SACCSIV – blog ortodox

Bucuresti: FORUMUL … CRESTINILOR LGBT

Posted in Uncategorized by saccsiv on noiembrie 16, 2016

Anul acesta s-a tinut la Chisinau:

Iata ce putem citi la foto | Timp de 4 zile la Chişinău a avut loc Forumul Comunității Creștine LGBT din Europa de Est şi Asia Centrală. Care au fost subiectele discuției? de pe ZUGO:

Săptămâna trecută la Chișinău, în premieră, a avut loc Forumul Comunității Creștine LGBT care a reunit zeci de persoane din Europa de Est și Asia Centrală. Potrivit organizatorilor, evenimentul a avut drept scop confirmarea faptului că persoanele LGBT creștine există și tind să promoveze adevăratele valori creștinești, informează ZUGO.

Nina Sazaeva este mama unui tânăr gay. Ea a venit din Sankt Petersburg la cea de-a IX-a ediție a Forumului pentru a găsi sprijin în Comunitatea Creștină a persoanelor LGBT. Nina ne-a povestit că fiului ei îi este foarte greu să trăiască în Federația Rusă întrucât legile, biserica și societatea de acolo blamează violent persoanele cu orientare sexuală diferită.

„Foarte mulți din părinții care au copii cu orientare sexuală diversă se întâmplă să accepte acest lucru acasă, dar să-l nege cu desăvârșire în public și chiar refuză să participe la întâlniri în cercuri restrânse. Ceea ce-i împiedică să participe la discuții care i-ar ajuta din punct de vedere moral – ar ști că nu-s singuri – este homofobia care-i presează din exterior”, ne-a mărturisit Nina Sazaeva.

La eveniment au participat și preoți din diferite confesiuni religioase, de asemenea membri ai comunității LGBT, care au subliniat că a fi creștin înseamnă să-ți iubești aproapele, aceasta fiind și una din poruncile biblice.

„Biserica a comis o greșeală, acceptând atitudinea denigratoare a societății în adresa persoanelor cu orientare sexuală diferită, iar mesajul pe care trebuie să-l transmită este că Dumnezeu iubește toți oamenii”, a declarat pentru ZUGO Jim Molkahy, un preot din SUA, dar stabilit în Ucraina, care a mai menționat că sunt foarte multe persoane LGBT care cred în Dumnezeu, dar au refuzat să mai meargă la biserică din cauza atitudinii discriminatorii a acesteia.

În cadrul Forumului, participanții au lucrat la crearea și dezvoltarea unei viziune interne a comunității sub formă de practicii narative „Pomul Vieții”. De asemenea, mebrii comunității creștine LGBT au participat la o serie de ateliere și prelegeri. Printre subiectele principale de discuții se numără trans-teologia, teologia feministă, feminism, mișcarea LGBT și oamenii intersex.

„Mi se pare absolut normal și firesc să ne iubim aproapele. Toți acești oameni care au venit din diferite țări s-au adunat pentru a fi împreună și pentru a se simți sprijiniți reciproc”, a declarat Liliana Popescu din România.

Florin Bucuceanu din București a apreciat că pentru cei care au o identitate creștină gay acest forum reprezintă o platformă anuală unde persoanele LGBT își pot fortifica identitatea. În contextul în care persoanele cu orientare sexuală diferită sunt marginalizate, acesta spune că bisericile trebuie să devină un „agent al schimbării” și să fie de partea celor slabi și oprimați.

„Un mesaj important pe care l-am auzit în cadrul Forumului a fost că e timpul să se înceapă un dialog serios între biserici și membrii ei de orientare homosexuală. Ei sunt botezați, sunt frați și surori, respectiv trebuie să se vorbească cu noi, nu despre noi”, a menționat Florin.

La finalul Forumului a fost aprobat un document colectiv care presupune crearea mai multor comunități de creștini LGBT, include provocările cu care se confruntă persoanele homosexuale, dar și răspunsuri la acestea. Documentul are drept scop consolidarea comunității creștinilor LGBT și să confirme viziunea durabilă a propriilor aspirații.

Menționăm că primul Forum al creștinilor LGBT a avut loc în 2004, la Sankt Petersburg, iar în acest an s-a desfășurat cea de-a IX-a ediție. De-a lungul anilor Forumul a fost găzduit de Kiev, Mosova sau Tartu (Estonia). În 2017, Forumul va avea loc la București.

   Comentariu saccsiv:

Cititi va rog si:

ECPI – HOMOSEXUALITATE si AVORT cu finantare GEORGE SOROS. Presedinte – homosexualul Florin Buhuceanu, “preot” al Bisericii Comunitatii Metropolitane

Foto: „CUNUNIE ORTODOXA” a doi homosexuali. Cumplita hula intr-o mascarada ce-a folosit coronite, icoane si „liturghie bizantina”

 

28 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. mariesmihai said, on noiembrie 16, 2016 at 1:02 pm

    Mi-e greu sa cred ca persoanele LGBT pot raspandi adevaratele valori crestine atata timp cat sunt in pacat. Mai bine s-ar gandi sa se pocaiasca si sa-si planga pacatele, asa cum ar trebui sa facem noi toti daca nu vrem sa auzim spunandu-ni-se de Dumnezeu prin gura psalmistului „De ce istorisesti tu dreptatile mele si iei in gura ta legamantul meu?”

