotriva declarației Balfour, de întărire a angajamentului istoric american față de statul Israel prin readoptarea acordului.

Rabinul Weiss a subliniat faptul că susținerea cauzei evreiești va aduce beneficii nu doar Rusiei și Americii, dar și întregii lumii. “Liderii din Rusia și America pot conduce națiunile lumii spre pace mondială prin construirea Templului, sursa păcii”, a explicat rabinul Weiss. „Acest lucru va compensa rezoluțiile scandaloase UNESCO ce reprezintă cauza de bază a creșterii terorii și violenței.”

Luna trecută, UNESCO a emis două rezoluții prin care neagă orice conexiune între orașul Ierusalim și poporul evreu, cedând islamului un monopol religios asupra multor locuri sfinte ale iudaismului.

   Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Sinedriu

https://ro.orthodoxwiki.org/Sanhedrin

   Vizita lui Vladimir Putin la Ierusalim, in 2012:

Cititi va rog si:

De ce PAPUSARII l-au desemnat PRESEDINTE SUA pe MISTER BREXIT, adica pe DONALD TRUMP?

DONALD TRUMP l-a numit pe REINCE PRIEBUS ca viitor Sef de Cabinet la Casa Alba. Acesta este unul dintre ARHONTII PATRIARHIEI ECUMENICE, cei ce au instituit PREMIUL ATENAGORAS. Printre premiati: ELIE WIESEL sau ANDREW CUOMO (notoriu activist al avorturilor si al casatoriilor intre homosexuali) sau RABINUL ARTHUR SCHNEIER

 

27 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. H said, on Noiembrie 17, 2016 at 1:33 am

    MÃRTURIE A UNEI SLÃVITE BIRUINŢE A NOULUI ISRAEL – BISERICA DREPTSLÃVITOARE A LUI HRISTOS – ÎN FAŢA DEFÃIMÃRILOR ADUSE DE VECHIUL ISRAEL CEL LEPADAT DE LA FAŢA LUI DUMNEZEU

    − din viaţa celui între sfinţi, Părintelui nostru, Sfântul Arhiepiscop Grigorie al Omiriților
    [prǎznuit pe 19 decembrie] −

    Cetatea Mediolanului [Milano] a avut mai întîi această făclie dumnezească, pusă în sfeşnicul bisericesc întru rînduiala slujbei diaconeşti, prin descoperirea lui Dumnezeu. Apoi şi alte cetăţi şi sate l-au avut pe el propovăduitor al numelui lui Hristos şi dezrădăcinător al înşelăciunii idoleşti. El era fecior din părinţii binecredincioşi, Agapie şi Teodotia, crescut în dreaptă credinţă şi în frica lui Dumnezeu. Din tinereţe s-a umplut de darul lui Dumnezeu şi a fost făcător de minuni şi tămăduitor. Deci, îl pregătea Dumnezeu pentru treapta arhieriei, de care îi spunea lui prin părinţii cei mai înainte-văzători şi prin descoperire.
    Venind odată Grigorie în Mediolan, la un oarecare părinte sihastru, i-a spus lui toate cele ce aveau să i se întîmple, căci era părinte mai înainte-văzător, care văzuse şi venirea lui Grigorie către el, mai înainte cu treizeci de stadii şi i-a spus-o ucenicului său.
    Acolo mai era si un alt părinte purtător de semne, care vieţuia într-un munte şi, de care înştiinţîndu-se Grigorie, s-a dus la dînsul. Apoi apropiindu-se de muntele acela şi de locaşul acelui sfânt părinte, a văzut un stîlp de foc în văzduh şi, fiind cuprins de frică, a căzut la pămînt. Apoi, întărindu-se, se sculă şi merse ca să vadă ce era cu acea arătare de foc, ce i se arăta lui de departe ca o văpaie. Apropiindu-se a văzut pe omul lui Dumnezeu venind către dînsul pe care l-a sărutat şi l-a chemat pe nume, Grigorie, deşi nu-l văzuse niciodată.
    Şi a fost gǎzduit Grigorie la acel mare stareţ două zile, unde s-a învrednicit a avea o vedenie preaslăvită. La miezul nopţii a văzut pe acel bărbat purtător de Dumnezeu, la rugăciune, cu mîinile întinse în sus, ridicîndu-se de la pămînt şi stînd în văzduh. Mirîndu-se Grigorie, cînd se făcu ziuă, bătrînul l-a chemat la sine şi i-a zis cu glas lin şi blînd: „Vino, prietene şi frate, să ne împărtăşim din folosul cel de obşte, din mirul lui Dumnezeu, căci spre aceasta ai venit la mine păcătosul, ca să te înştiinţezi de cele descoperite mie pentru tine. Deci tu, fiule, ai să vezi cetatea Romei şi să te rogi în biserica Sfântului Mucenic Bonifatie şi a Aglaidei. De acolo ţi se cuvine a pleca în Alexandria; după aceea în Etiopia, spre a propovădui cuvîntul adevărului. Apoi vei merge în Omiriţi [Arabia, care demult se numea Sava, iar apoi s-a numit pămîntul omeriţilor], în cetatea Negran, care s-a prădat de Dunaan, evreul, căreia îi trebuie învăţătură apostolească. Acolo, mari şi preaslăvite lucruri, isprăvind, te vei odihni şi vei trece la locaşurile drepţilor. Însă ai să suferi multe necazuri de la iudeii cei neplecaţi care vieţuiesc în Omiriţi, dar pe mulţi vei întoarce către Dumnezeu, Care îţi va fi bun ajutor, înţelepţindu-te şi povăţuindu-te pe tine. Acolo vei primi treapta arhiepiscopiei, prin punerea mîinilor preacuviosului Asterie, patriarhul Alexandriei”.
    Auzind acestea, fericitul Grigorie îşi zicea că este nevrednic de aceasta şi mai degrabă ar fi vrut să petreacă cu bătrînul. Dar acel bărbat purtător de semne şi mai înainte-văzător i-a spus şi de arătarea aceea, pe care o văzuse însuşi Grigorie. Căci a văzut pe marii apostoli Petru şi Pavel, punînd omoforul pe umerii lui mai înainte, însemnînd darul arhieriei, care era să i se dea lui. Şi mai mult se mira fericitul Grigorie, de mai înainte-vederea bătrînului, căci şi aceea nu s-a tăinuit de dînsul, pe care însuşi a văzut-o în singurătate şi a zis: „Slavă lui Dumnezeu, Celui ce lucrează unele ca acestea întru cei ce-L iubesc! Fie voia Domnului”. După două zile l-a trimis stareţul de la sine, sărutîndu-l cu dragoste şi Grigorie s-a dus mîhnindu-se că se desparte de un asemenea bărbat dumnezeiesc ca acela, arzînd cu văpaia dragostei către dînsul de-a pururea pomenindu-l.
    De acolo s-a dus mai întîi la Cartagena, unde, petrecînd multă vreme, propovăduia cuvîntul lui Dumnezeu şi toate bolile vindeca. Apoi, prin rînduiala lui Dumnezeu, s-a dus la Roma şi locuia în preajma bisericii Sfântului Bonifatie şi a Aglaidei. Venind la mormîntul Sfântului Apostol Petru şi căzînd cu lacrimi la pămînt, i s-a făcut o vedenie, căci se vedeau uşile cerului deschise şi o lumină negrăită strălucind. Şi iată, Sfântul Apostol Petru, care avea în mîna sa cea dreaptă o cheie, ieşi din uşile cereşti şi venea către dînsul cu multă slavă, luminînd şi strălucind cu faţa şi a zis către dînsul: „Acum am venit aici, cu mila Domnului, fiule Grigorie, căci mai înainte de această vreme am fost cu apostolii ceilalţi în Negram, cetatea Omiriţilor, stînd înaintea celor ce au pătimit pentru Domnul nostru Iisus Hristos, de la evreul Dunaan, întărind pe fiecare dintr-înşii întru bună credinţă şi, cu ajutorul Domnului, toţi s-au împotrivit voii evreului, celui călcător de lege. Şi pentru dreapta credinţă s-au nevoit bine şi au pătimit pentru adevăr. Iar acum sînt în cer împreună cu părinţii cei din veac, fiind învredniciţi cinstei celei fără de moarte.
    Deci, acum am venit aici ca să cercetez cetatea, iar fratele Pavel, care este ajutătorul bisericilor din toată lumea, despărţindu-se de mine de la Ierusalim, s-a dus în Persia. Iar tu, o, fiule, bună cale călătorind, sîrguieşte-te a bine plăcea lui Dumnezeu, călăuzindu-te totdeauna după legea Lui, ştiind că viaţa acestei lumi şi frumuseţea ei trec ca visul şi ca umbra şi fericit vei fi dacă vei săvîrşi alegerea ta, aşa precum ai început. Căci, umblînd în voia Domnului, pe mulţi vei aduce întru frica lui Dumnezeu. Iată, acum ţi se pregăteşte ţie scaun în cer de Însuşi Stăpînul şi vei cîştiga cele bune împreună cu noi”.
    Acestea zicînd, apostolul s-a dus şi s-a sfîrşit vedenia. Iar Grigorie, venindu-şi în fire, iarăşi a căzut la pămînt numindu-se pe sine ticălos şi păcătos. După multă rugăciune s-a dus la gazda sa şi în acea noapte a văzut în vis pe Sfântul Apostol Pavel, care îi dădea un vas plin cu untdelemn, ce era mai înainte însemnare a darului preoţiei şi a arhieriei. Grigorie, luînd în vis vasul din mîinile sfântului cu untdelemnul acela, îndată s-a deşteptat şi, bucurîndu-se cu inima, cînta: „Răspuns-a inima mea cuvînt bun, căci m-a uns pe mine Dumnezeu cu untdelemnul bucuriei”. După acestea a ieşit din Roma şi s-a dus în Alexandria, punînd în toate zilele în inima sa suişul către Dumnezeu şi sporind din putere în putere, umplîndu-se de înţelepciune dumnezeiască şi de mari daruri cereşti.
    În acea vreme împărăţea la greci Iustin, în Etiopia Elezvoi, dreptcredincioşi împăraţi, iar la Omiriţi împărăţea Dunaan evreul, împarat fǎrǎdelege, care a ridicat prigoană asupra creştinilor şi se sîrguia a pierde preamarele nume a lui Hristos din împărăţia lui. Acesta prigonea mult Biserica lui Dumnezeu, chinuind şi ucigînd pe credincioşii care nu se supuneau poruncii lui şi nu voiau să ţină legea lui si a poruncit pretutindeni ca creştinii ori să primească credinţa evreiască, ori să fie ucişi fără milă. Şi Dunaan a luat cu vicleşug slăvita cetate Negran, care credea în Hristos şi a pierdut o mulţime de credincioşi; pe unii cu foc i-a ars, iar pe alţii i-a tăiat cu sabia şi pe preacinstitul domn Areta l-a omorît împreună cu cetăţenii cei mai de frunte. De acest lucru auzind dreptcredincioşii împăraţi Iustin şi Elezvoi, le-a părut rău pentru nevinovata vărsare de sînge.
    Deci a scris Iustin către Elezvoi, îndemnîndu-l spre război împotriva nelegiuitului Dunaan, ca să facă izbîndă pentru sîngele nevinovat. Iar prealăudatul împărat Elezvoi, umplîndu-se de rîvnă şi adunînd toată puterea sa, a mers asupra evreului Dunaan. Făcîndu-se război mare, cu ajutorul lui Hristos l-au biruit pe Dunaan şi toată puterea lui au sfărîmat-o pînă la sfîrşit, iar pe Dunaan cu rudeniile sale i-au tăiat cu sabia. Apoi, luîndu-i împărăţia, au curăţit-o de nelegiuirile idoleşti şi păgîneşti şi slava numelui Domnului nostru Iisus Hristos o răspîndeau în tot ţinutul, încît mulţi din evrei şi din alte neamuri care vieţuiau în Omiriţi căutau să se boteze. Însă atunci nu era nici episcop, nici preot, nici diacon şi nici un fel de cleric, căci toată rînduiala duhovnicească o prăpădise nelegiuitul Dunaan, din toată împărăţia Omiriţilor. Pentru aceea a trimis fericitul Elezvoi la Asterie, patriarhul Alexandriei, vestindu-i toate cum i-a ajutat bunul Dumnezeu şi rugîndu-l să aleagă un bărbat înţelept, cu trăire şi cu fapte bune, care să cunoască bine legea veche şi cea nouă, apoi, hirotonindu-l episcop, să-l trimită la dînsul în Omiriţi, cu toate trebuinţele bisericeşti.
    Patriarhul Alexandriei s-a bucurat de o scrisoare ca aceea şi de ajutorul lui Dumnezeu dat creştinilor împotriva păgînilor şi căuta acel om care trebuia acolo, pentru a-l face episcop, pe care să-l trimită îndată la Elezvoi. Atunci mulţi se aduceau la preafericitul Asterie, dar nici unul nu s-a găsit plăcut înaintea sa. Deci, s-a întors patriarhul spre rugăciune şi spre priveghere de toată noaptea ca însuşi Domnul să aleagă şi să arate pe cel care ştie că este vrednic spre o slujbă ca aceea. Acestea făcîndu-se, s-a arătat patriarhului în vedenie Sfântul Apostol Marcu, poruncindu-i să caute pe Grigorie diaconul, care nu demult a venit în cetate şi găzduieşte la un oarecare Leontie. Pe acela să-l sfinţească şi să-l trimită la Elezvoi ca arhiepiscop, că pentru această trebuinţă l-a adus Dumnezeu de departe în acea cetate.
    A doua zi, patriarhul, trimiţînd degrabă, a căutat casa lui Leontie şi, găsind-o, a chemat la dînsul pe Grigorie, pe care l-a întrebat cine şi de unde este. Apoi descoperindu-i arătarea cea despre dînsul şi spunîndu-i trebuinţa Bisericii, îl sili să primească treapta arhieriei. Grigorie, aducîndu-şi aminte de proorocia bătrînului purtător de semne de lîngă Mediolan, că va primi treapta arhieriei prin punerea de mîini a Cuviosului Asterie, patriarhul Alexandriei, umplîndu-se de lacrimi, a zis: „Voia Domnului să fie; fă, stăpîne, ceea ce voieşti, după porunca Domnului”. Şi îndată a sfinţit patriarhul pe Grigorie în preot, apoi arhiepiscop şi s-a făcut minune înfricoşată în vremea slujbei şi a sfinţirii, căci s-a schimbat faţa lui Grigorie şi se arăta în chipul luminii, ca focul luminîndu-se cu darul Preasfântului Duh. Iar din veşmintele lui ieşea fum de mir de bună mireasmă şi de aromate de mult preţ, încît toată biserica s-a umplut de bună mireasmă. Aceasta s-a făcut în toată dumnezeiasca slujbă şi ochii tuturor priveau la Sfântul Grigorie, minunîndu-se de acea preaslăvită minune. Acea minune o vedeau şi trimişii împăratului Elezvoi şi se minunau, care lucru l-au spus mai pe urmă împăratului lor. Iar după sfinţirea şi îndestulata mîngîiere duhovnicească cu patriarhul, a fost eliberat Sfântul Grigorie cu trimişii lui Elezvoi, avînd cu sine şi tot clerul ce se cuvenea treptei sale, cum şi toate trebuinţele bisericeşti.
    În puţine zile a ajuns în Etiopia, apoi în părţile Omiriţilor şi a avut o bucurie foarte mare binecredinciosul împărat Elezvoi de venirea arhiepiscopului Grigorie. Mai vîrtos cînd a aflat că dumnezeiasca arătare l-a ales la acea treaptă şi că în minunat semn s-a arătat în vremea hirotoniei lui darul Duhului Sfânt, care vieţuia într-însul. Deci, l-a întîmpinat pe el cu cinste şi cu dragoste şi toată stăpînirea sa a dat-o lui. Apoi înconjura împăratul cu dînsul toate cetăţile cele din ţara Omiriţilor, zidind sfinte biserici şi împodobind mormintele sfinţilor mucenici omorîţi pentru Hristos de către necuratul Dunaan şi aducînd pe cei necredincioşi către Sfântul Botez.
    În cetatea Negran a pus domn pe fiul Sfântului Mucenic Areta şi a zidit o biserică preafrumoasă a Sfintei Învieri a lui Hristos, alta în numele Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi a treia în numele Sfântului Mucenic Areta şi al celor împreună cu dînsul, aproape de casa lui. Apoi a zidit şi prin alte cetăţi biserici, pe care singur Sfântul Grigorie le sfinţea şi le punea preoţi şi diaconi, încredinţîndu-le păstoria cea deşteptată asupra oilor lui Hristos celor cuvîntătoare.
    Iar fericitul împărat Elezvoi, după uciderea lui Dunaan, mai zăbovind în pămîntul Omiriţilor destulă vreme, ca la trei ani şi, toate rînduindu-le şi îndreptîndu-le bine, a voit a se întoarce la scaunul său din Etiopia. Deci, chemînd împreună cu Sfântul Grigorie pe toţi boierii, domnii şi sfetnicii, se sfătuiră pe cine să aleagă împărat al Omiriţilor, care să fie bărbat binecredincios şi priceput, blînd şi temător de Dumnezeu. Iar sfetnicii au zis către împărat: „Pe care îl ştie stăpînirea ta şi pe care îl va descoperi ţie Dumnezeu, pe acela pune-l, că între noi nu este nici unul care să-ţi semene ţie întru înţelepciune şi vrednic de cununa împărăţiei”.
    Împăratul, căutînd la arhiepiscop, a zis: „Acest lucru este al tău, cinstite părinte şi învăţătorul nostru. Iată, înaintea feţei tale sînt toţi boierii, căpeteniile şi ostaşii mici şi mari. Pe acela pe care voieşti, cheamă-l în numele Domnului nostru Iisus Hristos şi unge-l pentru împărăţie. Pentru că noi toţi cei din Etiopia, Dumnezeu binevoind, voim a ne duce”. Iar sfântul arhiepiscop a zis: „Bine ai socotit, binecredinciosule împărat, că precum inima ta este în mîna lui Dumnezeu, aşa şi cuvîntul tău de la Dumnezeu s-a dăruit. Pentru că este bine ca totdeauna în tot lucrul, mai întîi a întreba pe Părintele nostru, Care este în ceruri şi precum El porunceşte, aşa se cuvine a face”. Acestea zicînd fericitul şi sculîndu-se de la locul său, s-a depărtat de dînşii şi, plecîndu-şi genunchii la rugăciune, spre răsărit, cu ochii şi mintea înălţîndu-le la cer, s-a rugat cu sîrguinţă şi în destul ca Însuşi Dumnezeu, Cel ce ştie viaţa şi cugetul fiecăruia, să le arate pe bărbatul cel vrednic de împărăţie.
    Şi rugîndu-se arhiepiscopul, deodată puterea Domnului nostru Iisus Hristos cea nevăzută a răpit în văzduh pe un oarecare bărbat cu numele Avramie, vrednic de acest lucru şi, aducîndu-l, l-a pus înaintea împăratului Elezvoi, încît toţi strigau cu spaimă: „Doamne miluieşte!” Iar arhiepiscopul a zis: „Iată, pe care trebuie să-l ungem pentru împărăţie. Pe acesta lăsaţi-l aici împărat şi voi fi cu dînsul, precum va binevoi pentru noi Domnul”. Şi s-a făcut bucurie mare tuturor pentru o purtare de grijă ca aceea a lui Dumnezeu.
    După aceasta împăratul Elezvoi luînd pe Avramie, bărbatul cel de Dumnezeu arătat, l-a dus în soborniceasca biserică a Prea-sfintei Treimi, care era în cetatea cea împărătească a Farului şi l-a îmbrăcat în porfiră împărătească, i-a pus coroană pe capul lui şi s-a săvîrşit de Sfântul Grigorie, arhiepiscopul, ungerea cea împărătească. Apoi s-a adus jertfa cea fără de sînge pentru împăraţi şi pentru tot poporul şi s-au împărtăşit amîndoi împăraţii cu dumnezeieştile Taine din mîna arhiepiscopului.
    Iar după săvîrşirea tuturor acestora, a strigat poporului: „Lui Elezvoi, sfinţitul împărat al Etiopiei, mulţi ani! Lui Avramie, iubitorul de Hristos împărat al Omiriţilor, mulţi ani! Şi iarăşi amîndorura împreună, lui Elezvoi şi lui Avramie binecredincioşilor şi iubitorilor de Dumnezeu împăraţi, mulţi ani!” Aceasta s-a cîntat de cîte trei ori. Apoi a glăsuit: „Lui Grigorie, sfinţitului arhiepiscop nostru, povăţuitorului şi dascălului, pace şi sănătate, întru mulţi ani!” După aceasta „tuturor oştilor creştineşti şi tuturor popoarelor credincioşilor, mulţi ani! Şi aşa a intrat în palatul împărătesc, dănţuind, ospătîndu-se, benchetuind şi veselindu-se de Domnul Dumnezeu, Mîntuitorul său şi de binecredincioşii lor împăraţi.
    Apoi a petrecut Elezvoi încă treizeci de zile în pămîntul Omiriţilor, învăţînd şi povăţuind pe împăratul cel tînăr ca să-şi rînduiască bine şi să-şi îndrepteze împărăţia sa cu cinste, cu dreptate şi să asculte întru toate pe părintele său duhovnicesc, Grigorie. După aceea, alegînd din oastea Etiopiei cincisprezece mii de bărbaţi viteji, i-a lăsat împăratului cel nou, spre ajutor şi pază împărăţiei. Apoi s-a întors în Etiopia, unde după puţine zile, lăsîndu-şi împărăţia cea pămîntească, s-a dus în pustie şi s-a închis într-o chilie întunecoasă, lîngă oarecare mănăstire şi n-a ieşit dintr-însa pînă la fericitul său sfîrşit. Iar hrană primea pe o ferestruică de la monahii care vieţuiau acolo. Aşa, după dulceţile cele împărăteşti, avînd viaţă aspră vreme îndelungată, a trecut în împărăţia cerurilor.
    Un împărat ca acesta, atît de slăvit şi de bogat, acest fel de smerenie şi de sărăcie de bunăvoie, a lăsat tuturor.
    […]

    * * *

    Şi împărăţind în pămîntul Omiriţilor binecredinciosul împărat Avramie, fericitul arhiepiscop Grigorie, punînd prin cetăţi episcopi, bărbaţi iscusiţi, l-a sfătuit ca să poruncească tuturor celor de sub stăpînirea lui, iudeilor şi elinilor sau să se boteze sau să fie sub pedeapsă de moarte. Ieşind o aşa poruncă împărătească, mulţime de iudei şi de păgîni, cu femei şi cu copii, veneau la baia dumnezeiescului botez, dar nu de voie ci, temîndu-se de moarte. Iar iudeii cei mai aleşi şi mai învăţaţi în lege, adunîndu-se de prin toate cetăţile şi făcînd sobor pe ascuns, se sfătuiau ce vor face şi ziceau: „De nu ne vom boteza, după porunca împăratului, toţi vom fi omorîţi şi femeile şi copiii”. Iar unii dintr-înşii ziceau: „Să facem voia împăratului, ca să nu fim omorîţi fără de vreme, iar în taină să ţinem credinţa noastră”.
    Alţii se sfătuiau ca nu cu făţărnicie, ci pe faţă să-şi ţină legea evreiască, „ca nu cumva, scăpînd din mîinile oamenilor, să cădem în mîinile izbînditorului Dumnezeu, căci mai amar vom pieri”. Alţii ziceau: „Vedem că de acum noi nu mai trebuim Dumnezeului nostru, căci binecinstitorul nostru împărat Dunaan şi toată oastea lui a dat-o în mîna lui Elezvoi spre moarte şi ce vom face nu ştim”. Iar alţii ziceau: „De voim să păzim legea noastră şi sănătatea întreagă, apoi să ieşim în taină din hotarele acestea, unul cîte unul, fiecare luîndu-şi ale sale, pentru ca nu împreună cu trupurile să ne pierdem şi sufletele noastre”. Iar alţii au zis: „De vom vrea să fugim, se vor înştiinţa creştinii şi cu totul ne vor pierde pe noi”. Deci nu se pricepea nici unul din ei ce vor face.
    Iar unul dintre dînşii, preaînţelept învăţător de lege, cu numele Ervan, care ştia toată legea veche şi era învăţat bine şi în filosofie, a zis către dînşii: „Voi toţi grăiţi cele deşarte, care nimic nu folosesc. De voiţi să mă ascultaţi, apoi veniţi toţi împreună cu mine şi să grăim împăratului şi lui Grigorie episcopul, ca să ne dea dintre dînşii dascăli, care ar vrea să se întrebe cu noi despre lege şi despre credinţă. Dacă ne vor birui, atunci cu pricină binecuvîntată, ne vom face creştini. Iar de nu ne vor birui, apoi singuri vor cunoaşte, că ne silesc cu nedreptate a ne depărta de legea noastră. Însă să vedem ce va fi, să-i ispitim pe dînşii şi să aflăm ce fel de credinţă au. De va fi adevărată, să credem, căci poate a venit acum Mesia şi noi nu am priceput. Iar de se va afla credinţa lor mincinoasă, apoi vom fi adeveriţi, căci pentru Dumnezeu murim şi cu osîrdie să primim moartea”.
    Acestea zicînd Ervan, s-au temut toţi şi au zis: „Vedem că ajuţi creştinilor; au nu ştii că a noastră credinţă este adevărată? Cum o vom lăsa?” Ervan a zis: „Nici un cuvînt viclean n-am zis înaintea voastră, fraţilor. Să ştiţi că ori aşa, ori într-alt chip, siliţi vom fi de dînşii să ne botezăm. Deci, de nu mă veţi asculta, nevinovat sînt faţă de voi, pentru că, deşi nu veţi cerca credinţa lor însă şi fără de ispitire, o veţi primi şi veţi face precum poruncesc ei. Iar de nu veţi primi credinţa lor, apoi desăvîrşit vă vor omorî”.
    Acestea auzind, toţi s-au supus lui Ervan şi, făcînd scrisoare de rugăminte, au mers şi au dat-o împăratului. Împăratul citind-o, s-a mîniat foarte asupra lor, voind să-i dea morţii pe toţi. Dar s-a oprit să nu facă aceasta fără sfatul arhiepiscopului, căruia dîndu-i acea scrisoare şi citind-o, fericitul a zis: „Frumos şi bine grăiesc iudeii, pentru că a crede din bunăvoire, mai mare lucru este, decît de nevoie”. Lasă-i, o! împărate, ca mai întîi să se întrebe cu noi şi după aceea vei face cu dînşii ce vei voi”. Şi s-a învoit împăratul cu sfatul arhiepiscopului. Apoi s-a dat iudeilor vreme spre a se pregăti de întrebare patruzeci de zile, în care să-şi caute dascăli pentru dînşii, care ar voi să vină fără temere la întrebare.
    După împlinirea acelor zile s-a adunat mulţime de iudei, avînd cu ei mulţi din rabinii cei mai înţelepţi, care ştiau bine legea şi care erau pregătiţi spre întrebare. Deci s-a făcut întrebarea cea de obşte în cetatea Farului, venind împăratul cu toată suita, sfinţitul arhiepiscop cu tot sfinţitul sobor, mulţime mare de popor creştinesc, ca să audă întrebarea aceea. Era şi soborul evreiesc, cu cărturarii şi cu învăţătorii lor de lege, cu cei puternici în cuvinte. Şi au pus pe Ervan înaintea episcopului, ca pe un domn al ritorilor şi începător al cuvîntului, care ştia bine legea şi cărţile proorocilor şi era iscusit şi în filosofie. Apoi, poruncind să fie tăcere, s-a început între arhiepiscop şi Ervan această întrebare, care se află în cartea Mineiului; însă aici nu s-a scris prea multe de aceasta, pentru mulţimea cuvintelor.
    Făcîndu-se tăcere şi toţi, cu gurile deschise, luînd seama la vorbe, a început sfântul arhiepiscop a grăi către Ervan, preaînţeleptul învăţător al legii evreieşti şi către toată adunarea, zicînd: „Noaptea trecînd şi soarele dreptăţii răsărind, pentru ce voi staţi împotriva Luminii Lui şi nu credeţi întru Dînsul?” Ervan a zis: „Dacă Soarele dreptăţii a răsărit şi noi ne împotrivim precum zici tu, crezînd în Dumnezeul legii, apoi cu cît mai vîrtos voi, neamuri fiind, care ţineţi cele străine vă împotriviţi luminii dreptăţii, ocărînd dumnezeiasca lege, cea dată nouă de la Dumnezeu”.
    Arhiepiscopul a zis: „Noi, cei ce sîntem din neamuri, a cui făptură sîntem?” Ervan zise: „Arătat este că a lui Dumnezeu făptură sînteţi”. Arhiepiscopul a zis: „Dacă şi noi ca şi voi sîntem făptură a lui Dumnezeu, ce cinste mai mare decît noi aţi cîştigat?” Ervan a răspuns: „Aceea pe care am avut-o mai mult decît egiptenii”. Arhiepiscopul atunci a zis: „Bine ai adus la mijloc pe egipteni; dar arată-mi cinstea voastră mai mare decît a acelora”. Ervan zise: „Au n-ai citit minunile cele mari pe care le-a făcut Dumnezeu prin Moise în pămîntul Egiptului, în Marea Roşie şi prin pustie? Cum după ieşirea lui Israil a înecat pe egipteni, iar pe acela l-a mîntuit?”
    Arhiepiscopul a spus: „Nici o deosebire nu este între cinstea voastră şi cea a egiptenilor. Căci pe aceia i-a înecat Dumnezeu în mare, iar pe voi, pentru răutatea voastră, v-a pierdut pe uscat şi, trecînd Marea Roşie, v-aţi înecat la mal, cumplit sfîrşindu-vă în pustie, de vreme ce din şase sute mii de popor şi mai mult, numai Halev şi Isus a lui Navi s-au învrednicit a vedea pămîntul făgăduinţei. Vezi dar cum v-au cinstit pe voi Dumnezeu, mai mult decît pe egipteni?” Ervan zise: „Dar cui a plouat mană în pustie, lui Israil sau neamului din Egipt?” Arhiepiscopul zise: „Dar ţi se pare că erau mai cinstite mîncările ce aveaţi în Egipt sau mana cea din pustie?” Ervan zise: „Arătat este că mana a fost mai cinstită”. Arhiepiscopul zise: „Apoi pentru ce v-aţi întors cu cugetele înapoi, poftind cărnurile cele de porc din căldări, usturoiul, ceapa şi toată hrana egipteană, iar mana aţi urît-o?”.
    După acestea s-a început întrebarea pentru Sfânta Treime. Ervan zicea: „Creştinii au trei dumnezei, pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh. Dumnezeu însă a grăit în Sinai: Ascultă, Israile, Domnul Dumnezeul nostru, Domnul Unul este şi afară de Dînsul alt Dumnezeu nu este. Deci, împotriva legii lui Dumnezeu fac creştinii, cinstind trei dumnezei, iar nu Unul. Arhiepiscopul îi răspunse: „Numai un Dumnezeu avem, Făcătorul tuturor, însă în trei feţe, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, într-o dumnezeire”. Apoi îi aduse acest grai al lui David: Cu cuvîntul Domnului, cerul s-a întărit şi cu Duhul gurii Lui, toată puterea lor, a cărui înţelegere este aşa: Domnul este Dumnezeu Părintele; Cuvîntul Lui este Dumnezeu Fiul; Duhul gurii Lui, este Dumnezeu Duhul Sfânt. Într-acest chip se arată trei feţe dumnezeieşti, iar dumnezeirea este una, căci Fiul şi Duhul sînt de o fiinţă cu Părintele, împreună fără de început, pururea de o fiinţă şi de un scaun”.
    Apoi despre Cruce şi despre moartea Domnului se aduceau împotriva evreilor, scrierile Legii vechi, proorociirile şi vorbele cele întunecate ale umbrei, precum sînt acestea: Şi va fi viaţa ta spînzurată înaintea ochilor tăi. Apoi acestea: Veniţi să punem lemn în pîinea lui, corabia lui Noe a fost chipul Crucii zicînd: Copacul cel din Savec, în care berbecele a schimbat junghierea lui Isaac. Apoi toiagul lui Iosif, la al cărui vîrf s-a închinat Iacov: Şi schimbarea mîinilor bătrînului în binecuvîntarea celor doi fii ai lui Iosif. După aceea, toiagul lui Moise, cu care a despărţit marea: Întinderea mîinilor la înălţime, spre a birui pe Amalec. Şarpele cel înălţat în pustie despre care se zice: Lemnul care a îndulcit apele în Mera. În fine multe altele care se află în Lege şi cele care cu taină s-au scris mai înainte.
    Deci s-au întins întrebările pînă seara, de amîndouă părţile, tare împotrivindu-se, însă, în toate cuvintele, arhiepiscopul se arăta biruitor, căci Duhul Sfânt vorbea într-însul după cele scrise: Căci nu veţi grăi voi, ci Duhul Părintelui vostru, Care grăieşte întru voi.
    Deci sosind seara şi întrebările încă nesfîrşindu-se, s-a sculat împăratul de pe scaunul său, asemenea şi arhiepiscopul şi s-a risipit soborul, amînînd întrebarea pe a doua zi. Iar iudeii au înconjurat pe Ervan al lor, bucurîndu-se şi sărutîndu-l, îl fericeau ca pe unul care putea sta împotriva creştinilor. Iar Ervan a zis: „Rugaţi-vă ca să ne ajute Dumnezeul Legii, de vreme ce vedeţi pe episcop, că este om maestru şi nu este cu putinţă a-l birui”. Iar ei ziceau să îndrăznească şi să nu se teamă.
    Iar a doua zi, adunîndu-se iarăşi soborul, împăratul şi arhiepiscopul şezînd cu iudeii şi cu Ervan, nici în ziua aceea şi nici în următoarea, ci tocmai în a cincea zi s-a făcut întrebarea aceea. Împăratul, cu toată suita, stătea cu dulceaţă ascultînd cele ce se vorbeau şi se mîngîia de înţelepciunea dată de Dumnezeu sfinţitului lor arhiepiscop. Căci cu adevărat asculta multe cuvinte ale proorocilor, tălmăcindu-le şi arătînd multe taine, precum se scrie în cartea cea deosebită pentru întrebarea aceasta, care este de folos a o citi şi a-i lua seama.
    Şi făcîndu-se vorbă despre întruparea lui Hristos şi despre Preacurata Fecioară, se aduceau de arhiepiscop cuvintele lui Isaia, proorocul: „Iată fecioara va lua în pîntece şi va naşte fiu”. Stînd împotrivă Ervan, zicea că Maria a născut numai om simplu, iar nu un Dumnezeu. Dar îl biruia arhiepiscopul cu aceste cuvinte: Şi numele Lui se va chema Emanuel, care se tîlcuieşte: cu noi este Dumnezeu. Ervan a zis: „Cum a cuprins pîntecele cel femeiesc pe înfricoşata mărire a dumnezeirii?” Arhiepiscopul a răspuns: „Aşa precum a încăput cortul lui Avraam pe Dumnezeu, sub stejarul Mamvri, cînd S-a pogorît să mănînce cu dînsul”. Iar Ervan a zis: „Dar cum n-a ars focul dumnezeirii trupul cel femeiesc?” Arhiepiscopul zise: „Precum n-a ars focul rugul în Sinai, aşa şi pîntecele Fecioarei, nu l-a vătămat dumnezeirea. Fecioară a născut şi fecioară a rămas”. Ervan a zis: „Cu nălucire s-a născut dintr-însa, iar nu cu adevărat, pentru că este cu neputinţă a nu se vătăma pîntecele întru naştere şi tuturor este cu totul necrezută aceasta”. Arhiepiscopul zise: „În vremea aceea, cînd a intrat Avacum la Daniil în groapa leilor, prin uşa gropii cea strînsă cu legături şi întărită cu peceţi, spune-mi, cum a intrat el şi cum a ieşit, nici uşile deschizînd, nici peceţile rupînd?”