    Apreciază

    • Ionut said, on noiembrie 16, 2016 at 2:19 pm

      Nu exista persoane LGBT, ci patima LGBT. Comportamentul sexual este un comportament ce poate fi controlat constient, altfel violatorii ar trebui declarati nevinovati.

      Apreciază

  2. aliona said, on noiembrie 16, 2016 at 1:03 pm

    S-o fi gândit că o să câştige alegerile Maia Sandu, de aia s-au întrunit. Dar cum a câştigat Igor Dodon … cred că degrab o să zică şi despre R.Moldova că-i ţară care-i denigrează.

    Apreciază

  3. unu1 said, on noiembrie 16, 2016 at 1:06 pm

    Avand in vedere ca Dumnezeu e impotriva homosexualitatii, a vedea un „crestin lgbt” e ca si cum ai vedea un evreu ca face semn cu mana in pozitie orizontala si zice „heil, hitler” (exemplul cu evreul a fost dat de un cantaret de muzica death metal cand a fost intrebat ce parere are despre „death metal – crestin”, fiind amuzat de CONTRADICTIE ?!??!?)

    Apreciat de 1 persoană

  4. gheorghi said, on noiembrie 16, 2016 at 1:14 pm

    Nu există sodomie „creștină” ci păcat de moarte și înșelare demonică.
    Cuvintele din prea extinsă prezentare stârnesc o combinație de milă și greata.
    Nu poate fi vorba de compatibilitate între feminism și creștinism iar trans…… ce prostii zic ei sînt jocuri se cuvinte inspirate de draci.
    Aceeași logică în contrasens tipic pro-GAY-sistilor care tocmai au pierdut puterea in SUA, Moldova, Bulgaria.
    „Următoarea stație cu peron pe dreapta – România!”
    La gunoi cu permisiunile „regulate” in favoarea „gen”-ului inexistent și interdicția manifestărilor publice pentru promotorii sinuciderii colective – homosexualii!
    Desigur – eliminarea din educatie (cursuri, seminarii, tematici, subiecte, etc.) a oricărei „susțineri” a homosexualității – out din din functii de conducere (sint labili psihologic, auto-distructivi) si obligativitatea tratarii medicale pentru recuperare sociala, cu avizul unei comisii specializate.
    „Prea ne-au infestat…”

    Apreciat de 1 persoană

  5. Iones said, on noiembrie 16, 2016 at 1:19 pm

    Este vorba despre asa-zisele „Open and Affirming Churches” ca in SUA. Pe Wikipedia apare chiar o „biserica” din Romania care sustine LGBT, este vorba de „Biserica Unitariana”. In SUA sectele care s-au divizat din cauza ca unii accepta gay si altii nu, se enumera: Metodistii, Anglicanii, Prezbiterienii, Mormonii, Episcopalienii, Societatea Religioasa a Prietenilor, Penticostalii…
    https://en.wikipedia.org/wiki/LGBT-affirming_Christian_denominations

    Apreciat de 1 persoană

  6. VioletaB said, on noiembrie 16, 2016 at 1:22 pm

    Doamne fereste! Cata nebunie! Un loc sa se lepede de boala lor… vin sa ii ceara ei „crestinii” lgtb (un oximoron prin excelenta)… socoteala lui Dumnezeu. Vai de sufletele lor.

    Apreciat de 1 persoană

  7. Credinta said, on noiembrie 16, 2016 at 1:28 pm

    Referitor la urmatorul pasaj din articol:”un preot din SUA, dar stabilit în Ucraina, care a mai menționat că sunt foarte multe persoane LGBT care cred în Dumnezeu…”

    Iacov 2:19: „Tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci; dar şi demonii cred şi se cutremură.”

    Asadar, daca crezi in Dumnezeu si nu faci ce zice EL, inseamna ca esti asemenea lui Satana. Ca si el crede in Dumnezeu, dar nu face ce-i cere Dumnezeu!

    Apreciat de 1 persoană

  8. mihai said, on noiembrie 16, 2016 at 1:28 pm

    auzi cica asi mai zic si ,,crestini” aceste spurcaciuni de oameni

    Apreciază

  9. Gabriel said, on noiembrie 16, 2016 at 1:31 pm

    Apreciază

    • Ionut said, on noiembrie 16, 2016 at 2:21 pm

      Hai ca au rezolvat-o si cu ecumenismul sexual si religios. Asa ca ar putea sa ne lase in pace pe noi ceilalti, „inapoiatii”.