    Iar după întrebarea din ziua a treia, căuta Ervan să fugă şi nu-l lăsau ceilalţi iudei, zicînd: „De ne vei lăsa pe noi, apoi toţi vom pieri. Deci rămîi, în tot chipul luptîndu-te, doar ne va ajuta nouă Dumnezeu. Iar de vom fi biruiţi în cuvinte, apoi mai avem alte chipuri de împotrivire, întru care nu pot să ne biruiască”. Deci, fiind înduplecat de rugăminţile lor, se pregătea de a patra întrebare, la care a început a ocărî pe creştini, pentru sfintele icoane, că se închină lor, numindu-le idoli, iar pe cei ce se închină lor, îi numea închinători de idoli şi potrivnici legii lui Dumnezeu. Apoi zicea că a poruncit Dumnezeu a nu face idoli nici orice fel de asemănare.
    Atunci l-a întrebat arhiereul: „Cînd a fost potopul în zilele lui Noe, în ce chip s-a mîntuit el?” Iar Ervan a răspuns: „Cu corabie făcută din lemn”. Arhiepiscopul a zis: „Dar putea Dumnezeu şi fără corabie a-l izbăvi din potop sau nu putea? Cum ţi se pare?” Ervan a zis: „Socotesc că putea, pentru că scris este, că toate sînt cu putinţă la Dumnezeu”. Arhiepiscopul zise: „Dacă putea Dumnezeu a face aceea, apoi de ce folos era corabia, spre a mîntui pe dreptul Noe? De aceea se cuvenea ca Noe să dea mulţumire, pentru a sa mîntuire, corăbiei, nu lui Dumnezeu”. Ervan zise: „Să nu fie aceasta, ci Domnului se cuvine a-I da laudă, ca unui ziditor, iar nu materiei celei fără de suflet”.
    Arhiepiscopul zise: „Iată, mărturiseşti singur, că prin materia cea fără de suflet – prin corabie – i-a rînduit Dumnezeu mîntuirea. Aşa ne face şi nouă, prin aceste icoane văzute, care, deşi sînt neînsufleţite, totuşi sînt puse înainte, spre mîntuirea noastră. Privind la dînsele, ne ridicăm mintea către chipul cel dintîi, pentru dorire dumnezeiască şi spre rîvnă plăcută lui Dumnezeu. Şi zugrăvim nu un idol, ci pe Domnul nostru Iisus Hristos, după a Sa omenire, iar nu după dumnezeire, care este nedescrisă. Precum Noe a adus mulţumire lui Dumnezeu pentru corabie şi pentru mîntuirea sa, ridicînd jertfelnic, aşa şi noi mulţumim lui Hristos Dumnezeu, zugrăvind chipul Lui. Căci cu trupeasca Lui rînduială, ne-am izbăvit de potopul cel sufletesc. Şi ca o altă corabie socotim omenirea Lui, prin care a purtat greutăţile noastre, a ridicat păcatele noastre şi, îndumnezeindu-ne cu a sa dumnezeire, ne-a înălţat la cer. Pe Hristos, care a fost văzut cu ochii trupeşti, Îl zugrăvim cu vopsele, închipuind asemănarea cea preacurată a omenirii Lui, şi, în umbra asemănării celei trupeşti, ne închinăm împreună şi Dumnezeirii Lui şi cinstim întru El, cu cuviincioasă închinăciune şi pe Tatăl şi pe Sfântul Duh”.
    Iar Ervan încǎ hulind sfintele icoane, zicea: „Mă minunez de basmele voastre creştineşti, de vreme ce ziceţi, că Dumnezeu dă darul Său chipurilor celor zugrăvite pe pereţi şi pe scînduri, care nici nu umblă, nici nu vorbesc”. Atunci l-a întrebat arhiepiscopul: „Spune-mi, Ervane, pentru ce a dat Dumnezeu darul Său cojocului lui Ilie, pe care deşi l-a dat lui Elisei, a cinstit mai mult cojocul cel neînsufleţit, decît pe proorocul cel viu? Căci apele Iordanului, pe care n-a putut să le treacă proorocul, pe acelea le-a despărţit cu cojocul şi a trecut ca pe uscat. Iar minunea pe care n-a făcut-o Elisei cel viu, pe aceea a făcut-o cojocul cel neînsufleţit. Apoi şi lui Moise, care făcea minuni în pămîntul Egiptului, pentru ce nu lui, ci toiagului său a dat Dumnezeu puterea facerilor de minuni şi cu acela a prefăcut apele în sînge, a despărţit Marea Roşie şi a făcut alte înfricoşate şi slăvite minuni? Încă şi cortul mărturiei, sicriul Legii şi năstrapa cea de aur, care avea mana, tablele şi toiagul lui Aaron, masa, cădelniţa şi sfeşnicul, toate acestea oare nu aveau mare dar de la Dumnezeu, măcar că erau neînsufleţite, făcute de mîini omeneşti, din materiile acelea văzute şi pipăite? Însă erau strălucite cu mărirea lui Dumnezeu şi pline de dar. Deci, afară de preoţi şi de leviţi, erau neatinse de altcineva, ca sfinte şi dumnezeieşti. Dacă acestea erau aşa în Legea cea veche, pentru ce te minunezi de darul lui Dumnezeu, care s-a dat în Legea cea nouă sfintelor icoane?”
    Ervan răspunse: „Se scrie în psalmi: Idolii păgînilor, aur şi argint, lucruri de mîini omeneşti”. Arhiepiscopul zise: „Nu mă împotrivesc la aceasta, că idolii păgîneşti, care nu ştiu pe Dumnezeu, sînt asemănări ale celor care au vieţuit fără Dumnezeu întru toate nelegiuirile, vrăjitori, fermecători şi ucigaşi, care au pierit din viaţa aceasta şi spre a căror pomenire, unii din oameni le-au făcut idoli. Apoi neamurile, cele mai de pe urmă, înşelate şi orbite fiind de satana, au socotit acele chipuri, ca idolii lor, cărora s-au închinat, ceea ce şi voi aţi făcut, închinîndu-vă celor ciopliţi, jertfind pe fiii şi pe fetele voastre diavolilor şi aţi vărsat sînge nevinovat, adică sîngele fiilor şi fiicelor voastre, pe care le-aţi jertfit celor ciopliţi ai lui Hanaan.
    Iar asemănările ce le zugrăvim noi acum, ale sfinţilor lui Dumnezeu, acestea nu sînt idoli, ci icoane cinstite, pentru că zugrăvim asemănarea acelora care au cunoscut pe Dumnezeu şi au crezut în El, care au plăcut Lui în cuvioşie şi dreptate şi au fost cinstiţi ca sfinţi şi plăcuţi lui Dumnezeu. Apoi cu darul lui Dumnezeu au făcut multe minuni: morţi au înviat, bolnavi au vindecat, ochii orbilor au luminat, şchiopilor au dat umblare şi surzilor auzire; pe cei slăbănogi i-au îndreptat, pe leproşi i-au curăţat şi dracii din oameni i-au izgonit. Aceştia sînt al căror sfîrşit s-a făcut cinstit şi pomenirea lor este lăudată şi veşnică. Pentru că este cinstită înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui, iar pomenirea dreptului cu laude şi întru pomenire veşnică va fi dreptul.
    Ervan iarăşi bîrfind sfintele icoane, de parcă n-ar fi auzit nimic pînă acum și cǎ cu nimic nu se deosebesc icoanele de idoli, arhiepiscopul a zis: „Haina ta, Ervane şi cortul mărturiei, amîndouă fiind de lînă şi de in, oare au deopotrivă putere? Toiagul tău şi toiagul lui Aaron, care a odrăslit, oare au cinste deopotrivă? Ulciorul cel din casa ta şi năstrapa în care este mana, oare deopotrivă sînt amîndouă? Sicriul tău, în care îţi pui cele de trebuinţă trupului şi sicriul Legii Domnului au deopotrivă mărire? Focul şi untdelemnul pe care îl arzi în casa ta pentru lumină, oare se aseamănă cu sfeşnicul de aur cel cu şapte lumini? Casa în care petreci şi biserica pe care a zidit-o Solomon, oare deopotrivă sînt? Nicidecum! Ci fără asemănare le cinsteşti pe acestea mai mult, de vreme ce prin acestea venea odinioară darul lui Dumnezeu. Deci în acest chip înţelege şi pe ale noastre: că alta este idolul unui nedrept şi afundat în iad şi alta este chipul sfântului şi plăcutului lui Dumnezeu, căci prin acesta ni se dă darul Domnului, cu rugăciunile celui închipuit pe icoană”.
    Apoi a zis Ervan şi despre îngeri, că sînt fără trupuri, după cum se scrie: Cel ce face pe îngerii săi duhuri, însă creştinii nu se ruşinează a-i zugrăvi pe icoane ca pe nişte trupuri”. La aceasta a răspuns arhiepiscopul: „N-ai ce să zici, Ervane, pentru că de la voi ne-am învăţat a zugrăvi pe îngerii lui Dumnezeu”. Ervan zise: „Nicidecum de la noi, căci n-a fost acest lucru niciodată la noi”. Iar arhiepiscopul zise: „Toată Legea cea veche ai învăţat şi aceasta n-ai ştiut”. Ervan zise: „Viu este Domnul, că nu ştiu să fi fost cîndva la noi zugrăvite chipurile îngereşti”.
    Arhiepiscopul zise: „Cu adevărat voi aţi început acest lucru. Căci cînd a zidit Solomon biserică Dumnezeului Celui preaînalt, oare n-a făcut deasupra scăldătoarei heruvimii slavei, care umbreau altarul? Asemenea şi deasupra uşilor celor dintîi şi celor de al doilea, au n-a făcut heruvimii? Încă şi în cortul mărturiei cel făcut de Moise, nu era asemănare de heruvimi peste chivotul legii? Asemenea şi pe catapeteasmă, oare nu erau închipuite cu cusătură, chipuri de heruvimi? Şi toate aceste asemănări îngereşti, nu erau cinstite de voi, împreună cu cortul şi cu biserica? De aceea şi voi aţi închipuit şi firea cea fără trup aţi cinstit-o. Apoi pentru ce ne defăimaţi pe noi, care închipuim şi cinstim feţele acelor sfinţi bărbaţi, care fiind în trup, au bineplăcut lui Dumnezeu?” Unele ca acestea şi altele asemenea acestora, precum se scrie în cartea cea deosebită, grăind, s-a scurtat ziua a patra şi s-a făcut seară.
    Şi sculîndu-se împăratul şi arhiepiscopul, s-a risipit şi soborul, aşteptînd ca dimineaţa să fie sfîrşitul învingerii şi prăznuirea biruitorului. Deci jidovii, bucurîndu-se pentru Ervan, că era puternic la întrebări şi răspunsuri împotriva arhiepiscopului, îl numeau îndrăzneţ, zicînd: „Bine te nevoieşti, nu te teme, ci încă mai tare să stai, pentru că vedem că Dumnezeu este cu tine. Să nu se înfricoşeze inima ta, căci vedem că şi împăratul vă ascultă cu plăcere pe voi amîndoi”. Iar Ervan a zis către dînşii: „Fraţilor, bărbatul acesta, precum văd, mult mă covîrşeşte cu înţelegerea şi cu graiul şi nu este cu putinţă a-l birui. Aţi auzit cum toate graiurile gurii mele dezlegîndu-le, le-a făcut de nimic”.
    În ziua următoare, foarte de dimineaţă, iudeii cei mai înţelepţi, venind iarăşi la Ervan, acesta zise către dînşi: „Vă mărturisesc vouă acum, fraţilor, fără minciună, că voi fi biruit de arhiepiscop; căci am avut vedenie în noaptea aceasta pe proorocul nostru Moise şi pe Iisus, despre care ne este întrebarea. I-am văzut pe ei stînd şi vorbind pe aripa unei biserici; apoi am văzut pe Moise, închinîndu-se lui Iisus, avîndu-şi mîinile sale strînse la piept, ca şi cum ar fi fost legate şi cu frică stînd înaintea lui Iisus, ca înaintea Domnului Dumnezeului său. Minunîndu-mă de acest lucru şi deschizînd gura mea, am zis: «Domnul meu Moise, dar oare bune sînt acestea care le faci?» Iar el, întorcîndu-se, m-a certat, zicîndu-mi: «Încetează! Eu nu greşesc închinîndu-mă Stăpînului meu, că nu sînt dintre cei asemenea ţie, pentru că cunosc pe Făcătorul meu şi Domnul! Şi tu, pentru ce faci atîta osteneală dreptului arhiepiscop, împotrivindu-te adevărului? Iată, în ziua viitoare vei fi biruit de dînsul şi te vei închina ca şi mine Domnului nostru Iisus Hristos». Acestea am văzut, fraţilor şi ce sînt acestea nu ştiu. Însă nu voi slăbi luptînd pentru legea noastră, pînă cînd va rîndui Dumnezeu ceea ce va voi”.
    Acestea auzindu-le, mulţi s-au îndoit şi au fost întru nepricepere. Făcîndu-se ziuă şi iarăşi adunîndu-se soborul, a venit împăratul cu suita sa. Apoi arhiepiscopul cu clerul şi tot poporul adunîndu-se, Ervan, cu mulţi învăţători de lege care îl ajutau, au început din nou întrebările ca şi în celelalte zile. Un logofăt al arhiepiscopului, pe care îl adusese împreună cu dînsul din Alexandria, şi care scria foarte iute, stînd acolo, scria toate graiurile şi ale lui Ervan şi ale arhiepiscopului. Dar cu ajutorul Sfântului Duh, care lucra prin gura arhiereului se biruia ceata potrivnicilor, iar a noastră se împuternicea întru Domnul. Arhiepiscopul se arăta biruitor în toate cuvintele, iar Ervan slăbea din ce în ce, ca şi mulţi învăţători de lege, care îi ajutau lui, însă îi orbise răutatea lor; căci cu urechile greu auzeau şi ochii lor se închiseseră împotriva adevărului. Iar acum era nevoie, ca la cuvintele arhiereului să-i urmeze puterea credinţei, precum şi lucrul cel cu minune, prin care să mustre răutatea celor împietriţi şi să ruşineze necredinţa lor, lucru care s-a şi făcut într-acest chip.
    Deci slăbind Ervan cu totul, a strigat: „Pentru ce cheltuim vremea întru lungimea graiului şi a ghicitorilor? Eu să dezleg aceasta? De voieşti, o! arhiepiscope, ca fără de vicleşug să cred în Iisus al tău, cum că Acela este Dumnezeu adevărat, arată-mi-L pe El viu, ca să-L văd şi să vorbesc împreună cu El. „Atunci voi mărturisi, că voi, creştinii ne-aţi biruit pe noi!” Acestea zicînd Ervan, adunarea evreiască a strigat asupra lui: „Te rugăm învăţătorule, să nu te înşeli şi să nu te faci creştin; ci mai vîrtos te îmbărbătează şi te întăreşte pentru adevăr; pentru că ştii că nimic nu este mai adevărat, decît Însuşi Dumnezeul părinţilor noştrii”. Iar Ervan a zis către dînşii cu mînie: „Ce bîrfiţi voi? Ascultaţi acum, de mă va încredinţa că Acela este, de Care mai înainte au vestit proorocii, după aceea ce voiţi a mai aştepta?”
    Şi văzînd arhiepiscopul că grăieşte cu adevărat, iar nu cu vicleşug, a zis către dînsul: „Mare ispită faci, o! Ervane şi o cerere mai presus de putere, căci nu oamenilor te împotriveşti, ci lui Dumnezeu. Dar pentru încredinţarea ta şi a celor ce sînt cu tine şi pentru ca şi inimile celor ce sînt cu credinţă să se întărească, puternic este Domnul, ca şi aceasta să o facă. Deci spune-mi clar, cum voieşti să te încredinţezi?” Ervan a zis: „Roagă pe Stăpînul tău, dacă este în cer, precum zici tu, să se pogoare aici şi să se arate mie ca să vorbesc cu El. Viu este Domnul, că îndată voi crede în El şi mă voi boteza”.
    Acestea zicînd Ervan, au strigat toţi iudeii: „Cu adevărat, o! arhiepiscope, adevereşte-ne cu fapta meşteşugul cuvintelor tale; arată-ne pe Hristosul tău, ca neavînd după aceea ce mai răspunde, cu frică să credem în El”. Deci, a strigat Sfântul Grigorie ca să le arate pe Hristos simţitor, de este viu după răstignire şi după moarte. După aceea jidovii grăiau deosebit între dînşii: „Dar de ne va arăta nouă arhiepiscopul pe Hristos, apoi, ce va fi? Vai nouă, căci nevrînd ne vom face creştini?”. Unii ziceau: „De-L va arăta, apoi pentru ce să nu credem în El?”. Alţii ziceau: „Cum este cu putinţă să se arate Acela, Care, ca un om fiind ucis, a murit şi atîţia ani au trecut pînă astăzi de cînd s-a săvîrşit? Unde se va afla trupul şi duhul Lui? Căci de mult s-au risipit şi oasele Lui în mormînt?”
    Iar arhiepiscopul, socotind mărimea lucrului şi văzînd lupta potrivnicilor, s-a ridicat cu toată mintea la Domnul şi cugeta în sine că, de nu va ruga pe Mîntuitorul Hristos, ca într-o împotrivire ca aceasta să împlinească cererea lor, apoi foarte mult se va bucura partea celor potrivnici şi se vor arăta evreii biruitori, iar creştinii, biruiţi şi vor batjocori şi vor defăima vrăjmaşii pe creştini. Deci, a zis cu nădejde către adunarea evreilor: „De va voi Hristosul meu, desăvîrşit Îl voi arăta vouă. Însă voi cu dinadinsul să ştiţi că, dacă Îl voi arăta şi nu veţi crede într-Însul, apoi îndată sabia vă va mînca pe voi toţi. Iar dacă, pentru necredinţa mea, nu voi putea să vi-L arăt pe Domnul meu, apoi mergeţi de aici după voia voastră”.
    Auzind acestea, unii s-au întristat, iar alţii s-au bucurat, unii s-au întristat ca nu cumva să li se arate Hristos şi atunci vor crede într-Însul chiar nevrînd, iar alţii se bucurau, nădăjduind că nu le va putea arăta şi vor rămîne întru rătăcirea lor. Deci au plăcut lui Ervan cuvintele arhiepiscopului şi celorlalţi înţelepţi şi învăţători de lege care erau acolo, zicînd între dînşii: „Este cu neputinţă ca după cinci sute şi mai bine de ani să fie viu omul acela, care s-a omorît de părinţii noştri, s-a îngropat şi s-a pecetluit în mormînt, apoi s-a furat de ucenicii Săi”.
    Iar Sfântul Grigorie, părintele nostru, ştiind cuvintele Domnului cele zise în Evanghelie: Că de veţi avea credinţă cît un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acesta: treci de aici acolo şi va trece şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă. Aceste cuvinte ale Domnului avîndu-le în mintea sa şi avînd către Dumnezeu credinţă nestrămutată şi tare şi nădăjduind spre El, s-a sculat de pe scaunul său şi s-a depărtat puţin de dînşii la un loc lesnicios, puţin mai departe şi s-a rugat. Împăratul, cu tot poporul cel credincios, se minuna şi se înspăimînta de îndrăzneala şi de credinţa lui cea mare către Dumnezeu, căci spre un lucru înfricoşat ca acela îndrăzneşte.
    Deci, cu spaimă luau aminte să vadă ce va fi, iar arhiereul, mergînd puţin mai departe de sobor şi însemnîndu-se cu semnul Sfinte Cruci, s-a rugat, plecîndu-şi genunchii cu smerenie şi cu umilinţă. Apoi, cu totul înălţîndu-şi mintea, s-a rugat mult în auzul tuturor. Atunci pomenea în rugăciune toate tainele întrupării Cuvîntului Lui Dumnezeu şi toată viaţa lui Hristos cea împreună cu oamenii, de la naştere pînă la patima cea de bună voie: crucea, moartea şi învierea cea de a treia zi, şi înălţarea cu trupul la cer. Iar la sfîrşit a zis: „Arată-Te, Stăpîne, de faţă acestor împietriţi şi orbiţi cu răutatea; arată-Te pentru slava numelui Tău celui sfânt şi cu ochii cei trupeşti să vadă omenirea Ta, cea făcătoare de viaţă, întru care Te-ai îmbrăcat pentru noi smeriţii şi cu care Te-ai înălţat la ceruri, pentru ca, văzîndu-Te, să creadă întru Tine, Dumnezeul cel adevărat şi întru Părintele cel adevărat Care Te-a trimis, cum şi întru Duhul Tău cel Sfânt”.
    Apoi săvîrşind el rugăciunea şi toţi căutînd la dînsul cu sîrguinţă, îndată s-a făcut cutremur mare şi fulger înfricoşat dinspre răsărit, încît şi pămîntul s-a cutremurat şi toţi au căzut de frică. După puţin timp, sculîndu-se şi ridicîndu-şi ochii spre răsărit, iată s-a deschis cerul şi un nor luminos, cu văpaie de foc şi cu raze de soare, cobora de acolo pe pămînt, iar în mijlocul focului se vedea un bărbat cu podoabă mai frumoasă decît fiii omeneşti. Acela era Domnul nostru Iisus Hristos, strălucind la faţă şi hainele se luminau ca de fulger, păşind în nor cu o mişcare preaminunată şi se apropia către cele de jos. Apoi a stat în dreptul arhiepiscopului, deasupra norului, atrăgînd către sine ochii şi inimile tuturor, prin podoaba Sa, pe care nu este cu putinţă a o spune limba omenească. Însă de frica slavei Lui, pe care nu sufereau să o vadă odinioară ucenicii în Tabor, au căzut toţi cu feţele la pămînt: împăratul, boierii şi tot poporul de la mare pînă la mic. Iudeii, fiind cuprinşi de mare cutremur se întorceau într-o parte şi într-alta şi căutau să fugă, pentru că-i ardeau razele strălucirii celei dumnezeieşti şi slava Domnului, pe care nu puteau să o vadă, căci mare frică căzuse peste dînşii şi nu le era cu putinţă a fugi, nici a păşi din loc înapoi, fiindcă erau ţinuţi cu putere nevăzută.
    Iar arhiepiscopul, întărindu-se, a strigat cu glas mare către Ervan: „Iată, Ervane, Acela de Care multe cuvinte ai auzit, vezi-L şi te încredinţează, că Unul este Sfânt, unul Domn Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin!” Iar Ervan, ca un mort, nu putea să mai răspundă nimic. Şi a venit glas de la încuviinţata slavă a Domnului, zicînd: „Pentru rugăciunea episcopului, vă vindecă pe voi Cel ce S-a răstignit de părinţii voştri”. Iar de glasul acela mai vîrtos s-au cutremurat şi au căzut la pămînt, fiind cuprinşi de frică. Şi precum odată Saul, mergînd către Damasc, l-a strălucit lumină din ceruri şi glas venind de sus a căzut la pămînt, iar cu ochii deschişi nu vedea pe nimeni, astfel și aceștia au orbit, cǎci deși le erau ochii deschiși nu vedeau pe nimeni , lucru de care se tânguiau cu amar.
    Deci săvîrşindu-se acestea astfel, s-a făcut înaintea Domnului un sunet dumnezeiesc şi norul cel mai luminos care era sub Dînsul, l-a ascuns de la vedere. Şi se strîngea acest nor din toate părţile în urma Lui, înălţîndu-se cu El în sus, pînă cînd toată slava Domnului a intrat în cer şi apoi toate cele văzute s-au ascuns de la ochii lor. Împăratul cu toată mulţimea creştinilor au luat îndrăzneală şi au început a striga în urma Domnului, multă vreme: Doamne miluieşte. Iar cinstitul arhiepiscop era cu faţa la pămînt, aducînd rugăciuni cu lacrimi către Domnul pentru popor.
    După aceasta, toţi cei ce erau în sobor, cu împăratul şi tot poporul, cu multă cucernicie şi cu frică cinsteau pe Sfinţitul Arhiepiscop Grigorie, minunîndu-se de atîta sfinţenie şi de puterea rugăciunilor lui. Iar iudeii se întrebau unul pe altul: „Oare vezi, frate?” Şi răspundeau unul către altul, că nu văd deloc. Atunci au strigat către Ervan: „Amar nouă, învăţătorul nostru, ce vom face?” Iar Ervan a zis: „Oare numai noi singuri am orbit, văzînd pe Dumnezeul creştinilor? Ori şi creştinii au pătimit aceasta?” Creştinii, auzind, au zis: „Noi cu darul Domnului nostru vedem bine şi mai sănătoşi sînt ochii noştri, decît mai înainte, dar numai voi sînteţi orbi pentru necredinţa voastră, pentru că Domnul Dumnezeul izbîndirilor a tăiat vederea ochiului vostru evreiesc, căci fiind nevrednici l-aţi văzut pe El”.
    Atunci Ervan, cu mulţimea evreilor, ruga cu lacrimi pe arhiepiscop să deschidă ochii lor cei orbiţi şi să le dea Sfântul Botez. Iar arhiepiscopul i-a întrebat dacă cu adevărat cred întru Domnul nostru Iisus Hristos şi toţi adevereau că cred fără îndoială. Învăţîndu-i pe ei episcopii care erau împreună cu dînsul, preoţii slujeau taina Sfântului Botez. Cînd au intrat evreii în Sfânta baie a Botezului, îndată au căzut de pe ochii lor ca nişte solzi şi vedeau cu ochii cei trupeşti şi cu cei sufleteşti, cu inima crezînd întru dreptate, iar cu buzele mărturisind pe Domnul nostru Iisus Hristos, spre mîntuirea lor.