      Apreciază

  10. Andy said, on noiembrie 16, 2016 at 1:40 pm

    Buna, Saccsiv. Am o intrebare si sper ca ma vor putea ajuta cititorii care stiu…
    Care preoti din Piatra Neamt sau judetul Neamt nu-l mai pomenesc pe ierarh? A inceput postul si nu stiu unde ma voi putea duce pentru spovedanie si impartasanie, nu vreau sa ma duc in bisericile din oras pomenitoare de eretici…si nici la preotul unde mergeam nu mai pot face acest lucru, din pacate.
    Multumesc!

    Apreciază

    • saccsiv said, on noiembrie 16, 2016 at 2:04 pm

      Andy

      Dusmanii monitorizeaza cu are atentie blogul asta. Nu stiu daca e bine sa-i facem cunoscuti pe cei inca necunoscuti.

      Apreciază

      • Pąʍvo said, on noiembrie 16, 2016 at 2:08 pm

        Atunci sa comunicam pe e-mail. 🙂

        Apreciază

      • Arhanghelul said, on noiembrie 16, 2016 at 5:39 pm

        Si pe email poate fi teapa … spionaj … la slujba ii poti prinde … daca stateai la slujbe … aflai din gura laor …

        Apreciat de 1 persoană

  11. Pąʍvo said, on noiembrie 16, 2016 at 2:06 pm

    In viziunea BOR si nu numai, dupa ereziile semnate la Creta, pana si acestia sunt invitati la dialog – in timp ce noi, ortodocsii tradionalisti suntem numiti schismatici, condamnati si privati de… dialog.

    Apreciat de 1 persoană

  12. Ionut said, on noiembrie 16, 2016 at 2:24 pm

    Asta se intampla cand omul se tine mai tare de patimi decat de legea lui Dumnezeu.
    Tineti-va bine, fratilor. Au de gand ca la anul s-o organizeze la Bucuresti. SA NU FIE!

    Apreciază

  13. Mihai said, on noiembrie 16, 2016 at 2:29 pm

    În ritmul ăsta vom avea și creștini sataniști, pentru că și ei cred în Dumnezeu, dar sunt de altă orientare.

    Apreciat de 1 persoană

    • unu1 said, on noiembrie 16, 2016 at 7:12 pm

      @Mihai
      Tare faza cu satanist crestin.
      Mai pot fi si „injurator” crestin, ca injuri de Dumnezeu

      Apreciat de 1 persoană

  14. Ionut said, on noiembrie 16, 2016 at 2:31 pm

    Da, am vazut imagini de la „piesa de teatru”, am inteles cam care e distributia. Acum m-ar interesa cine sunt regizorul si impresarul.

    Apreciază

  15. Pąʍvo said, on noiembrie 16, 2016 at 5:21 pm

    A-i respecta pe astfel de bolnavi inseamna a-i condamna definitiv la pierzare. Un pacatos smerit se mai poate indrepta… Cel care ”sfinteste” pacatul isi astupa ochii sufletului cu aripile satanei pentru totdeauna.

    Apreciază

  16. Andy said, on noiembrie 16, 2016 at 9:18 pm

    @Arhanghelul

    Nu e nici o țeapă și nici un spionaj, în toate bisericile pe care le știu și unde mă duceam se pomenește ierarhul și întrebarea era pusă sincer. Nu îmi pot permite să iau toate bisericile din toate cartierele la rând, în fiecare duminică câte una, să văd dacă mai există vreo excepție, asta ca să nu mai comentezi că „dacă mă duceam la slujbă….etc”. Și nici nu cred că mai e vreo excepție în oraș.
    Păcat că am crezut că voi găsi înțelegere și poate ajutor la cei ce citesc blogul și sunt din același oraș sau măcar județ.

    Apreciază

  17. Apa trece, pietrele rămân. said, on noiembrie 16, 2016 at 10:56 pm

    Cine vrea sa se spurce sa o facă în nume propriu, nu în numele ortodoxiei. Nu exista păcate ortodoxe. E absurd sa se afirme așa ceva. Păcatul e păcat și virtutea e virtute. Pentru păcat, singurul antidot este spovedania și pocainta. Prin astfel de acțiuni, se aduce o ofensa grava ortodoxiei. Asistam la un fel de reeducare, ca la Pitești. Cred ca se încearcă distrugerea ortodoxiei prin toate mijloacele. E posibil ca astfel de acțiuni sa fie susținute material din afară. N-ar fi pentru prima data.

    Apreciază

  18. ovidiu said, on noiembrie 17, 2016 at 4:25 am

    In mod sigur „papa” baniel cu tradatorii lui vor da „binecuvantare” pentru aceasta mascarada a lgbt asa cum au tinut slujbe si la” colectiv”,pentru satanisti.o rusine de ierarhi .

    Apreciază


Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.