    Deci s-au botezat în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, începînd de la Ervan, căruia însuşi împăratul i-a fost naş şi i s-a pus numele din Sfântul Botez, Leon, pe care l-a unit împăratul cu suita sa şi sfatul său, făcîndu-l patriciu, ca pe un om cu bună înţelegere şi vrednic de cinste. Atunci se căia Ervan foarte mult de rătăcirea sa cea mai dinainte şi se minuna cu spaimă, avînd totdeauna în mintea sa arătarea Domnului, căci zicea: „Viu este în ceruri Domnul nostru Iisus Hristos, pe Care părinţii noştri L-au răstignit şi L-au îngropat şi L-au socotit că este mort!” Apoi zicea cu lacrimi: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Dumnezeului celui viu, iartă-mi cîte am greşit Ţie, întru neştiinţa mea”! Iar pe sfinţitul arhiepiscop îl cinstea ca pe îngerul Domnului, nevrînd a se despărţi de dînsul.
    Şi astfel s-a luminat toată ţara Omiriţilor cu lumina sfintei credinţe, botezîndu-se prin toate cetăţile şi satele, nu numai iudeii ci şi elinii. Şi s-a făcut bucurie mare peste tot pămîntul acela, încît şi îngerii din cer se bucurau de întoarcerea şi de pocăinţa atîtor suflete şi slăveau pe Dumnezeu, Care voieşte ca toţi oamenii să se mîntuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină.
    După aceasta, preasfinţitul arhiepiscop Grigorie a sfătuit pe împărat să poruncească să nu fie casele şi locuinţele evreilor împreună, ci să locuiască printre creştini, pentru ca să nu facă pe ascuns între ei adunări şi sfaturi. Deci a poruncit să scrie carte împărătească într-acest chip, ca nimeni dintre evrei să nu dea fetei sale bărbat din neamul evreiesc, ci din fiii creştinilor să-şi ia soţ. Iar fiului evreiesc să nu i se dea mireasă dintre fetele evreice, ci din cele creştine să i se caute; şi cine ar îndrăzni a încălca acea poruncă, să fie tăiat cu sabia. Aceasta a făcut-o arhiepiscopul ca neamul evreiesc să se amestece cu creştinii, să-şi uite după oarecare vreme credinţa şi obiceiurile cele de demult ale legii vechi.
    Apoi, făcîndu-se linişte şi pace adîncă şi dreaptă credinţă strălucind pretutindeni, împăratul şi cu preasfinţitul arhiepiscop Grigorie slujeau lui Dumnezeu fără lenevire, înălţînd laude, toată noaptea, Stăpînului Hristos, îngrijindu-se pentru mîntuirea neamului creştinesc şi îndreptînd împărăţia cu mila şi cu adevărul.
    Deci acest dreptcredincios împărat, Avramie, a domnit treizeci de ani în împărăţia Omiriţilor şi a adormit întru Domnul, avînd ziua sfîrşitului său vestită mai înainte de Sfântul Grigorie şi a fost îngropat cu mare cinste în împărăteasca cetate a Farului.
    Iar după mutarea împăratului, nu după multă vreme, cel întru sfinţi părintele nostru Grigorie, bine păscîndu-şi turma şi întărind credinţa pe temelia apostolilor şi a proorocilor, făcînd multe semne şi minuni, întru slava lui Dumnezeu, a trecut din viaţa aceasta, în a nouăsprăzecea zi a lunii decembrie şi a fost aşezat cu cinste în aceeaşi cetate, în locul de îngropare al bisericii celei mari. Şi s-a tînguit pentru dînsul tot pămîntul omiriţilor, dar mai ales iudeii cei botezaţi, pentru că tuturor le era ca un părinte bun şi milostiv, iubit oamenilor şi bineplăcut lui Dumnezeu. Acum şade înainte în cetele sfinţilor ierarhi, cu care slăveşte împreună pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, în veci. Amin.

    Apreciază

  2. H said, on Noiembrie 17, 2016 at 1:40 am

    Cel de-al doilea comentariu este valabil spre publicare, intrucat contine indreptarea greselii din titlu:
    cuvantul “drepslǎvitoare” a fost inlocuit cu “drepTslǎvitoare”.

    Multumesc pentru intelegere.

    Apreciază

  3. Mario said, on Noiembrie 17, 2016 at 1:43 am

    Ia uita ti ce am gasit. Stirea originala era pe site ul breakingisraelnews.com si aici am gasit o stire din mai in care evreii explica prin numerologie cum trump va castiga alegerile si cum el e cel mai bun pt Israel… uimitor am ramas fara cuvinte…
    http://www.breakingisraelnews.com/67748/biblical-numerology-predicts-trump-will-usher-messiah/#A7DydKpLCYQzbpEQ.97
    Si ca sa le reaminteasca evereilor cu cine sa voteze, au mai postat o stire si pe 1 noiembrie
    http://www.breakingisraelnews.com/77884/bible-codes-predict-trump-win/#5hD5p3mlrRKhFr5A.97
    Acestia se asteapta ca mesia sa vina in timpul mandatului lui trump…

    Apreciază

  4. Rod oak said, on Noiembrie 17, 2016 at 2:29 am

    Acest site stir I crestine e unul plin de pocaiti sau alte denominatii crestine care il scriu pe Domnului IISUS cu un singur I. Nu stiu cat e de credibil…..

    Apreciază

  5. SAVONAROLA said, on Noiembrie 17, 2016 at 6:29 am

    Sfârșitul lumii va veni, după ce Cuvântul Evangheliei va fi răspândit în toată lumea și după ce Templul din Ierusalim va fi reconstruit. Nu o spun eu, ci Părintele Serafim Rose, în cartea sa, ” Semnele sfarsitului lumii”.

    Apreciază

    • ban said, on Noiembrie 17, 2016 at 12:53 pm

      Pai de ortodoxie a auzit cam toata lumea. Nu poate fi cate un preot ortodox in fiecare sat(trib) din Africa sau Papua noua-Guinee.
      Aproape in fiecare tara exista un preot ortodox, papa francisc s-a intalnit cu p. Chiril al Rusiei, Hilary Clinton l-a felicitat pe p. ecumenic Bartolomeu, deci s-a cam aflat in lume de ortodoxie; ca n-ai cum sa mergi la fiecare om in parte sa-i spui.
      Mai ramane cu templul.

      Apreciază

    • Mirela said, on Noiembrie 18, 2016 at 9:13 pm

      Savonarola
      Iar Hristos zice:”Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s-o judecaţi, dar semnele vremilor nu puteţi!”
      Însă nu avem acum ce semne să vedem, ci aşteptăm să mai treacă o mie de ani!

      Apreciază

  6. Alex said, on Noiembrie 17, 2016 at 6:50 am

    Preşedintele Vladimir Putin în 2014: „Susțin lupta Israelului.”

    Într-o întâlnire cu o delegație de șefi rabini și reprezentanți ai Centrului Rabinic din Europa, Vladimir Putin a comentat cu privire la intervenția Israelului în Gaza.
    Scopul reuniunii, potrivit Kremlinului, a fost de a discuta despre eforturile comune pentru a preveni rescrierea istoriei, lupta împotriva neo-nazismului și a neo-fascismului, xenofobiei și antisemitismului.

    Citiți aici:

    http://www.collive.com/show_news.rtx?id=31099

    Dați pe traducerea mecanică dacă nu înțelegeți nimic; e foarte important ce spune Donald Trump despre Israel.

    Apreciază

  7. H said, on Noiembrie 17, 2016 at 6:57 am

    Pentru transcrierea urmatoare exista o referinta și la adresa:
    https://saccsiv.wordpress.com/2011/03/15/stirile-zilei-15-03-2011/

    CELEBRUL DISCURS ŢINUT DE BENJAMIN H. FREEDMAN, CONSILIERUL PREŞEDINTELUI W. WILSON, IN 1961 LA HOTELUL WILLARD DIN WASHINGTON, D.C.

    Aici, în Statele Unite, sioniştii şi coreligionarii lor deţin un control total asupra guvernului nostru. Din foarte multe motive (prea multe şi prea complexe pentru a le analiza acum), sioniştii şi coreligionarii lor conduc aceste State Unite, precum nişte monarhi absoluţi ai acestei ţări.
    Veţi putea, evident, considera că este o afirmaţie foarte vagă, dar permiteţi-mi să vă descriu ce s-a petrecut în timp ce noi dormeam.
    Ce s-a petrecut? Întâi s-a petrecut primul război mondial, care a izbucnit în 1914.
    Mai sunt puţini oameni de vârsta mea care-şi amintesc lucrul acesta. Acest război a fost purtat într-o tabără de către Marea Britanie, Franţa şi Rusia, şi, în cealaltă tabără, de către Germania, Austro-Ungaria şi Turcia. În doar doi ani, Germania practic câştigase acel război: nu doar „de iure”, ci chiar „de facto”. Submarinele germane, care au fost o surpriză pentru întreaga lume, nimiciseră toate convoaiele din Atlantic. Marea Britanie rămăsese fără muniţii pentru soldaţii ei, cu alimente doar pentru o săptămână, după care a urmat foametea.
    În aceeaşi perioadă, armata franceză era zguduită de rebeliuni. Francezii pierduseră 600 000 de tineri pe Somme, în timpul defensivei de la Verdun. Armata rusească înregistra dezertări masive, oamenii îşi luau jucăriile şi plecau acasă; ruşii nu-1 iubeau pe Ţar. Armata italiană era şi ea pe cale de a se prăbuşi. Nu se trăsese un singur foc pe teritoriul Germaniei. Niciun singur soldat inamic nu trecuse frontiera în Germania. Şi, cu toate acestea, Germania era cea care oferea Angliei condiţiile păcii. Germania oferea Angliei o pace negociabilă pe care juriştii o numesc „status quo ante basis”. Aceasta înseamnă „să dăm războiul deoparte şi să considerăm totul aşa cum a fost înainte ca războiul să înceapă”. Deci Anglia, în vara lui 1916, începuse să analizeze aceste propuneri şi încă în mod serios. Nici nu prea avea de ales. Era una din două: să accepte o pace negociabilă, pe care Germania o oferea cu generozitate, sau să continue un război inutil până la nimicirea totală.
    În timp ce aceste evenimente aveau loc, sioniştii din Germania (care-i reprezentau de fapt pe sioniştii din estul Europei) au mers la Ministerul de război britanic şi – aici voi fi foarte laconic pentru că povestea este lungă, dar am toate documentele care dovedesc afirmaţiile mele – au spus: „Uitaţi cum stau lucrurile: încă mai puteţi câştiga acest război. Nu trebuie să vă predaţi. Veţi putea câştiga acest război, dacă Statele Unite ar deveni aliaţii voştri”. La vremea respectivă Statele Unite nu erau implicate în război. Eram proaspeţi, eram tineri, eram bogaţi, eram puternici. Sioniştii au spus Angliei: „Vă garantăm că vom aduce Statele Unite în acest război ca aliat al vostru, să lupte de partea voastră, cu condiţia să ne promiteţi Palestina pentru după victorie”.
    Cu alte cuvinte, ei făcuseră următorul târg: „Vom aduce SUA în război ca aliat al vostru. Preţul pe care trebuie să-l plătiţi este Palestina, după ce anihilaţi Germania, Austro-Ungaria şi Turcia”. Anglia avea tot atâta drept să promită cuiva Palestina, aşa cum SUA ar fi avut dreptul să promită, de exemplu, Japonia Irlandei, pentru vreun motiv oarecare. Este absolut absurd ca Marea Britanie, care nu a avut niciodată vreo legătură sau vreun interes sau vreun drept asupra a ceea ce se numea Palestina, să folosească această ţară precum moneda de schimb oferită sioniştilor pentru serviciul lor de a aduce SUA în război. Cu toate acestea Marea Britanie a făcut această promisiune sioniştilor, în octombrie 1916.
    Şi, la puţin timp după acest moment – şi nu ştiu câţi dintre dumneavoastră îşi mai amintesc – Statele Unite, care erau în cvasi-totalitate pro-germane, au intrat în război împotriva Germaniei, de partea Marii Britanii. Am afirmat că SUA erau în cvasi-totalitate pro-germane, deoarece ziarele americane erau controlate de evrei, bancherii americani erau evrei şi, în general, mass-media americană aparţinea evreilor; iar ei, aceşti evrei, erau pro-germani. Erau pro-germani, deoarece foarte mulţi dintre ei proveneau din Germania şi doreau să vadă o Germanie care-1 va distruge pe Ţar. Evreii nu-1 iubeau pe Ţar şi nu doreau să vadă Rusia câştigând războiul.
    Aceşti bancheri evrei-germani, precum Kuhn Loeb şi alte bănci celebre americane refuzaseră să finanţeze Anglia sau Franţa, chiar şi cu un dolar. Ei au stat deoparte spunând: „Câtă vreme vedem Franţa şi Anglia aliate cu Rusia – nici un cent!” În schimb, aceşti bancheri au pompat bani în Germania, luptând în acest mod alături de Germania, în speranţa de a vedea Rusia îngenunchiată şi Ţarul anihilat. Acum, aceiaşi evrei, când au văzut nesperata posibilitate de a obţine Palestina, au mers în Anglia şi au făcut acest târg. Şi, la vremea respectivă, aceasta a dus o schimbare totală de atitudine, exact ca un semafor care trece de pe roşu pe verde.
    După ce toate ziarele americane fuseseră pro-germane, explicând despre dificultăţile întâmpinate de către Germania în războiul dus împotriva Angliei, deodată, pentru aceleaşi ziare, germanii nu mai erau buni. Germanii erau ticăloşi. Germanii erau numiţi „huni”. Germanii executau surori ale Crucii Roşii. Germanii tăiau mâinile bebeluşilor. La puţin timp după acest moment, Woodrow Wilson a declarat război Germaniei. Sioniştii din Londra au telegrafiat în SUA judecătorului Louis Bradeis (de la Curtea Supremă de Justiţie), spunându-i. „Du-te acum şi fă presiuni asupra preşedintelui Wilson. Noi obţinem de la Anglia ce dorim. Acum e rândul tău să faci presiuni asupra preşedintelui Wilson să aducă în război Statele Unite”.
    Iată cum au intrat în război Statele Unite ale Americii. America nu avea niciun interes în acel război. America avea la fel de mult interes în acel război ca cineva care ar trebui să fie pe lună în această seară, în loc să fie în patul lui. Pentru contextul Primului Război Mondial, nu a existat niciun sens ca America să fie implicată în acel război.
    După ce noi, americanii, am intrat în război, sioniştii au mers în Marea Britanie şi au spus: „Ei bine, noi ne-am îndeplinit obligaţiile din acord. Hai acum să vedem ceva scris care să ne arate că veţi respecta târgul şi că ne veţi da Palestina după război”. Ei atunci nu ştiau dacă războiul va mai dura un an sau zece ani. Aşa că s-au gândit să conceapă „o chitanţă”. Iar „chitanţa” a luat forma unei scrisori, care a fost însă redactată într-un limbaj foarte criptic, astfel încât lumea să nu-şi poată da seama despre ce e vorba. Această scrisoare a fost denumită Declaraţia Balfour.
    Declaraţia Balfour nu era deci decât promisiunea Marii Britanii de a plăti sioniştilor preţul efortului lor de a aduce SUA în război. Deci această celebră Declaraţie Balfour, despre care tot auzim vorbindu-se, este la fel de falsă ca o bancnotă de trei dolari. Şi nu cred că aş fi putut demonstra acest lucru mai mult decât am facut-o.
    De aici au început necazurile. Statele Unite au intrat în război. Statele Unite au strivit Germania. Când războiul a luat sfârşit şi germanii au mers la Paris pentru Conferinţa de Pace, acolo se aflau 117 evrei: era delegaţia condusă de către Bernard Baruch. Eu am fost acolo: e normal deci că ştiu. Ce s-a întâmplat apoi? Evreii, în cadrul Conferinţei de Pace, în timp ce tăiau în felii Germania şi împărţeau bucăţi Europa naţiunilor care aveau şi ele pretenţii, au spus: „Ce-ar fi să ni se dea nouă Palestina?” După care au scos în public, în faţa germanilor (care nu ştiau nimic), Declaraţia Balfour. Şi, în acea clipă, germanii au înţeles că fuseseră învinşi şi obligaţi să plătească înspăimântătoarele reparaţii de război, numai din cauza faptului că sioniştii doriseră Palestina şi fuseseră decişi să o obţină, prin orice mijloace.
    Evenimentele acestea ne conduc la un alt punct interesant al istoriei. Când germanii au realizat ce se petrece, au fost evident indignaţi. Trebuie precizat că, până în acel moment, în nicio ţară a lumii, evreii nu erau mai confortabil instalaţi decât în Germania. Era acolo domnul Rathenau – un personaj la fel de important în finanţele şi industria Germaniei cum era Bernard Baruch la noi. Era domnul Balin, care deţinea două mari linii maritime – North German Lloyd’s şi Hamburg-American Lines. Era domnul Bleichroder, bancherul familiei Hohenzollern. În Hamburg era familia de evrei Warburg, deţinători ai celor mai mari bănci comerciale ale lumii. Evreii trăiau foarte bine în Germania, fără îndoială. Deci germanii au avut tot dreptul să gândească: „Iată, într-adevăr, trădare!”.
    A fost o trădare care poate fi comparată cu următoarea situaţie ipotetică. Să presupunem că SUA ar fi în război cu URSS. Şi că noi învingem. Şi că le spunem ruşilor: „Ştiţi ceva, hai să uităm toată tărăşenia. Vă oferim o pace negociabilă”. Şi deodată China comunistă ar intra în război, ca aliată a URSS. Iar implicarea Chinei ar duce la înfrângerea noastră. O înfrângere dureroasă, cu un cortegiu de reparaţii pe care imaginaţia unui om nu le poate concepe. Apoi imaginaţi-vă că, după înfrângerea noastră, am afla că tocmai chinezii de la noi ne-au trădat. Că e vorba de propriii noştri chinezi. Că ei ne-au trădat şi că, prin ei, China comunistă a fost ademenită în război împotriva noastră. Care ar fi atunci atitudinea noastră, a americanilor faţă de cetăţenii noştri de origine chineză? Probabil niciun chinez nu şi-ar mai arăta faţa pe străzile Americii. Şi nu ar fi destui stâlpi de iluminat şi copaci, pentru a ne ocupa de ei. Imaginaţi-vă deci, cum v-aţi simţi…
    Ei bine, asta au simţit germanii faţă de evrei. Fuseseră aşa de drăguţi cu ei: din 1905 încoace, după ce prima revoluţie comunistă eşuase în Rusia şi evreii trebuiseră să fugă de acolo, toţi luaseră calea Germaniei. Iar germanii le oferiseră azil. Germanii i-au tratat cu respect. Şi acum evreii vânduseră Germania, doar pentru motivul că doreau Palestina, pentru a crea acolo „un stat evreu”.
    Nahum Sokolov, precum şi toate marile personalităţi de care ştiţi că sunt legate azi de sionism, în 1919, 1920, 1921, 1922 şi 1923, au scris în toate articolele lor (şi presa era plină de afirmaţiile lor) că sentimentul antievreiesc din Germania a apărut numai după ce poporul german a aflat de intervenţiile evreieşti în scopul aducerii în război a Statelor Unite, înşişi evreii au recunoscut acest lucru.
    Antievreismul german nu a apărut din cauză că germanii, în 1919, au descoperit că un pahar cu sânge de evreu e mai gustos decât Coca-Cola sau berea müncheneză. Nu era, în plus, nici vorbă de un resentiment religios. Era ceva totalmente politic. Era ceva totalmente economic. Orice, dar nu religios.
    Nimănui nu-i păsa, în Germania de atunci, de faptul că evreul merge acasă, trage storurile şi spune „Shema’Israel” în loc de „Tatăl Nostru”. Resentimentele evreieşti mereu crescânde în Germania interbelică nu s-au datorat decât unui lucru: germanii îi considerau pe evrei răspunzători de înspăimântătoarea lor înfrângere militară. Iar primul război mondial a fost pornit împotriva Germaniei fără niciun motiv de care Germania să fie responsabilă. Germanii nu aveau nicio vină decât una: vina de a avea succes. Germanii creaseră o flotă puternică, germanii creaseră comerţul mondial.
    Nu trebuie să uităm că, pe vremea Revoluţiei Franceze, Germania era constituită din 300 de oraşe-stat, principate, ducate şi aşa mai departe. 300 de entităţi politice separate. Iar aceste entităţi, pe timpul lui Napoleon şi Bismarck, au fost reunite într-un stat unic. Pentru ca, în următorii 50 de ani, Germania să devină una dintre marile puteri ale lumii. Marina germană rivaliza cu cea a Marii Britanii; comerţul şi afacerile germane erau de talie mondială; Germania surclasa pe oricine; Germania producea produsele cele mai bune.
    Şi care a fost rezultatul acestor lucruri? O conspiraţie între Anglia, Franţa şi Rusia, pentru a o demola. Nu există un singur istoric pe lumea aceasta care să găsească motivul plauzibil pentru care aceste trei state au decis să şteargă Germania de pe hartă, din punct de vedere politic.
    Să revenim la situaţia de după primul război mondial. După ce descoperiseră că evreii purtau vina înfrângerii ţării lor, resentimente puternice s-au dezvoltat în germani. Dar niciun fir de păr de pe capul vreunui evreu nu a fost atins. Profesorul Tansill de la Universitatea Georgetown (care a avut acces la multe documente de la Departamentul de Stat) citează un raport semnat Hugo Schonfedt, un evreu trimis de către Cordell Huli, în 1933, în Germania, ca să inspecteze aşa-zisele lagăre de deţinuţi în perfectă stare de sănătate şi pline de comunişti. E drept, mulţi dintre ei erau evrei, dar aceasta pentru că, întâmplător, la vremea respectivă, circa 98% din comuniştii Europei erau evrei. Tot în acele lagăre se mai aflau şi preoţi, şi miniştri, şi masoni, toţi bănuiţi de afiliaţii internaţionale.
    Acum, nişte rapeluri istorice necesare: în 1918-1919, comuniştii au preluat puterea în Bavaria, pentru câteva zile. Rosa Luxemburg şi Karl Liebknecht şi alţi evrei au reuşit să preia puterea guvernamentală pentru trei zile. De fapt Kaiserul, când a încheiat războiul, a fugit în Olanda, deoarece bănuia că cei ce vor prelua puterea în Germania vor fi comuniştii şi că el va fi executat, aşa cum păţise Ţarul. Aşa că şi-a căutat refugiu în Olanda.
    Apoi însă, după ce ameninţarea comunistă în Germania a fost anihilată, evreii au încercat să reintre în vechile posturi, iar germanii au început să lupte împotriva lor în toate modurile, dar fără să se atingă de vreun fir de păr al vreunui evreu german. Lupta de atunci a germanilor împotriva evreilor era similară cu lupta noastră împotriva delincvenţilor de pe vremea Prohibiţiei. Nu era deci o luptă cu pistoale.
    Şi, nu uitaţi, la acea vreme existau între 80 şi 90 milioane de germani contra a numai 460 000 evrei. Numai 0,5% din populaţia Germaniei era evreiască. Şi, cu toate acestea, evreii erau cei care controlau presa, precum şi cea mai mare parte a economiei germane (acţionaseră în momentul prăbuşirii mărcii şi practic cumpăraseră tot ce se putea cumpăra).
    Evreii au încercat să ascundă acest lucru: trădarea poporului german şi adevărata cauză a resentimentelor germanilor. Germanii au demarat acţiuni împotriva evreilor, organizând o discriminare globală. Practic evreii au fost îndepărtaţi din structurile nivelurilor sociale, aşa cum noi americanii i-am îndepărta, de îndată, pe chinezi sau negri sau catolici sau pe oricine care s-ar afla în ţară şi care ne-ar fi trădat inamicului nostru, aducându-ne în faţa unei înfrângeri umilitoare.
    După o vreme, evreii lumii au organizat o conferinţă la Amsterdam. În iulie 1933, evrei din toate colţurile lumii s-au reunit în acest oraş. Şi acei evrei au spus Germaniei: „Îl concediaţi pe Hitler şi instalaţi fiecare evreu în postul pe care-l deţinea, fie el comunist sau nu. Nu ne puteţi trata aşa. Noi, evreii lumii, lansăm aici acest ultimatum împotriva voastră!” Vă puteţi imagina ce au răspuns germanii…
    Ce au făcut în această situaţie evreii? După ce Germania refuzase să se predea ultimatumului evreimii mondiale, lucrările Conferinţei de la Amsterdam au fost întrerupte şi Samuel Untermeyer, şeful delegaţiei americane şi preşedinte al conferinţei, a revenit în SUA! Aici el a mers de pe vapor direct la studiourile de radio CBS, de unde a rostit următoarele cuvinte: „Evreii lumii declară azi război sfânt împotriva Germaniei. Ne aflăm din această clipă angajaţi într-un conflict sacru împotriva germanilor. Şi îi vom înfometa până se vor preda. Vom organiza un boicot mondial împotriva lor. Şi aceasta îi va distruge, deoarece ei depind de comerţul mondial în cadrul afacerilor de export”. Era o realitate: două treimi din alimentele necesare Germania trebuia să le importe, pe baza a ceea ce Germania exporta. Implicit deci, fără export două treimi din germani ar fi pierit de foame.
    În această declaraţie, tipărită în New York Times, pe 7 august 1933, Untermeyer mai declara, cu îndrăzneală: „Acest boicot va fi autoapărarea noastră. Chiar preşedintele Roosevelt ne-a recomandat această metodă, în cadrul lui National Recovery Administration”. Vă reamintesc că aceasta era entitatea aparţinând de programul New Deal şi care putea declara, în context juridic, un stat apt de a fi boicotat economic.
    Imediat s-a instalat boicotul economic mondial al Germaniei, un boicot atât de asiduu, încât pe niciun raft de magazin al lumii nu mai puteai găsi un produs având inscripţionat Made in Germany. Un membru al conducerii reţelei de magazine Woolworth mi-a mărturisit că, atunci, au trebuit să arunce în râu farfurii şi ceramică germană în valoare de milioane de dolari. Magazinele cu marfă germană erau, la rândul, lor boicotate şi cetăţenii pichetau cu pancarte pe care scria „Hitleriştii!” sau „Asasinii!” – aşa cum se face uneori în Sud.
    Într-un magazin Macy (reţea condusă, paradoxal, de familia evreiască Strauss), o femeie a găsit o pereche de ciorapi vechi de 20 ani, cu eticheta Made in Germany. Imediat magazinul a fost boicotat şi pichetat de sute de cetăţeni cu pancarte antihitleriste.
    În timp ce acestea se petreceau în lume, repet, în Germania nimeni nu se atinsese de un fir de păr al vreunui evreu. Nu exista suferinţă în rândul evreilor. Nu exista foamete. Nu erau crime. Nimic.
    Evident, germanii au spus: „Cine sunt aceste persoane care declară boicot împotriva noastră şi ne aduc oamenii în şomaj şi ne fac să ne îngheţe industria?! Cine sunt ei, ca să ne facă aşa ceva?!”. Erau evident indignaţi. Unii au început să picteze zvastici pe magazinele evreilor. Lucru normal. De ce s-ar fi dus un german să-şi dea banii unui proprietar de magazin din aceeaşi etnie cu cei care îi înfometau ţara prin embargoul mondial, pentru a face Germania să îngenuncheze şi apoi să vină să-i dicteze cine să fie premierul sau cancelarul? Era ridicol. Boicotul mondial a mai continuat ceva timp.
    Dar, de-abia în 1938, când un tânăr evreu polonez a împuşcat un diplomat german în ambasada Germaniei din Paris, germanii au devenit într-adevăr duri cu evreii din Germania. Astfel au apărut vitrinele sparte şi luptele de stradă şi tot ce cunoaştem.
    Acum, cu toate că nu-mi place cuvântul «antisemitism» (pe care-1 consider un nonsens), dar dumneavoastră vă spune ceva, îl voi utiliza în continuare. După cum vedem, supremul motiv pentru care în Germania a explodat antisemitismul şi resentimentele împotriva evreilor era responsabilitatea lor pentru izbucnirea primului război mondial şi boicotarea mondială a Germaniei. Şi, în final, se vede că ei deveneau autorii celui de-al doilea război mondial, pentru că deja lucrurile nu mai puteau fi controlate şi era absolut necesar ca germanii şi evreii să-şi încrucişeze săbiile într-un război care avea să decidă odată pentru totdeauna cine va supravieţui şi cine va pieri.
    În acea perioadă, trăiam în Germania şi ştiam că germanii deciseseră că Europa urma să fie sau creştină sau comunistă; nu exista cale de mijloc. Şi germanii se deciseseră: aveau să încerce să menţină o Europă creştină, pe cât posibil. Şi au început reînarmarea.
    În noiembrie 1933, SUA au recunoscut oficial Uniunea Sovietică. URSS devenea foarte puternică, iar Germania şi-a dat seama că, „dacă nu suntem puternici, curând vine şi rândul nostru”.
    Aşa cum azi, în America, spunem „dacă nu suntem puternici, curând vine şi rândul nostru”. Iar guvernul nostru cheltuieşte 84 miliarde de dolari pentru apărare. Şi apărare împotriva cui? Apărare împotriva a 40 000 de mici evrei care au luat puterea la Moscova, după care, prin varii metode, au obţinut comanda în atâtea ţări ale lumii.
    Ce putem face noi, azi, în pragul celui de-al treilea război mondial? Dacă acţionăm rapid, poate salvăm nişte vieţi care ar putea fi ale fiilor noştri. Fiii dvs. ar putea fi chiar în seara aceasta chemaţi sub arme şi dvs. nu ştiţi, aşa cum englezii nu au ştiut în 1916, în Londra, că sioniştii făceau un târg cu cabinetul de război britanic, pentru a le trimite cei mai buni copii să moară într-un război absurd ca toate războaiele. Dar cine a ştiut de asta în SUA, la vremea respectivă? Nimeni.
    Nimănui în SUA nu i se permitea să ştie asta. Dar cine a ştiut sigur? Preşedintele Wilson a ştiut. Colonelul House a ştiut. Alţi oameni din interior au ştiut. Mă întrebaţi dacă eu am ştiut? Ceva idei aveam, pentru că eram omul de legătură al lui Henry Morgenthau Sr., în 1912, în timpul campaniei în care Wilson a fost ales, şi circulau zvonuri prin birouri la vremea aceea. Eram omul de încredere al lui Morgenthau, care era preşedintele Comitetului de finanţare, eram omul de legătură între el şi Rollo Wells, trezorierul.
    Deci am asistat la şedinţele lor, cu preşedintele Wilson în capul mesei. Toţi ceilalţi erau acolo şi îi auzeam cum îl bombardează pe preşedinte cu chestiunea impozitelor şi a situaţiei grave a lui Federal Reserve Bank şi îi auzeam cum îl îndoctrinează pe preşedintele nostru cu teorii sioniste. Judecătorul Brandeis şi preşedintele erau acolo şi vorbeau, îi văd şi acum, aproape unul de altul, la fel de lipiţi ca degetele unei mâini. Preşedintele Wilson, când venise la discuţii să afle despre ce este vorba, era la fel de neştiutor ca un nou-născut.
    Aşa am fost noi, americanii, atraşi în primul război mondial, în timp ce dormeam cu toţii. Ne-am trimis copiii în Europa, pentru a fi măcelăriţi! Dumneavoastră ştiţi ce fac evreii de Ziua Iertării, care credeţi că este aşa de sacră pentru ei? Eu ştiu, pentru că am fost unul din ei. Ceea ce spun nu este din auzite. Sunt aici să vă prezint fapte.
    În Ziua Iertării, ca evreu, intri în sinagogă şi rosteşti o rugă, singura rugă care te obligă să rămâi în picioare. Această rugă scurtă se repetă de trei ori: ea se numeşte Kol Nidre. Ruga se referă la un acord pe care-1 faci în clipa aceea cu Atotputernicul Dumnezeu, în sensul că orice promisiune, declaraţie sau jurământ pe care-1 vei face în următoarele 12 luni să fie nul şi neavenit. Jurământul nu va fi jurământ; promisiunea nu va fi promisiune. Acestea nu vor avea nicio valoare.
    Cu atât mai mult, Talmudul reaminteşte evreului că ori de câte ori face o promisiune sau un jurământ, să nu uite că legământul făcut sub Kol Nidre, de Ziua Iertării, îl scuteşte de respectarea lor.
    Deci, cât de mult ne putem noi baza pe loialitatea evreilor? Ne putem baza pe loialitatea lor la fel de mult cât s-au bazat germanii pe loialitatea lor, în 1916. Şi, fără îndoială, noi, americanii, vom avea aceeaşi soartă pe care au avut-o germanii, şi din aceleaşi motive.

    Benjamin H. Freedman
    Benjamin H. Freedman a fost una dintre cele mai uimitoare, dar şi contradictorii personalităţi ale secolului trecut. Născut în 1890, acesta a fost un om de afaceri evreu de succes în New York City, fiind principalul acţionar al companiei Woodbury Soap. După cel de-al doilea război mondial, a întrerupt contactul cu organizaţiile evreieşti şi şi-a petrecut restul vieţii cheltuind o mare parte din averea sa evaluată la cel puţin 2,5 milioane dolari, pentru a prezenta opiniei publice structurile de putere ale evreilor care dominau Statele Unite. De aceea mărturiile sale sunt extrem de valoroase, deoarece provin chiar din interiorul celor mai înalte nivele ale organizaţiilor evreieşti şi maşinaţiunilor acestora puse la cale pentru a-şi câştiga şi menţine puterea asupra naţiunii americane. Freedman a lucrat alături de Bernard Baruch, Samuel Untermeyer, Woodrow Wilson, Franklin Roosevelt, Joseph Kennedy, John F. Kennedy şi multe alte personalităţi de vază ale societăţii americane.
    Discursul pe care l-am redat cititorilor noştri a fost ţinut în 1961, la Hotelul Willard din Washington DC, şi publicat la acea vreme de Commori Sense. Despre actualitatea mesajului său nu e cazul să vă convingem. E suficient să parcurgeţi cu atenţie discursul său.
    prelucrare de Karen Miller

    Apreciază

  8. H said, on Noiembrie 17, 2016 at 7:00 am

    Un fragment din acest discurs poate fi ascultat (cu subtitrare in limba romana) pe site-ul y.o.u.t.u.b.e.com. Se gǎsește prin introducerea in fereastra de cautare sintagma: “Celebrul discurs al lui Benjamin Freedman”
    Durata respectivei înregistrǎri – doar 10min.29sec.

    Apreciază

  9. H said, on Noiembrie 17, 2016 at 7:13 am

    Ce asemǎnare frapantǎ între tactica adoptatǎ acum de sanhedrinul evreiesc pentru forțarea sprijinirii construirii templului celor fǎrǎdelege din Ierusalim și metodele subversive − unele dintre ele fiind decriptate mai sus − ce au fost folosite de sioniști în secolul trecut pentru obținerea Palestinei !

    Oare fraza: “Scrisoarea Sanhedrinului subliniază faptul că victoria lui Trump s-a datorat (!!!) sprijinului său față de Israel”, cât și faptul cǎ aceastǎ bizarǎ solicitare are loc în perioada premergatoare datei de instalare în funcția de președinte al SUA, ar trebui cumva înțelese ca un posibil șantaj pentru smulgerea unui angajament ferm (dacǎ mai era nevoie) din partea lui Trump înainte de învestire, în cheia celor dezvǎluite anterior de Benjamin Freedman, și anume: „Ei bine, noi ne-am îndeplinit obligaţiile din acord. Hai acum să vedem ceva scris care să ne arate că veţi respecta târgul […]”?

    Cat priveste DESEMNAREA ca președinte a domnului Trump, se pot extrage eventuale semnificații pânǎ și din cele declarate zilele acestea de cǎtre domnul Petre Roman, potrivit caruia “este o problema cu Familia Clinton, si anume: nu știu sǎ fie recunoscatori acelora care i-au sustinut, in timp ce republicanii, vorbesc din lucruri pe care le stiu, de regula sunt oameni care au o memorie mai buna, mai curata… sǎ spunem, mai corectǎ, în ceea ce privește susținerea oamenilor care cândva le-au fost folositori”. Despre respectiva afirmație − chiar de doua ori − domnul Radu Tudor (analist militar cu multiple legaturi in servicii) a facut urmatoarea apreciere: “foarte interesantǎ mǎrturia Dumneavoastrǎ!”.
    Sursǎ − filmarea (de la min. 01:21 la 02:28) aflatǎ în subsolul articolului de aici: goo.gl/kMr0El .

    Iar raportat la invocata slugǎrnicie a domnului Putin în fața urmașilor celor care L-au rǎstignit pe Hristos, ce încǎ nu este concretizatǎ (dupǎ dorința rabinilor) în acțiuni și mai fǎțișe decât cele de pânǎ acum, poate nu întamplǎtor este acest anunț:
    https://www.bugetul.ro/veste-soc-despre-vladimir-putin-ce-ar-putea-face-2017/,
    din care s-ar putea intelege cǎ îi este vânturatǎ și domniei sale sperietoarea schimbǎrii din funcție în cazul neconformǎrii intereselor talmudiștilor.

    Apreciază

    • Mihail said, on Noiembrie 17, 2016 at 1:23 pm

      „H”, țin să te anunț că eu NU citesc comentariile lungi. Trec pur și simplu peste ele. „Vorba multă, sărăcia omului”

      Apreciază

      • H said, on Noiembrie 17, 2016 at 9:57 pm

        Mihail,

        Vă rog să mă iertaţi!

        Apreciază

      • el said, on Noiembrie 18, 2016 at 8:53 pm

        Mihail

        FEMEIE care ti-ai luat un nume NEPOTRIVIT starii tale duhovnicesti
        daca nu esti in stare sa citesti nici Vietile Sfintilor ce cauti la mantuire?

        @H a citat: „− din viaţa celui între sfinţi, Părintelui nostru, Sfântul Arhiepiscop Grigorie al Omiriților
        [prǎznuit pe 19 decembrie] −”____ trebuie s-si creara ietrae ca mintea ta e sa priceapa?

        Apreciază

  10. Mihai said, on Noiembrie 17, 2016 at 7:47 am

    Da, totul trebuie să ajungă la un numitor comun, si din punct de vedere politic, dar și religios, si sa vezi atunci prigoana împotriva celor ce se opun

    Apreciază

  11. H said, on Noiembrie 17, 2016 at 8:32 am

    Inca din trecut, ereziarhii ecumenisti au dat semne cǎ – atunci când li se va cere – se vor executa degrabǎ în sensul sustinerii utilitații oricarui proiect de tradiție iudaică [a se vedea: goo.gl/ukKDXo și goo.gl/YZnIy3], asa ca, si in cazul templului ce se doreste a fi construit pentru antihrist, atitudinea acestor pretinsi urmasi ai Sfintilor Apostoli va fi similara.

    Apreciază

  12. H said, on Noiembrie 17, 2016 at 8:36 am

    Afacerista Israela Vodovoz, vorbind despre amantul sǎu celebru, Leonard Cohen, fǎrǎ sǎ își dea seama, a facut o dezvaluire despre practicile cu adevarat vrǎjitoresti pe care le intrebuinteaza rabinii talmudisti, ce sunt imitate si de catre acei preoti faimosi cunoscuti ca “deschid cartea”:

    «Am o prietenă care mergea la popii noștri, la rabini. El [n.m. rabinul] ghicea cursul vieții în Biblie. Puneai mâna pe ea și o dechideai… și ce îmi spune el era adevărat. Atât timp cât veți fi amanta domnului Cohen…».

    Apreciază

  13. H said, on Noiembrie 17, 2016 at 8:38 am

    “Dar, negresit, mi se va spune”, aratǎ în cuvântul sǎu “Cǎtre iudei” Dumnezeiescul Ioan Gurǎ de Aur, „cǎ si iudeii se inchina lui Dumnezeu. Doamne fereste! Sǎ nu se spunǎ una ca asta! Nici un iudeu nu se închinǎ lui Dumnezeu.
    − Cine spune asta?
    − Fiul lui Dumnezeu! Dacǎ ați sti pe Tatǎl Meu, spune el, M-ați ști si pe
    Mine; dar nici pe Mine nu Mǎ știți, nici pe Tatǎl meu nu-L stiți. (Ioan 8, 19) Ce mǎrturie mai vrednicǎ de credințǎ decâ aceasta sǎ-ți aduc ?
    […]iudeii nu-L cunosc pe Tatǎl, odatǎ ce iudeii l-au rǎstignit pe Fiul, odatǎ ce iudeii au respins ajutorul Duhului? În sinagoga lor nu I se slujeste lui Dumnezeu; Doamne ferește! Sinagoga lor e locaș de slujire idoleascǎ. […] E drept, nu se afla in ea idoli, dar locuiesc demoni.”

    Apreciază

  14. Vreau sa stiu said, on Noiembrie 17, 2016 at 9:34 am

    Poate cineva sa imi spuna si mie despre acest Templu ce va fi de el dupa Parusie?
    Stiu ca in acest Templu va veni antihrist sa tina acea mare cuvantare. Dar cand antihrist va fi infrant de Hristos, acest Templu va ramane in picioare nu? Dupa ce antihrist nu va mai fi, Hristos va intra in acest Templu?
    Ce se va intampla cu acest Templu?

    Apreciază

    • Mihai said, on Noiembrie 17, 2016 at 11:33 am

      Răspunsul îl găsești în Sf. Scriptura la apocalipsa vizavi de templul din Ierusalim

      Apreciază

    • Constanta said, on Noiembrie 17, 2016 at 12:34 pm

      Apocalipsa Cap. 21 : Cerul cel nou şi pământul cel nou. Noul Ierusalim.

      1 Şi-am văzut un cer nou şi un pământ nou; fiindcă cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut, iar marea nu mai este.
      Is 65:17 Is 66:22 2Ptr 3:13

      Apreciază

  15. Mihai said, on Noiembrie 17, 2016 at 11:36 am

    În Canada o altă spurcăciune si nenorocire se legiferează http://www.napocanews.ro
    În bangladesh alt tip de ecumenism http://www.napocanews.ro

    Apreciază

  16. Raluca said, on Noiembrie 18, 2016 at 9:11 pm

    Singurul motiv pentru care evreii ar dori sprijinul rus și american pentu reconstruirea templului din Ierusalim, ar fi împiedicarea unei rebeliuni arabe prin dărâmarea moscheii Al Aqsa, dar poate nici măcar atât. Atât Putin cât și Trump nu mai pot de grija construirii templului. Evreii au dovedit că pot face orice în regiune, și că puțin le pasă de ce zice restul lumii, așa că a cere voie pentru ceva ce oricum o să se facă, sună parcă a diversiune. Și apoi dacă construirea templului este deja planificată, Ierusalimul va deveni automat capitala Israelului, și în curând a lumii, fără aprobarea nimănui.

    Apreciază


Vă rog să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: